Tradiția spune că septembrie miroase a găluște cu prune. Însă... în bucătăria mea, rețeta a fost rescrisă de nevoie. Helmut a folosit toate prunele pentru celebra lui plăcintă de vineri seară, așa că pofta mea a trebuit să se adapteze rapid la ce am avut la îndemână. Vorba aceea – atunci când viața îți dă... corcodușe, fă găluște!
Să scoți sâmburii din micile corcodușe a fost ca în bancul cu Bula, care scotea ochii la hamsii ca să pară că are caviar. Muncă de Sisif! Doar asta a fost partea grea... Restul rețetei îl știe toată lumea — se fierb cartofii, se pasează calzi, se pune sare, puțin zahăr, ulei de măsline și se formează aluatul adăugând făină la simț – adică „până când aluatul nu ți se mai lipește de degete când frămânți” — zicea bunica Ana, parcă o aud și acum...
Pe când apa fierbea în oala mare cu un vârf de cuțit de sare, am modelat în palmă o scoică, am pus corcodușa și am închis-o bine în aluat — exact așa cum se joacă cei mici cu plastilina la grădiniță. Am lăsat gălușca ușor în apa clocotită și am trecut la următoarea. Corcodușele fiind mult mai mici decât prunele, mi-au ieșit niște găluște mititele. Avantaj MARE! Sunt ideale pentru un stomac mai mic — vorba blondei din bancul cu pizza („tăiați pizza în șase felii, vă rog, pentru că zece nu aș reuși niciodată să mănânc”). Zece găluște mari nu poate nimeni să mănânce dintr-odată, dar treizeci din astea mici... merg rapid!
În timp ce găluștele încă se jucau de-a scafandrii, am luat o tigaie mare, am ras un cub de unt și am pus generos pesmet de casă. Am amestecat fără pauză cu lingura de lemn, până când pesmetul a devenit ca un nisip auriu. L-am răsturnat într-o farfurie mare și adâncă — din acelea pentru spaghetti — și am adăugat zahăr brun, praf de scorțișoară și de cuișoare. Între timp, găluștele din oală au început să plutească — semn că s-au fiert. Le-am scos cu spumiera, le-am lăsat puțin la scurs în sită, apoi le-am tăvălit pe rând în amestecul de pesmet dulce-aromat. Apoi am trecut direct la degustat. Hmm, un deliciu! Am mâncat și eu și Helmut, cu mare poftă. Corcodușele acrișoare s-au transformat în mici nestemate de chihlimbar, ascunzând sub mantia dulce o explozie rebelă de prospețime.
Planul inițial era să le dăm mâine și vecinilor o farfurie, însă... mă tem că până atunci nu vor mai rămâne decât amintirile!... Mmda, noi, amintirile și dușmanii noștri — caloriile! Acele lighioane mici și meschine care ne cos noaptea hainele din dulap, făcându-le până dimineața cu un număr mai mic! Le mai cunoaște cineva? 😏
Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
Se afișează postările cu eticheta bunica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bunica. Afișați toate postările
marți, 8 septembrie 2026
Atunci când viața îți dă... corcodușe, fă găluște! (rețetă-reinventată)
sâmbătă, 8 martie 2025
8 Martie

La mulți ani mamelor și bunicelor, fetelor, domnișoarelor, doamnelor din toată lumea! 💐
Fiți mândre și lăsați-vă răsfățate!
Astăzi este celebrată grația, frumusețea,
înțelepciunea,
puterea interioară și forța pe care o aducem pentru a transforma lumea într-un loc mai bun.
Fie ca ziua aceasta să fie plină de zâmbete, culori și iubire, iar sufletul să ne fie mereu luminat de bucurii mici și mari.
Suntem unice, suntem minunate, fiecare în felul ei! 🌸✨💖
La mulți ani de 8 Martie! 🌷💐
luni, 16 decembrie 2024
Galbenă gutuie
În diminețile răcoroase de decembrie, atunci când totul în jur pare încremenit într-o liniște albă și feerică, nimic nu se compară cu senzația de a savura o felie de pâine prăjită, fin unsă cu unt și apoi acoperită cu un strat generos de jeleu de gutui. Cum să nu îți începi sâmbăta/duminica așa, cu un mic dejun ce îți încântă simțurile?

PS: În noiembrie, din criza de timp, am tot amânat să scriu despre ziua în care am făcut jeleu de gutui.


Gustul jeleului de gutui este o adevărată chintesență a aromelor de toamnă. Este o combinație minunată de dulce și amărui, de parfum și rafinament, care îți trezește simțurile și îți umple sufletul de căldura amintirilor din copilărie. Imediat ce jeleul atinge pâinea prăjită și untul începe să se topească, simți cum aromele încep să danseze. Parfumul delicat al gutuilor coapte, cu note fine de scorțișoară și vanilie, se împletesc armonios într-un dans de toamnă, aducându-ți aminte de grădinile pline de rod. Hmmm... un gust minunat, ce transformă fiecare mușcătură într-o experiență multisenzorială, un adevărat festin pentru suflet.
PS: În noiembrie, din criza de timp, am tot amânat să scriu despre ziua în care am făcut jeleu de gutui.

La mijlocul lui octombrie, am primit de la o bună prietenă si colegă de serviciu o plasă de gutui din grădina ei. Iubesc acest fruct care mă duce mereu pe aripile amintirilor, în curtea bunicilor din Sibiu.
Când fetele erau mici, făceam în fiecare toamnă marmeladă și jeleu de gutui, cam 20 de borcane care se terminau până la sfârșitul primăverii. Făceam și alte marmelade și dulcețuri din căpșuni, caise, măceșe și afine.
De mulți ani nu am mai făcut marmelade, deoarece pe măsură ce am înaintat în vârstă, eu și Helmut am redus consumul de zahăr. Cuprinsă de amintiri, am decis să fac jeleu din ultimele patru gutui.

Le-am răzuit, am tăiat mărunt cotoarele și le-am pus la fiert cu scorțișoară, cuișoare, anason și vanilie. După ce lichidul s-a redus la jumătate, l-am strecurat și la final am măsurat un litru de lichid. Am adăugat 600 g de zahăr și zeama de la două lămâi, apoi am fiert până s-a format jeleul. Au ieșit cinci borcănele. Două le-am dăruit de Moș Nicolae (unei vecine si unui coleg de serviciu), unul l-am păstrat în bucatarie pentru micul dejun, iar celelalte doua le-am dus în pivniță, pentru cândva...
PS2: Când am gutui mari, galben-aurii, îmi place să le mănânc feliate subțire; le manânc așa - ca pe chipsuri, seara, în fața televizorului. Si nu arunc nimic! Din cotoare și cojile rămase, fac o băutură delicioasă adăugând apă fierbinte, anason, scorțișoară, cuișoare și o linguriță cu miere.
PS3: E vremea colindelor si nimic nu mi se pare mai potrivit aici, decât: Adrian Păunescu si Nica Zaharia,"Colindul gutuii din geam/Galbena gutuie"(Compozitia originala.Interpretarea originala)
joi, 23 ianuarie 2020
Sos de gutui
Bunica mea a fost directoare de scoala, dar si o gospodina deosebita. A locuit multi ani în judetul Buzau, la doi-pasi de Vulcanii Noroiosi. Multe vacante mi-am petrecut aici si doar când am devenit adult, am fost constienta cât de norocoasa am fost si ce copilarie minunata am avut...
Bunica gatea cu tot ce avea în gradina, nu cumpara mai nimic de pe piata - avea toate legumele si fructele care-i erau necesare. Îmi mai amintesc ca în camara, borsul din borcanul urias nu se termina niciodata. Cam toate ciorbele ei erau pe baza de bors si de loboda.
Nu avea animale, de aceea cumpara saptamânal oua, lapte si smantâna de la niste gospodari din vecinatate. Tot de la ei cumpara din când în când câte un pui sau o gainuta, când veneam eu si fratele meu în vacante. Bunica consuma rar carne si a trait pâna aproape de 90 de ani, Dumnezeu sa o odihneasca în pace!
Zilele trecute am cumparat doua gutui, pentru parfum... Dintr-o data, mi-am amintit de unul din sosurile speciale ale bunicii si tare dor mi s-a facut!... Nu am ajutat-o niciodata la bucatarie, dar fara sa fiu atenta în mod special, am învatat multe de la bunica. Parca o vedeam chiar acum, lânga mine... Spala bine puful de pe coaja si taia în cubulete gutuile, scobind cu grija miezul cu sâmburi. Apoi, punea într-o tigaie la incins, o bucatica de unt cât o nuca si rumenea bine gutuile.

Separat, facea zahar-caramel într-o craticioara, îl stingea cu o cana cu apa calda si îl amesteca pâna când se dezlipea de pe lingura de lemn. Dupa care turna siropul peste gutui, mai adauga o ceasca de lapte si lasa totul sa fiarba la foc mic, pâna când scadea suficient.

Spre final, freca o lingurita-doua de amidon-de-cartofi cu apa rece si turna peste sos, sa îl îngroase. Mmmm ce aroma! Gata era sosul pe care îl serveam lânga fripturica sau doar lânga piureul de cartofi.

Sosul de gutui este deosebit de fin si gustos si se poate servi cald sau rece.
Acest sos dulce-acrisor se potriveste perfect cu carnea de vanat dar si cu friptura de gasca, vitel sau purcel. Ca o variatiune, în loc de lapte, se pot pune vin alb, un pic de sare si spre final frunze de patrunjel tocat fin. Lasati-va inspirate de arome si combinati-le asa cum simtiti mai bine! Pofta buna!
Bunica gatea cu tot ce avea în gradina, nu cumpara mai nimic de pe piata - avea toate legumele si fructele care-i erau necesare. Îmi mai amintesc ca în camara, borsul din borcanul urias nu se termina niciodata. Cam toate ciorbele ei erau pe baza de bors si de loboda.
Nu avea animale, de aceea cumpara saptamânal oua, lapte si smantâna de la niste gospodari din vecinatate. Tot de la ei cumpara din când în când câte un pui sau o gainuta, când veneam eu si fratele meu în vacante. Bunica consuma rar carne si a trait pâna aproape de 90 de ani, Dumnezeu sa o odihneasca în pace!
Zilele trecute am cumparat doua gutui, pentru parfum... Dintr-o data, mi-am amintit de unul din sosurile speciale ale bunicii si tare dor mi s-a facut!... Nu am ajutat-o niciodata la bucatarie, dar fara sa fiu atenta în mod special, am învatat multe de la bunica. Parca o vedeam chiar acum, lânga mine... Spala bine puful de pe coaja si taia în cubulete gutuile, scobind cu grija miezul cu sâmburi. Apoi, punea într-o tigaie la incins, o bucatica de unt cât o nuca si rumenea bine gutuile.

Separat, facea zahar-caramel într-o craticioara, îl stingea cu o cana cu apa calda si îl amesteca pâna când se dezlipea de pe lingura de lemn. Dupa care turna siropul peste gutui, mai adauga o ceasca de lapte si lasa totul sa fiarba la foc mic, pâna când scadea suficient.

Spre final, freca o lingurita-doua de amidon-de-cartofi cu apa rece si turna peste sos, sa îl îngroase. Mmmm ce aroma! Gata era sosul pe care îl serveam lânga fripturica sau doar lânga piureul de cartofi.

Sosul de gutui este deosebit de fin si gustos si se poate servi cald sau rece.
Acest sos dulce-acrisor se potriveste perfect cu carnea de vanat dar si cu friptura de gasca, vitel sau purcel. Ca o variatiune, în loc de lapte, se pot pune vin alb, un pic de sare si spre final frunze de patrunjel tocat fin. Lasati-va inspirate de arome si combinati-le asa cum simtiti mai bine! Pofta buna!
vineri, 8 martie 2019
8 MARTIE
La multi ani tuturor strabunicelor, bunicelor, mamicilor si fetelor, La multi ani tuturor femeilor!
Vreme de secole, femeile au fost considerate inferioare bărbaţilor. Pâna în anul 1908, femeilor le-a fost interzis sa aiba pareri politice si nu le-a fost permis sa participe la întruniri sau sedinte publice. Spre exemplu, abia în anul 1919, femeile din Germania au dobândit dreptul de vot!
În perioada interbelica, femeile din Europa s-au emancipat mult, s-au impus si au fost acceptate chiar si purtând pantaloni sau parul tuns, li s-a permis sa faca sport alaturi de sot sau sa se plimbe cu bicicleta. Cu toate acestea, în România, dreptul la vot pentru femei a fost câştiga abia prin Constituţia din 1938.
În anul 1923, în Germania a fost promovata prima femeie în meseria de politist, însa abia în mai 1949 a fost stipulat în constitutie ca lege de baza "Egalitate în drepturi între femei si barbati". La început doar formal si abia din anul 1958, legea a început sa fie aplicata cu adevarat.
În anul 1958 li s-a permis femeillor sa se prezente la examenul pentru carnet de conducere fara sa mai trebuiasca sa prezinte adeverinta cum ca sotul este de acord. Un alt pas înainte, a fost obtinut în anul 1961 când le-a fost permis femeilor sa-si deschida propriul cont bancar (fara sa fie nevoie de acordul sotului).
Odată cu instaurarea comunismului în România, implicarea femeilor într-o formă de activitate salariată a fost masiv încurajata. Cu toate acestea, femeile nu s-au bucurat de cadrul legislativ care să le permită o evoluție ierarhică, iar sansa de a obtine o funcție de conducere a fost direct legata de aparteneta la partidul de guvernamânt.
În Germania, abia din iulie 1977 s-a permis femeilor sa-si ia serviciu fără acordul soțului. Anterior, se cerea ca femeile sa prezinte o adeverinta din partea sotului cum ca acestea nu neglijeaza îndatoririle în căsătorie și în familie.
Cu toate ca înca din anul 1980 exista legea "acelasi salariu pentru aceeasi munca" exista înca si astazi o diferenta de 12-25% între salariile femeilor si ale barbatilor cu aceeasi functie si care executa aceeasi munca!
În prezent traiesc pe Pamânt 3,85 miliarde femei si 3,78 miliarde barbati. Nu exista niciun motiv pentru care sa nu convietuim în respect deplin!
Pentru aceasta zi speciala, am ales o melodie dedicata femeilor din întreaga lume "The Most Beautiful Girl In The World" în interpretarea lui Prince. La multi ani, frumoase Doamne!
Vreme de secole, femeile au fost considerate inferioare bărbaţilor. Pâna în anul 1908, femeilor le-a fost interzis sa aiba pareri politice si nu le-a fost permis sa participe la întruniri sau sedinte publice. Spre exemplu, abia în anul 1919, femeile din Germania au dobândit dreptul de vot!
În perioada interbelica, femeile din Europa s-au emancipat mult, s-au impus si au fost acceptate chiar si purtând pantaloni sau parul tuns, li s-a permis sa faca sport alaturi de sot sau sa se plimbe cu bicicleta. Cu toate acestea, în România, dreptul la vot pentru femei a fost câştiga abia prin Constituţia din 1938.
În anul 1923, în Germania a fost promovata prima femeie în meseria de politist, însa abia în mai 1949 a fost stipulat în constitutie ca lege de baza "Egalitate în drepturi între femei si barbati". La început doar formal si abia din anul 1958, legea a început sa fie aplicata cu adevarat.
În anul 1958 li s-a permis femeillor sa se prezente la examenul pentru carnet de conducere fara sa mai trebuiasca sa prezinte adeverinta cum ca sotul este de acord. Un alt pas înainte, a fost obtinut în anul 1961 când le-a fost permis femeilor sa-si deschida propriul cont bancar (fara sa fie nevoie de acordul sotului).
Odată cu instaurarea comunismului în România, implicarea femeilor într-o formă de activitate salariată a fost masiv încurajata. Cu toate acestea, femeile nu s-au bucurat de cadrul legislativ care să le permită o evoluție ierarhică, iar sansa de a obtine o funcție de conducere a fost direct legata de aparteneta la partidul de guvernamânt.
În Germania, abia din iulie 1977 s-a permis femeilor sa-si ia serviciu fără acordul soțului. Anterior, se cerea ca femeile sa prezinte o adeverinta din partea sotului cum ca acestea nu neglijeaza îndatoririle în căsătorie și în familie.
Cu toate ca înca din anul 1980 exista legea "acelasi salariu pentru aceeasi munca" exista înca si astazi o diferenta de 12-25% între salariile femeilor si ale barbatilor cu aceeasi functie si care executa aceeasi munca!
În prezent traiesc pe Pamânt 3,85 miliarde femei si 3,78 miliarde barbati. Nu exista niciun motiv pentru care sa nu convietuim în respect deplin!
Pentru aceasta zi speciala, am ales o melodie dedicata femeilor din întreaga lume "The Most Beautiful Girl In The World" în interpretarea lui Prince. La multi ani, frumoase Doamne!
ca în fiecare vineri ☺ Friendship Friday ☺ Create With Joy ☺
vineri, 9 noiembrie 2018
Cufarul cu amintiri
Duzina de cuvinte (194): pisica, vrajitor, dovleac, inel, liliac, revista, fan, cazan, matura, ceata, pelerina, cusma. Tema jocului de cuvinte: Cufarul cu amintiri
Cartea a fost pentru mine cadoul care mi-a facut întotdeauna placere si pasiunea pentru citit mi-a fost insuflata de catre parinti si bunici deja din vremea când înca nu cunosteam literele. Aveam pe atunci multe carti ilustrate, cu povesti pe cele mai variate teme. Îmi placea mult sa mi se citeasca, dar chiar si atunci când adultii nu aveau timp, petreceam ore în sir rasfoind singura paginile imprimate, imaginându-mi alte povesti inspirate de desenele care împodobeau aceste carti pentru prescolari.
Multe din carti le-am daruit de-a lungul anilor, unele le-am citit si fetitelor mele, altele le-am dat cu împrumut si nu mi-au mai fost returnate. Câteva însa - cele mai frumoase, nu m-am îndurat sa le înstrainez. Le pastrez si astazi într-un cufar, în podul casei. Când ma cuprinde nostalgia, cu precadere în serile de toamna când ceata se lasa grea peste oras, urc scarile în pod. Desfac încuietoarea cu inel metalic si deschid cu emotie capacul. Mereu cu emotie. Balamalele scârtâie prelung, ca si când duhul cufarului mi-ar adresa un salut prietenesc – doar ne cunoastem de o viata!
Lada e plina cu albume si carti. Îmi amintesc ca într-o vreme am fost fan al povestilor cu zâne si vrajitori. Odata - sa fi avut vreo sase anisori, am chiar fost la un spectacol de iluzionism. Pe scena a aparut un vrajitor înalt, cu joben, pelerina si baston si prima lui scamatorie a fost sa scoata un iepuras alb din joben. Iepurasul a fost imediat transformat în mielut pentru ca apoi, acesta sa fie transformat într-o cusma de cioban. Ce am mai aplaudat! Cât ne-am mai minunat! Habar n-am cum i-au reusit magiile, dar stiu cât de usor pot fi facuti copiii fericiti!
Multa vreme am visat ca voi deveni si eu cândva vrajitoare. Nu din acelea rele, care râd hidos, prepara elixiruri în cazan si zboara calare pe matura! Nuuu! Mi-am dorit sa fiu vrajitoare buna, o zâna ca cea care a ajutat-o pe Cenusareasa si a transformat sase soricei în cai nazdravani si un dovleac în caleasca aurie printr-o simpla atingere de bagheta. Cumva... visul mi s-a îndeplinit pentru câteva ore, pe când aveam vreo 10 ani. Am fost "zâna cea buna" în sceneta Cinderella - în limba engleza, la serbarea de sfârsit de an scolar. ☺ Dar vraji, nu am reusit niciodata sa fac. Paralel, am sperat ca macar voi primi cândva, cumva, un creion fermecat. Serialul polonez de desene animate mi-a alimentat mult timp imaginatia, pâna când am abandonat definitiv si aceasta speranta ;-) Din acel moment am dorit sa fiu cuminte, harnica si vesela, asa ca Martine - eroina din cartile belgiene superb ilustrate. Martine a devenit idealul meu de fetita si tare mi-am dorit sa am si eu un catel pe care sa-l cheme Patapouf si o pisica Moustasche. Cât de mult am iubit aceste carti! Mama a descoperit în anii '70 titlul într-o revista si de atunci, mi-a cumparat fiecare carticica ce prezenta o noua aventura a Martinei: Martine la Gradina Zoo, Martine cu bicicleta, Martine la ora de balet, Martine ajuta la treburile casnice... Povestile Martinei mi-au însotit anii copilariei si mai târziu, au intrat si în viata fetitelor mele. Acum asteapta cuminti, sa fie descoperite de alte mânute de copii - eu sper, cândva de ale nepoteilor mei.
Mângâi copertile, rasfoiesc câteva pagini... Din "Martine si serbarea florilor" se desprinde ceva diafan ce pluteste spre podea. Ca un fluture. Este o floare presata, o ramurica de liliac. Liliacul parfumat din gradina bunicilor... dar casa bunicilor nu mai exista de peste douazeci de ani... Doamne, cum trece timpul!

Cartea a fost pentru mine cadoul care mi-a facut întotdeauna placere si pasiunea pentru citit mi-a fost insuflata de catre parinti si bunici deja din vremea când înca nu cunosteam literele. Aveam pe atunci multe carti ilustrate, cu povesti pe cele mai variate teme. Îmi placea mult sa mi se citeasca, dar chiar si atunci când adultii nu aveau timp, petreceam ore în sir rasfoind singura paginile imprimate, imaginându-mi alte povesti inspirate de desenele care împodobeau aceste carti pentru prescolari.
Multe din carti le-am daruit de-a lungul anilor, unele le-am citit si fetitelor mele, altele le-am dat cu împrumut si nu mi-au mai fost returnate. Câteva însa - cele mai frumoase, nu m-am îndurat sa le înstrainez. Le pastrez si astazi într-un cufar, în podul casei. Când ma cuprinde nostalgia, cu precadere în serile de toamna când ceata se lasa grea peste oras, urc scarile în pod. Desfac încuietoarea cu inel metalic si deschid cu emotie capacul. Mereu cu emotie. Balamalele scârtâie prelung, ca si când duhul cufarului mi-ar adresa un salut prietenesc – doar ne cunoastem de o viata!
Lada e plina cu albume si carti. Îmi amintesc ca într-o vreme am fost fan al povestilor cu zâne si vrajitori. Odata - sa fi avut vreo sase anisori, am chiar fost la un spectacol de iluzionism. Pe scena a aparut un vrajitor înalt, cu joben, pelerina si baston si prima lui scamatorie a fost sa scoata un iepuras alb din joben. Iepurasul a fost imediat transformat în mielut pentru ca apoi, acesta sa fie transformat într-o cusma de cioban. Ce am mai aplaudat! Cât ne-am mai minunat! Habar n-am cum i-au reusit magiile, dar stiu cât de usor pot fi facuti copiii fericiti!
Multa vreme am visat ca voi deveni si eu cândva vrajitoare. Nu din acelea rele, care râd hidos, prepara elixiruri în cazan si zboara calare pe matura! Nuuu! Mi-am dorit sa fiu vrajitoare buna, o zâna ca cea care a ajutat-o pe Cenusareasa si a transformat sase soricei în cai nazdravani si un dovleac în caleasca aurie printr-o simpla atingere de bagheta. Cumva... visul mi s-a îndeplinit pentru câteva ore, pe când aveam vreo 10 ani. Am fost "zâna cea buna" în sceneta Cinderella - în limba engleza, la serbarea de sfârsit de an scolar. ☺ Dar vraji, nu am reusit niciodata sa fac. Paralel, am sperat ca macar voi primi cândva, cumva, un creion fermecat. Serialul polonez de desene animate mi-a alimentat mult timp imaginatia, pâna când am abandonat definitiv si aceasta speranta ;-) Din acel moment am dorit sa fiu cuminte, harnica si vesela, asa ca Martine - eroina din cartile belgiene superb ilustrate. Martine a devenit idealul meu de fetita si tare mi-am dorit sa am si eu un catel pe care sa-l cheme Patapouf si o pisica Moustasche. Cât de mult am iubit aceste carti! Mama a descoperit în anii '70 titlul într-o revista si de atunci, mi-a cumparat fiecare carticica ce prezenta o noua aventura a Martinei: Martine la Gradina Zoo, Martine cu bicicleta, Martine la ora de balet, Martine ajuta la treburile casnice... Povestile Martinei mi-au însotit anii copilariei si mai târziu, au intrat si în viata fetitelor mele. Acum asteapta cuminti, sa fie descoperite de alte mânute de copii - eu sper, cândva de ale nepoteilor mei.
Mângâi copertile, rasfoiesc câteva pagini... Din "Martine si serbarea florilor" se desprinde ceva diafan ce pluteste spre podea. Ca un fluture. Este o floare presata, o ramurica de liliac. Liliacul parfumat din gradina bunicilor... dar casa bunicilor nu mai exista de peste douazeci de ani... Doamne, cum trece timpul!

/ Labels:
acasa,
amintiri,
bunica,
cadou,
carti,
catel,
cuvinte,
dovleac,
duzina,
imaginatie,
joc,
literatura,
mama,
pisica,
vrajitoare
luni, 9 aprilie 2018
Masa festiva de Paste – Amintiri din copilarie
Sa fi avut 5-6 ani… Eram la bunici în Saptamâna Mare. Prea multe detalii nu îmi amintesc, însa unul singur ma face mereu în preajma Noptii de Înviere sa scormonesc în amintiri. Din pacate, bunicii nu mai sunt lânga mine sa încercam împreuna sa reconstituim acea noapte magica… Dumnezeu sa-i odihneasca în pacea eterna!
Îmi placeau mult vacantele la bunici. Pe atunci locuiau în Bucuresti pe Brezoianu, direct lânga unul din spatiile de joaca din Cismigiu. Dupa micul dejun, ieseam singura la leagane si groapa cu nisip.
Bunicii locuiau la ultimul etaj într-o cladire veche si eleganta, cu doua sau trei etaje. Pe acelasi palier locuia o familie care avea un baietel. Nu stiu ce vârsta avea, însa era înca bebelus, mergea de-a busilea. Mama lui îmi atragea deseori atentia cu blândete, sa nu alerg pe scari „ca doarme bebe“. Sotul doamnei lucra într-un minister. Bunicul, colonel pensionar, lucra înca contabil-sef la o întreprindere bucuresteana, din placerea de a avea o ocupatie serioasa (poate si din motive financiare, pentru ca planuiau sa se mute la Sibiu, unde doi ani mai târziu au si ridicat o casa mare în curtea strabunicilor. Sora bunicului a ramas sa locuiasca în aceeasi curte, în vechea casa parinteasca).
Bunicii erau persoane foarte sociabile, aveau câtiva prieteni foarte buni si în acea Noapte de Înviere a fost stabilit sa vina toti la masa, la bunici. Atunci a fost prima data când masa de Paste a însemnat pentru mine ceva deosebit.
Toata ziua bunica a fost ocupata la bucatarie. Bunicul a fost cu mine de dimineata la târg în Obor, sa vedem puii de gaina si de rata. Doamne ce mult îmi placeau! Mai ales cei ciocolatii!
Dupa masa de prânz am fost cu patinele cu rotile în parc. Seara, dupa baita, am adormit imediat.
La miezul noptii m-a trezit vocea bunicii care mi-a soptit ca e Noaptea de Înviere si ca pentru mine a sosit un pachet de la Iepuras. Pe comoda era o cutie mare de carton. Doream sa stiu ce ascude însa eram prea adormita sa o deschid singura. Bunica a scos din ea cea mai frumoasa rochita pe care am vazut-o vreodata! Plus strampi albi si pantofiori de lac, asortati la rochita din satin cu flori roz-pastel.
„De Pasti ne înnoim“ a zis bunica. De atâta bucurie si uimire, atunci nici nu am întrebat nimic în legatura cu misteriosul Iepuras. M-am lasat îmbracata ca o papusa. Apoi bunica mi-a pieptanat parul si l-a lasat liber (de obicei îmi facea doua codite împletite). A prins doar bretonul cu o agrafa. Când am fost gata, mi-a dat voie sa ma parfumez cu parfumul ei pe care-l adoram. Mirosea a primavara!
Am iesit din dormitor în hol. Usa de la intrare era larg deschisa si din casa scarilor se auzeau voci. Pe holul dintre apartamente era întinsa o masa lunga. Bunicii si vecinii au hotarât sa serbeze Pastele împreuna, cu tot cu musafiri.
Mama bebelusului plasa platouri cu mâncaruri alese pe masa lunga, acoperita cu fata de masa alba, scrobita. Bunica intercala platourile ei si amandoua râdeau.
Bebelusul dormea, doar eu eram asa de mare încât sa am voie sa particip la sarbatoare.
Bunicul era înca la biserica, cu sotul vecinei. Au sosit cu lumânarile aprinse, au salutat vesel „Christos a Înviat!“ si au dat lumina candelabrelor de pe masa festiva.
În urma lor au urcat scarile grupuri de adulti – prieteni de-ai bunicilor si de ai vecinilor. Îsi spuneau „Christos a Înviat!“ „Adevarat a Înviat!“ si se îmbratisau. Ofereau gazdelor frezii si zambile si mie pungute cu bomboane si ciocolata. Tot ce se întâmpla în jurul meu era nou, interesant, fascinant! Eram singurul copil, stateam pe scaunul pe care m-a asezat bunica si priveam încântata, aproape fara sa respir! Casa scarilor generoasa, scarile din marmura cu balustrada din lemn furniruit, tavanul înalt pe care dansau luminile lumânrilor la fiecare miscare a invitatilor, ciocnetul oualor rosii, al paharelor si tacâmurilor, vocile vesele ale comesenilor, parfumul florilor care împodobeau masa, rochita mea noua… Îmi parea ca traiesc o poveste! Si toate aceste minuni datorita Învierii Domnului Iisus!
Numai bunatati erau întinse pe masa, însa nimic nu ma tenta. Conta doar faptul ca aveam voie sa fiu si eu acolo!
Nu stiu cât a durat pâna când bunica a observat ca pleoapele-mi sunt tot mai grele. M-a luat de mâna si mi-a spus sa-mi iau ramas bun de la musafiri si sa merg la culcare. Unii mi-au mângâiat mânutele, altii m-au ciupit de obraz si m-au pupat de frunte. În timp ce am facut turul în jurul mesei, un domn elegant s-a aplecat la urechea mea, mi-a soptit sa întind mâna si sa închid ochii. Am executat automat si am simtit ceva pufos în causul palmei. Când am deschis ochii, tineam în mâna un saculet în miniatura, strâns cu snur cu perlute aurii. „Nu voi fi aici de Stropitînsa asa o floricica gingasa trebuie udata, sa creasca si sa înfloreasca. Sa-l folosesti sanatoasa si voioasa!“ mi-a zis. [Mult mai târziu, în discutiile reluate dupa câtiva ani cu bunica, am înteles sensul vorbelor acelui domn. Era un prieten de-al vecinilor si se pare ca lucra în ambasada. Nu l-am mai întâlnit niciodata.]
Bunica m-a luat de dupa umeri si m-a dirijat spre dormitor. Nu stiam înca ce proteja acel saculet din catifea de matase alba. Era un parfumel în sticluta slefuita ca un diamant, cu capac auriu. În acea noapte am dormit cu saculetul cu parfum sub perna. Abia a doua zi am îndraznit sa desfac dopul si o aroma tulburator de placuta m-a învaluit. Parfumelul în saculet a devenit talismanul meu. Oriunde mergeam, purtam saculetul cu mine. Nu ma parfumam. Foarte rar atingeam usor gura sciclutei cu vârful degetului si apoi tamponam zona din spatele urechilor.
Timp de câtiva ani am avut parfum în sticluta. Apoi am pus apa cu o pipeta. Mirosul persista atât de puternic, încât chiar si apa parfuma ☺
Au trecut multi ani… Cred ca eram prin clasa a VI-a sau a VII-a. Într-o vara, eram undeva în tabara. Dormitorul de fete avea 15-20 de paturi. Seara, dupa ce se dadea oficial stingerea, ne adunam toate în cerc si povesteam, cântam si dansam. Faceam cum s-ar spune acum „Pyjama Pary“ ☺ Eu eram un fel de vedeta, fetele ma considerau „deosebita“ pentru ca aveam camasa de noapte facuta la comanda. Era lunga pâna la glezne, lucrata dintr-un batist bleu cu flori mici albe, dupa un model migalos, lejer cu pliuri, ca o rochita de zâna – ziceau fetele. Bunica comandase pentru mine din acelasi material si lenjerie de pat.
Într-o seara am povestit fetelor despre Noaptea de Înviere – povestea aici redata, si le-am aratat punguta alba cu sticluta cu apa parfumata. A trecut din mâna în mâna si toate s-au minunat.
A fost ultima noapte când am avut-o sub perna… A doua zi disparuse. Definitiv si irecuperabil.
PS: Cred ca amintirea acestui parfum a determinat în mine dorinta de a colectiona (ca adult), parfumuri-miniaturistice ☺ vezi foto.
Îmi placeau mult vacantele la bunici. Pe atunci locuiau în Bucuresti pe Brezoianu, direct lânga unul din spatiile de joaca din Cismigiu. Dupa micul dejun, ieseam singura la leagane si groapa cu nisip.
Bunicii locuiau la ultimul etaj într-o cladire veche si eleganta, cu doua sau trei etaje. Pe acelasi palier locuia o familie care avea un baietel. Nu stiu ce vârsta avea, însa era înca bebelus, mergea de-a busilea. Mama lui îmi atragea deseori atentia cu blândete, sa nu alerg pe scari „ca doarme bebe“. Sotul doamnei lucra într-un minister. Bunicul, colonel pensionar, lucra înca contabil-sef la o întreprindere bucuresteana, din placerea de a avea o ocupatie serioasa (poate si din motive financiare, pentru ca planuiau sa se mute la Sibiu, unde doi ani mai târziu au si ridicat o casa mare în curtea strabunicilor. Sora bunicului a ramas sa locuiasca în aceeasi curte, în vechea casa parinteasca).
Bunicii erau persoane foarte sociabile, aveau câtiva prieteni foarte buni si în acea Noapte de Înviere a fost stabilit sa vina toti la masa, la bunici. Atunci a fost prima data când masa de Paste a însemnat pentru mine ceva deosebit.
Toata ziua bunica a fost ocupata la bucatarie. Bunicul a fost cu mine de dimineata la târg în Obor, sa vedem puii de gaina si de rata. Doamne ce mult îmi placeau! Mai ales cei ciocolatii!
Dupa masa de prânz am fost cu patinele cu rotile în parc. Seara, dupa baita, am adormit imediat.
La miezul noptii m-a trezit vocea bunicii care mi-a soptit ca e Noaptea de Înviere si ca pentru mine a sosit un pachet de la Iepuras. Pe comoda era o cutie mare de carton. Doream sa stiu ce ascude însa eram prea adormita sa o deschid singura. Bunica a scos din ea cea mai frumoasa rochita pe care am vazut-o vreodata! Plus strampi albi si pantofiori de lac, asortati la rochita din satin cu flori roz-pastel.
„De Pasti ne înnoim“ a zis bunica. De atâta bucurie si uimire, atunci nici nu am întrebat nimic în legatura cu misteriosul Iepuras. M-am lasat îmbracata ca o papusa. Apoi bunica mi-a pieptanat parul si l-a lasat liber (de obicei îmi facea doua codite împletite). A prins doar bretonul cu o agrafa. Când am fost gata, mi-a dat voie sa ma parfumez cu parfumul ei pe care-l adoram. Mirosea a primavara!
Am iesit din dormitor în hol. Usa de la intrare era larg deschisa si din casa scarilor se auzeau voci. Pe holul dintre apartamente era întinsa o masa lunga. Bunicii si vecinii au hotarât sa serbeze Pastele împreuna, cu tot cu musafiri.
Mama bebelusului plasa platouri cu mâncaruri alese pe masa lunga, acoperita cu fata de masa alba, scrobita. Bunica intercala platourile ei si amandoua râdeau.
Bebelusul dormea, doar eu eram asa de mare încât sa am voie sa particip la sarbatoare.
Bunicul era înca la biserica, cu sotul vecinei. Au sosit cu lumânarile aprinse, au salutat vesel „Christos a Înviat!“ si au dat lumina candelabrelor de pe masa festiva.
În urma lor au urcat scarile grupuri de adulti – prieteni de-ai bunicilor si de ai vecinilor. Îsi spuneau „Christos a Înviat!“ „Adevarat a Înviat!“ si se îmbratisau. Ofereau gazdelor frezii si zambile si mie pungute cu bomboane si ciocolata. Tot ce se întâmpla în jurul meu era nou, interesant, fascinant! Eram singurul copil, stateam pe scaunul pe care m-a asezat bunica si priveam încântata, aproape fara sa respir! Casa scarilor generoasa, scarile din marmura cu balustrada din lemn furniruit, tavanul înalt pe care dansau luminile lumânrilor la fiecare miscare a invitatilor, ciocnetul oualor rosii, al paharelor si tacâmurilor, vocile vesele ale comesenilor, parfumul florilor care împodobeau masa, rochita mea noua… Îmi parea ca traiesc o poveste! Si toate aceste minuni datorita Învierii Domnului Iisus!
Numai bunatati erau întinse pe masa, însa nimic nu ma tenta. Conta doar faptul ca aveam voie sa fiu si eu acolo!
Nu stiu cât a durat pâna când bunica a observat ca pleoapele-mi sunt tot mai grele. M-a luat de mâna si mi-a spus sa-mi iau ramas bun de la musafiri si sa merg la culcare. Unii mi-au mângâiat mânutele, altii m-au ciupit de obraz si m-au pupat de frunte. În timp ce am facut turul în jurul mesei, un domn elegant s-a aplecat la urechea mea, mi-a soptit sa întind mâna si sa închid ochii. Am executat automat si am simtit ceva pufos în causul palmei. Când am deschis ochii, tineam în mâna un saculet în miniatura, strâns cu snur cu perlute aurii. „Nu voi fi aici de Stropit

Bunica m-a luat de dupa umeri si m-a dirijat spre dormitor. Nu stiam înca ce proteja acel saculet din catifea de matase alba. Era un parfumel în sticluta slefuita ca un diamant, cu capac auriu. În acea noapte am dormit cu saculetul cu parfum sub perna. Abia a doua zi am îndraznit sa desfac dopul si o aroma tulburator de placuta m-a învaluit. Parfumelul în saculet a devenit talismanul meu. Oriunde mergeam, purtam saculetul cu mine. Nu ma parfumam. Foarte rar atingeam usor gura sciclutei cu vârful degetului si apoi tamponam zona din spatele urechilor.
Timp de câtiva ani am avut parfum în sticluta. Apoi am pus apa cu o pipeta. Mirosul persista atât de puternic, încât chiar si apa parfuma ☺
Au trecut multi ani… Cred ca eram prin clasa a VI-a sau a VII-a. Într-o vara, eram undeva în tabara. Dormitorul de fete avea 15-20 de paturi. Seara, dupa ce se dadea oficial stingerea, ne adunam toate în cerc si povesteam, cântam si dansam. Faceam cum s-ar spune acum „Pyjama Pary“ ☺ Eu eram un fel de vedeta, fetele ma considerau „deosebita“ pentru ca aveam camasa de noapte facuta la comanda. Era lunga pâna la glezne, lucrata dintr-un batist bleu cu flori mici albe, dupa un model migalos, lejer cu pliuri, ca o rochita de zâna – ziceau fetele. Bunica comandase pentru mine din acelasi material si lenjerie de pat.
Într-o seara am povestit fetelor despre Noaptea de Înviere – povestea aici redata, si le-am aratat punguta alba cu sticluta cu apa parfumata. A trecut din mâna în mâna si toate s-au minunat.
A fost ultima noapte când am avut-o sub perna… A doua zi disparuse. Definitiv si irecuperabil.
PS: Cred ca amintirea acestui parfum a determinat în mine dorinta de a colectiona (ca adult), parfumuri-miniaturistice ☺ vezi foto.
joi, 24 noiembrie 2011
Emma Leontine
Andrea - fiica lui Helmut a devenit mamica!!!Emma Leontine a ales o minunata zi de a veni pe lume, si anume data de 22.11.2011, ora 11:22 :))
În momentul fotografierii - imediat dupa nastere, ursuletul de plus pare a avea aceeasi marime... sa vedem însa cine va fi mai tare, peste doua saptamâni! ;)
Emma Leontine cântareste 3300 grame si are o înaltime de 52 cm.
Astazi am fost în Memmingen, la maternitate, sa le vizitam pe cele doua vedete ale familiei. Amândoua sunt sanatoase si se simt bine. Mâine au voie acasa :)
Duminica ne-au invitat sa le facem o vizita la domiciliu. Voi reveni cu fotografii.
duminică, 17 aprilie 2011
Sfârsitul anilor '80
Poveste face parte din ciclul "Povesti parfumate între bloggeri" initiat de Mirela. Tema de astazi este: sa ne amintim de un parfum pe care îl foloseam înainte de 1989 si care sa fi fost fabricat în România.
Primisem în dar de la bunica, un set Vanderbilt: eau de parfum si crema parfumanta. Simt parca si acum aroma de mimoze, garofite, trandafiri, scortisoara, vanilie, lemn de santal... o poveste orientala concentrata în flacon. Pulverizam parfumul doar la ocazii deosebite, asortându-l la o tinuta eleganta de seara si ritualul facea parte din bucuria cu care ma pregateam pentru acel eveniment deosebit: un spectacol de teatru sau muzica, o vizita speciala sau o sarbatoare. Pentru tinuta zilnica, foloseam un deo-spray, procurat tot de bunica mea, care avea tot felul de cunostinte, care la rândul lor aveau alte cunostinte... Era vremea când în magazine nu se gasea nimic, dar toata lumea avea macar strictul necesar. Era vremea când ne bucuram pentru lucrurile marunte si fiecare "nimic" avea o alta semnificatie ca acum.
Dupa dus, foloseam spray Impuls, Rexona, 8x4 sau Fa si nota proaspata pulverizata, îmi conferea o fantastica buna dispozitie. Îmi amintesc cu câta placere scoteam o bluza din dulapul în care totul mirosea a mere verzi, de la sapunurile - primite tot de la bunica si pe care nu ma înduram sa le folosesc, decât atunci când primeam urmatorul. Tin minte ca pastram chiar si ambalajul sapunului, fascinata fiind de frumusetea chipului imprimit pe hârtia Amo, spre exemplu.
Nu stiu de ce, dar pe vremea aceea, toate produsele cosmetice românesti miroseau a sapun de rufe... Cu o singura exceptie. Era toamna anului 1988, iesise pe piata spray-ul Favorit si mirosul era fantastic! Ma cucerise instantaneu! Eram la cinema si duduia din fata mea mirosea a lamâie amara, lacramioare de padure, mosc si flori de iasmin. Trecând peste penibilitatea momentului, am întrebat-o cu ce s-a parfumat si din acel moment, am pus la bataie toare relatiile pe care le aveam, spre a obtine spray-ul. Se vindea în magazine, ca toate produsele bune, doar pe sub mâna si eu pur si simplu nu reuseam sa fac rost. Eram înnebunita dupa acest parfum pe care îl recunosteam pe strada, în autobuz, la cumparaturi... Toate acele femei ce exalau Favorit mi se pareau adevarate zeite.
În seara de Craciun, sotul meu mi-a facut cadou mult doritul spray... Am fost coplesita de emotie! Abia am asteptat sa se faca dimineata si cum am iesit de sub dus, m-am spray-at cu adoartul parfum-deodorant. Câteve minute mai târziu, stomacul mi s-a zvârcolit si nu mi-am putut st
apâni senzatia de voma. Mi-a fost rau pâna când am facut dus din nou. Nu puteam sa-mi explic de ce?!
A doua zi dimineata, totul s-a repetat; a treia iar... Abia dupa o saptamâna, am înteles ca sunt însarcinata. Nu doar mirosul acestui parfum nu-l mai puteam suporta, ci bineînteles multe altele. Cu unele m-am re-împrietenit dupa primele trei luni de sarcina, cu Favorit însa niciodata! Doza a ramas nefolosita pe etajera din baie...
În septembrie '89 am nascut-o pe Adela, prima mea fetita si Craciunul ce a urmat, avea sa schimbe destinul întregii Românii.
------------------------------------------------------------------------------------------------
au mai scris pe aceeasi tema: Mirela, Gabi123, Vera, Danielle, Gina, Cati.
Primisem în dar de la bunica, un set Vanderbilt: eau de parfum si crema parfumanta. Simt parca si acum aroma de mimoze, garofite, trandafiri, scortisoara, vanilie, lemn de santal... o poveste orientala concentrata în flacon. Pulverizam parfumul doar la ocazii deosebite, asortându-l la o tinuta eleganta de seara si ritualul facea parte din bucuria cu care ma pregateam pentru acel eveniment deosebit: un spectacol de teatru sau muzica, o vizita speciala sau o sarbatoare. Pentru tinuta zilnica, foloseam un deo-spray, procurat tot de bunica mea, care avea tot felul de cunostinte, care la rândul lor aveau alte cunostinte... Era vremea când în magazine nu se gasea nimic, dar toata lumea avea macar strictul necesar. Era vremea când ne bucuram pentru lucrurile marunte si fiecare "nimic" avea o alta semnificatie ca acum.
Dupa dus, foloseam spray Impuls, Rexona, 8x4 sau Fa si nota proaspata pulverizata, îmi conferea o fantastica buna dispozitie. Îmi amintesc cu câta placere scoteam o bluza din dulapul în care totul mirosea a mere verzi, de la sapunurile - primite tot de la bunica si pe care nu ma înduram sa le folosesc, decât atunci când primeam urmatorul. Tin minte ca pastram chiar si ambalajul sapunului, fascinata fiind de frumusetea chipului imprimit pe hârtia Amo, spre exemplu.
Nu stiu de ce, dar pe vremea aceea, toate produsele cosmetice românesti miroseau a sapun de rufe... Cu o singura exceptie. Era toamna anului 1988, iesise pe piata spray-ul Favorit si mirosul era fantastic! Ma cucerise instantaneu! Eram la cinema si duduia din fata mea mirosea a lamâie amara, lacramioare de padure, mosc si flori de iasmin. Trecând peste penibilitatea momentului, am întrebat-o cu ce s-a parfumat si din acel moment, am pus la bataie toare relatiile pe care le aveam, spre a obtine spray-ul. Se vindea în magazine, ca toate produsele bune, doar pe sub mâna si eu pur si simplu nu reuseam sa fac rost. Eram înnebunita dupa acest parfum pe care îl recunosteam pe strada, în autobuz, la cumparaturi... Toate acele femei ce exalau Favorit mi se pareau adevarate zeite.
În seara de Craciun, sotul meu mi-a facut cadou mult doritul spray... Am fost coplesita de emotie! Abia am asteptat sa se faca dimineata si cum am iesit de sub dus, m-am spray-at cu adoartul parfum-deodorant. Câteve minute mai târziu, stomacul mi s-a zvârcolit si nu mi-am putut st
apâni senzatia de voma. Mi-a fost rau pâna când am facut dus din nou. Nu puteam sa-mi explic de ce?!A doua zi dimineata, totul s-a repetat; a treia iar... Abia dupa o saptamâna, am înteles ca sunt însarcinata. Nu doar mirosul acestui parfum nu-l mai puteam suporta, ci bineînteles multe altele. Cu unele m-am re-împrietenit dupa primele trei luni de sarcina, cu Favorit însa niciodata! Doza a ramas nefolosita pe etajera din baie...
În septembrie '89 am nascut-o pe Adela, prima mea fetita si Craciunul ce a urmat, avea sa schimbe destinul întregii Românii.
------------------------------------------------------------------------------------------------
au mai scris pe aceeasi tema: Mirela, Gabi123, Vera, Danielle, Gina, Cati.
duminică, 31 octombrie 2010
Bunica ANA
Astazi ar fi fost ziua bunicii, dar nu mai e de multi ani printre noi... De dragul ei însa, pun în fiecare an gutui pe dulap, asa cum obisnuia sa faca ea - bunica Ana. Si parca o vad cum zâmbea si spunea: "Parfumeaza întreaga casa". Câta dreptate avea! Gutuile mele raspândesc miros de toamna si de Bunica...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

