Final de vacanță – Ciao Malcesine, Ciao Italia – Drumul spre casă

A venit vremea să pornim spre casă. Așa cum tot ce e superb trece repede, și vacanța noastră s-a încheiat... într-o zi în care norii se scuturau de tristețe, picurând lacrimi mărunte, în ton cu starea noastră de plecare. Am împachetat totul, am predat cheia și am urcat în mașină.
Navigatorul ne-a condus pe cel mai scurt drum spre autostradă. Drumul de-a lungul coastei lacului, cu tuneluri săpate direct în munte, a fost deosebit de romantic și impresionant – mai ales admirat de pe locul de lângă șofer. 😊
 

Am trecut granița în Austria prin Pasul Brenner, traversând și Podul Europa – o construcție spectaculoasă ce leagă Alpii prin autostrada A13. De acolo, direct în Bavaria!
Și, bineînțeles, după atâta bella Italia, ni s-a făcut dor de o masă tipic bavareză. Am oprit la terasa restaurantului de la Klosterhotel Ludwig der Bayer, vizavi de Mănăstirea Ettal, unde am savurat un șnițel clasic cu cartofi prăjiți și câte o cola – simplu, dar perfect pentru revenirea la stilul nostru familiar.
Cu forțe proaspete, am pornit din nou la drum și am ajuns acasă fără peripeții. Pe tot traseul, norii și soarele s-au jucat de-a v-ați ascunselea, iar acasă ne-a întâmpinat o vreme blândă, cu soare cald și aer proaspăt — exact cât să descărcăm toate bagajele: lenjerii, prosoape, șezlonguri, valize, grătar, espressor, umbrelă parasolară, plase cu cumpărături... Incredibil câte au încăput în boxa de pe mașină, în portbagaj lângă cușeta lui Leo și pe banchetele din spate!
Curtea ne-a primit verde și zâmbitoare, iar casa – curată, așa cum îmi place să o las mereu când plecăm în vacanță.
Leo a fost în culmea bucuriei – a sărit din mașină, a inspectat curtea cu entuziasm și a dat din coadă ca și cum ar fi spus: „Aici e bine. Aici e acasă.”

PS: După ploaie… bineînțeles că ne-a întâmpinat un curcubeu minunat — ca un mesaj de bun venit acasă! 😍

Seri de vis în Malcesine – Zen pe malul lacului Garda / RIO 30-2025

Apusul de soare admirat de la balconul camerei noastre se contura în nuanțe calde, reflectate pe luciul lacului – un spectacol vizual care ne-a invitat la visare. În fața, un turn cu creneluri în codiță de rândunică, desprins parcă dintr-o poveste, se profila elegant pe fundalul cerului. O vilă veche, cu aer nobil și misterios, ce părea să vegheze tăcută asupra lacului. Umbrele crenelurilor se topeau în lumina blândă a serii, adăugând un strop de magie priveliștii.

Era vremea ideală pentru a porni plimbarea de seară, însă Leo era atât de obosit, că nu mai voia să-și scoată nasul dintre perne. Totuși, ne-a urmat, pentru că toți trei aveam nevoie de mișcare, de relaxare activă – după spațiul restrâns din mașină, care ne ținuse cuminți și tăcuți ore în șir.În oraș, atmosfera era vie și veselă. Turiștii se plimbau agale pe străduțele pietruite, terasele erau pline de râsete și clinchet de pahare, iar aerul vibra de energia unei seri estivale. Malcesine pulsa de viață, dar fără agitație – cu un farmec discret, cald, familiar.
Pe măsură ce ne apropiam de malul lacului, forfota se estompa treptat. Promenada ne-a întâmpinat cu liniște și lumină blândă. Aici, totul devenea altfel: pașii se domoleau, vocile se topeau în șoapte, iar Lacul Garda, calm și cristalin, reflecta cerul în nuanțe de acuarelă. Era romantic pur – o liniște care nu era gol, ci plin: de sens, de frumusețe, de prezență.

Soarele cobora încet în spatele munților, îmbrăcându-i în tonuri delicate de albastru. Lămpile de pe faleză se aprindeau una câte una, iar lumina lor se juca pe suprafața apei. Aerul era curat, ușor sărat, iar sunetul blând al valurilor aducea o stare profundă de pace. O sesiune de zen în aer liber — fără cuvinte, fără grabă, doar noi și natura, într-o armonie perfectă.
Nu ne-am făcut planuri pentru acea seară. Nici n-a fost nevoie. Totul s-a așezat de la sine — plimbarea, lumina caldă a soarelui care se stingea devreme în spatele Monte Baldo, oprindu-ne în loc cu frumusețea lui tăcută, și câte o înghețată savurată în tihnă de la o gelaterie tradițională cu vedere spre lac. A fost una dintre acele seri pe care le-ai vrea nesfârșite, doar ca să mai rămâi puțin în vraja ei.
Aici, timpul încetinește, gândurile se limpezesc, iar fiecare seară devine o invitație la simplitate și prezență. Aici, fiecare seară este o poezie scrisă de vânt, apă și lumină...

 

 Pentru ca e joi, nu am uitat de RIO. Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel: