Jurnal de Vacanta de vara - Porturi Dunarene

"Cetatea Severinului, alături de Muzeul Regiunii Porţile de Fier, Castrul Drobeta, Piciorul Podului lui Traian sunt doar câteva dintre motivele pentru care turiştii români şi străini merită să se oprească în oraşul-port de la malul Dunării, toate aceste obiective fiind amplasate de-a lungul fluviului. Toate formează de fapt centrul istoric al municipiului Drobeta Turnu Severin, fiecare obiectiv mărturisind trecutul oraşului." spunea un articol ce promitea ca acest complex muzeal va fi redeschis în primavara anului 2015... Din pacate, la mijlocul lunii august 2015 întreaga zona era înca închisa :(

Am dat ocol gardului ce împrejmuia muzeul... De jur-împrejurul Cetatii medievale a Severinului erau amplasati piloni cu informatii despre Piciorul Podului lui Traian... de vazut însa nu l-am putut vedea.
Într-o intersectie - din mersul masinii, am fotografiat o macheta-fragment a Podului lui Traian... macar atât  ;)

Daca la muzeu nu am avut noroc sa intram, ne-am oprit la Monumentul Eroilor în Parcul Rozelor, apoi ne-am întors la Orsova pentru o plimbare cu salupa pe Dunare. (va urma)

Escapadă de Weekend - Nördlingen (1)

14 martie 2015

Nördlingen este un oraș din Bavaria, situat în regiunea Donau-Ries. Orasul a fost întemeiat în mijlocul craterului unui meteorit care a lovit Pamântul în zona Alpilor, acum 15 milioane de ani. Marimea meteoritului a fost estimata a fi cuprinsa între 800 si 1500 m. Craterul are diametrul de 23-25 kilometri si marginile sunt perfect vizibile, marcate fiind de un lant de dealuri. Datorita studierii internationale ale acestui fenomen, cunoscut sub numele de Impactul Ries, orasul Nördlingen a devenit cunoscut în întreaga lume (surse foto 1, foto 2).
Descoperirile din peșterile Ofnet dovedesc ca zona a fost locuita înca din paleoliticul mijlociu. Întreaga regiune este bogata în repere privind cultura cu ceramica liniara (definită astfel pe baza decorului cu linii incizate zis si "bandat"), din neolitic, din epoca bronzului ( "epoca câmpurilor de urne") si epoca fierului (cultura La Tène si cultura Hallstadt).
Tot aici a fost descoperit un castru roman datând anul 85 d. Hr. În anii 259-260 teritoriul a fost luat în stapânire de triburile germanice Alemanii, stramosii germanilor care locuiesc pâna în zilele noastre în sudul Germaniei.
Numele acestei asezari a fost probabil Septemiacum, asa cum apare trecuta pe "Tabula Peutingeriana". Numele "Nordilinga" a fost prima data menționat într-un document în anul 898, ca si curte regală a Dinastiei Carolingiane.


Construcția zidului de aparare a orasului a început în anul 1327 din ordinul ducelui Ludwig al IV al Bavariei. Zidul cetatii include cinci porti cu turn, alte unsprezece turnuri și un bastion.
Zidurile cetatii din Nördlinger sunt cel mai bine conservate ziduri medievale din Germania. Zidul are o lungime de 2,6 km, înconjoara complet orasul vechi si dispune de o pasarelă partial acoperita, întretinuta perfect. O plimbare pe cercul închis al zidurilor dureaza aproximativ o ora si confera o priveliste superba de la nivelul acoperisurilor orasului. (va urma)

Le Mont Saint-Michel (2)

Am închiariat o masină din Paris si după aproximativ trei ore si jumătate de mers, tăind un peisaj format din câmpuri verzi si sate gri (tipice aici sunt casele construite din piatră de râu), a apărut deodată la orizont o piramidă si am strigat "Uite-l!". "Pe cine, unde, ce?!" a întrebat putin iritat sotul meu, pentru că nu-i plac sperieturile, mai ales atunci când este la volan. Eram însă atât de impresionată de imaginea descoperită încât nu am mai putut rosti nimic, doar i-am arătat cu degetul directia în care sa privească. Era Muntele Saint-Michel!

Aerul cald ridicat din câmpie făcea ca "piramida" sa tremure usor, părând o Fata Morgana. Ne-am apropiat tot mai mult, imaginea a devenit tot mai clară si emotiile tot mai puternice. Magica, ireala, fermecatoarea stâncă, se înlălta ca un castel, spre cerul albastru.
Priveam fascinată si parcă nu-mi venea să cred că sunt aici, la Mont Saint-Michel. Atâtia ani am visat această clipă încât acum, abia îmi puteam stăpâni chiotele de bucurie!
Stânca si mânastirea cu aspect de castel se ridică doar 92 de metri, însa impune prin faptul că de jur-împrejur nimic nu este mai înalt de nivelul zero al mării.



Am ajuns la poarta cetatii pe la ora 14. Stiam ca refluxul avea să înceapa în jurul orei 18, asa că am hotărât ca înainte să vizitam cetatea, să dăm ocol stâncii (cu perimetrul de 830 metri), acum înconjurată doar de nisip. Drumul ce duce la poarta din spatele cetatii, coboară lin până la înăltimea zero. Un sentiment straniu te încearcă... Circulă atâtea legende despre repeziciunea cu care reapare marea ("ca un cal în galop") si multimea de nefericiti înecati, încât parca te simti un pic nesigur pe calendarul pe care tocmai l-ai consultat la hotel (se spune ca viteza mareei este de aproximativ un metru pe secunda!). Dar dorinta de a testa cu piciorul gol nisipul umed, mocirlos, băltind pe portiuni largi, este de nestăpânit! Mi-am scos sandalele din picioare si am alergat în nămolul fin si cald, ca un copil poznas.


Doar scoici, melci si urme ale pescărusilor se văd pe întinderea vasta de nisip, modelat ca un mozaic de apa, soare si vânt.


Am savurat plimbarea cu un sentiment pur de libertate si m-am simtit - chiar si asa cu talpile înglodate, că as putea sa zbor. Magnifică experienta, de neuitat!



Dupa tura completă în jurul insulei, am ajuns din nou la baza cetătii, unde ne-am spălat pe picioare la sipot, lânga Pirat - cătelul ce însotea un grup vesel de norvegieni.

Am revenit la poarta principala si... de aici a început o nouă aventură. (va urma)

Sighisoara - Jurnal de vacanta (4)

(Jurnalul de vacanta '12 a început aici cap.1, cap.2, cap.3)

Emotia si curiozitatea cresteau pe masura ce ne apropiam de zidurile groase si poarta centrala... Aveam sa pasim într-una din ultimele cetati medievale locuite din lume!
Citisem multe despre aceste locuri încarcate de istorie si, cu toate ca Sibiul - orasul în care am crescut si trait pâna acum 12 ani, se afla doar la mica distanta fata de Sighisoara, nu am ajuns înca niciodata aici.

Pentru ca ploua si nu era nimeni pe strazi, parea ca burgul ne apartine numai noua. Posibil ca din acelas motiv, muzeul si turnurile sa fi fost închise. Nu ne-a afectat însa si nici cerul plumburiu nu ne-a intimidat. Ne-am plimbat pe stazile pavate cu piatra, am admirat bastioanele, bisericile si treptele tocite de vreme, ne-au zâmbit casele multicolore si teii batrâni, încarcati de flori si ne-am bucurat de liniste si de privelistea oferita de culmile zidurilor.



Am urcat cele 175 de trepte prin pasajul acoperit si am ajuns la "Scoala din Deal", am trecut pe lânga biserica, cimitir si Turnul frângherilor si de aici, am descoperit jocul tiglelor-curcubeu de pe acoperisul Turnului cu Ceas - simbolul Sighisoarei.





Jos în piata, l-am întâlnit pe Vlad Ţepes si m-am oferit sa-l iau sub umbrela. Mi-a soptit ca lui nu-i este frica de putina apa de ploaie ;) si ne-a recomandat sa mergem la casa unde s-a nascut, în Piata Turnului Sfatului - numita "Casa Vlad Dracul", în care functioneaza în prezent un restaurant, sa ciocnim un pahar cu vin în memoria lui.


Am servit o ciorba de fasole în pâine de casa-scobita, ceapa rosie, mititei foarte mari, mujdei de usturoi si am baut un pahar de vin rosu, din "pivnitele domnesti", apoi ne-am continuat drumul spre Brasov. (va continua)