Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
🎨Relaxare, energie pozitivă și... o idee neașteptată! După vacanțaminunată la AdriaticăAdriatică - cu oprire bonus în Malcesine, ne-am întors acasă relaxați, odihniți și încărcați cu energie pozitivă. Valizele sunt deja în debara, iar rufele — spălate, dar nu toate ajunseseră încă înapoi în dulapuri. Eram, cum s-ar spune, în plin proces de reintrare în ritm. Și tocmai atunci - duminică dimineața, stând în sufragerie la o cafeluță și aruncând o privire spre colțurile de sus ale camerei, am zis cu voce tare: „Ce-ar fi să zugrăvim?” Helmut a fost de acord... sincer, nici nu prea avea de ales, dar să nu intrăm în detalii 😇.
Ultima dată când am zugrăvit a fost acum vreo cinci ani, iar puțin înainte de concediul de anul acesta am înlocuit și șemineul — cu unul nou, cu filtre conforme cu standardele impuse de politicienii care nu mai știu ce să inventeze ca să ne bage bețe în roate. Suntem, se pare, singurii din Europa care am aplicat aceste reguli ce par absurde, mai ales dacă ne uităm la ce fac SUA, China sau India pentru Planetă... Dar hai să nu mă enervez iar, că nu asta e tema postării! 😅 🛒 Bauhaus, here we come! Pe când eu am fost (scurt) la serviciu (m-am planificat în home-office pentru următoarele două zile, ca să pot împărti timpul ideal, să pot să fac pauze când are Helmut nevoie de ajutor), luni dis-de-dimineata, Helmut s-a ocupat de partea practică. A mers la Bauhaus și a cumpărat vopsea, role, pensule, folie de protecție, bandă adezivă pentru muchii – toate cele necesare pentru a începe treaba. Ne-am propus să lucrăm relaxat, fără grabă: un perete pe zi, ca să păstrăm cât mai mult din starea de bine cu care ne-am întors din vacanță. ➗ Diviziunea muncii – varianta artistică 😉 • Eu: seara – pregătiri, dat jos tablouri, mutat mobilă (cu ajutor). • Helmut: dimineața – zugrăvit. • Eu din nou: după-zugravit – curățenie, spălat pe jos, curatat tablouri, mobilier, spalat geamuri, repus mobila la loc (din nou cu ajutor). ✌🏻Salonul? Nu are mult perete (are multe geamuri) asa că e aproape gata!
😊 Sufrageria? PAUZA!... Motivul? Helmut s-a tăiat la degetul mare (nu la zugrăvit, ci în bucătărie, în mijlocul unei activități de rutină.). Nu grav, dar suficient cât să punem pensulele jos pentru o vreme... 🛑 Pauză forțată și vreme capricioasă Zugrăvitul a fost întrerupt brusc după accidentul lui Helmut. Vremea ne joacă feste, brusc temperaturi sub 20°C și ploi scurte, dar imprevizibile – fix cât să nu putem folosi terasa ca spațiu de lucru sau depozitare temporară. Așa că ne-am blocat cu totul în interior... 🏁Estimarea încheierii lucrărilor: începutul lui septembrie 😇 Am început cu entuziasm și am bifat rapid o cameră... Mai avem de zugrăvit doar: 5 camere, 1 bucătărie, 1 hol mare + 1 hol mic, 1 baie si 1 WC de serviciu! Deadline optimist: începutul lui septembrie (da' nu-i bai!) Starea actuală: entuziasm moderat, deget bandajat, cafeaua la datorie, terasa în standby.
Se facea ca era ultima zi de lucru din anul trecut (mai exact, era 20 decembie)... Eram la volan, în drum spre serviciu.
Cu toate ca am de mers aproximativ 30 km, nu am nevoie de mai mult de 20-25 minute de la garajul casei pâna în parcarea firmei la care lucrez. Si asta pentru ca am un singur semafor pâna la iesirea pe autostrada (unde nu exista limitare de viteza), dupa care urmeaza o portiune scurta de drum cu limitare la 100 km/h, un sens giratoriu si gata, am ajuns la destinatie. [Acum câtiva ani, când lucram direct în oras, aveam de parcurs doar ~10 km pentru care îmi trebuia cel putin o jumatate de ora! În plus, eram cu ochii în patru nu doar la colegii pe patru roti, ci si la pietoni, biciclisti, semafoare, tramvaie si autobuze].
Si cum spuneam, șofam destinsa, șoseaua era relativ libera, ma deplasam ca de obicei cu ~ 140 km/h si murmuram muzica vesela de la radio când... Bummmm! O explozie a facut sa-mi stea inima în loc. Spre fericire, reactia mea a fost perfecta, nu am tras de volan, am mers constant mai departe si am încercat în acele luuungi secunde sa înteleg ce s-a întâmplat. Primul gând a fost ca mi-a explodat un cauciuc… însa masina rula mai departe echilibrat… Ce altceva ar putea sa fie?! Am privit de jur împrejur si am descoperit, în partea dreapta, în coltul de jos al parbrizului o gaura mai mare ca o moneda de doi euro ☹ Hm! Eram la distanta regulamentara de un automobil cu o bicicleta pe capota. În fata mea nu a fost niciun camion… Am privit din nou daunele. Pe bordul masinii erau cioburi si de la gaura în sus, geamul era crapat în câteva linii fine.
Cum am ajuns la birou am sunat la Asigurare, am explicat ce s-a întâmplat si am trimis poze asa cum mi s-a cerut. Consultantul de asigurare mi-a spus ca dupa parerea lui, cineva a aruncat o piatra de pe podul care trece peste autostrada (este nu doar trist, este cumplit! Sunt anuntate mereu cazuri de accidente mortale datorate unui imbecil care arunca o piatra de pe pod, pe autostrada!). Parerea specialistului a fost ca daca ar fi sarit o pietricica dintr-un cauciuc al unui autoturism din fata mea, s-ar fi produs doar o fisura. Fisura ce s-ar fi putut repara imediat, prin introducerea unui gel special în scobitura din parbriz, în cazul meu însa, piatra a strapuns parbrizul. Mi-a spus ca el întocmeste documentele si mi-a comunicat adresa atelierului-service la care sa merg pentru schimbarea parbrizului.
Dupa orele de serviciu m-am prezentat la atelier însa… si ei se pregateau pentru concediul de Craciun. În plus, la câte modele de autoturisme exista, service-ul nu are în magazie parbrize de rezerva. L-au comandat imediat si primul termen liber a fost pe 7 ianuarie. Ca solutie provizorie, au acoperit orificiul cu o banda adeziva ca sa nu patrunda apa si mi-au garantat ca pot sa merg cu masina cele cateva zile fara probleme, singura conditie – sa nu parchez în ploaie sau ninsoare. In paranteza spus, iarna asta nu a fost pericol, pentru ca nu a nins nici macar o singura data! Oricum, pe întreaga perioada de concediu, masinuta mea a ramas în garaj - spre fericire, avem doua automobile.
În final, aventura m-a costat 150 de euro - asigurarea mea este încheiata cu 150 euro franșiză, suma fixa, indiferent de daune. În cazul de fata, daca nu as fi avut asigurare, ar fi trebuit sa platesc peste 1000 de euro, chit ca nu am avut nicio vina!
A fost prima data când masina mea a patit ceva, însa… întâmplarea m-a preocupat mult. În asemenea situatii, în primul rând te bucuri ca nu a fost mai rau, însa te gândesti ca este un semn… Ai mai primit o sansa…
Si viata merge mai departe, cu bune, cu rele… C’est la vie!
Excercitiu de imaginatie literara "Duzina de cuvinte" (209): agenda, revista, autocorectare, sondaj, ghem, trompa, cucerire, legume, moneda, servet, placinta, pipeta. Tema: "Magie de primavara".
Am trecut cu bine si peste ultima operatie. Leo are din nou piciorusul liber si face zilnic progrese de mobilitate. Articulatiile functioneaza “ca noi”, Leo paseste corect si apasa armonios labutele… atunci când merge la pas. Doar atunci când se grabeste, din trei pasi, unul îl face doar pe trei labute, semn ca are înca ceva neplaceri. Era de asteptat, sase saptamâni piciorul stâng a fost imobilizat si musculatura s-a atrofiat usor. Pentru aceasta, medicul i-a prescris în urmatoarele saptamâni un sirop analgezic, care trateaza durerile si eventualele inflamatii, în fiecare dimineata, 10 ml cu pipeta. În rest, doar scurte sedinte de masaj, disciplina si bineînteles, o autocorectare a vitezei de deplasare!
Încercam sa uitam pasajul... Grea moneda cu care am platit, insa de acum privim cu multa încredere în viitor.
Primavara aceasta, cu explozia de parfum si culoare ne-a adus o nota în plus de optimism si pe masura ce frustrarea data de concediul ratat se dizolva, simt cum creste în mine dorul de duca.
Pentru ca ce a fost greu a trecut, mi-am facut curaj, am pus mâna pe agenda si am planificat urmatorul concediu pentru sfârsitul lunii mai. Am hotarât sa îi aratam lui Leo, Sibiul si Brasovul care conform ultimului sondaj turistic, sunt cele mai frumoase orase ale României.
Mi-e tare dor de Muzeul satului, de parcul Sub Arini, de Podul Minciunilor si de Piata Gh.Lazar. Mi-e dor de covrigii cu susan si de placinta cu brânza - primita în servet si mâncata pe strada. Mi-e dor sa mergem dimineata la piata, sa târguim legume proaspete, flori, lapte si pâine calda…
Îmi voi vizita neamurile si poate ma voi întâlni cu câtiva colegi de liceu si facultate. Mi-as dori sa mergem într-o seara la Teatrul de revista, însa prea multe planuri nu vreau sa fac, vom vedea ce se potriveste la fata locului.
În Brasov, mi-e dor de B-dul Garii, de Piata Sfatului si de Biserica Neagra. Poate ca vom urca pe Tâmpa - în urma cu câtiva ani, tentativa de cucerirea esuat, speram sa avem succes de data aceasta. Vreau sa trec pe la mormântul bunicilor. Si vreau neaparat sa le întâlnesc pe Diana si pe Cotofana (iuhuuu, ce parere aveti?).
Vreau sa fie vreme frumoasa, sa ne putem plimba de dimineata pâna seara!
Visez… Deocamdata am facut dorintele ghem si le-am pus în bagajul de mâna, alaturi de jucariile preferate ale lui Leo – usuletul de plus maro si elefantul cu trompa tarcata. Încet-încet vom pregati si valizele.
"Jocul cuvintelor nr. 205" cu duzina de cuvinte: ceas, zâmbet, nedumerit, pasare, carte, iubire, risipitor, voce, alb, luminiș, cascadă, rabdare. Accidentul s-a produs la ceas de seara... Nu-si mai poate misca piciorusele si socul i-a anihilat durerile. Respiră sacadat si mă priveste nedumerit. Îl strâng în brate si nu stiu cum sa îl ajut.
Pierd bucati din suflet pe drumul spre spital.
O echipa de medici îl preia de urgenta si ne asigura ca Leo este pe mâini bune. Asteptam, plângem si ne rugăm. Grijile năvălesc ca o cascadă...
În sala de asteptare, primim câte un ceai. Un ceai alb, risipitor de gânduri negre. Minutele curg, asteptarea e grea. Simt speranta zbatându-mi-se în stomac. E ca o pasare usoara, ce cauta în hătis calea spre luminis. Cred cu putere ca va reusi!
Se deschide usa, doctorita se îndreaptă spre noi. Mi se înmoaie genunchii. Cu voce blândă si zâmbet cald, ne spune ca operatia a decurs ca la carte. Daca pâna dimineată nu vor intervenii complicatii, Leo este salvat. Cu multa răbdare si iubire, în câteva saptamâni va învata din nou sa alerge si sa aibă încredere în propriile puteri.
Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!
Marti dimineata am pornit în "vacanta de schi" spre Mitterdorf (în Padurea Bavareza), statiune turistica situata pe granita Germaniei cu Cehia si Austria, unde cu câteva luni înainte am rezervat un apartament. Am încarcat masina cu tot ce ne trebuie pentru o saptamâna - pe lânga îmbracaminte, încaltaminte, produse de igiena corporala si cosmetice, noi luam mereu si propriile noastre lenjerii de pat, cu plapuma si perne; acum în plus schiuri, clapari, snowboots si saniuta. Ca întotdeauna la drum lung, luam în masina boxa lui Leo, pentru o calatorie confortabila si fara griji, atât pentru noi, cat si pentru "copilasul" nostru patruped.
Calatoria a durat ceva mai mult de trei ore. La noi în Augsburg zapada se topise de tot, stiam însa ca în Mitterdorf este zapada din belsug. Pe masura ce ne-am apropiat de statiune, pe marginea soselei zapada era tot mai înalta.
Statiunea era "îngropata" în zapada! Nu mai existau trotuare pentru ca zapada degajata de pe sosea era împinsa spre case si ajunsese pâna la cantul geamurilor. Tare ne-am minunat... era cumva de speriat dar si de admirat.
Am ajuns la destinatie si înainte sa ne cazam, am intrat într-o minunata cafenea, sa servim câte o prajitura si un ceai delicios. Aici am vazut prima data o statie de alimentat telefoane mobile (gratis).
In drum spre cabana noastra, am trecut pe lânga baza pistei de schi, unde exista si centrele pentru reglat schiuri, pentru închiriat echipament de sport si pentru cumparat schipass. Stiam aceasta pentru ca în urma cu zece ani am petrecut aici un minunat concediu. Asa ca ne-am bucurat sa-l gasim pe acelasi Sepp la datorie, i-am încredintat schiurile pentru serviciul de întretinere (slefuit canturile, uns talpile cu ceara, reglat legaturile). Si... aici am facut ultimele fotografii fericite din acest concediu.
Am ajuns la cabana, ne-am instalat si am pus toate lucrurile în dulapuri. Intre timp, Leo si-a gasit un loc superb pe pervazul interior al geamului, de unde putea privi lung strada.
Pe la ora 16 am hotarât sa plecam într-o plimbare de recunoastere în statiune. Am iesit în fata casei, eu tocmai încuiam usa mare, când... s-a întâmplat nenorocirea! Pe strada principala care trecea direct pe la coltul cabanei, o masina l-a calcat pe Leo - aflat în lesa!
Nu vreau sa intru în amanunte... atâta spun, picioarele din spate îi erau pline de sânge. Blocati de durere si disperati, actionând mai mult automat decât logic, l-am învelit în patura si la indicatiile unor trecatori, am introdus în navigator adresa unui medic veterinar din apropiere (12 km) si am pornit. Aici, medicul depasit de gravitatea accidentului, nu a putut decât sa îi administreze lui Leo un calmant intravenos si a solicitat telefonic ajutorul celei mai apropiate clinici veterinare din regiune, unde ne-a îndrumat.
Am ajuns la Clinica din Fürstenzell dupa un drum de o ora (~70 km de cabana noastra), în conditii meteorologice foarte hibernale si într-o stare psihica extrema. Echipa de interventie ne astepta, ne-au preluat imediat si s-au ocupat atât de Leo, cât si de noi. A durat mai mult de doua ore pâna când l-au scos pe Leo din starea de soc. Au urmat o serie de investigatii si radiografii (a scheletului si a organelor interne). Vestea cea buna a fost ca niciun organ intern nu i-a fost afectat, coloana vertebrala este intacta si la cap nu exista leziuni. S-a constatat însa ca ambele solduri îi sunt sarile din rotule si încheietura labei piciorului drept este fracturata si cartilagiul pe jumatate zdrobit. Planul de operatii a stabilit ca imediat sa îi fie refixate soldurile si abia în ziua urmatoare sa fie rezolvata fractura piciorului. La ora 21 i s-a administrat anestezia totala si Leo a intrat în operatie.
Am asteptat în sala de asteptare... am fost singurii pacienti si am putut sa plângem fara sa ne jenam.
Înainte de miezul noptii doctorita ne-a asigurat ca operatia a decurs bine si ca soldurile i-au fost fixate. Am fost trimisi acasa si sfatuiti sa dormim, pentru ca Leo este sedat si va dormi pâna a doua zi.
Ajunsi acasa, am constatat ca pantalonii mi se lipisera de picioare, atâta sânge a pierdut micutul nostru Leo... Nu am putut dormi... ne-am rugat, am plâns si am atipit, ne-am rugat, am plâns si am atimpit... pâna când s-a facut ora 7. Am plecat spre clinica si la ora 8 am fost primii la usa. Doctorita se pare ca a ramas în spital, a venit imediat la receptie si ne-a spus ca noaptea a decurs bine si ca avem voie sa intram sa îl vizitam pe Leo. Dragul nostru Leo ♥... Am ramas cu el, incapabili sa-l ajutam mai mult decat cu mângaieri si vorbe duioase. La ora 11 doctorita l-a luat pe Leo pentru urmatoarea mare operatie.
Am vrut sa ramânem acolo, însa nu ne-a fost permis - clinica avea program normal de lucru, fel de fel de pacienti - pisicute si catei, pasari si sopârle, însotiti de prietenii lor bipezi erau în permanent du-te-vino. Telefoanele sunau neîntrerupt, medicii si asistentii medicali alergau pe coridoare de la un cabinet la altul, fiecare era cu treaba lui... Am fost sfatuiti sa mergem într-o cafenea, însa starea noastra psihica nu a suportat muzica si ambinetul vesel, tipic unei statiuni turistice, asa ca ne-am reîntors la clinica si am asteptat în parcare, în masina.
Cu ochii pe ceas, am numarat minutele si când a trecut ora si jumatate (cât s-a estimat a dura operatia), am intrat în clinica. Personalul ne cunostea deja, doamna de la receptie a anuntat chirurgia ca asteptam vesti. Una din dragutele asistente medicale a venit si ne-a spus ca din pacate, soldul stâng a sarit din nou din rotula si din aceasta cauza, lui Leo i-a fost administrata o narcoza puternica si operatia va dura mai mult de 3 ore si jumatate.
Dupa aproximativ trei ore, asistenta ne-a spus ca operatia s-a încheiat cu succes, lui Leo îi este acum montat un fixator si ca va mai dura ceva pâna când doctorita va putea veni sa ne dea amanunte exacte.
Am avut noroc de o doctorita minunata (doamna Körner) - o femeie mignona si deosebit de calma. Ne-a invitat în cabinet si ne-a explicat ce a reusit, ne-a aratat radiografiile si ne-a asigurat ca daca Leo va fi îngrijit mai departe bine, acesta se va reface în totalitate. Soldul drept a trebuit fixat prin coasere (femurul de bazin), legatura ce se va dizolva singura dupa 12 zile. Laba piciorului a fost pusa în pozitie normala si fixata prin bolțuri, legate între ele printr-un cadru din plastic - dispozitiv construit special pentru situatia lui Leo. Pentru protectie si confort, acest cadru este învelit cu burete si vata, fapt ce face ca piciorusul catelului sa para încaltat cu un clapar de schi, marimea 40. Ni s-a mai spus ca Leo trebuie sa mai ramâna pâna dimineata urmatoare în spital sub observatie si ca joi dimineata îl putem lua la noi.
Bineînteles ca nu mai avea niciun sens sa ramânem la cabana pâna duminica - si noi si Leo aveam nevoie de casa noastra adevarata. Am rugat doctorita sa ni-l pregateasca pentru a doua zi pe Leo pentru calatorie.
Ne-am întors în statiunea turistica, am contramandat masa rezervata la restaurant pentru Ziua Sf. Valentin, l-am rugat pe Sepp sa nu închida, sa ne astepte (înca o ora dupa programul oficial de închidere al atelierului) sa ne recuperam schiurile, am dat schipass-urile înapoi... Toata lumea ne-a sprijinit si a avut întelegere pentru situatia în care ne-am aflat.
Ne-am dus la cabana si am împachetat din nou totul, am încarcat în masina si am asteptat sa se faca dimineata. La ora 10, dupa vizita medicala (ca în orice spital) au început externarile si Leo ne-a fost adus la ghiseu. Ras complet pe ambele picioare, cu plasturi mari pe solduri si cu un picior enorm îmbracat in leocoplast verde; palid, speriat, mirosind puternic a spital... Doamna doctor ne-a dat o plasuta cu medicamente (un complex de antibiotic, un comprimat analgezic, tratament fitoterapeutic cu globule de arnică si o solutie cu vitamine si uleiuri pentru refacerea pielii si a blanitei), ne-a sfatuit sa ne adresam acasa imediat unei clinici pentru tratamentul post-operator. Am platit chitanta (3450 de Euro) si am pornit fericiti spre casa. Am trait o zi de Sf. Valentin pe care nu o vom uita niciodata!
Ajunsi în Augsburg ne-am înscris imediat la clinica AniCura si am obtinut deja pentru vineri prima programare. Clinicile au comunicat între ele si toate actele pe perioada de internare a lui Leo au fost trimise pe e-mail la noua clinica.
Ranile arata din zi în zi mai bine, suntem pe drumul bun spre vindecare. Vineri bandajul a fost portocaliu, aseara la o noua programare pentru schimbarea bandajelor, a fost folosit leocoplast albastru imprimat cu Goofy ☺ Ni s-a spus ca daca soldurile ramân la locul lor în primele 12 zile dupa operatie, pericolul de a mai sari pe viitoar este aproape inexistent. Asa ca mi-am prelungit concediul de odihna pâna lunea viitoare... Acasa, Helmut a demontat patul din dormitor, am pus saltelele direct pe covor. În sufragerie am scos masuta dintre fotolii si am intins pe jos o saltaea de camping din burete. Am amenajat întreaga casa in asa fel încat pentru urmatoarele 50 de zile Leo sa nu fie tentat sa sara. Copilul Leo este atât de dulce, atât de cuminte, atât de curajos! Niciodata nu a plâns si a rabdat cu vitejie orice tratament medical - pentru el nimic nu e mai important decât sa ne simta aproape. Are apetit normal, doarme bine si face plimbari scurte în curte sub supravegherea noastra. Au trecut abia 7 zile dar mie mi se pare ca s-a scurs un an!
Multumim tuturor celor care s-au gândit la noi (Poteci de dor, Diana, Rux, Suzana, Florina Cismaru, Nima, Eddie, Floarea, Maria, Izabela, Zuzu, Alexandru). Ne revedem la Miercurea fara cuvinte numarul 8 ♥
E toamna... Se întuneca repede si ploua des. Copacii capata pete ruginii si verdele-si stinge în fiecare zi o nuanta. Din dreapta soferului e timp de visare... Zgomotul cauciucurilor pe sosaua uda îmi seamana cu murmurul scoicilor trase de val, înapoi în mare. Privesc cerul si astept parca un tipat de pescarus. Un sunet strident se aude tot mai aproape... este sirena politiei. Ce trist! Undeva aici, s-a produs din nou un accident... Soseaua se congestioneaza, se circula bara la bara. Nu poti sa faci nimic altceva decât sa speri ca îngerul tau pazitor nu are niciodata pauza!
Va doresc un weekend tihnit, fara surprize neplacute!
Referitor la articolul Pandhoreiînscris ieri la Miercurea fara Cuvinte si intitulat "Cladiri ciudate", doresc sa completez comentariul pe care l-am lasat la ea pe blog cu imagini si cateva explicatii ☺
Cladirile ciudate, interesante, iesite din comun, nu aduc întotdeauna un avantaj orasului - spuneam în comentariu. De multe ori ele sunt o povara din punct de vedere financiar si un motiv de a deveni subiect de ras. Spre exemplu, în orasul Freiburg, noua biblioteca a Universitatii a fost construita în stil futurist si a costat ceva mai mult de 49 milioane de Euro! Proiectul a fost câstigat printr-un concurs de arhitectura organizat în anul 2006 si macheta promitea ca împrejurimile noii cladiri se vor reflecta deosebit de frumos, deoarece pilonii de oțel și panourile de sticlă formeaza cinsprezece fatete cu înclinatii diferite. În realitate... se întampla ca nu doar motivul urban se oglindeste frumos în peretii cladirii ci si cerul, norii si soarele. S-a omis faptul ca aceasta bijuterie arhitectonica se afla in una din cele mai insorite localitati ale Germaniei si ca este amplasata intr-una din cele mai importante intersectii ale orasului.
Îmbracata fiind complet în oglinzi, cladirea face ca reflexiile soarelui sa pericliteze circulatia rutiera în zona. Tot mai multi soferi si biciclisti reclama ca sunt orbiti de lumina puternica. Ba mai mult, daca ai ghinion si parchezi într-un loc pe care se
focalizeaza reflexia la ora amiezii, caldura produsa este atât de
puternica încat se topesc garniturile din plastic ale autoturismului
:))
S-au întamplat atâtea ciudatenii din cauza cladirii încât autoritatile au hotarat ca primavara si toamna - când razele soarelui au înclinatii joase, sa acopere cladirea cu o husa :))) Husa a costat deasemenea înca 40 de mii de Euro si în plus, arata monstruos! Asa ca, de cel putin doua ori pe an, câte trei-patru saptamâni, peste oglinzi se lasa o învelitoare de material plastic. (fotos: 1, 2, 3, 4)
Datorita faptului ca lucrez câte 40-42 ore pe saptamâna, nu îmi place sa merg la spectacole decât în weekend, pentru a ma putea relaxa cu adevarat si pentru a savura pe deplin reprezentatia respectiva. Sunt însa situatii când accept si compromisuri, ca spre exemplu în cazul Royal Opera House (Covent Garden, London) care a hotârât sa transmita live în zilele de luni, marti sau miercuri, spectacole de opera si balet pentru o anumita retea de cinematografe din Europa (în România se transmite prin The Light Cinema si Cinema Stage si pretul unui bilet este de 60 ron - în Germania un bilet costa 27 Euro!). Stagiunea anului 2014 a început luni, 27 ianuarie la ora 20:15, cu baletul Giselle. Pentru luna februarie este programat spectacolul de opera Don Giovanni - într-o zi de miercuri (12), în martie si aprilie din nou balet - "Frumoasa din pădurea adormită" - miercuri, 19 martie si "Poveste de iarna" - luni, 28 aprilie. Sirul transmisiunilor directe se va încheia cu opera "Manon Lescaut", marti 24 iunie si pentru ca nu cred ca voi ajunge vreodata sa vad un spectacol direct în Opera din Londra, apreciez foarte mult aceasta initiativa. Ziua de luni, 27 ianuarie a fost o zi cu mult stress la locul de munca si mai mult, s-a întâmplat ca în acea dupa-amiaza cu ninsoare, din cauza unui accident deosebit de urât petrecut pe autostrada ce se continua pe centura orasului, circulatia sa fie întrerupta si deviata, asa încât am ajuns acasa dupa ora 18, înghetati si sleiti de vlaga. Însa neplacerile nu s-au încheiat aici - casa ne astepta învaluita în frig! Centrala termica sarise din nu stiu ce motiv pe "error" si dupa ce i-am dat resetare ca sa îi stergem eroarea, a mai durat o ora si jumatate pâna când caloriferele au fost fierbinti! Macar apa calda la dus am avut imediat, însa entuziasmul de a ne pregati pentru spectacol scazuse mult.
La ora opt cautam înca loc de parcare în fata cinematografului si starea de iritare a disparut abia când am urcat scarile spre sala de spectacol si am fost întâmpinati cu urari de bun venit si câte un pahar de vin spumant. Ne-am predat paltoanele la garderoba si pâna când s-a realizat legatura cu Londra, am mai fost invitati la câte un pahar de vin spumant :)
Apoi a batut gongul si am vazut pe ecran cum spectatorii de la Royal Opera House se grabesc deasemenea sa-si ocupe locul în sala. Special pentru spectatorii din cinematografe, s-a transmis în deschidere un interviu cu balerinii principali Natalia Osipova si Carlos Acosta. [Câteva interviuri le-am regasit pe youtube (Natalia Osipova, Carlos Acosta and Peter Wright in rehearsals for Giselle (The Royal Ballet), iar pentru cei interesati, mai multe detalii în legatura cu acest gen de spectacol, pe pagina web a operei londoneze].
Apoi în sala s-a facut liniste si o voce a organizatorilor a facut cunoscut faptul ca fotografierea în timpul spectacolului este interzisa. M-am conformat si eu, asa încât nu am fotografii decât din sala, înainte de spectacol si din pauza dintre cele doua acte - fotografii fara bliz si fara claritate, sorry! Spectacolul "Giselle" este considerat o capodoperă a baletului clasic si este unul dintre cele mai populare spectacole de balet romantic din toate timpurile.
Impresionat de povestea extrem de trista "Sage der Wilis" semnata de Heinrich Heine (Wilis fiind acele tinere care au murit înainte sa se casatoareasca), Théophile Gautier a conceput libretul "Giselle, ou les Wilis" (1841) în doua acte si Adolphe Adam a scris muzica baletului. Premiera a avut loc la Opera din Paris în iunie 1841.
Rolurile Albrecht si Giselle sunt considerate cele mai dificile roluri solistice dar totodata sunt cele mai râvnite si interpretate de toţi marii dansatori ai lumii. Prima Giselle a fost Carlotta Grisi - iubita coregrafului Jules Perrot care s-a ocupat special ca rolul Gisellei sa exprime pe deplin talentul balerinei. Al doilea coregraf al baletului, Jean Coralli - a fost responsabil pentru toate celalalte dansuri solo, precum si pentru conceperea dansului corpului de balet. Primul duce Albrecht a fost Lucien Petipa, fratele lui Marius Petipa - coregraful care a împlinit perfectiunea acestui spectacol.
De atunci, nu doar tehnica dansatorilor ci si modul de exprimare al artistilor a evoluat mult, asa încât baletul prezentat la premiera din 1841 nu mai are prea multe în comun cu baletul care se prezinta pe scenele zilelor noastre, însa cele mai multe dintre interpretările tradiționale, clasice, se bazeaza pe versiunea pregatita în St Petersburg de coreograful Marius Petipa, în anul 1887.
Alaturi de baletul La Sylphide, Giselle este una dintre primele piese în care balerina poartă tutu la nivelul genunchiului. Olga Spessivtseva, Alicia Markova, Galina Ulanova, Eva Evdokimova, Anna Pavlovna Pavlova, Tamara Karsavina, Alicia Alonso, Natalia Makarova, Gelsey Kirkland, Carla Fracci și Alessandra Ferri sunt câteva din balerinele vestite ale lumii, care au interpretat cu deosebita gratie rolul Gisellei. In rolul ducelui Albrecht este memorabila evolutia lui Vaslav Nijinsky.
Interpretarea pe care ne-a daruit-o Natalia Osipova a fost fermecatoare! A plutit pe scena ca un fluturas si ne-a emotionat prin pasiunea pe care a pus-o în acest rol. Pentru cei interesati de evolutia pe scena a artistilor, am cautat câteva videoclipuri oficiale. Nu am gasit pe pagina web a Royal Balet decat aceasta prezentare, superba - însa nu cu Natalia în rolul Gisellei; al doilea videoclip o prezinta pe Natalia în rolul Gisellei, însa pe scena din Novosibirsk, Siberia. (voi continua prezenatrea, mâine)
Nu mai stiu daca v-am povestit ca în timpul concediului în România din luna iunie 2012, pe când eram în Brasov, printremultealteleam vizitat si Turnul Vânatorilor. O scara lunga din lemn, cu trepte înguste, duce spre etajul superior al expozitiei si ofera o priveliste minunata asupra orasului, de pe terasa ce se deschide în exterior. Afara ploua si lemnul podelei si al scarii era ud. La coborâre, sotul meu a alunecat si nu s-a mai oprit decat la baza scarilor! S-a opintit cu cotul în fiecare treapta, în încercarea zadarnica de a stopa caderea... S-a ales cu o durere groaznica în umar, cot si coaste dar a sperat ca nu este nimic rupt si a refuzat sa mergem pentru o consultatie în spital. Durerile au disparut treptat, mai putin durerea din umar, care s-a accentuat pe masura ce lunile au trecut. În luna septembrie ajunsese sa nu mai poata sa îmbrace singur un tricou! Asa ca, s-a hotarât sa ceara sfatul medicului de familie. Au urmat o serie de radiografii si consultatii la specialisti ortopedie, ultima fiind o RMN (rezonanta magnetica nuclear) pe baza careia s-a stabilit clar ca are o ruptura de tendoane (la umarul stâng). Situatia s-a tradus astfel: ori se supune operatiei ori ignora si suporta ma departe durerile care acum apar doar la anumite miscari, dar care vor deveni permanente si în final, vor determina imobilitatea bratului. Sotul meu, mare iubitor de sport, nici nu ar concepe asa ceva, deci groaza ca nu ar mai putea misca bratul i-a înfrânt groaza de operatie si... a acceptat programarea pentru interventia chirurgicala: 31 octombrie. Sub narcoza totala, se face incizia, se slefuieste osul, se dau gauri si se fixeaza tendoanele în "dibluri"! - o operatie "de rutina" ce dureaza mai bine de o ora. Durerile postoperatorii sunt atât de mari încât este nevoie de injectare regulata a unor analgezice puternice, direct pe nervul bratului - ceea ce se face prin intermediul unui furtunel, montat pe sub barbie, prin umar, direct la locul afectat, înca din timpul operatiei. Este o pompita pe care Helmut o poarta permanent într-o geanta pe umarul sanatos, fie ca merge doar la baie sau face o plimbare pe coridorul spitalului. Fotografiile sunt facute, prima - miercuri, la internare, cu ocazia "cazarii" în clinica si a doua, ieri dupa-amniaza, la o cafea în cofetaria spitalului, la povesti cu un prieten venit în vizita.
Mâine, adica trei zile dupa operatie, are voie sa vina acasa :) Vor urma trei saptamâni de repaus total al bratului, apoi alte câteva saptamâni de gimnastica medicala de recuperare. Totul depinde de organismul si vointa fiecarei persoane în parte. Sotul meu este "un luptator" si stiu ca rezultatele pozitive nu vor întârzia sa apara. Acum, bratul nu este imobilizat în ghips ci doar sustinut de o manseta elastica, fixata cu curele de corp... Eu lucrez si Helmut va fi singur acasa între 9 si 11 ore zilnic, dar sper sa ne descurcam cât se poate de bine, pâna când va putea sa-si foloseasca din nou ambele brate.
Si uite asa, nu vom putea uita niciodata vizita din Turnul Vânatorilor!
PS: Spitalele în Germania sunt gen hotel 3 stele - pentru cei asigurati medical statutar (Gesetzliche Krankenversicherung), adica internarea se face în camera cu doua paturi, baie si WC, telefon, televizor si radio; mâncarea se comanda individual, o zi înainte, din cartea de meniu a restaurantul spitalului. Exista o echipa de medici si o armata de asistenti si infirmieri ce asigura tratamentul si supravegherea 24 din 24 de ore. Orice pacient poate chema în orice moment asistentul de serviciu, printr-o simpla accesare a butonului de apel, situat la pat precum si în baie.
Paturile se regleaza pe baza telecomandei, putând ridica sau coborâ partea de cap sau de picioare a somierei. Lenjeria de pat si prosoapele sunt schimbate zilnic. Toate serviciile sunt calitative si nu este nevoie de "cadouri" pentru a obtine o atentie deosebita!
Noi, platim lunar 15,5% din salariu pentru asigurarea medicala si beneficiem de gratuitatea majoritatii serviciilor medicale. Pacientii asigurati privat, se bucura de un tratament de lux (ex.: în spital, camera single sau la cabinetele medicale, timp de asteptare minimal în vedera unei consultatii), dar si costurile sunt pe masura. Spre exemplu, doar ziua de operatie, ce presupune pregatirea salii, a instrumentalului, onorariul medicilor - chirurg si anestezist, al asistentilor si celorlalti participanti la interventia chirurgicala, costa aproximativ 10 mii de euro - suma pe care Casa de Asigurari o preia în totalitate, în cazul pacientilor asigurati legal.
Astazi a fost "baba" mea :( Am avut parte de o zi ploioasa si rece, de la prima ora a diminetii si pâna seara... Si nu doar vremea a fost cu ghinion! Am fost la birou de la 7 la 17, dintr-o sedinta în alta, dintr-o problema în alta. Dupa orele de serviciu... am cumparat câteva pachete de gresie pentru noua bucatarie si... am lovit cu caruciorul de transport marfa, o masina din parcare (în timp ce încarcam pachetele grele în porbagajul masinii, caruciorul ramas cu doar trei pachete de gresie s-a rasturnat si a cazut pe masina parcata lânga masina noastra!). Am asteptat o ora sa vina politia sa constate dauna... Apoi, acasa, am carat cu sotul meu cutiile extrem de grele (8*15 kg) în locuinta... Abia spre seara când s-a oprit ploaia, parca mai m-am linistit si eu si... am fost invitata de Helmut al meu la un restaurant italian, la câte o pizza si-un pahar de vin :) Sper ca de mâine sa reintre totul în fagasul normal - pentru ca anul acesta, nu vreau sa cred în Babe! :)
