E sâmbătă. Ultima din august. Penultima zi de vară calendaristică.Din fericire, grădina nu știe ce e calendarul. Ea trăiește în culori, în parfumuri, în adieri.
Aerul e altfel. Mai blând. Mai înțelept. Soarele nu mai arde, ci mângâie. Vântul nu mai zboară, ci șoptește. E ca și cum natura ar spune „Nu plec încă. Mai stau puțin. Mai dansez o dată.”
Și noi, în mijlocul grădinii, simțim că timpul nu mai contează. Că vara nu se termină cu o filă ruptă din calendar.
Sunt încă bobocei care încă mai au puterea de a înflori. Vara nu se grăbește să plece. Se întinde leneșă pe alei, se agață de petalele trandafirilor, se ascunde în colțuri de lumină și în mirosul dulce al florilor care încă visează. Face tumbe printre dalii și chicotește printre zorele.
E sâmbătă. Ultima din august. Dar în grădină, e încă vară.
Dacă rămâi o clipă în tăcere, auzi vara cum îți șoptește - „Mai stau. Mai sunt. Mai înfloresc.”
