Pentru a iesi din monotonia zileor de plaja, am hotarât sa ne înscriem în excursie în Muntii Albi -
Lefka Ori, pentru a strabate
canionul Imbros. Lefka Ori se afla în partea de sud-vest a insulei si este cel mai mare masiv muntos de pe Creta (vârful cel mai înalt al masivului este "Pachnes" - 2.454 m). Zona este în mare parte arida, fiind una din putinele regiuni de desert din Europa. Muntii sunt traversati de numeroase defilee, dintre care cel mai lung este
defileul Samaria (17 km.).
Al doilea ca lungime este canionul Imbros, la fel de pitoresc ca vestitul Samaria, însa mult mai usor de parcurs. Acest canion taie o vale adânca începând din satul Imbros si pâna în satul Chora Sfakia, pierzându-se usor pe plaja nisipoasa a Marii Libiene.
Numele Imbros este dat - conform unei legende - de catre doi frati, dupa numele
insulei Imbros (Turcia,Gökçeada) de pe care au fost alungati. Ajunsi pe insula Creta, au fondat un sat pe locul unde s-au stabilit, numindu-l Imbros.
Înainte de a fi construita soseaua spre Chora Skafia, defileul Imbros a fost principalul drum de transport de pe coasta de nord - Chania, în provincia Skafia, pe coasta de sud a insulei. Canionul are o lungime de 8 kilometri si diferenta de altitudine este de apriximativ 650 metri. Nu poate fi parcurs cu automobilul, dar pentru a-l strabate cu piciorul, este necesara încaltaminte adecvata pentru pietris, grohotis. Noi nu am fost pregatiti în geamantane decât cu pantofi usori, sandale si slapi, asa încât din ce am avut am ales încaltamintea cea mai stabila, cu talpa cât de cât groasa. Dupa excursie, balerinii mei verzi erau dezlipiti si foarte juliti, asa încât a trebuit sa îi arunc.
Chiar daca am fost cincizeci de persoane în autocar, drumetia nu s-a facut în coloana, ci am fost total independenti unul de altul, rar ne-am întâlnit pe traseu. Dupa ce am cumparat bilete la intrarea în canion, am stabilit sa ne întâlnim peste patru ore la capatul opus, pe terasa restaurantului din sat, însa trei ore ar fi fost suficinete pentru o excursie lejera, cu pauze pentru fotografiat si picknick.
Taxa de intrare în defileu este simbolica - 2 euro de persoana. La jumatatea traseului se face un control al biletelor si deasemenea la iesirea din chei, pentru a elimina cazurile de turisti rataciti sau de a actiona imediat în cazul unui eventual accident.
În prima jumatate de ora, drumul coboara lin în canion si poateca serpuieste când mai îngusta, când mai lata. Canionul strapunge muntele pe un traseu stâncos, cu urcusuri si coborâsuri, cu coridoare spectaculoase pavate cu pietris alb, sclipind în soarele puternic al verii. La fiecare pas este ceva de admirat. Poate radacinile unui maslin batrân, un cactus înfipt magic pe o piatra seaca, o floare delicata rasarita din grohotis, un fluture sau înregul tablou, format din peretii de stânca taiati parca de fierastrau.
Soarele arzator si vânticelul abia perceptibil, contribuie deasemenea la îngreunarea drumetiei, dându-ti cumva senzatia ca esti explorator si primul descoperitor al salbaticiei ce te înconjoara. Uscaciunea este evidentiata prin vegetatia tipica: ciulini, cactusi si chiparosi cretani - rotunzi si scunzi, nicidecum înalti si subtiri ca lumânarile. Cimbrul salbatec creste lemnos, având flori parfumate puternic si aspect de tufis înalt.
Florile de arum sunt trecute, dar fructele în ciorchini portocalii, confera peisajul uscat pete vesele de culoare.
Spre jumatate, defileul devine tot mai îngust, pâna când cu bratele desfacute, reusesti sa atingi cu vârful degetelor peretii de o parte si de cealalta a drumului. Privind impresionat în sus, încerci sa calculezi ce forta a trebuit sa aiba apa care si-a sapat drumul aici, dar... nu reusesti, este imposibil! Natura este cel mai mare mister, a fost si ramâne artistul desavârsit!
Te gasesti în cea mai îngusta si mai spectaculoasa portiune a canionului. Zidurile înalte de piatra au înaltime de peste 300 metri. Ecoul multiplica zgomotul pasilor si fascinatia reliefului este maxima. Straturile sedimentare sunt clar de observat, dispuse în diverse nuante, atât orizontal, cât si vertical. Ici colo, câte un chiparos matur îsi etaleaza radacinile peste roci, oferind celor cu imaginatie bogata, forme spectaculoae. Soimii si vulturii planeaza deasupra canionului, cautând sopârle sau greieri, stolurile de stancute se rotesc ca un vârtej de fum si din fiecare tufis tipa
cicadele. Frumusetea peisajului îndeamna la visare.
Partea de sud a defileului este mult mai uscata. Soarele dogoritor îti urmareste fiecare pas, nu ai unde sa te ascunzi, nu exista niciun copac. Prundis fiind cât vezi cu ochii, fiecare trecator îsi încearca pentru câteva minute talentul în a face un
Cairn (man-made pile), asezând pietre în turnulete perfect echilibrate.
Defileul se termina în Komytades si daca nu faci parte dintr-un grup organizar, trebuie sa te întorci pe traseu la locul în care ai parcat masina.
Noi însa, asa cum ne-am înteles cu grupul nostru, ne-am întâlnit mai întâi pe terasa restaurantului Imbros, unde am baut o bere binemeritata. Apoi, autocarul ne-a lasat direct pe plaja Frangokastello, unde urmatoarele doua ore le-am petrecut la baie în
Marea Libiei.
Castelul da un farmec în plus plajei salbatice si legenda locului este impresionanta. De-a lungul istoriei, defileul Imbros a fost folosit de localnici ca refugiu în timpul disputelor cu diversele puteri de ocupatie - Creta fiind o lunga perioada de timp provoncie venetiana si mai apoi otomana.
In fata castelului exista un monument închinat luptatorilor sfakios pentru independenta Cretei de sub ocupatia otomana. Se spune ca sufletele celor cazuti în lupta împotriva ocupatiei otomane din 17 mai 1828, se întorc în fiecare an la castel. Într-adevar, de pe plaja Frangokastello, la mijlocul lunii mai si timp de câteva zile se observa desupra marii, umbre care pot fi asemuite cu calareti. Este un fenomen meteorologic special, un
Fata Morgana - numit
Drosoulites, în traducere "roua umbrelor"...
Pingback participantilor la Miercurea fara cuvinte (31 /2013): Tu1074, Iustina, 61 SLOWAHOLIC, Steliana, Just Words, Ana, Ninu Ninulescu,Axlandra, Silvia, Alexandra Ali, 13angi, Leovi, DANI, C.L.M., Cupcake, Irina, Spes, Daurel, Irina Cristina, addicted, freshblog, CălinH, KARMAPOLICE, Kadia, Iulia Radu, nima, dordefemeie, Lumea lui Alexandru, Cristi, Nymphetamine, claudia, Calarasi,*ELENA*, Anastasia, Prepelita pe radiator, Vata de zahar, MARIA, Petala Calatoare, Mihaela Dămăceanu, Blind Love (Elly), rocs M, Liviu Bimbea, carmen elena, timpul din afara timpului, Leovi, fosile, Rux (copilarim), Larisa, Patrick, geanina, Copilul in oras, Sorin, Iulisa, Tudor Enea
Stiam ca El Greco este nascut pe insula Creta si într-o plimbare în capitala Heraclion, ne-am bucurat sa descoperim într-un parc, statuia/bustul marelui pictor, devenit maestrul manierismului spaniol. Dar si mai mare ne-a fost bucuria când într-una din excursii, ghida ne-a spus ca în imediata apropiere a localitatii unde locuiam - Agia Pelagia, se afla satul în care s-a nascut acest talentat artist renascentist.
Am cerut sa mi se dea ciocolata, mi s-a explicat ca din cauza caldurilor, nici macar ciocolata nu comercializeaza. Nu avea nici bomboane... Dragut a fost ca ea a crezut ca m-a pocnit asa o pofta nebuna de ceva dulce si stânjenita ca nu are ce sa-mi vânda, mi-a oferit o lingurita si borcanul cu dulceata din rezerva ei personala. I-am explicat ca doream ceva dulce pentru fetita si mi-a spus ca în afara de suc paseurizat în cutie cu paiul nu au, asa ca am cumparat una si am daruit-o fetitei care... nu s-a bucurat deloc. I-a dat mamei înapoi... Mama însa a venit imediat la noi dorind sa se revanseze, ne-a servit cu felii de portocala pudrate cu scortisoara. Ne-a spus ca este traditional în zona si eu am comaparat gestul cumva cu pâinea si sarea de la noi, nu stiu de ce, poate datorita bunatatii care se citea în ochii ei când ne-a oferit farfurioara. Am multumit impresionati si trebuie sa spun ca aceasta combinatie de portocala cu scortisoara este nu doar delicioasa, ci si racoritoare!
