Pe urmele Etruscilor - Populonia si Baratti (1)

(Jurnal de Vacanta - Toscana)
Populonia este o localitate la 8 km nord de Piombino, situata pe o colina la 170 metri de la nivelul zero, al marii. Orasul medieval este înconjurat de ziduri de aparare foarte bine conservate si este înca locuit. Localitatea a avut înregistrati în anul 2001 (doar) 17 locuitori – acestea au fost informatiile pe care le-am citit în ghidul turistic toscan. Nu suna foarte atractiv, însa gazda nostra Valerio ne-a recomandat zona, pentru ruinele medievale si mai ales pentru situl arheologic etrusc. Ne-a fermecat dintotdeauna ideea de a pasi pe urmele vechilor civilizatii, asa ca am hotarât sa vizitam zona.
Am introdus numele localitatii în sistemul de navigare si am pornit la drum.

Cum nu exista nume de strazi sau numare de casa, dupa ce am trecut de panoul ce indica intrarea în localitate a trebuit sa ghicim unde trebuie sa oprim ☺ Am gasit o parcare marcata, la intrarea careia era un panou cu harta sitului arheologic… deci am crezut ca am ajuns. In parcare mai era un barbat care studia panoul. Nu stiu ce nationalitate avea pentru ca am încercat sa comunicam pe engleza si nu am reusit, am înteles însa ca avem acelasi tel – cetatea si situl arheologic. O sageata indica o poteca prin padure si dupa câtiva pasi am chiar gasit un panou cu trasee desenate. Am presupus ca acesta este drumul si l-am invitat pe drumetul singuratic sa ni se alature. Ne-a refuzat si a ramas sa rasfoiasca carticica pe care a scos-o din buzunar. Noi am pornit pe poteca, afundându-ne tot mai mult în padure. Din loc în loc, erau sageti însa la un moment dat poteca noastra a intersectat soseaua pe care am trecut noi în masina, cu un sfert de ora mai devreme ☺ Ne-a fost clar ca ceva nu e în ordine, asa ca ne-am întors pe sosea la parcare. Am urcat din nou în masina si am pornit pe sosea, sa vedem unde duce. La ultima serpentina drumul s-a luminat si la orizont am vazut ruinele castelului… Am ajuns!

Castelul Poggio, ridicat în secolul 15 de Jacopo II Appiani a fost ultima data restaurat în secolul 18 si vremea sau vremurile l-au macinat pâna la temelie. Biserica Santa Maria della Croce crutata si neabandonata, a ramas ca marturie a timpului si a credintei localnicilor. Am pasit prin usa bisericii cu pietate. Semiluminata, umeda, rece, împodobita decent cu câteva flori si lumânari Biserica a fost pictata în anul 1516 de pictorul Sadoma, însa restul celor mai frumoase fresce au fost extrase si depuse în muzeu, spre a nu se deteriora total.

Turnul cetatii atrage turistii ca un magnet. Este cea mai vie parte a locului. Tineri si vârstnici, parinti cu prescolari sau bebelusi în rucsac, turisti cu catei în lesa, toti urca veseli scarile ce duc în vârful turnului. Terasa superioara ofera o superba panorama la 360 de grade. În partea continentala, se vad pâna departe plaiurile Toscanei, în partea marii, la orizont se vad insulele Elba, Capraia si Corsica.



Cele câteva case ale cetatii si-au deschis la parter buticuri cu suveniruri si artizanat. Am servit la taverna satului câte o cafea si o brioșă, apoi am intrat în muzeul local.
Înainte de a fi ocupate de romani, aceste plaiuri au fost locuite pâna în secolul 9 î.e.n de etrusci. Odată cu includerea etruscilor în Imperiul Roman, civilizația lor a luat sfârșit
Cum s-a ajuns la aceasta descoperire arheologica? Terenul foarte bogat în zacamânt de fier a atras aici firma Ferromin care, când a începus sa foreze, a dat peste Mormântul Tholos si asa a început dezgroparea orasului antic
Muzeul Gasparri, prezinta colectia privata "Curzio-Desideri". Muzeul a fost inaugurat în anul 1959.
Ceea ce m-a impresionat deosebit de placut a fost ca Leo a avut voie sa ne însoteasca peste tot: în muzeu, în turn, pe ziduri, în biserica, pe întreg situl arheologic – în Acropola si Necropola. (va urma)