Dansul culorilor și cântecul luminii - Marienbad / Mariánské Lázně

În stațiunea Marienbad (Mariánské Lázně), există o fântână arteziană celebră, cunoscută ca "Fântâna care cântă"/ "Fântâna muzicală". A fost planificată în anii ’80 de arhitectul Pavel Mikšík, împreună cu arhitectul Otakar Kuča și inginerul Pavel Janeček, ca parte a reamenajării promenadei Maxim Gorki din centrul stațiunii.
Forma ei este un cerc de optsprezece metri, cu o sculptură centrală alcătuită din douăsprezece elemente de piatră, ca o floare deschisă în mijlocul bazinului. Sub fântână se află un rezervor de 25.000 de litri de apă, folosită în circuit închis, astfel încât spectacolul se repetă fără risipă. Instalația funcționează cu zece pompe care însumează aproximativ 70 kW, alimentând peste două sute cincizeci de jeturi și un sistem de lumini colorate modernizat cu LED‑uri eficiente.
Jetul central urcă până la șase metri, iar coregrafia apei este controlată digital, astfel încât în fiecare oră impară, de la șapte dimineața la zece seara, fântâna „cântă” pe muzică clasică sau modernă (exista un ORAR special pentru aceasta), într‑un spectacol care îmbină apă, lumină, culoare și sunet.
Este cea mai vizitată atracție din Marienbad, locul unde se adună mii de turiști în sezon, un punct de întâlnire, un reper, un magnet vizual. Este o fântână care nu doar aruncă apă, ci creează o atmosferă romantică, mai ales când se lasă seara, iar jocul de LED‑uri multicolore întregesc magia.

PS: Muzica programată la ora la care am filmat fântâna, este interpretată de Karel Gott.
Prima melodie este „Pentru totdeauna tânăr” (Forever Young / Být stále mlád).
A doua melodie este „Inima nu se stinge”(Srdce nehasnou), interpretată de Karel Gott și fiica lui - Charlotte Ella Gottová.

Sunt acompaniați de Orchestra de studio Polydor și Unique Quartet.

Cele mai trendy cafele italiene ale anului 2025

 

În cafenelele moderne din Italia, espresso-ul nu mai e doar o băutură – e spectacol, e poezie, e artă lichidă. Barista devin alchimiști, iar ceștile spun povești. Iată 10 rețete care fac senzație în 2025, printre localnici și turiști deopotrivă:

☕ Caffè al Pistacchio – Catifelat și verde ca o după-amiază siciliană. Espresso cu cremă caldă de fistic și fistic mărunțit.
☕ Espresso Schiumato – Simplu și rafinat, cu un nor de spumă rece de lapte care plutește peste un shot intens.
☕ Caffè Nocciolato – O îmbrățișare între espresso, cremă de alune și ciocolată topită. Gust de gianduja, direct din Piemonte.
☕ Caffè Mousse – Jumătate desert, jumătate cafea. Textură de mousse, răcoritoare și decadentă.
☕ Caffè Brulé – Espresso cu zahăr brun flambat. Crustă caramelizată, aromă intensă și un strop de spectacol.
☕ Caffè alla Crema di Ricotta – Un omagiu adus Siciliei: espresso turnat peste cremă dulce de ricotta, cu scorțișoară sau portocală.
☕ Caffè Biscottato – Gust de copilărie și biscuiți proaspăt scoși din cuptor, într-o ceașcă de espresso cu spumă aromată.
☕ Caffè Affogato Rivisitato – Gelato artizanal înecat în espresso fierbinte. Un desert care topește inimi.
☕ Caffè Spuma Fredda – Cremă rece de cafea, bătută fin, servită ca o promisiune de vară eternă.
☕ Espresso Romano – Espresso cu o felie de lămâie. Un contrast citric care trezește simțurile și curiozitatea.

Reflexii sub Luna Căpșună - RIO 24/2025

🍓🌕🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓

Dragii mei cititori,

noaptea de 11 iunie 2025 a fost una dintre acele nopți în care cerul a decis să ne ofere un spectacol gratuit, fără reclame și fără pauze publicitare: Luna Căpșună! Da-da, nu e o metaforă poetică, ci un fenomen astronomic real, cu nume delicios și aspect spectaculos.
Pentru cei care nu au fost cu ochii pe cer (sau pe rețelele sociale), Luna Căpșună este ultima lună plină a primăverii, numită așa de triburile Algonquin din America de Nord, care o asociau cu sezonul căpșunilor sălbatice. Așadar, Luna Căpșună nu este neapărat roșie ca o căpșună, însă poziția ei joasă pe cer, mai ales la răsărit, o face să pară aurie, rozalie, uneori cu reflexe de cupru, bronz sau aur topit.
Această nuanță caldă este un efect optic, cauzat de stratul gros de atmosferă prin care lumina lunii trece atunci când se află aproape de orizont.
Ca o visătoare romantică ce sunt, mi-am spus: „Cum altfel să întâmpin Luna Căpșună, dacă nu de pe acoperiș?”... Chiar și atunci când ideile mele sunt mai ieșite din comun, Helmut mă sprijină. A adus scara — mare și grea — a fixat-o pe marginea casei, a verificat-o cu grijă și mi-a făcut semn că pot urca.
Credinciosul meu Leo, a rămas la baza scării cu o privire de bodyguard îngrijorat: „Doamne ferește să pățești ceva acolo sus, unde eu nu pot urca!”
Pe acoperiș părea aerul mai cald, mai blând și înmiresmat cu parfum de iasomie și tei.
Locuiesc într-un cartier liniștit de bungalow-uri, cu acoperișuri drepte ca niște pagini netede, peste care se ridică, semețe doar turnul bisericii și siluetele copacilor bătrâni. De aici, din înalt, am privit spre est, așteptând răsăritul lunii. Trecuse bine de ora 22, iar cerul păstra căldura zilei și părea că își ține respirația.
Mi-am coborât privirea spre curte. Părea o lume miniaturală, perfect aranjată. O casă de păpuși, în care lucrurile cunoscute își pierduseră conturul obișnuit.
Și acolo, chiar la picioarele mele, începea Marele X — cele două ghirlande solare cu LED-uri, pe care Helmut, soțul meu, le-a agățat anul acesta ca să lumineze discret curtea. Atunci am râs, întrebându-l dacă este un semn cosmic intenționat, o hartă sau un marcaj pentru o eventuală aterizare extraterestră...
Acum, firele păreau suspendate între două lumi... întinse în întuneric cu o precizie stranie. De la capătul apropiat, acolo unde mă aflam, linia luminii se întindea spre necunoscut, pierzându-se în noapte. 

Pentru o clipă, pe fir a apărut o siluetă grațioasă — acrobată dintr-o amintire veche, cu umbrelă de dantelă în mână, pășind cu eleganța circului de odinioară.. Nu era nimeni acolo, desigur — doar o reverie diafană, o Fata Morgana născută din lumină, căldură și dor. A traversat Marele X și s-a risipit în întuneric, lăsând în urmă o liniște cu gust de vis...
Stăteam acolo, în lumina caldă a nopții, înconjurată de hornuri mai înalte decât mine. Nu le mai vedeam ca simple detalii de arhitectură — îmi păreau siluete umanoide, tăcute, cu umeri largi și pălării ondulate din inox, aliniate ca într-o așteptare solemnă.
Mă cuprinsese o emoție greu de numit, ca o presimțire care nu se poate rosti, doar simți. Și atunci, a apărut… Mai întâi, o nuanță roșiatică s-a risipit pe catifeaua cerului, ca o undă pe suprafața unui lac liniștit. Apoi, printre frunzele copacilor, s-a zărit o margine luminoasă — o felie de lumină caldă, care creștea încet, tăcut. Cu fiecare bătaie de inimă, Luna se înălța, dezvăluindu-se treptat, cu o strălucire rozalie, parcă nepăsătoare la propria frumusețe. O apariție tăcută, dar copleșitoare — o scenă de poveste!
Am încercat să surprind momentul cu telefonul meu - care noaptea se transformă într-un pictor impresionist cu miopie. Rezultatul? Mai mult atmosferă decât detaliu ☺ Așa că am renunțat să mai lupt cu tehnologia și am ales să privesc. Petele acelea delicate de pe Lună erau atât de clare, încât aveam impresia că dacă întind mâna, le pot atinge. Totuși, voi posta câteva imagini la rubrica Reflexii — pentru că uneori nu claritatea contează, ci emoția care rămâne în urmă. Nu-i așa? 💓
Și dacă ați ratat acest spectacol, țineți-vă bine: următoarea Lună Căpșună la fel de joasă și spectaculoasă va mai putea fi admirată abia în anul 2043.
Așa că notați în calendar, setați alarme și dacă e cazul, începeți antrenamentele de urcat pe casă de pe acum! 😉
Până atunci, să ne bucurăm de vară, de cer senin și de toate micile miracole care ne luminează nopțile.

Cu drag (și un pic de praf de stele),
Carmen

🍓🌕🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓

PS: Cumnatul meu – fratele lui Helmut, care locuiește în Hamburg – mi-a trimis, spre consolare, câteva fotografii făcute de el, cu un aparat scump și obiective speciale! Și eu, în loc de clasicul "cireașa de pe tort" la postarea mea, vă ofer aici un colaj… așa, ca o "căpșună de pe tort" (în ton cu Luna Căpșună, desigur!)

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Am putea ramâne romantici pe viata

Iarna s-a instalat cu bucurie. O minune cum totul se transforma din gri si urât, în proaspat si pur! Inocenta zapezii întareste în fiecare din noi speranta în mai bine si mai frumos.
De undeva din hauri, cad stelute de gheata. Daca pentru o clipa ne-am tine respiratia, am putea sa auzim cum se sparg atunci când cad pe patura imensa de nea. Un clanc si se împrastie în mii de bucatele ce sclipesc ca diamantele. Au viata scurta si menirea lor este doar sa bucure inimile celor care le privesc. Paradoxal cum mici si reci, stelutele de gheata daruiesc caldura sufletelor.
Vi se pare si voua ca iarna, povestile copilariei va pândesc la fiecare colt de strada? Craiese, vrajitori, banuti de argint, pitici, printese si printi, caprioare si iepurasi, toate personajele basmelor îsi dau întâlnire pe aleile pe care va plimbati?... Îndata descoperiti, ramân nemiscati si doar îti fac cu ochiul sa te prefaci ca nu i-ai vazut. Le faci jocul si întelegi ca bucuria aceasta nu este doar a ta - o împarti cu toti cei care îsi fac timp sa îi descopere.
Chiar daca e ger, nametii de nea cheama copiii la joaca si aerul clar si rece face ca clinchetul râsetelor lor sa se ridice si sa ajunga pâna la purtatorii celor mai placide si morocanoase mutre.  Eu cred ca si de-i ascuns în vre-un cotlon umbrit, sufletul-copil va reînvia prin râs în fiecare adult. Si mai cred ca oamenii-de-zapada au fost inventati pentru ca aceasta interventie de resurcitare la viata a celor mai posaci sa aiba succes deplin. Fantezia celor care creeaza oameni-de-zapada nu are limite, la fel cum fara granite este si fericirea. Fiecare avem sanse egale!
Ati observat si voi ca iarna este anotimpul îndragostitilor? Îmbratisarile sunt iarna mai strânse si saruturile mai fierbinti iar pasii îndragostitilor pe zapada sunt atât de armoniosi, încât simfonia hibernala este scrisa direct pe notele acestor pasi. Ideea acestei simfonii este ca iubirea si râsul nu au vârsta. Si nici de vre-un pretext nu au nevoie.
Sa ne eliberam sufletul si sa savuram fiecare clipa! Nimanui nu-i este dat sa stie câte ierni va mai trai. Viata poate fi atât de frumoasa daca e traita din plin.

Miercurea fara cuvinte (s.31) - Dorinta

Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis :-) Happy WW! ☺
PS: Temele saptamânilor urmatoare sunt aici "MfC2018"

Romantic by Jessie Ware

pentru rubrica "Meloman pentru o zi"

♦ Jessie Ware (n. 15 octombrie 1984 - Londra) este cântăreață si compozitoare britanică de muzica pop.

O zi speciala

Cine spune ca uraste sarbatoarea Sf. Valentin, ori nu a iubit niciodata ori n-are pic de romantism! Bineînteles ca iubirea este celebrata în fiecare zi, dar pe data de 14 februarie, o facem cu un pic mai mult fast ღ
Nu obisnuim sa ne facem cadouri cu ocazia acestei zile ci ne bucuram sa petrecem împreuna ziua facând ceva deosebit - de obicei mergem la un spectacol si apoi la restaurant.
În ultimii ani, am reusit sa facem în asa fel încât de Valentin's Day sa plecam undeva pentru doua-trei zile si în hotelurile alese sa ne lasam rasfatati. Acum doi ani cât si anul trecut am petrecut aceasta zi în Hotelul SPA Viktoriaquelle din Fürstenzell. Anul acesta am ales sa combinam baile termale si saunele cu schiul si am ales Laze v Tuhinju. Nu am mai fost niciodata în Slovenia, însa reclama regiunii este foarte buna ☺ Daca si în realitate este asa... voi spune saptamâna viitoare, când ne vom întoarce din concediu. Pâna atunci, va doresc sa pereceti cât mai placut aceasta zi a Sf. Valentin!