Citate, reflexii, influente

Zilele trecute am facut ordine pe rafturile din birou si mi-a picat în mâna o agenda din 2015. Am rasfoit-o si am descoperit câteva pagini pe care notasem replici si gânduri paralel la un serial pe care l-am urmarit atunci: Being Erica. Nu-mi mai amintesc nimic despre acest film... însa ceea ce am notat aici mi-a sunat tare frumos, asa ca presupun ca a fost un film interesant! 

Unele notite sunt facute pur si simplu, la altele am utilizat ghilimele si pentru cateva am chiar notat autorii. Nu mai pot verifica ce este citat si ce e script, însa rândurile sunt emotionante si m-am gândit sa le transcriu aici, poate plac si altora ♥ 

"Se spune ca viata este o serie de momente mari și mici, vesele și tragice. Sunt aceste momente care dau formă și sens vieții noastre, care ne cheamă să examinăm calea pe care am urmat-o și sa aflam zi de zi, ce ne rezervă viitorul." 

Scopul fiecărei călătorii este de a ne regla propria imaginație prin realitate și, în loc să ne gândim cum ar putea fi lucrurile, să le vedem așa cum sunt de fapt. Speranța este deja o parte a fericirii și poate, cea mai importantă fericire pe care o oferă această lume. Dar, ca în cazul tuturor plăcerilor savurate în exces, prea multă speranță este pedepsită cu durere. Iar speranțele exagerate se termina în dezamăgire. 

"Prudența este atitudinea care face viața mai sigură, dar rareori fericită". (Samuel Johnson) 

“Suntem suma tuturor hotarârilor pe care le-am luat” - un adevar exprimat de Albert Camus atât de compact si frumos! Fiecare greseala, fiecare alunecare, fiecare esec, ne ofera sansa de a evolua. Asa învatam sa schimbam ce putem schimba si sa acceptam, cee ace nu putem schimba. 

Mecanica cuantica ne spune ca nu vom sti niciodata cum se va comporta un atom, pentru ca exact în momentul în care privim, am modificat deja atomul! Privitul in sine nu este niciodata pasiv. Exista un efect pe care fizicienii îl explica asa: “Realitatea, indiferent unde este privita, este doar o reactie pe care o constatam. 

Cea mai mare greseala este cea de a renunta la a lupta pentru împlinirea uni vis iar adevarata putere, reprezinta stradania de a încerca mai departe. Daca ai încredere ca totul va fi bine si iti aduci aminte tot ceea ce ai realizat, ai viziunea corecta asupra situatiei si asa, poti continua sa-ti urmezi visul. În final, ai convingerea ca ai facut tot ce ti-a stat în putință si ai puterea de a continua. 

Câteodată viata decurge cu totul altfel decat ne închipuim. Viata amesteca din nou cărțile si indiferent ce cărți ai in mana, sunt cărțile cu care trebuie sa joci. Nu este usor si nici in viitor nu va fi ușor. Insa omul învață, se schimba si se dezvolta odată cu sarcinile pe care le primește. 

Chiar si în cele mai întunecate vremuri, trebuie sa ne gândim ca acesta este scopul pentru care existam, de aceea putem sa ne repliem forțele si mergem mai departe. Unele lucruri se întâmpla, ca vrei sai nu vrei. 

Mai întâi exprimi gândul, apoi acționezi, dupa care, acțiunile devin obiceiuri si vor defini o latura a caracterului personal. Iar caracterul va devei destinul tau. Nu este întotdeauna usor sa asculti vocea interioara ca sa-ti estimezi caracterul. Ne comportam corect, chiar si atunci cand nimeni nu ne priveste?! Sau atunci cand drumul devine îngust si incomod?! In final, facem cee ace e corect, pentru ca trebuie, pentru ca noi asa suntem, pentru ca asa se cuvine.

„Indiferent cum este trecutul tău, ai un viitor fără pată.” - Melanie Gustafson 

“Prieteniile sunt ca acoperișurile vechi, trebuie să le repari constant pentru a le face să reziste” - Samuel Johnson.

  Înscriu postarea la "Ciate favorite" tabel de înscriere la Suzana

Clubul Cinefililor (19) - Impresii de sfârsit de saptamâna

În Clubul Cinefililor este binevenit oricine are placerea de a scrie câteva rânduri despre un film sau serial recent vazut, indiferent de anul de aparitie a acelui film sau serial. Pentru ca toti cei interesati sa poata accesa pagina în care faceti recomandarea, înscrieti articolul în acest tabel. Tabelul va ramâne deschis întreaga saptamâna.

----------------------------------------------

----------------------------------------------

♦ Behind the Candelabra: My Life with Liberace (2013) - un film american regizat de Steven Soderbergh, referitor la ultimii zece ani din viața celebrului pianist Liberace, bazat pe memoriile publicate de Scott Thorson în anul 1988. În rolurile principale - Michael Douglas și Matt Damon.
În cadrul concursului anual Creative Arts Emmy Awards (Downtown Los Angeles), filmul a câstigat în 8 categorii. A câstigat deasemenea la Golden Globe Awards (2014) în doua categorii "Best Television Film" si "Best Actor - Television Film" prin Michael Douglas.
Excentricul pianist si entertainer Władziu Valentino Liberace, cunoscut în lumea showbusinessului sub mononymul Liberace, s-a dovedit a fi înca de copil un talent deosebit. La vârsta de 6 ani putea sa interpreteze ore în sir din memorie, piese din muzica clasica. În anul 1940, la vârsta de 20 de ani, Liberace a devenit solist al Chicago Symphony Orchestra.
În anii '50 a fost cel mai rapid pianist din lume. Era capabil sa interpreteze în mod corect 6000 de note în doar două minute!
Mereu s-au facut speculatii în legatura cu orientarea homosexuala a lui Liberace. Deoarece a fi homosexual în secolul 20, ca angajat la televizinea din Statele Unite ar fi însemnat sfârsitul carierei artistice, Liberace a dezmintit permanent zvonurile si a actionat în judecata toate ziarele care au publicat o astfel de stire, câstigând toate procesele. Liberace a fost homosexual înca de la începutul carierei, însa o data ce a declarat sub juramânt ca este heterosexual, ar fi fost acuzat de spejur daca si-ar fi corectat depozitia. Toti angajatii lui erau platiti spre a pastra cu strictete secretul si chiar în 1987, când Liberace în vârsta de 67 de ani a murit în urma unor complicatii datorte sindromului SIDA, medicul legist si purtatorul de cuvânt au negat boala.
Liberace a trait în lux, a adoptat mai multi copii, a avut 13 vile și averea i-a fost estimat la aproximativ 100 de milioane de dolari americani. În anul 1976 Liberace a înfiintat "Liberace Foundation" o fundatie care functioneaza si astazi, care sustine prin burse tineri talentati, studenți la Conservator.
Filmul se rezuma la relatia pe care Liberace a avut-o cu Scott Thorson, o iubire pe cât de bizara, pe atât de patimasa. Poate unul din cele mai emotionante pasaje ale filmului, este cel cu declaratia de dragoste pe care Liberace o face tânarului Scott:
"Why do I love you? I love you not only for what you are, But for what I am when I'm with you I love you not only for what you have made of yourself, But for what you are making of me. I love you for ignoring the possibilities of the fool in me, And for accepting the possibilities of the good in me. Why do I love you? I love you for closing your eyes to the discords in me, And for adding to the music in me by worshipful listening. I love you for helping me to construct of my life Not a tavern but a temple I love you because you have done so much to make me happy. You have done it without a word, without a touch, without a sign You have done it by just being yourself Perhaps after all, that is what love means And that is why I love you."
[De ce te iubesc? Te iubesc nu doar pentru ceea ce esti, ci si pentru ceea ce sunt eu atunci când sunt cu tine. Te iubesc nu numai pentru ceea ce faci din tine, ci şi pentru ceea ce faci din mine. Te iubesc pentru ca ignori posibilitatea prostiei în mine și accepti existenta binelui în mine. De ce te iubesc? Te iubesc pentru ca treci cu vederea conflictele din mine și oferi muzicii din mine o ascultare fidela. Te iubesc pentru ca ma ajuti sa-mi construiesc viața, nu o taverna, ci un templu. Te iubesc pentru că ai dat atât de mult pentru ca eu sa fiu fericit. Ai făcut-o fără vorbe, atingeri sau gesturi, toate acestea le-ai făcut doar ramânând tu însuti. La urma urmei, probabil ca asta si înseamnă dragostea... De aceea te iubesc.]
Nota mea: 10
♦ Narcos - este un serial ce a debutat în luna august 2015 (pe Netflix), regizat de cineastul brazilian José Padilha. Serialul trateaza foarte aproape de realitate, viata columbianului Pablo Escobar - unul din cei mai celebrii si bogati baroni ai drogurilor. La începutul anilor '90, cartelul lui Escobar a detinut controlul a 80% din piața mondială de cocaină si revista americană Forbes i-a estimat profiturile la 3 miliarde dolari americani.
Filmul prezinta actiunile teroriste pe care Escobar le-a ordonat dar paralel prezinta si viata calma, încarcata de iubire si respect din familia acestuia. Paradoxal, însa asa era Escobar!
Serialul este esalonat în 10 episoade, actiunea este deosebit de captivanta, cu multe elemente de suspans. Sunt prezentate numeroase actiuni ale fortelor implicate în lupta antidrog, începând cu politia, sistemul judiciar, factorii politici, armata si societatea civila.
Eroii pozitivi ai filmului sunt cei doi agenti DEA (Drug Enforcement Administration) - Steve Murphy (Boyd Holbrook) si Javier Peña (Pedro Pascal) si bineînteles presedintele César Gaviria - rol interpretat de Raúl Méndez. Presedintele Gaviria a condus lupta împotriva lui Escobar si a cartelului Medellín, împotriva cartelului de droguri Cali si împotriva facțiunilor de gherilă. În timpul guvernului său a fost adoptata o nouă constituție în anul 1991.
Rolul lui Pablo Escobar este grandios interpretat de actorul brazilian Wagner Moura.
Filmul contine deasemenea videoclipuri istorice cu fragmete din cuvâtarile presedintilor americani Ronald Reagan si George Bush.
Scorul IMDb este 9.1/10! Am vizionat primele episoade "pe pâine" si acum astept lansarea sezonului doi.
Nota mea: 10

----------------------------------------------

La rubrica "Clubul Cinefililor" de saptamâna trecuta s-au înscris: Alina, Diana, Zina, Povestile mele si subsemnata.
Tuturor celor care ajung pe aceasta pagina de blog - o duminica tihnita! ☺

Clubul Cinefililor (18) - Impresii de sfârsit de saptamâna

În Clubul Cinefililor este binevenit oricine are placerea de a scrie câteva rânduri despre un film sau serial recent vazut, indiferent de anul de aparitie a acelui film sau serial. Pentru ca toti cei interesati sa poata accesa pagina în care faceti recomandarea, înscrieti articolul în acest tabel. Tabelul va ramâne deschis întreaga saptamâna.

----------------------------------------------

----------------------------------------------

Flowers in the Attic (2014) - este un film american bazat pe romanul omonim al scriitoarei V. C. Andrews publicat în anul 1979. Povestea dramatica a celor patru copii (Chris, Cathy si gemenii Carrie si Cory) încuiati de propria lor mama în podul casei timp de câtiva ani, a mai fost preluata într-un film intitulat deasemenea "Flowers in the Attic", în anul 1987 însa realizarea din 2014 este mai de calitate si mult mai aproape de roman.
Familia Dollanger este pentru comunitatea în care traiesc un exemplu de frumusete si armonie pâna în momentul în care tatal moare subit. Ceea ce urmeaza, este din ce în ce mai înspaimântator! Actorii - adultii dar mai ales copiii, joaca extraordinar de natural, reusind sa transmita emotiile si toate sentimentele pe care traiesc personajele interpretate. Filmul este încadrat la psychothriller si mystery. Nota mea: 10
Petals on the Wind (2014) - continua povestea familiei Dollanger, la zece ani distanta. În rolul mamei Corrine si al bunicii Olivia, sunt pastrate aceleasi actrite - - Heather Graham si respectiv Ellen Burstyn, rolurile copiilor ( Chris, Cathy si Carrie) sunt preluate de adolesceti si tineri cu trasaturi asemanatoare celor care au jucat în "Flowers in the Attic". Filmul se bazeaza deasemenea pe romanul "Petals on the wind" scris de aceeasi V.C. Andrews si publicat în anul 1980. Nota mea: 8
Captivantele povesti scrise de Virginia Cleo Andrews (1923-1986) au avut un asemenea succes la public încât dupa decesul acesteia, temele au fost preluate de un asa numit "ghost writer " care a le-a continuat în aceeasi maniera. Andrew Neiderman a fost desemnat de editura pentru a scrie mai departe sub numele V.C Andrews. Spre exemplu, din seria familiei Dollanger fac parte cinci romane - "Flower in the Attic", "Petals on the wind", "If There Be Thorns" (1981) si "Seeds of Yesterday" (1984) care au fost scrise de V.C. Andrews, al cincilea roman - "Garden of Shadows" (1986) a fost început de autoare si a fost terminat de catre Andrew Neiderman.

----------------------------------------------

La rubrica "Clubul Cinefililor" de saptamâna trecuta s-au înscris: Diana, Povestile mele, Fata naiva, Zina, Paul G.Sandu, Viata pozitiva si subsemnata.
Tuturor celor care ajung pe aceasta pagina de blog - o duminica tihnita! ☺

Croaziera - Florenta (1)

înscriu articolul la "Buna dimineata, Soare!"

Ca sa scrii despre o vizita de sase ore si jumatate într-un oras ca Florenta este o mare provocare! Cu ce sa începi si de unde?!
Privesc fotografiile pe care le-am facut si nu stiu cum sa le împart mai bine, spre a obtine articole scurte, placute si totusi bogate în informatii ... Pâna la urma ma decid sa pornesc cu povestea unui personaj care s-a nascut aici si pe care orice copil pe Pamânt îl cunoaste si îl iubeste: Pinocchio ☺
Carlo Collodi, autorul celebrului roman "Le avventure di Pinocchio. Storia di un burattino" s-a nascut în Florenta, (24 noiembrie 1826), a trait aici si este înmormântat în Florenta (26 octombrie 1890), în Cimitero delle Porte Sante de lânga biserica San Miniato al Monte.
Carlo Collodi - pe numele adevărat Carlo Lorenzini, si-a început activitatea de scriitor la vârsta de 20 de ani, prin recenziile pentru catalogul unui librar florentin si prin cele pentru periodicul "L' Italia Musicale" - una dintre revistele de specialitate cele mai importante din Italia acelor vremuri. De-a lungul vietii a lucra pentru diferite ziare (L'Opinione, Il Nazionale, La Gazzetta d'Italia e l'Arte, Il Lampione).
Carlo Collodi a început să scrie cărți pentru copii în anul 1876 si a devenit în scurt timp un autor preferat de sistemul educațional al statului italian datorita modului în care si-a conceput povestile, împletind basmul cu prezentarea unor cunostinte si exemple de comportament.
În anul 1881 a început să scrie în mod regulat la una din primele reviste pentru copii din Italia - "Il giornale per I bambini", care în primul său număr a publicat primul episod din "Aventurile lui Pinocchio", intitulate la vremea aceea "Storia di un burattino" ("Povestea lui Burattino")

Romanul Pinocchio îl prezinta în introducere pe Gepetto, un tâmplar dintr-un orășel italian. Acesta găsește într-o zi o buturugă năzdrăvană, din care cioplește o păpușă de lemn pe care o botează Pinocchio. Așa începe povestea lui Pinocchio - păpușa de lemn care trece printr-o mulțime de peripeții, din care învață ce înseamnă să fie bun și ascultător. Drept recompensă "Zâna cu parul albastru"  îl transforma într-un băiețel adevărat. Orice copil stie din aceasta poveste ca daca spune o minciună, s-ar putea sa-i ceasca nasul în lungime! ☺
Povestea a fost tradusa si adaptata în peste 240 de limbi, ceea ce face ca Pinocchio sa fie printre cărțile cele mai traduse și mai citite vreodată. Deasemenea aventurile lui Pinocchio au fost transpuse în numeroase filme, versiunea cea mai faimoasa fiind desenul animat produs de Studioul Walt Disney (1940).
Pinochhio a devenit simbolul vointei copiilor, setea lor de cunoastere si dorinta de a avea propriile experienţe. În lumea adultilor, Pinocchip impune dreptul copiilor de a avea acces la cultura și educație. (va urma)

Let's talk about... professions

Cei mai multi bloggeri sunt scriitori, poeti sau jurnalisti de profesie si textele pe care le publica în blogosfera - fie ca sunt creatii literare, pamflete, reportaje sau interviuri - poarta amprenta profesionalismului, compozițiile lor sunt structurale, contin particularități stilistice si transmit cititorilor emotii. Aceste persoane au fost învatate sa utilizeze limbajul pentru a portretiza cât mai fin idei și imagini... O alta grupa mare de bloggeri este formata din cei care se folosesc de blog spre a-si promova munca sau rezultatul muncii, temele întinzându-se între cele mai cunoscute domenii, pâna la cele mai ciudate (fermieri, florari, pictori, gastronomi, designeri, muzicieni, etc.). Acestia  îsi folosesc deasemenea cunoștințele de specialitate pe blog.
Eu nu fac parte din niciuna din categoriile sus numite si în legatura cu profesia mea am scris foarte rar, în primul rând din teama ca genul acesta de povesti ar fi greu de înteles sau chiar ar plictisi eventualii cititori. Astazi însa risc ☺ si voi spune câte ceva despre meseria mea.

Sunt inginer TCM si lucrez într-un birou de proiectare, în cadrul Firmei Renk, fondata de Johann Julius Renk în anul 1873, sub numele de Fabrica de roti dintate, firma preluata în 1923 de concernul MAN. În prezent întreprinderea este lider mondial necontestat în producerea de reductoare turbo şi planetare cu înalte exigenţe tehnice, reductoarele navale şi cutii de viteza pentru material rulant. Asa cum scriam într-un articol despre orasul în care locuiesc, traditia industriei constructoare de masini are în Augsburg radacini adânci.
În legatura cu munca mea, nu pot sa fac public decât anumite date - secretul de serviciu fiind una din regulile de baza în firma la care sunt angajata. Despre succesele de anul trecut ale firmei pot sa mentionez cu mândrie trei recordurile mondiale: cel mai rapid feribot - pe nume"Francisco" (dupa numele Papei) functioneaza cu reductor conceput si executat la Renk, la fel ca si cel mai lung iaht (180 metri) numit "Azzam". Cea mai mare planetara construita vreodată (un monstru de 280 tone) pentru banc de probă - turbine eoliene, este de asemenea realizat de Renk.
Cei mai multi cunosc probabil termenul de "cutie de viteza" de la autoturismul pe care îl conduc, însa o cutie de viteza pentru o nava maritima (fregate, corvete, nave de pasageri, paza de coasta, nave de croaziera) are aproximativ lungime si înaltime de trei metri, latime de patru metri si câtareste în jur de 45 tone!

Compartimentul de proiectare în care lucrez de aproape zece ani, elaboreaza întregul ansamblu al partii mecanice (colaboram în strânsa legatura cu compartimente care se ocupa de partea hidraulica, pneumatica, s.a), începând cu cele mai mici suruburi si roti dintate si încheind cu carcase si capace de protectie - bineînteles toate datele sunt sub forma electronica si la final, imprimate pe hârtie. Totodata suntem angajati sa însotim si sa dirijam realizarea lucrarii pâna la lansarea vaporului pe apa.
Majoritatea pieselor sunt executate în halele de productie ale fabricii însa avem si componente pe care le cumparam sau le comandam la alte firme. Spre exemplu carcasa ultimului proiect a fost stabilit sa fie executata la firma MAN si va prezint câteva fotografii din timpul vizitei echipei noastre de proiectare în hala de lucru, în turnatorie.
În sectiile de productie ale întreprinderii noastre suntem prezenti deseori, însa în turnatorie se intra doar cu aprobari speciale. Pe timpul acestei vizite am fost autorizata sa fotografiez.

Astazi, Cioran

Sunt zile - ca spre exemplu astazi, când amintirile îmi dau fiori, simt ca-mi ard obrajii de placere, mi se umezesc ochii de drag si-mi spun: Dumnezeule, ce sansa am avut sa locuiesc în Sibiu, la doar 12 kilometri de Răşinariul în care s-au nascut Cioran si Goga, sa schiez în fiecare iarna în Paltinisul binecuvantat de Noica, sa absolvesc acelasi liceu pe care l-au absolvit Gheorghe Lazăr, Zaharia Boiu, Șt. O. Iosif, Axente Sever, Octavian Goga, Aurel Vlaicu, Onisifor Ghibu, Emil Cioran, Nicolae Manolescu si multi alti cărturari, memorandiști, academicieni, ingineri, inventatori sau diplomați si sa urmez o facultate în cadrul universitatii ce poarta numele lui Blaga!
Pentru ca astazi se împlinesc 102 ani de la nasterea marelui filozof și scriitor român Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris), mi-am amintit de ziua în care am auzit prima data rostit numele lui. Eram în clasa a șasea si habar nu aveam ce înseamna a fi filozof si nici numele lui Cioran nu ne spunea nimic. Profesorul nostru de româna, tovarasu' Rusu, cum obisnuiam sa-i spunem, a reusit sa ne capteze atentia povestindu-ne ca în adolescenta, prietenul cel mai bun al marelui filozof era groparul satului. Încerca sa ne explice ca traind viata simpla din satul transilvanean, alaturi de oameni cu gândire simpla si sanatoasa, Emil Cioran a ajuns sa înteleaga si sa interpreteze sensurile profunde ale vietii, dar noi chicoteam, retinând doar amanuntul ca Emil si Relu, fratele filozofului, obisnuiau în copilarie sa joace fotbal cu cranii. Cuprinsi de curiozitatea titpica vârstei de 12 ani, am acceptat cu bucurie ideea ca în cadrul orelor de româna sa facem o vizita în satul de bastina al celui mai mare filozof nihilist al secolului 20!
Îmi amintesc ca pâna în sat am luat tramvaiul învechit, care functioneaza si astazi si pe care Octavian Goga s-a străduit să-l aducă în sat la 1947. Am lasat în urma pâraul ce taie satul, am urcat dealul printre case, pe drumul îngust si pietruit pâna ce am ajuns la Muzeul satului. Printre lăzi de zestre şi costume populare, am vazut si vechiul toc din scoarţă de brad în care ţăranii strângeau răşina, îndeletnicire de la care de altfel se si trage numele satlui. Am vizitat si casa lui Goga, apoi pe pajiste, sub un nuc, am citit poezii de-ale acestuia. Despre Cioran nu era nimeni mândru în sat sa vorbeasca, fiind considerat de fostul regim, tradator de tara.

(sursa foto)

Acest fapt ne-a incitat mai mult dorinta de a citi scrierile lui, cotrobaind mai târziu rafturile Bibliotecii Astra, în cautarea unor manuscripte ratacite, semnate Cioran.
Trist este ca pâna azi, nici mcar o strada nu poarta numele marelui filozof! Doar bustul lui Cioran e asezat în fata casei parintesti, pe strada Protopop Cioran, tatal lui Emil – un preot iubit de sateni. Casa are regim privat si apartine "unei familii care n-a auzit de Cioran". Ica Cioran, cumnata scriitorului, împreună cu primarul comunei încearcă să cumpere proprietatea, pentru a o transforma în casă memorială, deschisă publicului. Nici Ica si Aurel, si nici Emil nu au avut copii. Apartamentul acesteia, al ultimului supravieţuitor din neamului Cioran, este încarcat cu mobilierul familiei, de carti, fotografii si hartii.
"Dacă Răşinariul ar fi o frază, biserica veche "Voroneţul transilvănean" ar fi aliniatul, Coasta Boacii ar fi virgula, casa lui Goga şi cea a Barcienilor ar fi punct şi virgulă, iar casa lui Cioran ar fi punctul. Răşinărenii ar fi subiectele şi predicatele." sunt de parere Andreea Tudorica si Carmen Dragomir în textul despre Cioran si despre case cochete ale Rasinariului, cu muşcate la ferestre si perdele croşetate.
Informatii inedite din viata filozofului, împletite cu interesante amanunte despre Rasinari, Sibiu si Paris, va recomand sa cititi în textul semnat de Ana Dumitrescu "Fata nevazuta a paradisul pierdut".