Și s-a făcut Octombrie...

Astăzi, calendarul a întors o nouă filă și timpul și-a schimbat culoarea...
Octombrie este luna cu pași moi și dimineți transparente, cu ceruri care par mai înalte și drumuri pe care lumina se așază altfel.
Metamorfoza începe acolo unde verdele își pierde încet certitudinea, iar ruginiul, purpura și aurul devin - pentru o vreme, felul naturii de a măsura timpul.
Octombrie pare să cunoască taina marilor transformări, schimbând chipul lumii fără zgomot, frunză cu frunză, zi după zi, până când risipa neverosimilă de culori se destramă încet, copacii rămân goi, iar diminețile se pierd în ceață, tăcere și mister...

Iar când ploile vor coborî peste Octombrie, melancolia își va găsi locul firesc între șoapta ploii la fereastră și aburul unui ceai de măceșe, care va ridica între noi și cenușiul de afară o fragilă perdea de căldură.
Oricum va fi, să savurăm fiecare clipă, senină ori zbuciumată și să ne lăsăm surprinși de toate chipurile pe care Octombrie ni le va dezvălui. 🍁🍂🍀

Emoții de toamnă – Elogiu pentru o frunză

Frunza la sfârșit de septembrie nu mai e doar o frunză... E o bijuterie arsă de timp, un filigran vegetal ce poartă pe nervurile ei harta unei veri apuse — ca o amintire care se destramă încet, în nuanțe de chihlimbar și rugină. E ca o scrisoare veche, îngălbenită de dor, cu margini roșii ca o emoție care încă arde mocnit.
Petele ruginii sunt lacrimile anotimpului, uscate de vânt înainte să atingă pământul — lacrimi care nu dor, dar apasă, ca un cântec de Edith Piaf ce se stinge pe un pick-up uitat într-un colț de cameră, în afara timpului.
Suprafața catifelată a frunzei fină ca mătasea, vibrează cu o demnitate tăcută și o eleganță resemnată. Pe trupul ei vegetal se întind semne de lumină și umbră, ca amintirile presate între paginile unui jurnal cu coperți tocite de timp.
Toamna nu se anunță, nu bate la ușă... Se furișează cu pași mici, aproape imperceptibili. O simțim în lumina care se frânge mai devreme, în mirosul castanelor căzute proaspăt pe alei, în pașii care se aud mai rar, mai apăsat — ca o amintire ce revine fără să fie chemată. În nopțile reci și zilele umede, când timpul pare să respire altfel — mai greu, mai lent, mai sincer...
Septembrie e ca o scrisoare netrimisă, iar octombrie — răspunsul care nu mai vine. Tot ce avem, este dansul lent al frunzelor... Ca o baladă de dragoste ce se repetă în fiecare an.

Frunza plutește elegant și se așază pe pământ cu duioșie, făcând o ultimă reverență în fața verii — un adio rostit în șoaptă, cu vocea gravă a lui Leonard Cohen. 

Frunzele cad fără grabă, ca versurile dintr-o baladă plină de emoție. Căderea lor nu înseamnă sfârșit, ci grație pură.

Vița-de-vie sălbatică - Miercurea fără cuvinte S40/2024

 

 LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Din nou toamna

Atunci când este rece si umed afara, parca privesti cu mult mai multa placere cioroii croncanind si frunzele ruginii ale copacilor, de la fereastra camerei încalzite.
Parca apreciezi mai la adevarata valoare senzatia de confort pe care ti-o ofera locuinta, aroma cafelei pe care tocmai o sorbi sau botoseii îmblaniti pe care îi porti.
Parca toate senzatiile sunt mai puternice atunci când dincolo de fereastra, cerul este gri si frunzele aramii lucesc umede de la ceata care tocmai se împrastie în mii de picuri reci.