Se afișează postările cu eticheta aroma. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aroma. Afișați toate postările

miercuri, 2 septembrie 2026

La cofetarie - Miercurea fara cuvinte 36/2026

 
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

miercuri, 23 iulie 2025

La restaurant - Miercurea fara cuvinte 30/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

vineri, 18 iulie 2025

Dolce Mattina - Magia unui Mic Dejun Italian

Când spui Italia, te gândești la artă, la Vespa, la gesturi largi și la... micul dejun? Da, daaaa! Pentru italieni, diminețile sunt un ritual dulce și aromat, o clipă de răsfăț înainte de agitația zilei.
Imaginează-ți o cafenea mică, cu mesele rotunde din fier forjat, undeva pe o străduță pietruită din Veneto. Aerul miroase a espresso proaspăt și a vanilie. Pe tejghea, te așteaptă delicii care îți fac ochii să strălucească - brioșe pufoase și gogoși umplute cu cremă de vanilie, ciocolată densă sau fistic catifelat. Unele sunt presărate cu fulgi de migdale crocante, altele ascund surprize dulci în interior.
Dar adevărata vedetă? Espresso doppio – intens, aromat, servit în ceașcă mică, dar cu o personalitate cât o poveste întreagă. Nu e doar cafea. E un moment! E Italia, turnată în porțelan ♥
Micul dejunul italian nu impresionează prin cantitate, ci prin rafinament și bucuria momentului. E o clipă de răsfăț dulce, care îți deschide ziua cu un zâmbet și o aromă de espresso autentic.
Scriu aceste rânduri cu soarele Italiei pe umeri și cu gust de espresso pe buze. Dacă ajungi pe-aici, lasă-te purtat de mirosul de cafea proaspăt râșnit și de vitrinele pline cu cornetti pufoși, brioche umplute și biscuiți de casă. Intră într-o cafenea mică, comandă ce-ți face cu ochiul și trăiește clipa. Aici, diminețile nu se grăbesc. Se savurează.

Cele mai trendy cafele italiene ale anului 2025

 
În cafenelele moderne din Italia, espresso-ul nu mai e doar o băutură – e spectacol, e poezie, e artă lichidă. Barista devin alchimiști, iar ceștile spun povești. Iată 10 rețete care fac senzație în 2025, printre localnici și turiști deopotrivă:

☕ Caffè al Pistacchio – Catifelat și verde ca o după-amiază siciliană. Espresso cu cremă caldă de fistic și fistic mărunțit.
☕ Espresso Schiumato – Simplu și rafinat, cu un nor de spumă rece de lapte care plutește peste un shot intens.
☕ Caffè Nocciolato – O îmbrățișare între espresso, cremă de alune și ciocolată topită. Gust de gianduja, direct din Piemonte.
☕ Caffè Mousse – Jumătate desert, jumătate cafea. Textură de mousse, răcoritoare și decadentă.
☕ Caffè Brulé – Espresso cu zahăr brun flambat. Crustă caramelizată, aromă intensă și un strop de spectacol.
☕ Caffè alla Crema di Ricotta – Un omagiu adus Siciliei: espresso turnat peste cremă dulce de ricotta, cu scorțișoară sau portocală.
☕ Caffè Biscottato – Gust de copilărie și biscuiți proaspăt scoși din cuptor, într-o ceașcă de espresso cu spumă aromată.
☕ Caffè Affogato Rivisitato – Gelato artizanal înecat în espresso fierbinte. Un desert care topește inimi.
☕ Caffè Spuma Fredda – Cremă rece de cafea, bătută fin, servită ca o promisiune de vară eternă.
☕ Espresso Romano – Espresso cu o felie de lămâie. Un contrast citric care trezește simțurile și curiozitatea.

duminică, 9 februarie 2025

Din rezervele Recaș

🍷🍇🍷 În această seară, am deschis o sticla de vin Merlot Cabernet Sauvignon Recaș 2011, pe care Alina și Cristi ne-au daruit-o când au fost în vizită la noi acum câțiva ani. 
Vinul, cu o culoare rubinie profundă, strălucește în pahar ca o bijuterie prețioasă, amintindu-ne de momentele petrecute împreună de prietenii dragi. ❤️ Aromele sale bogate de fructe de pădure coapte, împletite cu note subtile de vanilie și ciocolată neagră, ne învăluie simțurile și ne transportă înapoi în timp, la acele zile minunate de vacanta. Vinul are gust catifelat și echilibrat, cu taninuri fine și o aciditate plăcută. 🍷
Merlot Cabernet Sauvignon Recaș 2011 a obținut 92 de puncte la evaluarea Falstaff, a câstigat numeroase premii și recunoașteri pentru calitatea sa excepțională și reflectă terroir-ul special al regiunii Recaș. 🍷

miercuri, 18 septembrie 2024

Culori, arome, parfum - Miercurea fara cuvinte S38/2024

 
 LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

luni, 29 ianuarie 2024

Hornul si fumul

Nu-i asa ca am uitat sa va arat casuta pe care am achizitionat-o anul trecut în luna decembrie? Este micuta (ca un cub cu latura 10 cm ), simpluta, confectionata din tabla. Acoperisul este detasabil si în interiorul casutei exista un suport pentru un "con-fumator"... alta traducere mai adecvata nu am gasit.☺ 
Casuta foloseste la aromarea aerului din casa, deci... pe lânga casuta, trebuie cumparate si micile "conuri-fumatoare" - un fel de carbune care arde fara flacara si emana o aroma usoara, fina, placuta. Eu am cumparat "conuri" cu aroma de brad, altele cu aroma de scortisoara si o cutie cu aroma de tamâie de Craciun. 
Istoria acestor conuri se pierde în negura timpului, dar prima atestare a productiei de Räucherkegel - asa cum conurile-fumatoare se numesc pe germana, a fost în anul 1750, în regiunii Crottendorf din Muntii Metaliferi. Aici se extrageau dintotdeauna rasini si materiale biotice aromatice si se produceau diverse amestecuri utilizate mai ales la ceremoniile religioase. Odata cu aparitia traditiilor moderne de Craciun - pe la mijlocul secolului al XIX-lea, folosirea acestor conuri parfumate s-a raspândit si dincolo de muntii Erzgebirge. 
Calitatea acestora a capatat renume si astazi sunt protejate prin licenta. Lumânarile fumigene de Crottendorf sunt renumite international si au doar componenti naturali: rasina, carbune de lemn, faina de cartofi, lemn de santal, faina de fag, miere si arome naturale. Componentele se amesteca formând un aluat umed, aluatul se pune in forme si se lasa la uscat. 
Pe lânga aromele traditionale ("aroma de Craciun", de brad sau de scortiosoar si mar) exista o gama larga de arome, potrivite fiecarui anotimp - pe baza de esente florale, pentru ambient, dar si cu mirosuri care sa alunge insectele.
Eu folosesc lumânrelele fumigene pentru a parfuma aerul din camere. Este tare placut ♥

vineri, 28 aprilie 2023

Îngerii de lânga noi ♥

Articol din seria "Povestlor Parfumate" gazduita de Mirela - Tema: "Parfumul îngerilor"
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Noi toti ne nastem îngeri. Venim pe lume perfecti, frumosi si buni. Aripile ne sunt transparente si pe masura ce învatam sa mergem, ni se atrofiaza, apoi ne dispar si viata începe sa ne transforme... Perfectiunea începe sa se clatine, bolile încep sa muște, capatam interese mai mult sau mai putin meschine, însa de câte ori facem un lucru bun, aura de înger reapare, la fel de intensa ca actul pe care l-am comis.
Parfum de îngeri are arta, cu toate valorile estetice și mijloacele de exprimare pe care le foloseste. Când privesc lucrari de pictura sau sculptura, când ascult muzica sau citesc poezii, proza ori urmaresc un dans, atunci simt ca daca autorii nu sunt chiar îngeri, atunci cu siguranta îngerii s-au exprimat în acel moment prin ei, din dorinta de a ne ajuta sa devenim mai buni.
Gândindu-ma la ce as putea scrie sub titlul povestii parfumate de saptamâna aceasta, mi-au trecut prin minte crâmpeie din filmul "City of Angels" (cu Meg Ryan si Nicolas Cage), pasaje din romanul "Parfumul" (semnat Patrick Süskind), versuri de-ale lui Nichita, vocea lui Pavarotti, Armstrong, Elvis, virtuozitatea lui Paganini, Menuhin, bunatatea Maicii Tereza... În final, gândul mi s-a oprit la copiii mei... De mai bine de 10 ani, port în portofel, o fotografie si un biletel pe care mi l-au scris fetitele mele, cam pe vremea în care a fost facuta fotografia. De câte ori sunt trista, le privesc si imediat zâmbesc. Parfumul inocentei lor si a dragostei neconditionate persista, ma învaluie si îmi creaza o stare de confort, recapat puteri si pot sa privesc cu optimism în viitor.
Un parfum potrivit cu tema abordata, mi se pare a fi cel creat de John Galliano - acest "artist cu a mic" - cum singur si plin de modestie s-a categorisit ("I'm not an artist. Maybe an artist with a small a."), excentric si controversat, adept al asimetriilor si creator al unor colectii haute-couture ce au revolutionat lumea modei. Aparuta la sfârsitul anului 2008, pretioasa apa de parfum, a fost conceputa ca un omagiu partenerului de viata, dus prea devreme din Lumea aceasta. In primul rând, flaconul atrage atentia prin cantitatea de doar 40 ml (respectiv 60 si 90 ml), tocmai pentru a sublinia ca acesta nu este un parfum de masa, ci o esenta speciala. Nimic nu este lasat la voia întâmplarii! Despre pictura de pe ambalaj nimeni nu poate fi sigur ca reprezinta o femeie sau un barbat. Portretul executat în tonuri luminoase, are nas mare, gura accentuata si sprâncene exagerat alungite, ochi tristi si o atitudine melancolica, cu aer mistic. Numele John Galliano scris în partea de jos a ambalajului, dezechilibreaza portretul, tragând spre el întreaga tristete a tabloului; taind partea de jos a cuvântului, creatorul doreste sa transmita ca povara pe care a preluat-o, îl scufunda. Flaconul reprezinta o premiera... o sticla neterminata. Schita atasata indica modul în care trebuie montat butonul de pulverizare. Odata aplicat - capacul cu litera G confera o eleganta în plus flaconului. Atomizorul nu actioneaza de sus în jos, ca la orice sticluta de parfum, ci spre lateral - sugestionând nesiguranta si instabilitatea. Un trandafir auriu împodobeste partea întunecata a flaconul disproportionat, de culoare violet-degradé. Liniile usor curbate ale sticlei amintesc de faldurile unei rochii elegante, strânse exagerat în talie. Elegantă, sumbră, întunecată si misterioasă se vrea aceasta manopera complicata, la baza careia regasim numele trunchiat - Galliano. Conform descrierii oficiale a parfumului, este de asteptat ca la pulverizarea parfumului sa simtim note dulci si fine de irisi, bujori si bergamotte. Un nor de aldehide, ascuțit, intens si puternic, fara o aroma clara, te învaluie la primul contact, la fel ca aburul des si misterios ce însoteste spectacolele de magie. Apoi aromele se limpezesc si un val fin de paciuli, angelica si mosc te învaluie, conferindu-ti o stare de relaxare, meditatie si wellness. Parfumul John Galliano este o aroma plina de glamour, rafinament si romantism. 
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

sâmbătă, 25 februarie 2023

Noi, fetele

Ce poti face intr-o zi cu lapovita si ninsoare?!
Eu mi-am sunat fetele si le-am invitat sa petrecem împreuna o dupa-amiaza  de sauna. A fost minunat! 

miercuri, 31 ianuarie 2018

Abracadabraaaaaa

Ma plimbam prin magazine fara un scop anume, cautam sa observ doar ce s-a mai schimbat, ce a mai aparut nou, care este noul trend. Intrasem într-o drogherie si aceste flacoane cu uleiuri pentru corp mi-au atras atentia în mod special. Erau asezate pe un raft spre care razele soarelui creau o lumina magica :-) Am încercat sa captez acele momente de vraja...

marți, 5 mai 2015

Vitamine


Dupa o iarna în care mai mult am sezut decât am umblat si dupa seria de sarbatori cu care a demarat primavara, am acumulat cu multa usurinta câteva kilograme în plus... Nu la fel de usor scap acum de ele!
☺ Ca sa nu fie prea târziu, încerc sa ma plimb zilnic cât îmi permite timpul de mult si în plan nutritional pentru acest sfârsit de primavara, am introdus o zi pe saptamâna exclusiv fructe. Din acest motiv, saptamâna aceasta am privit mult mai atenta standurile fructe. Prin magazine, rafturile sunt încarcate cu fructe de import, cele autohtone sunt deocamdata reprezentate doar prin mere. Paleta este însa atât de larga încât sa mergi la cumparaturi este o adevarata placere!

Ieri am probat un fruct nou - moșmon japonez. Initial am crezut ca este vorba despre caise, pentru ca fructele au aspectul unor caise. Miezul este suculent, dulce-acrișor foarte aromat si gustul aduce oarecum cu al gutuii. Mijlocul fructului contine sâmburi de forma castanelor. Pot fi doi sau trei-patru, maronii si luciosi, înveliti într-o pojghita subtire, bogata în pectina.
Am adunat sâmburii si voi experimenta - o parte am plantat direct în pamân si restul, i-am asezat pe vata umeda. Poate ca am noroc si iese un vlastar ☺ Îndrumarul pentru creșterea și întreținerea plantelor exotice asigura ca moșmonul "este o specie care suportă bine seceta și frigul, este ușor de cultivat, des întâlnit și ca arbore ornamental datorită frunzelor sale mari care dau o notă exotică grădinii și oferă multă umbră. Este un arbust mare, frunzele nu sunt căzătoare ci e verde pe toată durata anului. Are coroana rotundă, trunchiul scurt și scoarța cenușie și rugoasă".
Asa ca daca va creste vreo plantuta din sâmburii adunati, o voi planta în gradina. Ohoo... ma visez deja adunând moșmon ☺☺☺

luni, 10 martie 2014

Cleopatra si Soarele

pentru rubricile "Pink Monday" si "Buna dimineata soare"


Acesta a fost cadoul pe care l-am primit de la sotul meu cu ocazia zilei de 8 Martie - "Cleopatrabad" o jumatate de ora în cada cu jacuzzi, umpluta cu apa, lapte, miere si ulei de trandafiri, muzica relaxanta si masaj al talpilor, al palmelor si al fruntii. Apoi în salonul alaturat mi-a fost refacuta manichiura si pedichiura ;) Am fost rasfatata într-adevar ca o regina!

luni, 3 decembrie 2012

Povestea "cozonacului" german

Așa cum cozonacul este un desert tradițional pe masa de Craciun a românilor, așa este Christstollen (sau simplu Stollen) pe masa nemților.
Cu 700 de ani în urmă, undeva în Germania, a fost scos din cuptor primul Stollen. Originea rețetei este necunoscuta însa ideea de la care s-a pornit a fost aceea de a crea o pâine savuroasa, consistenta si rafinata, care sa poata fi servita lânga cafea, în zilele de Advent. Urmând sa fie consumat în perioada de post, aluatul a fost obtinut din apă, ovăz și ulei din semințe de rapiță, a fost copt sub forma de pâine mai lunguiața si a fost învelit cu un strat gros de zahar pudra, pentru a simboliza scutecele albe în care fost înfasat Hristos, după naștere - în Bethleem. Toata lumea a început sa serveasca acest produs, care însa... avea gustul pe masura ingredientelor sarace.
Prima referire scrisă în legatura cu acest cozonac dateaza din 1329, când orasul Naumburg din landul Saxonia-Anhalt (Germania) a facut cadou un Stollen, bischofului Heinrich von Grünberg.
În anul 1430 prințul Ernst von Sachsen si fratele acestuia - contele Albrecht, si-au facut curaj si au scris o scrisoare Papei Nicolae V, prin care rugau ridicarea interdicției privind untul, doar pentru aluatul de cozonac. Papa a refuzat categoric.
În anul 1491, Papa Inocențiu al VIII-lea a trimis vestita scrisoare cunoscuta sub numele "Depeșa untului" prin care aproba înlocuirea uleiului din reteta de Stollen, cu untul, cu conditia ca cei care-si asuma acest "pacat", sa plateasca o anumita suma de bani - bani folositi ulterior la construirea Catedralei Friedberg.
Scrisoare era adresata doar casei de guvernământ și furnizorilor bucatariei, dar acestia au interpretat-o foarte generos. Brutarul Heinrich Drasdo din Torgau (Sachsen) a înlocuit rapid uleiul cu untul si a îmbunatațit rețeta de pâna atunci, adaugând în cozonac, multe fructe aromate. Aceasta este rețeta dupa care înca si astazi se pregateste vestitul Dresdner Stollen - Cozonacul de Dresda.
"Anno 1474" a devenit anul de referinta al creări Stollen-ului ce purta pe atunci numele de "Striezel" (= tort de Craciun) dupa locul în care se vindea - "Dresdner Striezelmarkt", cel mai vechi târg de Craciun al Germaniei. Numele de "Stollen" adica "tunel", l-a capatat acest cozonac mai târziu, când se prepara în întreaga Germanie, datorita formei lunguiete pe care o are.

Reteta oficiala a acestui cozonac este: 3 kg de unt, 6 kg de fructe uscate (stafide) - rosine, sultanine si corinte - plus coaja de portocala si lamâie glasate, 10 kg de făină, oua, lapte, drojdie și sare. Pe parcursul sutelor de ani, au aparut variante de Stollen cu marțipan, cu mac, cu nuca, cu brânza proaspata, cu rom, sampanie sau cu vin rosu.
Dupa coacere, acest Stollen se va pastra la rece cel putin trei saptamâni înainte de consumare, spre deosebire de cozonacul românesc care se poate servi aburind, imediat dupa scoaterea din cuptor.
Expertii spun ca cel mai savuros Stollen este cel tinut spre maturare în mina de ardezie de la Willingen. Supranumit "Der Stollen im Stollen", cozonacul este pastrat timp de patru saptamâni în mina dezafectata, la temperatura de 8°C si umiditatea constanta ce oferă condițiile ideale pentru dezvoltarea aromei mirodeniilor. Pentru ca rafinamentul sa atinga apogeul, pe lânga ingredientele fine ale retetei clasice, în acest Stollen se mai adauga vanilie din Mexic, cardamom din Sri Lanka, ienibahar jamaican, cuișoare din Zanzibar si nucusoara din Noua Guinee. Este un cozonac unic si foarte scump, nu am mâncat înca niciodata, însa... La sfârsit de an, colectivul biroului nostru a facut deja traditie în a se rasfata cu un produs deosebit. Daca acum trei ani am probat cea mai delicioasa cafea din lume, anul trecut am servit Kobe beef, anul acesta am comandat un Willinger Christstollen! În ultima zi de lucru din acest an - joi, 20 decembrie, vom servi câte o felie din cel mai delicios cozonac ;)
PS: Inscriu aceasta postare - cu mare întârziere, la rubrica Povesti parfumate - initiata de Mirela
Update: 20.12.2012 - Willinger Christstollen :)))


duminică, 25 noiembrie 2012

Puterea dragostei

articol înscris la rubrica Povesti parfumate - initita de Mirela 
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Sta trista în pivnita casei unde a fost închisa de câteva zile. Priveste tot mai palida, fereastra care da spre curtea atât de draga ei... Imobilizata, nu poate face însa nimic. Retraieste din memorie povestea lor de iubire si aceasta îi da putere sa reziste...
Totul începuse în urma cu un an. Se mutase ultima în acea casa si la scurt timp observase ca din curtea comuna, vecinul de vizavi o urmareste permanent cu priviri calde si prietenoase. Era obisnuita sa fie privita admirativ dar privirea acestuia era "mai altfel". Se stia zvelta, gratioasa si foarte cocheta, purta zilnic flori mici, proaspete si parfumate în loc de bijuterii. Era o traditie în familia din care provenea si exotismul ei era apreciat de întreaga vecinatate. Când i-a zâmbit înapoi, a remarcat înduiosata ca pe cât era EL de robust si musculos, pe atât era de timid. Nu-si vorbisera niciodata dar ajunsese sa-i caute privirile, sa aiba nevoie de zâmbetul lui ce-i transmitea un soi de bucurie si, fara sa-si dea seama exact când, se îndragostise.
Cât de frumoasa a fost primavara când EL i-a asternut zilnic covor de petale roz-diafane, facându-i timp de o saptamâna declaratii romantice de dragoste ...
Îi venea si acum sa râda amintindu-si reactia hiper-emotiva pe care EL o avusese la începutul toamnei, atunci când EA îi marturisise subit ca îl iubeste. Se înrosise din cap pana-n picioare si sfere grele îi atârnau mai ales pe brate. Sustinea însa ca nu-l doare nimic si cu priviri tandre o asigura ca-i merge bine si ca nimic nu poate fi mai frumos decât dragostea lor... Aerul vibra parfumat în jurul lor.
A fost un an minunat! Petreceau tot timpul împreuna si nimic nu-i speria. Atunci când batea vântul, o proteja si îi recita poezii, când ploua îi cânta melodii melancolice... Acum era singura, departe de EL, pentru ca Doamna - stapâna casei, a hotarât ca EA - lamâita, sa stea în pivnita pâna când trece gerul. EL - marul, a ramas în curte, sa înfrunte iarna cu dârzenia cu care o face de veacuri, neam de neamul lui. Actiunea mutatului a venit însa atât de neasteptat încât nici nu a apucat sa-i dea vestea despre fructul dragostei lor... Cu grija materna îsi priveste mândra puii de lamâie-mar, atârnând tot mai dolofani pe ramuri.

PS: Domnul casei obisuieste sa foloseasca eau de parfum STEVE McQUEEN – King of Cool si poate din aceasta cauza EA îl simpatizeaza. Note  proaspete de lămaie si măr verde, însoțite de arome rafinate de cardamom, salvie, scorțișoară si cedru, il însotesc de câte ori acesta aduce stropitoarea plina cu apa distilata. Inspira adânc si-si amintea de EL...
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Povesti despre parfumul marului-lamâi - un titlu propus de Turi - au scris si: Mirela, Ochi verzi, Vienela si precis vor scrie si Pandhora, Diana, Elly, Minnie, Gabi, Sara, Gandvis, Karmapolice, Daurel, Vania, Anca, Lolita si Xaba.

duminică, 18 noiembrie 2012

Parfumul primilor fulgi de nea

înscriu articolul la rubrica Povesti parfumate- initiator Mirela Pete
*************************************************************************************
Am avut o zi grea la serviciu si când am ajuns acasa nici macar mâncare nu mi-a trebuit, atât de obosita am fost. M-am bucurat constatând ca în casa e liniste si mi-am amintit ca fetele sunt cu bunica în oras. Nu am deschis lumina în camera pentru ca focul din șemineu scânteia atâta de frumos si fara sa ma uit ce CD este asezat în player, am dat drumul la muzica si m-am asezat în fotoliu. Aranjamentul de pe masuta rotunda împrastia un miros placut de crengi de brad si anason iar caldura din camera îmi facea tot mai bine. Simteam ca în sfârsit degetele de la mâini si picioare mi se încalzesc. Am închis ochii si treptat, am simtit cum bratele fotoliului devin tot mai moi si ma cuprind tot mai strâns, mi-e tot mai cald si-mi dogoresc obrajii... O secunda mai târziu când am deschis ochii, am constatat ca între fotoliu si șemineu nu a mai ramas decât distanta de-o jumatate de metru si cu groaza am observat cum fotolilul se deplaseaza în continuare spre foc. Incapabila sa intervin, priveam cum carbunii incandescenti cadeau spre mine. Flacarile au cuprins fotoliul si acesta a început sa arda ca o lumânare. Eu deveneam tot mai mica si dând aiurea din mâini nu reuseam decât sa ațât mai tare jarul, care exploda acum ca un foc de artificii. Steluțele rosii, purpurii, oranj si galbene ma pârjoleau... Apoi dintr-o data s-a facut liniste si brusc, totul a devenit alb si rece. Mirosea puternic a proaspat si clar. Stelele de foc au devenit argintii si taciunii s-au transformat în îngeri. Daca nu ma întrebau de ce plâng, nu as fi fost constienta ca o fac... Nici n-am stiut ce sa raspund. Priveam neîntelegând nimic si vedeam cum lacrimile se rostogolesc în peisajul alb si iau forma unor bulgari de zapada ce devin tot mai mari si mai mari... Cu efect de bumerang, când erau mai uriasi, se întorceau si se rostogoleau spre mine. Aerul tare si curat devenea tot mai dens si zapada scrâsnind, îmi turtea obrajii...
- Mami, ninge! mi-au soptit fetițele tocmai intrate în casa. Bulgarul cu care te-am frecat pe fața când dormeai, este facut din primii fulgi de nea. Este cel mai frumos. Miroase a vacanta! si chicotind, s-au îndepartat, vazându-si de joaca.
Buimacita, am privit în jurul meu... Fotoliul era la locul lui, jarul din semineu înca mai mocnea. Din CD-player razbatea "The First Snowflake" si mama mirosea a menta proaspata, coaja de mandarine, a mere verzi, a frezii si trandafiri albi. Când s-a aplecat spre mine sa ma pupe, am strâns-o-n brate si am inspirat adânc aroma. Mi-a spus zâmbind:
- Îti place? E Yukimi* de la Annayake. Yukimi... adica, observa zapada!
În lumina felinarului de pe strada, valsau primii fulgi de zapada.

*) Yukimi  - Annayake, este un Eau de Toilette. În Japonia, sezonul alb este iubit și celebrat într-un mod foarte special si în cinstea zapezii, a fost creat Yukimi. Acest parfum reprezinta mirosul de zapada, puritatea și seninătatea naturii. Flaconul din cristal transparent, este zvelt si gingas, ca o ramura de mar nerabdatoare sa îmboboceasca. (Pretul 65 Euro/ 100 ml.)
PS: Stiati ca primul fulg de zapada a fost fotografiat la data 15 ianuarie 1885? Wilson Bentley, cel care a prezentat lumii primele fotografii ale fulgilor de zapada si care pe parcursul vietii a realizat un catalog cu 5000 fotografii reprezentând tot atâtea cristale de gheata diferite - a purtat cu mândrie porecla de "Snowflake Bentley". Bentley a fotografiat toate formele de gheață și formațiuni naturale de apă, printre care norii și ceața. A fost primul american care a înregistrat dimensiunile picăturilor de ploaie și a fost unul dintre primii fizicieni ce au studiat norii.
***********************************************************************
În cadrul Clubului Povesti Parfumate, saptamâna trecuta au scris: Mirela, Elly, Diana, Sara, Roxana, Gabi, Ochi verzi, Silving, Vienela si subsemnata ;)
Va recomand sa cititi si Jurnalul albastru - nu veti gasi doar povesti fermecatoare despre fulgi!

duminică, 11 noiembrie 2012

Parfum de Brumar

Noiembrie este înca blând si pe lânga diminetile cu bruma si noptile cu temperaturi doar un pic sub punctul de înghet al apei, ofera înca multe amiezi cu soare blând. Este înca timp sa adunam acele plante miraculoase care ne vor ajuta pe timp de iarna sa "vrajim" gustul minunat al mâncarurilor.
Pe raftul "farmaciei" mele de bucatarie, pe lânga borcanele cu pastai de roșcov, chili, pelin, tarhon si sovârf, am si borcanele cu frunze de patrunjel, salvie, rozmarin și cimbru.
Este vremea ideala pentru alegerea capetelor de ramurele si pregatirea lor pentru uscare. Aceste plante s-au bucurat întreaga vara de soarele puternic iar acum, odata cu lasarea frigului, îsi concentreaza cu ultimele puteri întrega aroma în vârful vlastarelor.

Salvia - considerată plantă sacră în antichitate, se spune că a fost adusă pe pământ de zei. În lumea arabă purta numele de "iarba beduinilor". Era considerata a fi cel mai bun detoxificant, revitalizant, tonic nervos şi psihic. Medicii greci şi romani ridicasera salvia la rang de "regina a ierburilor tămăduitoare" si slaveau efectele ei protectoare.
"Când Maica Domnului a trebuit să fugă cu copilul Iisus din faţa aprozilor lui Irod, a rugat toate florile de câmp s-o ajute, dar niciuna nu i-a oferit adăpost. Atunci s-a înclinat către salvie, unde a găsit refugiu. Sub frunzele ei dese, ocrotitoare, s-a ascuns şi a adăpostit Pruncul. După ce pericolul a trecut, Maica Domnului a vorbit afectuos salviei: "De azi înainte şi până în vecii vecilor vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau putere să vindeci oamenii de orice boală. Salvează-i de la moarte, cum ai făcut şi cu mine" - aceasta este legenda miraculoasei salvie. Numele latinesc deriva de la cuvântul "salvare", adica - a vindeca, a salva. În scop terapeutic se folosesc frunzele si florile recoltate la începutul lunilor mai- iunie. Pentru aromatizarea mâncarurilor se folosesc frunzele si este recomandata mai ales la fripturi si preparate cu carne.
Rosmarinul, arbustul mic, plăcut mirositor, cu flori alb-lila și frunze totdeauna verzi, este întrebuințat atât în bucatarie, cât și în medicină și în industria parfumurilor. Numele lui derivă din latinescul "rosmarinus" care literal înseamnă "roua mării". Are o aroma fermecatoare, uleiul obtinut din crengutele lui a fost intens folosit înca din antichitate, nu doar în ceremoniile religioase, ci si în produsele alimentare si cosmetice. Paracelsus - celebrul alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog si filozof elvețian, a folosit uleiul de rozmarin în multe medicamente si preparate, crezând în capacitatea plantei de a consolida întregul corp, de a vindeca organele delicate cum ar fi ficatul, creierul si inima.
Culinar, lipsa lui este de neconceput în pregatirea carnei la gratar, fiin un condiment perfect atât pentru carnea de pui cât si pentru cea de miel. Armonizeaza si cu preparatele din dovlecei, cartofi și paste făinoase, dar este folosit si în foile de prăjituri! Despre mierea de rozmarin nu pot sa spun decât ca este o delicatesa!
Cimbrul, o planta ce rezista atât în verile secetoase cât si în iernile cu temperaturi scazute, se înrudeste oarecum cu rozmarinul. Are flori mici alb-lila sau roz si frunzulite cu o aroma specifica patrunzatoare. Folosit din cele mai vechi timpuri în preparatele culinare, cimbrul are succes deosebit mai ales în mâncarea de fasole, cea de linte, la prepararea cărnii de porc și de vânat, dar mai ales la prepararea sarmalelor. Frunzele, precum si tulpinile întregi de cimbru condimenteaza solutia în care se murează varza și castraveții. În medicina naturistă, infuzia de cimbru uscat este deosebit de eficace în tratarea tusei rebele. Grecii, etruscii si egiptenii ardeau cimbrul pe altarele zeilor pentru parfumul îmbatator al acestei plante iar romanii îl foloseau în cosmetica si la pregatirea apei de baie.

Numele patrunjelului vine din limba greaca unde "petros" înseamna piatra, iar "selinon" telina. Asadar, grecii antici considerau patrunjelul un fel de... telina de stânca, pe care o foloseau atat ca aliment, cât si ca planta medicinala. Cu frunzele sale erau decorate si aromatizate mancarurile, dar erau si încoronati învingatorii în întrecerile sportive sau erau tratate muscaturile de sarpe ori de scorpion.  
Această leguma poate lecui cancerul și poate reda tinerețea biologica. Anticii grecii considerau că această plantă unește lumea viilor cu cea a morților.
Patrunjelul este un pretios complex de vitamine, continutul de vitamina C (mai bogat decât citricele!), beta caroten, clorofila, vitamina B12, Fluor si acizi grasi esentiali, fac din patrunjel un aliment întaritor pentru imunitate, detoxifiant si regenerator. În cosmetica, patrunjelul se foloseste în solutii pentru purificarea tenului si preparate contra pistruilor.
Multi parfumieri ai zilelor noastre sunt obsedati de aromele acestor mirodenii sau condimente si nu putini sunt clientii care-si doresc un astfel de parfum!
Lorenzo Villoresi - binecunoscutul parfumier nascut în Florenta, fascinat de gradinile de verdeturi ale Toscanei a creat "Spezie - EdT". O compozitie speciala, în care aromele de busuioc, oregano, salvie, cimbru, rozmarin, lavanda, fenicul și frunze de roșii, se îmbina cu miresmele de ghimbir, pin, bergamota si coriandru si prafuri de chiparos, scorțișoară, cuișoare și mușchi de stejar..."Parfumul este un semnal al ființei noastre." Flaconul acestei eau de toilette este din cristal de cobalt, simplu si curat ca un altar. Companiile internationale de lux si casele exclusiviste de parfumuri sunt mândre sa prezinte acest parfum (pretul unui flacon de 100 ml. este de 100 euro)
Brandul parizian Diptyque,impus în lumea parfumurilor înca de la începutul anilor '60, a promovat permanent parfumuri excentrice, exclusiviste, pe baza de plante si condimente. "L'eau Trois" creat în anul 1975 de parfumierul Serge Kalouguine, este înca si astazi pe linia de productie. Atât pentru femei cât si pentru barbati, a fost creat din dorinta de a oferi confortul olfactiv pe timpul lunilor reci. Miresmele ce-l compun, contopesc lumea biblica ("Apa Treimii" poate induce gândul la Sfânta Treime) cu adierea blânda a Mediteranei, este un parfum aromatic inspirat de aromele de coastă, din nordul Greciei. O conbinatie minunata de rozmarin, chimen, cimbru salbatic, tămâie, pin și mir. Pulverizând "L'Eau Trois" vei auzi exact acel ciripit de păsări și zumzet de insecte, ca atunci când după un picnic, tragi un pui de somn pe o pătură veche, la umbra unui copac. Mireasma acestiu eau de toilette poate evoca o biserica vechile sau familia, fumul, un vis sau o mângâiere delicata. (pretul unui flacon de 100 ml. este de 86 euro).
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
La tema de saptamâna trecuta au participat: Mirela, Silving, Vienela, OchiiVerzi, SARA, Gabi, Elly, Diana, Roxana Simona si subsemnata. Pandhora a fost plecata în concediu si Minnie, nu a avut inspiratie. Sunt sigura ca saptamâna aceasta, "echipa" va fi completa! ;)

vineri, 9 noiembrie 2012

Lectie de iubit luna noiembrie


Sunt multi aceia care spun ca nu le place aceasta luna rece, umeda si gri. Unii zic chiar ca o urasc. Altii devin depresivi si-si alimenteaza nemultumirile privind doar colturile cenusii. De aceea m-am hotarât sa va arat cât de simplu este sa iubiti aceasta luna de-un farmec aparte, cel putin la fel de frumoasa ca februarie, iunie sau septembrie. Orice zi este un dar de la viata si depinde doar de noi sa descoperim si sa luam de la ea ce are mai bun de oferit!
Eu iubesc luna noiembrie în primul rând pentru tihna serilor când stau cuibarita în patura moale, cu o ceasca de ceai alaturi, cu o carte în mâna sau ascultând muzica. În luna noiembrie îmi hranesc din plin sufletul cu emotii comprimate în versuri si-l vitaminizez cu muzica buna!
Pentru ca serile sunt mai lungi ca oricând, îmi place sa aprind lumânarele în vase sidefate sau în mozaicuri colorate, sa le împrastiu în fiecare colt al casei, asa încât la trecerea dintr-o camera în alta sa nu mai fie nevoie sa aprind lumina. Savurez atmosfera romantica imaginându-mi ca asa era pe vremuri, la castele :) Pentru ca mirosul de lumânari sa nu devina suparator, folosesc lampa Berger în care pun aroma de flori de toamna, de frunze sau lemn de cedru.
Atmosfera romantica a serilor este întregita si de semineul în care troznesc lemnele si de caldura moale pe care o împrastie în încaperi. În astfel de seri am facut descoperirea ca indiferent ce muzica ascult, umbrele flacarilor gasesc ritmul perfect si dansul lor neobosit pe pereti ma captiveaza ore în sir, creându-mi o stare deplina de reverie. În luna noiembrie visez muuuult si-mi fac multi prieteni noi, pe care-i întâlnesc în paginile romanelor ascunse din vara pe rafturile bibliotecii.
În casa am întotdeauna flori în vaza - crizanteme ciufulite sau trandafiri multicolori, dar îmediat ce vremea e uscata, ies la plimbare în parc. Îmi place aroma amaruie a covorului de frunze fosnitoare rascolite de vânt si trosnetul ramurelelor uscate, sub greutatea pasilor. Caut si adun cele mai frumoase frunze, castane sau ghinde. Acasa pun frunzele la presat - stiti unde? sub covorul de la intrare :) Dupa o saptamâna sunt perfect uscate si plate, numai bune sa decorez cu ele pervazurile interioare ale geamurilor sau platourile pe care mai adaug câteva mere si nuci. Si uite asa, aduc un farmec în plus camerelor, alinându-mi dorul de natura. Daca simt totusi ca-mi lipseste aroma pajistilor verzi, smaltuite cu flori salbatice si plante aromatice, atunci... manânc un pumn de bomboane Ricola :))
Ador diminetile învaluite în ceata, când aburul magic transforma orice strada într-o pagina de basm, când totul în jur pare a fi ceea ce vrei tu sa fie, când ai senzatia ca ai ajuns la capatul lumii, când ambiguitatea deschide poarta larga imaginatiei si misterului. Ador si noptile cu ploaie torentiala, când stropii interpreteaza patetic sonete pe scena îngusta a pervazului de fereastra.
Îmi plac duminicile învaluite în aroma de mar copt cu scortisoara, placinta cu prune, coji de portocala puse pe calorifer si gutui aurii pastrate pe dulap.
Tot în noiembrie ma gândesc la pasarile cerului si deschid marinimoasa cantine pentru curajoasele care au ramas fidele curtii mele.
În luna noiembrie ma duc mai des ca oricând la cinematograf si ma întorc acasa seara târziu, prilej în plus sa admir orasul luminat. Daca ploua sau a plouat, feeria luminilor e dublata de luciul trotuarelor si provocarea de a fotografia o simt în fiecare balta :) Orasul este magic!
Sunt precis înca o mie de motive pentru care iubesc luna noiembrie dar cred ca si acestea sunt suficiente pentru ca cei sceptici sa priveasca de acum mai cu simpatie aceasta luna :)
Închei cu o rugaminte: atunci când ridicati ochii spre cer si constatati ca soarele lipseste, priviti spre inimile voastre si eliberati soarele din voi, sa profitam toti de razele lui!
PS: Nu în ultim rând ci cu mult drag îmi amintesc ca peste câteva zile este ziua mamei mele.