🎄 15 ani de blog – bilanț la final de 2025

La sfârșit de an există peste tot tradiția de a privi înapoi și de a face bilanțuri, un ritual împărtășit la scară largă. În multe culturi, acest prag simbolic dintre ani este perceput ca un moment de încheiere și de început, în care se amestecă nostalgia, recunoștința și speranța. De la colinde și superstiții până la liste de rezoluții, aceste obiceiuri universale marchează trecerea timpului și dau sentimentul unei încheieri. Psihologii vorbesc chiar despre ritualul ancestral al bilanțului personal, o pauză în ritmul vieții în care oamenii reflectă la ce au făcut bine și ce ar putea schimba. Sfârșitul de an este văzut ca o linie între trecut și viitor, iar bilanțul devine un mod de a procesa emoțiile și de a pregăti terenul pentru noul început.
În acest spirit am privit și eu peste blogul meu și am realizat că a împlinit 15 ani! Cincisprezece ani de gânduri împărtășite, de fotografii adunate ca într-un album de suflet, de prietenii și bucurii care au crescut odată cu fiecare postare. Cincisprezece ani în care scrisul a fost pentru mine un drum spre ordine interioară și spre comunitate.
Privind în urmă, cifrele spun povestea unui drum lung, cu 293 de followeri, 3926 de postări, 76.181 de comentarii și 3.637.381 de vizualizări totale. În ZeList, pozițiile au rămas constante în top, iar tabelul de evoluție arată limpede cum textele au fost citite și în perioadele de pauză, dar mai ales cum am revenit puternic în ultimii ani (iar pentru Florin — colegul de pe WordPress, care mă pizmuia ieri în Clubul Cinefililor pentru „tabelul” cu nominalizări, iată dovada că se pot concepe și tabele adevărate, nu doar poze! 👌).

An	Statutul blogului	Cea mai bună poziție	Cea mai slabă poziție	Observație
2010	activ 💗	681	4331	început dificil, dar intrare în clasament 😉
2011	activ 💗	4	592	salt spectaculos în top 🚨
2012	activ 💗	58	244	stabilizare în top 100 💯
2013–2015	activ 💗	18–19	38	constant în top 20–30 🔝
2016–2017	pauză de blog ⚠️	93	137	poziții menținute fără articole noi 🔄
2018–martie 2020	activ 💗	30	137	revenire, dar fluctuații mai mari 🛠
aprilie 2020–ianuarie 2023	pauză de blog ⚠️	56	77	poziții menținute fără articole noi ❤️‍🩹
2023–2025	activ 💗	3	22	revenire puternică, stabil în top 15 💥

Dar dincolo de cifre, blogul nu a fost niciodată o profesie. Este un hobby, un jurnal personal, un spațiu unde scrisul se împletește cu fotografiile mele, cu amintiri și cu dorința de a păstra o legătură vie cu România, chiar dacă trăiesc în Bavaria. Blogul îmi aduce prieteni, bucurii și ordine sufletească, iar fiecare postare e o fărâmă de viață împărtășită.
Fiecare comentariu e o comoară, un semn că dialogul continuă și că scrisul trăiește. Pentru mine, un comentariu înseamnă timp dăruit, atenție și inimă, cel mai frumos dar pe care îl pot primi 💖💗🥰💞 Comentariile sunt lumina care se aprinde peste text, dovada că nu scriu în gol, ci că există un ecou. Și mai mult decât atât, fiecare comentariu are greutatea unei prietenii, dovada unei legături vii între mine și voi.
Mulțumesc tuturor cititorilor mei, celor vechi și celor noi, celor care citesc în tăcere și mai ales celor care comentează. Vă doresc sărbători pline de lumină și tihnă, cu bucurii împărtășite și clipe care să rămână în suflet. 🎄Să fie un sfârșit de an în care privim înapoi cu recunoștință și înainte cu speranță, iar începutul lui 2026 să aducă inspirație, prietenii și povești noi. Scrisul și cititul ne leagă într-o comunitate vie, iar fiecare vizită, fiecare comentariu, fiecare clipă petrecută aici e parte dintr-o magie care ne unește.
Ne revedem și ne recitim până la cumpăna dintre ani și bineînțeles și în 2026, cu aceeași bucurie de a împărtăși gânduri și imagini. Așa cum luminițele de Crăciun strălucesc peste orașe și sate, tot așa fiecare postare și fiecare comentariu se adună într-o rețea vie de povești și prietenii. Iarna aceasta ne leagă prin cuvinte, iar începutul noului an va fi ca o lumină proaspătă, plină de promisiuni și speranțe.

O poveste şi o teză

Potecuta, ne-a provocat ieri la a scrie o poveste despte o întâmplare din scoala, despre o teza... 

Povestea mea este din vremea când eram in clasa a VIII-a, ultimul trimestru de scoala generala. 

 Am fost o clasa unita, am fost colegi opt ani de zile! În scurt timp urma ca fiecare sa decida drumul pe care-l va urma: liceu, scoala profesionala sau de meseri. 

Ne pregateam intens pentru examenul de admitere si diriginta noastra era totodata si profesoara de matematica. Doamna Forir (sarut-mâna si multumesc pentru tot!) era trecuta de prima tinerete, copii dânsei nu mai locuiau în “cuibul parintesc” si dânsa îsi dedica timpul liber elevilor. Facea cu noi toti mediitatii gratuit, la ea acasa. Ne împartise pe grupe de talentati, avansati, mai putin avansati - ma rog, în functie de interesul pe care-l manifesta fiecare in legatura cu examenul ce urma. Eu eram întâmplator în grupa de “talentati” – nu am fost o tocilara, dar am fost harnica si constiincioasa. Motiv pentru care probabil, „Tovarasa“ (ca asa ne adresam noi pe atunci doamnelor profesoare) m-a ales alaturi de alte doua colege sa-i fim “asistente” ☺ Ajutam colegii în orele de meditatie particulara, mai sus mentionate. 

Cândva, am avut ultima teza din scoala generala, la Mate.… Nu stiu din ce motiv (un test psihologic poate - apropo povestea Potecutei, sau pur si simplu lipsa de timp?!), doamna Forir ne-a chemat pe noi trei asistentele si ne-a rugat ca în numele ei, sa corectam tezele si sa le notam! Lucrarile noastre le-a corectat si notat dânsa pe loc, apoi a împartit restul de lucrari în mod egal, ne-a explicat modul de notare si ne-a asigurat ca suntem potrivite pentru aceasta actiune - actiune care totusi, ne roaga sa ramâna secreta. 

Ajunsa acasa, am început sa corectez tezele, emotionata si coplesita de responsabilitate… Erau multe greseli, rezultatele nu erau stralucite, nu îmi placea sa dau note proaste si atunci ce m-am gândit?! 

Acum… va spun, ca au trecut mai mult de 30 de ani si conform dreptului civil, pot conta pe prescriptia extinctiva 😜 Am adunat toate pixurile si cernelurile din casa si am modificat pe ici pe colo lucrarile colegilor, astfel încat sa pot acorda macar un punct mai mult la nota. O singura lucrare nu am putut sa o îmbunatatesc, pentru ca era o catastrofa totala! În plus, acel coleg era “cu un picior” în corigenta, asa ca… Am luat hârtie noua si am rescris lucrarea, încercând sa imit scrisul colegului cât am putu mai bine. Am contrafacut lucrarea, asa ca sa o pot nota cu un 7, nota care l-ar fi salvat de corigenta. 

A doua zi am dat lucrarile doamnei profesoare, ea le-a împartit si a trecut notele în catalog. Toata lumea parea multumita…. În afara de colegul cu 7! S-a ridicat din banca si a zis profesoarei “Asta nu e lucrarea mea!” Heee?! S-a facut liniste în clasa, doamna l-a privit de la catedra peste ochelari, eu m-am facut mica în banca si mi-am simtit inima cât un purice! Doamna îl întreaba nedumerita “Nu esti multumit cu nota sau ce vrei sa zici?” El repeat “Asta nu este lucrarea mea!” Doamna zice “Cum adica? Nu e numele tau în coltul drept, sus?!” Pe fata colegului se citeste efortul intelectual (lol), se sforțează si cedeaza… într-adevar este numele lui… Accepta si se aseaza din nou în banca pastrând aerul tîmp în privire… Clasa îsi reia murmurul, doamna îsi continua notarile în catalog… eu reîncep sa respir!

Totul e bine când se termina cu bine! Nu am uitat niciodata întâmplarea si pâna acum nici nu am povestit-o niciodata! Gata... am scapat de povara - am spus-o!