Scrollam pe Instagram când am dat peste un reel cu picturi în care aerul vibra în nuanțe diafane — erau lucrările lui Monet. Privirea mi-a alunecat instinctiv spre stânga, unde, cu coada ochiului, zăream aproape aceleași imagini…
Am ridicat ochii din ecran — jocul de culori din clip se regăsea, cu o stranie potrivire, în realitatea din fața mea. Pe perete, de ani de zile, se află o copie a tabloului „Femme à l’ombrelle” — o proprie încercare de a-l înțelege pe Monet, pictată nu din talent, ci dintr-o emoție care căuta formă.
Am luat telefonul lui Helmut și am filmat simultan, peretele și ecranul telefonului meu.
Vibrația, imaginea, amintirea, trecutul, încercarea, prezentul — pentru câteva clipe, toate s-au contopit într-o armonie tăcută... Nu știu dacă universul a vrut să-mi transmită ceva, dar emoția a fost fulgerătoare și adâncă. Ca o tresărire a timpului, ca o respirație între lumi.
