Cu viteza melcului

 

Ieri după-amiază, mă întorceam spre casă pe autostradă. Drumul meu obișnuit, de la parcarea firmei până la garajul casei, durează maxim 25 de minute — dacă totul decurge normal. Mai aveam vreo 4 kilometri până acasă când... s-a produs blocajul.
Un "Stau" — cum spun nemții (se pronunță [ștau]). Am pornit semnalizatorul de avarie, am format banda de salvare pe mijloc și am rămas pe loc — așa cum se face corect. Am stat muuuult, deși mai aveam doar câteva minute până acasă. Au trecut câteva autovehicule speciale — pompierii, poliția, ambulanța, mașini cu platformă de tractare — mi-a fost clar că era vorba de un accident serios. 

În stânga mea, apunea soarele... L-am admirat în toate fazele și am ascultat muzica mea specială de pe stick. În mod normal, nu reușesc să o ascult cap-coadă, de data aceasta aproape am reușit.

La un moment dat, traficul s-a repornit — cu viteza melcului. Ruta a fost deviată, am ieșit cu toții de pe autostradă...

Am ajuns acasă pe întuneric, cu o întârziere de o oră și jumătate. Dar nu m-am enervat. Nu mă enervez niciodată în astfel de situații. Îmi spun mereu: Dumnezeu m-a ferit — puteam să fiu eu într-una dintre mașinile implicate în accident...
A doua zi, am aflat din știrile locale că autostrada fusese închisă timp de patru ore. Au fost implicate patru autoturisme și au existat trei răniți, transportați de urgență la clinica centrală din Augsburg.

---

P.S. Apropo de viteza melcului... 

Se întâlnesc doi melci în pădure. 🐌🐌 Unul avea un ochi vânăt. Celălalt îl întreabă: 

— Ce-ai pățit? 

— Făceam jogging... când deodată, din pământ a țâșnit o ciupercă! 🍄

Jurnal de vacanta (3) – Ruta Győr – Sibiu

(continuare la "Plimbare prin Győr, cocktailuri, apus de soare și culori calde")

Ne-am trezit pe la ora 7, odihniți și bine dispuși, după o noapte liniștită petrecută la Győr. Ca de obicei, prima plimbare i-a revenit lui Leo, care și-a făcut ritualul matinal prin zona din jurul hotelului. Aerul era cald dar plăcut, iar orașul abia începea să prindă viață.
Apoi, am coborât la micul dejun. Bufetul? Un adevărat banchet matinal! Se vede că ungurii nu se joacă atunci când vine vorba de mâncare — totul era din belșug. Am găsit de toate – de la lángos cu smântână, la cârnați picanți kolbász, de la tocăniță de legume lecso, la pörkölt (varianta lor de gulaș gros), plus ouă, brânzeturi, slănină afumată, jumări, cereale și prăjituri cu vișine. Pe scurt, o nuntă pusă pe farfurie... la ora 8 dimineața! Eu am rămas la varianta "europeană obișnuită" dar nu pot să nu admir curajul celor care începeau ziua cu gulaș! 😅
Am urcat să ne luăm bagajele. După checkout, Leo s-a așezat cuminte în cușeta lui, semn că știa deja că urmează un drum lung. La ora 9:10 eram pe autostradă, iar navigatorul promitea un drum de 7 ore – ha, ha! 😂😇 Asta dacă nu iei în calcul pauzele, șantierele și surprizele de pe traseu!
 

Autostrăzi scumpe și proaste

În Germania, nimeni nu plătește vignetă. Șoselele sunt impecabile, întreținute din banii contribuabililor nemți – prin taxe, accize și impozite. Parcările sunt curate, umbrite și cu spații verzi. Drumurile? Netede, bine semnalizate, fără gropi, fără nervi...
Paradoxal, deși Ungaria are cea mai scumpă taxă de autostradă (30 € pentru vigneta ungară, 22 € pentru Austria și 4 € pentru România), drumurile lor sunt într-o stare jalnică. Autostrada între Győr și mult după Budapesta? Șantier după șantier, circulație doar pe două benzi, tiruri lipite pe prima, mașinile înghesuite pe a doua, iar noi, kilometri întregi în regim de „stop & go”. Stres maxim!
La trecerea peste Dunăre, termometrul arăta 37,5°C! Parcările? Asfalt încins, nici măcar un copac să facă umbră. Săracul Leo trebuia cărat în brațe până la un petic de iarbă, ca să nu-și ardă lăbuțele. Și cum termina ce avea de făcut, se grăbea înapoi în cușeta lui cu aer condiționat.

Întâmplarea neplăcută din parcare
Pe la ora 14 am trecut granița în România, unde, spre bucuria noastră, aglomerația se risipise. Ne-am oprit într-o parcare, iar [în ciuda avertismentelor mele], Helmut, amabil ca de obicei, s-a oferit să schimbe 2 € unui individ necunoscut - cu pielea mai închisă la culoare... Acesta era însoțit de o femeie și o fetiță de vreo 10 ani, care a coborât din mașină cu un covrig în mână și m-a întrebat în germană dacă poate să-l mângâie pe Leo.
Tocmai puneam apă în bolul lui Leo când Helmut mi-a spus de pe cealaltă parte a mașinii: „Schatzi, ai tu două fise de câte un euro pentru dânsul?” I-am încredințat lesa fetiței și am scos portofelul din mașină, să caut monedele. Individul s-a apropiat suspect de mult, ținând o batistă în mână – cu care, chipurile, își făcea vânt. A încercat să acopere cu batista colțul portofelului meu și să tragă de bancnote! Nu mi-a venit să cred și am țipat:
– Ce faci, nenorocitule?! Helmut, ăsta încearcă să ne fure!
În câteva secunde, femeia și fata s-au urcat în mașină, iar bărbatul s-a așezat la volan – sub privirea perplexă a lui Helmut... Au demarat și au dispărut înainte să pot face vreo poză.
Nu am avut nicio pagubă, dar sentimentul amar a rămas mult timp. Cel mai dureros a fost să văd că o copilă este crescută într-un asemenea mediu, învățată să participe – poate chiar fără să înțeleagă ce face.
A fost o lecție dură pentru Helmut, care nu m-a crezut niciodată când îi spuneam să fie foarte grijuliu în parcări.

Parcări și contraste
Un alt aspect care m-a surprins: toaletele din parcările ungurești erau de o murdărie greu de descris, în timp ce în România, spre surprinderea mea, am găsit o curățenie exemplară. [Mai curate decât în Germania sau Austria!]
În schimb, umbra lipsește peste tot în parcările ungurești și românești – niciun copac, niciun acoperiș. Probabil că și pe timp de ploaie e la fel de neplăcut.

Sosirea la Sibiu
Cândva după ora 17, autostrada s-a terminat brusc... Tot traficul s-a mutat pe o singură bandă. Încă 30 km de chin și apoi, din nou, pe autostradă. În cele din urmă, la ora 19:00, am intrat în Sibiu.
Mama, draga de ea, ne aștepta în fața blocului și reușise chiar să „rezerve” cel mai bun loc de parcare – chiar în fața intrării. O întâlnire caldă, după o zi lungă și obositoare. (Povestea va continua...) 

Egoiști sau doar tontălăi? - RIO 45/2024

Cunoasteti cu siguranta situatia, cand esti nevoit sa mergi pe soasea incet, in spatele altei masini, pentru ca nu exista posibilitatea de a depasi. Pe sosea este permis rulajul cu 100 km/h, el însă merge tacticos 75-80. La un moment dat se ofera o portiune de sosea unde ai putea depasi, semnalizezi si intri în depasire… Ei, exact atunci, baga viteza si merge cu 105 km/h, sa-ti faca-n ciuda parca! Nu iti ramâne altceva de facut, decât sa risti un radar, sa accelerezi si sa finalizezi depasirea, sau sa frânezi si sa te retragi din nou în spatele lui… Daca te-ai hotarât pentru a doua varianta, atunci el îsi reia imediat rulajul cu 80Km/h! 

Ma întreb, este egoist, tontălău sau ticalos?! Care e problema lui?! 

Si vreau sa mai spun ca acelasi individ, când intra în portiunea de sosea cu limitare de viteza la 70 Km/h, el tot cu 75-80 ruleaza! În plus, asemenea indivizi sunt ca betivanii, au “îngerii lor pazitori”! Pe astia nu ii prinde radarul! Ei merg in prostia lor mai departe, inconstienti parca de ce se intampla în jur! 

O specie asemanatoare sunt soferii care îti intra aproape în porbagaj, atunci când rulezi regulamentar pe o bucata de sosea în santier, marcata cu linii galbene si pe care viteza este restrictionata! Te afli pe banda a doua pentru ca pe prima sunt TIR-uri greoaie si el te preseaza, sa maresti viteza sau sa te evapori! Nu poti sa maresti viteza pentru ca esti sofer corect. Te simti presat / silit si abia astepti sa poti reintra pe prima banda, sa ii faci loc lui "Schumacher"! Cândva se termina santierul si rulatul pe sosea reintra in normal. Apesi acceleratia si intri în trafic firesc… Cândva îl reîntâlnești pe băgăreț rulând pe banda dreapta lejer, de zici ca e la pauza de cafea! Si imi vine sa-l întreb “la ce ne-ai stressat mă?! Unde te grabeai acum 5 minute?!“ 

Nu am crezut vreodată ca ma vor afecta asemenea atitudini! Insa probabil odata cu înaintarea în vârsta am devenit mai sensibilă.

Drumul meu la serviciu este de 27km din care 18 sunt autostrada. Din garajul meu pâna în parcarea firmei am nevoie în conditii normale de doar 20 de minute! Este foarte bine, nu ma pot plânge! Acum în sezonul rece îmi este un pic mai greu, pentru ca plec pe întuneric si ma întorc pe întuneric! Dar... mai am doar șapte ani pâna la pensie 👍🏻 

Pentru rubrica "Reflexii in oglinda" initiata de SoriN si preluata de mine de ceva timp, prezint doua fotografii facute azi cand am iesit de la serviciu.

Este curtea firmei si parcarea supraetajata. Daca deasemenea aveti fotogtafii cu lumini, oglindiri sau reflexii, va invit sa participati aici. Nu trebuie decat sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

Alb-albastru - Miercurea fara cuvinte

 

 Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Laterale si retrovizoare - RIO S15/2024

Va invit sa participati la rubrica saptamânala "Reflexii în oglinda", initiata de SoriN si preluata de mine aici. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel: 

Buna dimineata!

Am plecat spre serviciu la ora 7:30 exact atunci când strazile sunt cel mai aglomerate! 

Copiii sunt dusi cu masina repede la scoala, pensionarii dau o fuga cu bicicleta sa cumpere chifle proaspete pentru micul dejun si oamenii muncii se îmbulzesc cu masinile bara-la-bara, indiferent câte benzi le ofera autostrada... Unii cu prea multi CP claxoneaza nervosi ca nu pot "zbura" chiar si acolo unde indicatoarele limiteaza viteza la 120 km/h, altii viseaza înca la weekendul ce a trecut, ruleaza ca melcul dar ocupa banda de depasire, trucks-urile ies neregulamentar, fara sa semnalizeze... Te gasesti în mijlocul haosului de luni dimineata dar nu îti pasa! Pentru ca MP3-ul taul reda melodia "Following the sun" (Neeka & Super-HI) exact când discul incandescent se ridica pe cer. 🌞 Si îl admiri când lateral, când în oglinda retrovizoare, când din fata... Dar nu te orbeste, ci îti zâmbeste larg! Si iti sopteste ca astazi va fi o zi minunata! Si fredonezi melodia si te bâtâti pe scaun dar ai grija sa tii picioarele pe pedale... "Wanna chase a miracle? it's possible, you just gotta open the door" la-la-la "You know you can find me, following the sun" 

Urmarind soarele am ajuns în parcarea firmei, am coborât din masina si m-am îndreptat spre birou zâmbind. Indiferent ce va urma în primele ore ale diminetii, eu pleznesc de buna-dispozitie! ☺ 

Va doresc un start bun în noua saptamâna 🤗

Ajunsărăm 😉

 

Nu va spun cu ce ștrapață! 

Eu am vrut sa plecam cât mai devreme posibil, ma gândeam asa, pe la ora 6. Helmut însa a zis ca nu vrea stress de dimineata, doreste sa doarma pâna la 7... OK! Asa am facut. Ne-am trezit ca domnii, ne-am dușat ca domnii, am baut cafeluta ca domnii, apoi am încarcat masina si fix la ora 9 am pornit la drum. Planul nu era foarte rau, pentru ca de la noi pâna în Guebwiller (Alsacia) nu sunt decât 420 km, navigatorul ne-a spus ca avem nevoie de 4 ore si 22 minute 😉 Am calculat noi ca vom face câteva "pipi-pauze" si pe la ora 14 vom ajunge la hotel... 

Ehei, dar planul de acasa nu se potriveste cu cel din... Nici macar nu parcursesem primii 70 km ca deja am prins primul stop-and-go în trafic! Pentru un santier pe autostrada din dreptul Ulm-ului, am parcurs 30km într-o ora si jumatate! Din cele 4 benzi pe directia noastra, traficul "s-a sugrumat" pe o singura banda! Mai, si exact când nu se poate, atunci te apuca toate! Cunoasteti? ☺ Cafeaua, se stie ca e diuretica, hm si la mine exact aici si-a facut efectul! M-am foit si am încercat sa stau mai pe stânga, mai pe dreapta... la un moment dat am crezut ca-mi explodeaza vezica! Eram pe banda patru, rulam cu viteza melcului si în zare nu se vedea nicio schimbare... Helmut a zis "singura posibilitate este... între portiere" ☺ Si ma credeti sau nu, asa am facut! Am coborât din masina, am trecut pe partea soferului, am deschis ambele portiere, m-am asezat ciuciu-miciu între usi si m-am usurat! În mijlocul autostrazii! Dar pe cuvânt daca s-a sesizat cineva ☺ Special m-am uitat si la masina din spatele nostru si la cea din fata, sa vad daca râd de mine sau îmi fac semne ca-s nebuna... Nu, nicio reactie, ca si când nu s-a întâmplat nimic! ☺ 

Masinile au mai rulat 20 metri si zice Helmut "ia scoate-l si pe Leo afara, poate vrea si el saracul sa faca un pipi" Asa ca, l-am scos pe Leo din cuseta lui speciala si între cele 4 benzi in sensul nostru si cele 4 în sens opus, era un parapet înalt de jumatate de metru, acoperit cu piteris de calcar. L-am urcat pe Leo acolo si ne-am plimbat asa, în sus si în jos, eu pe sosea, el sus pe parapet... 

Coloana de masini a mai rulat 20 metri... Apoi am urcat în masina. Cândva am ajuns la "gâtuirea" de care v-am spus, din 4 benzi s-au facut 3, apoi din 3 s-au facur 2 si în final, când toate masinile au ajuns pe o singura banda, atunci au început sa ruleze cu 60Km/h... Pe la ora 11 am intrat iar într-un blocaj de trafic! Si au urmat înca vreo trei asemanatoare!!! 

Asa se face ca am ajuns la hotel abia la ora 18!!! Obositi, transpirati, frustrati... Si o caldura la francezi! Zăpușeală si în camera - mai bine era la noi în masina! ☺ Pâna când am despachetat, pâna am facut rânduiala prin dulapuri si sertare, nu ne-a mai ramas timp din prima zi decât de o plimbare si un pahar cu vin, la o terasa în apropierea hotelului. Am savurat vinul si... ne-am amintit ce a zis Scarlett O'Hara în finalul filmului (Gone with the Wind) "After all, tomorrow is another day!". Nu ne fugareste nimeni, doar suntem în vacanta! 😉 Mâine este iar o zi! Va pup ☺♥

Cum am încheiat luna aprilie, cum am început luna mai?!

A trecut Întâi Mai… si la noi înca ploua si e racoare! 

Weekendul acesta prelungit, nu a fost rau deloc, vremea mi-a impus relaxare ☺ 

♦ Sâmbata am facut un tur de shopping împreuna cu matusa mea. Prognoza meteo a fost “cer acoperit si ploaie”, deci, ne-am gândit noi, va fi o zi perfecta pentru a colinda magazinele! 

Eu am urcat în tren la ora 8:00! Am ajuns în Ulm la 8:45 si matusa mea m-a asteptat la gara. Am urcat în masina si am programat primul țel din turul nostru: Luisa Cerano Outlet Nürtingen (~70Km / 50’). 

Mai aveam 5 minute de mers când masina a anuntat ca „anvelopa dreapta-spate pierde aer“! Matusa mea a intrat în panica, pentru ca in urma cu doua luni a mai trait asa ceva si atunci a ignorant mesajul, pâna când anvelopa a piedut toata presiunea. Când a ajuns la service, janta era deasemenea distrusa. Acum, pentru ca eram departe de casa, si-a imaginat ca ramânem undeva pe o autostrada fara acostament si cine stie câte ore va trebui sa asteptam sa vina depanarea, pentru ca este sâmbata! Ar fi vrut sa ne întoarcem imediat si cu vinetza mica, sa ajungem cumva din nou în Ulm unde avea ea service-ul. Eu însa mi-am pastrat calmul, am cautat pe telefonul mobil atelierul-auto cel mai apropiat, am verificat orarul si în 10 minute am parcat masina la ATU Nürtingen. Ca peste tot în perioada aceasta, când toate masinile îsi schimba rotile de iarna cu cele de vara, atelierul era supra-aglomerat... fara programare, teoretic nu se putea vorbi cu nimeni! Am avut noroc însa cu seful filialei, care a trecut pe lânga noi întâmplator si l-am impresionat cu mutritele noastre ☺ Matusa mea mai ca plângea! 

Într-adevar a fost înfipt un cui în cauciuc, locul a fost lipit / vulcanizat, roata verificata si montata, în mai putin de 45 minute am parasit atelierul, ne-a revenit buna-dispozitie si ne-am reluat traseul shopping.

La Luisa Cerano am admirat noua colectie, nunatele pamânt-nisip-apa sunt cele care predomina. Mi-am cumparat de aici câteva benzi elastic si benzi decorative (metraj), pe care le voi folosi la micile mele interventii în momentele de elan croitoresc. Luisa Cerano vinde aici si resturi de material, benzi, aplicatii, papiote sau nastrui, ramase din colectiile precedente. Fabrica este la câteva strazi departare si, apropo, exista si în Brasov o fabrica-filiala. 

În general, preturile au explodat exagerat asa ca în turul acesta, ne-am cam multumit cu privitul!

Urmatorul nostrum țel a fost Outletcity Metzingen (înca 15 km /20’). Este cel mai mare Outlet din Europa, cu peste 500 magazine ale celor mai renumite branduri, magazine foarte elegante, cu portari si vânzatoare îmbracate ca fotomodelele! Pe website-ul lor am citit ca au 300 angajati si ca annual, vin aproximativ 4,2 cumparatori, din 185 tari! Este practic un oras în oras si atmosfera este multi-culti! 

Orasul-outlet functioneaza ca zonele duty-free. Toate produsele expuse spre vânzare au o reducere de pret între 20% si 80%! Bineînteles ca pe ici-colo sunt baruri si terase, restaurante cu specific foarte divers, chioscuri fast-food sau de înghetata, astfel încât atunci când nu-ti mai simti picioarele de la atâta mers pe jos, gasesti cu siguranta un loc de popas. Noi facem întotdeauna o pauza de cafea si o pauza pentru masa de prânz. Pentru ca venim aici în Metzingen cam de 5 ori pe an, am probat deja toate localurile - de la cele bavareze, la cele franzuzesti si la cele italiene… Nu pot sa spun ca am avea unul preferat ☺ Alegem restaurantul în functie de cât timp ne propunem sa tandalim ☺ 

Cât despre magazine, nu intram în toate – ocolim din principiu Gucci, Chanel, Valentino, Versace, Balenciaga, Prada, Miu Miu, Jimmy Choo, Dior, Dolce & Gabbana… Doar daca avem exagerat de mult timp, intram si pe aici doar asa, ca sa privim - ca prin muzee ☺☺☺ Si asa, "reduse", preturile pe aici sunt astronomice! 

Magazinele noastre preferate sunt: Max Mara, Moschino, Desigual, Burberry, Tory Burch, Ugg, Karl Lagerfeld, Michael Kors, Ted Baker, Boss, Hugo Boss, Etro, American Vintage, Kennel & Schmenger, Samsonite, Kate Spade, , Swarovski, L’occitane, Mac Cosmetics Co… Nu pot sa zic ca aici ar fi preturile mici, însa din când în când, avem noroc si gasim ceva foarte frumos, la calitate respectabila si la pret atât de redus, încât sa fie si pentru noi accesibil... 

De data aceasta, matusa mea si-a cumparat doua pulovere, eu o pereche de espadrille (le-am purtat deja... le iubesc ♥☺).

Practic, nu ne trebuie nimic si orice cumparam, este de fapt moft! Ideea tururilor noastre shopping este de a fi împreuna, de a petrece câteva ore într-un mediu social modern, de a lua cunostinta cu noile trenduri - pentru ca moda se schimba rapid! Fiecare sezon are o anumita tema, silueta, stil și culoare!

Eu am atins o vârsta la care mi-am gasit propriul stil, un stil pe care-l adaptez câ se poate la trendul actual, însa nu neaparat! Pentru ca se stie - moda vine, moda trece... 

Plimbarile noastre sunt vesele si recreative! Ochii nostri descopera uneori mici decoruri în vitrinele magazinelor de lux, decoruri care ne inspira pe viitor într-un mic proiect acasa ☺ 

♦ Duminica am fost cu fiica mea Raluca la München, am avut bilete la Expozitia "O experiență imersivă în pictura lui Klimt" ♥ ! 

♦ Luni de 1 Mai, am serbat Ziua internationala a Muncii, prin leneveala în pat, citind si urmarind filme pe Netflix ☺☺☺

Întâmplare-ntâmplatoare

Se facea ca era ultima zi de lucru din anul trecut (mai exact, era 20 decembie)... Eram la volan, în drum spre serviciu.
Cu toate ca am de mers aproximativ 30 km, nu am nevoie de mai mult de 20-25 minute de la garajul casei pâna în parcarea firmei la care lucrez. Si asta pentru ca am un singur semafor pâna la iesirea pe autostrada (unde nu exista limitare de viteza), dupa care urmeaza o portiune scurta de drum cu limitare la 100 km/h, un sens giratoriu si gata, am ajuns la destinatie. [Acum câtiva ani, când lucram direct în oras, aveam de parcurs doar ~10 km pentru care îmi trebuia cel putin o jumatate de ora! În plus, eram cu ochii în patru nu doar la colegii pe patru roti, ci si la pietoni, biciclisti, semafoare, tramvaie si autobuze].
Si cum spuneam, șofam destinsa, șoseaua era relativ libera, ma deplasam ca de obicei cu ~ 140 km/h si murmuram muzica vesela de la radio când... Bummmm! O explozie a facut sa-mi stea inima în loc. Spre fericire, reactia mea a fost perfecta, nu am tras de volan, am mers constant mai departe si am încercat în acele luuungi secunde sa înteleg ce s-a întâmplat. Primul gând a fost ca mi-a explodat un cauciuc… însa masina rula mai departe echilibrat… Ce altceva ar putea sa fie?! Am privit de jur împrejur si am descoperit, în partea dreapta, în coltul de jos al parbrizului o gaura mai mare ca o moneda de doi euro ☹  Hm! Eram la distanta regulamentara de un automobil cu o bicicleta pe capota. În fata mea nu a fost niciun camion… Am privit din nou daunele. Pe bordul masinii erau cioburi si de la gaura în sus, geamul era crapat în câteva linii fine.
Cum am ajuns la birou am sunat la Asigurare, am explicat ce s-a întâmplat si am trimis poze asa cum mi s-a cerut. Consultantul de asigurare mi-a spus ca dupa parerea lui, cineva a aruncat o piatra de pe podul care trece peste autostrada (este nu doar trist, este cumplit! Sunt anuntate mereu cazuri de accidente mortale datorate unui imbecil care arunca o piatra de pe pod, pe autostrada!). Parerea specialistului a fost ca daca ar fi sarit o pietricica dintr-un cauciuc al unui autoturism din fata mea, s-ar fi produs doar o fisura. Fisura ce s-ar fi putut repara imediat, prin introducerea unui gel special în scobitura din parbriz, în cazul meu însa, piatra a strapuns parbrizul. Mi-a spus ca el întocmeste documentele si mi-a comunicat adresa atelierului-service la care sa merg pentru schimbarea parbrizului.
Dupa orele de serviciu m-am prezentat la atelier însa… si ei se pregateau pentru concediul de Craciun. În plus, la câte modele de autoturisme exista, service-ul nu are în magazie parbrize de rezerva. L-au comandat imediat si primul termen liber a fost pe 7 ianuarie. Ca solutie provizorie, au acoperit orificiul cu o banda adeziva ca sa nu patrunda apa si mi-au garantat ca pot sa merg cu masina cele cateva zile fara probleme, singura conditie – sa nu parchez în ploaie sau ninsoare. In paranteza spus, iarna asta nu a fost pericol, pentru ca nu a nins nici macar o singura data! Oricum, pe întreaga perioada de concediu, masinuta mea a ramas în garaj - spre fericire, avem doua automobile.
În final, aventura m-a costat 150 de euro - asigurarea mea este încheiata cu 150 euro franșiză, suma fixa, indiferent de daune. În cazul de fata, daca nu as fi avut asigurare, ar fi trebuit sa platesc peste 1000 de euro, chit ca nu am avut nicio vina!
A fost prima data când masina mea a patit ceva, însa… întâmplarea m-a preocupat mult. În asemenea situatii, în primul rând te bucuri ca nu a fost mai rau, însa te gândesti ca este un semn… Ai mai primit o sansa…
Si viata merge mai departe, cu bune, cu rele… C’est la vie!

La drum - Miercurea fara cuvinte 22/2019

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

Concediu în Toscana - Program Review

S/ 9.06 - drum spre Piombino cu pauza în Verona (*cap.1*, *cap.2*, *cap.3*; *cap.4*,*cap.5*; *cap.6*)
D/ 10.06 - Piombino, tur în centrul istoric (*cap.1*; *cap.2*;*cap.3*; *cap.4*)
L/ 11.06 - Excursie pe Insula Elba (*cap.1*; *cap.2*; *cap.3*; *cap.4*)
M/ 12.06 - Zi de plaja, in golful cu roci
M/ 13.06 - Pe urmele Etruscilor - Populonia si Baratti (cap.1*, cap.2*, cap.3*, cap.4*)
J/ 14.06 - Plimbare în Massa Marittima si San Galgano
V/ 15.06 - Zi de plaja, în golful cu roci
S/ 16.06 - Plimbare în Suvereto, Motesudaio Marittima si Pisa
D/ 17.06 - Plimbare în Campiglia Marittima
L/ 18.06 - cu Leo la doctor; plaja la Dogs beach
M/ 19.06 - zi de plaja, în golful cu roci
M/ 20.06 - Plimbare în Siena si Arezzo
J/ 21.06 - zi de plaja Dogs beach, plimbare de ramas-bun în Piombino
V/ 22.06 - drum spre casa cu pauza la Laggo di Garda

Drumul spre Italia

Asa cum ne-am propus, ne-am trezit sâmbata la ora 3 noaptea pentru a porni la drum la ora 4. Leo a fost total derutat... nici nu a vrut sa se dea jos din pat. Abia când a vazut ca ne încaltam, a realizat ca e serios, vom pleca cu adevarat in toiul noptii.
Bagajele au fost încarcate în porbagaj înca de cu seara. Am organizat totul în asa fel incât in interiorul masinii sa nu avem decât posetele, sa avem spatiu confortabil pentru lunga calatorie care ne astepta.
Dupa cum am povestit in articolul anterior, pentru Leo a fost pregatita o cutie de transport care ocupa doua din cele trei locuri pe bancheta din spate. Afara era înca întuneric si în masina bineînteles, s-a stins lumina când am pornit si cu toate ca Leo si-a acceptat locul în cutie fara sa protesteze, dupa cateva minute a început sa se smiorcaie. Mi-am închipuit ca îi este ciudat singur, în întuneric, asa ca la primul semafor mi-am schimbat locul si am venit din fata, sa calatoresc lânga cutia lui, pe bancheta din spate. Initial m-am gândit ca va fi doar pâna când va rasari soarele, însa pâna la urma, am ajuns la destinatie în aceasta formatiune ☺ Cum m-a vazut lânga el, cum s-a linistit, s-a facul colacel si a adormit. Din cand în când s-a trezit, si-a scos boticul pe usa, s-a facut din nou melc si iar a adormit. Prima pauza am facut-o pe la ora 6 si jumatate, dupa ce am trecut granita în Austria.
La noi în Augsburg e vara de mai bine de o luna, de aceea ne-am îmbracat lejer, mai ales ca destinatia de vacanta este Bella Italia, tara în care soarele râde mereu. În Austria însa, la Pasul Brenner termometrul a aratat 8°C! Între vârfurile Alpilor, soarele înca nu era vizibil, tocmai se ridica ceata din vai... Superb peisaj! Am iesit sa fac o tura mica cu Leo si... am înghetat! Într-o parcare de benzinarie, unde am alimentat (în Austria benzina e cea mai ieftina 1,45€/l, în Germania este 1,55 si în Italia 1,75€/l), am tras din geamantan un pantalon si o jacheta si m-am îmbracat ca altfel, simteam ca ma prinde raceala! Ar fi fost un cosmar în concediu! Cum am intrat în Italia, vremea s-a încalzit din nou.
Pe parcursul drumului am facut cam la fiecare 3 ore câte oo mica pauza si o singura data am facut o pauza lunga de o ora, la Verona.


Dupa 500 de kilometri, adica pe la ora 10 - am ajuns la Verona. Am parcat în centru si ne-am plimbat timp de o ora, sa ne dezamortim picioarele.
Cu ani în urma, am fost de cel putin 5 ori în Verona, cunoastem centrul istoric si am vizitat cam toate punctele de atractie turistica. Asa ca de data aceasta ne-am plimbat doar în Piata Bra, am savurat un espresso veritabil, am dat ocol amfiteatrului si am citit planul de concerte din Arena di Verona.




La ora 11 ne-am urcat în masina si am pornit din nou la drum. Leo a intrat în cutia lui si a dormit sau s-a prefacut ca doarme ☺☺☺ Acasa nu doarme niciodata mai mult de cate o ora, în cursul zilei. Exact cum fac tinerele mame cu bebelusii lor - când bebe pânge, intra în panica, nu stiu ce sa îi mai faca celui mic, sa îl împace si sa fie bine; când bebe doarme adânc vin sa verifice de ce nu plânge?! ☺☺☺ Asa si noi, oare ce are Baiatu' de este asa de cuminte, nu care cumva sa fie bolnav! ☺☺☺ Leo a fost ca o jucarie de pluș - exact la fel de cuminte ca ursuletul - jucaria lui preferata! ☺☺☺
Am ajuns în Piombino conform planului nostru, pe la ora 16:30. De fapt, exceptând patania de la ultima statia de pedaggio, aproape totul a decurs conform planului...
Ruta din Germania în Italia trece prin Austria si pentru autostrada austriaca, am cumparat înca de acasa Vignette dus-întors. Italia finanteaza întretinerea autostrazilor prin sistem pedaggio (pe germana Maut). Pentru cine nu stie ce înseamna: pentru o anumita distanta pe autostrada, trebuie achitata o anumita suma - la intrarea în zona de plata, se deschide bariera doar daca ai extras un tichet. La iesirea din zona, predai tichetul si achiti pentru kilometrii parcursi. Pâna în Poimbino au fost trei statii de plata. Prima a fost în apropiere de Verona, a doua în apropiere de Modena si a treia în apropiere de Pisa. La primele doua statii am platit câte 17-18 euro. La ultima bariera, Helmut nu a fost atent si a intrat pe poarta "telepass" unde... nu am primit niciun tichet. Încapatânat, nu a vrut sa ne întoarcem asa cum am propus eu, sa mai intram o data pe poarta pentru cei fara "telepass". Ehei, când am ajuns la iesirea din zona, individul de la ghiseu a vrut sa ne întocmeasca un proces verbal si ne-a spus ca trebuie sa lamurim situatia pe la ce stiu ce administratie, bla-bla, si asta în urmatoarele cinci zile. Cum nu stim sa vorbim italiana nici eu si nici Helmut, am rugat (pe engleza) sa ne lase în amarul nostru, sa ne petrecem concediul linistiti, sa gaseasca o modalitate sa platim acum... Singura varianta a fost sa platim paușal suma de 70 de euro! Am zis "Gratie", am platit si ne-am vazut de drum! ☺

(va urma)

Prototip si camuflaj

În Germania se întâmpla destul de des ca pe autostrada sa observi trecând in mare viteza pe lânga tine un automobil a carui caroserie este acoperita cu o folie ciudata, cu imprimeuri alb-negru în cercuri sau dungi, din acelea care produc iluzii optice. Aceste automobile sunt prototipuri în testare, camuflate pentru a da o altă aparență si a înșela concurenta sau eventualii jurnalisti de specialitate. În acest fel, chiar daca automobilul este fotografiat, detaliile de design sunt greu de observat.
Este bine cunoscut faptul ca ciclul de viață al produsului determina vânzarea acestuia, în cazul automobilelor, pretul unui model scade în momentul în care pe piata apare un succesor. Pentru a evita caderea prematura a cifrelor de vânzări, etapa de concepție, dezvoltare si testare a unui nou automobil este tinuta secret pâna la introducerea noului model pe piață.
Aceste prototipuri sunt cunoscute sub denumira de muletto (italiana), test mule (engleza), mulet (franceza) - facându-se aluzie la mixul de noi tehnologii și carcase vechi. Nemtii au o denumire speciala pentru aceste prototipuri - Erlkönig, dupa balada cu acelasi nume a lui Goethe (Craiul ielelor) ☺ Iar fotojurnalistii care le fotografiaza, se numesc "Erlkönig-Jägern", adica "vânatori ai Craiului ielelor"... ma întreb în acest caz, bloggeri cum se numesc? ☺

Alte povesti cu autoturisme ce trec pe sosea pe lânga noi: aici ☺

Automobilele ce trec pe lânga noi ;)

Zilele trecute, eram pe autostrada când sotul mi-a spus "Uita-te ce masina ne depaseste!" :) Am ramas cu gura cascata si nici nu m-am gândit sa fotografiez, asa ca în momentul în care ne-am revenit amândoi din "Wooow!..." l-am rugat pe Helmut sa accelereze si sa o depaseasca, sa imortalizez întâlnirea ☺
Soferul din Maybach si însotitorea acestuia au gasit amuzant jocul, ne-au zâmbit si ne-au facut cu mâna. Ne-am depasit reciproc de câteva ori apoi... au disparut în ceata diminetii.
Maybach-Motorenbau GmbH este o companie germană fondată în 1909 de Wilhelm Maybach si contele Ferdinand von Zeppelin.
Daca la începuturi firma a construit si inventat motoare diesel si pe gaz concepute pentru aeronave si dirijabile, domeniul actual de activitate al companiei este construcția de automobile de lux. Brandul este deținut de DaimlerChrysler si sediul este la Stuttgart (Germania).
Dupa ce duetului Daimler - Maybach a prezentat la Expozitia Universala de la Paris, în anul 1889 primul motor cu doi cilindri în V, în patru timpi, Maybach GmbH a creeat primul prototip de automobil - numit simplu W1 (W de la "Wagen" = automobil) în anul 1919. Perfectionându-l, modelul W1 a devenit W2 si abia modelul W3 a fost primul automobil produs în serie, în anul 1921. De atunci, nu doar motorul a fost perfectionat ci si forma caroseriei si interiorul masinii - la ora actuala Maybach reprezentând luxul la cel mai înalt nivel. Maybach este astazi supranumit "regele autostrazilor".

Cea mai luxoasa limuzina Maybach a fost lansata în februarie 2015 si se numeste Mercedes-Maybach S600. Automobilul este echipat cu un motor V12 de 6 litri si concureaza cu Bentley Flying Spur si Rolls-Royce Ghost pentru titlul suprem al automobilului de lux în lume.
Exteriorul sobru ascunde un interior opulent. Spatiul interior este mai mult decât generos - gratie unor modificari de design si functionalitate. Dotarile satisfac cele mai sofisticate cerinte si se bazeaza pe tehnologiile de vârf, materiale folosite sunt de cea mai înalta calitate iar finisarea este lucru-manual.
Acest ultim tip de Maybach are 523 CP si 830 Nm la 1.900 rpm si în plus, este cea mai silentioasa masina din lume (coeficient 0,26)! Viteza maxima a fost limitata electronic la 250 km/h si automobilul poate ajunge la 100 km/h în doar 5 secunde. Consumul mixt se încadreaza la 11,7 litri/100 km. Pretul de baza pentru "Mercedes-Maybach S600" este 188.000 de euro.

Croaziera - Epilog

Nu stiu cum s-a întâmplat, dar articolul acesta programat sa apara la jumatatea lunii februarie, a ramas blocat... Asa ca iata, abia astazi voi povesti aventura debarcarii si a drumului cu autocarul spre casa.

Asa cum am scris în articolul precedent referitor la croaziera, dupa ce am închis valizele, am atasat la mânere benzile colorate (pe care stewardul ni le-a lasat în cabina, sub forma de antene ale fluturasului-origami), am scos bagajele pe culoar în fata usii si ne-am dus la culcare, oftând... Urma sa petrecem ultima noapte la bordul acestui minunat vas de croaziera.
Nu stiu daca am visat ceva despre superbele excursii si locurile deosebite pe care le-am vizitat în Marsilia, Barcelona, Palma, Pompei, Pisa si Florenta sau daca am visat despre exceptionalele seri petrecute într-unul din teatrele sau cluburile vaporului, la dans, spectacole sau concerte. Sa visam frumos am fi avut o multime de motive, seara încheiase una din cele mai frumoase vacante. Chiar si vremea ne-a facut un cadou deosebit, oferindu-ne pe parcursul concediului multe zile cu soare si temperaturi blânde - neobisnuit de blânde pentru un mijloc de noiembrie. Am avut noroc! ☺
Tot la noroc ne-am gândit si când am vazut ca am primit bentite rosii pentru valize. Conform ultimului exemplar al Jurnalului de bord, pasagerii cu bentite rosii urmau sa paraseasca vasul la ora 8:30. Ne-am gândit ca pâna la ora 14 când urma sa porneasca autocarul nostru spre casa, avem timp sa vizitam portul Savona si centrul vechi al orasului, însa mai mult si mai mult m-am bucurat pentru ca urma sa o întâlnesc pe Geanina.
Ne-am trezit odihniti si cu gândul sa nu uitam nimic în cabina nici nu am bagat în seama ploaia ce batea în geamuri. Am servit în tihna micul dejun si multumiti ca ne-am încadrat perfect în timp, ne-am prezentat la punctul de întâlnire - Grand Bar Orlov. Urma sa facem parte din primul grup ce cobora în port însa... organizatorii debarcarii au anuntat la microfon ca din cauza furtunii, vasul nu poate ancora. Cerul peste Savona era negru, marea foarte agitata si cu toate ca ne gaseam în port, vasul nu putea sa monteze puntea pentru debarcare. La fiecare sfert de ora ar fi trebuit sa coboare un grup, însa decalajul depasise deja limitele si la un moment dat, la punctele de întâlnire pentru debarcare se adunasera toti turistii - cu benzi rosii, verzi, galbele, albastre, portocalii, violete, bleu...  La ora 10:45 au aparut si cei cu bentite roz. Cu toate acestea nu era haos, atmosfera pe vapor era destinsa. Cardurile all-inclusive functionau înca, asa ca lumea servea cafea, ceai sau soft drink si discutiile erau din ce în ce mai animate. La difuzoare se anunta din timp-în-timp mesajul ca pâna când vremea nu se va stabiliza, capitania portului interzice ancorarea vasului nostru. Comunicatul era citit în toate limbile pamântuli... parca eram pe Arca lui Noe.

Am anuntat-o pe Geanina despre turnura pe care a luat-o programul nostru si cu parere de rau am contramandat întâlnirea. Nici pentru ea nu era vreme buna pentru șofat, furtuna în nordul Italiei capatase proportii de uragan.
Pe la ora 12 s-a ridicat blocada si noi ne-am aflat în primul grup care a coborât în port. Am fost îndrumati spre hala cu valize si atunci am înteles si mai bine cât de folositoare sunt bentitele colorate. Docherii au descarcat valizele din cala vaporului si le-au depus în port, în sala, tinând cont de culori. Conceptul a facilitat identificarea rapida a bagajelor, fiecare turist si-a preluat fara stress valizele si s-a îndreptat spre parcare.

Fusesem anuntati ca autocarul nostru si-a decalat deasemenea programul. Daca de pe vapor am coborât patru ore prea târziu, autocarul urma sa plece cu doua ore mai devreme! Pentru noi oricum nu mai conta, pe o asemenea vreme nu mai putea fi vorba despre vreo excursie. Soferul ne-a spus ca trebuie sa ne îndepartam cât se poate de repede de Italia, pâna ce soselele nu vor fi blocate de tot. Stirile radio pomeneau tot mai des despre inundatii, alunecari de teren, accidente sau întreruperi temporare ale traficului rutier.

Pe masura ce ne-am apropiat de Alpi, cerul plumburiu si ploaia s-au transformat în ninsoare abundenta si sosele alunecoase, acoperite cu zapada, însa soferul nostru s-a dovedit experimentat si am depasit fara probleme toate situatiile dificile. În autocar a fost cald, însotitoarea de bord ne-a servit gustari si bauturi, totul a decurs în cele mai bune conditii. Călătoria noastra s-a încheiat odată cu lăsarea întunericului. În Germania era înca totul verde, toamna frumoasa era pe sfârsite.

Ne-am bucurat ca am ajuns acasa însa... ne-au trebuit câteva zile sa ne obisnuim cu ideea ca în jurul nostru nu mai misuna o armata de stewarzi, ca mâncarea nu ne-o mai serveste nimeni la masa si cardul pentru bauturi nu ne mai foloseste la nimic ☺
Concediul de vis se încheiase si realitatea cu care ne-am confruntat în primele saptamâni nu a fost tocmai blânda...

PS: Toate articolele despre concediul petrecut pe Marea Mediterana si vasul Costa Diadema sunt grupate în postarea "Croaziera de la A la Z" Ultimul articol legat de croaziera, il puteti citi - aici.

În oglinda

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"