Weekend cu... ghinioane

Voi cum ați supraviețuit weekendului? Ați avut și voi parte de ghinioane sau doar eu am câștigat la "loteria cosmică a zilelor cu ghinion"? 😕
La mine, totul a început sâmbătă, într-o Bavarie sufocată de caniculă. De aproape o lună, aerul e greu de respirat. Soarele arde fără milă, presiunea ne apasă, iar termometrul pare înțepenit la 35°C. La televizor, prognozele sunt și mai îngrijorătoare: urmează 45°C. Transpirăm și ne topim, evitând cu grijă orice ieșire din încăperile climatizate. Orașul pare suspendat într-o căldură densă, sufocantă, care nu iartă nimic.
Și totuși, sâmbătă dimineață aveam programări — mi-am propus o mică împrospătare de vară. Se apropie summer party-ul organizat de firmă, iar imediat după, plec în vacanță la mare cu băieții mei.
Mă visam estivala, relaxată, cu un look proaspăt.
Prima oprire a fost salonul de manichiură-pedichiură. M-au întâmpinat vietnamezele — zâmbitoare, rapide, eficiente. În tot orașul, ele dețin monopolul pe unghii. Comunicarea? Aproape imposibilă. Ne înțelegem prin semne, zâmbete și interjecții. Din păcate.
Salonul are un display mare, iar muzica vietnameză curge, de obicei, în buclă. Pentru urechea mea, toate melodiile sună la fel — un fel de plâns cântat, cu ecou. Dar, surpriză! Tocmai când m-am așezat la pedichiură, a început Pharrell Williams. „Happy”! Mi-a venit să bat tactul cu piciorul, dar... piciorul era în cădiță, în apă. Bucuria a durat douăzeci de secunde. Una dintre fete a luat telecomanda și... adio Pharrell, bun venit lalăială. Măcar ele au fost fericite.
De obicei aleg alb-sidefiu, dar de data asta, când mi s-a arătat paletarul de shellac, am ales spontan o nuanță turcoaz translucid, delicat. Ca o amintire dintr-o vară care încă n-a început. Am arătat clar, am zâmbit, am spus „yes, this one please”. Totul părea în regulă...
Știți cum funcționează — mâna sub lampă, ele lucrează ca pe bandă rulantă. Abia la final am constatat că unghiile mele sunt... bleu intens cu sclipici. De parcă sirena Ariel mi-ar fi împrumutat coada. Nu era ce am ales, dar era ce am primit. Am înghițit în sec. Trebuie să mă suport așa cel puțin trei săptămâni — nu doar că nu e sănătos să refac tratamentul atât de des, dar nici nu-mi permit să dau din nou 85€ doar pentru o altă nuanță.
Mda... am plecat mai departe, la salonul de coafură.
Aici, monitorul uriaș merge nonstop pe muzică turcească. În Germania, saloanele de coafură par să fie sub monopol turcesc — și se simte. Muzica e omniprezentă. Nici asta nu e pe gustul meu, dar suntem educați să ne tolerăm, nu-i așa?
De patru ani merg la aceeași coafeză. Mereu atentă, empatică, profesionistă. O grecoaică simpatică, cam de aceeași vârstă cu mine. Îmi vopsește rădăcinile sau îmi face permanent, după caz. Acum i-am spus că-mi doresc să rămân blondă, dar cu o tentă discretă de roz. La tuns, doar vârfurile și puțin bretonul.
M-am lăsat pe mâna ei, cu încredere. Părul ud ascunde bine adevărul... Dar când s-a uscat, m-a luat cu leșin. Aproape jumătate din lungime dispăruse.
Culoarea? Ceva incert, care bate în roșu. Cică se va modifica de la soare (după ce acasă m-am spălat pe păr de trei ori în 12 ore, parca nuanta a devenit mai aramie...).
M-am înfuriat, dar m-am abținut. Nu am zis nimic... la ce ar fi folosit? Știam că nu poate să-mi lipească părul la loc. Am plâns acasă. Și probabil voi mai plânge vreo doi ani, până când părul va crește din nou.
Dar ghinioanele nu s-au oprit aici.
Sâmbătă seara, când soarele cobora spre asfințit, am ieșit în curte și... am mai descoperit o tragedie. Șase dintre cei mai mari și mai frumoși peștișori aurii din iaz pluteau fără viață. A fost un șoc.
Filtrul de iaz, dotat cu lampă UV, curățat regulat și în perfectă funcțiune, își făcea treaba. Dar la canicula asta, nu a fost suficient. Căldura excesivă a favorizat explozia de mătasea broaștei, care, cel mai probabil, a scăzut drastic nivelul de oxigen din apă. Am curățat cât am putut, am spălat frunză cu frunză coșulețele cu nuferi, apoi am montat o pompă suplimentară de oxigenare. Peștii rămași par să-și fi revenit. Un mic miracol.
Astăzi am fost la Dehner, singurul loc din oraș unde se vând goldfische. Cei pierduți erau de două ori mai mari decât cel mai mare exemplar disponibil acum. Unul singur! L-am luat — e oranj. Apoi am ales încă șapte mititei: trei albaștri, doi coral și doi oranj. Total: 54,92 €. O nouă mică-mare investiție.

Weekendul a fost greu — caniculă, pierderi, frustrări... Parcă toate s-au adunat deodată, ca și cum s-ar fi înțeles între ele. De ce oare? 

Dar mâine începe iulie — o lună nouă, un noroc nou... poate! Speranța, așa cum spune și proverbul, moare ultima... Sa fie o luna buna pentru toata lumea! 🍀