Se afișează postările cu eticheta delicios. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta delicios. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 februarie 2025

Gnocchi cu sos de rosii si cu sos de ciuperci cu smântâna

CANTITATE REȚETE:  Pentru 8 persoane.

GNOCCHI

1.000 g cartofi făinoși
400 g făină de grâu
40 g unt
4 gălbenușuri de ou
1 linguriță de sare
2 prafuri de nucșoară

Curățați bine cartofii și fierbeți-i în coajă, în apă sărată, timp de 20-30 de minute, până devin moi (într-o oală sub presiune durează aproximativ 8-12 minute).
Lăsați cartofii să se răcească puțin, curățați-i de coajă și pasați-i printr-o presă de cartofi.
Frământați-i împreună cu celelalte ingrediente până obțineți un aluat omogen; nu frământați prea mult, pentru a obține un aluat de cartofi pufos;
Împărțiți aluatul și pe o suprafață de lucru, ușor stropită cu făină, formați rulouri groase de 2 cm (ca grisinele), apoi tăiați bucăți de aproximativ 2 cm.
Apăsați ușor bucățile de aluat cu o furculiță sau modelați-le pe o racletă special pentru gnocchi (din lemn de fag). Cu degetul mare sau cu arătătorul, apăsați ușor bucata de aluat, în timp ce o rulați pe racletă.
Fierbeți gnocchi în apă sărată până când se ridică la suprafață. Scoateți-le cu o spumieră și lăsați-le să se scurgă

SOS DE CIUPERCI CU SMÂNTÂNĂ 

1 kg de ciuperci
2 cepe
unt, pentru uns tigaia
2 căței de usturoi
2 linguri de făină de grâu 
500 ml supă de legume
300 ml smântână
1 lingură de boia de ardei
2 lingurițe de sare
½ linguriță de piper
pătrunjel verde

Curățați ciupercile și tăiați-le felii. Tăiați ceapa în cubulețe mici. 
Încălziți untul într-o tigaie și prăjiți ciupercile și ceapa. Prelucrați usturoiul într-o pastă folosind un mojar (sau tocați-l mărunt) și adăugați-l în tigaie.
Presărați făina și stingeți cu supa de legume și smântâna.
Condimentați sosul de ciuperci-cu-smântână și lăsați-l să fiarbă, fără capac, timp de aproximativ 15 minute, la foc mediu.
Asezonați sosul și la final, tocați fin pătrunjelul și amestecați-l în sos. (pastrati cateva frunze si pentru decor/servire).

SOS DE ROȘII

1.000 g roșii cărnoase
3 căței de usturoi
3 linguri de ulei de măsline
1 linguriță de sare
2 prafuri de piper Cayenne
1 praf de zahăr
10 frunze de busuioc
1 praf de piper

Se curăță roșiile de piele: se pune o oală mare cu apă pe foc și se lasă să fiarbă. Se opăresc rapid roșiile și apoi se trec sub apă rece, sau si mai rapid, se pun intr-un vas cu apa cu gheață. 
Se taie roșiile în bucăți mici. Se curăță usturoiul și se taie fin. 
Se încinge uleiul de măsline într-o tigaie și se prăjesc roșiile și usturoiul. Se adaugă sare, piper Cayenne și zahăr. 
Se lasă sosul să fiarbă fără capac aproximativ 60 de minute. 
Se pasează sosul cu busuiocul în blender și se asezonează cu piper.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Când totul este gata, se amestecă jumătate din gnocchi cu sosul de roșii în tigaie, lăsându-se foarte puțin pe foc, iar cealaltă jumătate din gnocchi se amestecă la fel, cu sosul de ciuperci și smântână, în alta tigaie. Se servesc pe farfurii, ambele feluri de gnocchi, în porții egale. 
Hmmmm, un deliciu!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Spor la gătit și poftă bună! 🍄🍲🍅

sâmbătă, 8 februarie 2025

Delicii culinare - Rețete ușoare și rapide

** FRIGĂRUI DE PIEPT DE PUI **

INGREDIENTE:
30 bețe de lemn 
3 căței de usturoi 
1 priza sare 
1 linguriță de zahăr 
2 lingurițe de coriandru măcinat 
2 lingurițe de chimen măcinat 
1 lingură de turmeric măcinat 
3 linguri de ulei 
3 linguri de sos de soia 
750 g file de pui 

CANTITATE REȚETĂ: pentru 6 persoane / rezultă 30 bucăți 
TIMPI:
Înmuiați bețele de lemn timp de 30 de minute 
Marinați carnea timp de 30 de minute 
DURATA DE GĂTIRE PE GRĂTAR: 4 – 5 minute 
PREPARARE:
Înmuiați bețele de lemn în apă rece timp de cel puțin 1 oră, pentru a preveni arderea lor în timpul grătarului. 
Transformați usturoiul într-o pastă cu puțină sare și zahăr folosind un mojar sau tocați-l/radeți-l fin. 
Adăugați coriandrul, chimenul, turmericul, uleiul și sosul de soia în mojar și amestecați bine. Pregătiți carnea. Tăiați fileul de pui în felii subțiri, apoi tăiați fiecare felie pe lungime în fâșii de aproximativ 1 cm lățime. Amestecați carnea cu marinada și lăsați-o să stea timp de 30 de minute, la frigider. 
În final, înfășurați fâșiile de carne pe bețele de lemn în spirală.  
Grătarul sau cuptorul cu grill superior trebuie să fie preîncălzit. Grătarul de pui durează 4-5 minute. 
Scoateți frigăruile din cuptor la jumătatea timpului și întoarceți-le pentru a se rumeni uniform pe ambele părți. 



** INGREDIENTE PENTRU DRESSINGURI DE SALATĂ **

Dressing cu miere și muștar:
8 linguri de ulei de măsline 
6 linguri de oțet 
2 linguri de muștar 
2 linguri de miere 
2 lingurițe de sare 
Dressing cu ulei de măsline și lămâie: 
2 căței de usturoi 
6,5 linguri de ulei de măsline 
8 linguri de suc de lămâie 
½ lingură de sirop de agave 
1 linguriță de sare 
½ linguriță de chimen măcinat 
½ linguriță de piper 
Dressing cu oțet și ulei:
10 linguri de ulei de măsline 
5 linguri de oțet 
2 lingurițe de sare 
½ linguriță de piper un praf de zahăr 

CANTITATE REȚETĂ:  fiecare dressing, este pentru 8 persoane. 
PREPARARE:
Dressing cu miere și muștar: 
Amestecați toate ingredientele pentru dressingul cu miere și muștar. Cel mai bine se face cu un blender de mână. Muștarul poate fi, în funcție de preferința de intensitate, mediu, iute sau fructat. Cel mai bine este să folosiți miere lichidă, astfel încât toate ingredientele să se amestece bine. 
Dressing cu ulei de măsline și lămâie: Pentru dressingul cu ulei de măsline și lămâie, curățați usturoiul și transformați-l într-o pastă folosind un mojar sau presați-l. Spălați lămâile, tăiați-le în jumătate și stoarceți sucul. Amestecați bine usturoiul și sucul de lămâie cu restul ingredientelor pentru dressing. 
Dressing cu oțet și ulei: Amestecați toate ingredientele pentru dressingul cu oțet și ulei. Cel mai bine se face cu un blender de mână sau într-un shaker.
--------------------------------------

marți, 21 ianuarie 2025

Bucatari pentru o seara

Eram pe drum spre restaurantul acela special la care șefa de Team a organizat pentru noi o sesiune de gătit... Niciunul nu știa exact ce ne așteaptă, cum se va derula această seară, dacă vom reuși să gătim ceva (comestibil) sau dacă, la capătul zilei, va trebui să comandăm în grabă câte o pizza?! ☺
Eram toți obosiți după acea zi plină de ședințe și analize de lucru... Se înserase, era trecut de ora 5 PM, priveam pe geamul mașinii care gonea pe străzi necunoscute și în capul meu domina ideea că poate ar fi fost mai bine să nu ne fi aventurat; să fi făcut rezervare la un restaurant normal, să stăm la masă, să comandăm și să fim serviți. Dar... zarurile fuseseră aruncate. Mi-am spus că măcar vom râde bine, dacă cumva vom rămâne flămânzi! 
Am parcat în fața unui magazin de jucării. Am traversat strada și am intrat într-o încăpere mare, în care verdele domina vesel, primitor, iar luminile împrăștiate creau o atmosferă intimă, familiară. O tânără zveltă cu părul prins în coadă ne-a întâmpinat și s-a prezentat ca fiind chef-ul - instructorul nostru bucătar. Asistenta ei ne-a servit cu câte un pahar de Campari Orange și uite așa, au reușit să ne atragă atenția și să ne câștige cumva simpatia. Chef Sandra ne-a explicat că vom găti împreună un meniu inspirat din bucătăria mediteraneană și ne-a arătat un sertar plin cu șorțuri. Fiecare dintre noi și-a luat un șorț și un prosop de bucătărie. Meniul planificat suna delicios: supă cremă de roșii, salată mixtă cu chifle proaspete, frigărui de piept de pui cu gnocchi în două sosuri (sos de ciuperci cu smântână și sos de legume) și, ca desert, înghețată de vanilie și plăcintă cu mere. 
Ne-am spălat pe mâini și ne-am apucat de treabă. Fiecare a preluat o parte din muncă: unii au curățat legumele (roșii, morcovi, ardei, usturoi, castraveți, cartofi, etc.), care deja erau spălate și ne așteptau în coșulețe și castroane; alții s-au apucat să frământe aluatul pentru pâinici; alții au combinat ingredientele pentru înghețată. Bucătăria, cu un design special și funcțional, oferea suficient spațiu pentru o echipă de cel puțin 10 bucătari. Am urmat cu atenție rețetele și am reușit să terminăm mai întâi supa. 
În timp ce ne bucuram de primul fel de mâncare, aluatul pentru chifle era la dospit, compoziția pentru înghețată era amestecată în turbina de înghețată, iar aluatul pentru plăcintă se odihnea sub un șervet într-un loc cald. 
Supa a fost super delicioasă, perfect condimentată și foarte cremoasă! După care, ne-am reluat activitățile în bucătărie. Aluatul pentru chifle avea consistența perfectă pentru modelare. Fiecare dintre noi a cântărit 58 de grame de aluat și a format chifle, flori și împletituri. Pâinicile au fost decorate cu semințe de susan, floarea-soarelui, bostan, in, mac, cu sare sau stafide, după care au fost puse în cuptor. Apoi am primit fiecare câte un tocător și câte un cuțit și am tăiat fin legumele pentru salată: ridichi, morcovi, salată verde, salată creață, roșii, ardei, castraveți, arpagic. Doi dintre noi s-au ocupat de dressing: miere, muștar, ulei de măsline și de nuci, amestecate cu piper, sare și coriandru zdrobite în prealabil în mojar. Când clopoțelul cuptorului a sunat să anunțe că chiflele sunt gata, ne-am așezat din nou la masă și ne-am bucurat de al doilea fel de mâncare. Pâinițele au fost pur și simplu delicioase, salata a fost super gustoasă! 
Un alt clopoțel a anunțat că și înghețata era gata. Aluatul pentru plăcintă era de asemenea pregătit pentru a fi modelat. Unii colegi au început să curețe merele și să le taie în felii, pentru a le încălzi într-o tigaie cu puțin zahăr, scorțișoară și miere. Apoi, aluatul a fost pus în formă, umplutura a fost distribuită și plăcinta a fost pusă în cuptor. Cartofii pentru gnocchi au fiert până în punctul perfect și un grup a început să-i decojească, să-i zdrobească și să-i amestece cu făină, ou și condimente. Am format gnocchi, i-am fiert peu à peu și i-am scos în sita la scurs. Parea ca aluatul nu se mai termina... cred ca au fost peste 400 de gnocchi! 
În două tigăi am pregătit cele două sosuri diferite: cel din champignon cu smântână și ceapă și celălalt din legumele în prealabil înmuiate pe tavă în cuptor. Frigăruile de pui au fost marinate cu ulei condimentat și puse pe grătar. Când sosurile au fost gata, am împărțit cantitatea de gnocchi și am mai lăsat un pic pe foc. Pe farfuriile preîncălzite am servit frigărui și câte o porție mare de gnocchi. La masă nu se mai auzea decât "mmm!" și "yammi-yammi!". Nu mai conteneam să ne autolaudăm pentru super-delicioasa mâncare pe care am gătit-o! Noi! ☺
Pentru ultimul fel de mâncare nu a trebuit să ne mai ridicăm de la masă. Chef Sandra și asistenta ei ne-au servit câte o felie de plăcintă cu mere cu o bilă de înghețată de vanilie. Deși a fost multă mâncare, nu ne-am simțit ghiftuiți, deoarece am gătit și am mâncat în etape, de la orele 17:00 până la 22:00. În acest timp am dat gata și o lădiță cu bere și sucuri naturale! Conversația, denumită "digestie convivială", era din ce în ce mai aprinsă, iar în spatele nostru, cele patru mâini harnice au făcut să strălucească bucătăria de curățenie. Atunci am înțeles că a venit timpul să ne retragem la casele noastre... respectiv la hotelul la care am înnoptat. Am mulțumit instructorilor noștri de bucătărit, ne-am luat la revedere și am urcat în mașini. Însă, înainte de a merge fiecare în camera lui, ne-am bucurat de o băutură digestivă în lobby-ul hotelului - un Lagavulin Single Malt Scotch Whisky a încununat seara 😊 Întâmplător, unul dintre colegi avea ziua de naștere si a facut cinste.
A fost o seară perfectă, super-speciala, pe care nu o vom uita prea curând!
PS: Pentru cei interesați - rețetele le voi publica într-o postare ulterioară. 😉