Cu vaporul pe lacul Ammersee - Miercurea fara cuvinte 34/2019

18.08.2019

Sâmbete si duminici. Leo si familia lui ♥ (partea I)

♦ 6 octombrie 2018 - Plimbare în padure si pe firul râului pâna la lacul de acumulare Lech 18 (o minunata zi, ca de vara)



♦ 30 septembrie 2018 - Plimbare cu vaporasul pe lacul Ammersee (plecare dimineata la ora 10:30 din portul Stegen, escala în portul Herrsching, debarcare la ora 16)


♦ 21-23 septembrie 2018 - Weekend cu Emma si Greta

Prieteni noi – Cei trei M

Spuneam acum câteva saptamâni ca în timpul unei plimbari, la lacul Madicho (Lechstaustufe 23) în apropierea cartierului în care locuim, am cunoscut o pereche de aradeni.
Când am ajuns noi în parcarea lacului, singurul loc liber era lânga masina lor. Ei mestereau la o barca pneumatica si Leo a observat primul ca lânga Moni si Marius, este si un catelus. De fapt era o EA, tot terrier, însa Yorkshire. O mini-catelusa, pe nume Molly. Cum am coborât din masina, Leo m-a tras spre Molly si am prins din zbor câteva cuvinte din conversatia celor doi - imediat am înteles ca sunt români. Am intrat în vorba cu ei si asa am aflat ca locuiesc de aproximativ cinci ani în Augsburg si ca sunt originari din Arad. In timp ce noi fetele faceam smalltalk, baietii au umflat barca si Helmut l-a ajutat pe Marius sa duca barca pe lac. Ne-am luat la revedere si ne-am vazut de plimbarea noastra în jurul lacului. Dupa aproximativ trei ore, ne-am întors spre parcare si coincidenta, exact atunci, cei trei M trageau barca la mal. Asa ca Helmut s-a oferit din nou sa ajute, barbatii au adus barca în parcare, au dezumflat-o si au împachetat-o în rucsac. Intre timp, Molly si Leo s-au acceptat ca prieteni, iar mie mi-a venit spontan ideea de a-i invita pe cei trei M la noi, la o cafea. Zis si facut, ne-au urmat cu masina si în câteva minute am ajuns acasa la noi.

Am stat in curte pe terasa, sub marchiza. Televizorul era aprins în salonul de zi si tocmai începuse unul din meciurile de fotbal ale campionatului mondial (care intre timp s-a si încheiat - ieri) si baietii erau cu un ochi si câte o ureche concentrati la meci.
Cateii s-au împrietenit imediat, Leo s-a aratat grijuliu fata de Molly, pentru ca ea este mai micuta (ca vârsta este mai mare, ea are 4 ani, Leo abia 1 an si jumatate) si Molly i-a acordat imediat sprijinul în latrat, de câte ori a trecut vreun vecin pe alee. Cei doi au format o echipa perfecta ☺
În dupa-amiaza aceasta am constatat toti patru (/sase) ca între noi exista multe afinitati si tare ne-am bucurat ca ne-am cunoscut.
Am descoperit printre altele ca si lor le plac mult iesirile în mijlocul naturii, ca si ei fac concedii active, ca sunt amatori de camping si le place mult sa calatoreasca.
Din vorba-n vorba, am remarcat ca Moni si Marius nu cunosc Bavaria asa cum o cunoastem noi. Asa ca am si stabilit ca urmatorul weekend sa facem împreuna o excursie pe malul Dunarii, începând din Weltenburg si ajungând pâna aproape de Regensburg.
Excursia am facut-o saptamâna trecuta. Am stabilit ca venim noi cu masina sa îi luam de acasa. Sincera sa fiu, am avut emotii cum se vor tolera Leo si Molly în timpul calatoriei, în spatiul strâmt al masinii (pâna în Welenburg am facut ceva mai mult de o ora si jumatate). „Copilasii“ nostri însa au fost deliciosi! S-au bucurat mult când s-au revazut apoi au adormit în poala nostra si nu s-au trezit decât la destinatie.
La Mânastirea Weltenburg am ajuns la ora amiezii, tocmai bine pentru a servi prânzul. Am ocupat o masa în gradina de vara, am comandat câteva bunatati si bineînteles, am închinat câte o halba din renumita bere Weltenburg. (Eu am scris de multe-multe ori pe blog despre aceste plaiuri superbe. Reamintesc aici doar ca Mânastirea Weltenburg este certificata în anul 1050 ca fiind prima fabrica de bere din lume. Având traditie, retetele de bere etichetate Weltenburg sunt anual premiate la toate concursurile mondiale).

Dupa masa, ne-am îndreptat spre portul dunarean si ne-am îmbarcat pe vaporasul de agrement ce face legatura între Weltenburg si Kehlheim.
Traseul vaporului este printre stâncile pe care Dunarea le-a sapat mii si mii de ani, transformând peisajul într-un tablou încântator! Plimbarea dureaza doar 40 de minute - exact timp pentru o cafea si câteva poze ☺

Din Kelhneim am pornit pe jos spre vârful muntelui Michelsberg (126 m altitudine), unde ca o coroana, se înalta Sala Eliberarii - Befreiungshalle. Este un monument ridicat în anul 1842 în onoarea celor care au luptat pentru alungarea armatelor conduse de Napoleon I, de pe teritoriul Germaniei.
Exteriorul monumentului este proaspat renovat si acum, frumusetea lui este deosebit de bine pusa în valoare. Interiorul este coplesitor de frumos, cele 34 zeite ale victoriei te inconjoara ca într-o hora, provocând un sentiment de bucurie. Fiecare element arhitectural are un simbol anume si întregul complex exprima povestea eroica a eliberarii de sub ocupatia franceza.
Pentru ca aici cateii nu au voie sa intre (nicaieri in Europa cateii si posesorii de catei nu sunt atât de respectati ca-n Toscana!) Helmut si Marius au ramas cu Leo si Molly, pe o banca în parc. Noi fetele am urcat cele 125+40 de scari pâna pe terasa superioara a monumentului si am admirat de sus minunatul peisaj.


Apoi am facut drumul înapoi în port si bineînteles calatoria cu vaporasul pâna în Weltenburg, unde am urcat în masina noastra si am pornit în directia Regensburg, sa vizitam Walhalla – un alt monument istoric de mare importanta în trecutul Bavariei.
Monumentul se ridica deasemenea pe un deal al caror poale sunt scaldate de Dunare. Costructia seamana perfect cu templele grecesti antice. Pe partea dunareana, monumentul este legat de malul Dunarii prin 251 scari din piatra alba. Admirând din departare monumentul, am scazut tempoul si deasemenea am pierdut notiunea timpului… Mai erau cateva ore pâna la apusul soarelui, însa muzeul s-a închis exact când am ajuns noi la intrare! Tja, ghinion… Moni si Marius au trebuit sa fie multumiti cu explicatiile noastre în legatura cu busturile din marmura ce sunt expuse în sala Walhalla.

Dupa ce ne-am scaldat lung privirile în albastrul Dunarii, ne-am întors pe potecuta din padure la parcare, ne-am urcat în masina si peste aproximativ doua ore am ajuns acasa. Bineinteles ca nu ne terminasem înca povestile si am mai stat la o cafea luuunga, pâna când s-a înserat de-a binelea.
Ajunsi acasa, am facut dus si am adormit toti trei precum alaiul printesei din padurea adormita!
Abia a doua zi am simtit ce febra musculara avem! Dar nimic nu conteaza atunci când aduni amintiri minunate!

Asa a început prietenia noastra care speram sa fie durabila si mereu frumoasa.
Ieir ne-am întâlnit din nou, am facut gratar în curte. Moni si Marius au adus „mici de Sibiu“ iar noi am pregatit un mixt – cateva felii de carne de porc, vita si piept de pui. Hmmm, cu cartofi gratinati facuti la cuptor, cu mujdei de usturoi si salata de rosii cu busuioc proaspat! Însa... mult mai bun decât gratarelul a fost timpul pe care l-am petrecut împreuna!
Iar pentru weekendul urmator am propus sa facem sport împreuna ☺ Noi fetele în echipa, am provocat echipa de baieti la un meci de badminton ☺ Galerie ne vor face Molly si Leo ☺

Excursie pe Insula Elba (1)

(continuare la "Piombino")
Înca din prima plimbare prin Piombino, ne-am propus sa ajungem spre seara si în port (în cel activ, nu cel istoric) si sa ne interesam despre o excursie pe Insula Elba. Cum însa harta noastra nu cuprindea decât "centro storico" nu am stiut nici macar în ce directie trebuie sa ne deplasam spre port. Primii localnici cu care am intrat în vorba - o pereche cam de vârsta noastra, ce se plimbau cu 3 catei (☺), ne-a spus ca portul este atât de departe, ca nu putem ajunge pe jos. Am jonglat cu engleza si italiana, si cei doi tare s-au minunat cum de inteleg eu atat de bine intaliana! Le-am spus ca desi locuiesc de 20 de ani în Germania, eu sunt românca si româna este o limba latina si atunci ne-am luat în brate, ca prietenii vechi ☺ Ne-au povestit ca în urma cu douazeci de ani, cei doi au facut un concediu în România! Un circuit din care au adunat numai impresii bune! Si-au amintit câteva localitati prin care au trecut: Timisoara, Sapânta, Sighisoara, Brasov, Sibiu, Bucuresti... Doamne ce mica-i lumea! ☺
Urmând sfatul celor doi, am urcat cu Leo în autobuz si dupa 3 statii lungi, am ajuns în Port. La receptia portuara exista 3 agentii ferry boats si ne-am informat la toate trei în legatura cu preturile pentru a doua zi. O excursie dus-întors, doi adulti si un catel, va rog ;-)
Linia "Moby&Torimar" ne-a facut oferta de 160 de euro; "Blue Navy" ne-a momit cu o oferta de 95 euro, iar "Corsica ferries" ne-a propus 45 de euro! Incredibil, nu-i asa?! Toate trei liniile fac transportul calatorilor în conditii foarte asemanatoare, însa preturile sunt de trei ori mai mari, depinde pe cine întrebi!

Am ales bineînteles linia "Corsica ferries" si frumusica de la ghiseu ne-a lamurit ca ideal ar fi sa mergem cu masina noastra, pentru ca insula este mare si sa ne putem plimba în voie. În final, am cumparat bilete pentru masina, doi adulti si un catel, drum dus-întors, la pret de 70 de euro! Insa a trebuit sa promitem ca demontam boxa de pe masina, pentru ca la pretul acesta, nu aveam voie sa depasim înaltimea de 1,9 metrii.
Luni dimineata la ora 9 am fost deja prezenti în port, gata de îmbarcare. Prea devreme ☺ Vaporul pornea abia la ora 9:45, asa ca am avut timp sa servim în port un mic dejun rapid, specific italian: câte un espresso si un corn cu dulceata/miere. Apoi ne-am prezentat la poarta de îmbarcare.
Nu am fost niciodata pe Insula Elba si nici nu am mai calatorit cu un ferry atât de mare.

Regulamentul spune ca în masina au voie sa urce pe vapor doar soferii - care conduc masinile în cala si care mai apoi se alatura celorlalti pasageri, care urca per pesdes, direct în saloane.
"Corsica ferries" are doua etaje climatizate. La primul etaj arata ca într-un avion de legatura intercontinentala, categoria economy: siruri de scaune-fotolii, cate 6 pe trei rânduri.
De laacest etaj, o scara în spirala duce spre puntea superioara, care are aspect de clasa intâi ☺ Un bar central si de jur-împrejur, grupuri de banci îmbracate în catifea albastra, dispuse în jurul masutelor de sticla. De aici se poate iesi si pe puntea deschisa.
Erau multi pasageri însotiti de catei si noi am preferat sa ramânem lânga bar, pentru ca în apropierea noastra nu mai era niciun alt catel.

Calatoria din Piombino pâna pe Insula Elba dureaza doar 40 de minute si timpul trece rapid! Te foiesti de doua ori, servesti un suc, rasfoiesti un ghid turistic si gata, la megafon esti anuntat ca trebuie sa cobori în cala, la masina ta. ☺Pentru ca trebuie mentionat, la coborâre regulamentul spune ca pasagerii veniti cu automobil, trebuie sa paraseasca vaporul la bordul automobilului.
Pe coridoarele aglomerate si scarile înguste, plus zgomotul motorului vaporului care începe manevrele de intrare în port, am vazut ca lui Leo îi este frica. L-am luat în brate si am simtit ca tremura, saracutul. În cala era întuneric! Când s-a vazut în masina si si-a recunoscut cuseta, s-a linistit imediat ☺
Dupa ce am parasit vaporul, am introdus  în sisteml de navigare al masinii adresa citita în ghidul turistic si am pornit spre una din cele mai frumoase plaje ale Elbei - Marina di Campo (va urma)

Jurnal de Vacanta de vara - Spre gura de vărsare a Dunării

Sfârsitul lunii august l-am petrecut în localitatea Sfântu Gheorghe, la confluenta Dunarii cu Marea Neagra.
Sa petrecem o saptamâna în paradisul dintre ape, a fost un vis mai vechi pe care am reusit sa-l traim anul acesta, cu ajutorul Silviei. Scria pe blogul ei în luna iunie despre "resedinta de vara" si despre "barcile Deltei"... Am întrebat-o daca ne-ar putea rezolva cazarea la vreo pensiune acolo în sat, raspunsul a fost pozitiv, asa ca... am început sa facem planul si bagajele ☺
Asa ca în luna august, dupa saptamâna petrecuta cu Alina la Baile Herculane si dupa saptamâna petrecuta în Bucuresti cu Pandhora si Alina, a urmat sa petrecem o saptamâna la malul marii, cu Silvia si Virgil.
Am calatorit din Bucuresti la Mahmudia cu autoturismul nostru, am lasat masina în parcare si pentru ruta Mahmudia - Sfântu Gheorghe am urcat pe vaporas. În port am fost asteptati de Silvia si Virgil si pâna la pesiune am mers cu o caruta trasa de cal ☺ (va urma).

Mirecurea fara cuvinte (21) - Pe pod

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Simetrii - Cu vaporasul pe Ljubljanca (2)

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"

Simetrii - Cu vaporasul pe Ljubljanca

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"

Croaziera - Epilog

Nu stiu cum s-a întâmplat, dar articolul acesta programat sa apara la jumatatea lunii februarie, a ramas blocat... Asa ca iata, abia astazi voi povesti aventura debarcarii si a drumului cu autocarul spre casa.

Asa cum am scris în articolul precedent referitor la croaziera, dupa ce am închis valizele, am atasat la mânere benzile colorate (pe care stewardul ni le-a lasat în cabina, sub forma de antene ale fluturasului-origami), am scos bagajele pe culoar în fata usii si ne-am dus la culcare, oftând... Urma sa petrecem ultima noapte la bordul acestui minunat vas de croaziera.
Nu stiu daca am visat ceva despre superbele excursii si locurile deosebite pe care le-am vizitat în Marsilia, Barcelona, Palma, Pompei, Pisa si Florenta sau daca am visat despre exceptionalele seri petrecute într-unul din teatrele sau cluburile vaporului, la dans, spectacole sau concerte. Sa visam frumos am fi avut o multime de motive, seara încheiase una din cele mai frumoase vacante. Chiar si vremea ne-a facut un cadou deosebit, oferindu-ne pe parcursul concediului multe zile cu soare si temperaturi blânde - neobisnuit de blânde pentru un mijloc de noiembrie. Am avut noroc! ☺
Tot la noroc ne-am gândit si când am vazut ca am primit bentite rosii pentru valize. Conform ultimului exemplar al Jurnalului de bord, pasagerii cu bentite rosii urmau sa paraseasca vasul la ora 8:30. Ne-am gândit ca pâna la ora 14 când urma sa porneasca autocarul nostru spre casa, avem timp sa vizitam portul Savona si centrul vechi al orasului, însa mai mult si mai mult m-am bucurat pentru ca urma sa o întâlnesc pe Geanina.
Ne-am trezit odihniti si cu gândul sa nu uitam nimic în cabina nici nu am bagat în seama ploaia ce batea în geamuri. Am servit în tihna micul dejun si multumiti ca ne-am încadrat perfect în timp, ne-am prezentat la punctul de întâlnire - Grand Bar Orlov. Urma sa facem parte din primul grup ce cobora în port însa... organizatorii debarcarii au anuntat la microfon ca din cauza furtunii, vasul nu poate ancora. Cerul peste Savona era negru, marea foarte agitata si cu toate ca ne gaseam în port, vasul nu putea sa monteze puntea pentru debarcare. La fiecare sfert de ora ar fi trebuit sa coboare un grup, însa decalajul depasise deja limitele si la un moment dat, la punctele de întâlnire pentru debarcare se adunasera toti turistii - cu benzi rosii, verzi, galbele, albastre, portocalii, violete, bleu...  La ora 10:45 au aparut si cei cu bentite roz. Cu toate acestea nu era haos, atmosfera pe vapor era destinsa. Cardurile all-inclusive functionau înca, asa ca lumea servea cafea, ceai sau soft drink si discutiile erau din ce în ce mai animate. La difuzoare se anunta din timp-în-timp mesajul ca pâna când vremea nu se va stabiliza, capitania portului interzice ancorarea vasului nostru. Comunicatul era citit în toate limbile pamântuli... parca eram pe Arca lui Noe.

Am anuntat-o pe Geanina despre turnura pe care a luat-o programul nostru si cu parere de rau am contramandat întâlnirea. Nici pentru ea nu era vreme buna pentru șofat, furtuna în nordul Italiei capatase proportii de uragan.
Pe la ora 12 s-a ridicat blocada si noi ne-am aflat în primul grup care a coborât în port. Am fost îndrumati spre hala cu valize si atunci am înteles si mai bine cât de folositoare sunt bentitele colorate. Docherii au descarcat valizele din cala vaporului si le-au depus în port, în sala, tinând cont de culori. Conceptul a facilitat identificarea rapida a bagajelor, fiecare turist si-a preluat fara stress valizele si s-a îndreptat spre parcare.

Fusesem anuntati ca autocarul nostru si-a decalat deasemenea programul. Daca de pe vapor am coborât patru ore prea târziu, autocarul urma sa plece cu doua ore mai devreme! Pentru noi oricum nu mai conta, pe o asemenea vreme nu mai putea fi vorba despre vreo excursie. Soferul ne-a spus ca trebuie sa ne îndepartam cât se poate de repede de Italia, pâna ce soselele nu vor fi blocate de tot. Stirile radio pomeneau tot mai des despre inundatii, alunecari de teren, accidente sau întreruperi temporare ale traficului rutier.

Pe masura ce ne-am apropiat de Alpi, cerul plumburiu si ploaia s-au transformat în ninsoare abundenta si sosele alunecoase, acoperite cu zapada, însa soferul nostru s-a dovedit experimentat si am depasit fara probleme toate situatiile dificile. În autocar a fost cald, însotitoarea de bord ne-a servit gustari si bauturi, totul a decurs în cele mai bune conditii. Călătoria noastra s-a încheiat odată cu lăsarea întunericului. În Germania era înca totul verde, toamna frumoasa era pe sfârsite.

Ne-am bucurat ca am ajuns acasa însa... ne-au trebuit câteva zile sa ne obisnuim cu ideea ca în jurul nostru nu mai misuna o armata de stewarzi, ca mâncarea nu ne-o mai serveste nimeni la masa si cardul pentru bauturi nu ne mai foloseste la nimic ☺
Concediul de vis se încheiase si realitatea cu care ne-am confruntat în primele saptamâni nu a fost tocmai blânda...

PS: Toate articolele despre concediul petrecut pe Marea Mediterana si vasul Costa Diadema sunt grupate în postarea "Croaziera de la A la Z" Ultimul articol legat de croaziera, il puteti citi - aici.

Croaziera - Ultima seara la bord

Pentru ca excursia în Florenta a durat atât de mult, nu am ajuns pe vapor in timp util spre a participa la ultimul dineu cu grupul nostru. Am intrat în restaurant cu seria a doua si ne-a fost repartizata o alta masa de doua persoane, undeva central. Ne-a servit alt chelner, am avut alti vecini, însa atmosfera a fost la fel de festiva, asa cum am fost obisnuiti pe perioada croazierei.
La aperitiv am sevit Sparanghel-flan cu garnele uriase, primul fel Rigatonni all’amatriciana si Risotto cu garnele si mazare. Felul doi a fost friptura de purcelus de lapte cu catofi, placinta de ceapa si mortadella prajita. A urmat invariabilul mini-platoul cu brânzeturi, trei feluri diferite de brânza, nuci, alune, stafide si mustar de gutui. La desert ne-a fost servit tort de ciocolata cu sos de capsuni si cremsnit cu crema de fructe si iaurt si sos de fructe de padure.

Pe timpul mesei am baut vin alb sec, apoi ne-am mutat în bar unde am continuat cu un brandy si câte un cocktail, am ascultat muzica si ne-am distrat pentru utima seara la bordul acestui superb vas de croaziera.
Nu am putut sa ramânem mult timp, pentru ca valizele înca nu erau împachetate si dispozitia era ca pâna la ora 2 noaptea sa fie scoase pe coridor. (va urma)

Senzatia de rau pe timpul calatoriilor

Răul de mișcare sau kinetosis este o reactie a corpului, o tulburare ce afectează majoritatea persoanelor aflate în miscare pasiva - în general pe timpul unei calatorii cu un mijloc de transport. Primele senzatii sunt de usor disconfort, cu mici frisoane sau transpirații reci si goluri în stomac. Atunci când apar varsaturile, alinarea senzatiei de rau este doar de scurta durata. Daca deplasarea continua, afectiunile se agraveaza, grețurile devin extreme si vărsăturile repetate duc la deshidratarea corpului. În cazurile grele pot aparea depresii severe.
Pe timpul călătoriei, indiferent de vehicul, organele de simț transmit informații contradictorii despre poziția spațială și mișcarea corpului. Receptorii echilibrului din urechea internă sesizează mișcarea și în acelasi timp, receptorii vizuali sesizează aparenta stare de nemișcare. Cele două informații contradictorii ajung la creier și conflictul de informații deruteaza, în organism se declașează un semnal de eroare, un reflex de stress la nivelul anumitor receptori antihistaminici care apare sub forma unei indispoziții cu intensitate variabilă. Un studiu a relevat faptul ca simptomele în cazul femeilor si al barbatilor nu difera si analiza reactiilor a dovedit ca factorii psihologici - introversiunea sau stresul, nu schimba intensitatea raului de miscare.
Simptomele dispar în majoritatea cazurilor atunci când deplasarea se oprește, cel mai târziu în termen de două-trei zile. Semnificativ este faptul că cel care conduce vehicolul este cel mai putin afectat de raul de miscare. Se întâlnesc frecvent cazuri când spre exemplu pe o navă, întregului echipaj îi este este rău si doar timonierul nu este afectat, sau pe sosea, toți ocupanții unei automobil au amețeli cu excepția conducătorului auto ☺
S-a constatat ca sensibilitatea la miscarea pasiva este puternic dependentă de vârstă. Copiii sub doi ani nu sunt afectati, la vârsta de 12 este atinsa reactia maxim apoi tendința de a fi afectat de mișcare scade din nou.
În funcție de mijlocul de transport, răul de mișcare poate fi: rău de mare (apare pe vapoare, ambarcațiuni, iaht-uri, submarine), rău de avion (se manifestă în avioane, elicoptere), rău de mașină (pe timpul deplasarii cu automobile, autocare, trenuri), sau rau de... roller coaster, simulatoare, nave spațiale si chiar în timpul folosirii anumitor dispozitive de realitate virtuală.
Copil fiind, îmi amintesc ca de câte ori urcam cu automobilul sau autocarul serpentinele dintre Sibiu si Paltinis, mi se facea rau, uneori tare rau! Am învatat sa ma feresc sa urc pe legane cu lanturi sau roller coaster si între timp, stiu ca pe timpul deplasarii cu automobilul nu am voie sa lecturez. Sensibilitatea nu a disparut niciodata si atunic când calatoresc mai multe ore cu autocarul sau cu avionul, iau o pastiluta de Reisegold (Dimenhydrinat 50 mg / tableta). Efectul de liniste este asigurat pentru aproximativ patru ore.
Pentru croaziera pe Marea Mediterana mi-am facut griji, pentru ca au fost sapte zile pe valuri. Am întrebat la farmacie si mi-a fost recomandat leucoplastul Scopoderm TTS (Scopolamina 1,5 mg/ leucoplast). Leucoplastul se aplica în spatele urechii si efectul dureaza 48 de ore. Am avut grija sa-l înlocuiesc la timp si pe întreaga durata a concediului nu am suferit nici o clipa de discomfort.

Răul de mare este cunoscut încă din antichitate. Cauzele răului de mare au fost determinate în anul 1881 de către medicul american William James care a observat că surzii nu au rău de mare. El a concluzionat că sediul acestei maladii se află în urechea internă, careia i-a acordat rolul principal în păstrarea echilibrului corpului.
La apariția răului de mare contribuie bineîntels și alți factori cum ar fi condițiile de navigație (durată, tipul ambarcațiunii, mișcările combinate ale hulei de tangaj și de ruliu, mirosul de combustibil), oboseala, frigul, foamea precum și vederea altor persoane cu rău de mare. Pe timpul mai multor studii s-a constatat ca din totalul celor care călătoresc pe mare,  în special pe vasele mari, în conditii de mare agitată 90 % din calatori suferă de rău de mare. Dintre acestia, 30 % sufera chiar si pe timp de mare liniștită.
Răul de mare este ameliorat sau poate să dispară în totalitate după o perioadă de 2-3 zile de navigare pe mare, atunci când organismul începe să se adapteze la călătoria pe mare.
PS: Atentie la contraindicatii, reactiile averse, alergii si tot ce scrie în modul de administrare al tabletelor sau leucoplastului! Recomandarea trebuie sa vina neaparat din partea unui medic sau farmacist!

Tavan de restaurant

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"

Croaziera - Exercitiul de debarcare

Organizarea pe vasul de croaziera Costa Diadema a fost exceptionala, de aceea parca nu ne-a mirat faptul ca doua zile înainte de a ajunge în punctul final al călătoriei noastre, am fost invitati sa paticipam la un exercitiu de debarcare.
Întreg grupul de turisti vorbitori de limba germana a fost convocat în sala teatrului Emerald. Ne-au fost prezentate amanunte în legatura cu procedura de predare a bagajelor si checkout, atât verbal cât si vizual - printr-un film. Apoi pe scena au fost invitati reprezentanti ai personalului de pe vas, spre a ne lua la revedere de la bucatari, chelneri, stewarzi, animatori, dansatori, muzicanti, sefi sau lucratori simpli, care ne-au asigurat confortul si siguranta pe durata acestui concediu de vis.

Fiecarui pasager i-a fost trimis în cabina un set de benzi colorate pentru mânerul valizelor, culoarea fiind deosebit de importanta pentru identificarea bagajului în port (asupra acestui subiect, voi reveni cu explicatii suplimentare, la vremea debarcarii).
Dupa ce ne-am facut valizele, a trebuit sa le scoatem pe coridor în fata cabinelor, în noaptea din-naintea debarcarii. Stewarzii le-au carat în cala si nu le-am mai vazut decât în sala de predare a valizelor din portul Savona, unde s-a facut transferul la autocarele ce ne-au adus acasa. Bagajul de mâna a trebuit sa fie conceput în asa fel încât sa ofere tot ce ne este necesar în ultima zi petrecuta la bordul vasului. Pățănii hazlii ne-au fost povestite în legatura cu turisti care au uitat sa-si pregateasca haine pentru a doua zi, prezentându-se la debarcare în pijama!☺
Surpriza cea mare a acestei întâlniri ne-a facut-o directorul de aprovizionare al vasului, un austriac simpatic, care ne-a invitat sa facem un tur prin depozitele, bucatariile si laboratoarele restaurantelor care ne-au asigurat delicioasele meniuri, în fiecare zi. A fost o experienta foarte interesanta! (va urma)

Croaziera - Arrivederci Napoli! (2)

În port, alaturi de vaporul nostru erau si alte vase impresionant de mari. Pe durata manevrelor de desprindere de mal, am privit orasul de la înaltimea puntii zece, scaldându-ne în bazinul exterior al piscinei.


Am lasat în urma Vezuviul pasnic, farul din Napoli si Golful Neapel, am trecut pe lânga insulele Procida si Ischia ... Vaporul nostru a intrat în Marea Tireniană, urmând sa treaca în cursul dupa-amiezii prin Arhipelagul Pontine. Călătoria noastră își urma cursul spre destinația La Spezia. (va urma)