Covent Garden – acolo unde arta atinge perfecțiunea

Royal Opera House din Covent Garden este un reper absolut în lumea spectacolelor de operă și balet. Aici, arta se înalță la cel mai înalt nivel, iar fiecare producție este o demonstrație de excelență. Cei mai buni artiști ai lumii urcă pe această scenă, iar transmisiunile internaționale aduc această magie mai aproape de noi, lună de lună.
De mai bine de 15 ani, suntem spectatori fideli ai acestor seri speciale. În fiecare stagiune se transmite un singur spectacol pe lună, iar noi alegem cu grijă ce ne atrage cel mai mult. E o bucurie rară, dar intensă – câteva ore în care ne lăsăm cuprinși de muzică, dans și emoție, în compania celor mai mari nume ale scenei mondiale.
Pentru stagiunea 2025–2026, biletele au fost puse în vânzare la mijlocul lui septembrie. Am ezitat câteva zile… și când, în primele zile ale lui octombrie, am verificat, era deja prea târziu. Doar câteva locuri răzlețe, ici-colo, sau în primele două rânduri – cele pe care le evită toată lumea, pentru că nu vezi bine și pleci cu gâtul înțepenit.
Așa am ratat Tosca, spectacolul de pe 1 octombrie. Din listă renunțasem doar la Cinderella (văzută anul trecut), Woolf Works (nu m-a atras în mod special) și Siegfried (Wagner are darul de a întinde lucrurile peste măsură). În rest, totul părea promițător.

Singurul spectacol la care am mai găsit bilete a fost Giselle – de altfel, baletul meu preferat, poate chiar mai poetic decât Lacul Lebedelor. Dar în rest… La fille mal gardée, Spărgătorul de nuci, La Traviata, Flautul fermecat – toate au dispărut. Un program valoros, cu distribuții excepționale, și totuși… ghinion.
Biletele sunt scumpe – două locuri pentru un spectacol costă 80 de euro – și totuși se vând ca pâinea caldă. Semn că publicul adevărat știe ce caută. Și că frumusețea autentică nu are nevoie de reclamă.
Am reușit totuși să prindem și bilete foarte bune pentru Concertul de Revelion – un eveniment aparte, în afara stagiunii Royal Opera House, dar la fel de așteptat (concert transmis de Filarmonica din Berlin). O consolare festivă, cu promisiunea unei seri strălucitoare.
Pentru sezonul viitor, va trebui să fim mai vigilenți. Pentru că aceste seri, rare dar prețioase, nu sunt doar despre spectacol. Sunt despre apartenență la o lume care respiră prin artă. Și despre bucuria de a fi acolo, chiar și o dată pe lună, când cortina se ridică și tăcerea din sală se umple de magie, iar poveștile de pe scenă ne oglindesc, cu grație, propriile trăiri.

Cicloasele de la Rosolina Mare

Anul trecut, tot în această perioadă, am fost aici, la Rosolina Mare. 

Cine descoperă o dată acest paradis, revine fără îndoială. Și noi am revenit (anul acesta... suntem pentru a patra oara). Am revăzut multe fețe cunoscute, ne-am bucurat de reîntâlniri, de liniște, de mare... aproape de tot. Doar o singură familie ne-a tulburat vacanța. 🥴😥
Chiar în ultimele zile din cele două săptămâni petrecute atunci la mare, și-a făcut apariția pe plajă un cuplu din Tirol, însoțit de două chanische tara simpatice – Nela și Lana, una albă, cealaltă neagră. Însa... odată cu sosirea lor, liniștea noastră s-a dus cu valurile!
Nela se afla în faza de estru — adică în perioada fertilă din ciclul ei hormonal — și cum pășea pe nisip, toți cățeii necastrați, acei masculi plini de… virilitate, începeau să hăulească, să tragă, să se agite, ca și cum ar fi fost activați de o telecomandă invizibilă. Și Leo, bineînțeles, n-a făcut excepție!
La început am crezut că Leo o antipatizează pe cățelușă... L-am certat si pentru ca situația nu s-a schimbat, l-am dus la bungalow și l-am lăsat singur toată după-amiaza. Apoi am observat că nu era doar el – toți „masculii feroce” căpătau forțe spectaculoase, indiferent unde erau legati, trăgeau după ei șezlonguri, dărâmau umbrele, doar ca să ajungă în preajma Nelei. 💝 Noi toti am reacționat instinctiv, certându-ne cățeii. Într-un târziu  am înțeles - feromonii! De vină era acel parfum invizibil care răscolește hormonii și transformă cățeii docili în cavaleri înflăcărați. Și atunci au început vociferările. Părinții Nelei se jucau ostentativ cu mingea la țărm, exact acolo unde briza putea să împrăștie „aroma” peste toată plaja. Lana si Nela alergau vesele, sub privirile topite ale masculilor, cărora le curgeau balele - la propriu!!! Mare criză generală!
Cineva i-a rugat să se retragă la locul lor, discret, ca să putem savura și noi un pic de liniște. Dar nu! Încăpățânați. Atunci, o persoană fără cățel, care venea de fapt să facă duș în segmentul nostru de plajă si a asistat la tot spectacolul de hăuieli și agitație canină, ne-a spus că potrivit regulamentului plajei pentru câini, cățelușele aflate în călduri nu au voie să fie aduse pe plajă. Am verificat cu toții online – și da, așa era! Scria negru pe alb! Le-am comunicat celor doi austrieci, eu fiind delegata, că știam germană. Discuția s-a purtat în toate limbile: italiană, română, germană, franceză, engleză... dar ei nu au vrut să audă de nicio restricție. De fapt, ei negau realitatea! 

Așa ca, a doua zi s-a scris o petiție, am semnat si noi, cu toate ca noi urma sa plecam. Dar din solidartate cu cei care au rămas. Nu știm cum s-a încheiat episodul...
De ce povestesc toate astea? Pentru că anul acesta, în prima zi de plajă, exact când ne bucuram că ne-am revăzut cu prietenii noștri Diana, Gelu și Tommy și că aveam locul perfect pentru „tabără”... cine apare pe plajă?! Nela, Lana și cei doi austrieci aroganți!
„Ah, nuuuu se poate!” – am zis cu voce tare. Eram doar cu Diana, bărbații nostri plecaseră să cumpere fructe proaspete. Eu aveam lacrimi în ochi, pentru că Leo începuse să latre și nu-și mai lua ochii de la cele două chanische. Diana a zis: „Nu-ți face sânge rău, ne mutăm la pilonul 5.” (noi eram la Turnul de salvamar 4, ca era la doar cinci minute de mers pe jos de bungalowul nostru)... Încercam să-l liniștesc pe Leo și mă gândeam că gata, vacanța e sabotată... Dar, dintr-o dată, Leo a tăcut. Si totul a reintrat la normal. Am presupus că doar și-a amintit aventura de anul trecut și că, de data asta, cățelușele nu se aflau în faza de estru. Și exact așa a fost – am avut liniște întreaga vacanță. Juhuuu! 🌞🎉🥳🐾🐶
Dar cu austriecii nu am schimbat niciun cuvânt. Nici măcar o privire. Iar când vorbeam despre ei, nu știu cine – cred că Gelu a inventat porecla, le spuneam „Cicloasele” sau „mama/tata de Cicloase”. 

Doamne, ce cârcotași suntem! 😅 Nu-i asa? 😂 Anul acesta zău ca ne-am amuzat copios. 

Așa le va rămâne numele în vecii vecilor!

Nu le căutați pe Nela si Lana în colaje ca nu le-am fotografiat! Nu le-am acordat nici macat atâta atenție! 😐

Weekend cu... ghinioane

Voi cum ați supraviețuit weekendului? Ați avut și voi parte de ghinioane sau doar eu am câștigat la "loteria cosmică a zilelor cu ghinion"? 😕
La mine, totul a început sâmbătă, într-o Bavarie sufocată de caniculă. De aproape o lună, aerul e greu de respirat. Soarele arde fără milă, presiunea ne apasă, iar termometrul pare înțepenit la 35°C. La televizor, prognozele sunt și mai îngrijorătoare: urmează 45°C. Transpirăm și ne topim, evitând cu grijă orice ieșire din încăperile climatizate. Orașul pare suspendat într-o căldură densă, sufocantă, care nu iartă nimic.
Și totuși, sâmbătă dimineață aveam programări — mi-am propus o mică împrospătare de vară. Se apropie summer party-ul organizat de firmă, iar imediat după, plec în vacanță la mare cu băieții mei.
Mă visam estivala, relaxată, cu un look proaspăt.
Prima oprire a fost salonul de manichiură-pedichiură. M-au întâmpinat vietnamezele — zâmbitoare, rapide, eficiente. În tot orașul, ele dețin monopolul pe unghii. Comunicarea? Aproape imposibilă. Ne înțelegem prin semne, zâmbete și interjecții. Din păcate.
Salonul are un display mare, iar muzica vietnameză curge, de obicei, în buclă. Pentru urechea mea, toate melodiile sună la fel — un fel de plâns cântat, cu ecou. Dar, surpriză! Tocmai când m-am așezat la pedichiură, a început Pharrell Williams. „Happy”! Mi-a venit să bat tactul cu piciorul, dar... piciorul era în cădiță, în apă. Bucuria a durat douăzeci de secunde. Una dintre fete a luat telecomanda și... adio Pharrell, bun venit lalăială. Măcar ele au fost fericite.
De obicei aleg alb-sidefiu, dar de data asta, când mi s-a arătat paletarul de shellac, am ales spontan o nuanță turcoaz translucid, delicat. Ca o amintire dintr-o vară care încă n-a început. Am arătat clar, am zâmbit, am spus „yes, this one please”. Totul părea în regulă...
Știți cum funcționează — mâna sub lampă, ele lucrează ca pe bandă rulantă. Abia la final am constatat că unghiile mele sunt... bleu intens cu sclipici. De parcă sirena Ariel mi-ar fi împrumutat coada. Nu era ce am ales, dar era ce am primit. Am înghițit în sec. Trebuie să mă suport așa cel puțin trei săptămâni — nu doar că nu e sănătos să refac tratamentul atât de des, dar nici nu-mi permit să dau din nou 85€ doar pentru o altă nuanță.
Mda... am plecat mai departe, la salonul de coafură.
Aici, monitorul uriaș merge nonstop pe muzică turcească. În Germania, saloanele de coafură par să fie sub monopol turcesc — și se simte. Muzica e omniprezentă. Nici asta nu e pe gustul meu, dar suntem educați să ne tolerăm, nu-i așa?
De patru ani merg la aceeași coafeză. Mereu atentă, empatică, profesionistă. O grecoaică simpatică, cam de aceeași vârstă cu mine. Îmi vopsește rădăcinile sau îmi face permanent, după caz. Acum i-am spus că-mi doresc să rămân blondă, dar cu o tentă discretă de roz. La tuns, doar vârfurile și puțin bretonul.
M-am lăsat pe mâna ei, cu încredere. Părul ud ascunde bine adevărul... Dar când s-a uscat, m-a luat cu leșin. Aproape jumătate din lungime dispăruse.
Culoarea? Ceva incert, care bate în roșu. Cică se va modifica de la soare (după ce acasă m-am spălat pe păr de trei ori în 12 ore, parca nuanta a devenit mai aramie...).
M-am înfuriat, dar m-am abținut. Nu am zis nimic... la ce ar fi folosit? Știam că nu poate să-mi lipească părul la loc. Am plâns acasă. Și probabil voi mai plânge vreo doi ani, până când părul va crește din nou.
Dar ghinioanele nu s-au oprit aici.
Sâmbătă seara, când soarele cobora spre asfințit, am ieșit în curte și... am mai descoperit o tragedie. Șase dintre cei mai mari și mai frumoși peștișori aurii din iaz pluteau fără viață. A fost un șoc.
Filtrul de iaz, dotat cu lampă UV, curățat regulat și în perfectă funcțiune, își făcea treaba. Dar la canicula asta, nu a fost suficient. Căldura excesivă a favorizat explozia de mătasea broaștei, care, cel mai probabil, a scăzut drastic nivelul de oxigen din apă. Am curățat cât am putut, am spălat frunză cu frunză coșulețele cu nuferi, apoi am montat o pompă suplimentară de oxigenare. Peștii rămași par să-și fi revenit. Un mic miracol.
Astăzi am fost la Dehner, singurul loc din oraș unde se vând goldfische. Cei pierduți erau de două ori mai mari decât cel mai mare exemplar disponibil acum. Unul singur! L-am luat — e oranj. Apoi am ales încă șapte mititei: trei albaștri, doi coral și doi oranj. Total: 54,92 €. O nouă mică-mare investiție.

Weekendul a fost greu — caniculă, pierderi, frustrări... Parcă toate s-au adunat deodată, ca și cum s-ar fi înțeles între ele. De ce oare? 

Dar mâine începe iulie — o lună nouă, un noroc nou... poate! Speranța, așa cum spune și proverbul, moare ultima... Sa fie o luna buna pentru toata lumea! 🍀

La taclale

Coafeza mea este nascuta în Turcia, însa traieste de mic-copil aici în Germania si deci, vorbeste perfect germana, este o tipa extravertită si foarte simpatica. Sunt clienta ei de câtiva ani, dar nici acum nu stiu sa îi pronunt corect numele – Fahriye… evit mereu sa ma adresez direct. Dar îmi place mult de ea si orele pe care le petrec în salonul ei sunt placute! 

Dupa cum am spus, sâmbata am avut programare, sa reîmprospateze vopseaua (ca sunt jumatate carunta!) si sa îmi taie vârfurile (ca parul meu devenise dupa permanent, casabil). De ani de zile visez sa am parul lung, dar mereu îl scurtez… cu sau fara motiv! Întreg tratamentul a durat aproape trei ore, timp în care mi-a povestit o multime de patanii! ☺ Ceea ce imi place la ea, este ca povesteste cu foarte mult umor. 

Este divortata de câtiva ani si cei doi fii sunt în grija ei. Pentru a face fata cheltuilelilor, mai are înca un mini-job la sfârsit de saptamâna! 

Fiul cel mare este student, cel mic a terminat liceul si scoala lui tocmai a organizat “excursia de absolvire” la Paris! Zice ea “800 de Euro pentru doar patru zile, este pentru mine mult prea scump, însa cum sa interzic fiului meu excursia?!” Si de fapt cum s-a desfasurat excursia?! A nimerit exact zilele de revolta din Paris… Autocarul ar fi trebuit sa fie înainte de orele amiezii la destinatie, însa a ajuns seara târziu, pentru ca majoritatea strazilor au fost blocate de politie sau manifestanti! În plus, hotelul lor nu a fost într-un cartier bun! Peste drum, lânga alimentara, ziua se vindeau droguri si seara ardeau lazile de gunoi si chiar autoturisme! În camera au avut doua paturi cu noptiere si un raft-de-perete cu patru compartimente. Zice ea “I-am calcat tricouri si camasi, sa aiba de schimb, sa arate bine”… dar bietul copil nu a avut dulap cu umerase, toate hainele au rams mototolite în geanta de voiaj. 

Pe durata sejurului au facut un tur al orasului, fara vizitare de muzee. Toti si-au dorit macar sa urce în Turnul Eiffel dar si acesta era oficial-închis, de teama actelor de vandalism! S-au dat o tura cu vaporasul, pe Sena si... cam asta a fost excursia. Programat era sa paraseasca Parisul dupa-amiaza, însa de teama blocajelor, organizatorii au hotarât sa plece în zori de zi! Din cele patru zile, a petrecut una si jumatate în autocar!…"Si, puff, asa au zburat 800 de Euro!” 

Cele câteva zile cât cel mic a fost în Paris, si-a propus cu celalat fiu sa faca mici festine, pentru ca, zice ea “cel mic este mofturos, iar acum, fara el, am avut de gând sa mâncam în fiecare zi mâncaruri pe care din cauza mezinului nu le gatim”. Ei… ce s-a întâmplat de fapt?! Au mâncat doar morcov fiert si pâine prajita! Cel mare a facut o gastroenterita virală! Cu febra, cu varsaturi si diaree, cu deshidratare extrema, ca în noaptea cu pricina a trebuit sa îl duca la urgente! Si dupa ce a stat pâna la ora 4 dimineata pe coridoarele spitalului, speriata si îngrijorata, si-a adus baiatul acasa, a dormit doua ore si dimineata a plecat ”proaspata” la serviciu! Mesajele mezinului din Paris au continuat triste, acum nici macar cartea de debit nu îi functiona! Mama a trebuit în pauza de masa sa fuga la banca, sa clarifice, sa deblochetze cardul pentru ca baiatul nu a primit bani cash pentru excursie. Cândva seara a ajuns acasa, a intrat la dus si… a picat, efectiv s-a prabusit pe gresie! Of Doamne! Dar zice ea “cândva mi-am revenit, ca mi-a fost frig! M-am ridicat si m-am dus sa-i fac un ceai fiului bolnav!” 

A doua zi s-a dus la medicul de familie si a povestit incidentul si zice ea "pentru urmatoarele saptamâni am o multime de programari la medici de specialitate: neurolog, cardiolog, endocronolog... Ok, o sa fac toate analizele si examenele medicale, însa sunt sigura ca totul a fost doar supra-stress!"...

Nopatea a fost furtuna, a plouat si a batut vântul extrem… Tocmai reusise sa adoarma, când o bubuitura puternica s-a produs în imediata ei apropiere. Zice “Acum câtiva ani am schimbat ferestrele si la dormitor, capacul care acopera nisa de deasupra geamului, unde se ruleaza jaluzeaua, începuse în ultimul timp sa se clatine, când afara era vijelie” Ei, capacul a rezistat exact pâna în noaptea aceeal! Si acum, în cadere a smuls si bucatile de ghips cu care fusese fixat pe perete! A apreciat pagubele cu ochii între-deschisi, a scuturat plapuma de ipsos si a adormit la loc. Zice zâmbind “Se spune ca persoanele pesimiste atrag fenomenele negative… dar eu nu sunt pesimista! Se spune ca persoanelor darnice, viata le întoarce darnicia înzecit înapoi! Eu ajut pe toata lumea, sunt darnica, sunt miloasa… dar ghinionul ma urmareste una-ntruna!”. Mi-a venit sa o iau în brate de mila, dar am stiut ca nu asta ar fi asteptat, asa ca am râs împreuna cu ea si am zis “daca ai spart cumva o oglinda, sunt sigura ca acum traiesti ultimele ghinioane din al saptelea an. Poate chiar de mâine, soarele va straluci si pe strada ta!”♥♥♥

De ce am povestit toate acestea?! Pentru ca sunt sigura ca unele mame se vor recunoaste aici si... sfatul meu este sa "puneti frâna" din timp, sa va menajati, pentru ca „black out“-ul a devenit o boala frecventa în zilele noastre! Termenul medical pentru aceasta este „sincopă” și este definit ca o pierdere scurtă a conștienței cu pierderea tensiunii musculare, care netratata, poate duce în continuare la căderi psihice si fizice! Va doresc numai bine! ♥

Sabotaj

Indiferent ce vreau sa scriu, comentarii pe alte bloguri sau raspunsuri la comentarii pe blogul meu, dupa ce editez, apare

Service Unavailable

Error 503

Dupa care nici macar nu-mi mai este recunoscut contul google! Este frustrant!

Probleme tehnice

Cer scuze tuturor celor care ma viziteaza si nu înteleg de ce nu mai scriu, însa... laptopul meu s-a îmbolnavit, astazi l-am dus la doctor... Starea aceasta de criza va dura 5 pâna la 8 zile lucratoare! :(
Acum folosesc laptopul sotului meu, îm lipsesc însa toate datele, toate fotografiile... Sunt atât de necajita!...
Ma straduiesc ca mâine, rubrica "Miercurea fara cuvinte" sa nu aiba de suferit.
Va doresc o seara fara ghinioane!

Hai sa râdem un moment...

... si sa ne imaginam ca asa ceva nu ni se va întâmpla niciodata, chiar daca nu avem o asigurare de prima clasa! :)) Clipul este reclama a Casei de asigurari - DKV