Se afișează postările cu eticheta Monet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Monet. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 octombrie 2025

Femeia cu umbrelă și algoritmul


Scrollam pe Instagram când am dat peste un reel cu picturi în care aerul vibra în nuanțe diafane — erau lucrările lui Monet. Privirea mi-a alunecat instinctiv spre stânga, unde, cu coada ochiului, zăream aproape aceleași imagini…
Am ridicat ochii din ecran — jocul de culori din clip se regăsea, cu o stranie potrivire, în realitatea din fața mea. Pe perete, de ani de zile, se află o copie a tabloului „Femme à l’ombrelle” — o proprie încercare de a-l înțelege pe Monet, pictată nu din talent, ci dintr-o emoție care căuta formă.
Am luat telefonul lui Helmut și am filmat simultan, peretele și ecranul telefonului meu. 
Vibrația, imaginea, amintirea, trecutul, încercarea, prezentul — pentru câteva clipe, toate s-au contopit într-o armonie tăcută... Nu știu dacă universul a vrut să-mi transmită ceva, dar emoția a fost fulgerătoare și adâncă. Ca o tresărire a timpului, ca o respirație între lumi.

joi, 1 februarie 2024

Invitatie la Monet

Expozitia "Gradinile lui Monet" a fost foarte interesanta însa nu s-a ridicat la nivelul celorlalte doua expozitii imersive pe care le-am vizitat. M-am gândit ca poate sunt eu prea pretentioasa, poate ca asteptarile mele au fost prea ridicate pentru ca eu am avut marele noroc de a vizita în realitate gradinile lui Monet, la Giverny, în vara anului 2013. Am petrecut multe zile la Paris - câte o saptamâna cel putin, sapte ani la rând - si am vizitat printre multe altele si Musée de l'Orangerie si celebrele sali ovale* precum si alte muzee care expun operele lui Monet. 
Însa si fetele mele au spus ca se asteptau la o prezentare mai bogata. Casa lui Monet a fost reprodusa - la exterior, foarte asemanator realitatii, însa gradinile?! A fost realizatadeasemenea o replica a celebrului pod japonez ("Le Pont Japonais") si... atât! Motiv pentru care ne-am întrebat pe buna dreptate, de ce expozitia s-a numit "gradinile lui Monet"?! Poate pentru ca au fost expuse (virtual) câteva din picturile ce înfățișează lacurile cu lotusi?! Apropo " Nymphéas", stiati ca aceste picturi cu lotusi au fost principalul obiectiv al producției sale artistice în ultimii treizeci de ani de viata? Si ca multe dintre lucrări au fost pictate în timp ce Monet suferea de cataractă?! Exista șaizeci de picturi cu nuferi, vândute în colectii internationale si împrastiate în cele mai mari muzee ale lumii si o singura data, au fost aduse în anul 1999, într-o expoziție specială la Musée de l'Orangerie. Am aflat ca deși multe dintre capodoperele lui Monet s-au vândut, există expuse încă aproximativ 250 de picturi în ulei din această serie. 
Filmul biografic la 360° a fost foarte foarte frumos. Au fost foarte bine punctate momentele importante ale vietii marelui pictor iar muzica de acompaniament a fost perfect potrivita imaginilor, astfel încât s-a reusit creearea acelei atmosfere speciale de "scufundare" în film. Si... la un moment dat cand pe ecran au fost rondourile cu flori, in sala a mirosit puternic a lavanda🤗
Ati stiut ca prima sotie a lui Monet - Camille Doncieux, a fost nu doar modelul favorit al lui Monet ci si a lui Renoir si Manet?! A doua sotie a lui Monet - Alice Hoschedé, cât si patru copii din cei sase ai acesteia, au fost modele pentru pictorii: Monet, Édouard Manet si Carolus Duran? 
Deosebit a fost si coltul de creativitate. Acolo erau puse la dispozitie coli pretiparite cu o floare de lotus, în alb-negru, pe care puteai sa o colorezi dupa propria imaginatie. Era aglomerat la masa, m-am cam grabit si nu am avut chef sa ascut creioanele colorate, asa ca am colorat cam pal un lotus; am fost însa foarte curioasa sa vad cum functioneaza acest joc interactiv. Deci, am asezat foia colorata de mine intr-o nisa, care avea marcaje exacte pe care trebuia asezata coala format A4 si dupa câteva secunde, floarea mea de lotus a început sa "pluteasca" pe lacul virtual ♥ Cu siguranta daca aveam culori mai puternice, s-ar fi vazut mai clar! Dar m-am amuzat, a fost dragut! 🪷
A mai fost un punct interactional denumit "Monet - Pictorul luminilor". Era un marcaj pe podea în care trebuia sa situezi si imediat, în fata ta, pe un ecran XL ce imita o pânza de pictura în format foarte mare, ca cele pe care obisnuia Monet sa picteze - aparea conturul propriului corp iar nuantele hainelor erau preluate precum un mozaic în culori de ulei. 
Ce a mai fost impresionant? A fost un culoar în care "atârnau" (virtual) celebrele tablouri cu lotusi. Daca priveai tabloul, vedeai cum se misca apa, câteva secunde mai târzio observai cum culorile se amesteca si tâsnesc din rama tabloului spre exterior ♥ Un efect foarte interesant! 
Dar poate cel mai dragut a fost momentul în care am intrat in expozitie. O animatie Claude Monet - în marime naturala, ne-a întâmpinat si ne-a urat prin penel "Bienvenue!" ♥  
*) În anii 1920, statul francez a construit special doua camere ovale la Musée de l'Orangerie în care sunt expuse opt picturi murale cu nuferi de Monet, ca expozitie permanentă. Expoziția a fost deschisă publicului la câteva luni după moartea lui Monet.





vineri, 26 ianuarie 2024

Vineri, ora 13

V-ati facut planuri pentru acest sfârsit de saptamâna? 
La mine ziua de sâmmbata nu va fi deosebita. De dimineata am programare la manichiura-pedichiura, apoi acasa voi avea program administrativ: cumparaturi, dereticat prin casa, tras cu aspiratorul, spalat rufe, ordine în dulapuri... 
Duminica însa voi merge cu fetele mele la München. Avem bilete la expozitia "Gradinile lui Monet" apoi vom servi cina într-un restaurant fancy. 
Acum însa voi savura aceasta experiență imersivă - pentru mine, a treia de acest gen. Prima a fost "Viva Frida Kahlo" (13.01.2023), a doua a fost "Sarutul lui Klimt" (30.04.2023).
Expozitiile sunt organizate de Fever - cea mai importantă platformă globală de redefinire a divertismentului, începând cu anul 2015, împreuna cu Exhibitiona Hub - o firma inovatoare, cu foarte multa experienta în organizarea experimentelor imersive.
Ce înseamna "o experienta imersiva" expozitionala? Înseamna ca o astfel de expozitie ofera videoclipuri spectaculoase (la 360 grade) legate de viata si operele artistului precum si galerii cu lumini si muzica ce accentuaeaza importanta lucrarilor. Proiectiile speciale sunt sincronizate cu partituri muzicale originale. Acest gen de expozitie permite vizitatorului sa se cufunde într-o alta lume, permite sa patrunda într-o alta realitate. Spectatorul are senzatia de calatorie în trecut, el poate percepe conjunctura socio-politica si geografica, în care artistul a trait si creat. 
Prin intermediul unor dispozitive speciale, simturile vizitatorului sunt stimultae nu doar vizual si auditiv, ci chiar si olfactiv si senzitiv. Se creaza atmosfere realiste care dau senzatia ca esti transpus în alta dimensiune, chiar daca fizic ramâi în salile galeriei de arta. Calitatea exponatelor virtuale este foarte înalta, atât ca rezolutie si acuratete a culorilor, cât si ca lumina sau contrast, ca de altfel si sunetele, care au rezolutii înalte, clare si precise. În plus, exista posibilitatea unor interactiuni intuitive. Atât la Frida cât si la Klimt, am trait momente deosebite si am facut fotografii /videoclipuri foarte interesante. 
Spre exemplu la Klimt, îmi amintesc ca a fost creat un labirint cu oglinzi si luminite aurii, care inducea ideea tablourilor Klimt  din "faza de aur". Am putut sa ne plimbam si sa ne oglindim acolo percum Adele sau Judith ... Apoi "Sarutul"... celebrul tablou, era expus elecrtonic însa fara cele doua personaje... în momentul în care te asezai în fata acestui "tablou gol" niste obiective speciale, copiau imaginea capului tau si o suprapuneau pe acest tablou. Eu am fost cu fiica mea, ne-am pupat ca mama si fiica ☺ Am vazut însa între vizitatori, cupluri care s-au îmbratisat si sarutat ca cei doi îndragostiti din tabloul lui Klimt ☺♥☺ Bineînteles ca se fac sute de selfies! Expozitiile ofera cadre cu totul si cu totul speciale! 
La Frida, a fost un colt amenajat cu o canapea în designul Fridei. În momentul în care luai loc pe canapea, în spatele tau începeau sa zboare pasarile exotice specifice tablourilor Fridei, înfloreau flori si te cuprindeau liane... Am facut câteva videoclipuri foarte haioase ☺ Sau un alt experiment, am "calatorit" în autobuzul pictat de Frida si fiecare calator te privea, indiferent în ce directie te deplasai ☺
Sunt sigura ca si la Monet vom avea parte de surprize deosebit de placute. Voi reveni cu detalii ♥


Va doresc HAPPY WEEKEND!

vineri, 17 februarie 2023

Plimbare în Belvedere

continuare la - Daca este Viena, atunci este „Sarutul“
Partea de palat denumita Oberes Belvedere a fost conceputa initial doar ca o închidere frumoasa a gradinii. După ce prințul a cumpărat mai multe terenuri, arhitectul a extins planurile si a construit Belvedere-de-Sus asa cum este astazi cunoascuta. Lucrarile de construcție au început în 1720 si au fost finalizate în 1726. 
Printul a continuat să locuiască în Belvedere-de-Jos, în timp ce Belvedere-de-Sus a fost folosit pentru întâlniri protocolare. 
Singura moștenitoare a prințului, printesa Anna Viktoria von Savoyen, a scos la licitație întregul inventar și biblioteca gazduita de palat, astfel încât astăzi nimic nu mai amintește de mobilierul original. 
Castelul superior Belvedere, a fost construit ca sibol al comunicarii omului cu natura înconjurătoare, de aceea exista multe sali și galerii deschise. 
 Sala terrena – intrarea actuala în muzeu, a fost initial proiectată ca sala-deschisa, însa la scurt timp dupa construire, au aparut problem de rezistenta si solutia rapida a fost, ridicarea a patru piloni de sustinere a plafonului. Asa au aparut cei patru atlanti, din piatră Zogelsdorf cu socluri din piatră Kaiser. 
Tavanul este decorat cu o pictură centrală , semnata Carlo Innocenzo Carlone. De jur împrejur erau încăperi de locuit și reprezentative, astazi acestea adapostesc expozitii de arta. 
Scara magnifică are trepte din Kaiserstein si piatră natur cu incluziuni de albastru intens, este bogat decorată cu embleme si elemente inspirate din natura. Este remarcabil faptul ca scara era deschisa pe ambele parti si doar în anul 1904, aceasta a fost închisa sub formă de usi si ferestre vitrate. 
Sala de marmura este coplesitor de frumoasa. A fost construita din marmură Adneter, combinata cu marmură artificială (era mai scumpa ca marmura naturala!). 
Colecția de arta din Belvedere, ofera o privire de ansamblu asupra dezvoltarii artei austriece din Evul Mediu prin baroc până în secolul XXI. Un accent special este pus pe pictorii austrieci din Fin de Siècle și Art Nouveau. Muzeul ofera deasemenea spre vedere lucrări proeminente ale impresionismului francez și detine cea mai importantă colecție de Biedermeier vienez. 
La parter sunt exponate din Evul Mediu iar în Aripa de Est – classic - moder si perioada interbelică. La etajul întâi, în aripa de vest este prezentata arta în jurul anului 1900/Viena 1880-1914, aripa de est prezinta baroc și începutul secolului al XIX-lea. La etajul doi, realism, impresionism, classicism, romantic si Biedermeier. 
Inima colecției „Arta în jurul anului 1900” prezentată în Belvedere-de-Sus este cea mai mare colectie de picturi Gustav Klimt din lume. Renumite sunt picturile sale: Sarutul, Judith, Dupa ploaie, Ferma din Austria superioara, portretul Fritzei Riedler, Adam si Eva, Câmpul cu maci, Floarea–soarelui, Mama cu doi copii. Personal, m-am bucurat enorm sa vad "Der Kuss" în original ♥ Este una din preferatele mele, alaturi de "Copacul vietii" pictura care se afla in Muzeul de Arte aplicate, în Viena (am vizitat Muzeul acum cativa ani) si "Cele trei varste ale femeii" pictura care se gaseste in Galeria nationala de arta moderna din Roma (nu am vizitat muzeul). 
Vizitarea castelului ofera o impresionanta plimbare între pictrurile lui Gustav Klimt, Anselm Feuerbach, Claude Monet, Auguste Renoir, Édouard Manet, Carl Schuch, Gustave Courbet, Edgar Degas, Jean-François Millet, Hans Makart, Tina Blau… În încheiere, un slideshow care sper sa va faca placere:


joi, 10 octombrie 2013

Mai aproape de Claude Monet

Înca din adolescenta am fost fascinata de picturile lui Claude Monet, fermecata mai cu seama de lacurile cu nuferi si de motivul femeii în alb, cu umbreluta de soare din dantela, stând pe-un pod în usoara adiere a vântului, înconjurata de maci sau alte flori salbatice. Atunci am aflat ca muză îi era sotia iar paradisul cu flori - propria gradina si am visat sa ajung cândva sa vizitez casa memoriala din Giverny.
Mi-am împlinit visul anul acesta, în prima saptamâna a lui septembrie. Era ultima zi a sejurului nostru în Paris si buletinul meteorologic anunta ploaie, însa dorinta mea de a vizita Giverny a fost atât de puternica, încât a reusit sa schimbe vremea :)) Am avut parte de o zi superba, de vara târzie.
Am pornit cu prietena mea cu masina, însotiti fiind si de Chihuahua Fetița - despre care voi povesti neaparat, într-un articol viitor (vezi aici).

La 75km. nord-vest de Paris, pe malul drept al Senei, se afla localitatea Giverny, cunoscuta pâna în anul 1980 doar local, pentru plantatiile de vita-de-vie apartinând Abației Saint-Wandrille si capatând renume mondial datorita picturilor lui Monet si a miscarii impresioniste printre ai carei fondari se numara. Datorita lui Monet, aici în Giverny s-a format un nucleu de pictori pro-impresionism, numiti "givernisti".
Localitatea are case construite din piatra de râu cu mult-mult silex si strazi strajuite de gradini luxuriante. "În acest sat idilic, lumina cade mai frumos ca oriunde altundeva" a spus Monet care s-a hotarât sa se stabileasca aici. Initial Monet a cumparat trei parcele pe care le-a unit si dupa planul lui, a fost ridicat conacul în care avea sa traiasca pâna la sfârsitul vietii.
Casa cu etaj, în care azi functioneaza muzeul, este calda, primitoare si mobilata exact cum era pe vremea când traia marele pictor. Peretii atelierului sunt acoperiti cu reproduceri ale câtorva opere de arta nascute aici (originalele apartin celor mai mari muzee ale lumii), iar în celalalte camere, peretii sunt încarcati cu gravuri japoneze, pe care Monet le-a colectionat cu pasiune. Sufrageria este complet faiantata în alb si albastru si mobilierul ton-în-ton este vesel si tare placut. Din pacate nu am imagini cu interiorul casei, deoarece fotografiatul nu este permis decât pe ferestre, spre gradina.

De la fiecare ferestra precum si din pridvorul casei, privelistea spre gradina este mirifica! Aici este concentrata culoarea si parfumul fiecarui anotimp.
Renumita gradina pe care Monet a iubit-o si pictat-o de nenumarate ori, a fost îngrijita de sapte gradinari care permanent plantau si înlocuiau florile tipice fiecarui sezon; conform cerintelor pictorului, gradinarii trebuiau sa aiba grija sa nu existe nici un loc golas.

Gradina este conceputa în doua parti distincte. "Clos Normand" este parcul de vizavi de conac, bogat în arbori si arbusti deosebiti si specii minunate de flori, practic este o expozitie de trandafiri, crizanteme, dalii, micsunele, condurul-doamnei, muscate, clematis, irisi, maci si floarea-soarelui. Aici aleile sunt delimitate prin gardulete formate din tulpinile unor soiuri pitice de peri, împletite cu vita-de-vie. Din loc în loc, trandafirii sau alte plante agatatoare parfumate, formeaza bolte bogate. Ici-colo sunt amplasate bancute de unde se poate admira gradina în cel mai fermecator unghi.
Printr-un tunel subteran se face trecerea spre "le Jardin d'eau". Aici peisajul este dominat de elesteul în jurul caruia cresc pâlcuri de bambus, salcii-plângatoare, azalee si rhododendroni. Fascinatia pe care Monet a avut-o fata de Tara Soarelui Rasare este expusa clar aici. Celebrul pod japonez ("Le Pont Japonais"), acoperit cu Wisteria, este locul unde toti vizitatorii doresc sa se fotografieze.
Pe oglinda apei în care luminile si umbrele fac jocuri impresionante, plutesc nuferii ca niste bijuterii. Acei nuferi pe care Monet i-a adorat si pe care i-a pictat în diverse momente ale zilei, creaza astazi o legatura magica spre secolul trecut. ("Les Nymphéas") Un paradis de culoare si lumina.

În anul 1976 casa si gradina lui Oscar-Claude Monet au devenit site classé (monument al naturii) si un tânar artist-gradinar Gilbert Vahé a fost angajat "doar pentru doi-trei ani" pentru a restaura si reamenaja gradina asa cum a fost pe vremea pictorului. Primii ani au trecut rapid si tânarul a investit multa munca si suflet în acest proiect, apoi... nu a mai putut pleca si a ajuns sa iasa la pensie din Gradina Giverny. Dupa 35 de ani a predat stafeta unui alt tânar artist-gradinar englez.
Începând din anul 1980, gradina din Giverny este deschisa publicului sapte luni pe an si atrage anual câte 500 de mii de vizitatori, cotata fiind ca una din cele mai frumoase din lume.

Pe strada serpuind printre case si gradini, ceva mai sus de Casa Monet, se afla Biserica Sainte-Radegonde ridicata în secolul 11 în stil romanic. Cu ziduri masive, ferestre arcuite, vitralii modeste si interior simplu, decent, biserica este declarata monument istoric din anul 1927.
M-a impresionat mult faptul ca la intrarea în biserica erau plantati doar trandafiri albi, parfumati fin. Atât de buna am gasit potrivirea!

În cimitirul bisericii se afla mormântul familiei lui Claude Monet.
Monet a avut cu prima sotie - Camille Doncieux, doi copii  - Jean si Michel.
Ramas vaduv, pictorul s-a recasatorit cu Alice Hoschede, care era mama a sase copii. Una din fetele Alicei - pe nume Blanche, s-a casatorit cu Michel, fiul lui Monet.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Ping-back participantilor la Miercurea fara cuvinte (41 / 2013): Iustina, Iulia, Sorin, Iulisa, Diana, Prepelita in zbor, Irina, Blind Love (Elly), Leovi, florentin, lichiresti, M.C., addicted, Axlandra, Roxana, Kadia, Logo Ford, Poteci de dor, Irina Cristina, Pauza de ceai, CălinH, Ana, Andra, Cristi, ileana, aA, ina, Vienela, *ELENA*, Bialog, OFZ, Adriana, Steliana, De vorba cu Mine, Mihaela Dămăceanu, Liviu Bimbea, Leovi, Printre Nori, Floarea, Catalin, Lumea lui Alexandru, geanina, Larisa, Rux (copilarim) si Tu1074.

miercuri, 9 octombrie 2013

Miercurea fara cuvinte (41) - Nuferii lui Claude Monet

Giverny - 7 septembrie 2013

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografiicare "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :)

sâmbătă, 20 iulie 2013

Sfârsit de saptamâna cu noroc

pentru rubrica Happy Weekend - tabel de înscriere la Blind Love (Elly)
În perioada cât am fost în concediu, masina noastra a fost în atelier pentru verificare tehnica si... reparatiile au costat peste 1500 euro! (adevarul este ca folosim masina mult! în fiecare zi 250 km...  peste 90.000 km pe an!).
La cheltuieli s-a mai adaugat si costul biletelor pentru septembrie - Paris (mergând pe principiul "cu cât faci rezervare la TGV mai din timp, cu atât este mai ieftin"), apoi... am fost LEFTERI!
Gradina de flori din fata casei avea nevoie de ceva înfrumusetari pentru ca florile de sezon (panselutele, azaleea si rododendronii) erau trecute deja, însa... din ce bani?!
Sâmbata dimineata, ca de obicei, Helmut a dat o fuga la brutaria din coltul strazii sa aduca chifle proaspete si ca în fiecare saptamâna, în drum, a jucat talonul Lotto. Când sa plateasca, surpriza mare! Caserita l-a anuntat ca pe vechiul talon este un câstig de 187 euro! A primit banii cash si cum a intrat în casa a stigat:
- Schatz, mergem sa cumparam flori! :))

Apoi am lucrat întreaga zi în gradina, cu satisfactie dubla!
Din banii veniti pe neasteptat am cumparat si stinghii de lemn si vopsea pentru un proiect mai vechi, abandonat de luni de zile, pentru ca tot timpul au existat alte cheltuieli, mai necesare!
Acum mai bine de o jumatate de an, am cumparat din Musée de l'Orangerie (Paris) doua fâsii-reproduceri ale elesteului cu nuferi "Les Nymphéas" - Claude Monet. Rolele au asteptat pâna saptamâna aceasta într-un colt de raft în debara. Acum si-au gasit definitiv locul! De cinste! ;)

Sfârsitul acesta de saptamâna avem în plan sa rezolvam un alt proiect, cândva abandonat ;)
Happy Weekend tuturor si mult-mult NOROC [în dragoste, la lotto sau... :)) ]!