Sibiu, noiembrie 2024 - MfC s47

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

La florarie - Miercurea fara cuvinte 5/2024

> 

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Sibiu - Reflexii in oglinda S47/23

Cele câteva zile petrecute la Sibiu mi-au alinat dorul... Orasul a fost îmbracat de sarbatoare, stralucind si reflectând în fiecare vitrina, decor, fereastra... Am adunat muuulte fotografii, spre ca cele câteva prezentate aici va plac si voua ♥ Va doresc o zi de joi minunata si va invit sa participati la aceasta rubrica, initiata de SoriN si preluata aici, de mine. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Stradale 😉

Lebada

Jurnal de Vacanta de vara - La gura de vărsare a Dunării (2)

(continuare la "JVv - La gura de varsare a Dunarii")
Când îti abandonezi masina într-o parcare si pornesti cu vaporasul spre un sat înconjurat de ape, ai ciudatul sentiment ca te îndrepti spre "capatul Pamântului"... Localitatea Sfântu Gheorghe se situeaza pe partea stânga a celui mai vechi brat al Dunarii – Bratul Sfântu Gheorghe, în apropierea gurii de varsare a Dunarii în Marea Neagra. Comuna ocupa o suprafata de 605 km² si este alcatuita din aproximativ 350 gospodarii în care traiesc circa 800 oameni, dupa legi si traditii adaptate locului. Pe timpul verii, am impresia ca în sat sunt mai multi turisti decât localnici!

Casele sunt în general joase, rar vezi cladiri cu etaj. Este un mișmaș arhitectural - nici macar acoperisurile nu mai sunt toate din stuf. Traditionalul se îmbina cu modernul si nu întotdeauna este de bun gust. Exista ca peste tot case vechi, case noi si case care stau sa se darâme. Impresionant aici la Sfântu Gheorghe este ca majoritatea curtilor sunt pline de flori! Desi verile sunt foarte calduroase si secetoase si în ciuda faptului ca terenul este nisipos, din poarta fiecarei case îti zâmbesc florile. Femeile satului sunt majoritatea casnice si cele mai harnice, îngrijesc pe lânga flori si câteva fire de rosii, ardei, castraveti, vinete, fasole -  atât cât sa asigure legume proaspete familiei si turistilor ce le bat la poarta. Ocupatia principala a barbatilor din sat este pescuitul si vânatul, pentru hrana familiilor si ca principala sursa de venit. Pe perioada verii turismul rural - care s-a dezvoltat mult în ultimii ani, aduce satenilor surse suplimentare de venit.

Cresterea animalelor se face peste tot la fel în Delta Dunarii - animalele sunt lasate libere pe grinduri unde îsi cauta singure hrana. Lipsa terenurilor agricole îi determina pe localnici sa pastreze în saivane doar animalele de tractiune si mai rar cornute. Gâstele, ratele si gainile din Sfântu Gheorghe sunt suta la suta bio.
Fiecare gospodarie are câteva pisici si cel putin un catel... Daca pe stazile satului întâlnesti catei de talie mare, aceia apartin cu siguranta turistilor, pentru ca sfântu-gheorghenii au doar catei de talie mica! De ce îi prefera pe cei mici, habar nu am... Câinii sunt pasnici, traiesc în bătătură liberi precum câinii vagabonzi, dar fiecare îsi cunoaste numele si îsi recunoaste stapânul care-i da de mâncare.
Strazile sunt largi, nepavate si pamântul este acoperit cu un strat foarte gros de nisip fin, prăfos, care-ti intra printre degetele picioarelor indiferent ce tip de încaltaminte porti ☺

Autoturismele se pot numara pe degete si am impresia ca nu sunt înregistrate, pentru ca înca circula cu numarul de înmatriculare al ultimului proprietar (*). Parerea mea este ca aceste masini ori au fost achizitionate "pe nimic" în urma falimentului vreunei firme din tara, ori au fost casate; în orice caz, aici în sat stârnesc mult praf, dar se pare ca-si fac treaba ☺ În sezonul estival sunt folosite mult pentru a transporta turistii din sat la plaja, la tarmul Marii Negre. În functie de numarul de turisti, autoturismelor le sunt sau nu, atasate remorci si aceste originale vehicule se numesc Trocarici ☺
Virgil - sotul Silviei, îsi aminteste când în urma cu câtiva ani, dupa ce în localitate au aparut masinile si remmorcile, a discutat cu elevii scolii din sat, cerându-le sa gaseasca o denumire simpatica pentru aceste mijloace de transport. Copiii s-au gândit la "trocarișcă" sau "cașcarabeta" termeni care în limbajul regional înseamna "căruț hodorogit" si Domn' Profesor a ales aceasta denumire nostima, adoptata imediat de întregul sat... Cu alte cuvinte, Virgil este "tatal" Trocarici-ului ☺ (va urma) 

(*) - Sub mottoul "ce mica-i lumea!" am descoperit în sat un microbus ce a apatinut unui prieten de-al meu ☺

Rosu si negru

sau... un Harley, doua Haley ☺

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"

RAI - reflexii stradale

Vacanta noastra la Roma a început exact într-o zi de sarbatoare - "2 giugno: Festa della Repubblica Italiana" si strazile principale din centrul orasului erau pregatite pentru parada. Ca la orice eveniment de importanta nationala, RAI− Radiotelevisione italiana si-a trimis pe teren echipele ☺
Pentru rubrica "Reflexii în oglinda" - câteva reflexii intersante în geamurile si caroseria carelor de reportaj ale radio-televiziunii italiene.

Tuturor, un start bun în weekend! ☺
UPDATE: 13.06.2015 - secvente de la parada din 2 iunie - sarbatoarea nationala a Italiei "Ziua Republicii"

Orizonturi

Croaziera - Pompeii (4)

Eruptia vulcanului Vezuviu din anul 79 este cea mai mare catastrofa naturala din istoria Europei, cenusa si lava au acoperit patru mari orase: Pompei, Herculaneum, Oplontis si Stabiae. Se spune ca desi în antichitate existau harti care urmareau activitatea vulcanilor, Vezuviu nu era mentionat nicaieri. Semnele pe care le-a dat vulcanul înainte de a izbucni, nu au fost luate în serios pentru ca oamenilor nu le-a mai fost dat sa vada asa ceva niciodata pâna atunci! Însusi Plinius cel Batrân, renumit erudit al Imperiului Roman, pasionat cercetator si autor al enciclopediei "Istoria Naturală", a subestimat efectele eruptiei pe care fascinat a urmarit-o pâna în clipa mortii. La data catastofei - cunoscuta în istorie ca "eruptie pliniana" (datorita nepotul acestuia - Plinius cel Tânar, cel care a descris fenomenul), Plinius cel Batrân avea functia de Prefect al flotei romane stationate în Golful Neapole. Dorind sa salveze oamenii ce au cautat refugiu pe tarmul marii, Plinius cel Batrân a murit pe vas, în apropierea orasului Stabiae, asfixiat datorita gazelor toxice emanate de vulcan.
"În întuneric se puteau auzi plânsetele copiilor si tipetele oamenilor. Unii se cautau disperati, încercând sa se recunoasca dupa voci, altii cereau ajutor, altii chiar invocau moartea. Cei mai multi credeau ca au fost abandonati de zei si ca Universul a fost cufundat în întuneric etern" scria Plinis cel Tânar în una din scrisorile ce au devenit celebre, publicate fiind ulterior de catre istoricul Tacit, prieten al tânarului Plinius.


Se presupune ca moartea a survenit în mai multe feluri în Pompeii însa pentru toti a fost brusca si rapida. Bolovanii care au cazut din cer au fost primii care au adus moartea, apoi zidurile surpate ale cladirilor au acoperit o multime de trupuri. Cei care s-au refugiat în pivnite, au suferit soc termic atunci când lava a acoperit orasul. Trupurile lor s-au evaporat. Oamenii de pe plaja au fost carbonizati. Cei care au murit datorita gazelor toxice au suferit câteva secunde mai mult. Prima inspiratie le-a ars plamânii, a doua le-a cementat sângele si a treia i-a sufocat. Nu se stie câte suflete au pierit atunci... Cenusa si lava au acoperit totul în strat de 20 metri si zona a fost data uitarii.
În anul 1592 cu ocazia unor sapaturi de canalizare efectuate în zona, au fost descoperite câteva inscriptii de marmura si monede. Printul d'Elboeuf, general de cavalerie, a cumparat terenul si a început sapaturile pe cont propriu. Abia în anul 1748 s-a implicat oficial Regatul de Neapole si începând cu anul 1763 situl a putut fi vizitat. Printre vizitatorii proeminenti din perioada de început a săpăturilor arheologice se numara Wolfgang Amadeus Mozart si Johann Wolfgang Goethe, care si-a exprimat impresia printr-o fraza devenita celebra: "Es ist viel Unheil in der Welt geschehen, aber wenig, das der Nachwelt so viel Freude gemacht hätte" / "Multe catastrofe se întâmplă în lume, puține însa aduc atâta bucurie posteritatii". S-a referit la faptul ca lava sigilase orasul ca într-o capsula a timpului.
În anul 1863 Giuseppe Fiorelli (1823-1896) a fost numit șef de excavare al orașului antic Pompeii. Folosind principiul matrițelor, metoda introdusa de el - aceea de a umple golurile din roca solodificata în jurul corpurilor surprinse de lava, s-au obtinut mulaje perfecte si astfle s-a reconstituit forma pe care au avut-o oamenii, animalele, chiar si copacii, în momentul catastrofei. Au fost identificate corpurile a 2000 de persoane si cercetarile efectuate asupra scheletelor prin complexele metode oferite de tehnologia zileor noastre, au clasat Pompeii ca fiind una din cele mai mari comori ale lumii. Ceea ce s-a descoperit în Pompeii ofera imaginea reala a modului de viata în Imperiul Roman din secolul 1.
În prezent, Pompeii este vizitat de aproximativ 3 milioane de turisti anual si eu m-am numarat printre cei care au fost aici în noiembrie 2014.
Excursia pe care am facut-o în Pompeii a fost impresionanta, m-a emotionat tot ce am vazut si tot ce am aflat. Am parasit situl arheologic cu sentimentul ca am coborât din masina timpului... Imediat la poarta am dat de tarabele cu suveniruri ieftine, vederi si magneti pentru frigider. (va urma)

Recomand filmele Pompeii: The Last Day (BBC) si POMPEII - BURIED ALIVE - Discovery History Science (accesati linkul).

Croaziera - Pompeii (3)

Reiau firul povestirii de unde am ramas în articolul precedent - orasul Pompeii a avut oficial 25 bordeluri, numeroase case ofereau astfel de servicii în "camera din spate". O singura casa în Pompeii a fost destinata în întregime prostitutiei "Il Lupanare"(în limba latina "lupa" = prostituată, "lupanar" = bordel), si faptul ca a fost construita de la bun început în acest scop, o face unica (cea mai veche din lume). Spre a ajunge la acest bordel, în oras existau indicatoare amplasate cât mai vizibil, clar si pe întelesul oricarui analfabet (vezi foto).
Casa are doua etaje, geamurile sunt mici si camerele au doar latimea unui pat, facut din caramida. Pe coridor, peretii contin fresce ce indica genul serviciilor prestate. În aceasta casa au lucrat atât femei cât si barbati.
În antichitate, se crede ca Pompeii era orasul în care strainii veneau sa traiasca marea aventura, sa joace, sa riste, sa se distreze, sa aiba sex, era ceva comparativ cu Las Vegas-ul zileor noastre. Se presupune ca în Pompeii bogatii s-au amestecat cu saracii, au mâncat "din aceeasi oala" si au avut casele învecinate, diferenta cea mare era ca bogatii se acopereau cu bijuterii si aveau servitori, ceilalti nu.(sursa harta)

Cele mai mari atractii ale acestei epoci au fost luptele gladiatorilor. Pompeii ca mândru oras, a avut o arena în care încapeau 20.000 de spectatori. Acesta a fost primul amfiteatru roman si pâna la Colosseumul din Roma, principiile arhitecturale au fost mult îmbunatatite.
În imediata apopiere a amfiteatrului era "palaestra" - scoala gladiatorilor, un teren de sport pe care acesti sclavi si prizonieri de razboi obisnuiau sa se antreneze. Acum câtiva ani, unul din peretii care înconjoara arena s-a prabusit si zona a fost închisa din motive de securitate.
Pentru spectacolele muzicale, de mimica si poezie, Pompeii a avut doua teatre, unul complet acoperit - Odeion, care asigura 1300 locuri si un altu în aer liber - Teatro Grande, cu 5000 locuri.

Via dell' Abbondanza este cea mai lata strada, are 8 metri latime si de-a lungul acesteia au fost deschise cele mai multe magazine si restaurante. Foarte des întâlnite erau asa numitele Thermopolia (singularul este Thermopolium; în greaca veche, "termos" = fierbinte și "polein" = a vinde). Un gen de restaurant-imbiss sau snack-bar, unde se putea servi mâncare fierbinte. Mâncarea oferita aici era simpla, în general preparate din legume: mazăre, fasole, linte și năut. Fierturile se mentineau fierbinti în vase de ceramica fixate pe tejghele din piatra sau marmura, sub care era întretinut focul. Nu existau mese, comertul era stradal, mâncarea se servea din mers.

Plimbarea noastra în Pompeii a durat aproape patru ore, totul este interesant si ca sa vezi e nevoie de mult-mult timp. Daca esti însotit de un ghid bun, acesta îti va atrage atentia asupra punctelor importante si îti va da explicatiile necesare.
Multe din ruinele caselor scoase de sub "sigiliul" de cenusa si lava nu prezinta stabilitate si sunt închise pentru publicul larg. Multe din vestigii s-au deteriorat datorita ploilor si a umiditatii aerului, bani în reconditionari se învestesc putini si unica solutie de a proteja piesele de importanta istorica si culturala este stramutarea lor în sali de muzee. La aceste pierderi se adauga si furturile (hotii de obiecte de arta cunosc metode prin care dezlipesc picturi murale si mozaicuri!) asa încât nu se stie câta vreme muzeul în aer liber va mai exista! Spre exemplu, Casa Moralistului - unul din obiectivele frecvent vizitate de turisti, a fost de curând închisa, pentru ca s-a darâmat un perete. La sfârsitul fiecarui sezon se întâmpla câte ceva...
Noi am vizitat Casa di Stephanus, o casa a carui parter a fost conceput ca atelier de spalatat si fiert rufe. La parter exista si magazinul cu rafturi pentru depozitarea lucrurilor de la clienti. La etaj erau camerele pentru locuit si terasa pe care se presupune ca erau întinse rufele la uscat.
Romanii erau oameni curati, pedanti, purtau cu placere tunici albe. În Pompeii au existat mai multe spalatorii, parte din ele erau specializate pentru curatarea si vopsirea lânii, altele pentru tesaturile fine.

Casa Diadumeni, cunoscuta si sub denumirea de Casa Marcus Epidius Rufus si Marcus Epidius Sabinus, tata si fiu, ambii senatori. Vila fost construita în a doua jumatate a secolului 2 î. Ch. si arhitectura este neobisnuita pentru zona. Dincolo de vestibul se deschidea un atrium de tip Corint cu mărime impunătoare, cu acoperis sustinut pe șaisprezece coloane cu capiteluri dorice, dispuse în jurul impluvium-ului cu pozitie centrala. În jurul atrium-ului sunt aranjate diferitele camere într-o simetrie perfecta - model rar întâlnit la alte construcții.

O alta locuinta vizitata a fost Casa di casca longus, denumita asa dupa inscriptia gasita pe unul din cele trei picioare ale mesei, picioare având forma de lei. Nu se stie cine a locuit aici, dar casa reprezinta forma de locuinta luxoasa tipica în Pompeii.
Atrium-ul constituia principala încăpere. Acoperisul avea o deschidere rectangulara (compluvium) cu scop triplu: pentru iluminarea camerei, pentru colectarea apei de ploaie în bazinul construit dedesubt (impluvium) si pentru evacuarea fumului, deoarece atriumul era încăperea unde se facea focul în vatra.
Pereţii atriumului erau în general bogat decoraţi, cu marmură de diferite culori sau acoperiţi cu picturi. Podeaua era decorată cu mozaicuri, asemanator bazinului.
În jurul atriumului erau grupate principalele încăperi folosite de familie: sufrageria, eventual biroul si unul sau mai multe dormitoare.
În atrium era expus cufărul cu bani - pentru a indica bogăţia proprietarului si totodata, aici exista un micul templu închinat zeilor protectori ai casei (lararium). Templul avea statuete de bronz ale divinităţilor si picturi ale zeilor casei. Pe partea opusa intrarii în atrium, era usa ce ducea spre gradina.(va urma)

Celor ce au timp si interes sa înteleaga mai bine viata în Pompeii, recomad accesarea linkul pentru a viziona filmul documentar: "Pompeii - Life and Death in a Roman Town" interpretarile si descoperirile sunt fascinante!

Croaziera - Pompeii (2)

Pompeii ocupa o suprafață de aproximativ 60 de hectare. Situat la aproximativ zece kilometri la sud de Vezuviu pe un mic platou, localnicii au avut o priveliște splendidă spre Golful Napoli. La porțile zidurilor cetății, râul Sarno se varsa în Mediterana. În port veneau în mod regulat vapoare din Grecia, Spania, Africa de Nord și Orientul Mijlociu, se comercializau cele mai fine si mai scumpe produse: papirus, condimente si fructe uscate, ceramica, cereale, precum și celebrul sos de pește garum. Pompeii a fost considerat un oraș bogat.

Forumul, ca simbol al autonomiei urbane, a avut 142 m lungime și 38 m lățime. Aici se aduna poporul sa discute propunerile magistratului. Potrivit documentelor istorice, erau expuse statui ale lui Augustus, Claudius, Agrippina, Nero si Caligula.
Piata centrala grupeaza cele mai importante edificii religioase și politice din oraș: Basilica, Templul lui Jupiter (Capitolium), Templul lui Apollo, Arcul de Triumf al lui Tiberius, Templul lui Vespassian, Comitium si Templul Eumachia închinat celei care îndeplinea funcțiile sacerdotale în Pompeii. Pe trei laturi piata a fost înconjurată de galerii mărginite de colonade cu arcade pe doua etaje.

Tot în aceasta piata erau halele de peste si carne (Macellum), magazinele cele mai importante, precum si una din cele mai mari băi publice, Terme del Foro (Pompeii a avut cinci bai termale).
Un complex termal cu căzi de baie, bazine, saune - apodyterium (sala cu rafturi, verstiarul), frigidarium (camera rece, cu trepte rotunde din marmură),  tepidarium (camerele încălzite) cu celebra sala a carei pereti sunt sustinuti de atlanți, caldarium (baia cu apă fierbinte) cu bazin din marmura si pardoseala încalzita si labrum. Sunt construcții impunătoare, cu dotari uimitoare si arhitectura impresionanta - la fel ca si Termele Stabiane, împodobite cu picturi murale decorative. Am constatat cu surprindere ca majoritatea frescelor au teme erotice - eu le-as spune pornografice. Foarte multe picturi prezinta cupluri în timpul actului sexual - copulație cât si sex oral, dar si grupuri. Se pare ca era modern... si atunci ma întreb pe ce norme se bazau etica, respectul familiei şi virtuţiile morale pe care le afisau romanii?! Unde a disparut cultul castitatii, al iubirii legitime?! Întregul oras este "înfrumusetat" cu astfel de tablouri. Nu poti sa treci fara sa le observi... Numeroase locuinte private au peretii dormitoarelor acoperite cu astfel de picturi. Pentru curiozitate - aici un videoclip.
Am aflat ca la Napoli exista chiar un muzeu national  "Gabinetto Segreto", cu exponate de acest gen - picturi murale, tablouri, bibelouri, candelabre, masute si statuete, toate adunate din Pompeii. (va urma)

Croaziera - Pompeii (1)

Se crede că popularea Peninsulei Italice de către indoeuropeni a început în mileniul al II-lea î.Hr. Oscii s-au stabilit în regiunea Campania, pe deschiderea de vest a Mării Mediterane - astazi cunoscuta ca Golful Napoli. Orasul fondat de ei s-a numit Pompeii (*), legatura facându-se la cuvântul oscan "pompe", tradus "cinci" - care conduce la ipoteza ca orasul a facut parte dintr-o liga de protectie.
De-a lungul existentei, Pompeii a fost locuit și transformat pe rând de osci, samniți, greci, etrusci și romani. În anul 62 d.Hr, când orasul a fost puternic avariat de un cutremur, viata economica si sociala în aceasta zona atinsese forme superioare de organizare. Pâna în anul 79, în Pompeii au trăit 20.000 de oameni a caror ocupatii principale au fost negustoritul, meșteșugurile și cultivarea pământul. La 24 august 79, după secole în care s-a aflat în stare latentă, vulcanul Vezuviu a erupt devastând prosperele orașe romane Pompeii și Herculaneum. Sutelor de victime surprinse sub darâmaturi li s-au adaugat alte sute de persoane, asfixiate instantaneu de gazele toxice si cenusa.
Plinius cel tânăr, prieten cu Tacit si apropiat al împaratului Traian, avea 17 ani si locuia la vest de Golful Napoli atunci când a explodat Vezuviul. Cele doua scrisori pe care le-a adresat istoricului Tacit, descriu cu lux de amanunte catastrofa la care a fost martor. Potrivit acestor relatări, erupția a durat 18 ore, Pompeii a fost îngropat sub un strat de 5 metri de cenușă si coasta Mediteranei a suferit modificări majore. Herculaneum a fost îngropat sub 20 de metri noroi și material vulcanic. Orașele nu au fost reconstruite niciodată și au fost uitate în cursul istoriei.

Pompeii a fost redescoperit în anul 1748, după ce zece ani mai devreme, la 16 kilometri spre nord pe coasta Marii Mediterane, a fost descoperit întâmplător orasul roman Herculaneum. Cercetările arheologice au scos la lumnia probe fără precedent despre viața de zi cu zi a civilizației antice, îmbogatind informatiile legate de viața citadină în Imperiul Roman.
Pompeii este unul din cele mai bine conservate orașe antice, în prezent reprezinta una dintre cele mai importante atracții turistice ale Italiei.

Era mijlocul lunii noiembre când am vizitat situl, a fost o zi calda si pe cerul perfect azzurro se vedea doar luna, chit ca era ora 11 a.m. ☺
Pâna la Porta Marina, considerata intrarea principala, aleea serpuieste printre chiparosi, pini si artari. Mi-a placut ideea administratiei parcului arheologic - pentru a identifica rapid cosurile de gunoi, acestea au foat plasate în lazi de lemn deasupra carora există panouri mari continând informatii despre Pompeii si neaparat un dicton latin: Carpe diem, Ignorantia legis non excusat, Facta non verba, Laborare omnia vincit, Naturalia non sunt turpia, Nosce te ipsum!, etc.

Orașul Pompeii a fost înconjurat complet de un zid cu 12 turnuri de aparare. Zidul a fost înaltat si întarit permanent, cu cât localnicii s-au simtit mai mult în pericol. Asa se face ca partea dintre Porta di Sarno si Porta di Nocera are trei rânduri de zid!
Zidurile poartă deasemenea amprenta progresului în arta fortificaţiilor. Analizând materialele de constructie folosite dar si principiile constructive, se pot stabili cu exactitate intervale de timp în care s-au executat lucrarile. Spre exemplu, pe timpul romanilor a fost introdus cimentul si sistemul cu stâlpi si grinzi a fost înlocuit prin bolți și ziduri de piatră și beton.

Platoul principal Foro Grande -reprezinta centrul si toate drumurile orasulul  sunt concepute sa duca aici. Existata cinci axe principale ce comunica între ele printr-un sistem de stradute perpendiculare. Strada de la nord spre sud numita Via di Stabia, este singura care taie neîntrerupta orasul, de la o poarta la cealalta. Intresant de observat este faptul ca nu exista drumuri înfundate!

Stazile concepute pentru atelajele tractate de animale sunt pavate cu dale mari si sunt construite mai adânc fata de drumurile pietonale. Pentru a usura trecerea pietonilor de pe o parte pe cealalta a strazii, au fost plasate transversal dale înalte, care pastreaza între ele aproximativ distanta dintre rotile unui car. Prin aceasta metoda, pietonii puteau trece chiar si atunci când ploile umpleau cu apa strazile principale.
O alta idee ingenioasa este metoda prin care este conceput "iluminatul stradal"! Între dalele strazilor sunt plasate bucati mici de marmura alba, care reflecta lumina lunii ca niste "ochi de pisica". Aceeasi metoda a fost folosita pentru a marca portile si pertii caselor de colt. Pentru ca marmura era foarte scumpa, acolo unde exista pe domeniile private - în peretii unor camere sau pe zidurile unor curti interioare, dovedeste ca familia respectiva a fost înstarita.

Pompeii a detinut deasemenea o retea completa de canalizare, apa fiind adusa în tevi de plumb, pe fiecare strada. Este adevarat ca plumbul nu rugineste si este maleabil, ceea ce pompeienii însa nu au stiut, este ca plumbul este foarte toxic pentru organism si acesta este unul din motivele pentru care locuitorii orasului mureau tineri. Metalele grele rămân în corp, se acumulează doză cu doză şi afectează în special creierul si rinichii.
Majoritatea locuitorilor din Pompeii au trăit în condiții modeste. Cele mai multe familii locuiau în apartamente cu una sau doua camere deasupra unui magazin. Din moment ce nici aragaz sau apă curentă nu exista, toata lumea servea masa într-o casă publică. La fiecare colț de stradă existau fântâni publice si apa potabila era marcata prin basoreliefuri reprezentând cap de femeie - ca simbol al bunatatii si fertilitatii. Celalalte fântâni erau reprezentate prin capete de animal. (va urma)

(*) Pompeii - scris cu doi i = denumirea latina a orasului antic;
     Pompei - scris cu un i = denumirea actualui oras italian