Agitatia din-naintea plecarii în concediu

(sursa foto Piombino)

Drumul pâna la casa de vacanta masoara 900km, sunt deci 1800 dus-întors. Daca mai socotim înca 600-700 km pentru excursii, masinuta noastra va încasa în urmatoarele 15 zile în jur de 2500 km! Ca întotdeauna înainte de un drum lung, am facut revizia tehnica suplimentara (pe lânga cea obligatorie, care se face o data la fiecare doi ani). Ieri am montat cutia-porbagaj si acum ne gândim la tot felul de „bells and whistles“ schnick-schnack-uri care nu sunt neaparat necesare însa ofera anumite facilitati – spre exemplu gel dublu adeziv, pentru a pune pe bordul masinii telefonul, ochelarii de soare, un pix sau maruntisuri ce face bine sa le ai rapid la îndemâna (vezi video).
Saptamâna aceasta am cumparat si o cutie de voiaj pentru Leo. Nu pentru protectia lui, ci pentru protectia mea ☺

Acum un an si jumatate când l-am adus acasa de la asociatia chinologica, Leo era ca o jucarie de plus si m-am topit de dragul lui când în masina s-a cuibarit la mine în poala. Lunile au trecut si locul lui Leo în masina a devenit... la mine în poala! Bineinteles cu ham si centura de siguranta speciala pentru catei, însa la mine în brate. Între timp, Leo este mare, cântareste în jur de 10 kg si pentru drumuri scurte, este ok daca îmi sta în poala. La drum lung însa, nu este confortabil nici pentru mine si nici pentru el. Singur pe bancheta din spate însa nu vrea sa stea… se smiorcaie ca un copil rasfatat si… este enervant când esti la volan si trebuie sa te concentrezi la trafic.
Leo însa s-a învatat ca un print! Cât timp eu sunt la serviciu, cei doi baieti ai mei merg peste tot împreuna si mai intotdeauna cu masina. În oras este permis ca prietenul patruped sa calatoreasca pe scaunul din fata, daca are centura de siguranta. Helmut se duce la cumparaturi sau sa rezolve una-alta si Leo asteapta cuminte în masina. Se întâmpla de multe ori, daca vin sa ma ia din oras de pe undeva, baietii stau în fata si eu… pe bancheta din spate, ca un copil pedepsit! ☺☺☺
Acum am hotarât ca e timpul sa învete sa calatoreasca în cutia lui. Este din pânza de cort, pe cadru de aluminiu. Se poate plia si pune în porbagaj atunci când nu este necesara, are plasa cu fermoare pe trei parti, deci catelul ne vede, are si lumina si aer suficient. Salteluta este moale exact cat trebuie sa fie ca sa nu îl încingă ca o plapuma! Am acoperit-o cu prosopul lui si acum, facem exercitii de obisnuinta! Speram sa reusim ☺☺☺
La prima vedere, Leo a intrat curios. Cum a pornit masina, cum a sarit sa-si ocupe locul la mine în poala. „Nu-nu Leutu! Ramâi acolo! Uite ce frumos este!“ – i-am spus eu cu voce blânda. Tja… a ramas dar nu pentru mai mult de cinci minute. Apoi a inceput sa se smiorcaie! Am fost consecveti si i-am deschis doar fermoarul de la usita însa nu i-am permis sa iasa. A calatorit stând în picioare parca într-o atitudine de protest ☺☺☺ Dar nu a iesit din cutie decat la destinatie.
La urmatoarea calatorie, când am deschis portiera si am dat comanda „Hop!“ si-a luat elan dar când a vazut cutia pe bancheta… nu a mai vrut sa urce! Am insistat si… ok, a urcat, dar asa, fara chef…. ☺ Daca stau lânga cutia lui, accepta sa ramâna acolo. E totusi un progres! Pâna la plecarea noastra în vacanta nu a mai ramas timp pentru antrenament, asa ca mai mult ca probail va trebuie sa calatoresc lânga cutia lui, pe bancheta din spate!
Tare mi-e teama, nu care cumva baietii sa coalizeze si pe drumul spre Piombino Leo sa aiba voie în fata, lânga tac’su si eu am sa ma ghemuiesc în cutie, pe bancheta din spate ☺☺☺ Va voi comunica cine a câstigat în final! ;-)

PS: Pentru ca pâna la atingerea telului de vacanta nu voi mai avea timp de blog, transmit salutari tuturor vizitatorilor acestei pagini si în mod special, participantilor la Miercurea fara Cuvinte (s23): Alexandru, Potecuta, Prietena-japoneza, Cristi, Maria, Nima, AlexB, AlexAlex, Zinnaida, Diana, Rux si Gina.
Numai bine si… ne reauzim de la malul marii! ☺