duminică, 6 noiembrie 2011

Sufletelor sensibile


Amurg De Toamnă
................................Lucian Blaga

Din vârf de munti amurgul sufla
cu buze rosii
în spuza unor nori
si-atâta
jaraticul ascuns
sub valul lor subtire de cenusa.

O raza
ce vine goana din apus
si-aduna aripile si se lasa tremurând
pe-o frunza:
dar prea e grea povara -
si frunza cade.

O, sufletul!
Sa mi-l ascund mai bine-n piept
si mai adânc,
sa nu-l ajunga nici o raza de lumina:
s-ar prabusi.

E toamna.

Impresii de toamnă
.....................................Cincinat Pavelescu

Pădurea vestejită în stânga mea coboară,
Și-n dreapta, o colină se suie către zări,
Sub roșul ce amurgul pe culmile-i strecoară.

E toamnă pe sfârșite. Pe drum și pe cărări
Zbor frunzele mânate de vântul ce le poartă
Cum valul poartă barca pe zbuciumul de mări.

Trosnește câte-o cracă și-n umbră cade moartă;
Săracul o să aibă la iarnă uscături:
Natura se-ngrijește cu milă d-a lui soartă.

O, fire nențeleasă, cum inima ne-o furi
Cu moartea ta, sub care s-ascunde renviere,
Tu, care, dintr-un mugur, dai viață la păduri!

Știi, oare, ce duioasă și tristă mângâiere
E ordinea eternă, pe care-o-ntrezărim
În frunza care naște și-n frunza care piere?

Doar ea mai ne adoarme durerea că murim!

Fotografiile le-am facut sâmbata, într-o plimbare pe râul Wertach.

14 comentarii:

  1. "o fire nenteleasa..."
    Nu degeaba zicea Blaga ca el nu 'striveste corola de minuni a lumii';
    a mai lasat si altora o natura "mirabila";cum ar fi Transilvania...

    (http://daurel.wordpress.com/2011/11/06/multe-comentarii-sincere/)

    RăspundețiȘtergere
  2. Daurel,
    vin sa citesc articolul tau...

    RăspundețiȘtergere
  3. De la toamna mi-am luat gandul pe anul asta, dar...azi-noapte a plouat in Doha!!! Si acum cerul e acoperit si plumburiu, inca nu-mi vine sa cred :-)))

    p.s. Vezi la mine pe blog, am pus poze din Bavaria si de la Schloss Nymphenburg :-P Pup

    RăspundețiȘtergere
  4. Ah, acum am vazut ca ai fost mai rapida :-))))

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumoase vresuri si frumoase poze! Sa ai o saptamana la fel de frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce frumos! Ce coincidenta! Versurile lui Blaga le-am citit si eu saptamana trecuta, cand nu eram hotarata daca sunt trista sau bucuroasa ca a venit toamna :) O saptamana frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Minoki,
    ma bucur ca iti place poezia, ca si mie. Toamna asta e fantastica,un adevarat poem!
    Te pup si eu. Sa ai o saptamâna cât se poate de agreabila. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Alinus,
    fiecare anotim este fermecator în felul lui. Eu ma bucur mult de toamna. Abia astept sa ploua, sa pot sa ma ghemuiesc în patura cu o carte buna si un ceai parfumat lânga mine... Sa ascult cum ropaie picaturile de ploaie pe pervazul geamului... Iubesc fiecare moment din toamna si ma bucur de fiecare zi. Mai putin de luuuungile zile de luni la birou ;) Pupici

    RăspundețiȘtergere
  9. Ioana,
    ha-ha, am admirat peisajele bavareze, azi noapte :)
    La noi vremea este nespus de stabila. Nu a plouat de doua luni. Si daca ceata se risipeste, avem soare în fiecare zi. Duminica a fost o adevarata toamna de miere.
    Pupici si gânduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  10. E frumos peisajul, iar culorile sunt foarte plăcute. Şi dacă nu a fost nici frig, atunci cred că aţi avut o plimbare pe cinste!
    Văd că şi ţie îţi plac zilele de luni la birou... :))

    RăspundețiȘtergere
  11. Max,
    :)) se spune ca niciodata nu este prea frig daca esti corespunzator îmbracat :))
    Nu a fost frig, a fost placut, fara vânt... soarele nu a iesit decât câteva secunde... Am avut ceata pâna la ora amiezii. Dar a fost o plimbare pe cinste. Peisajele sunt minunate!
    Sa ai o saptamâna de vis!
    PS: Lunea la serviciu este o catastrofa! mai am 3 ore junate :(

    RăspundețiȘtergere
  12. Mulțumesc Carmen pentru momentul de plăcere...Frumoase imagini!Bravos!

    RăspundețiȘtergere
  13. Minunăția toamnei este asta,exact cum se vede în fotografiiler de aici

    RăspundețiȘtergere
  14. Poeziile alese si imaginile sunt absolut divine! Multumesc pentru destindere! Toamna e draga si sufletului meu...:)

    RăspundețiȘtergere