Concediu în Toscana - Program Review

S/ 9.06 - drum spre Piombino cu pauza în Verona (*cap.1*, *cap.2*, *cap.3*; *cap.4*,*cap.5*; *cap.6*)
D/ 10.06 - Piombino, tur în centrul istoric (*cap.1*; *cap.2*;*cap.3*; *cap.4*)
L/ 11.06 - Excursie pe Insula Elba (*cap.1*; *cap.2*; *cap.3*; *cap.4*)
M/ 12.06 - Zi de plaja, in golful cu roci
M/ 13.06 - Pe urmele Etruscilor - Populonia si Baratti (cap.1*, cap.2*, cap.3*, cap.4*)
J/ 14.06 - Plimbare în Massa Marittima si San Galgano
V/ 15.06 - Zi de plaja, în golful cu roci
S/ 16.06 - Plimbare în Suvereto, Motesudaio Marittima si Pisa
D/ 17.06 - Plimbare în Campiglia Marittima
L/ 18.06 - cu Leo la doctor; plaja la Dogs beach
M/ 19.06 - zi de plaja, în golful cu roci
M/ 20.06 - Plimbare în Siena si Arezzo
J/ 21.06 - zi de plaja Dogs beach, plimbare de ramas-bun în Piombino
V/ 22.06 - drum spre casa cu pauza la Laggo di Garda

Excursie pe Insula Elba (4)

{continuare la "Excursie pe Insula Elba (3)"}
Pe Insula Elba, ca de altfel si pe continent în Toscana, localitatile - majoritatea vechi asezaminte medievale, se gasesc pe vârfuri unui deal. Strada principala ocoleste si urca dealul in spirala - o spirala îngusta, ce traverseaza porti de cetate, de la un nivel la altul. Stradutele secundare, taie strada principala de la un etaj la altul - daca ma pot exprima asa. Aceste strazi secudare sunt in majoritate practic scari. A conduce masina în astfel de orase este un talent, pe care doar localnicii îl poseda ☺ Pentru turisti, cea mai buna idee este sa-si abandoneze masina undeva într-o parcare si sa o ia pe jos, prin labirintul de strazi, sa descopere frumusetile orasului. Mult talent trebuie sa aiba si turistii, talent de orientare... altfel risca sa nu-si mai gaseasca masina! În general, aceste orase medievale, au casele netencuite si construite din acelasi material - fie caramida rosie, fie piatra de râu. Astfel încat toate strazile seamana cumva între ele, dar fiecare are un farmec aparte. Peste tot descoperi ceva deosebit de frumos.


Palatul lui Napoleon I se afla în vârful colinei pe care s-a dezvoltat orasul Portoferraio. Drumul spre port este spectaculos si serpuieste pe lânga biserici, ziduri si turnuri de aparare, curti si piatete, care mai de care mai frumos amenajate sa atraga atentia turistilor. Pracic, Portoferraio traieste în cea mai mare parte din turism.
Biserica catolica "Chiesa del Santissimo Sacramento" a fost ridicata în anul 1551. Biserica apartine înca si astazi Frăției Sacramento, fondată în 1566. Exteriorul bisericii este destul de simplu însa are un interior baroc magnific! A fost reconstruită parțial după distrugere în cel de-al doilea război mondial.
Primaria din apropierea portului, are arborat înca si azi, steagul alb, cu diagonala groasa rosie pe care sunt rânduite trei albine aurii. Este steagul pe care l-a comandat Napoleon Bonaparte în drumul sau de exil spre Insula Elba, este steagul care a simbolizat titlul "Principe de Elba".
În Piata Eroilor am facut popas pe terasa unui restaurant. Am baut bere italiana Forst (îmbuteliata în Palermo) si am servit la aperitiv bruschetta, apoi eu am optat pentru piept de pui în sos de lamâie, reteta "Milanese" si Helmut pentru "Spaghetti alla carbonara". Totul a fost delicios ♥

Dupa masa, am trecut Porta al Mare, zidul cu poarta si ceas, datând anul 1549 si ne-am plimbat agale în portul vechi, numit Port Darsena. Orașul vechi înconjoară portul pitoresc ca un amfiteatru. Astazi, acest port gazduieste iahturile si salupele bogatasilor. De-a lungul promenadei "Calata" datând secolului al XVIII-lea, se gasesc numeroase restaurante și magazine. Aici în port, viața pulsează până noaptea târziu. Noi ne-am luat la revedere înainte de lasarea serii si am urcat la bordul ferryboatului cu destinatia Piombino.
Ne vom aminti cu placere de aceasta minunata zi - plina de aventuri, petrecuta pe Insula Elba.



(va urma)

Excursie pe Insula Elba (3)

[(continuare la "Excursie pe Insula Elba (2)"]
Insula Elba are sol foarte bogat în fier şi cupru, ceea ce a facut ca Portoferraio sa devina înca din timpurile romanilor, principalul port prin care minereurile de fier erau transportate spre continent. De aici si numele capitalei Ferraia, denumire careia mai târziu i-a fost adaugat prefixul Porto (Portoferraio / Portul de Fier).
Înainte ca insula sa devina parte a Imperiului Roman, aceste locuri au fost marcate de-a lungul mileniilor de etrusci, ligurieni și greci.
Fortificațiile care au modelat orașul si care în buna parte sunt conservate pâna în zilele noastre, au fost construite în secolul XVI. Familia de Medici a contribuit mult la dezvoltarea culturala si arhitectonica a orasului. Însa popularitatea insulei cea mai mare a conferit-o exilul lui Napoléon Bonaparte. Deși a stat relativ puțin - doar 10 luni, prezența lui Napoleon I a marcat definitiv viața insulei. Împaratul a locuit în Portoferraio, în Palazzina dei Mulini - resedinta de iarna si în Villa di San Martino - resedinta de vara.
Noi am vizitat resedinta de iarna, în plina vara, la 32 grade la umbra☺ Pentru ca Leo nu a avut voie în muzeu, am asteptat pe rând (când eu, când Helmut) în curte, la umbra unui copac, înconjurati de flori salbatice si zumzet de albine. Palatul nu contine exponate prea multe si vizitarea se face fara ghid.












(va continua)

Excursie pe Insula Elba (2)

[continuare la Excursie pe Elba (1)]

Am coborât de pe ferry în capitala - Portoferraio.
Planul noatru a fost sa ajungem mai întâi pe cealalta parte a insulei, în statiunea Marina di Campo care aici pe insula, are cea mai lunga plaja cu nisip fin si auriu. Am facut planul ca pe drumul de întoarcere în port, sa ne oprim în San Marino si sa vizitam resedinta de vara a lui Napoleon, apoi localitatea Le Grotte - unde as fi vrut sa vizitam situl arheologic roman si restul de timp pâna la îmbarcare pe ferry, sa îl petrecem în Portoferraio - unde pe lânga câteva monumente si expozitii, am vrut sa vizitam si resedinta de iarna a lui Napoleon (Palazzina dei Mulini). O excursie de opt ore pare mult... si pe hârtie, planul era perfect! Nu am luat însa în calcul faptul ca strazile sunt mai proste decat prin Toscana (în paranteza - strazile din Toscana sunt ceva mai bune decât în România ☺) si ca anumite adrese din ghidul turistic conduc pe strazi pe care poti intra pe jos (daca cunosti orasul sau ai timp berechet sa întrebi în stânga si în dreapta încotro sa o apuci), cu bicicleta sau cu un Fiat Punto, în niciun caz cu o limuzina! În plus, majoritatea strazilor în Toscana sunt cu sens unic, ceea ce face extrem de grea deplasarea contra cronometru! La fiecare intersectie de strada ai semn "stop" si daca cumva ai gresit strada, nu mai ai cum sa întorci!
Pâna la Marina di Campo a fost totul relativ bine. Drumul este în serpentine - am fost când în vale când în vârf de deal, dar am ajuns cu bine la destinatie. Greu am fost sa nimerim o parcare (Elba nu are indicatoare bune care sa te ghideze spre parcari, spre plaje sau monumente istorice) si apoi, nu am stiut cum sa eliberam tichetul de parcare ☺ De jur împrejur nimeni, ca sa întrebam... Pâna la urma am tradus indicatiile cu google pe telefonul mobil si am reusit! Dupa ce am introdus monezile, trebuia sa tiparim numarul masinii, apoi a fost eliberat tichetul ☺☺☺ Victorie!
Am nimerit si drumul spre plaja - înca o victorie! O plaja lunga si lata, aglomerata ca la Mamaia în sezon de vârf! Neplacut, însa am gasit o fâsie mai libera si cum noi nu aveam de gând sa stam mai mult de doua ore, ne-am gasit loc direct la malul marii. Am fost atenti sa nu fie plaja interzisa pentru catei si distractia a început. Intrarea în apă se face lin asa ca Leo a fost primul în valuri ☺





Dezavantajul a fost ca nu l-am putut lasa liber pe Leo, a stat saracul permanent legat în lesa.
Ne-am balacit aproape doua ore, apoi am facut dus la cabinele de pe plaja si ne-am schimbat hainele.
Am baut o cafea pe promenada dupa care ne-am urcat din nou în masina si am intodus in sistemul de navigatie San Martino. Cu toate ca ne desparteau doar 18 km, drumul a durat mai mult de o jumatate de ora. Si nu acesta a fost necazul ci faptul ca, ajunsi în localtate, nu am gasit niciun indicator spre vila. Ne-am învârtit de cateva ori pe stradute, nici pietoni nu am intâlni si ne-am declarat învinsi :-(
Conform planului, urmatorul tel al excursiei noastre ar fi fost Le Grotte. Pfui! Nu exista în baza de date a sistemului de navigare, cu toate ca CD-ul este actual!
Ce sa facem, asta e situatia?! Hai înapoi în Portoferraio, capitala insulei. Urmatoarea adresa: Piazzale Napoleone, 57037 Portoferraio. Am pornit la drum... am ajuns în Portoferraio, am trecut pe lânga port si am început sa ne adâncim în orasul vechi. Strazile au devenit din ce în ce mai înguste, virajele au devenit din ce în ce mai periculoase pentru ca nu era spatiu suficient între ziduri... Am abandonat masina în prima parcare si am pornit pe jos. Dupa multa plimbare pe stradute si scari, am nimerit muzeul mai mult din întâmplare si datorita încapatânarii mele: "Nu plec de aici pâna când nu vad unde a locuit Napoleon I!" ☺☺☺ (va urma)

Piombino

(continuare la "Prima zi în Poimbino")

Piombino este un oraș din regiunea italiană Toscana, provincia Livorno.
Portul Porto Felesia datează din epoca romană. Pâna în secolele 12/13 a fost cel mai important port din regiune, apoi a fost întrecut de Pisa.
Piombino a fost capitala Principatului Piombino, care avea inclusa si o mare parte din insula Elba. A fost oraș-stat independent si pâna în anul 1634 a fost condus de prinți din dinastia Appiano. Apoi principatul a fost cumparat e lorzii Boncompagni, apartinând familiei nobiliare Assisi.
În anul 1805, principatul apartinea imperiului francez si Napoleon I l-a daruit  surorii sale, Elise Bacciocchi. Congresul de la Viena a returnat principatul familiei Boncompagni în anul 1815.
Până în anul 1860 Piombino s-a afla sub suveranitatea Toscanei, din 1860  a aparținut Regatului Italiei.

Centrul orașului este aproape complet conservat si contine multe elemente istorice din evul mediu. Iubesc atmosfera oraselor toscane, cu stradute înguste, cu case înalte si geamuri acoperite aproape permanent de obloane, cu flori la pervaz, cu curti pavate si împrejmuite de ziduri - nu pentru a feri casa de ochii trecatorilor ci pentru a feri locuitorii casei de puterea soarelui. Florile sunt în majoritate plantate în ghivece, însa cele mai multe garduri ale curtilor din fata caselor constau din oleandrii, bougainvillea în toate culorile sau Gelsomino bianco  (de unde stiu exact acest nume?!☺ Treceam într-o zi pe o straduta învaluita în parfum fin, ceva între tei-salcâm-iasmin... un parfum fantastic! Am cautat si descoperit sursa - un arbust tuns pe post de gard viu, o planta cu floricele mici albe. Pe când ne minunam noi cât de bine miros acele floricele, a aparut la poarta proprietarul si ne-a zis mândru cum se numeste planta. Ne-a mai povestit ca el a locuit cu multi ani în urma în Mannheim. La despartire ne-am salutat, el cu Auf Wiedersehen, noi cu arrivederci ☺)

Între orele 11:30 si 17 doar turistii se încumeta sa se plimbe prin oras, localnicii se retrag si îsi fac siesta.
Bisericile - în majoritate catolice, sunt deschise permanent si ofera oricui loc de reculegere. Este atâta liniste si pace! Aprindem în fiecare biserica vizitata câte o lumânare si multumim pentru fiecare zi minunata de vacanta!
În jurul portului vechi, devenit loc de promenada, sunt deschise magazine de suveniruri, gelaterii, pizzerii, baruri si restaurante. În plimbarile noastre prin oras am descoperit o pizzeria "Lo Scalino" care face cele mai bune pizzas! Despre înghetata sau espresso, nu putem sa declaram un câstigator - peste tot unde am servit, produsele au fost delicioase! Tipic italieesc ;-)

Ceea ce m-a impresionat este ca Piombino s-a autodeclarat oras-protector al animalelor de companie. Motiv pentru care, chiar si la cumparaturi în magazinele cu alimente, ai voie sa intri cu catelul! Exista cosuri speciale în care poti sa transporti catelul printre rafturi ☺ În prima zi am intrat doar eu la cumparaturi, Helmut a ramas la intrare cu Leo. Când m-am întors, doua doamne îl mângâiau pe Leo si pentru ca nu s-au putut întelege cu sotul meu, m-au asteptat si mi-au spus despre aceste cosuri speciale. De atunci, Leo ne însoteste mereu la cumparat: Grissini, Pecorino, Gorgonzola, Prosciutto, Ciabatta sau pomodori ☺

(va urma)

Prima zi în Piombino

(continuare la "Casa de vacanta")
Dupa ce am despachetat bagajele si am aranjat hainele în dulap, am facut dus si oboseala celor 12 ore de drum parca s-a diluat ☺ Apoi, gândul ca la doar 10 minute de casa este marea, ne-a împrospatat puterile si am pornit pe stradutele indicate de Federica - gazda noastra de vacanta, sa vedem plaja.
Paranteza:
{Înca pe strada noastra am observat la anumite porti, sticle de plastic semanand a apa minerala si ne-am întrebat, oare ce moda o mai fi si asta?! Daca ar fi fost ca cineva sa comande apa minerala cu livrare la domiciliu, nu puteau sa fie doar 2 sticle! Si nici în bataia soarelui nu putea fi depozitata! Oricât am încercat sa ghicim, nu am gasit nicio explicatie plauzibila. S-a întâmplat că Gelateria care ne-a iesit prima în cale, a avut deasemenea o sticla de 2 litri în fata intrarii. Asa ca, dupa ce am luat câte o porte de înghetata, am întrebat ce este cu sticlele de plastic?! M-a privit ca si când nu îi venea sa creada ca mai exista persoane care nu stiu!☺☺☺ Apoi a zis zâmbind si privindu-l pe Leo ne-a spus: "noi, proprietarii caselor, punem câte o sticla cu apa la dispozitia proprietarilor de câini, pentru ca acestia sa poata clati locul în care patrupedul a facut pipi" Am ramas cu gura cascata! Asta da ordine si disciplina! Uite ca nemtilor nu le-a dat prin cap! Nu m-am gândit niciodata sa spal pe strada, locul în care face Leo pipi. Însa atunci cand face A-a, avem punguta de plastic si luam ca si cu manusa, întoarcem punguta pe dos, o legam strâns si o aruncam la gunoi - de obicei, la cosuri speciale "WC-catel". Pe drum, am fost atenta unde "marcheaza" Leo... pentru ca se stie, cateii nu simt neaparat nevoia sa faca pipi, ei lasa instinctiv cateva picaturi peste locul unde simt ca un alt catel a facut pipi - e un fel de a zice "eu sunt mai sef, eu am râs la urma!" ☺☺☺ Ceea ce a fost evident, anumite locuri sunt atât de pipilite, ca parca sunt picurate cu motorina - asa de des si concentrat! Asa ceva nu am vazut în Germania si ne-am gândit ca poate pentru ca pe aici ploua foarte rar... În orice caz, arata jalnic aceste locuri, deci dau perfecta dreptate proprietarilor caselor si le sunt deplin recunscatoare ca pun la dispozitie apa pentru clatit!

Ceea ce am constatat însa este ca, desi regula este buna, majoritatea nu o respecta! Toate strazile sunt pline cu "cârnaciori" si daca nu esti atent ca pieton, ai toate sansele sa faci unul plat! Si nici cutii-dispensatoare de pungi sau cosuri WC-catei nu am întâlnit înca pe nicaieri, aici în Toscana!}
În mai putin de zece minute am ajuns la tarmul marii. Tarmul este aici înalt, a trebui sa coborâm o scara lunga, serpuind printre tufisuri de oleandrii si agave uriase. Plaja este îngusta si are portiuni mici cu nisip fin, în cea mai mare parte are nisip grunjos. Motiv pentru care, apa este curata ca cristalul si are reflexii azurii. Sunt multe pietre- stânci în apa si fenomenul mareelor este foarte vizibil (la data la care tocmai scriu - 12.06.2018- este mareea înaltă lunisolară pentru ca avem Lună nouă). Dupa retragerea marii, pe pietre apa se evapora vazând cu ochii si raman cristale de sare... Parca niciodata nu mi s-a parut Marea Mediterana atât de sarata!


Leo nu este fricos, îi place mult apa însa nu înoata cu placere. Înoata doar daca este nevoit. Îi place însa sa se joace în apa, sare sa muste valurile si nu se aventureaza în apa mai adânca decât pâna când în ajunge la gât.

Federica ne-a spus ca pe plaja aceasta de lânga casa nu sunt admisi cateii. În plimbarea nostra de recunoastere însa, nu am vazut niciun panou care sa interzica accesul cateilor. Presupunem ca aceasta se datoreaza faptului ca hotelul ce se înalta la capatul plajei este în renovare totala. Nu are turisti si nu este în functiune decât barul de la parter.
La ora la care ne-am plimbat noi în prima zi pe aici, nu erau pe plaja decât doua persoane - italieni, presupun ca din localitate.
Am intrat toti 3 cu picioarele în apa, am constatat ca apa are temperatura deosebit de placuta si ne-am propus sa petrecem întreaga zi de luni pe aceasta plaja. (voi continua povestea ☺)
PS: Salutari de pe însoritul tarm al Marii Tireniene tuturor celor ce citesc aceste rânduri, dar mai ales paticipantilor la MfC (sapt.24): Rux, Zina, Diana, Călin, AlexAlex, Nima, Potecuta, Cristi, AlexB, GhitaB, PrietenaJaponeza, Iulisa, Alexandru.
O saptamâna minunata tuturor! ☺

Din mesajele Adelei (2) - Excursie în sud-vestul insulei

Atunci când esti în concediu într-o tara straina (pe un alt continent), interesant este nu doar sa vizitezi marile atractiile turistice ci sa încerci sa cunosti si traditiile, cultura, istroria acelui popor, sa iei contact cu bastinasii, sa te amesteti printre ei în pietile publice într-o zi de târg.
Quatre Bornes este unul dintre cele mai mari orase din Mauritius si este situat pe partea de sud-vest a insulei, între Port Louis - capitala (cea mai bogata din Africa) si Flic en Flac (cea mai frumoasa statiune de la malul oceanului). Orasul este înconjurat de Munții Green Mauritius si natura din împrejurimi este deosebita, motiv pentru care Quatre Bornes detine cele mai bogate zone rezidentiale. Este un oras modern si aglomerat, cunoscuta ca oras al florilor, datorita parcurilor multe si a zonelor verzi îngrijite. Exista cartiere de vile, dar exista si case mai putin îngrijite - ca peste tot în lume.
Strada principala din Quatre Bornes ofera nenumărate posibilități de cumpărături, pe ambele parti ale soselei fiind deschise magazine alimentare si buticuri, farmacii, restaurante si banci. Din loc în loc, în intersectii, vânzatori ambulanti îsi monteaza ilegal tarabele si încearca sa vânda marfa contrafacuta. O placere deosebita în pietele traditionale este negociatul frumoaselor haine colorate. Industria textila esta a treia ca importanta în Mauritius, renumita fiind în Africa pentru haine de buna calitate. Magazinele ofera haine, pantofi, genti, cosmetice, dvd-uri, cărți și multe altele, la preturi pentru toate buzunarele.


Oamenii sunt prietenosi si binevoitori. Engleza si franceza sunt limbi oficiale, obligatorii la scoala, însa în viata de zi cu zi se foloseste creola. Moneda este Rupia Mauritiana (aprox. 1 EUR - 40 MRS).
Piata este deosebit de bogata. Majoritatea bastinasilor locuiesc la satele din jurul marilor orase, unde au grădină de fructe și legume, ferme de pui și pășunat pentru o capră sau o vacă.
Satele pescaresti sunt aliniate de-a lungul coastei, între munți și ocean.
Mauritius a fost descoperită în anul 1507 de portughezul Pedro Mascarenhas, însa insula a fost bine cunoscut de catre arabi și malai înca din secolul zece. La sfârsitul secolului 16, insula a devenit colonie olandeză si a fost botezata dupa Maurice van Nassau. Între anii 1715 -1810 devine colonie franceză, numindu-se "Île de France" si insula servește drept escală în drumul spre India și Ceylon. În 1810 este ocupată de Marea Britanie și în urma Tratatului de la Paris (1814), devine posesiune engleză, insula fiind rebotezată Mauritius. După desființarea sclaviei în anul 1834, pe plantațiile de trestie de zahăr au fost aduși muncitori din India și China. La 12 martie 1968 Mauritius si-a declarat independența de stat, iar la 12 martie 1992 a devenit republică.
Ca urmare a stabilității politice, în ciuda structurării vieții interne pe comunități etnoconfesionale sau istorice, economia a înregistrat un continuu progres, fapt pentru care Mauritius este considerat "unicul nou stat industrializat" al continentului african. Noul presedinte ales a promovat restructurarea economiei prin diversificarea ramurilor industriale active și a stimulat turismul. De-a lungul anilor, guvernul a sustinut politica de dezvoltare a sectorului de înaltă tehnologie (high-tech) în economie.
Aproximativ două treimi din populația insulei provin din subcontinentul indian. Marea parte a populației sunt așa-numitii creoli - rezultati prin contopirea colonistilor europeni cu foștii sclavi din Africa și Madagascar. Aproximativ 2% din mauritieni sunt de origine chineză iar minoritatea albă este si mai mică. Populatie nativa nu exista pe insula, deoarece înante de colonizare Mauritius a fost nelocuita.
Religia cea mai răspândită pe insula este hinduismul (50% din populație). Din confesiunea creștina fac parte aproximativ 32,5% din populație ( 27% sunt catolici și aproximativ 5,5% protestanți). Aproximativ 17% sunt musulmani (sunniți). Budiștii reprezintă doar 0,2% din populație.

Templul Grand Bassin, în apropierea localitatii Chamarel este ridicat pe malul lacul Ganga Talao - lac format în craterul unui vulcan stins. Este considerat cel mai sacru lacas hindus din Mauritius. Conform legendelor, lacul este legat subteran de Gange. Statuia Mangal Mahadev are o înlatime de 33 metri si domina complexul care cuprinde șase temple și altare, toate dedicate lui Shiva - o formă a lui Ishvara sau Dumnezeu în religia hindusă, zeul suprem în shivaism (ramura principala a hinduismului practicat în India).
Un preot al templului ofera binecuvântarea hindus, marcând fruntea cu vopsea roșie. Este o urare de fericire, prosperitate și sănătate.
O alta atractie turistica în zona este cascada Chamarel,cea mai mare si mai impresionanta din Mauritius. Râul "Rivière de Cap" se prabuseste de la aproximativ 100 metri înaltime. De jur împrejur, natura salbatica si plantatii de guava, de papaya, de ananas si cafea. Peisajul este de o frumusete rapitoare!

Insula Mauritius este situata în emisfera sudică, deci anotimpurile sunt opuse celor din Europa.
Cu toate ca acum în Mauritius este iarna, temperatura aerului în luna iunie oscileaza între 22 si 28 grade Cesius si temperatura apei este în medie 25 grade Celsius. Iernile (iunie-octombrie) sunt uscate si verile (decembrie-aprilie) sunt umede, însa clima difera între coasta de este si cea de vest. Astfel, datorita vânturilor dinspre ocean, vremea pe coasta de est este mai ploioasa si ceva mai rece, pe când coasta de vest este saraca în precipitatii si vremea este mai calda.
Insula este de natura vulcanica si ultima activitate vulcanica a fost înregistrata în urma cu o suta de mii de ani. Trou aux Cerfs este singurul crater înca vizibil. Având o înaltime de 605 metri, craterul are un diametru de peste 300 metri si o adâncime de 80 metri. Craterul în sine nu este spectaculos, însa panorama care se ofera de la aceasta înaltime este superba! La vest se poate vedea plaja si în departare „Rempart Mountain. Relativ la aceeasi înaltime, apar în zare vârfurile masivului numite "Les Trois Mamelles". Spre nord-vest se observa Mont St Pierre.

Zona de sud-vest a insulei este sălbatică, virgină, este o zona de jungla cu canioane și cascade. Cel mai înalt munte pe insula este Varful Black River, avand o înaltime de 828 metri. Vegetatia luxurianta si fauna speciala, au determinat declararea regiunii parc national pentru ca speciile unice in lume sa fie protejate prin lege. Parcul are mai putin mamifere, însa detine o varietate mare de pasari (unice în lume sunt porumbelul roz si Kestrelul). Cea mai mare atractie o reprezinta testoase uriase Aldabra. Acestea au cap mai mare decât testoasele din Galapagos si mobilitatea gâtului le ofera posibilitatea de a bea apa. Sunt inofensive si deosebit de prietenoase, stau la mângâiat si pozat. Traiesc peste 150 de ani si ating vârsta adulta dupa 30 de ani. Un mascul poate ajunge la greutatea de 250 kilograme, diametrul carapacei poate ajunge la 120 centimetri!

O alta atractie în zona este "Terres des Sept Couleurs" adica "pamântul cu sapte culori", o formațiune geologică deosebita din câmpia râului Rivière Noire.  Prin expunerea rocilor vulcanice la intemperii, de-a lungul secolelor s-a format o suprafata relativ mica de dune de nisip, în nuante de rosu, maro, violet, verde, albastru, purpuriu și galben. Pare relief nepamântean...

Acesta este "pagina trei" a jurnalul de vacanta. Sunt înca atâtea frumuseti de descoperit... 16 zile nu ajung pentru a te bucura de toate minunatiile acestui Paradis! ☺

Din mesajele Adelei (1) - În Paradis

Când Mark Twain a vizitat Mauritius (în anul 1896), a conchis: "Mai întâi a fost creat Mauritius şi apoi Raiu. Raiul însa nu este decât o copie a insulei Mauritius" ("Mauritius was made first, and then heaven; and that heaven was copied after Mauritius") ☺ Si toata lumea a fost de acord cu el, pentru ca micuţa insulă de numai 45 km lăţime şi 65 km lungime este într-adevar un Paradis pe Pământ.
Rivière Noire este unul din cele noua districte ale insulei Mauritius, situat pe costa de vest, la sud de
capitala insulei - Port Louis. Este deasemenea regiunea cea mai saraca în precipitatii si litoralul acestui district este cel mai îndragit loc de vacanta pe insula, motiv pentru care infrastructura turistică este aici foarte bine dezvoltata.
Flic en Flac este una dintre cele mai frumoase, mai largi și mai lungi plaje de pe insula. Pe o lungime de opt kilometrii, plaja cu nisip de coral deosebit de fin si alb, oferă privelisti spectaculoase asupra Oceanului Indian. Apa în nuante de turcoaz este limpede și intrarea la apa adânca se face treptat. Faptul ca de-a lungul plajei Flic-en-Flac nu se simte niciun curent oceanic, face ca acest litoral sa fie unul din cele mai îndragite din lume.
Plaja este din loc în loc bordata de hoteluri exclusiviste, Flic en Flac fiind unul dintre centrele turistice din Mauritius cu cele mai luxoase apartamente, bungalouri si case de vacanta. Chiar daca fiecare complex turistic are plaja privata, cea mai mare parte a litoralului a ramas plajă publică, naturala si libera de cladiri. Din loc în loc, padurile de filao ofera umbra adecvata.
În apropierea tarmului, orice posesor de masca snorkel poate admira pestii viu colorati, aricii de mare si imensul recif de corali (din pacate deteriorat, în mare parte; actualmente exista un plan de protejare împotriva exploatarii).
În timpul săptămânii, plajele sunt foarte liniștite însa în weekend, localnicii obisnuiesc sa organizeze picnicuri pe litoral, serile devenind animate. Se serbeaza, se cânta si se danseaza, uneori în jurul unui foc de tabara.
Tipica pe insula Mauritius este muzica Séga, un amestec de muzica populara-traditionala mauritiena, cu muzica europeana (polka sau cadril), cu reggae si jazz. Dansurile traditionale sunt adevarate spectacole.