Se afișează postările cu eticheta prune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prune. Afișați toate postările

sâmbătă, 12 septembrie 2026

O zi de vineri cu aromă de prune, plăcinte și voie bună

Aici în Coburg ne-am făcut imediat prieteni noi. Când ai cățel, socializezi rapid, fără introduceri sau formalități.
Așa i-am cunoscut pe Rosi și Klaus, două persoane încântătoare, apropiate ca vârstă de a noastră. Și, bineînțeles, pe Jeanie — cățelușa lor, o șoricuță simpatică, cu ochii mari, ca mărgelele negre.
Ei locuiesc doar o stradă mai departe, într-o casă moștenită de la părinți — cu o gospodărie pusă la punct și o curte absolut minunată, plină de flori și chiar un iaz cu pești aurii și cascadă! Un spațiu minunat, care inspiră relaxare și liniște. În spatele curții au doi meri, un cireș, un prun, un corcoduș și un smochin — exact atâtea roade cât este nevoie.
Nici ei, nici noi nu mai suntem la vârsta la care să umplem cămara cu zeci de borcane de gem sau marmeladă, pentru că între timp, zahărul a devenit pentru noi toți un subiect mai mult interzis decât permis — îl folosim tot mai rar. Ei culeg fructele pentru consum curent, în formă proaspătă sau doar cât le trebuie de poftă, pentru o prăjitură, o porție de compot sau maxim un borcan-două de magiun.
Cum prunele sunt în pârg, ne-au invitat în repetate rânduri să venim să culegem. Vineri, la rondul de dimineață cu cățeii, prietenii noștri ne-au avertizat că prunele se vor scutura rapid dacă nu ne grăbim. Așa că, după-amiază ne-am anunțat în vizită – evident o vizită de lucru 😉
În curte, treaba a mers excelent, cu multă voie bună. Rosi, cu elanul și rutina ei, a luat o găleată și a urcat pe scară spre ramurile superioare. Bărbații, fiind mai înalți, au cules fructele cu ușurință de pe crengi. Eu m-am ocupat de... de partea vizuală și am făcut câteva poze pentru amintire. Între două fotografii, bineînțeles că am și adunat prunele căzute într-un vas pentru compost.
Cu patru perechi de mâini harnice, treaba a mers strună. Gălețile s-au umplut rapid, la fel și vasul de sticlă adus de Helmut — ca instrument de măsură pentru viitoarea lui plăcintă.
După „muncă” a venit vremea relaxării. Am fost invitați pe terasă, la o cană de ceai aromat și o felie proaspătă de plăcintă cu mere și piersici. Cățeii s-au zbenguit în curte și toată lumea a fost fericită. Am plecat târziu după-amiază și am promis că trimitem o poză cu plăcinta lui Helmut imediat ce va fi gata. Așa am și făcut. Poza a însoțit invitația pentru sâmbătă – la cappuccino și plăcintă de prune à la Helmut. Însă povestea despre ziua de sâmbătă... în postarea următoare.

P.S.: Știre de ultimă oră din livadă – Nu am fost singuri la cules!  🐛 Atașez dovada foto cu un mic inspector care a ieșit dintr-o prună de pe jos doar ca să ne spună „Bună ziua!”. Jur că pe el nu l-am pus în plăcinta! 😅 

marți, 8 septembrie 2026

Atunci când viața îți dă... corcodușe, fă găluște! (rețetă-reinventată)

Tradiția spune că septembrie miroase a găluște cu prune. Însă... în bucătăria mea, rețeta a fost rescrisă de nevoie. Helmut a folosit toate prunele pentru celebra lui plăcintă de vineri seară, așa că pofta mea a trebuit să se adapteze rapid la ce am avut la îndemână. Vorba aceea – atunci când viața îți dă... corcodușe, fă găluște!
Să scoți sâmburii din micile corcodușe a fost ca în bancul cu Bula, care scotea ochii la hamsii ca să pară că are caviar. Muncă de Sisif! Doar asta a fost partea grea... Restul rețetei îl știe toată lumea — se fierb cartofii, se pasează calzi, se pune sare, puțin zahăr, ulei de măsline și se formează aluatul adăugând făină la simț – adică „până când aluatul nu ți se mai lipește de degete când frămânți” — zicea bunica Ana, parcă o aud și acum...
Pe când apa fierbea în oala mare cu un vârf de cuțit de sare, am modelat în palmă o scoică, am pus corcodușa și am închis-o bine în aluat — exact așa cum se joacă cei mici cu plastilina la grădiniță. Am lăsat gălușca ușor în apa clocotită și am trecut la următoarea. Corcodușele fiind mult mai mici decât prunele, mi-au ieșit niște găluște mititele. Avantaj MARE! Sunt ideale pentru un stomac mai mic — vorba blondei din bancul cu pizza („tăiați pizza în șase felii, vă rog, pentru că zece nu aș reuși niciodată să mănânc”). Zece găluște mari nu poate nimeni să mănânce dintr-odată, dar treizeci din astea mici... merg rapid!
În timp ce găluștele încă se jucau de-a scafandrii, am luat o tigaie mare, am ras un cub de unt și am pus generos pesmet de casă. Am amestecat fără pauză cu lingura de lemn, până când pesmetul a devenit ca un nisip auriu. L-am răsturnat într-o farfurie mare și adâncă — din acelea pentru spaghetti — și am adăugat zahăr brun, praf de scorțișoară și de cuișoare. Între timp, găluștele din oală au început să plutească — semn că s-au fiert. Le-am scos cu spumiera, le-am lăsat puțin la scurs în sită, apoi le-am tăvălit pe rând în amestecul de pesmet dulce-aromat. Apoi am trecut direct la degustat. Hmm, un deliciu! Am mâncat și eu și Helmut, cu mare poftă. Corcodușele acrișoare s-au transformat în mici nestemate de chihlimbar, ascunzând sub mantia dulce o explozie rebelă de prospețime.
Planul inițial era să le dăm mâine și vecinilor o farfurie, însă... mă tem că până atunci nu vor mai rămâne decât amintirile!... Mmda, noi, amintirile și dușmanii noștri — caloriile! Acele lighioane mici și meschine care ne cos noaptea hainele din dulap, făcându-le până dimineața cu un număr mai mic! Le mai cunoaște cineva? 😏

vineri, 21 februarie 2025

GALETĂ CU MERE SAU PRUNE

CANTITATEA REȚETEI: pentru 8 persoane

Aluat

  • 125 g unt rece
  • 200 g făină de speltă*
  • ½ linguriță sare
  • 4 linguri apă cu gheață

Umplutură

  • 4 mere medii sau 750 g prune
  • ½ lămâie
  • scorțișoară
  • 1 lingură zahăr

PREPARARE

Aluat

  • Tăiați untul rece în bucăți mici. Frământați împreună cu făina și sarea în robotul de bucătărie timp de aproximativ 2-3 minute, până când amestecul seamănă cu mazărea mică.
  • Puneți apă cu câteva cuburi de gheață într-un recipient. Adăugați cele 4 linguri de apă cu gheață în bolul de frământat și frământați câteva secunde. Nu frământați prea mult și rezistați tentației de a aștepta până când se formează un aluat neted. Glutenul din făină nu trebuie să se dezvolte pentru ca aluatul să fie crocant la copt. Puneți amestecul pe o bucată de folie alimentară, comprimați și lăsați să se odihnească în frigider cel puțin o oră.

Umplutură

  • Preîncălziți cuptorul la 200°C.
  • Curățați merele și tăiați-le în felii sau scoateți sâmburii prunelor și tăiați-le în jumătăți. Amestecați sucul de la o jumătate de lămâie cu puțină scorțișoară și zahăr după gust, într-un bol. Dacă folosiți fructe cu sâmburi, adăugați 1 lingură de făină pentru a lega amestecul și a preveni scurgerea sucului în timpul coacerii.

Galeta

  • Întindeți aluatul într-un cerc cu diametrul de aproximativ 30 cm. Puneți-l pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.
  • Aranjați merele în cerc sau puneți prunele în mijlocul cercului de aluat.
  • Lăsați o margine de aproximativ 5 cm. Îndoiți marginea peste fructe și presărați cu 1 linguriță de zahăr.
  • Coaceți galeta în cuptorul preîncălzit la 210°C timp de aproximativ 30 de minute.
  • Presărați cu puțin zahăr pudră și savurați caldă, după preferință. Se poate servi alături, o cupă mică de înghețată de vanilie.

SFAT

  • Aluatul se poate congela fără probleme și este ideal pentru orice tip de quiche. Este important ca aluatul și umplutura să fie coapte la temperaturi diferite, de aceea coaceți aluatul mai întâi pe orb**.


*) Făina de spelta este obținută dintr-o cereală veche numită spelta (Triticum aestivum var. spelta), care este o varietate de grâu. Aceasta are o aromă ușor dulceagă, asemănătoare cu cea a nucilor, și este bogată în nutrienți, inclusiv proteine, fibre, vitamine și minerale.
Spelta este cultivată de mii de ani și a fost o cereală importantă în Europa, în special în Germania și Elveția. Făina de spelta conține gluten, dar într-o cantitate mai mică decât făina de grâu obișnuită, ceea ce o face mai ușor de digerat pentru unele persoane.

Aceasta poate fi folosită în diverse rețete, inclusiv pâine, prăjituri, biscuiți și clătite, oferind un gust distinct și o textură plăcută


**) A coace „în orb” înseamnă să pre-coaceți aluatul înainte de a adăuga umplutura. Acest proces ajută la prevenirea înmuierea aluatului și asigură o crustă crocantă. Iată pașii principali:

  1. Întindeți aluatul în tavă și puneți-l la rece pentru a se întări.
  2. Înțepați aluatul cu o furculiță pentru a elibera aburul în timpul coacerii.
  3. Acoperiți aluatul cu hârtie de copt și adăugați greutăți (boabe de fasole, orez sau bile ceramice) pentru a preveni umflarea.
  4. Coaceți aluatul în cuptorul preîncălzit timp de 15-20 de minute.
  5. Îndepărtați greutățile și hârtia, apoi coaceți încă 5 minute dacă este necesar.

Acest proces asigură o crustă perfectă pentru tarte și quiche-uri


PS: O galetă este o prăjitură rotundă, originară din Franța, care poate avea diverse umpluturi, cum ar fi fructe sau gem. Cea mai cunoscută versiune este galette des rois, un desert tradițional servit de Bobotează. Galeta are un aluat crocant și poate fi umplută cu mere, prune, sau alte fructe, fiind adesea servită cu înghețată sau alte garnituri.

Quiche-ul și galeta sunt două preparate diferite:

  • Quiche: Este o tartă sărată cu o crustă de aluat fraged și o umplutură pe bază de ouă și smântână, la care se adaugă diverse ingrediente precum brânză, legume, carne sau fructe de mare. Cel mai cunoscut exemplu este Quiche Lorraine.

  • Galeta: Este o prăjitură rotundă, care poate fi dulce sau sărată. Galeta dulce are de obicei o umplutură de fructe, cum ar fi mere sau prune, și este făcută cu un aluat simplu, întins într-un cerc și pliat peste umplutură.

    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~   continuare la: 
"Bucatari pentru o seara", "SUPĂ DE ROȘII COAPTE", "Chifle cu aluat prefermentat", "Delicii culinare - Rețete ușoare și rapide", "Gnocchi cu sos de rosii si cu sos de ciuperci cu smântâna"

sâmbătă, 4 noiembrie 2023

joi, 2 noiembrie 2023

Distractie mare

Greta petrece vacanta de toamna la noi. Petrecerea de Halloween a fost fantastica, Greta a fost super-multumita mai ales de dulciurile pe care le-a primit de la vecini. Ba chiar si bani a primit (ieri i-am cumparat un portofel). 
De aceea, joi, în prima zi de noiembrie am facut împreuna o placinta cu mandarine (fructe proaspete, nu din compot) si am împartit vecinilor - am dus câte o farfurie celor care ne-au deschis usa la colindat. În semn de multumire ♥ Greta a fost foarte mândra iar vecini foarte încântati!
   
Dupa-amiaza s-a instalat ploaia. Am desenat, am pictat... apoi am facut sport si dans dupa diverse videoclipuri de pe youtube ☺ Am descoperit o antrenoare frantuzoaica tare simpatica, ne-am distrat de minune! Leo a sarit si el pe lânga noi dar curând a înteles ca nu ne jucam cu el, asa ca s-a întins în pat si a adormit, privindu-ne.
Dupa antrenament am facut un dus ferbinte, apoi am pus muzica tibetana, am aprins câteva lumânarele si n-am facut câte o masca hidratanta pentru fata☺ 
Am avut numai citrice în casa (portocale, clementine, limette), un ciorchine de strugure si câteva prune carnoase si cu sâmbure mic. Am citit ca sucul de prune are efect antioxidant și protejeaza epiderma de radicalii liberi cauzați de radiațiile UV și poluar ☺ Asa ca am taiat câteva felii de pruna si ne-am pus comprese pe ochi. Ne-am întins în pat, Leo s-a cuibarit imediat lânga noi.
Am aratat ca niste fantome! Abia dupa ce ne-am potolit râsul, am putut sa ascultam vibratiile bolului tibetan, sa ne linistim si sa ne relaxam... Noaptea s-a strecurat tiptil lânga noi în pat... Am folosit ultima picatura de energie, pentru spalatul pe dinti. Noapte buna! 

duminică, 20 august 2023

Din nou acasa ❤️

 
Am dormit excelent! 
Si la noi e foarte cald, ieri la ora 16 au fost 37°C (la umbra). Dar in casa, fara climatizare, avem 24°C. Acum stam pe terasa, la umbra marchizei, bem cafeluta,mancam cate o felie de tarta cu prune (facuta în doi timpi si trei miscari *) si admiram gradina... Ce bine e acasaaaa! ❤️
*) Forma mea de tarta din silicon are diametrul de 30 cm. Am uns forma cu unt, am aranjat prunele înjumatatite, circular (cca 14 prune), am presarat zahar si am taiat din mâna cubulete mici unt, pe care l-am imparti egal peste prune. Am pus forma pe tava de cuptor, pentru ca fiind moale, dupa ce este plina nu mai poate fi transportata. Am spart doua oua, am separat albusul pe care l-am batut spuma; peste galbenusuri am pus doua linguri de zahar brun si doua pliculete cu zahar vanilat - le-am batut spuma, am adaugat doua linguri pline cu faina si o jumatate de praf de copt (stins cu o lingurita de otet). Am rasturnat spuma de albusuri peste aluat si l-am incorporat amestecând de sus în jos. Am turnat compozitia în forma, peste prune, am egalizat-o cu ajutorul unei spatule din silicon. Am pus tava cu forma la cuptorul preîncalzit, am lasat la copt o jumatate de ora, la 180°C (caldura de sus si de jos). Am scos tava, am întors forma pe un platou de prajitura. Am presarat zahar pudra si scortisoara si am lasat-o sa se racoreasca înainte de a taia felii)

duminică, 25 octombrie 2015

Prune în Port Wine


Este un delicios desert pentru adulti ☺ Reteta este calculata pentru patru portii: 750 g prune, o portocala, 200 ml Vin de Porto, 3 stelute de anason, doua batoane de scortisoara si trei linguri zahar.
Se toarna într-o craticioara sucul de portocala si vinul (Tawny - de calitate medie), se adauga zaharul, anasonul si scortisoara si se fierb la foc mic, timp de cinci minute.
Dupa ce prunele au fost spalate, înjumatatite si le-a fost înlaturat sâmburele, se adauga la zeama din craticoara si se lasa sa fiarba pâna când fructele devin moi, fara însa sa-si piarda forma.
Se pune la rece si se serveste pe farfurii întinse, decorând dupa dorinta cu fructele de anason si coaja de portocala.