Respirația sacră a Divinității

În seara de Ajun, lumea creștină sărbătorește nașterea Mântuitorului. Însă, indiferent de apartenența religioasă, nimeni pe această planetă nu poate contesta că acum două mii de ani a trăit cu adevărat un om numit Iisus. Mesajul său a dăinuit peste veacuri. Însă din existența fizică a lui Iisus din Nazaret nu ne‑a rămas nimic palpabil — niciun sarcofag care, în caz de îndoială, i‑ar putea fi atribuit fără echivoc, niciun portret desenat de contemporanii săi. Căutarea Sfântului Graal s‑a dovedit zadarnică, iar Giulgiul din Torino este, cu o probabilitate care se apropie de certitudine, un obiect apărut la câteva secole după Hristos...
Și totuși, există o legătură care ne unește pentru totdeauna cu Iisus. O legătură pe care nu credința o țese, ci știința. Este vorba despre argon, un element gazos care reprezintă aproximativ 1% din atmosfera terestră. Fizicianul american Harlow Shapley a făcut următorul calcul — cu fiecare respirație, omul inspiră aproximativ 30 de trilioane de atomi de argon. Păstrăm acești atomi câteva secunde în corp, apoi îi expirăm neschimbați, deoarece argonul nu intră în reacție cu alte substanțe. Argonul rămâne într‑un ciclu etern în atmosferă. Cantitatea uriașă de atomi ai acestui gaz nobil, care străbate orice om de‑a lungul vieții, se răspândește pe întregul pământ. O parte dintre acești atomi sunt inspirați și expirați, din nou și din nou, la fiecare respirație. Este o mică parte din atomii de argon care au trecut prin ființa fiecărui om ce a existat vreodată pe acest pământ.
Raportat la Iisus și la cei treizeci și trei de ani ai vieții sale, se poate calcula că, la fiecare respirație, inspirăm aproximativ o sută șaizeci de mii de atomi de argon pe care și Iisus i‑a avut, pentru câteva secunde, în trupul său. Drept urmare, fiecare dintre noi poartă în fiecare clipă o adiere a suflării divine – și voi și eu, chiar acum, în acest moment.
🎄🍀 CRĂCIUN FERICIT! 🍀🎄

PS: Superba fotografie am primit‑o de la un bun prieten și poartă protecție cu watermark

PS2: textul de aici este propria traducere a unui fragment auzit la radio, pe Bayern 1

Poveste de duminică - Legenda Podului Curcubeu

Cunoscută și sub numele de "Rainbow Bridge," este o poveste emoționantă și reconfortantă care aduce alinare celor care și-au pierdut animalele de companie. Această legendă a Podului Curcubeu este o frumoasă expresie a speranței și iubirii, oferind confort celor care și-au pierdut animalele dragi. 

Legenda nu are o origine precisă, dar a devenit populară în cultura occidentală, în special în comunitățile iubitorilor de animale.

Se spune că atunci când un animal de companie moare, acesta ajunge într-un loc minunat numit Podul Curcubeu. Un loc în care animalele sunt sănătoase și fericite, alearga și se joaca împreună pe câmpuri verzi, sub un cer strălucitor. Ele nu mai simt durere sau suferință și așteaptă cu nerăbdare să fie reunite cu stăpânii lor.

Podul Curcubeu este descris ca un pod strălucitor, cu culorile unui curcubeu, care leagă lumea noastră de un tărâm paradisiac. Când stăpânii animalelor trec și ei în lumea de dincolo, animalele îi întâmpină cu bucurie la capătul podului. Împreună, traversează Podul Curcubeu pentru a fi reuniți pentru totdeauna. Această poveste simbolizează iubirea eternă și legătura indestructibilă dintre oameni și animalele lor de companie. Este o poveste plină de speranță și consolare, oferind alinare celor care suferă după pierderea unui prieten necuvântător.

Curcubeul are semnificații variate în diferite culturi și mitologii. În mitologia nordică, curcubeul este cunoscut sub numele de Bifröst, un pod care leagă lumea oamenilor (Midgard) de lumea zeilor (Asgard) și este păzit de zeul Heimdall. În mitologia greacă, curcubeul era asociat cu zeița Iris, mesagera zeilor, care traversa cerul lăsând în urma sa un arc de culori. În cultura Creștină se spune despre curcubeu că este un simbol al legământului dintre Dumnezeu și oameni, după Potopul lui Noe. 

Vecina mea, ne-a invitat la o întâlnire "in memoriam Claire", catelusa care a fost membru al familiei pentru 15 ani... Initial l-am lasat pe Leo acasa, pentru ca ne-am gândit ca prezenta lui ar stârni amintiri dureroase, însa vecina a insistat sa il aducem si pe el in vizita. Am fost trei familii de pe strada noastra; Helmut a facut un tort cu cireșe Pădurea Neagră, vecina a pregatit Pizza-Muffins, am servit câte un pahar de Prosecco si câte o cafeluta, am povestit despre anii ce trec si amintirile care ne ramân in suflet... Claire a trecut Podul Curcubeu pe 27 decembrie 2024.

Un serviciu special pentru animale de companie, s-a ocupat de incinerare... Din Claire a mai ramas doar o cutie cu cenusa, un flacon cu blanita, câteva fotografii si... un ocean de amintiri. 

Miercurea fara cuvinte(s.47) - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prăznuită pe 21 noiembrie, în săptămâna de după începutul postului Crăciunului.

(foto1+2)


Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis ☺ Pentru cei care doresc sa confere rubricii o tematica, exista aici un tabel cu teme facultative, pe fiecare saptamâna a anului. Repet, tema nu este obligatorie☺ Happy WW! ☺

Jurnal de Vacanta de vara - Mănăstirea Sfânta Ana

Cum ar fi fost sa plecam din Orsova fara sa aprindem câte o lumânare la Manastirea Sf. Ana?!


"Asezata pe coama "Dealului Mosului" ce domina Orsova si împrejurimile sale, de unde privitorul poate admira pitorescul golufului Cerna cu potcoava noii Orsove ce se ridica în jurul malurilor sale, dar si o parte a imensului lac de acumulare pâna la vestitele "Portile de Fier" al batrânului Danubius, Manastirea "Sf. Ana" - monument unic în felul sau - tine sa aminteasca celor ce îi trec pragul ca si aceste locuri sunt încarcate de istorie, ca si aici, într-o atmosfera de reculegere si dangatul clopotelor de fiecare zi a reînviat activitatea monahala, cu îndemnul sacru al vietii moral-crestine "ora et labora" (rugaciune si munca), spre binele societatii noastre si a patriei iubite.
Manastirea a fost ctitorita de cunoscutul ziarist, din anii interbelici, Pamfil Seicaru (1894-1980) care a luptat aici în calitate de tânar sublocotenent al regimentului 17 infanterie în anii razboiului pentru Reîntregirea Neamului (1916-1918) si care pentru faptele sale a fost distins cu titlul de Cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul" de catre regele Ferdinand al României.
Înaltarea manastirii constituie o multumire adusa lui Dumnezeu de ctitor, pentru ca l-a ocrotit pe toata durata razboiului, de la Orsova la Marasesti, pentru ca i-a salvat viata când, în timpul luptelor grele duse aici în vara si toamna anului 1916, a fost îngropat chiar pe aceasta coama de deal, într-un transeu, de explozia unui obuz, împreuna cu prietenul si camaradul sau de arme Petre Gavanescu.
Scapând amândoi cu viata, Pamfil Seicaru s-a legat sa ridice în acest loc, atunci cand va avea posibilitati materiale, o manastire în spiritul credintei noastre românesti, asa cum au facut-o în atâtea rânduri, prin veacuri, dupa batalii victorioase, Stefan cel Mare si Sfânt, Matei Basarab, Mircea cel Batrân, Constantin Brâncoveanu si alti domnitori si ctitori de inima.
Manastirea constituie, totodata prinosul sau de recunostinta adus memoriei camarazilor sai de arme care au sfintit cu sângele lor aceste locuri în vara si toamna anului 1916, dar si "în memoria tuturor eroilor care au cazut pentru o Românie Mare" - dupa cum el însusi scria în actul de donatie al manastirii catre mitropolia Olteniei, act notifica la München în 24 martie 1975. De notat faptul ca este si ctitorul monumentului eroilor de la Marasesto executat de prietenul sau, sculptorul Oscar Han.
Constructia manastirii a fost precedata de taierea prin padure a unui drum de acces pietruit numit "Drumul Eroilor" ce urca din centrul orasului Orsova veche, serpuind printre dealuri, care pe parcursul sau de 1500 m era strajuit de 7 triote si banci de lemn de stejar sculptat în care erau sapate dedicatii pentru fiecare regiment ce a participat la luptele de la Alion, Cerna, si eliberarea Orsovei în acele zile fierbinti din august-noiembrie 1916. In deceniul al saselea, dupa nici treizeci de ani, treptat, aceste troite au fost distruse de interperii si de elemente iresponsabile fiind irecuperabil pierdute.
Arhitectura manastirii se înscrie în maniera vechilor noastre biserici de lemn, cu inerente modernizari aduse stilului rustic traditional românesc. Pe fundatie de beton si piatra, pardosita cu caramida arsa se înalta biserica propriu-zisa în cununa de bârne încheiate în sistemul constructiv "block-bau" având sarpante din lemn si învelitoare din sindrila de brad.
În proiectie verticala Manastirea Sf. Ana are forma literei U mare. In centru se afla biserica cu plan trilobat si cu turla centrala, cu ferestre ce au avut initial geamurile pictate în imitatii de vitralii. Pe cele doua laturi se afla chiliile care împreuna cu biserica închid o curte interioara. De jur împrejurul bisericii si chiliilor pe interior si exterior se afla o tinda continua, acoperita, marginita de o prispa si din loc în loc de stâlpi sculptati ce sustin cosoroaba acoperisului.
Peretii interiori ai bisericii si chiliilor sunt captusiti cu zidarie din caramida, în chilii ei fiind driscuiti si varuiti în alb iar pictura murala din biserica a fost realizata de I. Ivarescu din Bucuresti în tehnica "fresca" cu culorile aduse din Spania si Italia.
Din pacate, aceasta pictura realizata în traditie icografica bizantin-ortodoxe, a fost acoperita în anii saptezeci cu un strat de var alb, ea pastrându-se în forma sa originala doar în turla.
Catapeteasma sculptata în lemn de tei - stramutata în anul 1967 la Manastirea Timiseni jud. Timis- ca si celelalte sculptri in lemn inclusiv cele deja amintite, 7 troite, au fost executate de fratii Popa, sculptori din Bucuresti.
Odata terminate lucrarile, manastirea trebuia târnosita cu hramul "Sf. Ana" dupa numele mamei ctititorului si introdusa în circuitul monahal ca manastire de maici. Din pacate Episcopul Vasile Lazarescu - viitor mitropolit al Banatului, a refuzat târnosirea motivându-si opozitia prin aceea ca lucrarile de constructie nu au fost precedate de acordul episcopului si de îndatinata sfintire a locului de amplasare a manastirii. Contenciosul prelungindu-se în timp, sfintirea a fost mult întârziata datorita izbucnirii celui de al doilea razboi mondial, iar dupa terminarea razboiului din cauza regimului ateist care nu a înteles sa sprijine astfel de actiuni.
Odiseea manastirii s-a sfârsit prin sfintirea sa la 2 decembrie 1990, de catre P.S. Episcopul Damaschin Severineanu, vicar al Mitropoliei Olteniei. Intre anii 1993-1997 au avut loc aici ample lucrari de restaurare, refacerea picturilor murale fiind realizata de Grigore si Maria Popescu din Bucursti, iar sculptura catapetesmei, a iconostaselor si a stranelor de sculptorul Costica Moroiu, tot din Bucuresti, lucrari care au fost încununate cu resfintirea în anul 1999, facuta de I.P.S. Nestor Vornicescu.
Se inmplineste astfel, dupa o jumatate de veac, un act de fireasca dreptate si cuvenita reparatie morala. Astazi Manastirea "Sf. ANA" este un asezamânt de calugarite condus de Maica Stareta Iustina Popovici.
Hramul Manastirii se prazuieste la 25 iulie, ziua adormirii Sf. Ana." - este transcrierea textului afisat la intrarea în biserica, vezi fotografia alaturata.
Mai trebuie mentionat ca dupa instaurarea regimului comunist, manastirea a fost transformata in restaurant cu discoteca, iar chiliile calugaritelor au fost folosite ca locuri de cazare...

Ziua Tuturor Sfintilor (Ziua Mortilor)

În traditiile multor tari pe Pamânt, aprinderea unei lumânari este un act sacru.
O lumânare aprinsa spune mai mult decât multe cuvinte pot spune.
Daca nu suntem acolo unde sunt îngropati cei dragi noua, gândul poate învinge timpul si spatiul...Aprind o lumânare si ma gândesc la cei dragi dusi dintre noi, stiu ca ma privesc de acolo de SUS si stiu ca se bucura de fiecare fapta buna, de fiecare cuvânt întelept, de fiecare succes al meu...În timp ce lumânarea arde, rostesc o rugaciune, întotdeauna alta...întotdeauna aceeasi - sunt gândurile mele spontane...este trecutul si viitorul, durerea si bucuria, regretul si neputinta întelegerii, este voia lui Dumnezeu...

"Relicvele morţilor sunt preţioase, dacă în timpul vieţii ţi-au fost dragi." - Emily Brontë
"Un om fără amintiri e ca un cimitir în care numele morţilor lipsesc de pe cruci." - Tudor Musatescu

Lista Sarbatori populare în Luna Noiembrie
Celor care nu le place luna noiembrie, le recomand sa citeasca LECTIE DE IUBIT LUNA NOIEMBRIE ☺

Serbati Halloween?

Citesc pe multe bloguri spus cu dispret despre Halloween ca ar fi "o sarbatoare împrumutata"! De parca ar fi singura! Împodobirea bradului de Craciun si organizarea târgurilor de iarna - obiceiuri nascute în Germania - au fost preluate de majoritatea popoarelor Lumii si cei mai multi habar nu au asta! Dar le plac si le-au adoptat ca si când ar fi fost ale lor dintotdeauna! ☺
Ziua Sfântului Valentin sau Halloween, sunt respinse mai ales de români! Si eu cred ca nu pentru ca acele persoane ar fi obtuze, ci doar din lipsa de întelegere a semnificatiilor acestor sarbatori!
Halloween este o sarbatoare a celților antici - unul din cele mai vechi popoare ce au existat în Europa (teritoriu imens ocupat de acest popor se întindea din Europa Occidentală până în Balcani). "Urme ale celtilor din secolul al III-lea î.Hr. au fost descoperite și în spațiul carpato-dunărean:  în România, în Transilvania la Fântânele, Oradea, Ciumești, Silivaș, Apahida (vezi celții în Transilvania)" spune Wikipedia.
Ma mira faptul ca românii - de altfel un popor foarte superstitios, care crede în existenta "strigoilor" sau "vârcolacilor" - nu recunosc sarbatooarea de Halloween!
"Sarbatoarea Tuturor Sfintilor" Allerheiligen /All Sants’Day) este una din marile sarbatori crestine. Bisericile occidentale serbeaza aceasta zi dupa calendarul gregorian, pe data de 1 noiembrie. (în bisericile orientale, se numeste "Duminica Tuturor Sfintilor" si se serbeaza în prima duminica dupa Rusalii).
Câteva zile înainte, se curata mormintele celor dragi, se aduc coronite si jerbe de flori iar noaptea de 1 noiembrie spre 2 noiembrie este un prilej pentru membri familiilor de a se întâlni, de a merge la cimitir, spre cinstirea rudelor decedate.
Aceasta sarbatoare a fost preluata mai peste tot în lume, românii ortodocsi denumind-o "Ziua Mortilor".
Seara din ajunul Sarbatorii Tuturor Sfintilor - traditie celtica preluata de la irlandezi, mai întai de catre americani si în ultimii ani de tot mai multe popoare, se numeste "All Hallows‘ Eve / (Allerheiligend Abend), prescurtat: "Halloween".
Legendele celtice spun ca în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, când câmpurile ramân pustii si natura intra în hibernare, granita între Lumea Viilor si Lumea Mortilor se deschide si Sufletele ratacite, cu multe pacate neiertate, bântuie dintr-o lume in alta! Pentru a se pazi de aceste duhuri rele, familiile pun în fata caselor câte un dovleac cioplit si lumanari aprinse. Pentru a înveseli atmosfera si a uita de teama, se dau petreceri mascate. Costume tipice acestori seri galagioase sunt: Zâne, Vrajitori, Bostani, Schelete, Vampiri, Lilieci, in combinatiile culorilor: negru, oranj, alb, gri, galben si rosu. Copiii alearga în grupuri, de la o casa la alta, spunând "Pacaleala sau dulciuri!" (Trick-or-treat ! / Süßes oder Saueres! ) – ca o amenintare ca daca nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsa!
Traditiile sunt atât de vechi, încat cei mai multi au uita motivul sau sensul, oferind alte interpretari.
Mie îmi place aceasta sarbatoare si primii bostani i-am cioplit împreuna cu fetitele mele. Deasemenea, le-am înscris la balurile organizate pe atunci, la sediul principal McDonald's din Sibiu, unde copiii se distrau copios! Fotografiile de aici sunt facute acum 15 ani!

Medardus - legende, mituri, obiceiuri

pentru rubrica Happy Weekend - tabel de înscriere la Elly (BlindLove).

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Sfântul Medardus (n. 470 în Salency / nordul Franței, † la 560 Noyon), a fost episcop de Vermand la mijlocul secolului al 6-a Lea, apoi mai târziu episcop de Noyon și  Tournai. Osemintele Sf. Medardus sunt îngropate la manastirea Saint-Médard la Soissons, la nord de Paris.
Se spune ca pe vremea când era copil, atunci când ploua, cobora un vultur din cer si îl proteja cu aripile, zburând deasupra lui. De aceea, numele acestui sfânt este legat de fenomenele meteorologice si Sf. Medardus este considerat patronul mesterilor de umbrele si al taranilor.
Se mai spune ca Sf.Goar, episcop de Rouen, ar fi fost fratele geaman si ca cei doi ar fi murit în aceeasi zi, de aceea, comemorarea lor se face la data de 8 iunie.
Legenda spune ca daca la data de 8 iunie ploua, atunci ploaia nu se va opri 40 de zile, iar daca e soare, atunci soare va fi timp de 40 de zile. Povestea circula din generatie în generatie si pentru tarani a reprezentat o orientare în munca la câmp. În Austria spre exemplu, este pastrat obiceiul ca în ziua de Sf. Medardus sa fie saditi morcovii de toamna.
Sf. Medardus este venerat în multe tari de religie romano-catolica. În Franta exista peste 70 de localitati care poarta numele Saint Médard, în Germania una (Medard /Glan) si un cartier din Trier si Medardus este patronul comunei italiene Acervia, din provincia di Ancona, Marche. Exista deasemenea opt biserici ce poarta numele Sf. Medardus.
Medardus, cunoscut pentru atitudinea miloasă si plină de generozitate fata de semenii sai este reprezentat în icoane, steme sau sculpturi, având în mâna stânga o inima sau Biblia si în dreapta, crosa episcopala . Deasemenea, Sf. Medardus este înfatisat râzând, cu gura deschisa - lasând sa i se vada dintii, ca simbol al recunoasterii puterii acestui sfânt de a alina durerile de masele sau starile febrile.
În Salency, localitatea în care s-a nascut Sf. Medardus, în fiecare an la data de 8 iunie, are loc sarbatoarea Rosière. Comunitatea acorda titlul Rosière unei tinere de conduita ireprosabila, modesta si cu reputatie fara de pata. Aceasta, îmbracata în rochie lunga alba, este însotita spre biserica de un alai format din 12 fete si 12 baieti. Dupa vecernie, procesiunea continua în Capela Sf. Medardus, unde doua din cele mai evlavioase femei din localitate, o încoroneaza pe noua Roseère. Coronita este un inel de argint împodobit cu 12 trandafiri albi si panglicute albastre. Apoi primarul îi ofera un buchet de trandafiri, precum si un fluier. Momentul în care Rosière fluiera de trei ori este considerat startul sarbatorii, continuata în târg pâna noaptea târziu, cu curse de cai, standuri, chioscuri si focuri de artificii.
Se spune că prima Rosiére a fost Sainte Médrine, sora episcopului  Medardus (St.Médard).
În anul 1769, inspirat de acest obicei, Charles Simon Favart a prezentat la Fontainebleau și la Comédie-Italienne opereta La Rosiere Salency, urmată de un spectacol de balet. Tema este repetată în 1774 de către André Grétry. În anul 1779, Parlamentul din Metz permite festivalul Rosiere în localitatea Réchicourt-le-Château,  la inițiativa părintele Iosif Benedict Marquis.
În secolul al XIX-lea, pentru a sărbători urcarea la tron​​ si victoria de la Austerlitz, Napoléon a decretat că toate fetele sărace și virtuoase vor primi zestre de la stat, sa se poata marita. În anul 1810, cu ocazia casatoriei împaratului cu Marie-Louise - ducesa de Parma, șase mii de soldați s-au căsătorit cu fetele alese Rosière.
Inspirat de acest obicei, Guy de Maupassant a scris nuvela Le Rosier de Madame Husson (1887), în care este folosita notiunea de "rosier" ca echivalent masculin al titlului "rosière."
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Va doresc o zi cu soare si un sfârsit de saptamâna cât mai placut! :)

Sabera, fiica deșertului

tema "Parfumul deșertului" (propusa de Pandhora), pentru rubrica Povesti Parfumate - tabel de înscriere la Mirela

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Era o duminica dimineata în care ma învârteam prin casa fara a face ceva anume. Radioul mergea doar asa, îl auzeam ca pe un zgomot de fond. De odata, moderatorul a rostit o propozitie care mi-a captat întreaga atentie: "Sabera traieste de multi ani în deșertul Sinai".
Ma întorsesem de curând din concediul petrecut în Egipt si eram înca puternic impresionata de cele vazute acolo si foarte interesata de a cunoaste mai multe despre aceasta tara fascinanta. Asa ca m-am apropiat de aparatul din care tocmai se transmitea povestea vietii unei femei si am ascultat emisiunea pâna la capat. Era un interviu cu Sabera Neeltje Machat, o europeanca care, de peste cinsprezece ani... s-a contopit cu deșertul! "Eu sunt fiica deșertului, iar deșertul sunt eu" sustine Sabera cu convingere.
Nascuta în Olanda, Sabera s-a stabilit în Germania în urma casatoriei cu un cetatean german. Au fost fericiti multi ani si au crescut împreuna cei patru copii, pâna în anul 1991 când a fost parasita de sot. Cu inima zdrobita, complet epuizata, hartuita de tot felul de probleme, Sabera a avut putere sa traiasca mai departe doar pentru copii. Întregul Univers s-a prabusit însa, în momentul în care, la un an dupa divort, copiii au ales sa se mute la tatal lor care, în raport cu mama casnica, le oferea o situatie materiala mai buna. Avea 44 ani..."Viata mea s-a transformat în NIMIC. A fost ca si cum as fi murit..." spunea Sabera în acel interviu.
Un an mai târziu s-a retras într-o terapie a tacerii, trei luni si jumatate, sub îndrumarea maestrului meditatiei tibetane, Dalai Sogyal Rinpoche. Mutenia si linistea profunda în care s-a cufundat, i-au deschis spatii adânci în constiinta proprie si au ajutat-o sa se autocunoasca.
Imediat dupa întoarcerea acasa, a acceptat invitatia unei prietene de a o însoti si asista într-o excursie cu o ambarcatiune cu vele, pe Nil. Acesta a fost primul contact al Saberei cu Egiptul. Cele doua femei au strabatut desertul pe calea apei, de la Assuan pâna în Abu Simbel.

Sabera a simtit bucuria deplina privind imensitatea de nisip si cerul nesfârsit albastru, pe care le-a asemuit cu sufletul ei pustiit si speranta în tămăduire. Câteva luni mai târziu s-a întors singura în Sinai, unde în fata muntilor maiestuosi a avut sentimentul ca "a ajuns acasa". Un beduin a invitat-o sa petreaca o noapte în desert. "A fost Lună Nouă. Un milion de stele erau deasupra mea. M-am simtit înaltata, conectata la ceva mult mai mare decât creierul meu... Asa s-a nascut în mine dorinta de a petrece primele 21 zile si nopti singura în desert. Pentru aceasta însa am avut nevoie de o lunga pregatire" povestea Sabera. Au urmat la diverse intervaluri de timp, sederi în pustiu de o saptamâna, de 10 zile si chiar 40 de zile într-o bucata. În total, Sabera a petrecut singura în desert 150 de zile si nopti. Fara bagaje si pregatiri speciale, înconjurata doar de munti si nisipul nesfârsit. Doar paturi, mâncare, apa, periuta de dinti si ceva ustensile de uz casnic a avut la ea! "Nu ai nevoie de multe în desert" se destainuie Sabera. A existat doar un beduin de mare încredere care a stiut locul taberei si a trecut din când în când sa verifice daca totul este în regula.

În acest timp nu a facut altceva decât sa admire spectrul de culori al soarelui la rasarit și apus, a învățat sa prețuiasa apa, lungita pe nisip a simtit vocea pamântului și a învatat să asculte tăcerea. Sub cerul liber si înconjurata de dunele de nisip s-a confruntat cu forța unui cutremur. A învatat sa aprinda si sa întretina un foc la flama ideala si în ciuda vântului. A învatat sa intrepreteze puterea devastatoare sau pala blânda a vântului. A descoperit ca desertul nu miroase decât a pamânt uscat, praf si nisip încins si ca doar atunci când ploua, aerul este încarcat brusc si pentru scurta durata de arome dulci, turboase. A învatat sa aiba încredere în propriile intuitii, a învatat sa traiasca de pe o zi pe alta si sa se accepte asa cum este. A învatat sa respecte camila, animalul care poarta cele mai grele poveri, mergând fara sa cârneasca peste treceri dificile în munti sau traversând nisipurile fierbinti. A învatat ca oricând se poate întâmpla ceva care sa strice planurile, de aceea a învatat sa fie atenta, rapida si flexibila.
În desert ai timp sa admiri varietatea de forme, culori, configurații și nuanțe ale nisipului, sa te lasi fascinat de modul în care umbrele și culorile se schimba pe parcursul zilei, sa observi fermecat ca pâna si un graunte de nisip are propria umbra. "Cele patru elemente Pământ, Apă, Foc și Aer, ne învață despre naturalețea de a exista. A trai în desert este o întoarcere la origini, este ca si cum am retrai în uter - acum al Mamei Pământ".

În prezent, Sabera locuieste în deșert într-o comunitate de beduini, vizavi de Templul zeitei Hathor. Si-a descoperit vocatia în a ajuta persoane care la fel ca ea în urma cu 19 ani, trebuie sa-si descopere forta interioara, sa-si recapete încrederea și curajul de a inova. Conduce o echipa de bastinasi cu ajutorul carora organizeaza seminarii si calatorii în inima desertului, sprijinita fiind si de catre proprii copii - deveniti între timp adulti. Dealtfel, Sabera este fericita bunica a doi nepotei.
Sabera Neeltje Machat vorbeste opt limbi, a vizitat 25 de tari si este autoarea romanelor "Focului deșertului / Femeia Pamântului - 150 de zile singura în deșertul Sinai" (1999) și "Inspirația Sinai - Călătorii în tăcere, puterea de vindecare a deșertului" (2006).

(surse foto1, fotos 2, 3, 4 ,  foto 5 si  fotos 6,7)

In vizita la Sfântul Nicolae

Poveste lui Mos Nicolae este foarte, foarte veche...atât de veche, încât nimeni nu mai stie sa desparta adevarul de nascocire...
Nascut în anul 230 în cetatea Patara din tinutul Lyciei, Sf. Nicolae s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le facea.
Dupa ce i-au murit parintii în urma unei boli necrutatoare, înainte de a porni ca prelat spre Ierusalim, Nicolae si-a împartit averea saracilor si a întemeiat mânastirea Sionului de lînga Myra - capitala Lyciei. Devenit episcop, Nicolae s-a întors în Myra unde a ramas pâna când s-a si stins din viata - în anul 345. Din dorinta Sfântului Nicolae, aici s-a ridicat prima bazilica, devenita biserica ortodoxa - singura biserica în lume ce-i poarta pe drept numele.
Afectata de cutremure si interperii, biserica pastreaza înca astazi urme ale frescelor originale si adaposteste sarcofagul episcopului. Nu de mult, sicriul antic a fost închis în placa de sticla pentru a fi protejat de pelerinii ortodocsi, care doresc sa sarute piatra si sa depuna lumânari. Musulmanii profita de acest lacas sfât crestinilor, dezvoltând în acest oras o adevarata industie turistica (am vizitat Myra în luna mai - anul 2011).
Sfântul Nicolae a ramas cunoscut ca protector al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor şi în special, al copiilor mici.
Legenda spune ca un nobil sarac, avea trei fete de maritat, dar fara zestre nimeni nu le cerea mâna; fetele plângeu în fiecare seara. Auzind despre soarta lor, Sf. Nicolae s-a simtit tare înduiosat si a vrut neaparat sa le ajute. Noaptea, a aruncat pe geam trei saculeti cu bani de aur...Dimineata, când fetele au vrut sa încalte sosetele pe care de cu seara le spalasera si le pusesera la uscat în apropierea geamului, au descoperit banii si tare, tare mult s-au bucurat! Poate la fel de mult cum se bucura fiecare generatie de copiii, când dimineata de 6 decembrie, descopera dulciurile din sosete sau cizmulite!
Ca în fiecare an, în noaptea de 5/6 decembrie Mos Nicolae va veni la geamuri si va vedea copiii care dorm si sunt cuminti; acestora le va lasa în ghete banuti de ciocolata îmbracati în staniol auriu, mere, nuci si mandarine si o legatura de nuieluse frumos colorate (exceptii de la regula sunt deseori întâlnite...); celor mai lenesi si neascultatori, le va pune doar o nuia adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa!
Ce frumoase erau timpurile când îmi pregateam cu emotie cizmulitele! Timpul a trecut... însa cu aceeasi bucurie am retrait momentele, în postura de parinte, alturi de fetitele mele...Si aceste timpuri au zburat....
Legenda însa nu are voie sa moara! Daca nu mai aveti copii carora sa le luceasca ochii de bucurie la descoperirea surprizelor din ghetute, faceti ca mine: daruiti dulciuri unui copil din vecini... Cu siguranta aveti unul care merita sa se bucure de atentia dumneavoastra!
*****************************************************************************
Recomand cu caldura: Pandhora, Mirela, Vania, Nima, Vasile,  Robert, Alina, Geanina, Minnie, Karmapolice, Larisa, Dani, Ema, Aurora, Elly, Stefania, Cafeaua ta, Angi, Diana, Daurel, Anastasia, Tu1074, Vienela, Nicoleta, Anca, Vera, Jurnal albastru, Cristi, XaraNovac, Madi si Onu.

Joaca de-a Litera X

pentru rubrica  Happy Weekend -  initiata de Elly Weis

Vechii greci credeau ca numele are puterea de a ne influenta destinul si foloseau ca metoda de predictie analiza primei litere a prenumelui. Onomantia este o arta divinatorie care se bazeaza pe analiza numelui. Denumirea deriva din greaca veche, unde “onoma” înseamna nume, iar "manteia" – profetie. Aceasta disciplina era intens practicata în vremurile de demult cu scopul de a descifra destinul omului si uneori, chiar pentru a-l determina. Primii si cei mai înflacarati sustinatori ai onomantiei au fost adeptii lui Pitagora.
De la greci, practica a fost preluata mai tarziu de romani, care aveau chiar si un dicton – "Nomen omen" – care ar însemna "Numele atrage soarta". Acestia erau atat de convinsi de puterea numelui de a influenta mersul lucrurilor, încat au extins aplicatiile onomantiei inclusiv asupra localitatilor. Geograful antic Pomponius Mela nota în lucrarea "De chorographia" ca autoritatile romane au schimbat numele orasului  Ilir (actualul port albanez Durres) proaspat cucerit, pentru a-l face mai favorabil Romei.
Una dintre cele mai folosite metode onomantice este analiza primei litere a prenumelui uzual. Prenumele uzual nu este neaparat cel înscris în cartea de identitate, ci cel cu care ni se adreseaza zilnic rudele, prietenii, colegii. Puterea lui de influenta e foarte mare, iar dintre toate literele care-l compun, prima are cel mai mare impact. Ea aduce informatii pretioase despre caracterul si temperamentul nostru, despre felul în care reactionam la stimulii exteriori, la oportunitatile si obstacolele vietii.
În linii mari, nota dominanta a reactiilor poate fi de natura fizica, mentala, emotionala sau intuitiva. Tind sa raspunda:
fizic – cei ale caror prenume încep cu D, E, F, M, N, O, V, W, X
mental – cei ale caror prenume încep cu A, H, J, Q, S, Z
emotional – cei ale caror prenume încep cu B, C, K, L, T, U
intuitiv – cei ale caror prenume încep cu G, I, P, R sau Y
Una dintre regulile onomantice mai putin cunoscute în ziua de astazi sustine ca daca numele contine un numar par de vocale, imperfectiunile fizice tind sa se manifeste pe partea stanga a corpului, în timp ce un numar impar de vocale conduce la imperfectiuni pe partea dreapta.
Atentie! Nu numai prima litera a prenumelui este importanta în onomantie. Prima vocala, de exemplu, ofera indicii interesante cu privire la reactiile instinctive pe care le avem in fata surprizelor, a schimbarilor neasteptate. Astfel, litera X - imprima o atitudine înflacarata si senzuala, magnetism si un inepuizabil apetit erotic, vitalitate si spirit întreprinzator. Sunt creativi, comunicativi si lideri înascuti. Defecte: înclinatia catre placeri si excese, dependente si risipa. Pot fi nepasatori, neseriosi sau iresponsabili.
Daca v-am facut curiosi si doriti sa descifrati tainele numelui pe care-l purtati, cititi: Profetia numelui tau.
Tuturor, un sfârsit de saptamâna minunat! Happy weekend!