Emoții de toamnă – Elogiu pentru o frunză

Frunza la sfârșit de septembrie nu mai e doar o frunză... E o bijuterie arsă de timp, un filigran vegetal ce poartă pe nervurile ei harta unei veri apuse — ca o amintire care se destramă încet, în nuanțe de chihlimbar și rugină. E ca o scrisoare veche, îngălbenită de dor, cu margini roșii ca o emoție care încă arde mocnit.
Petele ruginii sunt lacrimile anotimpului, uscate de vânt înainte să atingă pământul — lacrimi care nu dor, dar apasă, ca un cântec de Edith Piaf ce se stinge pe un pick-up uitat într-un colț de cameră, în afara timpului.
Suprafața catifelată a frunzei fină ca mătasea, vibrează cu o demnitate tăcută și o eleganță resemnată. Pe trupul ei vegetal se întind semne de lumină și umbră, ca amintirile presate între paginile unui jurnal cu coperți tocite de timp.
Toamna nu se anunță, nu bate la ușă... Se furișează cu pași mici, aproape imperceptibili. O simțim în lumina care se frânge mai devreme, în mirosul castanelor căzute proaspăt pe alei, în pașii care se aud mai rar, mai apăsat — ca o amintire ce revine fără să fie chemată. În nopțile reci și zilele umede, când timpul pare să respire altfel — mai greu, mai lent, mai sincer...
Septembrie e ca o scrisoare netrimisă, iar octombrie — răspunsul care nu mai vine. Tot ce avem, este dansul lent al frunzelor... Ca o baladă de dragoste ce se repetă în fiecare an.

Frunza plutește elegant și se așază pe pământ cu duioșie, făcând o ultimă reverență în fața verii — un adio rostit în șoaptă, cu vocea gravă a lui Leonard Cohen. 

Frunzele cad fără grabă, ca versurile dintr-o baladă plină de emoție. Căderea lor nu înseamnă sfârșit, ci grație pură.

Citate, reflexii, influente

Zilele trecute am facut ordine pe rafturile din birou si mi-a picat în mâna o agenda din 2015. Am rasfoit-o si am descoperit câteva pagini pe care notasem replici si gânduri paralel la un serial pe care l-am urmarit atunci: Being Erica. Nu-mi mai amintesc nimic despre acest film... însa ceea ce am notat aici mi-a sunat tare frumos, asa ca presupun ca a fost un film interesant! 

Unele notite sunt facute pur si simplu, la altele am utilizat ghilimele si pentru cateva am chiar notat autorii. Nu mai pot verifica ce este citat si ce e script, însa rândurile sunt emotionante si m-am gândit sa le transcriu aici, poate plac si altora ♥ 

"Se spune ca viata este o serie de momente mari și mici, vesele și tragice. Sunt aceste momente care dau formă și sens vieții noastre, care ne cheamă să examinăm calea pe care am urmat-o și sa aflam zi de zi, ce ne rezervă viitorul." 

Scopul fiecărei călătorii este de a ne regla propria imaginație prin realitate și, în loc să ne gândim cum ar putea fi lucrurile, să le vedem așa cum sunt de fapt. Speranța este deja o parte a fericirii și poate, cea mai importantă fericire pe care o oferă această lume. Dar, ca în cazul tuturor plăcerilor savurate în exces, prea multă speranță este pedepsită cu durere. Iar speranțele exagerate se termina în dezamăgire. 

"Prudența este atitudinea care face viața mai sigură, dar rareori fericită". (Samuel Johnson) 

“Suntem suma tuturor hotarârilor pe care le-am luat” - un adevar exprimat de Albert Camus atât de compact si frumos! Fiecare greseala, fiecare alunecare, fiecare esec, ne ofera sansa de a evolua. Asa învatam sa schimbam ce putem schimba si sa acceptam, cee ace nu putem schimba. 

Mecanica cuantica ne spune ca nu vom sti niciodata cum se va comporta un atom, pentru ca exact în momentul în care privim, am modificat deja atomul! Privitul in sine nu este niciodata pasiv. Exista un efect pe care fizicienii îl explica asa: “Realitatea, indiferent unde este privita, este doar o reactie pe care o constatam. 

Cea mai mare greseala este cea de a renunta la a lupta pentru împlinirea uni vis iar adevarata putere, reprezinta stradania de a încerca mai departe. Daca ai încredere ca totul va fi bine si iti aduci aminte tot ceea ce ai realizat, ai viziunea corecta asupra situatiei si asa, poti continua sa-ti urmezi visul. În final, ai convingerea ca ai facut tot ce ti-a stat în putință si ai puterea de a continua. 

Câteodată viata decurge cu totul altfel decat ne închipuim. Viata amesteca din nou cărțile si indiferent ce cărți ai in mana, sunt cărțile cu care trebuie sa joci. Nu este usor si nici in viitor nu va fi ușor. Insa omul învață, se schimba si se dezvolta odată cu sarcinile pe care le primește. 

Chiar si în cele mai întunecate vremuri, trebuie sa ne gândim ca acesta este scopul pentru care existam, de aceea putem sa ne repliem forțele si mergem mai departe. Unele lucruri se întâmpla, ca vrei sai nu vrei. 

Mai întâi exprimi gândul, apoi acționezi, dupa care, acțiunile devin obiceiuri si vor defini o latura a caracterului personal. Iar caracterul va devei destinul tau. Nu este întotdeauna usor sa asculti vocea interioara ca sa-ti estimezi caracterul. Ne comportam corect, chiar si atunci cand nimeni nu ne priveste?! Sau atunci cand drumul devine îngust si incomod?! In final, facem cee ace e corect, pentru ca trebuie, pentru ca noi asa suntem, pentru ca asa se cuvine.

„Indiferent cum este trecutul tău, ai un viitor fără pată.” - Melanie Gustafson 

“Prieteniile sunt ca acoperișurile vechi, trebuie să le repari constant pentru a le face să reziste” - Samuel Johnson.

  Înscriu postarea la "Ciate favorite" tabel de înscriere la Suzana

Scrisori pentru Iepuras / Amintiri din copilaria fetelor mele - MfC S19/2024

 

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Dilema Olimpiei

Excercitiu de imaginatie literara "Jocul cuvintelor nr.202" cu duzina de cuvinte: zi, fotografie, idee, fereastra, fila, concomitent, misiva, provocare, poveste, colibri, tropical, iasomie. Tema propusa: Dilema

Traia singura într-un apartament mic, confortabil, situat pe bulevardul principal. Scria nuvele si cu toate ca iesea foarte rar din casa, inspiratia îi venea privind lumea de la fereastra.
Examina multimea pestrita, alegea si îsi fixa atentia pe o anumita persoana careia îi observa aspectul fizic, îi examina gesturile, îi analiza îmbracamintea... Câteodata trecea o zi întreaga si fila alba tot intacta ramânea. Alta data dura doar câteva minute pâna când capta o idee. Se aseza la biroul si cuvintele îi veneau cu atâta usurinta, ca si când cineva i-ar fi dictat textul.
O chema Olimpia si nu tocmai întâmplator, folosea o masina de scris Olympia. Era în clasa a cincea când o primise în dar de la bunici. Percepuse cadoul ca pe o provocare în a-si urma visul de a deveni scriitoare. În timp, tastatura din portelan alb capatase formă concavă sub apasarea degetelor ei. Iubea sunetul tastelor la fel de mult ca si aroma cafelei de care era dependenta. Fiecare poveste pe care o scria la aceasta masina îi era publicata si avea succes. Atunci, la Gazeta scolii, acum, colabora cu aceeasi editura de peste doua decenii. Numele Olimpiei era cunoscut, dar nimeni nu stia cum arata, în afara de secretara care concomitent o ajuta si în menaj.
Nu avea prieteni si nu mai avea rude si singura ei mare bucurie, era când primea scrisori sau carti postale de la fostul logodnic. Le citea de zeci de ori si le aduna cu drag într-o cutie speciala, lânga coronita uscata din flori de iasomie pe care o purtase atunci, în ultima zi alaturi de el.
Dupa ce Olimpia a refuzat sa se casatoreasca cu el, sustinând ca maritisul i-ar îngradi cariera, acesta a plecat într-o calatorie fara sfârsit în jurul lumii. Nu s-au mai vazut niciodata si niciodata nu a avut o adresa la care sa-i fi putut raspunde. Doar el îi scria. Era un fel de pedeapsa, un mod al lui de a-i spune “(înca) nu sunt disponibil”.
Îl iubea chiar si acum, dupa atâtia zeci de ani, însa… decizia i-a apartinut doar ei si i-a fost respectata. Se întreba de multe ori, oare chiar nu ar mai fi devenit scriitoarea care este acum, daca s-ar fi casatorit?! Petrecea multe seri si nopti perpelindu-se cu întrebari, regrete si amintiri.
Astazi a primit o noua scrisoare. De fapt, ultima misiva continea o ciudata invitatie. Erau precizate locul si ora întâlnirii, imprimate pe o fotografie cu o plaja de tip tropical. Pe dosul romanticului peisaj, doua versuri din muzica grupului Pasarea Colibri. : “Caci spune-mi cine te-a mai purtat prin nori? / Si spune-mi cine te-a mai visat în culori?”*
Inima Olimpiei a început sa bata cu putere… Cum sa interpreteze invitatia?! Sa fie oare o a doua sansa? Este sau nu prea târziu, pentru ei?... Ce sa faca?!
~~~~~~~~~~~~~
*) versurile sunt din melodia : “Adio, deci pe curand”

Se mai întâmpla si minuni...

O scrisoare trimisa pe 22 decembrie 2014 din Bucuresti, a sosit astazi în Bavaria :))
Cei 1580 kilometri care despart cele doua orase, au fost "razbatuti" timp de 39 de zile ☺☺☺ Nu stiu daca scrisoarea mi-a fost adusa de un curier calare... important este ca pachetelul de la Anastasia a sosit! Multumesc mult draga mea ♥
Tare m-a emotionat continutul! Felicitarea este lucrata manual iar cartea intitulata "... de Craciun" este un exemplar deosebit! M-au impresionat finetea copertii si modul de redactare al cartii, dar si numele editurii - "Dar din har"!
De Craciun nu am avut zapada si... faptul ca acum orasul este acoperit de o manie de nea, îmi întretine dispozitia pentru lectura si chiar daca a trecut Craciunul, gasesc momentulul fermecator pentru a ma cufunda în paginile acestei carti.

Daca tot am pomenit despre pachetele cu surprize primite de la prieteni bloggeri, iata un saculet lucrat de mâinile pricepute ale Alinei si servetele de la Floarea - care se potrivesc perfect cu ulcelutele gasite de mult în podul bunicii mele. Acestea completeaza minunat colectia cu lucrusoare dragi din România. Va multumesc ♥

Un obicei pe punctul de a se pierde

În fiecare an, în prag de sarbatori, când gândurile bune se îndreapta spre neamuri si prietenii aflati la departare, cumpar felicitari si le scriu de mâna, cu placere si sinceritate.
Îmi place sa cred ca gestul meu este apreciat si destinatarii simt aceeasi emotie la deschiderea plicului.
Pentru a ma bucura de felicitarile primite pe întreaga perioada a sarbatorilor, am "inventat" o metoda de a avea permanent în vizor cartile postale primite :) Am atârnat pe coridor un snur argintiu, pe care agat initial diverse ornamente de iarna. Pe masura ce primesc o felicitare, o suprapun pe snur si astfel, la trecerea dintr-o camera în alta, mângâi cu privirea expeditorii acelor gânduri frumoase.
Faptul ca trimit câte 20-30 de felicitari si nu primesc tot atâtea, nu ma face sa renunt la acest minunat obicei de a ma adresa în scris celor dragi, în prag de sarbatori!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

înscriu aceasta postare la rubrica Pink Monday - tabel de înscriere la KarmaPloice