Biroul de Ajustare și Captura — două povești moderne despre destin, control și adevăr

Descoperă lumea fără limite lingvistice cu Vasco

Lucrez de câțiva ani într-o firmă uriașă, care are filiale în peste 120 de țări. 

Limba oficială este engleza și cumva, ne descurcăm toți, chiar și cei care vorbim engleza non-nativ. Fiecare își dă interesul să ascundă în convorbiri cât poate mai bine accentul indus fără voie de limba maternă. Desigur, îi admirăm pe cei care vorbesc perfect engleza, dar nimeni nu râde de micile greșeli – ba chiar le considerăm a face parte din farmecul nostru!

De multe ori, când scriu câte un e-mail mai complex, mă gândesc ce practic ar fi să am un aparat de tradus. Această dorință a devenit și mai intensă acum, având în vedere că peste exact șase săptămâni voi pleca în Malaysia. Visez la un translator vocal și sper ca dorința să se materializeze cât de curând. Tocmai am fost numită să fac parte din delegația ce va merge în vizită de lucru la colegii din departamentul omolog din Kuala Lumpur. 

Vom petrece două săptămâni în filiala malaysiană și este clar că șederea noastră acolo nu va însemna doar muncă! Doresc să folosesc la maxim această ocazie, să explorez orașul și împrejurimile cât se poate de mult. Acum mai mult ca oricând, am nevoie de un traducător instant. Doresc să vizitez principalele atracții turistice, dar vreau să mă amestec si printre localnici în piețe, în târguri, să merg prin magazine. Poate ideal ar fi să am căști cu traducător, pentru ca vreau să fiu independentă, să pot comunica fără opreliști. 

Căutând informații despre aparatele de traducere instant, am descoperit Vasco Electronics - unul dintre liderii în domeniu. Am deschis pagina lor și mi-a atras atenția imediat citatul lui Nelson Mandela: 

„Dacă îi vorbești unui om într-o limbă pe care o înțelege, cuvintele tale vor ajunge la mintea lui. Dacă îi vorbești în propria lui limbă, cuvintele tale vor ajunge la inima lui.“ 

Ce frumos! Un traducător instant ar fi perfect pentru a trece peste barierele lingvistice! Acest traducător instant Vasco Translator V4 ar fi un companion perfect pentru plimbările mele. Acest aparat minuscul nu are doar funcția de traducere vocală, aparatul poate să traducă chiar și fotografii! Poate, spre exemplu, să afișeze o traducere instant a meniului în restaurant! 

Ba poate chiar prin funcția MultiTalk să facă posibilă participarea mea în chat cu până la 100 de persoane! Vasco Translator V4 este capabil să facă văzute și auzite mesajele tuturor membrilor, în propria limbă! Fantastic! 

Căutând mai departe informații despre compania Vasco, am găsit un articol despre Turism Expo Japan 2024 - târgul anual de turism care se desfășoară la Tokyo, la sfârșitul lunii septembrie. La această ultimă ediție a expoziției, a fost lansat și dispozitivul “căști cu traducător Vasco Translator E1”. Îmi pare a fi un aparat dintr-un film science fiction! Căștile detectează limba pe care o selectez și traducerea începe automat! Setul include două căști pentru urechea dreaptă – una pentru mine și una pentru persoana cu care vreau să vorbesc! Dealtfel, translatorul Vasco E1 a câștigat premiul European Product Design Award! În plus, configurarea acestor căști cu traducător este ușoară, fiind necesară doar o sincronizare cu telefonul și funcția de traducere se activeze fără atingere! 

Acum zău dacă mai știu ce translator să aleg! Sunt mult prea entuziasmată de tot ce am aflat, ca să decid acum ce tip de aparat să comand! Voi lăsa dorințele să crească măcar o noapte, pentru că... cine se grăbește, greșește! Ceea ce este sigur este ca va fi un Vasco!

Fotografiile sunt din galeria Vasco: Foto1, Foto2, Foto3, Foto4

Povestea este fictivă și a fost scrisă pentru Spring SuperBlog 2025

Drame politice în serial - Clubul cinefililor

Situatii fictive inspirate din actualitatea politica, scenarii bazate pe realitatea contemporana, intrigi, prietenii, oameni rai, oameni buni, suflete inocete sau suflete ce au facut pact cu necuratu'! "Berlin Station" si "Designated Survivor" - doua seriale americane pe care le recomand.
Primul sezon a fost prezentat pe Netflix în pachet complet. Al doile sezon este oferit cu portia... câte un episod pe saptamana! :-(
"Berlin Station" - este un haos perfect. Serviciile secrete externe al marilor puteri ale lumii, mascate in interiorul ambasadelor din Berlin, urzesc actiuni înspaimântatoare, creeaza divergente artificiale, vând secrete, influenteaza, provoaca sau manipuleaza evenimente... Pe cont propriu sau colaborând una sau mai multe, împotriva altei agentii. De la eposod la episod ai impresia ca "te-ai luminat" însa adevarul este ca si în viata reala, ca în politica habar nu avem cât de multe nu stim ☺☺☺ Si poate ca este mai bine asa! Altfel am deveni toti depresivi! În spionaj supravietuieste doar cel mai bun, dar doar pentru o scurta perioada... Asa cum "minciuna are picioare scurte", nici spionii nu (prea) ajung la vârsta de pensionare.
Astazi a fost pus la dispozitia fanilor, episodul 7 (din sezonul 2). Urmatorul va fi prezentat la 28 noiembrie.

"Designated Survivor" - prezinta Casa Alba în stare de alarma. În urma unui atac terorist, decedeaza presedintele si toti ministrii importanti ai Statelor Unite. Conform legii în vigoare, pâna la noile alegeri va fi desemnata în functia de presedinte, persoana în viata, aflata cel mai sus in ierarhia politica. Paralel cu situatiile ce se ivesc în reorganizarea politica din Casa Alba, sunt prezentate aspecte din viata de familie a noului presedinte, precum si a colaboratorilor apropiati. Deasemenea, sunt declansate actiuni mai mult sau mai putin oficiale, pentru demascarea autorilor „din umbră” a atentatelor teroriste. Actiunea filmului este cu adevarat palpitanta.
Netflix a ajuns la episodul 6 (sezonul 2).  Urmatorul episod va fi disponibil din 24 noiembrie.

Întâlnirea (III)

[partea I] [ partea II]
Era ultima zi în care se putea decide asupra tarii în care urma sa efectueze anul de practica. Fara sa aiba habar de ce, a ales Ghana, exact asa cum habar nu avea unde anume în Africa se situeaza aceasta tara. Acum se pregatea sa comunice doamnei Clara hotarârea spontana pe care a luat-o.
A sunat la usa ca de obicei, putin înainte de ora cinci. Tot ca de obicei, a deschis menajera care l-a poftit în vestibul. Ramas singur, s-a îndreptat direct spre fotografia care o prezenta pe doamna Clara, pe când aceasta înca nu împlinise treizeci de ani. Se întreba pentru a mia oara, care sa fie oare misterul acestui tablou?! Capul era usor înclinat spre fața, într-un gest fermecator de sfiiciune si ochii mari, minunati, adânci, priveau melancolici de sub genele dese. Buzele erau arcuite într-un zâmbet dulce, abia perceptibil, nasul fin se unea cu linia sprâncenelor ce se arcuiau usor spre fruntea înalta. Obrazul de un oval perfect era încadrat de părul bogat, închis la culoare, prins într-o coafura înaltă si simpla, lasând câtiva cârlionti sa cada natural spre gâtul suplu si gratios... Totul îl fascina si pentru prima data a recunoscut în gând ca era îndragostit de chipul acesta luminos.
Se auzeau pasi dinspre salon si astepta sa apara ca de obicei menajera, care sa-l anunte ca doamna îl asteapta. În fata lui aparu însa... doamna Clara, cea din fotografie. Crezând ca imaginatia îi joaca o festa, a scuturat din cap si si-a frecat scurt ochii. Mirajul însa nu s-a risipit si în plus simtea un parfum suav de levantica. Tânara doamna îi zâmbea si se îndrepta spre el cu mâna întinsa.
- Eu sunt Lavinia... bunica mea e sora doamnei Clara. Sunt singura ei ruda de sânge. Am sosit în vizita, azi dimineata... Astazi vom bea ceaiul împreuna.
Radu privea tulburat, fara sa poata articula vreun cuvânt. Lavinia avea acelasi zâmbet misterios si aceeasi privire seducătoare a femeii din fotografia de care era îndragostit. A urmat-o mut de admiratie, spre salonul în care doamna Clara îi astepta la ceai.
A sarutat apasat mâna doamnei, încercând sa-i transmita fara cuvinte multumirea lui profunda pentru tot ceea ce traia. A luat loc în fotoliu si fiecare a servit ceasca de ceai.
Pentru ca tacerea înca persista, Lavinia a încercat sa lege o conversatie:
- Matusa mea mi-a povestit foarte multe despre tine... îmi permiti sa te tutuiesc, nu-i asa? Mi se pare ca te cunosc de o viata!
Radu a încuvintat zâmbind, stapânit de puternica emotie si înca neputând sa articuleze nicio vorba.
- Lucrez de câtiva ani ca asistent social într-un orfelinat de copii din Ghana. Sunt aici doar pentru un scurt concediu, a continuat Lavinia.
Radu a simtit în acel moment ca ar vrea să râda, să cânte, să danzeze, să strige, să alerge si să zboare...
Întâlnind ochii batrânei doamne, Radu a întels ca nimic din ceea ce i se întamplase nu era întâmplator si ca indiciul care ieri lipsea, era "Lavinia". Si mai simtea ca Lavinia a fost, este si va fi cea mai importanta piesa din puzzle-ul vietii lui. Si mai stia ca era pregatit pentru a gusta miracolul primei iubiri.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

pentru rubrica Povesti parfumate, tema "Parfumul primei întâlniri" - tabel de înscriere la  Mirela

Întâlnirea (II)

[partea I]
Atunci când nu povesteau despre calatorii, doamna Clara îl ruga pe Radu sa îi citeasca. Alegeau texte anume sau "trageau" ca la loterie, unul din volumele ce îmbracau, pe rafturi de la podea la tavan, peretele lung al salonului. Poezie sau proza, filozofie sau teatru, biografii, autori români sau straini, alegeau texte de-a valma, pe care le comentau mai apoi împreuna. Fascinat, Radu constata ca doamna Clara cunostea multe texte pe derost. Erau seri deosebite, în care notiunea de timp se dilua...  Nu de putine ori îi prinsese miezul noptii înca la "ceaiul de la ora 5". Dupa astfel de seri, Radu asemuia urcatul scarilor spre mansarda lui cu drumul ascendent spre realizarea intelectuală.
Era înca foarte tânar si singurul lui succes era rezultatul la învatatura. Nu avea prieteni, doar câtiva buni colegi. Principiul vaselor comunicante l-a învăţat să-si împarta timpul în mod realist, întelegând unde trebuie sa puna mai mult şi de unde sa ia, ca să poata da mai mult. Datorita seriozitatii cu care se concentra asupra studiului, era catalogat înca din primii ani de scoala, drept tocilar. Nu suferea din aceasta cauza si cu mult noroc, în fiecare etapa a vietii sale s-a gasit în apropiere, persoana potrivita care i-a asigurat echilibrul si legatura cu viata sociala. Acum exista doamna Clara.
Hotarârea facultatii de a-si trimite studentii imediat în vară, pentru un an în practica în strainatate, a venit ca un fulger peste Radu. Tocmai acum, când totul părea așezat perfect pe făgașul dorit! Nici nu s-a uitat peste oferte. Erau tari din Africa si Asia si notele pe care le avea îi permiteau sa aleaga oricare din destinatia de practica. Oricând ar fi gustat aceasta oferta ca pe o perfecta provocare de a se perfectiona, nu însa si acum, când se simtea legat aici.
Cu inima strânsa, în dupa-amiaza zilei a facut comunicarea doamnei Clara care, cu toate ca a parut pentru scurt moment surprinsa, a scapat un oftat ce a sunat "a usurare". Ba chiar lui Radu i s-a parut ca vede un licar de bucurie în ochii batrânei doamne. Consternat, a bânguit o scuza si nu a ramas la ceai în ziua respectiva. Nemultumirea i se dublase si spera ca urmatoarea lor întâlnire sa îi infirme ciudatele sentimente proaspat iscate.
În serile ce au decurs, subiectul nu a mai fost deschis si doamna Clara a condus mai toate discutiile spre tema calatoriilor în timp. Discutii din perspective literare sau filozofice sau provocari teoretice în a glisa pe axele temporare. La început, Radu a crezut ca - asa cum se întâmpla deseori persoanelor vârstnice, doamna Clara cauta sa încheie câteva socoteli cu trecutul, încearcând sa reevalueze ceea ce a trait cândva, din perspectiva prezentului. A înteles însa ca discutiile îl vizau doar pe el. Era provocat sa caute si sa marcheze punctele cheie din trecutul lui, spre a descoperi daca alegerea de a deveni medic a fost doar o meteahna de elev constiincios sau o predestinare. Acum îsi vedea întreaga viata din alta perspectiva si nu mai era sigur pe nimic...
Tema devenise o obsesie. În fatalism nu credea. Simtea însa ceva ciudat... Era pregatit pentru ceva anume, însa nu stia ce. Avea nevoie de un indiciul si stia ca doamna Clara i-l putea da.
(continuare: Partea III-a)

Întâlnirea (I)

Se mutase în urma cu câteva luni în vila Victoriana, una din cele mai frumoase din parcul aflat în apropierea Facultatii de medicina - pe care o frecventa de sapte semeste. Pe timpul primilor ani de studiu, locuise la camin si nu visase niciodata ca din amarâta lui bursa sa-si poata permite o garsoniera în acest cartier select. Cladirea cu trei etaje era în întregime închiriata si apartinea unei batrâne doamne, care se restrânsese sa locuiasca în apartamentul de la primul etaj. Chiar daca pâna la licenta mai avea un pic, convenisera sa plateasca o chirie simbolica pentru superba mansarda, cu conditia de a trece saptamânal în vizita si a oferi consultatii si supraveghere medicala proprietarei octogenare. În principiu, doamna Clara nu suferea de o boala anume, ci doar vârsta subrezise puternic sanatatea acesteia, asa încât, bazându-se pe cunostintele acumulate în timpul studiului si practicilor în spitale, au semnat întelegerea.
Daca la început vizitele se reduceau strict si politicos la conventia din contract, în ultimile saptamâni Radu dezvoltase o grija deosebita fata de doamna Clara, care devenise pentru el ca propria bunica. Începuse sa-si doreasca sa o viziteze zilnic. Cauta tot felul de pretexte pentru vizitele lui inoportune pâna când doamna Clara, facând o gluma - spunând ca, prezenta lui îi face o placere deosebita însa termenii contractului nu se vor schimba, indiferent de frecventa vizitelor - a lansat invitatia de a servi împreuna zilnic, ceaiul de la ora cinci. A acceptat fericit si nu-si putea explica motivul, însa atractia pe care o simtea fata de doamna Clara crestea din zi în zi. Admira finetea deosebita din expresia fetei, din gesturi, din voce, îi pretuia inteligenta si spiritualitatea. Doamna Clara vorbea cinci limbi straine, avea o cultura generala deosebita si o bogata experienta de viata, rotunjita în calatoriile efectuate-n lumea-ntreaga. Apartamentul ei era decorat ca un muzeu, calatorise pe toate continentele si adunase de peste tot simboluri ale locurilor. Fusese sotia unui medic renumit care, în culmea carierei a renuntat la postul de medic sef al Spitalului Universitar si si-a oferit mai departe serviciile proaspat înfiintatei organizatii "Médecins Sans Frontières", ajutând permanent în zonele critice, sarace ale lumii. Doamna Clara l-a însotit peste tot si s-au dovedit a fi cuplul perfect, fiind si ea implicata în diferite activitati caritabile. O întâmplare bizara si pâna azi neexplicata, i-a despartit brusc. Aflat într-o misiune în Africa centrala, a disparut împreuna cu întreaga echipa. Trecusera de atunci mai bine de trei decenii... Doamna Clara nu a abandonat nicicând speranta ca se vor reîntâlni, însa a continuat sa traiasca fara a ramâne ancorata cu paseism pe axa timpului.
Poate povestea vietii ei îl fascina atât de mult pe Radu, pentru ca se apropia mult de idealul lui despre viata, sau poate doar felul în care doamna Clara povestea, vocea ei... Poate ca misterul disparitiei si devotamentul ei îl impresionau. Radu cauta în zadar explicatii pentru faptul ca admiratia pe care o purta doamnei Clara era din zi în zi mai mare. Five o'clock devenise pentru el, cel mai important moment al zilei. Savura ceaiul si biscuitii aromati, ascultând tot mai fermecat povestile doamnei Clara.
Înainte sa fie primit în salonul unde se servea ceaiul, menajera casei îl poftea întotdeauna pe Radu în vastul vestibul, unde îi placea sa cerceteze fotografiile care împodobeau peretii. Îi fascina în mod deosebit un portret al doamnei Clara, facut poate acum cincizeci de ani si caruia patina timpului îi conferea parca mai mult farmec. Privirea aceia din fotografie, îl urmarea câteodata întreaga zi, oriunde s-ar fi aflat.
(continuarea: Partea aII-a)

Parfumul primilor fulgi de nea

înscriu articolul la rubrica Povesti parfumate- initiator Mirela Pete

*************************************************************************************
Am avut o zi grea la serviciu si când am ajuns acasa nici macar mâncare nu mi-a trebuit, atât de obosita am fost. M-am bucurat constatând ca în casa e liniste si mi-am amintit ca fetele sunt cu bunica în oras. Nu am deschis lumina în camera pentru ca focul din șemineu scânteia atâta de frumos si fara sa ma uit ce CD este asezat în player, am dat drumul la muzica si m-am asezat în fotoliu. Aranjamentul de pe masuta rotunda împrastia un miros placut de crengi de brad si anason iar caldura din camera îmi facea tot mai bine. Simteam ca în sfârsit degetele de la mâini si picioare mi se încalzesc. Am închis ochii si treptat, am simtit cum bratele fotoliului devin tot mai moi si ma cuprind tot mai strâns, mi-e tot mai cald si-mi dogoresc obrajii... O secunda mai târziu când am deschis ochii, am constatat ca între fotoliu si șemineu nu a mai ramas decât distanta de-o jumatate de metru si cu groaza am observat cum fotolilul se deplaseaza în continuare spre foc. Incapabila sa intervin, priveam cum carbunii incandescenti cadeau spre mine. Flacarile au cuprins fotoliul si acesta a început sa arda ca o lumânare. Eu deveneam tot mai mica si dând aiurea din mâini nu reuseam decât sa ațât mai tare jarul, care exploda acum ca un foc de artificii. Steluțele rosii, purpurii, oranj si galbene ma pârjoleau... Apoi dintr-o data s-a facut liniste si brusc, totul a devenit alb si rece. Mirosea puternic a proaspat si clar. Stelele de foc au devenit argintii si taciunii s-au transformat în îngeri. Daca nu ma întrebau de ce plâng, nu as fi fost constienta ca o fac... Nici n-am stiut ce sa raspund. Priveam neîntelegând nimic si vedeam cum lacrimile se rostogolesc în peisajul alb si iau forma unor bulgari de zapada ce devin tot mai mari si mai mari... Cu efect de bumerang, când erau mai uriasi, se întorceau si se rostogoleau spre mine. Aerul tare si curat devenea tot mai dens si zapada scrâsnind, îmi turtea obrajii...
- Mami, ninge! mi-au soptit fetițele tocmai intrate în casa. Bulgarul cu care te-am frecat pe fața când dormeai, este facut din primii fulgi de nea. Este cel mai frumos. Miroase a vacanta! si chicotind, s-au îndepartat, vazându-si de joaca.
Buimacita, am privit în jurul meu... Fotoliul era la locul lui, jarul din semineu înca mai mocnea. Din CD-player razbatea "The First Snowflake" si mama mirosea a menta proaspata, coaja de mandarine, a mere verzi, a frezii si trandafiri albi. Când s-a aplecat spre mine sa ma pupe, am strâns-o-n brate si am inspirat adânc aroma. Mi-a spus zâmbind:
- Îti place? E Yukimi* de la Annayake. Yukimi... adica, observa zapada!
În lumina felinarului de pe strada, valsau primii fulgi de zapada.

*) Yukimi  - Annayake, este un Eau de Toilette. În Japonia, sezonul alb este iubit și celebrat într-un mod foarte special si în cinstea zapezii, a fost creat Yukimi. Acest parfum reprezinta mirosul de zapada, puritatea și seninătatea naturii. Flaconul din cristal transparent, este zvelt si gingas, ca o ramura de mar nerabdatoare sa îmboboceasca. (Pretul 65 Euro/ 100 ml.)
PS: Stiati ca primul fulg de zapada a fost fotografiat la data 15 ianuarie 1885? Wilson Bentley, cel care a prezentat lumii primele fotografii ale fulgilor de zapada si care pe parcursul vietii a realizat un catalog cu 5000 fotografii reprezentând tot atâtea cristale de gheata diferite - a purtat cu mândrie porecla de "Snowflake Bentley". Bentley a fotografiat toate formele de gheață și formațiuni naturale de apă, printre care norii și ceața. A fost primul american care a înregistrat dimensiunile picăturilor de ploaie și a fost unul dintre primii fizicieni ce au studiat norii.
***********************************************************************
În cadrul Clubului Povesti Parfumate, saptamâna trecuta au scris: Mirela, Elly, Diana, Sara, Roxana, Gabi, Ochi verzi, Silving, Vienela si subsemnata ;)
Va recomand sa cititi si Jurnalul albastru - nu veti gasi doar povesti fermecatoare despre fulgi!

Scrisoarea, un parfum uitat?!

Într-o lume cu e-mail, SMS, chat si videotelefonie, a trimite o scrisoare prin intermediul serviciului postal a devenit o îndeletnicire "de moda veche". Posta este prea lenta, nu mai cadreaza cu viata noastra agitata, cu agendele pline de termene exacte, cu listele "urgent de rezolvat" în cursa ce începe zilnic, din zori de zi, pâna în miez de noapte.
Fara scrisorile electronice, blog sau sistem online, comunicarea moderna nu ar mai putea fi posibila si ne bucuram ca astazi, distantele nu mai au practic nici o importanta. Prin intermediul Internetului, indiferent de oras, tara sau continent, comunicarea este facila si confortabila.
Cu toate ca viata noastra s-a completat atât de armonios cu comunitatea virtuala si corespondenta de acest gen ne satisface multe din interesele personale, sociale, culturale sau educative, stiu sigur ca fiecare din noi, deschide zilnic cutia de posta cu gândul ca poate cineva drag a trimis o scrisoare. Si ce surpriza placuta este atunci când printre facturi, cataloage si reclame, descoperim o scrisoare sau o ilustrata! Cu câta emotie ne grabim sa deschidem plicul si ce mândrie ne cuprinde, la gândul ca cineva ne-a dedicat doar noua, câteva minute din pretiosul lui timp!
Experientele comune sunt mugurii oricarei relatii si amintirea, reflectarea si comentarea acestor întâmplari, ajuta mugurii sa înfloreasca. În timp ce încercam sa ne exprimam în scris, cautarea în noi însine este mai adânca. În general, gândurile scrise sunt mai profunde decât cele transmise pe cale orala si de aceea, a scrie o scrisoare cere ceva timp, chibzuinta si inspiratie.
Când scriem un e-mail stim ca prescurtarile sunt tolerate sau ca greselile ortografice vor fi trecute cu vederea. Atasam în graba câteva emoticon, putem schimba printrun click culoarea textului si gata, accesam tasta"trimite".
Când dorim sa scriem de mâna o scrisoare, atunci procedeul ce începe prin a cumpara plicul si hârtia potrivita este mai laborios. Putem alege sa scriem scrisoarea cu un pix sau un stilou si mai nou, putem alege chiar si parfumul cu care sa fie imprimat scrisul, pentru ca Amazon pune în vânzare tusuri si cerneluri parfumate :) Ne straduim ca scrisul sa fie cât mai frumos, ordonat si citeț si daca rezultatul nu este din prima încercare cel dorit, atunci luam o noua coala de hârtie si repetam sa scriem textul, pâna când suntem mândri de aspectul si continutul scrisorii. Starea noastra spirituala se imprima pe hârtie, gândurile se concentreaza asupra persoanei careia îi este destinata scrisoarea si curg în efluvii parfumate din inima si minte, prin cerneala, direct pe hârtie. Încheiem scrisoarea printr-un autograf - al carui stil îl exersam mult timp înainte si predam la posta plicul în care am pus scrisoarea. Totul costa în jur de un euro si din fericire, sunt înca multi aceia care considera ca a scrie de mâna o scrisoare nu reprezinta un efort, ci este o placere.
Se prea poate ca "a scrie de mâna o scrisoare" are un iz vechi, dar dovedeste odata mai mult, respectul pe care expeditorul îl are vizavi de destinatar si aduce mare bucurie de ambele parti. Cândva, poate tocmai acesta scrisoare - purtând parfumul veacurilor, pastrata într-o cutie colorata sau legata cu panglicuta de matase, va deveni o comoara draga pentru nepotii destinatarului sau copiii-copiilor lor!

Povesti si scrisori parfumate puteti citi la rubrica Mirelei - Povesti parfumate între bloggeri. Saptamâna aceasta, au participat: Mirela, Pandhora (Pandhora), Lili3d, Cristian Gheorghe, Daurel,Gabi, Doru, Aurora, Max, Rokssana, Lolita, Gabriela-Elena,...