Joi cu glamour, nostalgie și un strop de parfum - Reflexii în oglindă 31/2025

✨ Dacă e joi, atunci e momentul pentru un strop de magie… și cum altfel să o surprind mai bine decât prin „Reflexii în oglindă”?

Astăzi, reflexiile mele se desprind dintr-un colț drag al casei – colecția mea de mini-parfumuri, o comoară cu peste 50 de flacoane delicate, fiecare cu identitate proprie, evocând rafinamentul unui brand de prestigiu. Fiecare sticluță a fost lustruită cu grijă și drag, ca parte dintr-un mic ritual de reverență în fața frumuseții 💖
Cum tocmai ne-am apucat de zugrăvit, dulăpioarele din alamă, sticlă fină și oglinzi au fost coborâte temporar de pe perete, iar sticluțele mele au fost așezate cu mare atenție pe masă. Am privit fiecare flacon cu ochi noi – era ocazia perfectă să redescopăr detaliile care îmi bucură privirea, lumini, forme, amintiri 💫
Desigur, seara, când mă întorc de la serviciu, lumina nu mai este ideală. Însă, așa cum am promis de ceva timp, am realizat câteva fotografii și le împărtășesc cu voi aici – cu drag și un strop de emoție
🌙 Ultimele imagini surprind momentul în care dulăpioarele și-au regăsit locul, reintegrate cu delicatețe pe coloana de perete, în dreptul ferestrei. Îmi pare ca lumina lampadarului e blândă și caldă, iar sclipirile și reflexiile au o poezie aparte…

🖼️ Dacă si voi aveți imagini cu reflexii care vă încântă sufletul, vă invit cu drag să le înscrieți în tabelul de mai jos, să împărtășim frumusețea subtilă a acestui univers al oglinzilor...

De prin curte - Miercurea fara cuvinte 31/2025

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Vacanța s-a terminat, dar mai avem brioche!

Ultima zi de vacanță aduce mereu un strop de nostalgie... Așa că, într-un impuls de moment, m-am lăsat convinsă de o poză apetisantă de pe ambalaj și am cumpărat niște brioche cu fistic, gata ambalate, marca Italian Green Bakery. Nu pentru că aveam mari așteptări (știm cu toții cum sunt produsele preambalate), ci mai degrabă ca să păstrez puțin din savoarea vacanței.
🥐 Duminică dimineață, la primul mic dejun acasă, am desfăcut câte o mică surpriză italiană. Ei bine... nu se compară cu cele proaspăt scoase din cuptorul unui fornaio-pasticcere, dar lângă un espresso, au fost chiar plăcute! Ce-i drept, crema de fistic a fost cam timidă... noroc că aveam în dulap un borcan cu cremă adevărată. 😄

Și încă un detaliu: cutia e generoasă ca dimensiuni, dar ascunde doar 4 brioche! 😏
De mâine, îl las pe Helmut să savureze surogatul de vacanță — eu revin la Müsli. După fiecare vacanță, parcă mai avem nevoie de câteva dimineți cu mic dejun... apoi dispare pofta și ne întoarcem la rutina noastră: fără mic dejun, fără fistic, fără vacanță. 😄

O seară doar a noastră

Printre rufe de spălat, primele ore înapoi la serviciu, cutii mutate dintr-o cameră în alta, miros de vopsea proaspătă și ploaia care nu mai contește, am găsit totuși, momentul perfect pentru a celebra drumul nostru în doi.

Nu cu fast, ci cu tihnă și bucurie simplă: câte un pahar de Crémant din Alsacia, rece și fin, o mâncare bună, făcută rapid la cuptor – pulpe de pui și cartofi în folie, ciupercuțe umplute, placinta cu prune și un buchet de trandafiri roșii.
A fost un moment de liniște și tandrețe, în care timpul s-a oprit pentru câteva clipe. Ne-am privit cu recunoștință și drag, cu zâmbete care spun tot ce contează — suntem împreună.
Au trecut 19 ani. Nu i-am numărat în aniversări, ci în dimineți împreună, în drumuri făcute cot la cot, în tăceri care nu dor și în râsete care vin din nimic. Iar seara asta, cu tot ce a fost în jur – haos, ploaie, oboseală – a fost, poate, una dintre cele mai frumoase.
Pentru că ne-am regăsit. Simplu, firesc, cu liniștea aceea care vine doar când știi că ești acolo unde trebuie. Împreună, cu tot ce suntem.

Vacanța s-a dus, dar distracția continuă... cu pensula!

 🎨Relaxare, energie pozitivă și... o idee neașteptată!
După vacanța minunată la AdriaticăAdriatică - cu oprire bonus în Malcesine, ne-am întors acasă relaxați, odihniți și încărcați cu energie pozitivă. Valizele sunt deja în debara, iar rufele — spălate, dar nu toate ajunseseră încă înapoi în dulapuri. Eram, cum s-ar spune, în plin proces de reintrare în ritm.
Și tocmai atunci - duminică dimineața, stând în sufragerie la o cafeluță și aruncând o privire spre colțurile de sus ale camerei, am zis cu voce tare: „Ce-ar fi să zugrăvim?”
Helmut a fost de acord... sincer, nici nu prea avea de ales, dar să nu intrăm în detalii 😇. 

Ultima dată când am zugrăvit a fost acum vreo cinci ani, iar puțin înainte de concediul de anul acesta am înlocuit și șemineul — cu unul nou, cu filtre conforme cu standardele impuse de politicienii care nu mai știu ce să inventeze ca să ne bage bețe în roate. Suntem, se pare, singurii din Europa care am aplicat aceste reguli ce par absurde, mai ales dacă ne uităm la ce fac SUA, China sau India pentru Planetă... Dar hai să nu mă enervez iar, că nu asta e tema postării! 😅 
🛒 Bauhaus, here we come!
Pe când eu am fost (scurt) la serviciu (m-am planificat în home-office pentru următoarele două zile, ca să pot împărti timpul ideal, să pot să fac pauze când are Helmut nevoie de ajutor), luni dis-de-dimineata, Helmut s-a ocupat de partea practică. A mers la Bauhaus și a cumpărat vopsea, role, pensule, folie de protecție, bandă adezivă pentru muchii – toate cele necesare pentru a începe treaba.
Ne-am propus să lucrăm relaxat, fără grabă: un perete pe zi, ca să păstrăm cât mai mult din starea de bine cu care ne-am întors din vacanță.
 ➗ Diviziunea muncii – varianta artistică 😉
• Eu: seara – pregătiri, dat jos tablouri, mutat mobilă (cu ajutor).
• Helmut: dimineața – zugrăvit.
• Eu din nou: după-zugravit – curățenie, spălat pe jos, curatat tablouri, mobilier, spalat geamuri, repus mobila la loc (din nou cu ajutor).
✌🏻Salonul? Nu are mult perete (are multe geamuri) asa că e aproape gata! 

😊 Sufrageria? PAUZA!... Motivul? Helmut s-a tăiat la degetul mare (nu la zugrăvit, ci în bucătărie, în mijlocul unei activități de rutină.). Nu grav, dar suficient cât să punem pensulele jos pentru o vreme...
🛑 Pauză forțată și vreme capricioasă
Zugrăvitul a fost întrerupt brusc după accidentul lui Helmut. Vremea ne joacă feste, brusc temperaturi sub 20°C și ploi scurte, dar imprevizibile – fix cât să nu putem folosi terasa ca spațiu de lucru sau depozitare temporară. Așa că ne-am blocat cu totul în interior...
 🏁Estimarea încheierii lucrărilor: începutul lui septembrie 😇 
Am început cu entuziasm și am bifat rapid o cameră... Mai avem de zugrăvit doar: 5 camere, 1 bucătărie, 1 hol mare + 1 hol mic, 1 baie si 1 WC de serviciu!
Deadline optimist: începutul lui septembrie (da' nu-i bai!)
Starea actuală: entuziasm moderat, deget bandajat, cafeaua la datorie, terasa în standby.

O duminică acasă, între rufe, brunch și voie bună

După vacanță, prima duminică acasă a venit cu un amestec de realitate și bucurie. Bagajele sunt abia despachetate, iar munții de rufe așteaptă cuminți să fie băgați în mașinile de spălat și apoi în uscător. Dar viața nu stă pe loc — pentru că noi deja participăm la petreceri! 😊
Vecinii de pe strada noastră au așteptat cu nerăbdare să fim din nou „în formulă completă” și au organizat un brunch de bun venit, conform principiului:
„Așa tineri, frumoși și sănătoși cum suntem azi, nu vom mai fi niciodată!”
La ora 10:30, am sosit cu mic cu mare — inclusiv Leo și Rico, cei doi patrupezi invitați oficial, care s-au bucurat și ei de gustărele speciale (Leckerlis).
Masa era întinsă și plină de bunătăți:
• Salate: de cartofi cu măsline, guacamole, salată de hrean
• Platouri: cu pește afumat (somon și păstrăv), mezeluri fine, brânzeturi (brie, gorgonzola, pecorino)
• Frühlingsrollen (rulouri de primăvară chinezești, cu foi subțiri și umplutură delicioasă) – un platou întreg, care s-a golit rapid!
• Omleta Kuku Sabzi (o rețeta iraniana, cu ouă, pătrunjel și mărar proaspăt, ceapă verde, nuci tocate, merișoare, turmeric, iaurt, sare și piper)
• Legume și fructe: roșii, ardei, castraveți, struguri, mure, zmeură
• Pâine și produse de panificație: baghetă, pâine de casă, brezel, unt
• Băuturi: sucuri naturale, cafea la discreție și… Prosecco la sosire!
• Desert: prăjitură cu crema diplomat și fulgi de migdale

Afara a fost zăpușeală, așa că am preferat confortul sufrageriei. Am povestit, am râs, am pus țara la cale, am bârfit și am lăudat vecinii — exact cum se întâmplă la taclale de duminică. Atmosfera a fost una de armonie, veselie și prietenie.
Am petrecut până după ora 15, iar la final, fiecare a primit în cutiuțe Tubabox tot ce a rămas pe platouri — așa că... si cina a fost rezolvată. Zero risipă, zero gătit. Mulțumim, vecinilor! 😜
Această zi a fost un reminder că viața de zi cu zi poate fi la fel de savuroasă ca o vacanță, dacă e trăită cu oameni faini, în momente simple și autentice.
Vecinii de treabă, brunch-ul spontan, râsetele și cățeii fericiți — toate au contribuit la o duminică memorabilă!

Final de vacanță – Ciao Malcesine, Ciao Italia – Drumul spre casă

A venit vremea să pornim spre casă. Așa cum tot ce e superb trece repede, și vacanța noastră s-a încheiat... într-o zi în care norii se scuturau de tristețe, picurând lacrimi mărunte, în ton cu starea noastră de plecare. Am împachetat totul, am predat cheia și am urcat în mașină.
Navigatorul ne-a condus pe cel mai scurt drum spre autostradă. Drumul de-a lungul coastei lacului, cu tuneluri săpate direct în munte, a fost deosebit de romantic și impresionant – mai ales admirat de pe locul de lângă șofer. 😊
 

Am trecut granița în Austria prin Pasul Brenner, traversând și Podul Europa – o construcție spectaculoasă ce leagă Alpii prin autostrada A13. De acolo, direct în Bavaria!
Și, bineînțeles, după atâta bella Italia, ni s-a făcut dor de o masă tipic bavareză. Am oprit la terasa restaurantului de la Klosterhotel Ludwig der Bayer, vizavi de Mănăstirea Ettal, unde am savurat un șnițel clasic cu cartofi prăjiți și câte o cola – simplu, dar perfect pentru revenirea la stilul nostru familiar.
Cu forțe proaspete, am pornit din nou la drum și am ajuns acasă fără peripeții. Pe tot traseul, norii și soarele s-au jucat de-a v-ați ascunselea, iar acasă ne-a întâmpinat o vreme blândă, cu soare cald și aer proaspăt — exact cât să descărcăm toate bagajele: lenjerii, prosoape, șezlonguri, valize, grătar, espressor, umbrelă parasolară, plase cu cumpărături... Incredibil câte au încăput în boxa de pe mașină, în portbagaj lângă cușeta lui Leo și pe banchetele din spate!
Curtea ne-a primit verde și zâmbitoare, iar casa – curată, așa cum îmi place să o las mereu când plecăm în vacanță.
Leo a fost în culmea bucuriei – a sărit din mașină, a inspectat curtea cu entuziasm și a dat din coadă ca și cum ar fi spus: „Aici e bine. Aici e acasă.”

PS: După ploaie… bineînțeles că ne-a întâmpinat un curcubeu minunat — ca un mesaj de bun venit acasă! 😍

Mic dejun surprinzător într-un hotel italian

Când spui „mic dejun italian”, te gândești la un espresso rapid și un cornetto. Ei bine, hotelul în care am stat recent a contrazis toate așteptările! Ne-a întâmpinat cu un bufet internațional generos, demn de marile lanțuri hoteliere: ouă fierte, omletă, șuncă prăjită, mezeluri și brânzeturi italiene rafinate, legume proaspete, platouri cu fructe, bar cu müsli, marmelade variate, unturi speciale și lapte în toate formele – clasic, fără lactoză, vegan. Bineințeles, au existat si toate formele de corneto si briose, cu marmelada, cu mere, cu vanilie, cu fistic... pentru toate gusturile! Aparatul de cafea oferea toate tipurile imaginabile, iar selecția de ceaiuri era impresionantă. Ce ne-a surprins în mod plăcut a fost faptul că hotelul promovează produse locale, bio, provenite de la colaboratori de încredere, autorizați și cu atestate excelente. Un detaliu care mi-a rămas în minte: am servit miere cu fagure și polen de flori de castane – o adevărată delicatesă, rar întâlnită în hoteluri! 

Gustul autentic și grija pentru calitate au transformat micul dejun într-o experiență memorabilă.
De obicei, nu luăm mic dejun decât în weekend sau în vacanțe. Ritmul vieții influențează și ritmul alimentației: dacă stau 9-10 ore la birou, îmi ajunge o cafea. Dar în vacanță, când plimbările și explorarea orașelor sunt la ordinea zilei, un mic dejun consistent e binevenit – și uneori, singura masă până seara.
Am fost încântați de această ofertă bogată, mai ales în comparație cu alte experiențe. De exemplu, în Roma, hotelul nostru oferea doar cornetto, marmeladă și cafea. Am observat însă că unii oaspeți aveau mezeluri și brânzeturi – și am învățat un mic truc: am cumpărat ce ne plăcea de la supermarket, le-am păstrat în frigiderul din cameră și le-am adus discret la micul dejun. Pâinea era mereu pe masă. Caz rezolvat! 😊

PS: Glumind puțin, se spune că Lago di Garda este o prelungire a Germaniei – și nu fără motiv! Conform unui sondaj recent, peste 75% dintre turiștii germani își planifică vacanțele aici, iar zona a devenit una dintre cele mai frecventate destinații europene. 

Poate tocmai de aceea, bufetul de mic dejun din hotelul Laura Cristina, a fost atât de generos și bine organizat – un omagiu adus oaspeților fideli din nord. 😊 Noi, de-a lungul anilor, am ales mereu cazare privată în zonă, dar această experiență hotelieră ne-a oferit o perspectivă nouă și delicioasă asupra ospitalității locale.

Seri de vis în Malcesine – Zen pe malul lacului Garda / RIO 30-2025

Apusul de soare admirat de la balconul camerei noastre se contura în nuanțe calde, reflectate pe luciul lacului – un spectacol vizual care ne-a invitat la visare. În fața, un turn cu creneluri în codiță de rândunică, desprins parcă dintr-o poveste, se profila elegant pe fundalul cerului. O vilă veche, cu aer nobil și misterios, ce părea să vegheze tăcută asupra lacului. Umbrele crenelurilor se topeau în lumina blândă a serii, adăugând un strop de magie priveliștii.

Era vremea ideală pentru a porni plimbarea de seară, însă Leo era atât de obosit, că nu mai voia să-și scoată nasul dintre perne. Totuși, ne-a urmat, pentru că toți trei aveam nevoie de mișcare, de relaxare activă – după spațiul restrâns din mașină, care ne ținuse cuminți și tăcuți ore în șir.În oraș, atmosfera era vie și veselă. Turiștii se plimbau agale pe străduțele pietruite, terasele erau pline de râsete și clinchet de pahare, iar aerul vibra de energia unei seri estivale. Malcesine pulsa de viață, dar fără agitație – cu un farmec discret, cald, familiar.
Pe măsură ce ne apropiam de malul lacului, forfota se estompa treptat. Promenada ne-a întâmpinat cu liniște și lumină blândă. Aici, totul devenea altfel: pașii se domoleau, vocile se topeau în șoapte, iar Lacul Garda, calm și cristalin, reflecta cerul în nuanțe de acuarelă. Era romantic pur – o liniște care nu era gol, ci plin: de sens, de frumusețe, de prezență.

Soarele cobora încet în spatele munților, îmbrăcându-i în tonuri delicate de albastru. Lămpile de pe faleză se aprindeau una câte una, iar lumina lor se juca pe suprafața apei. Aerul era curat, ușor sărat, iar sunetul blând al valurilor aducea o stare profundă de pace. O sesiune de zen în aer liber — fără cuvinte, fără grabă, doar noi și natura, într-o armonie perfectă.
Nu ne-am făcut planuri pentru acea seară. Nici n-a fost nevoie. Totul s-a așezat de la sine — plimbarea, lumina caldă a soarelui care se stingea devreme în spatele Monte Baldo, oprindu-ne în loc cu frumusețea lui tăcută, și câte o înghețată savurată în tihnă de la o gelaterie tradițională cu vedere spre lac. A fost una dintre acele seri pe care le-ai vrea nesfârșite, doar ca să mai rămâi puțin în vraja ei.
Aici, timpul încetinește, gândurile se limpezesc, iar fiecare seară devine o invitație la simplitate și prezență. Aici, fiecare seară este o poezie scrisă de vânt, apă și lumină...

 

 Pentru ca e joi, nu am uitat de RIO. Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Ozzy Osbourne – Un visător în mijlocul haosului

Nu mi-a plăcut niciodată stilul lui de viață. Excesul, scandalurile, dependențele – toate păreau să umbrească talentul uriaș al acestui om. Și totuși, în ciuda haosului, Ozzy Osbourne a reușit să creeze unele dintre cele mai emoționante și sincere piese rock ale secolului. Iar în spatele acestei renașteri târzii s-a aflat mereu o forță tăcută, dar neclintită: Sharon, soția lui.

Sharon Osbourne nu a fost doar managerul lui Ozzy. A fost salvarea lui. În cele mai întunecate momente, când drogurile și alcoolul păreau să-l înghită definitiv, ea a fost cea care a luptat pentru el. L-a susținut, l-a împins înapoi pe scenă, i-a fost inspirație și sprijin constant.

„Dreamer” – o rugăciune rock pentru o lume mai bună

Dacă ar fi să aleg un singur cântec care să-l definească pe Ozzy, acela ar fi fără îndoială „Dreamer”. Lansat în 2001, este o baladă sfâșietoare, în care Ozzy renunță la masca de „Prinț al Întunericului” și se arată vulnerabil, uman, visător. Este versiunea lui a piesei Imagine a lui John Lennon – o meditație despre fragilitatea planetei, despre speranță și despre nevoia de schimbare.

„Gazing through the window at the world outside / Wondering will Mother Earth survive...”
Este o piesă care nu doar că emoționează, ci și inspiră. Un cântec care arată că, dincolo de toate etichetele, Ozzy Osbourne a fost – și va rămâne – un visător.

22 iulie 2025 – Sfârșitul unei ere

Ieri, Ozzy Osbourne a plecat dintre noi. La doar câteva săptămâni după concertul său de adio din Birmingham, lumea muzicii a pierdut o legendă. Ce rămâne în urmă este o moștenire sonoră care va dăinui pentru generații.
Odihnește-te în pace, Ozzy. We’re all just dreamers...

La restaurant - Miercurea fara cuvinte 30/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Malcesine, Lacul Garda – o pauză scurtă, cu gust de vacanță mare

Dacă plănuiești o vacanță la Lacul Garda, în Italia, și cauți impresii din stațiunile de pe malul vestic, poate te regăsești în povestea noastră.

🏊 Lacul Garda nu ne este deloc străin. Ne-am întors aici an după an, ca într-un ritual drag. Am colindat aproape toate stațiunile de pe partea vestică – cea nestâncoasă, cu maluri blânde și orasele care par desenate cu pensula. Torbole, Nago, Lazise, Bardolino, Peschiera, Sirmione... fiecare cu farmecul ei, cu terasele ei, cu lumina aceea specială care se așază pe apă la apus.
Am fost vara, când totul e viu și agitat. Am fost toamna, când liniștea se așterne peste lac ca o pătură caldă. Și da, am petrecut chiar și un Revelion aici, cu prosecco rece și artificii care se reflectau în apă.Și totuși, Malcesine ne scăpase. Până acum.

🏩 O surpriză neașteptată la cazare
Când am rezervat camera la hotel, nu ne așteptam la cine știe ce lux – mai ales într-o stațiune atât de căutată de pe malul lacului Garda. La prețul pe care l-am plătit (145 € pe noapte cu mic dejun inclus), Helmut era convins că va fi ceva fără pretenții, atât cât să dormim două nopți.
Dar... surpriză! Confortul ne-a depășit amândurora așteptările: o cameră drăguță și foarte curată, cu lenjerii de pat imaculate și perfect întinse, prosoape albe și pufoase, mobilier simplu dar bine întreținut – tot ce îți poți dori după o zi lungă de drum.
„Probabil ne aflăm izolați, undeva în pampa!” – a spus Helmut, căutând încă nodul în papură, convins că un hotel atât de plăcut nu poate fi aproape de centru.

📍 Cât de departe e centrul?
După ce am savurat băuturile la barul hotelului, am întrebat recepționera cum putem ajunge rapid în centrul stațiunii. Foarte amabilă, ne-a desenat o mică schiță și ne-a explicat traseul. Ieșim din hotel și urmăm aleea din față. Coborâm scările pasajului, traversăm strada principală – da, aceea unde GPS-ul ne-a încurcat și ne cerea să facem un viraj de 180 de grade! Intrăm apoi pe un culoar cu boltă naturală, acoperit de Bougainvillea mov și oranj, și ieșim direct pe promenadă. „În doar cinci minute sunteți în centrul orașului!”
Lui Helmut tot nu-i venea să creadă! Dar a trebuit să accepte că Hotelul Laura Cristina nu era doar confortabil, ci și excelent poziționat!

🍽️ Terasa Gabbiano pe malul lacului și un festin culinar
Am pornit la pas, să verificăm. După nici 10 minute, am descoperit o terasă superbă, chiar pe malul lacului. Ne-am amintit că nu mâncaserăm nimic serios – doar un cornetto cu fistic, o cafea și, ceva mai devreme, un Campari și un gin tonic... Nu mai era loc de amânare — trebuia să mâncăm.

Am găsit o masă la umbră și ne-am așezat, gata să explorăm meniul. Pofta devenea din ce în ce mai mare – mult mai mare decât foamea! 😄 Aș fi vrut să probez toate tipurile de pește!
Chelnerul, văzând entuziasmul meu, mi-a propus un platou marin special, gătit exclusiv pe grătar, cu:

Doradă – fragedă, cu pielea crocantă,
Barsch – cu gust delicat, ușor afumat,
Ton – rumenit perfect, cu interior roz,
Lavaret – pește local din lacul Garda, fin și aproape fără oase,
Calamari – fragezi, cu tentacule crocante,
Creveți royal – mari și dulci, și
Scoici vongole – gătite direct în cochilie, deschise de căldura grătarului!
Hmmmm... deja îmi ploua în gură doar auzind descrierea! Știam că va fi prea mult, dar m-am bazat că mă va ajuta și Helmut, care a fost mai temperat și a comandat o porție normală de piept de gâscă.
Și am avut dreptate cu alegerea – platoul meu a fost delicios, cu aromă intensă de foc de lemne – o adevărată simfonie marină! Am băut vino bianco, iar la final, certo, uno espresso doppio!

🚶‍♀️ Plimbare prin orașul medieval Malcesine
După o masă copioasă, o plimbare prin centrul istoric al orașului Malcesine a fost nu doar binevenită, ci chiar necesară. Ne-am pierdut pe străduțele medievale, înguste și pietruite, aglomerate dar fermecătoare, cu clădiri vechi și obloane colorate, tipice regiunii Lacului Garda.
Atmosfera era vibrantă, cu turiști relaxați, magazine artizanale și terase cochete. Fiecare colț părea desprins dintr-o carte poștală.
Înainte de lăsarea serii, ne-am întors la hotel – pentru că lui Leo îi era foame! Ne-am propus să mai ieșim o dată, mai pe seară, pentru o ultimă plimbare pe promenadă, sub luminile calde ale orașului.