Cicloasele de la Rosolina Mare

Anul trecut, tot în această perioadă, am fost aici, la Rosolina Mare. 

Cine descoperă o dată acest paradis, revine fără îndoială. Și noi am revenit (anul acesta... suntem pentru a patra oara). Am revăzut multe fețe cunoscute, ne-am bucurat de reîntâlniri, de liniște, de mare... aproape de tot. Doar o singură familie ne-a tulburat vacanța. 🥴😥
Chiar în ultimele zile din cele două săptămâni petrecute atunci la mare, și-a făcut apariția pe plajă un cuplu din Tirol, însoțit de două chanische tara simpatice – Nela și Lana, una albă, cealaltă neagră. Însa... odată cu sosirea lor, liniștea noastră s-a dus cu valurile!
Nela se afla în faza de estru — adică în perioada fertilă din ciclul ei hormonal — și cum pășea pe nisip, toți cățeii necastrați, acei masculi plini de… virilitate, începeau să hăulească, să tragă, să se agite, ca și cum ar fi fost activați de o telecomandă invizibilă. Și Leo, bineînțeles, n-a făcut excepție!
La început am crezut că Leo o antipatizează pe cățelușă... L-am certat si pentru ca situația nu s-a schimbat, l-am dus la bungalow și l-am lăsat singur toată după-amiaza. Apoi am observat că nu era doar el – toți „masculii feroce” căpătau forțe spectaculoase, indiferent unde erau legati, trăgeau după ei șezlonguri, dărâmau umbrele, doar ca să ajungă în preajma Nelei. 💝 Noi toti am reacționat instinctiv, certându-ne cățeii. Într-un târziu  am înțeles - feromonii! De vină era acel parfum invizibil care răscolește hormonii și transformă cățeii docili în cavaleri înflăcărați. Și atunci au început vociferările. Părinții Nelei se jucau ostentativ cu mingea la țărm, exact acolo unde briza putea să împrăștie „aroma” peste toată plaja. Lana si Nela alergau vesele, sub privirile topite ale masculilor, cărora le curgeau balele - la propriu!!! Mare criză generală!
Cineva i-a rugat să se retragă la locul lor, discret, ca să putem savura și noi un pic de liniște. Dar nu! Încăpățânați. Atunci, o persoană fără cățel, care venea de fapt să facă duș în segmentul nostru de plajă si a asistat la tot spectacolul de hăuieli și agitație canină, ne-a spus că potrivit regulamentului plajei pentru câini, cățelușele aflate în călduri nu au voie să fie aduse pe plajă. Am verificat cu toții online – și da, așa era! Scria negru pe alb! Le-am comunicat celor doi austrieci, eu fiind delegata, că știam germană. Discuția s-a purtat în toate limbile: italiană, română, germană, franceză, engleză... dar ei nu au vrut să audă de nicio restricție. De fapt, ei negau realitatea! 

Așa ca, a doua zi s-a scris o petiție, am semnat si noi, cu toate ca noi urma sa plecam. Dar din solidartate cu cei care au rămas. Nu știm cum s-a încheiat episodul...
De ce povestesc toate astea? Pentru că anul acesta, în prima zi de plajă, exact când ne bucuram că ne-am revăzut cu prietenii noștri Diana, Gelu și Tommy și că aveam locul perfect pentru „tabără”... cine apare pe plajă?! Nela, Lana și cei doi austrieci aroganți!
„Ah, nuuuu se poate!” – am zis cu voce tare. Eram doar cu Diana, bărbații nostri plecaseră să cumpere fructe proaspete. Eu aveam lacrimi în ochi, pentru că Leo începuse să latre și nu-și mai lua ochii de la cele două chanische. Diana a zis: „Nu-ți face sânge rău, ne mutăm la pilonul 5.” (noi eram la Turnul de salvamar 4, ca era la doar cinci minute de mers pe jos de bungalowul nostru)... Încercam să-l liniștesc pe Leo și mă gândeam că gata, vacanța e sabotată... Dar, dintr-o dată, Leo a tăcut. Si totul a reintrat la normal. Am presupus că doar și-a amintit aventura de anul trecut și că, de data asta, cățelușele nu se aflau în faza de estru. Și exact așa a fost – am avut liniște întreaga vacanță. Juhuuu! 🌞🎉🥳🐾🐶
Dar cu austriecii nu am schimbat niciun cuvânt. Nici măcar o privire. Iar când vorbeam despre ei, nu știu cine – cred că Gelu a inventat porecla, le spuneam „Cicloasele” sau „mama/tata de Cicloase”. 

Doamne, ce cârcotași suntem! 😅 Nu-i asa? 😂 Anul acesta zău ca ne-am amuzat copios. 

Așa le va rămâne numele în vecii vecilor!

Nu le căutați pe Nela si Lana în colaje ca nu le-am fotografiat! Nu le-am acordat nici macat atâta atenție! 😐

Vacanta la mare

Fiecare zi de plaja la Rosolina Mare, pe litoralul Marii Adriatice, este la fel si totuși altfel... 

Leo, cățelul nostru zglobiu, îsi găsește zilnic noi camarazi de joacă, sapă gropi în nisip si dă vesel din coadă. La orele dimineții, când marea este liniștită, Leo se aventureaza curajos în apă, savurând momentele de răcoare si de libertate. 

Cerul albastru fără nori, soarele fierbinte si briza mării încărcată cu sute de nuanțe de alge si săruri, ne ofera o senzatie perfecta de liniste si fericire interioara.

Plaja cu nisipul fin si plin de scoici, umbreluțele colorate, zmeiele atarnând de fire lungi, copiii cu zâmbete largi pe față, cățeii fericiti, valurile spumoase izbindu-se de mal, țipetele de pescăruși, fluturașii si șopârlele mici de la marginea digului... toate acestea înseamnă pură relaxare.

Am uitat

M-am luat cu alte povesti si am uitat sa va arat cum m-au întâmpinat baietii mei la aeroport, când m-am înotrs (pe 20 noiembrie) de la Sibiu ♥

PS: Niko ne invita la un challeng 🤗. Eu m am inscris cu un proiect mai vechi dar ... de actualitate 😜 Cine se mai înscrie?

Din fascinanta lume a câinilor

Daca nu aveti catel, poate ca ati avut ocazia sa observati comportamentul catelului în alte familii, si v-ati minunat ca acesta stie exact când vine acasa de la serviciu persoana pe care catelul o iubeste foarte mult!
Spre exemplu, eu plec dimineata la serviciu pe la ora 7 - 7:30 si ma întorc acasa în jur de ora 17. Când descui usa, îl gasesc pe Leo în hol, dând din coada de bucurie ca ma revede.
Sotul meu spune ca Leo se joaca toata ziua, alearga prin curte, latra la postas, atipeste sau manânca în ritmul lui normal, dar aproximativ cu un sfert de ora înainte de ora 17, lasa totul balta, se posteaza lânga usa si nu îl mai poate ispiti cu niciun joc. Nu îi mai trebuie nici macar delicatese, priveste dor usa, nerabdator!
Pe buna dreptate se naste întrebarea, de unde stie Leo când este ora 17?!
Raspunsul este simplu, daca stim urmatoarele:
Simtul mirosului la catei este foarte dezvoltat. Oamenii au 5 milioane celule olfactive si cateii – în functie de rasa, au între 125 milioane si 220 milioane celule olfactive! Performanta olfactiva a cateilor este aproximativ 1 milion de ori mai mare decât a oamenilor! În plus, simtul mirosului cateilor este spațial. Mai mult, ei pot respira în respirații scurte de până la 300 de ori pe minut si astfel celulele olfactive le sunt în mod constant alimentate cu particule noi de miros. În creier, semnalele primite sunt prelucrate și evaluate în mod continuu. Creierul lor olfactiv este uriaș!
Revenind la rutina zilnica în familie: înainte de a parasi casa, fiecare din noi lasam propriul miros în aer. Acesta persista ore în sir, dar se dilueaza. Cândva, ramâne în aer doar un anumit procent. Sa zicem ca în jurul orei 17, mirosul meu ramas în casa este în procent de doar 12%. Daca în mod regulat ma întorc acasa la ora 17, Leo memoreaza ca atunci când restul meu de miros se apropie de 12%, ma voi întoarce acasa. Si atunci se bucura si este nerabdator sa ma revada. Simplu, nu-i asa?! 🐶
Cateii însa nu poseda doar un simt al mirosului deosebit de dezvoltat. Ei se orienteaza combinând mai multe simturi, într-um mod complex si fascinant!
Închei articolul cu cateva citate adecvate ☺
"Singurele creaturi capabile să ofere iubire pură sunt câinii şi copiii" - Johnny Depp
"Câinii nu sunt toată viaţa noastră, dar ne întregesc viaţa" - Roger Caras
"Câinele este singurul animal din lume care te poate iubi mai mult decât se iubeşte pe el însuşi" - Josh Billings
PS: fara nicio legatura cu subiectul acestui articol... astazi am socotit ca se împlinesc 42 de ani de la Marele Cutremur ...

Cufarul cu amintiri

Duzina de cuvinte (194): pisica, vrajitor, dovleac, inel, liliac, revista, fan, cazan, matura, ceata, pelerina, cusma. Tema jocului de cuvinte: Cufarul cu amintiri

Cartea a fost pentru mine cadoul care mi-a facut întotdeauna placere si pasiunea pentru citit mi-a fost insuflata de catre parinti si bunici deja din vremea când înca nu cunosteam literele. Aveam pe atunci multe carti ilustrate, cu povesti pe cele mai variate teme. Îmi placea mult sa mi se citeasca, dar chiar si atunci când adultii nu aveau timp, petreceam ore în sir rasfoind singura paginile imprimate, imaginându-mi alte povesti inspirate de desenele care împodobeau aceste carti pentru prescolari.
Multe din carti le-am daruit de-a lungul anilor, unele le-am citit si fetitelor mele, altele le-am dat cu împrumut si nu mi-au mai fost returnate. Câteva însa - cele mai frumoase, nu m-am îndurat sa le înstrainez. Le pastrez si astazi într-un cufar, în podul casei. Când ma cuprinde nostalgia, cu precadere în serile de toamna când ceata se lasa grea peste oras, urc scarile în pod. Desfac încuietoarea cu inel metalic si deschid cu emotie capacul. Mereu cu emotie. Balamalele scârtâie prelung, ca si când duhul cufarului mi-ar adresa un salut prietenesc – doar ne cunoastem de o viata!
Lada e plina cu albume si carti. Îmi amintesc ca într-o vreme am fost fan al povestilor cu zâne si vrajitori. Odata - sa fi avut vreo sase anisori, am chiar fost la un spectacol de iluzionism. Pe scena a aparut un vrajitor înalt, cu joben, pelerina si baston si prima lui scamatorie a fost sa scoata un iepuras alb din joben. Iepurasul a fost imediat transformat în mielut pentru ca apoi, acesta sa fie transformat într-o cusma de cioban. Ce am mai aplaudat! Cât ne-am mai minunat! Habar n-am cum i-au reusit magiile, dar stiu cât de usor pot fi facuti copiii fericiti!
Multa vreme am visat ca voi deveni si eu cândva vrajitoare. Nu din acelea rele, care râd hidos, prepara elixiruri în cazan si zboara calare pe matura! Nuuu! Mi-am dorit sa fiu vrajitoare buna, o zâna ca cea care a ajutat-o pe Cenusareasa si a transformat sase soricei în cai nazdravani si un dovleac în caleasca aurie printr-o simpla atingere de bagheta. Cumva... visul mi s-a îndeplinit pentru câteva ore, pe când aveam vreo 10 ani. Am fost "zâna cea buna" în sceneta Cinderella - în limba engleza, la serbarea de sfârsit de an scolar. ☺ Dar vraji,  nu am reusit niciodata sa fac. Paralel, am sperat ca macar voi primi cândva, cumva, un creion fermecat. Serialul polonez de desene animate mi-a alimentat mult timp imaginatia, pâna când am abandonat definitiv si aceasta speranta ;-) Din acel moment am dorit sa fiu cuminte, harnica si vesela, asa ca Martine - eroina din cartile belgiene superb ilustrate. Martine a devenit idealul meu de fetita si tare mi-am dorit sa am si eu un catel pe care sa-l cheme Patapouf si o pisica Moustasche. Cât de mult am iubit aceste carti! Mama a descoperit în anii '70 titlul într-o revista si de atunci, mi-a cumparat fiecare carticica ce prezenta o noua aventura a Martinei: Martine la Gradina Zoo, Martine cu bicicleta, Martine la ora de balet, Martine ajuta la treburile casnice... Povestile Martinei mi-au însotit anii copilariei si mai târziu, au intrat si în viata fetitelor mele. Acum asteapta cuminti, sa fie descoperite de alte mânute de copii - eu sper, cândva de ale nepoteilor mei.
Mângâi copertile, rasfoiesc câteva pagini... Din "Martine si serbarea florilor" se desprinde ceva diafan ce pluteste spre podea. Ca un fluture. Este o floare presata, o ramurica de liliac. Liliacul parfumat din gradina bunicilor... dar casa bunicilor nu mai exista de peste douazeci de ani... Doamne, cum trece timpul!

Leo, Antonio & Margerita

Într-una din excursiile noastre toscane, ne plimbam pe stradutele întortocheate ale localitatii Campiglia Marittima. De fapt cautam ruinele castelului Rocca di Campiglia (secolul XI) si ochii urmareau indicatoarele.
Dintr-o curte a iesit Margerita - un pudel mare, negru si jucaus. L-a acostat pe Leo ☺ O domnisoara moderna, fara fite ;-)
Tocmai ce se mirosiseara si se acceptasera cei doi, când din curte a mai aparut si un motan urias. Antonio! Fara pic de teama, a venit direct la Leo si s-a amestecat în jocul celor doi catei. Stapâna lui Antonio si a Margeritei ne-a spus ca motanul uraste pisicile si cauta mereu compania cateilor, ca de fapt pisica are comportamentul unui catel si ca ea este sigura ca Antonio se crede catel ☺☺☺ Tja, daca nu i-a fost înca dat sa se vada în oglinda! ☺☺☺


Supliment la articolul dedicat Zilei internationale a pisicii si "cadou" participantilor la MfC 32: Daurel, Vero, prietena-japoneza, Poteci de dor, Lumea lui Alexandru, AlexB, Carmen, Nima, Suzana, Matilda, Diana, Zina, Rux Copilarim. Happy WW! ☺

Concediu în Toscana - Program Review

S/ 9.06 - drum spre Piombino cu pauza în Verona (*cap.1*, *cap.2*, *cap.3*; *cap.4*,*cap.5*; *cap.6*)
D/ 10.06 - Piombino, tur în centrul istoric (*cap.1*; *cap.2*;*cap.3*; *cap.4*)
L/ 11.06 - Excursie pe Insula Elba (*cap.1*; *cap.2*; *cap.3*; *cap.4*)
M/ 12.06 - Zi de plaja, in golful cu roci
M/ 13.06 - Pe urmele Etruscilor - Populonia si Baratti (cap.1*, cap.2*, cap.3*, cap.4*)
J/ 14.06 - Plimbare în Massa Marittima si San Galgano
V/ 15.06 - Zi de plaja, în golful cu roci
S/ 16.06 - Plimbare în Suvereto, Motesudaio Marittima si Pisa
D/ 17.06 - Plimbare în Campiglia Marittima
L/ 18.06 - cu Leo la doctor; plaja la Dogs beach
M/ 19.06 - zi de plaja, în golful cu roci
M/ 20.06 - Plimbare în Siena si Arezzo
J/ 21.06 - zi de plaja Dogs beach, plimbare de ramas-bun în Piombino
V/ 22.06 - drum spre casa cu pauza la Laggo di Garda

Agitatia din-naintea plecarii în concediu

(sursa foto Piombino)

Drumul pâna la casa de vacanta masoara 900km, sunt deci 1800 dus-întors. Daca mai socotim înca 600-700 km pentru excursii, masinuta noastra va încasa în urmatoarele 15 zile în jur de 2500 km! Ca întotdeauna înainte de un drum lung, am facut revizia tehnica suplimentara (pe lânga cea obligatorie, care se face o data la fiecare doi ani). Ieri am montat cutia-porbagaj si acum ne gândim la tot felul de „bells and whistles“ schnick-schnack-uri care nu sunt neaparat necesare însa ofera anumite facilitati – spre exemplu gel dublu adeziv, pentru a pune pe bordul masinii telefonul, ochelarii de soare, un pix sau maruntisuri ce face bine sa le ai rapid la îndemâna (vezi video).
Saptamâna aceasta am cumparat si o cutie de voiaj pentru Leo. Nu pentru protectia lui, ci pentru protectia mea ☺

Acum un an si jumatate când l-am adus acasa de la asociatia chinologica, Leo era ca o jucarie de plus si m-am topit de dragul lui când în masina s-a cuibarit la mine în poala. Lunile au trecut si locul lui Leo în masina a devenit... la mine în poala! Bineinteles cu ham si centura de siguranta speciala pentru catei, însa la mine în brate. Între timp, Leo este mare, cântareste în jur de 10 kg si pentru drumuri scurte, este ok daca îmi sta în poala. La drum lung însa, nu este confortabil nici pentru mine si nici pentru el. Singur pe bancheta din spate însa nu vrea sa stea… se smiorcaie ca un copil rasfatat si… este enervant când esti la volan si trebuie sa te concentrezi la trafic.
Leo însa s-a învatat ca un print! Cât timp eu sunt la serviciu, cei doi baieti ai mei merg peste tot împreuna si mai intotdeauna cu masina. În oras este permis ca prietenul patruped sa calatoreasca pe scaunul din fata, daca are centura de siguranta. Helmut se duce la cumparaturi sau sa rezolve una-alta si Leo asteapta cuminte în masina. Se întâmpla de multe ori, daca vin sa ma ia din oras de pe undeva, baietii stau în fata si eu… pe bancheta din spate, ca un copil pedepsit! ☺☺☺
Acum am hotarât ca e timpul sa învete sa calatoreasca în cutia lui. Este din pânza de cort, pe cadru de aluminiu. Se poate plia si pune în porbagaj atunci când nu este necesara, are plasa cu fermoare pe trei parti, deci catelul ne vede, are si lumina si aer suficient. Salteluta este moale exact cat trebuie sa fie ca sa nu îl încingă ca o plapuma! Am acoperit-o cu prosopul lui si acum, facem exercitii de obisnuinta! Speram sa reusim ☺☺☺
La prima vedere, Leo a intrat curios. Cum a pornit masina, cum a sarit sa-si ocupe locul la mine în poala. „Nu-nu Leutu! Ramâi acolo! Uite ce frumos este!“ – i-am spus eu cu voce blânda. Tja… a ramas dar nu pentru mai mult de cinci minute. Apoi a inceput sa se smiorcaie! Am fost consecveti si i-am deschis doar fermoarul de la usita însa nu i-am permis sa iasa. A calatorit stând în picioare parca într-o atitudine de protest ☺☺☺ Dar nu a iesit din cutie decat la destinatie.
La urmatoarea calatorie, când am deschis portiera si am dat comanda „Hop!“ si-a luat elan dar când a vazut cutia pe bancheta… nu a mai vrut sa urce! Am insistat si… ok, a urcat, dar asa, fara chef…. ☺ Daca stau lânga cutia lui, accepta sa ramâna acolo. E totusi un progres! Pâna la plecarea noastra în vacanta nu a mai ramas timp pentru antrenament, asa ca mai mult ca probail va trebuie sa calatoresc lânga cutia lui, pe bancheta din spate!
Tare mi-e teama, nu care cumva baietii sa coalizeze si pe drumul spre Piombino Leo sa aiba voie în fata, lânga tac’su si eu am sa ma ghemuiesc în cutie, pe bancheta din spate ☺☺☺ Va voi comunica cine a câstigat în final! ;-)

PS: Pentru ca pâna la atingerea telului de vacanta nu voi mai avea timp de blog, transmit salutari tuturor vizitatorilor acestei pagini si în mod special, participantilor la Miercurea fara Cuvinte (s23): Alexandru, Potecuta, Prietena-japoneza, Cristi, Maria, Nima, AlexB, AlexAlex, Zinnaida, Diana, Rux si Gina.
Numai bine si… ne reauzim de la malul marii! ☺

My name is...

LEO ☺

Se observa vreo diferenta? ;-)

Leo a împlinit un an ☺

Vecinatate

Cartierul meu este unul foarte linistit. Casele sunt foarte asemanatoare, atât prin arhitectura cât si prin marimea curtilor si sunt aliniate pe alei drepte, ca trasate cu rigla.
De-a lungul aleii noastre sunt doar patru case si poate de aceea, între vecini domneste perfecta armonie. Este de la sine înteles ca ne ajutam reciproc - spre exemplu cu îngrijirea gradinii pe perioadele de concedii, cu ridicarea coletelor sau golirea cutiei postale în absenta uneia din familii sau la diverse munci de întretinere ale casei sau curtii. Serbam împreuna zilele de nastere si fiecare familie organizeaza o data pe an o întâlnire cu meniu deosebit. În rest fiecare îsi vede de viata lui, cu serviciul, cu copiii sau nepotii lui, cu cateii si cu hobby-urile proprii☺ Din când în când ne întâlnim sa schimbam idei duminica, la o cafea, o prajitura, un pahar de Sekt sau Prosecco.

Jurnal de Vacanta de vara - La gura de vărsare a Dunării (2)

(continuare la "JVv - La gura de varsare a Dunarii")
Când îti abandonezi masina într-o parcare si pornesti cu vaporasul spre un sat înconjurat de ape, ai ciudatul sentiment ca te îndrepti spre "capatul Pamântului"... Localitatea Sfântu Gheorghe se situeaza pe partea stânga a celui mai vechi brat al Dunarii – Bratul Sfântu Gheorghe, în apropierea gurii de varsare a Dunarii în Marea Neagra. Comuna ocupa o suprafata de 605 km² si este alcatuita din aproximativ 350 gospodarii în care traiesc circa 800 oameni, dupa legi si traditii adaptate locului. Pe timpul verii, am impresia ca în sat sunt mai multi turisti decât localnici!

Casele sunt în general joase, rar vezi cladiri cu etaj. Este un mișmaș arhitectural - nici macar acoperisurile nu mai sunt toate din stuf. Traditionalul se îmbina cu modernul si nu întotdeauna este de bun gust. Exista ca peste tot case vechi, case noi si case care stau sa se darâme. Impresionant aici la Sfântu Gheorghe este ca majoritatea curtilor sunt pline de flori! Desi verile sunt foarte calduroase si secetoase si în ciuda faptului ca terenul este nisipos, din poarta fiecarei case îti zâmbesc florile. Femeile satului sunt majoritatea casnice si cele mai harnice, îngrijesc pe lânga flori si câteva fire de rosii, ardei, castraveti, vinete, fasole -  atât cât sa asigure legume proaspete familiei si turistilor ce le bat la poarta. Ocupatia principala a barbatilor din sat este pescuitul si vânatul, pentru hrana familiilor si ca principala sursa de venit. Pe perioada verii turismul rural - care s-a dezvoltat mult în ultimii ani, aduce satenilor surse suplimentare de venit.

Cresterea animalelor se face peste tot la fel în Delta Dunarii - animalele sunt lasate libere pe grinduri unde îsi cauta singure hrana. Lipsa terenurilor agricole îi determina pe localnici sa pastreze în saivane doar animalele de tractiune si mai rar cornute. Gâstele, ratele si gainile din Sfântu Gheorghe sunt suta la suta bio.
Fiecare gospodarie are câteva pisici si cel putin un catel... Daca pe stazile satului întâlnesti catei de talie mare, aceia apartin cu siguranta turistilor, pentru ca sfântu-gheorghenii au doar catei de talie mica! De ce îi prefera pe cei mici, habar nu am... Câinii sunt pasnici, traiesc în bătătură liberi precum câinii vagabonzi, dar fiecare îsi cunoaste numele si îsi recunoaste stapânul care-i da de mâncare.
Strazile sunt largi, nepavate si pamântul este acoperit cu un strat foarte gros de nisip fin, prăfos, care-ti intra printre degetele picioarelor indiferent ce tip de încaltaminte porti ☺

Autoturismele se pot numara pe degete si am impresia ca nu sunt înregistrate, pentru ca înca circula cu numarul de înmatriculare al ultimului proprietar (*). Parerea mea este ca aceste masini ori au fost achizitionate "pe nimic" în urma falimentului vreunei firme din tara, ori au fost casate; în orice caz, aici în sat stârnesc mult praf, dar se pare ca-si fac treaba ☺ În sezonul estival sunt folosite mult pentru a transporta turistii din sat la plaja, la tarmul Marii Negre. În functie de numarul de turisti, autoturismelor le sunt sau nu, atasate remorci si aceste originale vehicule se numesc Trocarici ☺
Virgil - sotul Silviei, îsi aminteste când în urma cu câtiva ani, dupa ce în localitate au aparut masinile si remmorcile, a discutat cu elevii scolii din sat, cerându-le sa gaseasca o denumire simpatica pentru aceste mijloace de transport. Copiii s-au gândit la "trocarișcă" sau "cașcarabeta" termeni care în limbajul regional înseamna "căruț hodorogit" si Domn' Profesor a ales aceasta denumire nostima, adoptata imediat de întregul sat... Cu alte cuvinte, Virgil este "tatal" Trocarici-ului ☺ (va urma) 

(*) - Sub mottoul "ce mica-i lumea!" am descoperit în sat un microbus ce a apatinut unui prieten de-al meu ☺

Miercurea fara cuvinte (37) - Prieten de joaca

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Insula Mainau - Catei simpatici

Am prezentat pâna acum în diverse articole florile vazute pe Insula Mainau - astazi voi prezenta fotografii cu cateii întâlniti pe timpul excursiei. Nu exagerez când spun ca fiecare al patrulea grup de oameni a avut ca însotitor un catel!
Au fost zeci ☺ eu am fotografiat doar câtiva... Este greu sa surprinzi în fotografie un catel atunci când nu exista o relatie de prietenie-încredere între fotograf si patruped. În plus, exista oameni si oameni... unii se bucura ca îi este admirat catelul, altii dinpotriva, unii schimba cu placere câteva cuvinte legate de prietenul patruped, altii doar trec fara sa se opreasca, însa zâmbesc, placut impresionati ca prietenul patruped a atras atentia si altor persoane.

În ceea ce ma priveste, mi-au placut cateii de când ma stiu. De-a lungul timpului am avut acasa trei catei, ultimul a fost un Foxterrier sârmos, prieten nedespartit al fetitelor mele. Stiu ce înseamna sa ai responsabilitatea unui catel si pe cât de mult mi-ar place, timpul si stilul meu actual de viata nu îmi permite sa mai am propriul catelus. De aceea, ma bucur de câte ori întâlnesc pe strada unul ☺

Un studiu recent facut în Germania, arata ca cel puti 15% din populatia în vârsta de peste 14 ani, poseda un câine. 70% din neposesorii de câine simpatizeaza câinii si cocheteaza cu ideea de a avea cândva unul. Doar 6% sunt împotriva ideii de a fi posesor de câine.
99% din cei intervievati vad în câine un prieten, un animal de companie si apreciaza valoarea non-agresiva a câinelui în societate, doar un procent, vede în câine un paznic.
89% din neposesorii de câine au criticat lipsa de bun simt a posesorilor de câini care spre exemplu nu aduna din spatiile publice excrementele propriului catel, considerând aberanta dragostea exprimata fata de un câine dar lipsa de respect fata de concetateni.
Analizând rasa de câine, s-a constatat ca trei sfert din posesori prefera rasa pura si doar un sfert rasele corcite.
În Germania, sunt întregistrate 23 milioane de animale de casa (inclusiv acvarii cu pesti ornamentali sau terarii), din care doar 5 milioane sunt catei. Facând raportul la numarul de locuitor, statistica plaseaza Germania pe locul trei între tarile europene iubitoare de animale, dupa Rusia si Italia, dar înainte de Franta, UK, Polonia, Spania, Olanda, Belgia, Ungaria si Portugalia.

La pânda

Miercurea fara cuvinte (6) - Sunnyboy

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografiicare "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Miercurea fara cuvinte (5) - La pas prin Florenta

Florenta, 14 noiembrie 2014

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografiicare "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)