Se afișează postările cu eticheta circ. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta circ. Afișați toate postările

joi, 12 iunie 2025

Reflexii sub Luna Căpșună - RIO 24/2025

🍓🌕🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓

Dragii mei cititori,

noaptea de 11 iunie 2025 a fost una dintre acele nopți în care cerul a decis să ne ofere un spectacol gratuit, fără reclame și fără pauze publicitare: Luna Căpșună! Da-da, nu e o metaforă poetică, ci un fenomen astronomic real, cu nume delicios și aspect spectaculos.
Pentru cei care nu au fost cu ochii pe cer (sau pe rețelele sociale), Luna Căpșună este ultima lună plină a primăverii, numită așa de triburile Algonquin din America de Nord, care o asociau cu sezonul căpșunilor sălbatice. Așadar, Luna Căpșună nu este neapărat roșie ca o căpșună, însă poziția ei joasă pe cer, mai ales la răsărit, o face să pară aurie, rozalie, uneori cu reflexe de cupru, bronz sau aur topit.
Această nuanță caldă este un efect optic, cauzat de stratul gros de atmosferă prin care lumina lunii trece atunci când se află aproape de orizont.
Ca o visătoare romantică ce sunt, mi-am spus: „Cum altfel să întâmpin Luna Căpșună, dacă nu de pe acoperiș?”... Chiar și atunci când ideile mele sunt mai ieșite din comun, Helmut mă sprijină. A adus scara — mare și grea — a fixat-o pe marginea casei, a verificat-o cu grijă și mi-a făcut semn că pot urca.
Credinciosul meu Leo, a rămas la baza scării cu o privire de bodyguard îngrijorat: „Doamne ferește să pățești ceva acolo sus, unde eu nu pot urca!”
Pe acoperiș părea aerul mai cald, mai blând și înmiresmat cu parfum de iasomie și tei.
Locuiesc într-un cartier liniștit de bungalow-uri, cu acoperișuri drepte ca niște pagini netede, peste care se ridică, semețe doar turnul bisericii și siluetele copacilor bătrâni. De aici, din înalt, am privit spre est, așteptând răsăritul lunii. Trecuse bine de ora 22, iar cerul păstra căldura zilei și părea că își ține respirația.
Mi-am coborât privirea spre curte. Părea o lume miniaturală, perfect aranjată. O casă de păpuși, în care lucrurile cunoscute își pierduseră conturul obișnuit.
Și acolo, chiar la picioarele mele, începea Marele X — cele două ghirlande solare cu LED-uri, pe care Helmut, soțul meu, le-a agățat anul acesta ca să lumineze discret curtea. Atunci am râs, întrebându-l dacă este un semn cosmic intenționat, o hartă sau un marcaj pentru o eventuală aterizare extraterestră...
Acum, firele păreau suspendate între două lumi... întinse în întuneric cu o precizie stranie. De la capătul apropiat, acolo unde mă aflam, linia luminii se întindea spre necunoscut, pierzându-se în noapte. 
Pentru o clipă, pe fir a apărut o siluetă grațioasă — acrobată dintr-o amintire veche, cu umbrelă de dantelă în mână, pășind cu eleganța circului de odinioară.. Nu era nimeni acolo, desigur — doar o reverie diafană, o Fata Morgana născută din lumină, căldură și dor. A traversat Marele X și s-a risipit în întuneric, lăsând în urmă o liniște cu gust de vis...
Stăteam acolo, în lumina caldă a nopții, înconjurată de hornuri mai înalte decât mine. Nu le mai vedeam ca simple detalii de arhitectură — îmi păreau siluete umanoide, tăcute, cu umeri largi și pălării ondulate din inox, aliniate ca într-o așteptare solemnă.
Mă cuprinsese o emoție greu de numit, ca o presimțire care nu se poate rosti, doar simți. Și atunci, a apărut… Mai întâi, o nuanță roșiatică s-a risipit pe catifeaua cerului, ca o undă pe suprafața unui lac liniștit. Apoi, printre frunzele copacilor, s-a zărit o margine luminoasă — o felie de lumină caldă, care creștea încet, tăcut. Cu fiecare bătaie de inimă, Luna se înălța, dezvăluindu-se treptat, cu o strălucire rozalie, parcă nepăsătoare la propria frumusețe. O apariție tăcută, dar copleșitoare — o scenă de poveste!
Am încercat să surprind momentul cu telefonul meu - care noaptea se transformă într-un pictor impresionist cu miopie. Rezultatul? Mai mult atmosferă decât detaliu ☺ Așa că am renunțat să mai lupt cu tehnologia și am ales să privesc. Petele acelea delicate de pe Lună erau atât de clare, încât aveam impresia că dacă întind mâna, le pot atinge. Totuși, voi posta câteva imagini la rubrica Reflexii — pentru că uneori nu claritatea contează, ci emoția care rămâne în urmă. Nu-i așa? 💓
Și dacă ați ratat acest spectacol, țineți-vă bine: următoarea Lună Căpșună la fel de joasă și spectaculoasă va mai putea fi admirată abia în anul 2043.
Așa că notați în calendar, setați alarme și dacă e cazul, începeți antrenamentele de urcat pe casă de pe acum! 😉
Până atunci, să ne bucurăm de vară, de cer senin și de toate micile miracole care ne luminează nopțile.

Cu drag (și un pic de praf de stele),
Carmen
🍓🌕🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓

PS: Cumnatul meu – fratele lui Helmut, care locuiește în Hamburg – mi-a trimis, spre consolare, câteva fotografii făcute de el, cu un aparat scump și obiective speciale! Și eu, în loc de clasicul "cireașa de pe tort" la postarea mea, vă ofer aici un colaj… așa, ca o "căpșună de pe tort" (în ton cu Luna Căpșună, desigur!)

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

duminică, 2 octombrie 2011

Dresura cu purici - Oktoberfest (7)

(completare la Oktoberfest1, Oktoberfest2, Salutari, MfC39 , D'ale festivalului , Carusel, Oktoberfest6)
Cortul familiei Mathes a aparut pentru prima data la Oktoberfest în urma cu aproape 50 de an, facând senzatie cu numarul pe care-l prezenta: CIRC CU PURICI. Prin unicitatea si extravaganta oferita, atrage mii de curiosi si astazi, ca si atunci.
Proprietarul, Peter George Mathes provine dintr-o veche familie cu traditie de 150 de ani în bâlciurile din Nürnberg, specializat cu mult succes pe circul cu purici.
Ceea ce probabil majoritatea nu stiu, puricii sunt atlet
i deosebiti, daca s-ar putea numi asa. Ei pot lovi bile care cântăresc de treizeci de ori greutatea lor, pot sa roteasca un carusel care este de 20 000 de ori mai mare decât ei si, poate cel mai impresionant este faptul ca aceste "pachete de muschi" au dimensiuni milimetrice!
A fost o vreme cand spectacolul cu aceste insecte cât gamalia acului, a reprezentat o atracţie pe scară largă. Acum 100 de ani, pentru ca foarte multi oameni erau purtatori ai acestor paraziti, era foarte usor procurarea câtorva cu "veleitati de vedete" :) Asa încât, afacerea cu dresura cu purici promitea o oarcare sursa de venit, în timp ce procurarea, întretinere si transportul "vedetelor" nu presupunea niciun fel de cheltuieli.
Spectacolul denumit impropriu circ, prezinta purici care misca vagonete din carton sau învârt carusele doar pentru ca sunt "pacaliti" sa alerge în urma unui mic "deliciu" prins la capatul unui fir de argint, manevrat de "antrenor". Totodata se profita si de faptul ca prin natura, puricii fug din lumina în întuneric; de "placerea" naturala de a sari, puricii sunt dezvatati, tinuti fiind timp îndelungat în cutii de înaltime joasa, astfel încât, dupa o multime de sarituri esuate, puricele "învata" sa mearga! Dimpotriva, cei care "joaca fotbal" si sutesc mingi de poliester în poarta, sunt educati sa sara. Plasat fiind pe o sfera, momentul sariturii produce involuntar un efect de împingere a bilei. Bineînteles ca în fata puricelui se va orienta o mini-poarta, astfel încât probabilitatea ca mingea sa ajunga în plasa portii sa fie maxima.
O alta curiozitate este faptul ca doar puricii de sex feminin, luati de pe oameni sau arici, sunt preferati de circuri, deoare
ce sunt cei mai mari. S-a constatat ca puricele are o putere extraordinară în picioare. Daca omul ar avea aceeasi putere, ar putea sa sara la o înaltime de 160 metri! Fantastic si cu toate acestea, circul cu purici a disparut aproape de tot în lume. Nu pentru ca parazitii ar fi pe cale de disparitie, sau în urma actiunii vre-unei grupari pentru protectiea animalelor, ci pentru simplul fapt ca circul cu purici nu este atât de spectaculos ca o dresura cu elefanti sau tigrii.
Astăzi, familia Mathes
îsi prezinta "artiştii" doar o singura dată pe an - la Oktoberfest. Sunt renumiti, au fost prezentati si la televizor în numeroase rânduri, sunt însa modesti si se recomanda simplu "der Flohzirkus". O vizita a standului a devenit pentru multe familii o tradiţie cu care-si încep plimbarea prin uriasul parc de distractii "Oktoberfest".
(sursa foto purice1 sueddeutsche.com, purice2: circus-weltweit.de)