Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
L’Isle-sur-la-Sorgue, august 2019
Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!
Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!
Pentru ca înca sunt în vacanta si Perpignan este la 37 km de statiunea in care ne aflam (Banyuls-sur-Mer), propun un chanson française cu titlul "Perpignan", în interpretarea lui Balbino Medellín Balbino Medellin este un autor, compozitor si interpret de muzica franceza. În sângele lui s-au amestecat pasiunea catalan-spaniola (genele mamei) si mândria picardiana (genele tatalui). Muzica lui este inspirata din folclorul catalan (francez si spanilol) și poezia cotidiana a culturii catalane si curentul gitan. Textele melodiilor lui sunt texte interculturale, lirica de fuziune cu minoritatile conlocuitoare. Cariera sa profesională a început în 2001 si pâna în prezent a editat patru albume: Gitan de Paname (2006), Le Soleil et l'Ouvrier (2008), Évangiles sauvages (2011), À l'ancienne (2014).
In fiecare vineri, provocarea muzicala 😊 Friendship Friday 😊 Create with joy.
Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!
Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!
surse: ARD + Stern Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW
Anul acesta, am împartit vacanta de vara în doua etape: o saptamâna, la sfarsitul lunii mai, o vom petrece la Sibiu, respective, doua zile din cele sapte, le-am rezervat pentru Brasov.
La începutul lui iulie am planificat o vacanta de doua saptamâni la Marea Mediterana, în cel mai de sud punct al Frantei - în statiunea Banyuls-sur-Mer. Casa noastra de vacanta se afla la 30 km de granita spaniola, asa ca avem de gând sa dam "o fuga" atât în Barcelona (capitala catalana pe care o iubim si pe care nu am mai vazut-o de 5 ani!) cât si în Marsilia (cel de al doilea cel mai mare oras al Frantei, pe care l-am vizitat o data în 2014).
Dupa cum am mai scris aici pe blog, eu traiesc o vacanta de 3 ori ☺ Prima data, când încep sa adun informatii despre zona în care urmeaza sa mergem, a doua oara, când sunt cu adevarat acolo si a treia oara, când sortez fotografiile facute si îmi scriu impresiile de vacanta. Prin urmare, eu sunt deja cu mintea la vacanta. Am descoperit ca Banyuls-sur-Mer este localitatea în care s-a nascut unul din marii artisti ai Frantei – Aristide Maillol, sculptor, pictor si grafician, supranumit “antipodul lui Auguste Rodin” sau “Cezanne al graficii”. Maillol a influentat stilul multor sculptori - printer care Henri Matisse si Constantin Brâncusi. Lucrarile lui se gasesc în marile centre culturale ale Europei, în Paris (Musee d’Osray, Jardin de Tuleries), în Spania, în Germania (Hamburg, Hannover, Stuttgart). Abia astept sa vizitez Casa Memoriala din statiunea noastra.
Am mai descoperit ca la 60 km distanta, în localitatea Figures s-a nascut Salvator Dali. Vom vizita si aici Casa Memoriala si muzeul Dali din Portlligat, o alta localitate din apropiere.
Abia astept sa vizitez:
- orasul Perpignan (la 30 minute cu masina), localitate fondata de romani, supranumita “de la superb la sublim”(du superb au sublime, au coeur de l’intime”)
- baile arabe din Girona ( o alta localitate aflata la jumatate de ora cu masina)
- castelele din Carcassonne (jumatate de ora cu masina)
- catedrala si castelele din Narbonne (o ora cu masina)
Si bineîntels o sa ma bucur de frumusetea plajelor de pe Côte de Midi, Côte Vermeille, Costa Brava si Costa del Maresme.
Drumul de acasa pâna în statiune îl vom face cu automobilul personal si ruta nostra taie 4 tari si trece prin cele mai frumoase locuri ale Europei: Konstanz (pe lânga lacul Bodensee), Bern, Lausanne, Genf, Grenoble, Valence, Avignon, Nimes, Montpellier si coasta occitana a Mediteranei. Vom înnopta si la dus si la întors, în localitatea Chambéry, la poalele muntelui Mont Blanc (4810 m) – cel mai înalt munte al Europei.
Dupa ce ne vom întoarce din Sibiu, voi avea de numarat înca 5 saptamâni pâna la urmatorul conncediu. Iar pâna la mini-vacanta din Transilvania, au mai ramas doar 17 de zile ☺
PS: Cu toate ca Leo are doar 2 ani si jumatate, a fost cu noi în multe locuri deosebite si a calatorit în câteva tari europene: Germania, Austria, Italia, Slovenia, Croatia. Vara aceasta va ajunge si în România (cu trecere prin Ungaria) si în Franta si Spania (cu trecere prin Lichtenstein si Elvetia). Leo a urcat deja pe cel mai înalt munte al Germaniei – Zugspitz, la aproape 3000 de metri si s-a scaldat de mai multe ori în Marea Mediterana, respective marile Adriatica si Ligurica. Leo are fotografii în Italia - pe Podul Railto si Piata San Marco din Venetia, la amfiteatrul roman din Verona, în portul din Triest, lânga lupoaica din Siena, la Turnul din Pisa, pe insula Elba si la Laggo di Garda. În Slovenia are poze în statiunile Portoroz si Koper si în capitala Ljubljana, în Austria, la baza trambulinei de schi din Innsbruck, la lacul Plannsee si pe cel mai înalt pod din Europa – Europabrücke, în Croatia prin Alpii Dinarici, iar în Bavaria are poze de peste tot - la tot felul de castele, pe munti si strâmtori si prin multe-multe orase istorice! ☺
Châteauneuf-du-Pape este o regiune viticolă din valea sudică a Rhônei cu statut de apreciere autonomă. Vinul produs aici este îmbuteliat sub numele de Châteauneuf-du-Pape si este unul dintre cele mai bune vinuri roșii din Franța (exista însa si vinuri albe Châteauneuf-du-Pape - doar 7% din producția totala din podgorie).
Se presupune ca primele vlastare de vita de vie din aceasta zona au fost plantate în secolul 6 de catre grecii care au fondatorasulMarsilia. Primele documente care atesta si apreciaza vinurile de Avignon sunt datate în anul 500.
Papa Ioan al XXII-lea. a dorit sa aiba propria podgorie (în jurul anului 1350) în aceasta zona si primul document care confirmă existența unui vin Châteauneuf-du-Pape provine din anul 1519 .
Suprafața viticola a crescut constant și până în 1750, a acoperit 650 ha. Un semn al prosperității la vremea respectivă sunt castelele mari precum La Nerthe, construite aici în secolul al 18-lea.
În secolul al 19-lea, Châteauneuf-du-Pape era deja considerat cel mai bun vin din sudul Rhônei. Ideea unui regulament pentru protectia denumirii si originii soiurilor de vin s-a impus ca fiind necesara înca în anul 1905 însa abia în anul 1935, Appellation (= denumire de origine controlata) Châteauneuf-du-Pape a fost protejat prinr-o hotarâre judecatoreasca. A fost unul dintre primele vinuri protejate din Franța.
Datorita climei deosebite, al terenului si al calitatii soiului de stuguri, vinurile obtinut au o expresivitate puternică, sunt relativ scăzute în aciditate, au continut bogate în alcool, sunt renumite prin intensitatea culorii si varietatea mare de nunate rosu închis.
Terenul viticol are reminescente din epoca glaciara si este construit în terase. Pamântul rosu nisipos este amestecat cu pietricele, care stocheaza caldura din timpul zilei si mentin temperatura optima pentru vita de vie pe timpul noptii. Clima este caldă și uscată. Media anuală este de 2800 ore de soare si o medie de precipitații de 620 mm. 130 de zile pe an bate Mistral - un vânt care usucă strugurii repede chiar și după ploi torențiale.
70% din terenul viticol este plantat cu soiul Grenache. Între cele mai apreciate vinuri rosii Châteauneuf-du-Pape se numara deasemenea cele obtinute din soiul Syrah, Mourvèdre și Cinsault.
Vinuri rare sunt obtinute din soiurile Consoise, Brun Argenté (Vaccarèse), Muscardin și Terret Noir.
Vinurile albe sunt obtinute din soiurile Grenache Blanc. În plus, Clairette Blanche, Piquepoul Blanc, Bourboulenc, Oeillade Blanche (Picardan) și Hermitage Roussanne.
Châteauneuf-du-Pape are un conținut de alcool natural de cel puțin 12,5%. Cele mai gustoase vinuri Châteauneuf-du-Pape sunt cele etichetate cu "millésime" (anul recoltei): 1990, 1995, 1998, 1999, 2001, 2007 și 2010.
Sticlele originale au ca emblema coroana tripla - tiara papală și globul purtător de cruce, precum si cheile Sfântului Petru.
Povestea acestui vin am aflat-o saptamâna trecuta într-o seara, de la unchiul meu, când am savurat vinul dintr-o sticla etichetata 1998.
Pentru ca nu am avut rabdare sa-l decantam, am lasat vinul sa se aerisească și să-și elibereze buchetul de arome direct în pahare. Am admirat la început culoarea închisa, rubiniu-caramizie si gustul fin, lejer, elegant, cu nota de fruct confiat. Dupa fiecare sorbitura, licoarea rubinie cu consistenta onctuoasa a devenit tot mai interesanta... Nuante delicate de cirese cu iz de vanilie, atingerea dulce a nucilor verzi si tușa prunelor afumate ne-au cucerit mirosul si papilele gustative.
Împartita la patru ☺ licoarea s-a terminat mult prea repede! A fost un mic festin...
♦"L'âge de raison" este un film frantuzesc produs în anul 2010, având în rolurile principale pe Sophie Marceau (Margaret alias Marguerite), Marton Csokas (Malcolm), Michel Duchaussoy (Mérignac) si Jonathan Zaccaï (Philibert).
"Vârsta ratiunii" este un film simplut, care farmeca tocmai prin simplitate! Este un film care provoaca la a cauta copilul etern, ascuns într-un coltisor al propriului suflet, un film care - noua adultilor aflati în cursa spre succes pe drumului vieti, ne aminteste sa ne bucuram de lucrurile marunte si sa nu pierdem niciodata din suflet bunatatea si puritatea copilului care am fost.
Este un film iesit din clisee, un film aiurea, un film mai altfel, un film dulce si inocent.
Oscar Wilde este amintit în acest film printr-un citat: "Important este ca visele pe care le avem sa fie suficient de mari, pentru a nu le pierde din vedere în timp ce încercam sa le împlinim"... Recomand filmul neaparat visatorilor si romanticilor.
♦Tot un film frantuzesc este si "La fille du puisatier" (2011) - "Fiica fântânarului". Un film superb care transmite multa-multa delicatete, puritate si frumusete!... Este un film care emotioneaza din primele secvente - câmpul plin cu maci si idila care începe între cele doua personaje principale, si pâna la ultimele cadre, care arat o mare familie fericita!
Filmul prezinta imaginea bucolica a satului în perioada din-naintea izbucnirii primului razboi mondial, îndeletnicirile și imaginile specifice epocii, simplitatea oamenilor precum si profunzimea legilor dupa care îsi conduceau vietile.
Fiecare actor din acest film si-a intrat superb în rol - Daniel Auteuil (Pascal Amoretti), Àstrid Bergès-Frisbey (Patricia Amoretti), Nicolas Duvauchelle (Jacques Mazel), Kad Merad (Félipe Rambert). Eu îl admir mult pe Kad Merad. Mi-a placut si în "Bienvenue chez les Ch’tis"(2008) sau "Je vais bien, ne t’en fais pas" (2006) - filme în topului preferintelor mele, pe care le recomand deasemenea.
♦ Un film deosebit de romantic, fara însa a fi siropos sau rupt din realitatea cotidiana, este filmul danez "Love Is All You Need /Den skaldede frisør" (2012), tradus în româneste "Te iubesc oricum". Actrita daneza Trine Dyrholm face un joc fermecator în rolul principal (Ida), avându-l ca partener pe șarmantul, seducatorul actor irlandezo-american Pierce Brosnan (Philip). Cuplul de acori este adorabil si frumusetea filmului consta în schimbul de replici, în atmosfera de naturalete si normalitate pe care o transmit fiecare din situatii. Filmul este o romanta dulce-amara, o lectie de viata, un model de atitudine pentru momente critice. Sunt ipostaze de familie, în care oricine, oricând poate fi surprins.
Filmul a primit titlul de Cel mai bun film european / Academia de film European (EFA) Berlin, anul 2013. Premiile EFA sunt considerate a fi "Oscar-urile europene".
Coloana sonora a filmului cuprinde melodia "That’s Amore" în celebra interpretare a lui Dean Martin - versiune nominalizata în anul 1953 la Oscar. Piesa este compusa de Harry Warren pe versurile lui de Jack Brooks si a fost lansata în filmul The Caddy (1953)
♦ Tot despre dragoste este vorba si în filmul frantuzesc "L’art d’aimer" (2011) - "Arta de a iubi"- o comedie draguta, regizata de Emmanuel Mouret, care totodata joaca unul din rolurile principale (Louis), alaturi de François Cluzet (Achille), Frédérique Bel (vecina lui Achille), Julie Depardieu (Isabelle) (fiica actorului Gérard Depardieu), Judith Godrèche (Amélie), Laurent Stocker (Boris), Elodie Navarre (Vanessa), Gaspard Ulliel (William), Pascale Arbillot (Zoé), Ariane Ascaride (Emmanuelle). Filmul prezinta o serie de situatii cu care se confrunta cuplurile contemporane, framântarile interioare, sentimentele de necontrolat si posturile ciudate în care sunt implicate personajele povestilor - unele de-a dreptul amuzante, altele triste, dezolante. Filmul este un slalom printre dorinte si atractii între sexe, fidelitate, nesiguranta si respect, pericole si temeri, nonconformism si spirit de loialitate.
Premiera filmului a avut loc in cadrul Festivalul Internațional de Film de la Locarno, în noiembrie 2011. La Festivalul Mondial de Film de la Montreal, filmul a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu. Coloana sonora a acestui film cuprinde titluri deosebite din muzica clasica: Johannes Brahms - Symphonie n°3, Op. 90 : III. Poco allegretto * W. A. Mozart - Sonate pour piano n°16, K545 : II. Andante * Christoph Willibald Ritter von Gluck - Don Juan * Franz Schubert - Moments musicaux, Op. 94, D780 : II. Andantino * Frédéric Chopin - Ballade n°2, Op. 38 * Frédéric Chopin - Valse n°2, Op. 69 * W. A. Mozart - Petite musique de nuit, KV525 - Romance * Léo Delibes - Coppelia : Notturno * Léo Delibes - Sylvia : Pizzicati * Piotr Ilici Ceaikovski - Nocturne n°20 * W. A. Mozart - Petite musique de nuit, KV525 - Allegro * Gioachino Rossini - La pie voleuse: Ouverture * Franz Schubert - La truite, Op. 114, D667: Andante * Franz Schubert - Divertissement à la hongroise, D818 * Domenico Donizetti - Larghetto en sol mineur pour violon et harpe * Antonio Vivaldi - Concerto pour flûte, RV435.
Probabil multi dintre voi au vazut filmul "The Terminal" (2004) - o comedie-romantica regizata de Steven Spielberg, avându-i în rolurile principale pe Tom Hanks și Catherine Zeta-Jones. Eu l-am vazut abia ieri ☺ Este un film tare dragut si îl recomand cu caldura.
Tema filmului este inspirata din cazul iranianului Mehran Karimi Nasseri blocat timp de 18 de ani (1988 - 2006) la Terminalul 1 al Aeroportului Internațional Charles de Gaulle - Paris, însa filmul prezinta povestea unui turist de origine fictiva, caruia autoritatile americane refuza sa-i acorde viza de intrare în Statele Unite, anulând valabilitatea pasaportului acestuia din cauza unei revolutii izbucnite în tara natala pe timpul calatoriei. Viktor Navorski (Tom Hanks) se trezeste subit într-o situatie iesita din comun, ramânând blocat pe Aeroportul Internațional JFK New York timp de câteva luni. Nu doar ca Viktor devine brusc apatrid si toate zborurile spre casa sunt anulate, el nici macar nu stie limba engleza si nu întelege ce i se întampla.
Viktor este un tip onest, generos, inteligent si creativ, el reuseste sa se adapteze conditiilor bizare de trai în aeroport - spre disperarea sefului unitatii de securitate a terminalului, care cauta permanent motive sa-l aresteze. Viktor îsi face prieteni printre lucratorii aeroportului si se îndragosteste de o stewardesa pe care o întalneste de fiecare data când aceasta soseste în New York. Pe timpul unei cine romantice, Amelia (Catherine Zeta-Jones) îl întreaba pe Viktor: "Did you know the croissant was invented in Romania?"... si începe sa povesteasca "It's 1742 and the Turks invade Buchartest, making a surprise attack under the cover of night. But the town backers..." si în acest moment deranjeaza pagerul cu beeps, povestea ramâne neterminata, chiar daca Viktor încearca sa reia firul:
"- So, the bakers...
- Oh, never mind. It's a dumb story, i'm sorry. Nobody cares where the croissant was invented. I'll bet the romanians themselves don't really give a shit...
- I care. Is history. Is truth. "(*)
Recunosc ca la acest dialog inima mi-a batut mai tare... Am oftat si m-am gândit, oare de ce filmul a atins acest subiect?! Ca este sau nu croissantul inventie româneasca ramâne o întrebare, dar oare este caracteristic românilor faptul de a nu da doi bani pe traditii??! de a nu avea ambitia de a afirma obiceiurile stramosesti, de a nu pune în valoare cultura si religa spre a dovedi international originalitatea poporului?!
Revenind la croissantul considerat specific bucatariei franceze - provenineta retetei nu poate fi dovedita... În orice caz, istorioara cum ca inventatoarea ar fi fost regina Maria Antoaneta (sotia lui Loius XVI) este falsa. Istoricii culturali au dovedit ca delicioasele cornuri au fost cunoscute în Franta abia din secolul 19. Croissantul a fost inventat înca în secolul al 17-lea si legendele spun ca prin o mie sase sute si ceva, turcii au vrut sa atace un oras (unele legende mentioneaza Viena, altele Buda-pesta si cele mai putine pomenesc Bucurestiul), luând cu asalt zidul de aparare pe timpul noptii. Atacul fiind în preajma Turnului Brutarilor, lucratorii aflati lânga cuptoarele de pâine au dat alarma în oras si turcii au fost alungati. Ca semn al victoriei, brutarii au copt în acea dimineata cornuri sub forma semilunei - simbolul turcesc, dar o semiluna în descrestere!
Mda... oare care varianta de legenda este mai plauzibila?! Ce tara avea granita cu Imperiul otoman?! Românii nu se zbat sa revendice reteta croissantului... O fac austriecii, ungurii si francezii.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
(*) traducere
- Stiai ca croissantul a fost inventat în România? Era în 1742 când turcii au invadat Bucurestiul, atacând prin surprindere sub acoperirea noptii. Dar localnicii... beep-beep - pagerul întrerupe
- Deci, brutarii...
- Oh, nu conteaza! E o poveste tâmpita, îmi cer scuze. Nimanui nu-i pasa unde a fost inventat croissantul. Pun pariu ca nici macar românii nu dau doi bani pe asta...
- Eu da. Este istorie. Este un adevar.
Ultima jumatate de ora în Marsilia a fost mai putin placuta din cauza ploii, de aceea imediat ce ne-am întors din excursie am hotarât sa petrecem cel putin o ora în centrul wellness. În piscina din hala acoperita erau câteva persoane, pe când piscina de afara era complet goala, asa cum dealtfel era de asteptat ☺ Am facut un dus fierbinte si am decis sa mergem un etaj mai sus, pe platoul extern în bazinul cu jacuzzi unde nu era nimeni. Înca ploua dar aerul era atât de curat!
În bazinele cu jacuzii, peretii sunt prevazuti cu orificii prin care sunt împinsi în apa curenti de aer cald sau jeturi de apa fierbinte. Apa din bazin se afla într-un circuit neîntrerupt, fiind mereu împrospatata si filtrata. Astfel, apa rece de la suprafata iese prin sistemul de surplus si este înlocuita cu apa calda sub presiune, în asa fel încât în bazin sa se mentina permanent atât temperatura cât si nivelul de apa. O adevarata desfatare! Sa traiasca Roy Jacuzzi! ☺
[Aparatul meu foto începuse sa dea rateuri, obiectivul nu se mai deschidea complet... fotografiile pe care le-am facut sunt oribile - sorry! Pâna când mi-am dat seama si l-am "mesterit" un pic, am ramas cu amintirile astea :) Urmatoarele fotografii le-am facut cu telefonul mobil, apoi... mi-am cumparat un nou aparat de fotografiat ☺]
Dupa 20 de minute de jacuzzi, am intrat 20 de minute în sauna, la abur de cedru si portocala...o combinatie desavârsita! Destinsi, binedispusi, reechilibrati... Jocurile discrete de lumini si muzica de relaxare au avut un efect în plus de reenergizare asupra noastra. Am încheiat sedinta wellnes în salonul pentru ceai. Lânga samovarul de argint si vasele cu frunze de ceai verde, erau mereu aduse cesti curate. Este serviciu de lux - de care din pacate am prifitat mult prea putin. Acest serviciu este pus doar la dispozitia celor din Clubul Samsara - noi ne-am cumparat legitimatii în acest club însa, pentru câte ne-am propus noi sa facem pe durata croazierei, ar fi trebuit ca ziua sa aiba cel putin 30 de ore!☺. În comparatie cu piscinele si zonele de relaxare deschise pentru orice turist la bord, Clubul Samsara are capacitate limitata, tocmai pentru a asigura o anumita intimitate si comfort sporit. Intrarea aici se face pe baza unui cip cu curea pentru purtat pe brat, exact ca un ceas de mâna. Lânga fiecare din cele opt bazine, se gasesc rafturi cu prosoape la discretie. Exista perimetre în care prosoapele sunt albe ca neaua, altele ofera prosoape bej si altele albastre. Halatele bej, extrem de moi si pufoase, le-am primit la îmbarcare, împreuna cu cipul.
Energizati, stimulati, relaxati, eliberati de orice urma de stress, am fost apti pentru a ne continua ziua printr-o plimbare pe vapor. "Orasul plutitor" avea înca multe de exporat! :) Am început sa cercetam etajul cinci, dintr-un capat în celalalt... Nu cred însa ca am intrat peste tot, este imposibi, vaporul e enorm! Ai nevoie de harta, altfel risti sa te ratacesti ☺
În teatrul Emerald, inginerul de lumini experimenta câteva efecte speciale pentru un spectacol. Prin cofetarie am trecut rapid - altfel nu as mai fi încaput în rochia de seara ;). Restaurantul Corona Blue curăța dupa servirea mesei de prânz în sistem bufet. Pe o fereastra am observat ca vasul Croisières de France - Horizont tocmai parasea portul Marsiliei.
Restaurantul japonez Teppanyaki avea închis, am fotografiat doar inscriptia si covorul de la intrare ;) Barul Bollicine era arhiplin, se faceau înscrieri pentru cursul de dans de dupa dineu. Pizzeria avea câtiva clienti si... am ajuns în capatul celalalt de vapor, la barul Teodora - cel cu piscina sub cerul liber. Am facut turul înapoi prin afara, pe promenada. Începuse sa se lase înserarea, nu mai ploua, doar picura si luminile din port si de pe vapor se dublau fermecator în fiecare băltiță.
Era vremea sa ne pregatim pentru masa de seara... (va urma)
Nemuritor și foarte popular "le Panier" este cel mai vechi și mai pitoresc cartier din Marsilia. Este un cartier tipic mediteranean, ridicat pe agora orasului antic grecesc Massilia. Cufundat în istorie, le Panier leagă orașul ancestral și Marsilia de azi printr-un dram de nostalgie.
Atrăgând un constant flux de imigranți, cartierul dovedeste ca rămâne atașat trecutului său, evidentiindu-se ca o insulă de pace și amestec cultural. Mult râvnitul orasel a atras multi napolitani la sfarsitul secolului al 19-lea, dupa primul razboi mondial a fost invadat de corsicani si catalani, iar acum în ultimile decenii, le Panier capata noi pete de culoare, prin imigrantii din nordul Africii, Vietnam si Insulele Comore. Mozaicul cultural al cartierului se extinde permanent, fiecare nou venit ataseaza obiceiuri noi, vechilor traditii marsilieze.
În secolul 17, cartierul a fost frecventat de burgezime si a capatat popularitate. Doua sute de ani mai târziu, în mijlocul revolutiei industriale si comerciale, le Panie a decazut ajungând treptat sa se vorbeasca despre "reputatia proasta"a acestui cartier. Mai marii orasului au stampilat zona ca "deal supraaglomerat si neîngrijit" - un obstacol în calea modernizarii Marsiliei. Cu toate acestea, cartierul si-a dezvoltat mai departe propriul stil, pescarii si micii mestesugari acceptând cu bucurie sa locuiasca aici.
Printre celebritatile contemporane ce pot fi întâlnite pe strazile le Panier se numara Gilles del Pappas (fotograf, pictor, scriitor) si Philippe Carrese (scriitor, scenograf).
Cartierul a fost în parte restaurat si cele mai multe fatade ale cladirilor stralucesc în nuante calde de ocru. Stazile înguste ascund numeroase comori arhitecturale. Hôtel-Dieu este faimos pentru cele trei galerii arcuite (foto 2, stânga jos). În apropiere se afla Clocher de Accoules, una dintre cele mai vechi biserici din Marsilia. O alta cladire istorica este Hôtel Daviel (foto 2, dreapta jos) - fost Palat de Justitie (1743). Balconul din fier forjat este decorat cu margarete - motivul preferat al mestesugarilor din Marsilia secolului 18.
Însa cea mai frumoasa bijuterie arhitecturala a cartierului le Panier este La Vieille Charité - opera arhitectului Pierre Puget. Construit în perioada 1671-1749 pentru a servi ca adapost de caritate pentru saracii din oras, grupul de cladiri este înconjurat de o curte superba cu arcade din piatra roz. În spatele cladirii centrale este capela acoperita cu o cupola ovoidala. Ansamblul monumental conceput în stil baroc, functioneaza actualmente ca centru cultural, adapostind numeroase muzee. De-a lungul istoriei sale, complexul a foat atât adapost pentru copii si batrâni, cât si spital pentru ranitii din razboie. Salvat de la demolare, a fost restaurat în anul 1968 si introdus pe lista patrimoniului national.
Urmatoarea surpriza pe care ne-au facut-o organizatorii excursiei a fost ca popasul urmator sa fie la o patiserie traditionala. Cel mai consumat biscuit în Marsilia este asa numitul Navette de Marseille. Pregatit initial pentru sarbatoarea de Întâmpinare a Domnului, acest biscuit în forma unei barcute, este consumat zi-de-zi însotind cafeaua sau ceaiul. În mod tradițional este aromatizat cu flori de portocal, însa navetele (sau navetii?!?) de azi sunt aromate cu fe de fel de condimente.
Ultimul obiectiv turistic pe lista noastra a fost Cathedral la la Major, catedrala catolica, ridicata între anii 1852-1893 în stil neo-bizantin, dupa planurile arhitectilor Léon Vaudoyer si Henri-Jacques Espérandieu. Am admirat din exterior elementele decorative bogate si ni s-a atras atentia ca modul în care a fost combinata piatra de constructie - alternarea unei placi deschise la culoare cu alta închisa, o face unica în lume, la fel ca si combinația dintre arcadele rotunde cu frontoanele triunghiulare.
Ne aflam din nou în portul vechi, ploua cu galeata asa ca în cele câteva minute libere pâna la sosirea autocarului, am intrat în Galeriile Lafayette, am servit câte un espresso si am scris câteva vederi prietenilor.
În drum spre nava, am mai aruncat din autocar o ultima privire orasului si am cântat la Marseillaise împreuna cu simpatica noastra ghida. Noi nu am stiut decât cuvintele câtorva versuri din prima strofa, însa am acompaniat-o prin murmur, sapte stofe! ;-)
Ghida ne-a povstit si câte ceva despre personalitatile nascute în Marsilia, dintre care cei mai cunoscuti sunt Fernandel - îndragitul actor, fotbalistul Zidane si sculptorul Honoré Daumier.
Ne-am despartit într-o nota vesela, impresionati si multumiti de tot ce ce am vazut si am aflat!
Urcarea la bordul vasului s-a facut oferind cardul pentru verificare si trecând prin filtrul de control. Ajunsi în camera, am dezbracat hainele ude, ne-am îmbracat costumele de baie si halatele, ne-am încaltat slapii si am urcat doua etaje cu liftul, îndreptându-ne spre complexul wellness (va urma).
Pe colina cea mai înalta a Marsiliei - la 160 metri deasupra marii, se înalta biserica neo-romanico-bizantina Notre Dame de la Garde. Silueta bisericii este inseparabilădeimagineaMarsiliei si reprezinta "La Bonne Mère" a orasului. Anual este vizitata de peste 2 milioane de pelerini apartinând tuturor confesiunilor. Turnul clopotnitei este înnobilat de statuia ce reprezinta Fecioara Maria - "buna mama", o sculptura în bronz acoperit cu foita de aur, opera a sculptorului Eugène-Louis Lequesne. Se spune ca cine ajunge în Marsilia si nu urca la Notre Dame de la Garde, savârseste un "pacat capital" pentru ca de nicaieri nu poti avea o panorama mai frumoasa a orasului (la 360 grade)!
Ca o rasplata suplimentara la efortul de a urca lungul sir de scari, în capat la poarta, cineva interpreta la corn francez, "Ave Maria" lui Franz Schubert. I-am dat cu drag un banut mai mare ;)
Constructia bisericii a început în anul 1241 sub patronajul abatiei Saint Victor dar lacasul nu putea adaposti mai mult de 60 de persoane. A devenit loc de ruga special pentru marinari. În anul 1524 în jurul bisericii se construiesc ziduri de aparare si biserica devine totodata un loc strategic de observare, la ordinul regelui Frantei, François 1er. Împreuna cu Chateau d'If de la intrarea în port, fortareata din vârful dealului si-a luat rolul de control şi apărare maritimă. Secole la rând, biserica si-a îndeplinit acest triplu rol, fiind gardian, punct militar și loc de cult și pelerinaj.
În anul 1807 se ridica turnul clopotnitei si în anul 1845 biserica înalta clopotul Marie-Joséphine, cu greutatea de 8,23 tone. Catedrala a capatat forma pe care o are acum, odata cu începerea lucrarilor dupa proiectul arhitectului Henri-Jacques Espérandieu, începând cu anul 1853. Inaugurarea a avut loc la 5 iunie 1864.
Basilica dobândeste sub Napoleon III grandoarea ornamentelor interioare în stil romano-bizantin - cupole acoperite cu foita de aur, piatra policroma, picturi murale si mozaicuri. Cripta boltita protejează un crucifix policrom și "Mater Dolorosa" este lucrat în marmură de sculptorul Jean-Baptiste Carpeaux. În biserica mare, dedicata Fecioarei Maria, ornamentele abunda în mozaicuri aurii și marmură si creaza aspectul unui relicvariu.
Usile de la intrare sunt lucrate în bronz de sculptorul Henry Révoil. Deasupra usii, un basorelief policrom în ceramică smălţuită realizat de artistul florentin Luca della Robbia.
Încântati de toate splendorile vazute, ne-am reîntors la autocar si am pornit sa vizitam cartierul "Panier" (va urma)
[Asa cum ne-a prevenit Diario di Bordo, în Marsilia cerul a fost întunecat. Soarele a luptat cu norii plumburii, dar nu a reusit sa-i strapunga.
La începutul excursiei vremea a fost relativ placuta, dar dupa doua ore a început sa picure. Ploaia s-a întetit treptat si spre sfârsitul plimbarii noastre, în Marsilia a plouat cu galeata! Am avut însa în rucsac geci impermeabile si umbrele.]
Cu toate ca Marsilia este cel mai mare port comercial al Frantei, cel de-al doilea mare oraș al țării si a treia mare aglomeratie urbana franceza, când se pomeneste despre Marsilia, cu siguranta cei mai multi se gândesc la soldații republicani din secolul al 18-lea, la meciurile OM sau la turneele de pétanque ☺
Situat pe coasta Mediteranei în vechea Provența - una din zonele cu cele mai frumoase peisaje din Europa, Marsilia detine un bogat patrimoniu cultural si arhitectural pe care îl conserva cu respect si-l pune în valoare. Fondat de greci cu 2600 de ani în urma, orasul are o istorie zbuciumata si fascinanta în acelasi timp. Este un oraș plin de contraste, ce-si promoveaza cu succes traditiile si obiectivele turistice.
Am iesit din portul nou cu autocarul si am urmat La Corniche du Président John Fitzgerald Kennedy - bulevardul de la marginea plajelor des Catalans si du Prado. Primul punct de oprire a fost în golful Le Vallon des Auffes, cel mai pitoresc cartier pescaresc, botezat dupa numele meseriei "Auffier" - cei care în evul mediu confectionau aici articole de pescuit din auffe (o planta ierboasa folosita pentru frânghii de nave, rogojini și plase de pescuit). Meseria a murit încet- încet peste generatii. Cele aproximativ cincizeci de casute pescaresti gazduiesc astazi restaurante. În golf sunt ancorate bărci de pescuit traditionale, denumite "les pointus" - cu capete ascuțite, oferind locului un caracter incomparabil. Pe Valea Auffes pare ca s-a oprit timpul. Despartita de podul din beton, zona si-a pastrat autenticitatea si farmecul, continuându-si propriul curs în Marsilia moderna.
Peste drum, Monumentul Eroilor Armatei de Est, ridicat în anul 1927 de catre Gaston Castel (arhitect) si Antoine Sartorio (sculptor).
De pe tarm se vede insula Île d’If, pe care este contruita fortareata-închisoare Château d’If, devenita celebra prin romanul "Contele de Monte Cristo", scris de Alexandre Dumas.
Ne-am întors pe acelasi drum cu autocarul, am trecut pe lânga basilica Saint-Victor de Marseille si am urcat pe colina în cel mai înalt punct al orasului, de unde troneaza Notre-Dame de la Garde supranumita si La Bonne Mère.
(va urma)
Asa cum am mai scris, "Diario di Bordo" ne-a oferit zilnic toate informatiile de care am avut nevoie.
Din exemplarul zilei de 9 noiembrie, am aflat ca vasul va ancora în portul Marsiliei în jurul orei 7, ca cerul va fi în cea mai mare parte acoperit de nori si ca probabilitatea de ploaie este ridicata. În general, ultima pagina a jurnalului oferea programul pentru servirea mesei. Oferta pentru micul dejun mi s-a parut deosebit de flexibila! Au existat trei posibilitati: mic dejun servit în cabina - putând fi comandat între orele 7 si 10, mic dejun în sistem bufet - cu meniu traditional italian în restaurantele de la etajul 10, între orele 6:30 si 11 si mic dejun international - în Restaurantul Fiorentino la erajul 3. Noi am ales ultima varianta si am fost deosebit de multumiti sa obtinem mereu aceeasi masa si sa fim serviti de aceiasi chelneri, care ne-au învatat rapid tabieturile ☺
Pe prima pagina a jurnalului, dupa câteva date legate de cusul vasului si portul cere-l gazduieste, urmau în fiecare zi informatiile în legatura cu excursiile organizate.
"Turul orasului Marsilia si descoperirea comorilor lui" era numele excursiei la care ne-am înscris si am citit ca întâlnirea noastra era stabilita pentru ora 8:15 în Teatrul Emerald.
Trebuie din nou sa laud oganizarea deosebita a vasului si sa mentionez ca ofertele de excursii nu cuprindeau doar descrierea exacta a traseului si a punctele turistice urmate, ci aprecia si gradul de dificultate, timpul necesar si tipul excursiei.
Pe scena teatrului, un grup al organizatorilor a citit listele si a repartizat turistii înscrisi în functie de limba în care urma sa vorbeasca ghidul. Am primit câte un autocolant cu numarul autocarlui, pe care l-am aplicat pe îmbracaminte în asa fel încât sa fie vizibil (a fost un ajutor pentru noi, spre a recunoaste rapid grupul din care facem parte). Ne-am încolonat si ne-am prezentat la iesire - pe puntea zero. Cardul fiecarui turist a fost verificat electronic si înregistrat la coborârea de pe vapor, astfel încât a existat permanent o evidenta exacta a pasagerilor.
În port am avut parte de o surpriza deosebit de placuta. O formatie a interpretat muzica traditionala si un grup în costume nationale ne-a urat bun venit, oferindu-ne câte un saculet cu lavanda. Emotionati de primire, am trecut sub boltile de flori si ne-am îndreptat spre parcarea unde autocarele ne asteptau cu motoarele pornite.
Lânga fiecare autocar era postat ghidul, tinând în mâna o placarda cu numarul de pe autocolantul nostru. Procedura a fost în fiecare zi aceeasi, iar placada am poreclit-o Lollipop Costa :)) (va urma)
Spuneam într-un articol precedent ca saptamâna viitoare ma voi afla ca turist la bordul celui mai nou vas al Companiei Costa Crociere si ca înainte de îmbarcare, va avea loc serbarea de botez, cu spargerea sticle de sampanie de bordul navei - conform tradiţiei marinărești. Am fost de curând informati ca programul s-a schimbat si ca vasul Costa Diadema, supranumit si "Regele Marii Mediterane", a fost botezat sâmbata, 1 noiembrie.
Pe data de 30 octombrie, Fincantieri - Cantieri Navali Italiani S.p.A. (cea mai mare companie de construcții navale italiene) a predat nava de croaziera Costa Diadema în Porto Marghera- Venezia. Nava a pornit spre Triest unde la 1 noiembrie a avut loc botezul, dupa care a pornit într-o asa numita "croazieră vernisaj" pe linia Triest - Dubronik - Korfu - Napoli, urmând ca la data de 8 noiembrie sa ancoreze în portul Genova, unde vom urca noi. Îmbarcarea turisti se va face pe intervale de ora. Controlul bagajelor si legitimarea pasagerilor presupune proceduri specale, ca si în marile aeroporturi internationale, cu singura deosebire ca într-un Jumbo-Jet urca 500 persoane, iar pe Costa Diadema se vor îmbarca 4947 persoane!
Constructia aceste nave de lux a durat doi ani si la realizarea proiectului au lucrat aproximativ 1000 persoane.
Odata cu documentele prin care ne-a fost comunicat numarul cabinei (la etajul "Hortensia" - puntea 10), am primit si un set cu sugestii pentru vizitarea celor mai frumoase locuri din apropierea porturilor în care vaporul va ancora. Pentru fiecare port, câte 6-8 excursii cu ghid, una mai interesanta ca cealalta. Cum însa în fiecare seara parasim portul si în fiecare dimineata poposim în altul, nu se poate opta decât pentru o singura excursie, una în fiecare port... Am avut ce citi si întoarce pe toate partile, greu a cazut decizia!!!
În afara de Barcelona, unde am ales sa revedemcapodoperele lui Gaudi într-o plimbare alaturi de ghid licentiat în istoria artei (orasul îl cunoastem, am facut deja 7 concedii în Calella, pe Costa Brava), în toate celalalte orase am optat pentru tururi pietonale cu ghid însotitor: "Marseille si splendorile ascunse", "Palma la excepțional", "Pompei - orasul roman antic", "Florenta plus Pisa" si la sfârsit Savona, unde ne vom plimba pe cont propriu (nu avem decât putin timp pâna la transferul cu autocarul)... Ametitor program! O singura zi o vom petrece în întregime pe mare, traversând-o din Spania (Palma de Mallorca) spre sudul Italiei (Napoli).
Daca vom avea si vreme buna - asa cum am citit în prognoza meteo, atunci va fi un concediu super-mega-extraordinar! ☺ (va urma)
.jpg)
.jpg)
%2B-%2BKopie.jpg)
