O zi plina de emotii

Va spun sincer: sâmbata a fost o zi minunata, dar stressul pe care l-am trait nu as mai dori sa-l mai încerc vreo data!
Dimineata, dupa ce ne-am aranjat tip-top, am pornit la drum cu gândul ca avem timp suficient sa mergem la viitorii miri acasa, sa bem o cafeluta si apoi sa pornim cu tot alaiul spre Prefectura. Dar... stiti cum este cu "planul de acasa"! La jumatatea drumului pe autostrada, traficul a început sa se desfasoare în tempo de melc... Am avut nevoie pentru parcurgerea distantei nu doar de o ora, cum ar fi fost normal, ci de doua ore si jumatate! La ora 11 când era programata cununia, noi tocmai cautam un loc de parcare în jurul primariei, unde peste tot erau indicatoare ce interziceau aceasta! Am gasit un loc'sor si am început sa alergam spre intrare. Tocmai când am ajuns la etajul al doilea, Ofiterul Starii Civile invita alaiul în sala de oficiere a casatoriei. Andrea ( nu este greseala! pe Germana, Andreea se scrie doar cu un e) a rasuflat usurata când ne-a vazut si am pornit cu totii în Sala Casatoriilor. Respirând înca agitat dar fericiti ca am ajuns totusi la timp, ne-am asezat pe câte un scaun, în semicercul din fata perechii ce stralucea de fericire. Ofitereasa - a început oficierea si în discursul ei a folosit doar cuvinte de suflet, impresionând auditoriul pâna la lacrimi. Subliniez însa: doar lacrimi de fericire si emotie!
Apoi... stiti cum este! Cei doi au raspuns cu DA clar si raspicat si dupa ce au semnat Certificatul de Casatorie, am avut voie imediat sa-i felicitam. În sala am fost doar noi - familia si nasii.
La iesirea din sala, mirii au avut o minunata surpriza! Colegii de serviciu si prietenii asteptau cu baloane-inimi si trandafiri rosii. Multa bucurie si veselie a umplut sala în care am ciocnit câte un pahar de sampanie. Apoi, în grup restrâns am pornit spre "Muzeul civilizatiei populare" si în cadrul de vis, a început petrecerea. O gustarica, înca un pahar de sampanie, apoi fotoshooting si o plimbare prin parc. Felix si Marlene, îmbracati în port bavarez (la fel ca si parintii lor de altfel) s-au încadrat perfect în peisaj, printre casute traditionale.
La ora 14 s-a servit "Kaffee und Kuchen", traditional în Germania si seria surprizelor a continuat: un irlandez a interpretat melodii la cimpoi si nepotica mirelui a interpretat câteva piese la flaut. Si... pentru mine petrecerea s-a terminat aici.

A urmat masa si dansul, Helmut a ramas la fiica lui în continuare iar eu m-am urcat în masina la Tommi - prietenul Adelei, care a venit sa ma ia - cu multa întârziere, pentru ca a întâmpinat si el acelasi ghinion în traficul rutier! Macar drumul înpoi spre Augsburg a fost liber si, cu toate ca Tommi a sofat ca Schumacher, tot nu am reusit sa ajungem la ora 17, asa cum era planificat, ci... doar la ora 18! Ma durea stomacul, eram palida si-mi tremurau genunchii... nu pot sa va explic câte reprosuri mi-am facut ca am lasat-o pe fiica mea singurica. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, întâmplarea a fost cu happyend. Biata Adeluta ne astepta necajita dar exact în momentul în care s-a anuntat începerea festivitatii de înmânare a diplomelor, am intrat si noi în Sala de Bal si fata ei s-a luminat.
Am ocupat locurile la masa rezervata si, încet încet, am început sa realizez cât de frumoasa este sala în care ma aflam pentru prima oara (Sala de receptie a unui hotel de 5 stele!) si cât de frumosi sunt tinerii care tocmai erau sarbatoriti cu ocazia absolvirii de Gymnasium ( Colegiu de 13 clase). Când fiica mea a fost strigata pe scena, am vazut-o pornind ca o printesa si... mi-am amintit de balul meu de absolvire... Cât de diferit! Pe "vremuri"- cum mai râd fetele când mentioneaza anul meu de absolvire, parintii care nu si-au putut înfrâna curiozitatea de a-si vedea odrasla, au privit prin crapatura usii, în sala de bal. Acum, parinti si copii - am avut loc la aceeasi masa festiva! Si nu numai! Fiecare a invitat si prietenul/prietena. Apoi , între elevi si profesori se simte un amestec perfect de respect si prietenie, de ambele parti! Generatia fetelor mele este total diferita fata de cum a fost a mea. Unii ar spune ca sunt mai "obraznici", mai "aroganti", dar ei au combinat aceste... însusiri, cu buna- crestere, umor, responsabilitate si mult curaj. Vazuti asa în grup, dau senzatia ca stiu exact ce vor! Sunt educati (de scoala) sa fie "liberi" sa-si exprime gândurile si sentimentele si tare drag mi-au fost sa-i vad! A fost seara lor! Fetele - fermecator de frumoase, baietii - eleganti si, împreuna, o generatie de tineri inteligenti si seriosi. Pe chipul tuturor parintilor se citea mândria. Iar partenerii absolventilor... de admirat cum au stiut sa sustina din "umbra" bucuria si tristetea absolventilor, în acest moment de despartire de colegi si profesori, facându-se prezenti doar acolo unde a fost nevoie!
Dupa ce fiecare din cei 70 de absolveti a primit din mâna rectorului diploma si albumul scolii (în care au gasit cu surprindere caracterizari simpatice, facute de colegi si profesori), a fost declarat deschis bufetul si un concert live pian-flaut, a creeat fundalul muzical ideal pentru servirea meniului.
Apoi, pe scena s-au perindat grupele de studiu, care au pregatit pentru profesorii îndrumatori mici surprize, s-au proiectat filmulete din taberele de schi, din schimburile de experienta realizate în Italia, Franta, Anglia, din excursiile de studii si cea de absolvire, cele mai simpatice secvente au fost cele surprinse în clasa a V-a, când baietii erau toti - un cap sau doua mai mici decât fetele.
Ne-am amuzat copios la un film-trucaj, cu mesaje de felicitare pentru absolventi, din partea prominentilor: Angela Merkel, Obama, Papa Benedict XVI, Sarkozy, Dolly Buster, Heidi Klum, Dieter Bohlen, Oliver Kann... Am râs cu lacrimi la interviurile luate profesorilor, profesori care în realitate raspundeau altor întrebari decât cele publicate :))
Târziu dupa miezul noptii au început sa plece spre casa primele grupuri. Cu ultimele puteri, ne-am deplasat si noi pâna la taxi si mare bucurie am avut când acasa am descaltat pantofii :)
Am avut o zi plina! Foarte plina si deosebit de fericita!
----------------------------------------------------------------------------------------------------
PS: Pantofii din ultima secventa a slideshowului apartin Adelei si sunt celebrii Louboutin, despre care s-a discutat aprins în scoala, profesoara de italiana chiar a mentionat în albumul scolii- pe pagina Adelei ca: "datorita Adelei sunt si eu la curent cu ce mai este nou în lumea modei si, am putut aflat cine este Christian Loubutin" :) Iar profesoara de enleza scrie ca si gluma, ca "am fost foarte surprinsa când Adela s-a înscris pe lista mea pentru Lucrarea de specialitate, pentru ca am gândit... hm, doar la franceza s-ar putea scrie despre Coco Chanel " :)