Clipa care nu se termină

Pe marginea mării, soarele se destramă lent în fâșii de roșu ars, galben lichid și albastru adânc, precum un cocktail exotic turnat direct pe cer.
Aerul poartă esența sării, a algelor și a scoicilor crăpate sub fierbințeala zilei, ca o amintire a adâncurilor.
Valurile murmură, netezind țărmul cu respirația lor albastră. Nisipul, fierbinte și viu, pulsează sub tălpi.
Lumina diafană se prelinge, topind contururile lucrurilor într-o reverie de culori.
În depărtare, pescărușii se rotesc lent, ca niște gânduri care refuză să fie închise în cuvinte.
Clipa se dilată, fără grabă, fără sfârșit... E vacanță...