joi, 15 octombrie 2015

Jurnal de Vacanta de vara - Muzeul National George Enescu

(continuare la "Jurnal de vacanta - Soseaua Kiseleff")

Ne-am întâlnit cu Pandhora pe Calea Victoriei, în fata Palatul Cantacuzino (vizavi de Biserica Sfântul Vasile cel Mare). Ideea ei a fost ca de ziua marelui compozitor, sa vizitam Muzeul Național George Enescu. Era deci 19 august, am fost singurii vizitatori la ora amiezii si ne-a convenit de minune. ☺ Am putut sa zabovim în fata exponatelor atât timp cât am dorit si am facut fotografii nederanjati. (Pacat doar ca supraveghetorii muzeului au firi atât de acre! Ne-au raspuns monosilabic la orice întrebare am pus, lasând impresia ca îi deranjam!...)
Clădirea în stilul baroc francez cu influente rococo si elemente de Art Nouveau a fost construita dupa planurile arhitectului Ion D. Berindei, la comanda lui Gheorghe Grigore Cantacuzino - fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului Conservator - si a fost inaugurata în anul 1903.
Edificiul - declarat monument istoric si de arhitectură - are patru niveluri: un subsol înalt alcătuind soclul construcției, un parter cu ferestre în arc de cerc și cu balustrade de piatră, un etaj cu ferestre drepte prevăzute cu balconașe din fier forjat și o mansardă cu lucarne bogat ornamentate. Fațada are ca element dominant intrarea, ușor decroșată, precedată de trepte ample, din marmură, străjuită de doi lei din piatră și ocrotită de o marchiză în formă de scoică.

Interioarele sunt somptuoase, totul încânta privirea - tavanele pictate, ornamentele sculptate cu decoraţii florale, coloanele din stuc, oglinzile, vitraliile, picturile murale, mobilierul masiv cu intarsii si ornamente, tapiseriile, sculpturile, candelabrele, lămpile, elementele de feronerie...
Nicolae Vermont este autorul celor sase medalioane - două dintre ele, un cioban cu oile şi o ţărăncuţă cu cofa, sunt inspirate din opera lui Nicolae Grigorescu.
Compartimentul central al plafonului sufrageriei este semnat de pictorul Costin Petrescu si reprezinta o scena alegorica. Pictura plafonului din salonul de muzică, în acelasi stil poetic, este opera muralistului G. D. Mirea.
Încaperile prezinta numeroase vitrine cu partituri muzicale, documente, scrisori si fotografii - care reflectă momente din viața și activitatea marelui compozitor. Viorile şi pianele lui Enescu sunt unele dintre cele mai valoroase piese ale muzeului. Deasemenea fracul şi costumul de academician al Academiei Române. O alta vitrina importanta, prezinta masca mortuară şi mulajul mâinilor artistului, realizate de Margareta Cosăceanu-Lavrillier.
Cu ocazia împlinirii a 134 de ani de la nasterea marelui compozitor si a 60 de ani de la trecerea acestuia în nefiinta, muzeul a organizat o ampla expozitie cu postere de concerte intitulata "George Enescu, un mare creator al secolului XX".

Pavilionul din spatele palatului, găzduia personalul de servici. A fost construit de Mihai Cantacuzino dupa decesul tatalui si arhitectura exterioara pastreaza aceleasi linii elegante ale palatului, dimensiunile fiind mult reduse. Accesul se face pe o scară monumentală cu balustrada decorata cu doi paji metalici. Desi elegante, încaperile ofereau condiții destul de modeste.  George Enescu si Maruca au locuit aici pentru aproape doi ani (între 1945-1946), pe vremea când Institutul de Studii Româno-Sovietice a ocupat palatul.
Acest apartament poate fi vizitat si expune mobilier original si numeroase obiecte personale ale marelui artist -  manuscrise, un pian, biblioteca muzicală, tablouri, gravuri si obiecte de artă decorativă.

Povestea proprietarilor palatului este ametitoare!
Dupa ce prințul Mihail G. Cantacuzino (Misu) a devenit prin testamentul tatalui sau unic proprietar, s-a însurat (în 1898) cu Maria Rosetti-Tescanu - una din doamnele de companie ale reginei Maria, o femeie inteligenta si deosebit de frumoasa. Casatoria a fost nefericita, Misu fiind cunoscut ca afemeiat notoriu, însa scopul Marucai a fost averea si titlul de prinţesă pe care l-a dobândit automat. Nu au divortat niciodata, nici macar atunci când aceasta si-a prins sotul în pat cu proria ei sora, Nellie, Maruca însa a hotarât sa nu-i mai fie fidela. Se stie ca la scurt timp a flirtat cu George Enescu pe care l-a cunoscut la Sinaia, în Castelul Peleş, unde compozitorul era adesea invitat de către regina Elisabeta a României.
În timpul Primului Război Mondial (1914-1918) a fost refugiată la Iași, unde l-a găzduit pe tânarul compozitor.
Casnicia Cantacuzino a continuat libertina, pâna în anul 1928 când Misu Cantacuzino a decedat în urma unui accident de maşină. Vaduva Maruca Cantacuzino, la doar 50 de ani, a devenit una din cele mai bogate femei din Bucuresti. Serile culturale, seratele si ceaiurile dansante s-au ținut lanț la palatul Cantacuzino în perioada interbelică.
Cândva, Maruca s-a îndragostit de tânarul filozof  Nae Ionescu - un barbat fermecator si... însurat. Întâlnirile amoroase ale celor doi se desfasurau de cele mai multe ori în vila Marucăi de la Sinaia (azi Muzeul "George Enescu" de la Cumpătu). Biografia lui Nae Ionescu mentioneaza însa mai multe legături romantice si cu alte femei, printre care celebrele Elena Popovici-Lupa și pianista Cella Delavrancea.
În momentul în care Nae Ionescu a pus capat relatiei cu Maruca (dupa sase ani), disperata, aceasta și-a turnat acid pe față.
George Enescu se afla la Paris si lucra la opera Oedip (1921-1931), însa auzind vestea s-a întors imediat la București și a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit.
În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino a ramas desfigurată pe viața. Nu s-a mai prezentat în societate decât cu un voal negru pe față si a pozat doar din profil.
Opera Oedip - pe care compozitorul a dedicat-o Marucăi Cantacuzino, a fost terminată la conacul acesteia din Tescani. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat.
Pe 4 decembrie 1937 Enescu s-a căsătorit cu Maruca si au locuit împreuna mai departe la palatul Cantacuzino.
În 1940, palatul a devenit sediul Consiuliului de Miniștrii, apoi pâna în 1955, aici a funcționat Institutul de Studii Româno-Sovietice.
O dată instaurată dictatura comunistă, George Enescu s-a mutat definitiv la Paris, unde s-a stins din viață în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.
(Urmatorul colaj de fotografii cuprinde fotografii pe care le-am facut în cimitirul parizian la mormântul familiei Enescu, în vara anului 2013; ultimele doua fotografii sunt din vara acestui an, în fata Operei Nationale Bucuresti.)

"Puţini ştiu că marele compozitor a avut un copil din flori, a fost înşelat de soţie şi a murit în mizerie, într-o cameră de hotel din Paris" - spune muzicologul Viorel Cosma, cel care a scris nu mai puţin de 14 cărţi despre George Enescu. În casa părinţilor săi din Dorohoi, Enescu a cunoscut o tânără menajeră, o femeie simplă, dar care l-a iubit foarte mult şi cu care a avut o fetiţă.
Elena Dinu, fiica lui Enescu, a devenit mai târziu croitoreasă la Opera Naţională din Bucureşti. Maruca, soţia lui Enescu, a trebuit să accepte existenţa copilului din flori şi faptul că marele compozitor îi trimitea fetei bani din Paris (unde s-au mutat în 1946).
În anul 1955 Printesa Maruca Cantacuzino-Enescu a donat palatul statului român în scopul de a organiza un muzeu în memoria marelui muzician. Rușii au fost evacuati din palat, iar din vara anului 1956 aici s-a deschis Muzeul Memorial "George Enescu". Din anul 1990 muzeul se numeste "Muzeul național George Enescu".

Cu ocazia aniversarii zilei de nastere a lui George Enescu, muzeul a organizat un recital în somptuoasa aula cu coloane de marmura roz. Ne-am întors la muzeu spre seara, sa fim spectatori.
Au interpretat Simina Croitoru, Sabin Penea, Gabriel Croitoru, Valentin Gheorghiu si în semn de înalta pretuire, au fost folosite viorile Paul Kaul si Guarnieri ce au apartinut lui George Enescu.
Profesorul universitar dr. Viorel Cosma a prezentat într-un scurt rezumat momentele importante ale vietii celui mai mare muzician român.
"George Enescu s-a născut în satul Liveni-Vârnav - Botoșani, pe 19 august 1881, fiind al optulea copil al părinţilor săi. Copil minune, Enescu a ştiut să asculte încă de la o vârstă fragedă chemarea tainică a naturii, pe care a ilustrat-o, peste ani, în chip autentic, în creaţii care se bucură astăzi de o popularitate deosebită în toate colţurile lumii.
Despre muzică, maestrul George Enescu afirma că face parte din primele sale amintiri. La cinci ani, tatăl l-a dus la Iaşi, unde l-a prezentat profesorului Eduard Caudella. In anul 1888, Enescu realizase deja un progres uimitor, surprinzându-l pe Eduard Caudella, care le recomanda parinţilor să-l trimită să-şi continue studiile la Viena. La vârsta de treisprezece ani, Enescu pleacă să-şi desăvârşească studiile la Conservatorul din Paris, unde îi este recomandat lui Jules Massenet.
Prima creaţie a lui Enescu, care l-a conscrat în calitate de compozitor este "Poema romana" şi a fost concepută la numai cincisprezece ani. O creaţie izvorâtă din inimă, din dragoste pentru ţară, oamenii şi tradiţiile de care George Enescu, chiar şi departe fiind, nu s-a despărţit niciodată" (sursa).
La data de 6 februarie 1898 George Enescu debuteaza în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică "Poema Română".
Interpret (dirijor, pianist, violonist) si creator, Enescu a lasat posteritatii numeroase simfonii, concerte, suite, lucrari orchestrale, triouri, cvartete, cvintete, sonate, pentru pian, violoncel si vioara, cantate si nenumarate melodii. (continuarea Jurnalului - AICI)

(în coltul stâng sus - înainte de intrarea la concert, alaturi de Mihaela si Pandhora)

32 de comentarii:

  1. Daca nu ar fi fost sustinut si promovat de Regina Elisabeta ar fi avut o traiectorie mai joasa in domeniul muzical...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. perfect adevarat! Regina Elisabeta a încurajat talentele artistilor vremii, sunstinând-i financiar, încurajându-i si promovându-i. Fire de artist, Carmen Sylva a fost dupa parerea mea personalitatea cu cea mai mare eleganta spirituala, sufleteasca si fizica din România!
      I-a protejat nu doar pe Enescu, ci si pe Mihai Eminescu, Elena Văcărescu, Nicolae Grigorescu, Vasile Alecsandri si multi multi altii. Cinstit fie numele ei!

      Ștergere
  2. intalnirea noastra din acea zi s-a transformat intr-un omagiu adus pe merit Marelui Enescu...
    a fost o zi cu adevarat speciala, incheiata cu acel fermecator concert...viorile lui Enescu au sunat cu atata prospetime, insufletind cu claritatea lor eleganta aula dar si pe ascultatorii care se aflau acolo fiind de doua ori indragostiti: de muzica si de Enescu.
    stiu ca ai facut multe fotografii si bine ai facut pentru ca iata, au subliniat perefect informatiile pe care ni le-ai dat despre acest loc si mai ales despre viata celui care a fost George Enescu, omul si muzicianul.
    m-as bucura ca si datorita articolului tau ata de bine documentat si cu suflet scris, acest muzeu sa fie vizitat de cat mai multi oameni, iata, a venit toamna, e anotimpul perfect pentru a vizita muzee, mai ales ca pretul unui bilet este ridicol de mic, 6 lei...
    multumesc pentru aceasta amintire frumoasa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost una din cele mai reusite zile ale concediului petrecut în Bucuresti, alaturi de tine. Ideea ta de a merge la muzeu a fost colosala si iti multumesc. Si pentru Helmut a fost o zi deosebit de interesanta, muzica fiind o limba internationala ☺ Daca iti amintesti, am cumparat acolo un CD cu Rapsodiile lui Enescu si a devenit fundalul muzical pentru clipele în care depanam amintiri ale concediului în România.
      Am promis ca scriu despre colosala impresie pe care mi-a facut-o vizitarea Cimitirului Père-Lachaise si uite ca înca nu am reusit, însa am pus aici cele câteva fotografii pe care le-am facut la mormântul marelui compozitor.
      Sper si eu ca muzica lui Enescu va fi mai promovata spre a fi cunoscuta de tinerele generatii iar muzeul care-l omagiaza sa fie vizitat de cat mai multi români si turisti straini.

      Ștergere
  3. Minunat articol! Atâtea informaţii interesante şi impresii frumoase. Enescu va rămâne una dintre cele mai mari personalităţi culturale ale românilor şi ale întregii umanităţi. Cred că nu este suficient de bine cunoscut şi apreciat de către români. În şcoală se învaţă atât de puţin despre marele Enescu şi e păcat. Şi mai sunt şi alte personalităţi despre care ştiu mai multe străinii decât românii, din păcate...
    Mă bucur că aţi petrecut o seară atât de frumoasă şi înălţătoare pentru suflet. O amintire de neuitat, alături de prieteni dragi.
    O zi minunată, dragă Carmen!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. draga Alex, mare dreptate în ceea ce spui! Enescu este unul dintre cei mai complecși artisti care au reprezentat România peste granite însa iata, s-au scurs 60 de ani de la trecerea acestuia în nefiinta si daca românii nu-l vor promova în continuare, ma tem ca va fi uitat! Casele de discuri ar trebui sa imprime operele si sa le distribuie la toate târgurile internationale, cartile biografice sa fie traduse si deasemenea prezentate la marile târguri de carti... si bineînteles, scolile ar trebui sa aloce în programa un larg capitol lui Enescu, spre a fi în primul rând înteles si cunoscut de ROMÂNI.
      Multumesc, o zi minunata sa ai, deasemenea!

      Ștergere
  4. Draga mea, astazi te-ai intrecut pe tine cu acest articol in care se simte dragostea ta pentru muzica si aprecierea pentru marele maestru. Am citit cu mult interes detaliile despre muzeu, al carui sediu l-am admirat de nenumarate ori si acre imi place deosebit de mult. Iar povestea vietii personale a maestrului este cu adevarat ametitoare. Cate ceva mai stiam eu, dar tu ne-ai pus cap la cap toate informatiile. Ce viata, wow!
    M-am bucurat si sa imi amintesc de intalnirea noastra si sa revad fotografia cu noi trei. Au fost clipe speciale pentru mine, mult as vrea sa se repete! Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este imposibil sa-l omagiezi pe Enescu într-un scurt articol! Când am inceput sa scriu acest articol, mi-am închipuit ca as putea sa-l scriu compact, astfel încât sa fie acceptat de cititorii de bloguri care "spun pas" articolelor lungi! Însa cum sa scrii despre Enescu pe scurt?! Este absolt imposibil - asa încât am riscat si am scris "aproape" tot ce am vrut sa sciu ☺ Cine isi face timp sa citeasca, inseamna ca o face pentru Enescu si daca gaseste neconcordante între cuvintele mele si datele istorice, rog a-mi atrage atentia, spre a corecta. Cine stie, poate din întâmplare, acest articol va fi citit de un adolescent si va stârni interesul acestuia pentru muzica lui Enescu. Am avea toti de câstigat, sa traim într-o societate care se bazeaza pe arta adevarata.
      Si eu ma bucur mult ca am reusit sa ne vedem, chiar si numai pentru cateva minute si ca iata, avem amintire si fotografia :) Trimit înapoi gânduri bune si îmbratisari.

      Ștergere
  5. Am savurat toate informatiile. :) Unele lucruri le stiam, unele le stiusem si acum mi le-am reamintit si altele mi-au devenit cunoscute. Imaginile si cuvintele s-au impletit (din nou) minunat si aproape ca am simtit ca sunt acolo, pe strada, in muzeu, la concert, inclusiv cu Enescu si sotia lui, in palat si la Paris... :)
    Prea multe nu-mi raman de scris... Inca ma gandesc la vietile tumultoase ale celor amintiti de tine aici. :)
    Minunata ziua sa iti fie!
    Imbratisari si pupici, cu drag! <3
    Spor la cat mai multe articole de gen! Succese!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur mult ca iata - exista macar 6 cititori care si-au facut timp sa parcurga textul lung pâna la capat :)) Multumesc Diana draga!
      Asa am simtit si eu si pe masura ce am aprofundat acasa cercetarile pentru acest text, am descoperit mai multe si mai multe si tabloul care mi-a aparut în minte despre Enescu a fost unul uman - nu a fost un rasfatat al sortei, ci în ciuda talentului iesit din comun, Enescu a fost un om obisnuit! A parcurs numeroase urcusuri si coboâsuri pe parcursul vietii, încercând prin munca si prin faptele sale sa exprime cum a putut mai bine, frumosul din sufletul lui. Biografia lui Enescu este emotionanta, la fel ca si totalitatea lucrărilor sale artistice!
      pupici si îmbratisari <3

      Ștergere
  6. Minunat omagiu adus marelui nostru compozitor! La lansarea cartii sale, Grigore Lese se intreba retoric, oare l-am stiut noi prezenta in lume pe Enescu la adevarata lui valoare? Ma bucur mult ca ai amintiri asa de frumoase de la palatul Nababului. Din pacate, destinul familiei Cantacuzino a aratat inca o data ca banii n-aduc fericirea... insa iata ca in cele din urma au servit unui scop nobil - infiintarea Muzeului George Enescu. Casa in care s-a nascut maestrul (cea din Botosani) este uitata de autoritati si lasata sa se paragineasca, la fel ca cea a lui Brancusi de la Hobita... Avem un Minister al Culturii care ca si angajatii sai de prin muzee, prefera sa stea adormit si sa nu fie prea mult deranjat. Te pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. avantajl pe care îl avem, este ca putem sa îl îmbunatatim permanent prezentarea lui Enescu, a lui Eminescu sau a lui Grigorescu în lume... Opera unui artist este nemuritoare! Timpul nu sta pe loc si evolutia tehnologiei ofera noi metode pentru promovarea artei si culturii unui popor. Enescu a reprezentat mereu spiritul românesc în operele lui.
      Banii nu aduc fericirea - asta sim cu totii, si lipsa lor nu pot impiedica sa se faca observata o adevarata valoare! insa drumul spre ascensiune ar fi mult mai lent si poate ca o viata de om nu ar fi fost suficienta lui Enescu sa devina ceea ce a fost, daca ar fi trait în saracie. Orice diamant neslefuit ramâne o piatra obisnuita! Studiile în strainatate alaturi de cei mai buni muzicieni, instrumentele muzicale de calitate, societatea cultivata, care sustine si însufleteste creatiile unui artist - iata câteva
      motive pentru care nu strica sa fii bogat ;)) Necazurile si bucuriile vin in orice familie, fie ca-i foarte bogata sau foarte saraca... Important este sa ne bazam mereu pe propriile forte, daca primim ajutotr sa nu-i uitam pe binefacatori si la rândul nostru sa acordam ajutor ori de câte ori ne este în putinta.
      Se pare ca perioada comunista a distrus puternic spiritul de proprietate, dragostea pentru traditii, dorinta de a comunica pe teme artistice si culturale. Turismul este un mod fantastic de a-ti prezenta valorile locale! Muzeele sunt locurile care dezvăluite publicului informatii pe acea tema, sunt locurile în care esti mai aproape decât nicaieri de tematica respectiva. Emotiile, curiozitatea si respectul profund se amesteca permanent într-o vizita în muzeu. Imi amintesc ca la pavilionul din spatle palatului Cantacuzino, Pandhora a întrebat-o pe supraveghetoare care este legatura femeii prezentate într-unul din tablourile expuse si familia Enescu si... raspunsul duduii ne-a produs sentimentul ca am fi facut ceva rau si am fost certate! ☺☺☺ Nici nu-mi mai amintesc cuvintele din raspuns, doar tonul si privirea ei!!! Zau asa, eram singurii vizitatori si ne-a tratat de parca am fi fost dusmanii muzeului!
      Te pup draga mea. Salutari familionului ♥

      Ștergere
    2. Pupam si noi inapoi! Pai tocmai asta era si pledoaria lui Lese, ca noi romanii l-am prezentat mereu pe Enescu la fel, ori maestrul a avut nenumarate fatete chiar si in opera sa vasta, dar noi ne multumim sa-i prezentam mereu si mereu aceleasi lucrari. Revelatia a avut-o la Festivalul Enescu, cand o orchestra englezeasca s-a prezentat in concert cu o simfonie a lui Enescu pe care Grigore Lese a recunoscut-o cu greu si pe care daca ar fi ascultat-o intamplator ar fi atribuit-o mai degraba lui Haendel. Un apropo subtil la superficialitatea cu care iata ati constatat si voi ca ne tratam valorile. Da, comunismul a distrus mult, iar in ultimii ani 25 de ani s-a definitivat acest proces prin pierderea oricaror repere valorice. Pun pariu ca duduia de la pavilionul din spate nu stia prea multe despre ce avea acolo pe inventar, daramite despre Enescu, de unde si iritarea ca s-a trezit intr-o postura de inferioritate prin lipsa raspunsului la o intrebare simpla. Ziua ei de munca presupune sa stea pe-acolo degeaba, fara griji si-apoi s-ajunga repede-acasa sa prinda telenovela sau pe Maruta cu manelistii de la ora 5. In fine, da, sunt cam acida zilele acestea.

      Ștergere
    3. Stii de câte ori am povestit amândoua ca mi-ar placea sa vin la Bucuresti pentru Festivalul Enescu... Ma bucur pentru tine ca poti sa asisti la asemenea concerte. Sunt locurile unde luam contact direct cu muzica adevarata si iata, aflam amanunte inedite, pe care altfel avem sanse minime sa le cunoastem.
      La recitalul despre care aminteam aici, muzicologul Viorel Cosma ne-a povestit ceva ce nu am mai auzit niciodata! La o repetitie generala cu public, s-a întâmplat ca baritonul sa nu poata participa. Anularea spectacolului ar fi însemnat o dezamagire mare pentru public si o nota proasta pentru organizatori. Nu mi era timp pentru reflecții si maestrul Enescu a spus ca este în masura sa dirijeze si sa interpreteze rolul vocal! Cortina s-a ridicat si repetitia a decurs elegant, Enescu a interpretat fara a dovedi un relief expresiv deosebit, însa intr-un mod acurat, fluent si placut, a cucerit publicul si a marit respectul colegilor din orchestra!Nu am retinut mai multe amanunte si nici pe internet nu am gasit confesiunea profesorului Cosma, însa m-a emotionat puernic aceasta noua fata a marelui Enescu!
      Cât priveste dezamagirea pe care o ai privind directia pe care o ia cultura muzicala a noii generatii, te înteleg perfect... Este deplorabil nu doar interesul slab al oamenilor simpli, cât mai aes interesul specialistilor pentru a promova adevaratele valori!
      Te pup. Un start bun în weekend! :-*

      Ștergere
  7. Felicitari pentru aceasta prezentare!Minunat! Nu am vizitat niciodata Muzeul, dar ma incanta faptul ca am aflat cat mai multe despre viata compozitorului, creatiile sale si nu numai .Enescu, unul dintre geniali tarii. Felicitari inca o data.O seara Frumoasa.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu siguranta iti vei face timp sa vizitezi muzeul, atunci când te vei afla în Bucuresti.
      Te pup. Un weekend minunat sa ai, Florina draga!

      Ștergere
  8. Esti formidabila cu aceste prezentari!
    Imi plac tare mult!
    O seara frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. iti multumesc pentru apreciere :)
      Un weekend minunat sa ai!

      Ștergere
  9. Uneori imi trece prin minte ca rămânerea in memoria colectivă e o chestiune de șanșa; indiferent de talent...

    (Sunt indignat de atitudinea supraveghetoarei de la muzeu: in mod sigur a fost angajata cu pile !)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. categoric trebuie sa fie vorba si de sansa, insa parerea mea e ca talentul este singura valoare cu greutate.
      (cu pile sau fara, ideea este ca trebuie sa-si schimbe atitudinea, spre binele muzeului! ☺)

      Ștergere
  10. ;)
    Iar am aflat lucruri noi și interesante ...;)
    Mulțumesc!
    Sărbătorirea lui Enescu, mănușă ti-a venit....inteleg asta din textul tău. ...;))
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur mult ca ti-a placut articolul :)
      Daca nu scriem noi despre artistii români, atunci cine sa o faca?! ;)
      Te pup. Weekend minunat sa ai!

      Ștergere
  11. Gurile rele mai spun ca Enescu a avut o viata chinuita ca Maruca, dar cine stie ? Cand iubesti nu iti dai seama daca esti sau nu chinuit ! :)
    Excelent articol si foarte bine documentat!
    Pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tja... Când s-a însurat, avea deja 56 de ani si o cunostea pe Maruca de trei decenii, asa ca ma gândesc ca a stiut ce face ☺
      Multumesc Nicoleta draga! Un weekend minunat iti doresc!

      Ștergere
  12. Ce zi deosebita a jurnalului tau! Ca si ceilalti ce am parcurs aceasta fila, am aflat lucruri noi, mi-am reamintit altele, mi-am confirmat unele lucruri stiute...o lectura placuta si de mare calitate! Am studiat vioara, iar Enescu era prezent intr-un tablou chiar in fata mea, in timpul cursurilor il priveam si imi doream sa ating maiestria lui...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. fascinant! ai studiat vioara... eu, poate pentru ca nu am invatat sa cânt la niciun instrument, am o admiratie deosebita pentu toti cei care au facut-o! Bravo!
      te pup. Un weekend minunat va doresc!

      Ștergere
  13. O vizita la muzeu nici ca nu se putea incheia mai bine decat cu un concert, intr-o zi festiva! Chiar ma intrebam oare cu Mihaela s-a vazut si am vazut-o in poza alaturi de voi doua. Povestea lui, dar si a Marucai mi se par fascinante, deciziile pe care le-au luat, rasturnarile din viata sentimentala...
    Salutari! xoxo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. vorba "viata bate filmul" iata ca se adevereste! Si mai departe, povestea nepoatei Marucai este la fel de emotionanta... Acum am descoperit si eu, de aceea vreau neaparat când mai vin în tara sa cumpar biografia Oanei Orlea si ceva din scrierile ei. S-a stins din viata anul trecut, la 78 de ani. Cred ca chinurile prin care a trecut în adolescenta i-au marcat sanatatea si caracterul. Impresionanta soarta familiei Cantacuzino!
      te pup :-*

      Ștergere
  14. Cu suflet autentic de romanca, incarcat de emotie, ai reusit prin maiestria penelului tau, sa dezvolti un articol impresionant, absolut ravisant!
    Farmecul lecturii mi-a stimulat dorinta de a vizita cu prima ocazie acest lacas de cultura...perla arhitecturala.
    O duminica frumoasa , draga Carmen!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. draga Gina, nici nu iti închipui ce mare bucurie mi-a facut comentariul tau! Iti multumesc mult si tare m-as bucura sa-mi spui care este impresia ta, dupa vizita la muzeu.
      Te îmbratisez. Noapte buna!

      Ștergere
  15. Pasionant; imi amintesc atmosfera din ziua in care am vizitat, la randul meu, acest loc uimitor, ambianta si mi se parea ca nu am mai multi ochi sa cuprind, ceea ce vedeam in jur! Intamplator am nimerit si la un mini-concert si desi, ma repet, imi amintesc de parca a fost ieri (si inedit, dar tavanul iti atragea atentia prin bogatia de elemente)! Asta ma face sa gandesc ca va trebui sa revad unele locuri (plus ca atunci cand am fost nu am vazut casa din spate, camerele in care, de fapt a locuit Enescu)... Stiam cateva despre Cantacuzini si a lor resedinta de pe Podul Mogosoaiei, (acum Calea Victoriei) si cum a fost lasata de Maruca, apoi prin act cu clauza.
    Oh da... va trebui sa imi indrept atentia spre astfel de locuri, cat mai curand, sa vad unele sau sa revad altele! Noroc cu tine care ai strans toate informatiile si ai facut o astfel de prezentare bogata la atatea locuri, lucruri, chiar ca intr-un jurnal in postarile tale!
    O toamna frumoasa in continuare si un weekend insorit! Salutari cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  16. Desi stiu muzeul si este chiar relativ aproape de mine am aflat multe informatii pe care nu le stiam din articolul tau. Admir mult rabdarea cu care documentezi locurile pe care le vezi in vacante, cu multe detalii din care mereu invat cate ceva. :)
    O saptamana frumoasa, draga Carmen!

    RăspundețiȘtergere