Catedrala din Florenţa este cea de-a patra catedrală ca mărime din Europa si constructia ei a durat aproape 150 de ani. A fost începuta în anul 1296 de catre arhitectul
Arnolfo di Cambio, în stilul neo-gotic. Munca acestuia a fost continuata de
Andrea Pisano - proiectantul usilor dinspre latura nordica a Baptisteriului. Constructia a fost finalizata de
Francesco Talenti. În anul 1588 fatada a fost considerata "anacronica" si a fost sparta, darâmata... Banii pentru fatada nou planuita însa nu au ajuns, asa ca fatada a ramas aproape 300 de ani goala! Actuala fatada - realizata din marmura în trei culori, alba, rosie si verde a fost realizata la sfârsitul secolului 19. Unele din ornamentele originale sunt expuse în Muzeul Opera del Duomo, în spatele catedralei, altele sunt expuse în Muzeul Berlin și în Luvru.
O adevarata dantelarie în marmura, o multime de ornamente, bolti, coloane si arcuri împodobesc zidurile exterioare - un decor bogat, considerat de unii ca excesiv.
Prima serie de nise contine statuete ale celor doisprezece apostoli iar la mijloc, Maica Domnului cu Pruncul. Galeria dintre fereastra circulara și timpan, cuprinde busturi ale unor artiști florentini importanti.
Nicolò Barabino a realizat mozaicurile din lunete, deasupra usilor. Imensele uși din bronz dateaza din 1899 - 1903. Usa principala a fost realizata de
Augusto Passaglia.
Giuseppe Cassioli a sculptat ușa din dreapta.
Catedrala împreuna cu clopotniţa (campanile) şi Baptiseriul formează un tot unitar.
Clopotnita catedralei a fost începuta în anul 1334, sub îndrumarea pictorului-arhitect
Giotto care a înlocuit compoziția ornamentală bizantină cu reprezentarea spațiului tridimensional, ceea ce semnala descoperirea perspectivei renascentiste. Când Giotto a murit, în anul 1337, doar primul nivel din cele cinci ale clopotnitei era terminat. Lucrarea a fost preluata si continuata - la fel ca si catedrala, de
Andrea Pisano si ulterior de
Francesco Talenti. Turnul clopotnitei ca si Domul, este acoperit cu decoraţiuni bogate în marmură policromă, are înaltimea de 85 metri si baza, un patrat cu latura de 15 metri.
Baptisteriul Sf. Ioan se afla vizavi de catedrala si este cea mai veche cladire din Florenta. Ridicat pe ruinele unei vechi constructii romane din secolul I, probabil ca dateaza din secolele al VI-lea sau al VII-lea, desi primele atestari istorice apar înca din 897, când în documentele vremii era trecut drept prima catedrala a orasului. Mare parte din decoratiuni dateaza din 1059-1128, fiind perioada de reconstructie când baptisierul a capatat aspectul octogonal prin adaugarea pilonilor si frizelor din marmura colorata. Cel mai atractiv element arhitectural, într-un stil pâna atunci nemaiântâlnit, este usa din partea estica. Lucrarea este realizata de
Lorenzo Ghiberti si poarta numele "Portile Paradisului" botezata fiind de
Michelangelo care vazând aceasta bijuterie sculpturala a exclamat: "acestea sunt Porțile Paradisului!". Executata în bronz, poarta contine 10 bazoreliefuri pe teme din Vechiul Testament. Trebuie mentionat faptul ca aceasta poarta - ca de altfel marea majoritate a statuilor din oras, sunt doar copii, originalele acestora fiind depuse în Museo dell'Opera del Duomo.
Cupola Domului din Florenta, capodopera arhitecturala si inginereasca a lui
Brunelleschi, reprezinta un punct de referinta în istoria arhitecturii. Este supranumita "minunea din Florenta" pentru ca a fost un proiect ambițios, fiind cea mai mare bolta circulara cunoscuta pâna atunci, greutatea trebuind sa fie distribuita pe zidurile subtiri ale catedralei. Artistul a folosit o structură murală constituită din cărămizi dispuse în formă de "spinare de pește" care a permis înălțarea fără a mai fi nevoie de elemente de sustinere. Împartita fiind în opt portiuni, cupola a capatat forma perfecta de arc, realizata fiind din inele care prin închidere, preiau greutatea inelului anterior. În înaltul cupolei se află candelabrul circular, care reprezintă elementul central al catedralei. Dupa 16 ani de munca, ultimul inel a fost închis si cupola cu diametrul interior de 41,5 metri este cea mai mare arc de auto-susținere realizat pâna atunci. Cu această lucrare, Brunelleschi a pus bazele arhitecturii renascentiste, fiind inițiatorul noii tehnici si a unei noi ideologii. Modelul a fost sursa de inspiratie pentru Michelangelo când acesta a proiectat cupola Bazilicii Sfântul Petru din Roma.
Exteriorul Domului bogat ornamentat si placut colorat, contrasteaza puternic cu interiorul auster.
Pardoseala din marmura policroma a fost realizata de
Baccio d'Agnolo si continuata de fiul acestuia,
Giuliano d'Agnolo, lucrarea începuta în anul 1520 a fost terminata în 1560.
Majoritatea sculpturilor tipice perioadei timpurii a Renașterii florentine, sunt realizate de
Luca della Robbia și
Donatello, care s-au ocupat de decorarea interioara.
Orologio italico (1443) este o frescă celebra realizata de
Paolo Uccello, care de altfel este si autorul unei fresce "
Căpetenia de mercenari John Hawkwood" (1436) - prima pictură renascentistă a unei statui ecvestre. Fresca realizata în perspectiva, a influențat puternic pictorii din secolul al XV-lea. Stilul lui Uccello este îmbibat de arta gotică târzie si artistul este considerat a fi ultimul reprezentant al acestui stil internațional în pictura italiană.
Deasemenea Uccello a proiectat numeroase vitralii pentru catedrala "Santa Maria del Fiore". Catedrala are 55 ferestre, rotunde sau lunguiete, concepute în asa fel încât lumina sa fie filtrata si sa patrunda cât mai placut în interiorul bisericii.
Un plus de special al acestei catedrale este Gnomul lui Toscanelli, din anul 1468. Matematicianul si astrologul
Paolo Toscanelli a plasat în cupola catedralei un inel cu diametrul de 4 centimeri, care în momentul solstițiului de vară permite unui fascicul de lumina sa patrunda si sa proiecteaze pe mozaicul pardoselei un disc cu diametrul de un metru. Spectaculosul fenomen este observat si comemorat în fiecare an la data de 21 iunie, ora 12:00.
Interiorul cupolei este bogat pictat, tema frescei este Judecata de Apoi, începută de
Giorgio Vasari si continuata de
Federico Zuccari, la comanda ducelui
Cosimo I de' Medici. Cupola este împărțită în șase registre și 8 pene, lucrarea fiind executata cu deformări de perspectivă și culoare, folosite pentru a optimiza vizualizarea de jos, din catedrala. În final, capodopera este un amestec perfect de fresca semnata de Vasari, cu pictura executata în tehnica uscata de Zuccari.
Catedrala contine deasemenea capodopere ale unuia dintre cei mai mari artisti ai epocii, Andrea del Castagno. Acesta este autorul celei de a doua fresce reprezentând statuia ecvestra a "
Capetenie de mercenari Niccolò da Tolentino" (1456). Amplasata în pandantiv ca si lucrarea lui Uccello, fresca imita lucrarea în marmura.
Catedrala are cinci orgi fixe si una mobila. (
va urma)
