Un albastru infinit

continuarea articolului "Ultima zi a anului la cota cea mai înalta"

Statia meteorologica si antenele ce o înconjoara, plantate în imensitatea de gheata, piatra si zapada, creeaza cumva o imagine de science-fiction. Tot ce vezi este impresionant si doresti sa explorezi mai mult. Totul pare salbatic însa esti constient ca te afli într-o zona lipsita de primejdii. Întâlnesti oameni de toate vârstele si din toate națiunile pământului, veniți să se bucure si sa simtă înaltimea, libertatea, puritatea. Deasemenea sunt si multi catei (☺ Leo a marcat cota 2964☺).


Am coborât scara de metal spre terasa inferioara si cu tot vântul acela puternic, am facut totusi o tura.
Apoi ne-am refugiat la etajul doi, în cladire, la restaurant. Am gasit o masa libera direct lânga fereastra. Am servit un gulaș fierbinte si iute, sa ne încalzim rapid si am admirat prin fereastra sclipirile de diamant ale muntilor încarcati cu zapada, mângâiati de razele soarelui.
Am iesit din nou pe terasa si am trecut podetul pe partea austriaca. Si aici tot atât de multi turisti! Ne-am reîntors în Germania (☺) si am coborât cu telecabina peste ghetar în Platoul Soarelui.







Cu sufletul si ochii încarcati de albastru si alb-pur, ne-am reîntors la statia Zugspitze si am urcat în cabina care ne-a coborât la cota 1000. În vale soarele tocmai îsi retragea ultimele raze. Ceata forma pâlcuri si plutea usoara în aer, aproape de suprafața pămîntului acoperit cu o patura subtire de zapada. Daca la cota 2964 metri, înaltimea zapezii depasea 2,7 metri, aici la Eibsee, zapada abia daca mai avea 20 centimetri.
Am traversat padurea si ne-am regasit masina parcata la margine de sosea. Pe drum, ne-a depasit trenuletul care asigura transportul turistilor în parcarile mari din alte localitati, cei care au fost nevoiti sa îsi lase masina mult mai departe decât norocosii de noi ;-)


Drumul spre casa a fost superb - am surprins câteva imagini si le-am postat în articolul "În Ajun de Anul Nou"