
În Germania se întâmpla destul de des ca pe autostrada sa observi trecând in mare viteza pe lânga tine un automobil a carui caroserie este acoperita cu o folie ciudata, cu imprimeuri alb-negru în cercuri sau dungi, din acelea care produc iluzii optice. Aceste automobile sunt prototipuri în testare, camuflate pentru a da o altă aparență si a înșela concurenta sau eventualii jurnalisti de specialitate. În acest fel, chiar daca automobilul este fotografiat, detaliile de design sunt greu de observat.
Este bine cunoscut faptul ca ciclul de viață al produsului determina vânzarea acestuia, în cazul automobilelor, pretul unui model scade în momentul în care pe piata apare un succesor. Pentru a evita caderea prematura a cifrelor de vânzări, etapa de concepție, dezvoltare si testare a unui nou automobil este tinuta secret pâna la introducerea noului model pe piață.
Aceste prototipuri sunt cunoscute sub denumira de muletto (italiana), test mule (engleza), mulet (franceza) - facându-se aluzie la mixul de noi tehnologii și carcase vechi. Nemtii au o denumire speciala pentru aceste prototipuri - Erlkönig, dupa balada cu acelasi nume a lui Goethe (Craiul ielelor) ☺ Iar fotojurnalistii care le fotografiaza, se numesc "Erlkönig-Jägern", adica "vânatori ai Craiului ielelor"... ma întreb în acest caz, bloggeri cum se numesc? ☺
Alte povesti cu autoturisme ce trec pe sosea pe lânga noi: aici ☺