Septembrie și scena de mătase

La pervazul ferestrei larg deschise, acest sfârșit de septembrie își varsă peste lume aburul dimineților de mătase, ca o boare argintie sub mantia căreia ultimele culori vii ale grădinii – nestematele zămislite de focul verii – pâlpâie încă pline de o tainică și nestinsă scânteiere, șoptind inimii, în limba lor de petale, că frumusețea nu cere veșnicie pentru a fi desăvârșită, ci doar demnitatea de a-și juca rolul până la capăt și de a face o ultimă reverență înaintea somnului de sidef.
Fie ca acordurile finale ale valsului de septembrie să vă inspire tihnă, să vă ridice ochii spre frumos și să vă conducă pașii spre un weekend minunat!

Misiunea „Oaza de răcoare” — Cinci lacuri, doi novici rătăciți, un cățel regal și o victorie la apus

Vara aceasta a fost o adevărată replică a Saharei — cu o perioadă de probă prelungită, un complot termic care ne-a transformat în creaturi nocturne. Am bifat doar acele ieșiri matinale, când aerul încă nu frigea, sau evadări nocturne în stilul marilor noctambuli. Totul ca să protejăm lăbuțele lui Leo, mult prea sensibile pentru asfaltul transformat în lavă. Am renunțat complet la clasicele noastre escapade de o zi, capitulând în fața caniculei. Dar cum soarele a primit în sfârșit o adiere de toamnă și a mai redus din intensitate, s-a activat instant dorul de oaze albastre. În Augsburg aveam locurile noastre de taină, colțurile perfecte de paradis, însă aici harta e încă un teritoriu virgin. 

Așa că am apelat la clasicul Google pentru o căutare. Ne-a livrat o listă cu vreo șase opțiuni și am ales, evident, varianta cea mai accesibilă — un lac la doar zece minute distanță, generos ca dimensiuni pe ecranul telefonului. Însă, după cum bine știm, natura nu are cod poștal... Navigarea devine o artă a tatonării, un joc de-a v-ați ascunselea printre străduțe în căutarea unei parcări salvatoare. N-am nimerit-o. Am cerut ajutorul unui localnic doar ca să primim primul refuz al zilei. Lacul era în regim privat, devenit o feudă exclusivistă pentru vilele de pe mal... 

Așadar... următorul pe listă. Al doilea lac ne-a întâmpinat cu un relief ostil, maluri atât de înalte încât coborârea în apă necesita echipament de alpinism. Am trecut rapid la numărul trei, unde ne-a izbit un avertisment uriaș despre alge albastre. Știind că această peliculă toxică este un real pericol pentru copii și patrupede, am ordonat o retragere strategică în ritm alert.

Am ridicat miza cu un lac aflat la douăzeci și cinci de minute distanță. Când GPS-ul ne-a anunțat victorios că am ajuns la destinație, orizontul era complet uscat, nicio sclipire de apă în jur. Salvarea a venit dintr-o parcare, unde o mămică, cei doi băieți ai ei și bunicul lor tocmai coborau dintr-o mașină. Întrebați unde se ascunde marea noastră albastră, ne-au desenat un labirint de instrucțiuni cu stânga, dreapta și curbe periculoase, un traseu de zece minute presărat cu riscul de a ne rătăci definitiv. 

Cu o amabilitate rară, domnul de la volan ne-a făcut semn să-i urmăm. Ritmul a fost alert, cele zece minute s-au dublat, dar am descoperit un peisaj de revistă. Peisajul era perfect, însă realitatea ne-a tăiat rapid elanul. Câinii erau complet interziși, singura zonă permisă pentru micul nostru membru de familie fiind un bar de pe plajă! La bar, am cerut o ultimă recomandare de la barman, o destinație unde întreaga formulă de doi plus un cățel să fie acceptată. Ne-a dat o adresă la doar zece minute distanță. 

Ajunși în noua parcare, Helmut a intrat în grevă - obosit de atâtea încercări eșuate. A decis să rămână în mașină cu Leo, trimițându-mă pe mine în misiune de recunoaștere... În sfârșit, aici am descoperit magia. Am găsit un lac superb, cu maluri line, zone unde umbra și soarele își împărțeau teritoriul într-o armonie impecabilă, un loc cu nisip fin, cu iarbă sau cu pietricele... la alegere. O adevărată atmosferă de vacanță! Am zărit o altă familie cu un patruped, i-am întrebat cum stau lucrurile cu accesul câinilor. După ce m-am asigurat că totul este în regulă, am alergat înapoi să dau vestea cea mare.
Și uite așa, după un maraton de căutări, am cucerit pânza de apă exact la apus! Am savurat doar treizeci de minute de liniște pură, Leo s-a răcorit imperial în apă, noi am testat temperatura doar până la genunchi și a venit timpul să ne luăm la revedere... Ne-am întors acasă epuizați, dar cu acel sentiment de satisfacție totală. De acum avem coordonatele exacte pentru oaza de liniște.

Un colț de curte, un rod de toamnă

Acum câțiva ani am plantat un butucel de viță de vie — muscat bleu, struguri de masă. Nu neapărat pentru rod, ci pentru umbră, pe latura sudică a terasei, acolo unde este plasată masa de curte. Am întins vița pe un palier de 2,5 metri, nu mai înalt de 2 metri, ca să nu se încurce cu marchiza când o desfacem. 🍇
Bucuria secundară a fost să avem și struguri... de viță nobilă, struguri adevărați, din propria curte!
Dar via a trecut și prin greu. Acum doi ani, la sfârșit de august, a fost furtuna aceea cu grindină cât mingiile de tenis de câmp! A distrus tot — curtea, grădina și bineînțeles, via. Nici n-am apucat atunci să gustăm din struguri. Anul trecut a fost săracă, probabil se refăcea. Anul acesta însă... a fost cea mai bogată recoltă! Am mâncat cât am putut, am împărțit la vecini, am dus la birou și tot nu se vedea că am cules ceva! 🫶🏻
Ne-am făcut obiceiul să culegem doar atâția struguri cât am avut poftă să mâncăm.
Anul acesta am ținut via acoperită cu o plasă albă, fină, ca să o protejăm de graurii hrapăreți. Sâmbătă, văzând că vremea se răcește și se umezește, am hotărât să o culegem toată. 🍂🍁
Coșuri plineeee! Am împărțit din nou vecinilor, iar din rest am făcut suc cu aparatul electric, apoi am strecurat zeama prin sită fină. Am hotărât să facem jeleu de struguri!
Un litru l-am pus separat — pentru că am vrut neapărat să-mi fac must. 🍷
Restul, ceva mai mult de 10 litri, l-am pus la fiert cu un kilogram de zahăr din sfeclă. Nu am adăugat nicio altă aromă și... Helmut a obținut 9 borcănașe — este foarte mândru, pentru că el a terminat operațiunea. Eu am plecat cu o prietenă la Târgul dovlecilor, la castelul Kalternberg… dar despre asta, într-o postare viitoare...🎃

 

P.S.: Astăzi am gustat mustul... Este delicios! L-am lăsat câteva zile la fermentat, cu câteva cuișoare, două steluțe de anason și o bucățică de scorțișoară — doar cât să-i dau un strop de finețe. 💖

Am savurat o cană, alături de o felie de chec. A fost momentul meu de răsfăț ...

 

21 februarie...

... o simfonie a contrastelor. La orele amiezii, soarele generos și cald a răsfățat curtea și a mângâiat blând bobocii de ghiocei, brândușe, gălbenele și garofițe. 

Leo s-a jucat pe gazonul devenit brusc verde, iar noi ne-am legănat pe balansoar, cu câte o ceașcă cu cafea aromată în mână. 

Seara s-a furișat cu pași rapizi și ne-a acoperit cu mantia ei întunecată și rece. A fost momentul perfect pentru a aprinde focul în șemineu. 

Crinii din vază, simțind căldura, și-au desfăcut petalele cu grație, ca niște stele ce se aprind pe cerul înserării. Parfumul lor dulce ne-a învăluit, încheind grandios simfonia contrastelor din 21 februarie ☺