Știați că...

pompoanele caciulilor aveau o funcție importantă? 

În zilele noastre, caciulile, beretele sau pălăriile sunt mai mult folosite ca accesorii de moda, ca decor. În trecut însă, ele aveau chiar importanță vitală!

Caciulile ne feresc de interperii si ne mențin capul cald, ne ofera protectie împotriva durerilor de urechi, ne feresc de infecții ale urechilor sau a sinusurilor si practic caciulile si pălăriile fac parte din garderoba normala pentru zilele reci de toamnă și iarnă. În schimb, pomponii pufosi de la unele modele, nu par sa ofere vreo utilitate reala, ci sunt doar un decor frumos. Când au fost inventati însa, au avut o funcție foarte importantă. 

Invenția "pălăriilor bobble" datează inițial din secolul al XIX-lea. Contrar multor presupuneri, acestea nu au venit din industria modei, ci au fost o idee din transport maritim și au fost purtate mai întâi de marinari. Pe vremuri, înălțimea tavanului de sub punte la bordul navelor de odinioara era adesea foarte mică. Drept urmare, mulți matrozi se loveau adesea la cap, navigând pe valurile puternice sau vremea furtunoasă. Bobble-ul de pe pălăriile de marinar era menit să protejeze capul ca un fel de amortizor de șoc. 

Se spune ca pomponul este o invenție imperială. Legenda spune că ideea de protejare împotriva șocurilor la cap, a comoțiilor determinate de lovire sau cădere a venit inițial de la Eugenie de Montijo, soția lui Napoleon al III-lea. În timpul unui tur pe navă, un matroz i-a salutat și în acel moment, s-a lovit cu capul de tavan atât de tare încât a sângerat. Din compasiune față de suferința acestuia, împărăteasa a scos batista ei brodata si a protejat rana marinarului. Astfel a inițiat inventarea pomponului...

Hamburg by night

 

Fotografiile nu sunt fantezie, nu sunt realizate pe vreun platou de filmare si nici nu sunt prelucrate în studio. Sunt pura realitate! Cumnatul meu este autorul acestor fotografii. Sâmbata, 09.09 in portul din Hamburg au ancorat noua vapoare de croaziera si focul de artificii a marcat iesirea din port!

Feeric! Incredibil de frumos! Parerea mea ☺...

Iar acesta este cumnatul meu, nu sâmbata seara, ci cândva într-un concediu -prezint fotografia  doar ca sa stiti ca fotografiile din port nu sunt facute cu un telefon mobil☺

Un start bun în saptamâna calendaristica 37! (Mai sunt  doar 15 saptamâni pâna la Revelion!) ☺

Excursie Murano - Burano - Tocello (III)

[continuare la Excursie Murano - Burano - Tocello (II)] 

Insula Torcello a fost urmatoarul țel al excursiei noatre. Am calatorit aproximativ o jumatate de ora si timp pentru plimbare, am avut exact o ora la dispozitie.

Torcello este un orășel care a fost episcopat și reprezinta centrul administrativ al diferitelor insule care îl înconjoară. Odinioara un important centru politic, cultural si de comert, astăzi o insulă aproape nelocuită.

Potrivit istoriografiei venețiane, refugiații din Altinum au întemeiat așezarea pe Torcello. Altinum a fost un puternic oraș în Laguna Venețiană, fondat în secolul al VIII-lea î.Hr. care a cunoscut perioada de glorie în timpul Imperiului Roman, perioada când populatia insulei atinsese 20.000 de locuitori. Este considerată una dintre așezările predecesoare ale Veneției. Altinum a fost distrus de trupele lui Attila în anul 452. 

Astazi, cea mai mare atractie turistica a insulei Torcello este Bazilica, ridicata în anul 1008.

Mozaicurile adapostite aici sunt impresionante! Pe unul din pereti, este reprezentata Maria (Madona Hodegetria);  un fronton impozant îi înfatiseaza cei 12 apostoli. Dar poate cel mai impresionant mozaic din Santa Maria Assunta este tabloul „Judecății Universale”. Cum nu observasem ca si aici, fotografiatul este interzis, pâna când sa fiu certata, am reusit sa fotografiez multe din comorile adapostite ☺ ce bucurie!!! (de ce interzic, nici ei nu stiu!! In general, nu folosesc blitul ca sa zicem ca s-ar altera culorile... Este o politica gresita a administratiei, poate din dorinta de a-si vinde propriile fotografii si suveniruri. Dar "mi-am facut datoria" si am cumparat si câteva fotografii si magneti cu mozaicuri, asa ca, nu m înteles, dar asta a fost situatia!)

O altă biserică, Santa Fosca, se află în fruntea listei vizitatorilor. Este locul unde sunt așezate moaștele martirului cu același nume, aduse pe insulă din oaza Sabrata din Libia înainte de 1011. Bazilica este înconjurata de un coridor cu arcade si coloane cu capiteluri filigranate. 

Celedoua bazilici sunt legate între ele. Absolut impresionant acest ansamblu de monumente istorice si de cult.

În drum spre port, ne-am oprit la Podul Diavolului si am servit câte o racoritoare la restaurantul cu acelasi nume. Restaurantul este unul cu interioare deosebite si decoratiuni artistice. Noi am stat însa pe terasa, pe faimoasa strada della Rosina, sa observam mai bine podul.

Podul Diavolului este unul dintre cele mai faimoase locuri de pe insulă. Este un pod mic fără parapeti /balustrade, construit in secolul al XV-lea. Numeroase legende locale dau acestui pod o aură misterioasă. Una din legende (pe care am citit-o eu in restaurant) spune că o fată venețiană s-a îndrăgostit de un ofițer inamic în timpul stăpânirii austriece. Iubirea lor nu a fost privită bine de familia tinerei, care, pentru a împiedica această dragoste să continue, l-a ucis pe soldat și a trimis fata, departe de Veneția. Când tânăra a aflat de moartea iubitului ei, a apelat la o vrăjitoare, care a făcut un pact cu diavolul: timp de șapte ani, în fiecare an în Ajunul Crăciunului, îi va da diavolului un suflet de copil în schimbul unei întâlniri cu tânărul ofiter. Podul Torcello a fost ales ca loc pentru întâlnire. Aici fata a trecut podul cu o lumânare și o monedă de aur în mână, în timp ce vrăjitoarea l-a chemat pe diavol. Tânărul a apărut de cealaltă parte a podului și a luat fata cu el. 

Dintr-un tufis, un baiat tânar a asistat la scena si a ucis vrâjitoarea, salvând astfel sufletul copilasului nevinovat. Diavolul neplatit, a plecat turbat de furie si de atunci, se spune ca în fiecare an, în Ajun de Craciun, reapare pe pod sub forma unei pisici negre pentru a-și încasa recompensa.

Nu am vazut niciun fel de pisica pe durata vizitei noastre pe insula Torcello ☺ dar cred ca cele negre au viata grea aici! 

Vaporul nostru astepta ancorat în micul port. Am urcat toti la bord, ne-am cautat fiecare un loc confortabil si am pornit la drum, de data aceasta în sens invers printre insule, fara opriri pâna în Sottomarina - Choggia. Trei ore luuuuuungi! Apoi înca o jumatate de ora cu autocarul pâna în satul nostru de vacanta la Rosolina Mare - în padurea de pini roz! (Rosapineta). Plecati de la ora 8 dimineata, am ajuns la ora 20:30 acasa. In acea seara nu ne-a mai trebuit alceva decât o felie de pepene rece, din frigider si stirile TV. Apoi am dat stingerea! A fost o zi cât o saptamâna! ☺ (povestea va continua)

Excursie Murano - Burano - Tocello (II)

[continuare la "Excursie Murano - Burano - Tocello (I)"]

După vizita la Murano, ne-am continuat calatoria cu vaporul înca aproximativ 45 minute pâna când am ancorat pe pitoreasca insula Burano. 

Era ora amiezii si toate locurile pe terasele restaurantelor erau ocupate. Nu ne era neaparat foame, însa soarele era dogoritor si în plus, stiam ca mai târziu nu va mai fi posibil sa servim o masa calda, deci am cautat o masa cu doua locuri. Helmut a comandat – ca de obicei, pizza cu ceapa si peste ton. Eu pe toata durata concediului am servit doar peste, scoici si fructe de mare si acum doream o variatie. Vazând la masa vecina farfuria cu cartofi prajiti aurii, parca mi s-a facut pofta si am comandat o portie mica si un snitel din piept de pui. Au fost delicioase! Iar Helmut a zis ca a fost cea mai buna Pizza Tonno e Cipolla pe care a servit-o el vreodata! 👍

Cu pofta si setea astâmparate, am pornit la plimbare printre casutele pescaresti vesel colorate!

Burano este o adevărată sărbătoare pentru ochi. Se spune ca este cea mai colorată insulă din lume. Venetienii au o vorba: “colorat, mai colorat, Burano” ☺ Pictarea caselor este aici o tradiție veche. Potrivit legendei, pentru ca pescarii de pe insula Burano sa își vada mai bine casele atunci când vizibilitatea era slabă (pe timp de ceață sau furtuna) și astfel sa gaseasca drumul mai ușor spre dana, fiecare familie si-a vopsit casa într-o alta culoare. Astăzi, clădirile simpatice și colorate sunt o mare atracție, noua ne-au plăcut foarte mult. Multe dintre bărcile de pescuit din Burano sunt de asemenea pictate în culori strălucitoare.

Însa, Burano nu este renumita doar pentru casele viu colorate. Asa cum Murano este faimoasa pentru sticlarie, Burano este (sau a fost) faimoasă pentru dantelării, o maiestrie care a înflorit aici încă din secolul al XVI-lea. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, vânzarea de dantelă era o importantă sursă de venit pentru insulari. Din păcate - meșteșugurile se practică din ce în ce mai puțin pe insula Burano. O mare parte din dantela oferita în magazine nu este lucrata manual, ci importata din Asia. Cei interesați de dantela ar trebui să viziteze Museo del Merletto (Muzeul Dantelei). Muzeul se afla in mijlocul insulei, chiar vizavi de biserica. Din pacate nu am avut voie sa fac fotografii. 

Dantela se vinde în multe magazine de pe insula Burano. Însa, meșteșugul dantelei se stinge încet-încet… Au mai rămas doar câțiva oameni care sunt implicați în producția de lungă durată a benzilor dantelate. Aproape toate sunt femei în vârstă - tineretul pleaca de pe insula, ni s-a spus… Munca manuală este extrem de complexă. Este nevoie de multe zile, uneori chiar luni, pentru a face o singură bucată de pânză. În consecință, dantela adevărată de Burano are prețuri de multe mii de euro!!.! Mi-au placut multe fete de masa, mileuri, fete de perna, rochii, saluri… de cumparat însa, mi-am cumparat o bluza vernil cu șal, lucrate masinal, în stilul traditional al dantelei de Burano.

Pe insula Burano, faiomos este si turnul bisericii Chiesa di San Martino. Turnul este vizibil de departe și este simbolul insulei Burano. La fel ca faimosul Turn din Pisa, si acesta este vădit strâmb. Clopotnița are 64 de metri înălțime si momentan un unghi de înclinare de 1,85 metri! 

Dupa minunata plimbare si atmosfera aparte, ne-am întors în port – sa fim hiper-punctuali!!! Am avut timp berechet sa admiram reflexiile apei create de cladirile viu colorate si sa urmarim fara sa fim implicati, vânzoleala din port. In 15 minute, cred ca peste 10 vaporase au ancorat si parasit micul port. (povestea va continua)

Excursie Murano - Burano - Tocello (I)

În general, când suntem în vacanta la mare, alternam zilele de plaja cu excursiile. Asa am facut si anul acesta. 

Am fost o zi în Chioggia, o dupa-amiaza la turnul de la estuarul fluviului Adige, o zi în Venetia, o zi în Soave (toate acestea pe cont propriu, cu masina noastra, respectiv per-pedes la turn) si ultima excursie a fost în Laguna Venetiana – excursie organizata de compania-navala Raffaello. Despre aceasta din urma voi povesti aici. 

La receptie sunt afisate o multime de oferte-excursii organizate si noi ne-am decis anul acesta pentru "Turul insulelor Venetiene". În prospect, oferta suna foarte bine. În realitate... a fost foarte frumos, însa extrem de obositor! 

Am pornit la ora 8 dimineata, cu un autocar direct din satul de vacanta. Dupa o jumatate de ora, am ajuns în port, în Chioggia. În autocar ni s-a spus ca programul zilei este pe scurt urmatorul: vizita Insula Murano - o ora si jumatate. Vizita insula Buroano - doua ore. Vizitat insula Torcello - o ora. 

A urmat îmbarcarea. Am urcat alaturi de o multime de feţe necunoscute, pe vaporasul Calimero. Ni s-a mai spus sa tinem minte numele vaporului pentru a nu gresi îmbarcarea, dupa vizitarea insulelor. Eu am retinut imediat, pentru ca mi-am amintit de desenul animat din copilarie, cu puiul de gaina, negru, ramas cu jumatate de coaja-de-ou lipita pe capusor ☺

Am ridicat ancora de la Sottomarina si am început traversarea lagunei de la sud spre nord, de-a lungul litoralului, am admirat pitorescul satelor de pescari Pellestrina, San Pietro in Volta, Alberoni, Malamocco și renumita Lido di Venezia, una dintre cele mai exclusiviste stațiuni de vacanță din Italia, a cărei faimă este legată și de importantul festival de film care are loc aici o data la doi ani (prima editie a avut loc în august 1932).  

Datorita lui Leo, multa lume intra în vorba cu noi ☺ Trei italieini l-au gasit pe Leo extrem de simpatic si ne-am conversat pe frantuzeste, foarte agreabil. Prima bucata a calatoriei a durat aproximativ trei ore!

Înainte de prima escala, organizatorii au facut un comunicat pe limba italiana, noi toti strainii l-am ignorat… Am ajuns pe insula Murano - renumită pentru manufacturile de prelucrare a sticlei. 

Produsele obtinute aici au nivel de arta si de-a lungul timpului au dobândit renume international. Datorită numeroaselor cuptoare înca în functiune, aceasta tradite se păstrează vie și astăzi. 

O demonstrație de lucru a sticlei suflate și sculptate de către un maestru sticlar, dureaza aproximativ o oră iar pentru a vizita o fabrică de sticlă este nevoie de programare… asa ca noi, eu Helmut si Leo ne-am decis sa ne plimbam pe stardute si sa admiram vitrinele magazinelor. Am ajuns în fata unui boutique care pe lânga obieste de sticla avea un tablou în stilul lui Raffael, un portret de burgheza. Din acest motiv, am intrat si… proprietara magazinului, o muraneza (?) simpatica, mi-a spus ca este un tablou pictat de mama ei, în stilul Raffael ♥ Din engleza, am schimbat sa vorbim pe germana, pentru ca ea putea sa converseze fluent! Nu a avut alti vizitattori, de aceea si-a luat timp pentru noi si ne-a facut o mica introducere în istoria artei sticlariei de pe insula Murano. 

Ne-a spus ca vechea producție de sticlă din Imperiul Roman a fost întreruptă de migrația popoarelor. Se presupune ca prin comerțul cu Bizanțul- unde tehnologia nu se pierduse, mestesugul prelucrarii sticlei s-a întors în Europa Centrală prin Veneția. Veneția poate fi astfel privită ca leagănul producției de sticlă din Europa Centrală. Cel mai vechi document în care este menționat un fiolario datează din anul 982. În anul 1295, toate cuptoarele de sticlă au fost mutate din Veneția pe această insulă din motive de siguranță la incendiu. Mai presus de toate însă, această măsură a servit la păzirea si păstrarea secretului prelucrarii sticlei. Suflatorilor de sticlă bine plătiți li s-a interzis să-și transmită cunoștințele sub pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea, recunoașterea legii brevetelor care a apărut în secolul al XV-lea nu era o chestiune de la sine înțeles. Sticlarul Giorgio Ballarin a furat câteva rețete de la inventatorul diferitelor metode de colorare a sticlei și a cristalului - Angelo Barovier (în jurul anilor 1400-1460). Ballarin a devenit unul dintre cei mai de succes producători de sticlă din Murano. În timpul Renașterii, produsele artistice din sticlă si din cristal venețian incolor, au devenit principala sursă de venit a populației din Murano. 

Ne-am plimbat prin expozitia boutique-ului fascinati de toate exponatele si ne-am îndragostit de doua obiecte: o vază realizata cu murrine multicolore - gri, verde, kaki si alb, având forma moderna, asimetrica si cu turtiri voite si o alta supla, din cristal cu insertii de sticla alba de Murano în grilaj perfect simetric. Am rugat sa ne fie ambalate si am plecat mai departe. Am intrat într-un magazine care avea pahare si cesti în oferta. Am ales doua cescute de espresso cu farfurioare, din sticla cu amestec de culori multicolore si tortita albastra pentru mine si rosie pentru Helmut. Plus patru pahare de vin alb, lucrate în aceeasi tehnica. 

De la un magazin cu bijuterii, mi-am ales un pandativ litera (initiala numelui meu), un inel în ape-albatre si câte o bratara bleu, pentru mine, verde si roz pentru fiicele mele. Mici suveniruri din sticlă, realizate manual și prin urmare, fiecare piesă, un unicat.

Cu plasa plina de pachete, ne-am îndreptat linistiti spre port - dupa ceasul meu din cele 90 minute, mai aveam înca zece la dispozitie. Ajunsi la locul de întâlnire... am gasit doar câtiva turisti germani si francezi, care se agitau ca vaporul nostru tocmai a ridicat ancora si face manevrele de iesire din port! ☺ Nu mi-a venit sa cred - eu care sunt foarte punctuala, am pierdut legatura?!? Cei trei italieni, erau pe vapor si cum l-au vazut pe Leo s-au grabit la capitan si au discutat înflacarat, dupa care Calimero a reînceput manevrele de acostare. Echipajul a repus puntea de acces la bord si ne-a recuperate si pe noi, astia întârziatii ☺ Dar am fost nevinovati!!! Noroc cu cei trei italieni care ne-au simpatizat… Ei ne-au facut dreptate spunând ca mesajul în care s-a anuntat ora exacta de îmbarcare a fost comunicat doar în italiana! Noi ceilalti nu am stiut decât ca avem timp de vizitare o ora si jumatate! Tja… asta da patanie! ☺☺☺ Habar nu am ce am fi putut face singuri, abandonati pe Insula Murano! Ar fi trebuit sa luam un taxi-de-apa pâna în Venetia si apoi cu un alt mijloc de transport, cei 60 km pâna în satul nostru de vacanta! ☺☺☺ Mascota Leo ne-a purtat noroc! ♥ (povestea va continua)

Cu vaporul pe lacul Ammersee - Miercurea fara cuvinte 34/2019

18.08.2019

Sâmbete si duminici. Leo si familia lui ♥ (partea I)

♦ 6 octombrie 2018 - Plimbare în padure si pe firul râului pâna la lacul de acumulare Lech 18 (o minunata zi, ca de vara)



♦ 30 septembrie 2018 - Plimbare cu vaporasul pe lacul Ammersee (plecare dimineata la ora 10:30 din portul Stegen, escala în portul Herrsching, debarcare la ora 16)


♦ 21-23 septembrie 2018 - Weekend cu Emma si Greta

Prieteni noi – Cei trei M

Spuneam acum câteva saptamâni ca în timpul unei plimbari, la lacul Madicho (Lechstaustufe 23) în apropierea cartierului în care locuim, am cunoscut o pereche de aradeni.
Când am ajuns noi în parcarea lacului, singurul loc liber era lânga masina lor. Ei mestereau la o barca pneumatica si Leo a observat primul ca lânga Moni si Marius, este si un catelus. De fapt era o EA, tot terrier, însa Yorkshire. O mini-catelusa, pe nume Molly. Cum am coborât din masina, Leo m-a tras spre Molly si am prins din zbor câteva cuvinte din conversatia celor doi - imediat am înteles ca sunt români. Am intrat în vorba cu ei si asa am aflat ca locuiesc de aproximativ cinci ani în Augsburg si ca sunt originari din Arad. In timp ce noi fetele faceam smalltalk, baietii au umflat barca si Helmut l-a ajutat pe Marius sa duca barca pe lac. Ne-am luat la revedere si ne-am vazut de plimbarea noastra în jurul lacului. Dupa aproximativ trei ore, ne-am întors spre parcare si coincidenta, exact atunci, cei trei M trageau barca la mal. Asa ca Helmut s-a oferit din nou sa ajute, barbatii au adus barca în parcare, au dezumflat-o si au împachetat-o în rucsac. Intre timp, Molly si Leo s-au acceptat ca prieteni, iar mie mi-a venit spontan ideea de a-i invita pe cei trei M la noi, la o cafea. Zis si facut, ne-au urmat cu masina si în câteva minute am ajuns acasa la noi.

Am stat in curte pe terasa, sub marchiza. Televizorul era aprins în salonul de zi si tocmai începuse unul din meciurile de fotbal ale campionatului mondial (care intre timp s-a si încheiat - ieri) si baietii erau cu un ochi si câte o ureche concentrati la meci.
Cateii s-au împrietenit imediat, Leo s-a aratat grijuliu fata de Molly, pentru ca ea este mai micuta (ca vârsta este mai mare, ea are 4 ani, Leo abia 1 an si jumatate) si Molly i-a acordat imediat sprijinul în latrat, de câte ori a trecut vreun vecin pe alee. Cei doi au format o echipa perfecta ☺
În dupa-amiaza aceasta am constatat toti patru (/sase) ca între noi exista multe afinitati si tare ne-am bucurat ca ne-am cunoscut.
Am descoperit printre altele ca si lor le plac mult iesirile în mijlocul naturii, ca si ei fac concedii active, ca sunt amatori de camping si le place mult sa calatoreasca.
Din vorba-n vorba, am remarcat ca Moni si Marius nu cunosc Bavaria asa cum o cunoastem noi. Asa ca am si stabilit ca urmatorul weekend sa facem împreuna o excursie pe malul Dunarii, începând din Weltenburg si ajungând pâna aproape de Regensburg.
Excursia am facut-o saptamâna trecuta. Am stabilit ca venim noi cu masina sa îi luam de acasa. Sincera sa fiu, am avut emotii cum se vor tolera Leo si Molly în timpul calatoriei, în spatiul strâmt al masinii (pâna în Welenburg am facut ceva mai mult de o ora si jumatate). „Copilasii“ nostri însa au fost deliciosi! S-au bucurat mult când s-au revazut apoi au adormit în poala nostra si nu s-au trezit decât la destinatie.
La Mânastirea Weltenburg am ajuns la ora amiezii, tocmai bine pentru a servi prânzul. Am ocupat o masa în gradina de vara, am comandat câteva bunatati si bineînteles, am închinat câte o halba din renumita bere Weltenburg. (Eu am scris de multe-multe ori pe blog despre aceste plaiuri superbe. Reamintesc aici doar ca Mânastirea Weltenburg este certificata în anul 1050 ca fiind prima fabrica de bere din lume. Având traditie, retetele de bere etichetate Weltenburg sunt anual premiate la toate concursurile mondiale).

Dupa masa, ne-am îndreptat spre portul dunarean si ne-am îmbarcat pe vaporasul de agrement ce face legatura între Weltenburg si Kehlheim.
Traseul vaporului este printre stâncile pe care Dunarea le-a sapat mii si mii de ani, transformând peisajul într-un tablou încântator! Plimbarea dureaza doar 40 de minute - exact timp pentru o cafea si câteva poze ☺

Din Kelhneim am pornit pe jos spre vârful muntelui Michelsberg (126 m altitudine), unde ca o coroana, se înalta Sala Eliberarii - Befreiungshalle. Este un monument ridicat în anul 1842 în onoarea celor care au luptat pentru alungarea armatelor conduse de Napoleon I, de pe teritoriul Germaniei.
Exteriorul monumentului este proaspat renovat si acum, frumusetea lui este deosebit de bine pusa în valoare. Interiorul este coplesitor de frumos, cele 34 zeite ale victoriei te inconjoara ca într-o hora, provocând un sentiment de bucurie. Fiecare element arhitectural are un simbol anume si întregul complex exprima povestea eroica a eliberarii de sub ocupatia franceza.
Pentru ca aici cateii nu au voie sa intre (nicaieri in Europa cateii si posesorii de catei nu sunt atât de respectati ca-n Toscana!) Helmut si Marius au ramas cu Leo si Molly, pe o banca în parc. Noi fetele am urcat cele 125+40 de scari pâna pe terasa superioara a monumentului si am admirat de sus minunatul peisaj.


Apoi am facut drumul înapoi în port si bineînteles calatoria cu vaporasul pâna în Weltenburg, unde am urcat în masina noastra si am pornit în directia Regensburg, sa vizitam Walhalla – un alt monument istoric de mare importanta în trecutul Bavariei.
Monumentul se ridica deasemenea pe un deal al caror poale sunt scaldate de Dunare. Costructia seamana perfect cu templele grecesti antice. Pe partea dunareana, monumentul este legat de malul Dunarii prin 251 scari din piatra alba. Admirând din departare monumentul, am scazut tempoul si deasemenea am pierdut notiunea timpului… Mai erau cateva ore pâna la apusul soarelui, însa muzeul s-a închis exact când am ajuns noi la intrare! Tja, ghinion… Moni si Marius au trebuit sa fie multumiti cu explicatiile noastre în legatura cu busturile din marmura ce sunt expuse în sala Walhalla.

Dupa ce ne-am scaldat lung privirile în albastrul Dunarii, ne-am întors pe potecuta din padure la parcare, ne-am urcat în masina si peste aproximativ doua ore am ajuns acasa. Bineinteles ca nu ne terminasem înca povestile si am mai stat la o cafea luuunga, pâna când s-a înserat de-a binelea.
Ajunsi acasa, am facut dus si am adormit toti trei precum alaiul printesei din padurea adormita!
Abia a doua zi am simtit ce febra musculara avem! Dar nimic nu conteaza atunci când aduni amintiri minunate!

Asa a început prietenia noastra care speram sa fie durabila si mereu frumoasa.
Ieir ne-am întâlnit din nou, am facut gratar în curte. Moni si Marius au adus „mici de Sibiu“ iar noi am pregatit un mixt – cateva felii de carne de porc, vita si piept de pui. Hmmm, cu cartofi gratinati facuti la cuptor, cu mujdei de usturoi si salata de rosii cu busuioc proaspat! Însa... mult mai bun decât gratarelul a fost timpul pe care l-am petrecut împreuna!
Iar pentru weekendul urmator am propus sa facem sport împreuna ☺ Noi fetele în echipa, am provocat echipa de baieti la un meci de badminton ☺ Galerie ne vor face Molly si Leo ☺

Excursie pe Insula Elba (1)

(continuare la "Piombino")
Înca din prima plimbare prin Piombino, ne-am propus sa ajungem spre seara si în port (în cel activ, nu cel istoric) si sa ne interesam despre o excursie pe Insula Elba. Cum însa harta noastra nu cuprindea decât "centro storico" nu am stiut nici macar în ce directie trebuie sa ne deplasam spre port. Primii localnici cu care am intrat în vorba - o pereche cam de vârsta noastra, ce se plimbau cu 3 catei (☺), ne-a spus ca portul este atât de departe, ca nu putem ajunge pe jos. Am jonglat cu engleza si italiana, si cei doi tare s-au minunat cum de inteleg eu atat de bine intaliana! Le-am spus ca desi locuiesc de 20 de ani în Germania, eu sunt românca si româna este o limba latina si atunci ne-am luat în brate, ca prietenii vechi ☺ Ne-au povestit ca în urma cu douazeci de ani, cei doi au facut un concediu în România! Un circuit din care au adunat numai impresii bune! Si-au amintit câteva localitati prin care au trecut: Timisoara, Sapânta, Sighisoara, Brasov, Sibiu, Bucuresti... Doamne ce mica-i lumea! ☺
Urmând sfatul celor doi, am urcat cu Leo în autobuz si dupa 3 statii lungi, am ajuns în Port. La receptia portuara exista 3 agentii ferry boats si ne-am informat la toate trei în legatura cu preturile pentru a doua zi. O excursie dus-întors, doi adulti si un catel, va rog ;-)
Linia "Moby&Torimar" ne-a facut oferta de 160 de euro; "Blue Navy" ne-a momit cu o oferta de 95 euro, iar "Corsica ferries" ne-a propus 45 de euro! Incredibil, nu-i asa?! Toate trei liniile fac transportul calatorilor în conditii foarte asemanatoare, însa preturile sunt de trei ori mai mari, depinde pe cine întrebi!

Am ales bineînteles linia "Corsica ferries" si frumusica de la ghiseu ne-a lamurit ca ideal ar fi sa mergem cu masina noastra, pentru ca insula este mare si sa ne putem plimba în voie. În final, am cumparat bilete pentru masina, doi adulti si un catel, drum dus-întors, la pret de 70 de euro! Insa a trebuit sa promitem ca demontam boxa de pe masina, pentru ca la pretul acesta, nu aveam voie sa depasim înaltimea de 1,9 metrii.
Luni dimineata la ora 9 am fost deja prezenti în port, gata de îmbarcare. Prea devreme ☺ Vaporul pornea abia la ora 9:45, asa ca am avut timp sa servim în port un mic dejun rapid, specific italian: câte un espresso si un corn cu dulceata/miere. Apoi ne-am prezentat la poarta de îmbarcare.
Nu am fost niciodata pe Insula Elba si nici nu am mai calatorit cu un ferry atât de mare.

Regulamentul spune ca în masina au voie sa urce pe vapor doar soferii - care conduc masinile în cala si care mai apoi se alatura celorlalti pasageri, care urca per pesdes, direct în saloane.
"Corsica ferries" are doua etaje climatizate. La primul etaj arata ca într-un avion de legatura intercontinentala, categoria economy: siruri de scaune-fotolii, cate 6 pe trei rânduri.
De laacest etaj, o scara în spirala duce spre puntea superioara, care are aspect de clasa intâi ☺ Un bar central si de jur-împrejur, grupuri de banci îmbracate în catifea albastra, dispuse în jurul masutelor de sticla. De aici se poate iesi si pe puntea deschisa.
Erau multi pasageri însotiti de catei si noi am preferat sa ramânem lânga bar, pentru ca în apropierea noastra nu mai era niciun alt catel.

Calatoria din Piombino pâna pe Insula Elba dureaza doar 40 de minute si timpul trece rapid! Te foiesti de doua ori, servesti un suc, rasfoiesti un ghid turistic si gata, la megafon esti anuntat ca trebuie sa cobori în cala, la masina ta. ☺Pentru ca trebuie mentionat, la coborâre regulamentul spune ca pasagerii veniti cu automobil, trebuie sa paraseasca vaporul la bordul automobilului.
Pe coridoarele aglomerate si scarile înguste, plus zgomotul motorului vaporului care începe manevrele de intrare în port, am vazut ca lui Leo îi este frica. L-am luat în brate si am simtit ca tremura, saracutul. În cala era întuneric! Când s-a vazut în masina si si-a recunoscut cuseta, s-a linistit imediat ☺
Dupa ce am parasit vaporul, am introdus  în sisteml de navigare al masinii adresa citita în ghidul turistic si am pornit spre una din cele mai frumoase plaje ale Elbei - Marina di Campo (va urma)

Jurnal de Vacanta de vara - Spre gura de vărsare a Dunării

Sfârsitul lunii august l-am petrecut în localitatea Sfântu Gheorghe, la confluenta Dunarii cu Marea Neagra.
Sa petrecem o saptamâna în paradisul dintre ape, a fost un vis mai vechi pe care am reusit sa-l traim anul acesta, cu ajutorul Silviei. Scria pe blogul ei în luna iunie despre "resedinta de vara" si despre "barcile Deltei"... Am întrebat-o daca ne-ar putea rezolva cazarea la vreo pensiune acolo în sat, raspunsul a fost pozitiv, asa ca... am început sa facem planul si bagajele ☺
Asa ca în luna august, dupa saptamâna petrecuta cu Alina la Baile Herculane si dupa saptamâna petrecuta în Bucuresti cu Pandhora si Alina, a urmat sa petrecem o saptamâna la malul marii, cu Silvia si Virgil.
Am calatorit din Bucuresti la Mahmudia cu autoturismul nostru, am lasat masina în parcare si pentru ruta Mahmudia - Sfântu Gheorghe am urcat pe vaporas. În port am fost asteptati de Silvia si Virgil si pâna la pesiune am mers cu o caruta trasa de cal ☺ (va urma).

Mirecurea fara cuvinte (21) - Pe pod

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)