Cronica unei sâmbete pline de viață în noul nostru cămin

Astăzi, casa noastră s-a transformat în hub cultural și diplomatic. Ne-au vizitat fetele – Katrin, fiica cea mare a lui Helmut, alături de nepoțica noastră dragă, Marlene - studentă acum (Armin și Felix — soțul lui Katrin, respectiv fratele Marlenei — au rămas acasă, ca între băieți în fața meciurilor din Bundesliga). Fetele au venit de la München, parcurgând cei 300 de kilometri special ca să se bucure o zi alături de noi și să vadă cum ne-am așezat în noul cămin, acum, după aproape patru luni de la marea mutare din Augsburg. 

Evident, am început vizita cu turul de onoare al casei și al curții, fetele fiind curioase să descopere fiecare colțișor — de la cele două etaje cu camerele și birourile noastre, până la primitorul salon de zi și colțul nostru preferat, acel sunroom inundat de lumină.
Apoi, mândri ca doi ghizi autorizați, le-am scos în centru ca să vizităm nucleul istoric din Coburg și să facem o promenadă prin grădinile Palatului Ehrenburg, înainte de a ne trage sufletul pe o terasă, la un pahar de vorbă și o răcoritoare. 

Marea surpriză a zilei? În piața centrală, un festival de... coruri marinărești! Încă încercăm să dezlegăm misterul geopolitic și să înțelegem ce navigatori s-au rătăcit prin inima Germaniei și unde își țin ancora?! 😉 Am căscat și noi gura pe acolo; atmosfera era de un farmec contagios – mese lungi, lume pestriță și o veselie de zile mari. *)

La prânz, am revenit la aromele de acasă. Marlene, deși acum are 21 de ani, a rămas pentru noi aceeași prințesă pe care o știm de când era mică, tare sclifosită la mâncare. Din fericire, diplomația noastră are mereu un as în mânecă, adică o porție de spaghetti arrabbiata – singurul numitor comun culinar care nu dă greș niciodată. Am celebrat reușita cu un Crémant de pe Valea Loarei adus chiar de ele, care s-a frapat perfect cât timp noi am colindat orașul.
Deși Helmut a copt încă de vineri celebra lui plăcintă cu prune, nici noi și nici fetele nu am mai putut mânca, fiind complet sătui. Am pus totuși câteva felii generoase la pachet, atât pentru fete, cât și pentru Armin și Felix — ca un mesager dulce. 💕
Chiar în timp ce strângeam ultimele lucruri prin casă și ne pregăteam să ne luăm la revedere de la Katrin și Marlene, s-a auzit soneria... Vecina noastră, Kerstin, ne-a trecut pragul cu o farfurie plină cu felii de chec umplut cu piure de mere. O delicatesă pe care, trebuie să recunoaștem... cu un pic de egoism gurmand, nu am mai împărtășit-o cu musafirele noastre, ci am păstrat-o doar pentru noi. 😇 În schimb, folosind farfuria vecinei, am practicat un schimb cultural pe deplin echitabil și i-am returnat-o plină ochi cu plăcinta noastră cu prune.
Și uite așa, între vizite dragi, marinari rătăciți pe uscat și trocuri dulci între vecini, am încheiat seara în cel mai așezat și plăcut mod posibil – la televizor, cu un ceai aromat în mâini și acel desert binemeritat, în doi – sau trei, dacă-l socotim și pe Leo, lăfăit pe canapea și lipit de mine. 😆

Notă explicativă:
*) Misterul din piață s-a lămurit rapid când am citit în presa locală că exact în aceste zile se desfășoară cea de-a 21-a ediție a Klößmarkt. Acesta este Festivalul găluștelor din Coburg, o sărbătoare-cult de patru zile care transformă Piața Mare într-un restaurant uriaș în aer liber. Întregul eveniment este dedicat faimoaselor Coburger Rutscher, o variantă extrem de pufoasă și tradițională a găluștelor de cartofi, renumite pentru textura lor atât de fină încât par că alunecă singure pe gât.
Pentru misterul marinarilor naufragiați la sute de kilometri de coastă, explicația este simplă. Seemannschor Coburg a fost fondat în 1965 din inițiativa unei Marinekameradschaft locale, adică o Asociație a marinarilor veterani. Astfel de organizații de camaraderie au fost înființate în multe orașe din interiorul Germaniei după războaiele mondiale, oferindu-le foștilor militari din Marina germană și pasionaților de navigație, un spațiu în care să păstreze legătura, tradițiile și spiritul maritim. Cântecele de tip shanty, ritmurile puternice și atmosfera de echipaj au rămas o parte esențială a identității lor, faima ansamblului trecând rapid granițele regiunii prin spectacole de succes la nivel național și numeroase evoluții la posturile de radio și televiziune
Deși Germania are o dublă deschidere maritimă, geografic vorbind, Coburg se află la aproximativ 500 de kilometri de Marea Nordului cu faimosul ei port Hamburg și la circa 550 de kilometri de Marea Baltică vegheată de portul Kiel. Chiar și la această distanță uriașă de apă, cultura maritimă a fost adusă în inima țării de acești veterani, transformând corurile marinărești într-o tradiție regională extrem de iubită și respectată în Germania.

Turandot - Opera la Cinematograf

Turandot este ultima operă a lui Giacomo Puccini, finalizată conform schițelor și notelor marelui compozitor italian abia după moartea acestuia, de către mai tânarul coleg, Franco Alfano. Premiera a avut loc la aproape un an și jumătate după moartea lui Puccini (1858-1924), în aprilie 1926, la Scala din Milano, cu Rosa Raisa în rolul lui Turandot, conducerea muzicală a deținut-o Arturo Toscanini - unul dintre cei mai renumit dirijori italieni si totodata, prieten cu eminentul defunct.

Bazată pe un basm persan inclus în colecția lui Carlo Gozzi „1001 de zile” , opera îi are în rolurile principale pe Turandot, unica fiica a împăratului Chinei si pe Calaf, fiul regelui exilat al Tartariei. Spectacolul prezentat joi seara (22.03.2023) pe scena Operei Regale Covent Garden din Londra si preluat în direct la cinematografele din reteaua Cineplex, este regizat de Andrei Serban (mi-a tresaltat inima când am citit). Regizorul româno-american Andrei Serban este un nume major în teatrul secolului al XX-lea, renumit pentru interpretările și montările sale inovatoare și iconoclaste. În anul 1992 a devenit profesor de teatru la Columbia University School of the Arts, post din care a demisionat în 2019, invocând presiuni opresive în numele „corectitudinii politice” la un nivel care îi amintea de România comunistă. Pentru opera Turandot, regizorul s-a inspirat din tradiția teatrală chineză, evocând un tablou fantezist colorat al vechiului Beijing (Peking). Alaturi de A.Serban, regizorul-revival Jack Furness.

Cruda poveste, însoțita de vărsări de sânge este transpusa pe scena prin mult rosu, prin dansuri în care balerinii cu masti apatice, poarta pumnale însângerate si miscarile lor sunt aproape brute, iar decorul principal consta în masti enorme hidoase… motiv pentru care opera Turandot nu face parte din lista preferatelor mele! Muzica operei însa, este divina! ♥ Dirijorul  Orchestrei Royal Opera House - Antonio Pappano.

Este o operă care îmbină pasajele epice ale corului cu interpretarile captivante ale protagonistilor. Corul joacă un rol semnificativ, acționând ca un martor pe scenă la peste jumătate din acțiune.

Foarte prezenta secțiunea de percuție, plină de gong-uri și diverse instrumente indiofone (xilofon, clopoţei, etc).  Deschiderea este deosebit de puternică, dramatica, este înfatisat călăul si acordurile produc “piele de gaina” un efect bine întreținut pe tot parcursul spectacolului. O mare parte din ritmul operei este de natură ritualică, plin de marșuri si manifestări ceremoniale. 

Aria printului Calaf din actul final, Nesun dorma – este una dintre cele mai cunoscute arii pentru tenori dintre toate ariile de operă din toate timpurile. Însa... Turandot este mult mai mult decât Nessun Dorma si totuși, aceasta arie surprinde spiritul întregii opere - o așteptare stapânita de nerăbdarea de a vedea ce va aduce viitorul și o credință triumfătoare în capacitatea unui individ eroic de a depăși pericolele și complexitățile vieții.

În rolul lui Calaf este tenorul de origine coreana, Yonghoon Lee, o voce plina, calda si puternica. Este un rol greu, ce presupune note muzicale printre cele mai puternice din registrul vocal al unui tenor. 

De cealalta parte, rolul printesei Turandot – fecioara de gheata - preluat de soprana italiana Anna Pirozzi, este considerat cel mai dificil rol de opera! Doua voci deosebite, pătrunzătoare si puternice, o interpretare minunata, cu fraze sculptate clar, elegant, incisiv si un duet de final armonios, cald, cu iz romantic. 

Povestea ma gândesc ca o stiti: principele Calaf, se îndrăgostește la prima vedere de frumoasa, dar frigida prințesă Turandot. Aceasta însa este bântuită de amintirea bunicii - prințesa Lou-Sing, violată și ucisă brutal de un bărbat, motiv pentru care printesa Turandot este pusă pe răzbunare. Opera este un bun exemplu al modului în care traumele pot determina oamenii să își saboteze propriile relații, astfel, printesa de gheata îsi provoaca pretendenții să răspundă la trei întrebări-ghicitoare. Dacă nu răspunde corect, pețitorului i se taie capul! 

Calaf răspunde corect la cele trei ghicitori ale prințesei Turandot, aceasta însa ezită în a accepta casatoria, implorându-si tatăl, împăratul Chinei, să nu o mărite. 

Calaf admite ideea că prințesa nu-l iubește și nu doreste o casatorie fortata, el ofera printesei o portita de scapare, propunând la rândul lui o ghicitoare. Dacă prințesa-i va afla numele până la răsăritul soarelui, acesta va accepta să fie executat, dar dacă prințesa nu va ghici, va trebui să se căsătorească cu el. Făcând contrapropunerea, Calaf îngenunchează în fața prințesei, iar tema "Nessun dorma" începe cu cuvintele "Il mio nome non sai" / numele meu nu-l știi! Adoratia lunii este o scena corala magica! Cruda și rece, Turandot ordonă tuturor supușilor să nu doarmă deloc, obligati fiind a afla numele pețitorului. Dacă nu vor fi în stare să afle numele acestuia, toți vor fi uciși. 

Victima în aceasta noapte este si Liu, tânăra sclavă care îl călăuzeste pe regele Timur în exil. Vocea sopranei Masabane Cecilia Rangwanasha, de origine din Africa de sud, este absolut superba! A obtinut din partea publicului lungi ovatii, grație caracterului intens, rafinat și profund emoționant. 

Remarcabile au fost si rolurile Ping, mare cancelar (bariton), Pang, mare șambelan (tenor) si Pong, mare paharnic (tenor). 

Personajul Turandot poate fi văzut astăzi ca o figură de rezistență în fața violenței împotriva femeilor, refuzând dominația masculină și dispusă să facă orice în acest scop. Moartea iubitoarei și devotatei sclave Liù, care își dă viața pentru a proteja persoana iubita, ar putea fi interpretată ca prăbușirea arhetipului feminin de sacrificiu și supunere la putere și independență. Urmând clișeul orientalist, Turandot este prezentată ca fără vârstă și eternă. 

Opera înfățișează și modul în care iubirea poate fi posibilă doar în momentul în care îți doresti si esti pregatit sa o simți, sa o primesti. Schimbarea în iubire a lui Turandot se înscrie și ea în tradiția basmelor populare și a poveștilor nemuritoare. La fel ca Frumoasa Adormită, Turandot este eliberată din letargie / frigiditate printr-un sărut. 

Versiunea finală a operei Turandot, terminată de compozitorul italian Franco Alfano, este adesea criticată pentru lipsa de subtilitate, prezentând căsnicia celor doi din perspectiva iubirii veșnice. În secret însa, noi toti suntem multumiti cu epilogul fericit al operei dramatice.   

Noi, melomanii, ne-am lasat transportati în paradisul muzicii, al fanteziei și frumuseții, dincolo de preocupările prezentului rutinat în care trăim. Cele trei ore si jumatate s-au scurs pe nesimtite... În timpul pauzelor am fost rasfatati cu platouri pline cu delicatese, sandwich-uri, pateuri si cupe cu salata de fructe, Tiramisu si mousse de ciocolata. 

Ghinion - câteva ore înainte de spectacol, Helmut a fost cuprins de o tuse acuta… Nu am vrut sa pierdem biletele dar nici sa deranjam auditoriul, asa încât cea mai rapida si eleganta solutie a fost sa o invit pe vecina mea Monika sa ma însoteasca.

Bate vântu-n curmatura - Provocare muzicala

In fiecare vineri, provocarea muzicala 😊 Friendship Friday 😊 Create with joy.