Turandot - Opera la Cinematograf

Turandot este ultima operă a lui Giacomo Puccini, finalizată conform schițelor și notelor marelui compozitor italian abia după moartea acestuia, de către mai tânarul coleg, Franco Alfano. Premiera a avut loc la aproape un an și jumătate după moartea lui Puccini (1858-1924), în aprilie 1926, la Scala din Milano, cu Rosa Raisa în rolul lui Turandot, conducerea muzicală a deținut-o Arturo Toscanini - unul dintre cei mai renumit dirijori italieni si totodata, prieten cu eminentul defunct.

Bazată pe un basm persan inclus în colecția lui Carlo Gozzi „1001 de zile” , opera îi are în rolurile principale pe Turandot, unica fiica a împăratului Chinei si pe Calaf, fiul regelui exilat al Tartariei. Spectacolul prezentat joi seara (22.03.2023) pe scena Operei Regale Covent Garden din Londra si preluat în direct la cinematografele din reteaua Cineplex, este regizat de Andrei Serban (mi-a tresaltat inima când am citit). Regizorul româno-american Andrei Serban este un nume major în teatrul secolului al XX-lea, renumit pentru interpretările și montările sale inovatoare și iconoclaste. În anul 1992 a devenit profesor de teatru la Columbia University School of the Arts, post din care a demisionat în 2019, invocând presiuni opresive în numele „corectitudinii politice” la un nivel care îi amintea de România comunistă. Pentru opera Turandot, regizorul s-a inspirat din tradiția teatrală chineză, evocând un tablou fantezist colorat al vechiului Beijing (Peking). Alaturi de A.Serban, regizorul-revival Jack Furness.

Cruda poveste, însoțita de vărsări de sânge este transpusa pe scena prin mult rosu, prin dansuri în care balerinii cu masti apatice, poarta pumnale însângerate si miscarile lor sunt aproape brute, iar decorul principal consta în masti enorme hidoase… motiv pentru care opera Turandot nu face parte din lista preferatelor mele! Muzica operei însa, este divina! ♥ Dirijorul  Orchestrei Royal Opera House - Antonio Pappano.

Este o operă care îmbină pasajele epice ale corului cu interpretarile captivante ale protagonistilor. Corul joacă un rol semnificativ, acționând ca un martor pe scenă la peste jumătate din acțiune.

Foarte prezenta secțiunea de percuție, plină de gong-uri și diverse instrumente indiofone (xilofon, clopoţei, etc).  Deschiderea este deosebit de puternică, dramatica, este înfatisat călăul si acordurile produc “piele de gaina” un efect bine întreținut pe tot parcursul spectacolului. O mare parte din ritmul operei este de natură ritualică, plin de marșuri si manifestări ceremoniale. 

Aria printului Calaf din actul final, Nesun dorma – este una dintre cele mai cunoscute arii pentru tenori dintre toate ariile de operă din toate timpurile. Însa... Turandot este mult mai mult decât Nessun Dorma si totuși, aceasta arie surprinde spiritul întregii opere - o așteptare stapânita de nerăbdarea de a vedea ce va aduce viitorul și o credință triumfătoare în capacitatea unui individ eroic de a depăși pericolele și complexitățile vieții.

În rolul lui Calaf este tenorul de origine coreana, Yonghoon Lee, o voce plina, calda si puternica. Este un rol greu, ce presupune note muzicale printre cele mai puternice din registrul vocal al unui tenor. 

De cealalta parte, rolul printesei Turandot – fecioara de gheata - preluat de soprana italiana Anna Pirozzi, este considerat cel mai dificil rol de opera! Doua voci deosebite, pătrunzătoare si puternice, o interpretare minunata, cu fraze sculptate clar, elegant, incisiv si un duet de final armonios, cald, cu iz romantic. 

Povestea ma gândesc ca o stiti: principele Calaf, se îndrăgostește la prima vedere de frumoasa, dar frigida prințesă Turandot. Aceasta însa este bântuită de amintirea bunicii - prințesa Lou-Sing, violată și ucisă brutal de un bărbat, motiv pentru care printesa Turandot este pusă pe răzbunare. Opera este un bun exemplu al modului în care traumele pot determina oamenii să își saboteze propriile relații, astfel, printesa de gheata îsi provoaca pretendenții să răspundă la trei întrebări-ghicitoare. Dacă nu răspunde corect, pețitorului i se taie capul! 

Calaf răspunde corect la cele trei ghicitori ale prințesei Turandot, aceasta însa ezită în a accepta casatoria, implorându-si tatăl, împăratul Chinei, să nu o mărite. 

Calaf admite ideea că prințesa nu-l iubește și nu doreste o casatorie fortata, el ofera printesei o portita de scapare, propunând la rândul lui o ghicitoare. Dacă prințesa-i va afla numele până la răsăritul soarelui, acesta va accepta să fie executat, dar dacă prințesa nu va ghici, va trebui să se căsătorească cu el. Făcând contrapropunerea, Calaf îngenunchează în fața prințesei, iar tema "Nessun dorma" începe cu cuvintele "Il mio nome non sai" / numele meu nu-l știi! Adoratia lunii este o scena corala magica! Cruda și rece, Turandot ordonă tuturor supușilor să nu doarmă deloc, obligati fiind a afla numele pețitorului. Dacă nu vor fi în stare să afle numele acestuia, toți vor fi uciși. 

Victima în aceasta noapte este si Liu, tânăra sclavă care îl călăuzeste pe regele Timur în exil. Vocea sopranei Masabane Cecilia Rangwanasha, de origine din Africa de sud, este absolut superba! A obtinut din partea publicului lungi ovatii, grație caracterului intens, rafinat și profund emoționant. 

Remarcabile au fost si rolurile Ping, mare cancelar (bariton), Pang, mare șambelan (tenor) si Pong, mare paharnic (tenor). 

Personajul Turandot poate fi văzut astăzi ca o figură de rezistență în fața violenței împotriva femeilor, refuzând dominația masculină și dispusă să facă orice în acest scop. Moartea iubitoarei și devotatei sclave Liù, care își dă viața pentru a proteja persoana iubita, ar putea fi interpretată ca prăbușirea arhetipului feminin de sacrificiu și supunere la putere și independență. Urmând clișeul orientalist, Turandot este prezentată ca fără vârstă și eternă. 

Opera înfățișează și modul în care iubirea poate fi posibilă doar în momentul în care îți doresti si esti pregatit sa o simți, sa o primesti. Schimbarea în iubire a lui Turandot se înscrie și ea în tradiția basmelor populare și a poveștilor nemuritoare. La fel ca Frumoasa Adormită, Turandot este eliberată din letargie / frigiditate printr-un sărut. 

Versiunea finală a operei Turandot, terminată de compozitorul italian Franco Alfano, este adesea criticată pentru lipsa de subtilitate, prezentând căsnicia celor doi din perspectiva iubirii veșnice. În secret însa, noi toti suntem multumiti cu epilogul fericit al operei dramatice.   

Noi, melomanii, ne-am lasat transportati în paradisul muzicii, al fanteziei și frumuseții, dincolo de preocupările prezentului rutinat în care trăim. Cele trei ore si jumatate s-au scurs pe nesimtite... În timpul pauzelor am fost rasfatati cu platouri pline cu delicatese, sandwich-uri, pateuri si cupe cu salata de fructe, Tiramisu si mousse de ciocolata. 

Ghinion - câteva ore înainte de spectacol, Helmut a fost cuprins de o tuse acuta… Nu am vrut sa pierdem biletele dar nici sa deranjam auditoriul, asa încât cea mai rapida si eleganta solutie a fost sa o invit pe vecina mea Monika sa ma însoteasca.

Barbierul din Sevilla

Saptamâna trecuta am fost la spectacolul de opera "Barbierul din Sevilla" preluat de la Royal Opera House - Covent Garden, London, în transmisie directa la Cineplex, în orasul nostru.

Este genul de spectacol pe care îl frecventam de câtiva ani buni (din pacate ☹️ cu pauza în 2021/2022) si pentru stagiunea 2023, am rezervat bilete pentru înca alte trei spectacole (opera si balet). 

Primul spectacol din acest an a fost opera bufa în trei acte, compusă de Gioachino Rossini în 1816. In regia actuala a lui Moshe Leiser si Patrice Caurier, actul întâi si al doilea au fost interpretate fara pauza si considerate prim act (105 minute), iar al treilea drept al doilea act (65 minute), cu o pauza de 25 minute. În total, spectacolul a durat peste trei ore si jumatate! Mie mi-a fost mult prea lung primul act, însa daca ar mai fi fost introdusa înca o pauza de 25 minute, am fi ajuns acasa mult dupa ora 1 noaptea! 

Este cunoscut faptul ca Royal Opera Hous si Metropolitan Opera din New York, au sub contract cei mai buni artisti ai lumii si ocazia de a-i cunoaste (vedea si auzi) prin aceste spectacole preluate în direct este unica. Cum sa ajung eu altfel la Covent Garden si cum sa-mi permit cazare în Londra si bilete la ROH?! Costurile pentru noaptea de spectacol ar fi echivalente cu un concediu de cel putin o saptamâna în Italia, spre exemplu! 

Apreciez deasemenea si interviurile din pre-show care sunt transmise doar în cinematografe! Iar atmosfera pe care o creaza directorul de Cinema pentru noi, melomanii, este una... destul de apropiata cu cea din ROH! Exista doar 100 de bilete, suntem întâmpinati pe covor rosu si ne sunt luate mantourile la garderoba, ne este oferit un Prosecco de bun-venit iar la pauza dintre acte, suntem invitati sa servim Canapés, nectar de fructe si Prosecco. (întregul pachet costa la Cinema doar 35€ de persoana)

Revenind la spectacol, actiunea operei se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Alaturi de Figaro - figura centrala, celalalte personaje importante sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo si Contele Almaviva (personajele secundare sunt Bertha si Fiorello). Opera a fost inspirata din nuvela cu acelasi nume, a lui Pierre Beaumarchais, nuvela ce a stat si la baza operei "Nunta lui Figaro" compuse de Wolfgang Amadeus Mozart (1786). În opera lui Rossini, Contele Almaviva face curte iubitei sale Rosina - pupila doctorului Bartolo, care însusi planuieste sa se casatoreasca cu Rosina. Cu ajutorul tânarul frizer-barbier al orasului, contele se prezinta în casa Bartolo deghizat, în primul act, ca soldat si în al doilea act, deghizat ca profesor de muzica. Figaro ajuta ca povestea de dragoste a celor doi sa se termine cu happy-end, dar asta bineînteles dupa multe situatii nostime, deghizari ridicole, momente palpitante, mituiri, masluiri si alte aranjamente caraghioase. 

În opera lui Mozart, contele Almaviva este deja casatorit de ani buni cu Rosina si flacara dragostei lor este stinsa demult. Contele face ochi dulci servitoarei Susanna, care de fapt este logodita cu Figaro, valetul contelui... nu mai intru în amanunte ☺☺☺ Rolurile comice si încurcaturile de situatii mi-au creat mie personal o stare ciudata, mi-a placut starea de confuzie si am cautat mai departe asemanari exagerate ☺ Astfel încât, mie mi s-a parut ca dirijorul venezuelean Rafael Payare seamana cu Bob Marley ☺ de aceea unduirile lui în fata orchestrei mi s-au parut foarte posibile si pe ritm reggae ☺ La sfârsitul spectacolului, când ovationat de public dirijorul a urcat pe scena alaturi de protagonistii spectacolului, am avut senzatia ca îl vad pe Prince în Purple Rain, sub lumina reflectoarelor ☺ Uite asa am combinat eu opera, cu reggae si cu pop-rock-ul si zau ca am baut doar nectar de portocale (ca eu am fost dealtfel soferul familiei)! ☺☺☺ 

Dar sa revin la seriozitate si sa va spun ca spectacolul merita vazut! 

Pentru dirijorului Pavare, opera "Barbierul din Sevilla" a fost  debutul la ROH. Uvertura a avut o interpretare care mi-a atins sufletul. Dealtfel, întreaga lucrare muzicala are arii care îti topesc inima, iar artistii acestui spectacol sunt de top! Baritonul Andrzej Filończyk în rolul lui Figaro - un barbat frumos, înalt si foarte tânar( are doar 28 de ani), a captat publicul din primul moment în care a urcat pe scena.  Interpret exceptional, acesta cânta cu usurinta cu care noi oamenii normali, ne exprimam prin vorbire - zau, nu exagerez!

Rolul Rosinei este detinut de mezzo-soprana de doar 26 de ani,  Aigul Akhmetshina - pentru mine o alta mare surpriza a serii! Bas-baritonul Bryn Terfel si tenorul Lawrence Brownlee s-au încadrat deasemenea perfect în decorul rossinian. Toti marii artisti de opera detin pe lânga talentul muzical de exceptie si un puternic talent actoricesc, reusind prin gesturi, mișcări, mimica si atitudine, sa întregeasca forma artistica de comunicare. 

Pe întreg parcursul spectacolului am batut tactul si m-am lasat purtata pe aripile povestii departe, în Andaluzia, abtinându-ma cu greu sa nu fredonez cu voce tare ariile cunoscute ☺ A fost ...o noapte a STELELOR!

 

Astă-seară avem bilete la Cinema-Balet

Stagiunea Royal Opera House 2014/2015 se deschide cu "Manon", un adevarat masterpiece, coreografia fiind semnata de Kenneth MacMillan. Compozitia lui Jules Massenet va fi interpretata de Orchestra Operei Royale din Londra, sub bagheta dirijorului Martin Yates.

În distributie: Marianela Nuñez (Manon), Federico Bonelli (Des Grieux), Ricardo Cervera (Lescaut), Christopher Saunders (Monsieur G.M.), Laura Morera (Lescaut’s Mistress) si Elizabeth McGorian (Madame).
Biletele în stagiunea toamna-iarna costa 30 euro/persoana, dar merita!
Doar luna aceasta vom avea ocazia sa mergem si la opera - pe 27 urmeaza Verdi "I due Foscari". În lunile ce urmeaza, transmisiunile în direct vor fi doar o singura zi.
Voi reveni cu impresii detaliate ;)