„The Holdovers” – un film care mângâie sufletul - Clubul Cinefililor

Dacă ești în căutarea unui film de acțiune în sensul clasic — cu lupte spectaculoase și efecte speciale care-ți taie respirația — atunci acest film nu este pentru tine!
Dar dacă simți că ți-e dor de o poveste adevărată, despre oameni și suflete, despre prietenie și verticalitate, despre acele detalii esențiale care se ascund în spatele superficialității cu care din păcate ne-am obișnuit să trăim… atunci „The Holdovers” este "o bijuterie" pe care o recomand cu tot dragul (se poate viziona pe Amazon Prime).
🎄 Așezat în decorul unui internat din anii ’69–’70, în timpul vacanței de Crăciun, filmul ne poartă într-o călătorie emoționantă alături de un profesor rigid și un elev rătăcit, care învață să se vadă unul pe celălalt dincolo de aparențe. Este o poveste despre singurătate, despre pierdere și despre ce ne face oameni. Dar mai presus de toate, este despre punțile emoționale care prind contur acolo unde te-ai fi așteptat cel mai puțin.

🎬 Poate te gândești că "The Holdovers" nu se încadrează sezonului actual, este însa o alegere perfectă oricând, indiferent de vreme—pentru că atmosfera de Crăciun este discretă, fin sugerată, fără să abunde în clișee sau în melodii tipice. Tocmai această delicatețe îl face potrivit în orice moment.
Nu e un film care strigă, ci unul care șoptește. Nu te copleșește cu dramatism, ci te emoționeaza cu sinceritate. Și dacă îl lași, îți va rămâne în suflet mult după ce se termină...

🎶 Coloana sonoră, compusă de Mark Orton și completată cu piese atent alese din anii ’60–’70, este o adevărată poezie muzicală. 

Fiecare acord, fiecare vibrație muzicală amplifică emoțiile și adaugă profunzime atmosferei de epocă, fără să devină invazivă. Muzica nu conduce emoția — o însoțește cu delicatețe.

🎼Pentru "The Holdovers" au fost folosite instrumente vintage, iar acest lucru a fost o alegere intenționată pentru a reda autentic atmosfera anilor ’70. De la sunetele discrete ale pianului și ale instrumentelor vintage, până la ritmurile vibrante din “Venus” de Shocking Blue (1969), muzica nu doar însoțește povestea — o îmbrățișează cu delicatețe.

Mark Orton a colaborat cu regizorul Alexander Payne pentru a evita sunetele moderne. De la pianul electric Wurlitzer și chitarele Gibson Les Paul și Fender Telecaster, până la orgi cu pompare, cimbaloms și clopote metalice, sunetul este cald, nostalgic și discret. S-a renunțat la tehnologia Dolby Atmos, preferându-se un mix mono, ce evocă eleganța cinematografiei clasice. Toate aceste alegeri au fost făcute pentru a susține subtil emoțiile și estetica filmului. Este un soundtrack care completează delicat, memorabil.

Un moment muzical marcant este piesa „Crying, Laughing, Loving, Lying” de Labi Siffre  (1972), care apare în secvențe-cheie și pare compusă special pentru această poveste... Versurile sunt foarte simple și melancolice.

"Crying, Crying never did nobody no good, no how
That's why I don't cry
Laughing, Laughing sometimes does somebody some good somehow
That's why I'm laughing now
Loving, Loving never did me no good, no how, no how
That's why I can't love you now
Lying, Lying never did nobody no good, no how, no how
So why am I lying now?"

Traducere: 

Plânsul, plânsul n-a adus nimănui vreun bine, nicicum, De asta nu mai plâng.
Râsul, râsul, uneori, aduce cuiva un pic de bine, cumva, De asta râd acum.
Iubirea, iubirea n-a fost niciodată bună pentru mine, deloc, deloc, De asta nu pot să te iubesc acum.
Minciuna, minciuna n-a ajutat niciodată pe nimeni, deloc, deloc, Atunci de ce mint acum?

---

PS: Nu știu de ce, dar în mintea mea, această melodie a declanșat imediat o asociere cu stilul folk soft și influențele de easy listening din "Castles in the Air" de Don McLean. Iar titlul piesei m-a dus, într-o clipă, la romanul Eat, Pray, Love de Elizabeth Gilbert... Haha, cine știe ce scurtcircuitări neuronale s-au produs în „greierașul” meu! 😄

---

PS2: înscriu acest articol și la "Citate preferate" tabel de înscriere la SUZANA 👌

Prin ochi de copil - Miercurea fara cuvinte S9/2023

 particip la "Miercurea fara cuvinte" - tabel de înscriere la Suzana

Pace si armonie

În fata oglinzii... timp investit?

O spun din capul locului: nu investesc mai mult de 20 de minute zilnic aranjatului în fata oglinzii. Întotdeauna am optat pentru solutii rapide ☺
Dupa ce fac dus dimineata, îmi pieptan parul, aplic o crema hidratanta pe fata si gât, trag o linie cu dermatograful pe pleoapa superioara, rimelez un pic genele si ma rujez. Gata! Timp pentru o alta întâlnire cu oglinda în cursul zilei nu mai am. De aceea folosesc produse bune si care se pastreaza timp lung. Spre exemplu, dermatograful si rimelul sunt waterproof..
Parul îl spal de obicei o data (cel mult de doua ori) pe saptamana si pentru ca nu am rabdare sa îl aranjez, în ultimii 20 de ani îl fac permanent. De doua ori pe an - o data înainte de ziua mea de nastere (în octombrie) si o data în preajma Pastelui.
Este un permanent lejer, spiralat, cam ca în anii '90. Din punct de vedere al coafurii si al manichiurii sunt o tipa retro ☺ Îmi place mult "manichiura franceza" si doar ocazional (de revelion sau în concedii) folosesc o culoare pentru unghii.

Revenind la coafura, port parul tuns în scari si nu mai lung de linia umarului. Multi ani am purtat parul tuns scurt, pe principiul "îl întretin usor". Am constatat însa ca nu este deloc adevarat! Când aveam parul scurt, ma spalam pe cap în fiecare dimineata, pentru ca în functie de cum dormeam, mereu aveam un vârtecus sau o parte mai turtita. Automat, parul devenea gras si chiar daca as fi vrut sa nu-l spal zilnic, trebuia sa o fac pentru ca avea un aspect neplacut. Din când în când îl uscam cu foenul, ceea ce agresa în plus constitutia firului de par. Mergeam la coafor sa tai vârfurile cam o data la 5-6 saptamâni, deci în 6 luni, cam de 3-4 ori. Daca socotim pretul unui tuns, cu spalat si uscat, plus bacsis, obtinem aproximativ pretul unui permanent (permanent, spalat, tuns, uscat) plus un bacsis ☺ Dar nu doar din punct de vedere financiar permanentul este mai avantajos! Din experienta mea, parul permanent se lasa înretinut mult mult mai usor. Dupa ce îl spal, aplic pe parul umed putina spuma de modelaj, apoi ori îl usuc cu difuzorul (daca vremea este rece) ori îl las sa se usuce la temperatura aerului. Si coafura sta perfect, nu trebuie sa mai fac nimic. Urmatoarele zile nu trebuie sa folosesc nici spuma, nici gel, nici fixativ. Trec de cateva ori cu mâna umezita printre firele de par, apoi ma pieptan si îl aranjez masând usor cu mana. Atât! Daca ma ploua sau merg la piscina, nu este nicio problema - coafura mea ramâne neschimbata.

Bineînteles ca în ultimii 10 ani, toate produsele pentru îngrijirea parului s-au perfectionat. Solutiile de permanent sunt mai delicate, nu mai contin amoniac sau alte componente agresive. În plus, samponul si masca de par pe care le folosesc, protejeaza si hranesc firul de par. Ba mai mult, salonul de coafura pe care-l frecventez are si un aparat Vita Hair Light. Dupa permanent, în primele 10 zile merg de 3 ori si stau cate 10-12 minute sub casca (despre ce înseamna VitaHAirLight - în articolul urmator). Eu sunt foarte multumita de rezultat ☺☺☺