Reiau firul povestirii de unde
am ramas în articolul precedent - orasul Pompeii a avut oficial 25 bordeluri, numeroase case ofereau astfel de servicii în "camera din spate". O singura casa în Pompeii a fost destinata în întregime prostitutiei "
Il Lupanare"(în limba latina "lupa" = prostituată, "lupanar" = bordel), si faptul ca a fost construita de la bun început în acest scop, o face unica (cea mai veche din lume). Spre a ajunge la acest bordel, în oras existau indicatoare amplasate cât mai vizibil, clar si pe întelesul oricarui analfabet (vezi foto).
Casa are doua etaje, geamurile sunt mici si camerele au doar latimea unui pat, facut din caramida. Pe coridor, peretii contin fresce ce indica genul serviciilor prestate. În aceasta casa au lucrat atât femei cât si barbati.
În antichitate, se crede ca Pompeii era orasul în care strainii veneau sa traiasca marea aventura, sa joace, sa riste, sa se distreze, sa aiba sex, era ceva comparativ cu Las Vegas-ul zileor noastre. Se presupune ca în Pompeii bogatii s-au amestecat cu saracii, au mâncat "din aceeasi oala" si au avut casele învecinate, diferenta cea mare era ca bogatii se acopereau cu bijuterii si aveau servitori, ceilalti nu.
(sursa harta)


Cele mai mari atractii ale acestei epoci au fost luptele gladiatorilor. Pompeii ca mândru oras, a avut o arena în care încapeau 20.000 de spectatori. Acesta a fost
primul amfiteatru roman si pâna la
Colosseumul din Roma, principiile arhitecturale au fost mult îmbunatatite.
În imediata apopiere a amfiteatrului era "
palaestra" - scoala gladiatorilor, un teren de sport pe care acesti sclavi si prizonieri de razboi obisnuiau sa se antreneze. Acum câtiva ani, unul din peretii care înconjoara arena s-a prabusit si zona a fost închisa din motive de securitate.
Pentru spectacolele muzicale, de mimica si poezie, Pompeii a avut
doua teatre, unul complet acoperit -
Odeion, care asigura 1300 locuri si un altu în aer liber -
Teatro Grande, cu 5000 locuri.


Via dell' Abbondanza este cea mai lata strada, are 8 metri latime si de-a lungul acesteia au fost deschise cele mai multe magazine si restaurante. Foarte des întâlnite erau asa numitele Thermopolia (singularul este
Thermopolium; în greaca veche, "termos" = fierbinte și "polein" = a vinde). Un gen de restaurant-imbiss sau snack-bar, unde se putea servi mâncare fierbinte. Mâncarea oferita aici era simpla, în general preparate din legume: mazăre, fasole, linte și năut. Fierturile se mentineau fierbinti în vase de ceramica fixate pe tejghele din piatra sau marmura, sub care era întretinut focul. Nu existau mese, comertul era stradal, mâncarea se servea din mers.

Plimbarea noastra în Pompeii a durat aproape patru ore, totul este interesant si ca sa vezi e nevoie de mult-mult timp. Daca esti însotit de un ghid bun, acesta îti va atrage atentia asupra punctelor importante si îti va da explicatiile necesare.
Multe din ruinele caselor scoase de sub "sigiliul" de cenusa si lava nu prezinta stabilitate si sunt închise pentru publicul larg. Multe din vestigii s-au deteriorat datorita ploilor si a umiditatii aerului, bani în reconditionari se învestesc putini si unica solutie de a proteja piesele de importanta istorica si culturala este stramutarea lor în sali de muzee. La aceste pierderi se adauga si furturile (hotii de obiecte de arta cunosc metode prin care dezlipesc picturi murale si mozaicuri!) asa încât nu se stie câta vreme muzeul în aer liber va mai exista! Spre exemplu, Casa Moralistului - unul din obiectivele frecvent vizitate de turisti, a fost de curând închisa, pentru ca s-a darâmat un perete. La sfârsitul fiecarui sezon se întâmpla câte ceva...
Noi am vizitat
Casa di Stephanus, o casa a carui parter a fost conceput ca atelier de spalatat si fiert rufe. La parter exista si magazinul cu rafturi pentru depozitarea lucrurilor de la clienti. La etaj erau camerele pentru locuit si terasa pe care se presupune ca erau întinse rufele la uscat.
Romanii erau oameni curati, pedanti, purtau cu placere tunici albe. În Pompeii au existat mai multe spalatorii, parte din ele erau specializate pentru curatarea si vopsirea lânii, altele pentru tesaturile fine.
Casa Diadumeni, cunoscuta si sub denumirea de Casa Marcus Epidius Rufus si Marcus Epidius Sabinus, tata si fiu, ambii senatori. Vila fost construita în a doua jumatate a secolului 2 î. Ch. si arhitectura este neobisnuita pentru zona. Dincolo de vestibul se deschidea un atrium de tip Corint cu mărime impunătoare, cu acoperis sustinut pe șaisprezece coloane cu capiteluri dorice, dispuse în jurul impluvium-ului cu pozitie centrala. În jurul atrium-ului sunt aranjate diferitele camere într-o simetrie perfecta - model rar întâlnit la alte construcții.

O alta locuinta vizitata a fost
Casa di casca longus, denumita asa dupa
inscriptia gasita pe unul din cele trei picioare ale mesei, picioare având forma de lei. Nu se stie cine a locuit aici, dar casa reprezinta forma de locuinta luxoasa tipica în Pompeii.
Atrium-ul constituia principala încăpere. Acoperisul avea o deschidere rectangulara (compluvium) cu scop triplu: pentru iluminarea camerei, pentru colectarea apei de ploaie în bazinul construit dedesubt (impluvium) si pentru evacuarea fumului, deoarece atriumul era încăperea unde se facea focul în vatra.
Pereţii atriumului erau în general bogat decoraţi, cu marmură de diferite culori sau acoperiţi cu picturi. Podeaua era decorată cu mozaicuri, asemanator bazinului.
În jurul atriumului erau grupate principalele încăperi folosite de familie: sufrageria, eventual biroul si unul sau mai multe dormitoare.
În atrium era expus cufărul cu bani - pentru a indica bogăţia proprietarului si totodata, aici exista un micul templu închinat zeilor protectori ai casei (lararium). Templul avea statuete de bronz ale divinităţilor si picturi ale zeilor casei. Pe partea opusa intrarii în atrium, era usa ce ducea spre gradina.(
va urma)


Celor ce au timp si interes sa înteleaga mai bine viata în Pompeii, recomad accesarea linkul pentru a viziona filmul documentar: "
Pompeii - Life and Death in a Roman Town" interpretarile si descoperirile sunt fascinante!