Apus de soare

Pentru ultima miercuri din septembrie am hotarât cu înca trei colegi de birou sa mergem dupa orele de serviciu pe malul lacului Ammersee, sa admiram apusul de soare. Noi am plecat cu doua masini, Thomas cu Franziska si Andrea m-a luat pe mine. 

Thomas a adus patru doze a 0,33l cu bere speciala din Slovenia, unde de curând a petrecut câteva zile de concediu si a propus sa facem o mica degustare. Ei au ajuns primii si au "rezervat" un loc pe dig. Eu si Andrea am pierdut câteva minute pentru ca ne-am oprit sa mâncam înghetata. Am avut pofta de "coacaze negre" si pentru diversitate, am luat si câte o sfera de "castane cu scortisoara"! Un deliciu! Hmmm... 

Când am ajuns la lac, oglinda apei tocmai începea sa capete naunte rozalii... Ne-am descaltat si am intrat scurt în apa, doar pâna la glezne. Cu toate ca între orele amiezii si orele nouăsprezece temperatura atmosferica este în jur de 25-30 grade, apa s-a racit puternic. Nu mai este vreme de baie, chiar daca mai vezi pe ici pe colo curajosi care se balacesc. Temperatura coboara în timpul noptilor sub zece grade. Este toamna...

Ne-am asezat pe piatra calda a digului si Thomas a desfacut prima doza de bere. Franziska a însirat patru paharele si bautura acidulata a fost împartita în mod egal. Culoarea si gustul acestei beri mi-au amintit cumva de socata. Poate o tenta mai amara, dar aceeasi usoara aciditate si mirosul concentrat al verii ☺

Între timp, soarele a mai coborât de-o palma spre lac. Pe promenada forfota a devenit maxima si locurile pe dig tot mai înguste. Noi am mai degustat un tip de bere, una cu aroma florala, blânda, mai picanta ca prima dar mai putin acidulata. "Cin cin", "Cheers", "Salud", "zum Wohl" si "Noroc!" Am râs cu lacrimi când Franzisca - singura îmbracata cu fusta (întâmplator, ieri, noi ceilalti trei am purtat jeans) a spus "no rock" combinând engleza (no) si germana (Rock înseamna fusta) si aratând cu degetul spre noi ☺ Ich, rock... ihr, no-Rock! ☺☺☺ Noroc!

A treia doza de bere a avut o aroma puternica, dulce si fina... Cu toate ca berile pe care le-am avut au fost pure, doar hamei, drojdie si ceva cereale, noi toti am simtit gustul unui fruct! Hahaha, dar fiecare un altul! ☺ Andrea a zis ca ea simte cirese, eu am zis ca ananas, Franzisca a simtit gust de banana... Eticheta zicea ca berea nu contine arome ☺ 

Am facut pauza de câte un sandwich cu peste. De la chioscul de lânga ponton, eu am luat pastrav-Saibling afumat, Andrea si-a dorit hering-Bismarck, Thomas a luat Matjes si Franziska crabi de Marea Nordului. Chiflele proaspete, cu pestele la mijloc si umplute generos cu salata verde si sos, ne-au dat lucru pentru urmatorul sfert de ora... Soarele ne-a învaluit tot mai mult în culoarea mierii, intensificând parca gustul deosebit de placut al sandwichului. Am deschis ultima bere exact în momentul în care discul soarelui s-a pitulat sub linia apei... Acest ultim pahar cu bere a fost cel mai intens, usor amarui, spumant si deosebit de placut.

În spatele nostru, râsul cristalin al unor copii se suprapunea armonios cu acordurile unei chitare, în fata noastra, imensitatea lacului se lasa brazdata de câteva rate în cautare de insecte. Din stânga si din dreapta, se înaltau tipete de pescarusii, iar noi... noi în mijlocul acestei lumi magice! Atâta frumusete, atâta perfectiune! 

Parca nu ne mai saturam privind armonia culorilor si luminilor! Câtiva lilieci si-au pornit zborul în mare viteza, anuntând ca înserarea este din ce în ce mai adânca. 

Vazduhul caldut si nemiscat, împuns de catargele câtorva barci, a lasat întunericul sa curga peste noi...

Ne-am îndreptat în tacere spre parcare si ne-am luat ramas bun de la statiunea Herrsching. 

Luna aproape plina ne-a luminat calea pâna acasa. M-am despartit de Andrea în parcarea firmei, mi-am luat masina si am pornit imediat spre casa.

Am ajuns înainte de ora 21. Leo m-a întâmpinat fericit - "haita" lui este de-acum completa si noaptea poate sa vina! ♥

Pe malul Dunarii - Reflexii în oglinda S12/23

Cu ani în urma, pe vremea când blogosfera era o retea sociala puternica si bloggerii erau activi, SoriN a lansat o rubrica simpatica intitulata "Reflexii în oglinda", pe care m-am hotarât sa o redeschid. Ultima rubrica gazduita de el a fost pe data de 19 mai 2017. Recomandarea suna asa: "Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi si cea retrovizoare) si înscrie articolul aici" - în tabel:

Miercurea fara cuvinte (24) - Roma de la înaltimea pescărușilor

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Pasi de pescarusi...

pentru rubrica "Meloman pentru o zi"



James Last, unul din cei mai mari muzicieni ai lumii, s-a nascut în nordul Germaniei, în Bremen (17 aprilie 1929). Multiinstrumentist (chitară bas, contrabas, clarinet, fagot, tubă), compozitor și dirijor deosebit de talentat, James Last (pe numele adevarat Hans Last) a îmbinat în creatiile lui muzicale o multime de instrumente si o varietate mare de stiluri: muzica baroc, clasica, jazz, muzica populara, muzica de fanfara, muzica de film, de cor si muzica de dans. Împreuna cu orchestra pe care a format-o si condus-o, a reusind sa impuna un stil aparte ce a revolutionat anii '70-'80. Autorul unor spectacole de scena grandioase, James Last a produs melodii care intra în sufletul ascultatorilor si nu mai pot fi uitate niciodata.
"Biscaya" este unul din cele mai de succes titluri, o mostra de îmbinare perfecta a instrumentelor clasice cu cele populare si cele electronice. O armonie totala!
Iubesc aceasta melodie, în care aud valurile marii unduindu-se, simt briza încarcata cu arome de sare si alge, vad pescarusi, nisip si scoici... Oricând o ascult, câstig patru minute de vacanta! ☺

Reflux la Mont Saint-Michel

(continuare de la: Flux si reflux la Marea Mânecii, M.Saint-Michel 1, M. Saint-Michel 2, Cea mai buna omleta din lume)
Pe la ora 17 lumea a început sa se adune pe culoarul zidului de aparare al cetatii Mont Saint-Michel asteptând mareea si tot mai greu a fost sa ne gasim un loc în primul rând. De la înaltimea meterezelor (~80 metri peste nivelul marii) nu vedeam înca nimic în afara de imensitatea de nisip - nici urma de mare. Si deodata, la linia de orizont a început sa se vada tot mai adânc albastrul. Apoi un râu gri a început sa curga spre cetate. Râul a devenit fluviu si în câteva minute locurile pe unde la ora 14 ne-am plimbat cu picioarele goale în nisip si namol, puteau fi navigate de ambarcatiuni mici. Marea se apropia din toate partile si petecul de nisip a devenit tot mai mic, pâna când a disparut de tot sub apa. Privind de sus din turn, parea ca o mâna invizibila întinde o fata de masa albastra cu tiv din dantela alba.




În evul mediu multi pelerini si-au gasit sfârsitul înghititi de nisipurile miscatoare din jurul insulei Mont Saint-Michel. Deasemenea toti cei care s-au aventurat sa plece pe mare pe timp de furtuna au disparut, devorati de valurile furioase.
Primavara în Golful Mont-Saint-Michel, media înaltimii mareelor ​​este de aproximativ 14 metri și atunci când începe refluxul, apa se ridică pe o lățime de 25 km cu o viteză de mai mult de 1 metru pe secundă! Datorita acestei viteze, se formeaza un val-bordura de aproximativ jumatate de metru înaltime - fenomen denumit pe frenceza "Le Mascaret". Este sezonul cel mai îndragit de caiaciști.
Toamna, valul este mic si marea îninteaza însotita de cârduri de pescarusi si egrete cenusii ce pândesc pestii mici, scoicile si crabii carati de masa de apa. Marea se apropie din toate partile. Peste pelicula de apa ce înghite nisipul, se formeaza o spuma de sare care pluteste precum laptele într-o ceasca de cappuccino.
Timp de o ora am privit fascinantul spectacol. Cota maxima a refluxului în ziua de 4 septembrie a fost de 11,1 metri si a fost atinsa la ora 19:30.
Mike Oldfield - multi-instrumentist, compozitor si textier, inspirat de mareea Mont Saint Michel - fenomen unic în Europa, a compus o piesa pentru albumul Voyager (1996) intitulata chiar Mont St.Michel. Din piesa care dureaza 12, 8 minute si amesteca elemente rock cu muzica celta si clasica, am ales un fragment pentru a însoti slideshow-ul meu. O tânguire de flaut, fluier, harpa, scripcă, mandolină, moog-synthesizer si chitara electrică ce însoteste si completeaza perfect refluxul pe acest tarâm de basm...

Pingback participantilor la rubrica "Miercurea fara Cuvinte" (care în saptamâna 43/2013 a avut cel mai scazut nivel de participare din anul acesta! ): Fairytale, Ana, Cipbtro,Tu1074 , Leovi, Iulia Radu, Anca, Roxana, Irina, Blind Love, Just Words, calaraseanu, addicted, kristi, Andra, Poteci de dor, Cupcake, Cristi, Adriana, ileana, Pauza de ceai, ina, *ELENA*, OFZ, Vania, Romanii in Graz, Mihaela Dămăceanu, Slowaholic, Floarea, Liviu Bimbea, Anastasia, Iulisa, Geanina, Sorin, Rux copilarim, Leovi, Lumea lui Alexandru, pandhora, Jo, Cristian Bucur Photography, Minnie

Pescarusii din Lazise