Se afișează postările cu eticheta întâmplari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta întâmplari. Afișați toate postările

miercuri, 27 august 2025

Jurnal de vacanta 2025

Iulie 2025:  Italia - Rosolina Mare, Verona, Malcesine



August 2025: România - Sibiu, Gura Râului, oprire în Győr /Ungaria
10....
11...
12...
13....
14...
15...
16...

marți, 1 august 2023

La taclale

Coafeza mea este nascuta în Turcia, însa traieste de mic-copil aici în Germania si deci, vorbeste perfect germana, este o tipa extravertită si foarte simpatica. Sunt clienta ei de câtiva ani, dar nici acum nu stiu sa îi pronunt corect numele – Fahriye… evit mereu sa ma adresez direct. Dar îmi place mult de ea si orele pe care le petrec în salonul ei sunt placute! 
Dupa cum am spus, sâmbata am avut programare, sa reîmprospateze vopseaua (ca sunt jumatate carunta!) si sa îmi taie vârfurile (ca parul meu devenise dupa permanent, casabil). De ani de zile visez sa am parul lung, dar mereu îl scurtez… cu sau fara motiv! Întreg tratamentul a durat aproape trei ore, timp în care mi-a povestit o multime de patanii! ☺ Ceea ce imi place la ea, este ca povesteste cu foarte mult umor. 
Este divortata de câtiva ani si cei doi fii sunt în grija ei. Pentru a face fata cheltuilelilor, mai are înca un mini-job la sfârsit de saptamâna! 
Fiul cel mare este student, cel mic a terminat liceul si scoala lui tocmai a organizat “excursia de absolvire” la Paris! Zice ea “800 de Euro pentru doar patru zile, este pentru mine mult prea scump, însa cum sa interzic fiului meu excursia?!” Si de fapt cum s-a desfasurat excursia?! A nimerit exact zilele de revolta din Paris… Autocarul ar fi trebuit sa fie înainte de orele amiezii la destinatie, însa a ajuns seara târziu, pentru ca majoritatea strazilor au fost blocate de politie sau manifestanti! În plus, hotelul lor nu a fost într-un cartier bun! Peste drum, lânga alimentara, ziua se vindeau droguri si seara ardeau lazile de gunoi si chiar autoturisme! În camera au avut doua paturi cu noptiere si un raft-de-perete cu patru compartimente. Zice ea “I-am calcat tricouri si camasi, sa aiba de schimb, sa arate bine”… dar bietul copil nu a avut dulap cu umerase, toate hainele au rams mototolite în geanta de voiaj. 
Pe durata sejurului au facut un tur al orasului, fara vizitare de muzee. Toti si-au dorit macar sa urce în Turnul Eiffel dar si acesta era oficial-închis, de teama actelor de vandalism! S-au dat o tura cu vaporasul, pe Sena si... cam asta a fost excursia. Programat era sa paraseasca Parisul dupa-amiaza, însa de teama blocajelor, organizatorii au hotarât sa plece în zori de zi! Din cele patru zile, a petrecut una si jumatate în autocar!…"Si, puff, asa au zburat 800 de Euro!” 
Cele câteva zile cât cel mic a fost în Paris, si-a propus cu celalat fiu sa faca mici festine, pentru ca, zice ea “cel mic este mofturos, iar acum, fara el, am avut de gând sa mâncam în fiecare zi mâncaruri pe care din cauza mezinului nu le gatim”. Ei… ce s-a întâmplat de fapt?! Au mâncat doar morcov fiert si pâine prajita! Cel mare a facut o gastroenterita virală! Cu febra, cu varsaturi si diaree, cu deshidratare extrema, ca în noaptea cu pricina a trebuit sa îl duca la urgente! Si dupa ce a stat pâna la ora 4 dimineata pe coridoarele spitalului, speriata si îngrijorata, si-a adus baiatul acasa, a dormit doua ore si dimineata a plecat ”proaspata” la serviciu! Mesajele mezinului din Paris au continuat triste, acum nici macar cartea de debit nu îi functiona! Mama a trebuit în pauza de masa sa fuga la banca, sa clarifice, sa deblochetze cardul pentru ca baiatul nu a primit bani cash pentru excursie. Cândva seara a ajuns acasa, a intrat la dus si… a picat, efectiv s-a prabusit pe gresie! Of Doamne! Dar zice ea “cândva mi-am revenit, ca mi-a fost frig! M-am ridicat si m-am dus sa-i fac un ceai fiului bolnav!” 
A doua zi s-a dus la medicul de familie si a povestit incidentul si zice ea "pentru urmatoarele saptamâni am o multime de programari la medici de specialitate: neurolog, cardiolog, endocronolog... Ok, o sa fac toate analizele si examenele medicale, însa sunt sigura ca totul a fost doar supra-stress!"...
Nopatea a fost furtuna, a plouat si a batut vântul extrem… Tocmai reusise sa adoarma, când o bubuitura puternica s-a produs în imediata ei apropiere. Zice “Acum câtiva ani am schimbat ferestrele si la dormitor, capacul care acopera nisa de deasupra geamului, unde se ruleaza jaluzeaua, începuse în ultimul timp sa se clatine, când afara era vijelie” Ei, capacul a rezistat exact pâna în noaptea aceeal! Si acum, în cadere a smuls si bucatile de ghips cu care fusese fixat pe perete! A apreciat pagubele cu ochii între-deschisi, a scuturat plapuma de ipsos si a adormit la loc. Zice zâmbind “Se spune ca persoanele pesimiste atrag fenomenele negative… dar eu nu sunt pesimista! Se spune ca persoanelor darnice, viata le întoarce darnicia înzecit înapoi! Eu ajut pe toata lumea, sunt darnica, sunt miloasa… dar ghinionul ma urmareste una-ntruna!”. Mi-a venit sa o iau în brate de mila, dar am stiut ca nu asta ar fi asteptat, asa ca am râs împreuna cu ea si am zis “daca ai spart cumva o oglinda, sunt sigura ca acum traiesti ultimele ghinioane din al saptelea an. Poate chiar de mâine, soarele va straluci si pe strada ta!”♥♥♥
De ce am povestit toate acestea?! Pentru ca sunt sigura ca unele mame se vor recunoaste aici si... sfatul meu este sa "puneti frâna" din timp, sa va menajati, pentru ca „black out“-ul a devenit o boala frecventa în zilele noastre! Termenul medical pentru aceasta este „sincopă” și este definit ca o pierdere scurtă a conștienței cu pierderea tensiunii musculare, care netratata, poate duce în continuare la căderi psihice si fizice! Va doresc numai bine! ♥

luni, 13 ianuarie 2014

Totul e bine când se termină cu bine

... am spus eu! Iar Helmut a zis "Ende gut, alles gut" si-acum putem din nou sa râdem, însa...toata duminica am fost întorsi pe dos si nimic nu ne-a priit! Sa va spun de ce:
Duminica dimineata, ca de obicei, sotul meu a dat fuga la brutaria din coltul strazii sa cumpere chifle proaspete, pentru micul dejun - singurul din saptamâna. Apoi - pentru ca îi era în drum, a trecut pe la automatul bancar, sa ridice ceva bani de buzunar pentru saptamâna ce urmeaza.
Când a ajuns acasa, palid si cu vocea stinsa mi-a spus: "De pe contul nostru lipsesc în jur de 2500 euro". Este clar ca dupa asa o veste, am devenit si eu palida si pofta de mâncare ne-a trecut la amandoi!
Pe extractul de cont era trecut faptul ca la data de 7 ianuarie s-a facut decontarea cardului de credit (MasterCard Gold) dar suma nu era detaliata. Este drept ca si înainte si dupa Craciun, am comandat câteva carti si CD-uri prin Amazon si am platin online dar... în niciun caz de 2900 euro! Am analizat situatia si pe fata si pe dos si ne-am spus ca daca ar fi vorba despre un hacker, s-ar fi servit cu o suma mai mare! Asa ca ne-am facut curaj ca nu poate decât sa fie vorba despre o greseala - o virgula pusa aiurea!!!! Incertitudinea asta ne-a macinat toata ziua si nici de dormit nu am dormit deloc bine azi noapte!
Azi dimineata la ora deschiderii, sotul meu a fost în fata bancii. A cerut duduii de la ghiseu extrasul de cont al cardului Master si a depistat din prima privire neregula! Cineva platise din contul nostru doua bilete de avion din sau spre Singapore! Un superb cadou de Craciun, nimic de zis!
2x (1304,45+22,83) = 2654,56 Euro
Functionara de la banca noastra s-a implicat ca si când ar fi fost vorba despre contul ei si dupa lungi discutii telefonice cu compania aeriană Swiss a lamurit problema. Un functionar dintr-un oarecare birou de calatorii, a facut rezervarile de zbor si din neatentie a inversat primele doua cifre ale numarului de card. În loc de 45XXXXXXX - cum se numea cardul turistilor, a înregistrat numarul 54XXXXXXX, rețelele computerizate au recunoscut existenta unui card valabil cu acest numar si tranzactia bancara a fost acceptata. Cardul însa era al nostru!
Bineînteles ca de astazi am blocat cardul si am pretis un altul nou - ca ce sa facem?! Fara - nu se mai poate trai în "lumea civilizata"! "Este rau cu raul, dar mai rau e fara rau!"
De data aceasta banii s-au recuperat si în câteva zile îi vom avea din nou pe cont!
Concluzia: Daca esti vigilent, reactionezi rapid si banca îti este fidela si te sprijina, poti sa notezi ca... ti-a mai surâs o data norocul în viata!
PS: Duduia de la ghiseu a primit astazi dupa-amiaza de la noi, un buchet de flori si o cutie cu ciocolata "Merci" pentru prompta actiune.

luni, 16 ianuarie 2012

Menționez: sunt blondă... aveți timp de-un zâmbet?

Undeva în România, ninsoare abundentă, zăpadă multă pe carosabil, trafic îngreunat ... Un camion e urmat la mică distanță de un BMW X6.
BMW-ul se chinuie sa depăsească şi la un moment dat chiar intra în depăşire; în dreptul cabinei camionului, din BMW, o blondină
superbă, drăgălasă şi cu ochi albastri, coboară geamul şi strigă soferului din camion:
- Hei! Sunt Mirela şi sunt blondă! Vezi ca-ți cade marfa din camion!
Soferul se uita la ea, întoarce capul şi rulează mai departe cu aceiaşi viteză. Faza se repeta de câteva ori... încercări de depăşire, claxoane, acelaşi rezultat.
La un moment dat, camionul trage pe dreapta, întro parcare.
Vizibil iritată că bunele ei intenții au rămas în zadar, Mirela-blonda merge direct la tip:
- Auzi, sunt Mirela şi sunt blondă şi de o ora tot îți spun ca pierzi marfa din camion. Esti surd sau faci pe smecherul ?
- Sunt Vasile, sunt brunet, nu sunt surd, nu sunt smecher, sunt răspunzator cu deszăpezirea şoselelor şi împrăştii sare pe drum...
(Banc primit pe email, de la Isabela; fotografia - împrumutată de aici)
PINGBACK: lecturirecenzate.ro, zinnaida.ro, povesti-si-povestiri.blogspot.com.

marți, 6 septembrie 2011

La cinema

Pentru ca ieri a plouat toata ziua, m-am gândit ca ar fi o buna idee sa mergem la cinematograf. Nici nu-mi mai amintesc de când nu am mai vazut un film de desene animate!
Marlene este fan "Lillifee" (are chiar si lenjerie de pat Lillifee!) si si-a dorit neaparat sa vada "Printesa Lillifee si unicornul", film caruia tocmai i se face mare reclama pe posturile de televiziune dedicate copiilor. Felix si-ar fi dorit sa vizioneze "Vicky vikingul", dar pentru ca acest film va rula cândva - saptamânile viitoare, a acceptat totusi sa ne însoteasca la "un film de fete". (Ce a urmat... a dovedit exact contrariul! Lillifee nu este un film "pentru fetite"!))
Am pornit cu entuziasm, însa... câte am mai patimit!
În primul rând, nu ma asteptam ca biletele de intrare la un film animat sa fie atât de scumpe! Am platit 19,50 euro pentru noi trei! (tariful este 6€ pentru copii si 7,50€ pentru adulti - ca la un film cu actori si decoruri scumpe!).
Ne-am ocupat locurile si dupa programul de reclame, a început filmul nostru. Printesa Lillifee si prietenii ei, porcusorul Pupsy si ariciul Igor, tocmai calatoreau spre Bluetopia sa duca înapoi acasa un bebelusul de unicorn. Drumul ducea peste munti si vai si când au ajuns în regiunea cu zapezi vesnice toti au suferit de frig. Ba mai rau, printesei i-au înghetat aripile si bagheta fermecata si-a pierdut puterea magica, faza la care Marlene a început sa plânga si Felix m-a strâns puternic de mâna. Am luat-o pe Marlene în brate si le-am soptit copiilor ca este doar un film si ca toate filmele, cu siguranta si acesta se va termina cu bine. Felix, fara sa-mi lase mâna din strânsoare m-a întrebat: "Promiti?!" Dupa ce am încuvintat, Marlene s-a oprit din plâns...
Între timp printesa si prietenii ei au ajuns la destinatie, dar aici, un print rau, teroriza întregul tinut, îmbracând în blocuri de gheata pe oricine se împotrivea poruncilor lui. În momentele de plictis, printul zapezilor ochea cu bulgari de zapada, folosind ca tinta pe fratele geaman, care era deasemenea încremenit în gheata. Marlene si-a ascuns capul în bluza mea si nu mai privea spre ecran decât cu o jumatate de ochi...
Momentul în care printul a început urmarirea protagonistilor si Pupsy a fost încastrat întrun cub de gheata, a fost momentul în care Marlene m-a rugat cu lacrimi fierbinti, sa plecam acasa, ca ea nu mai vrea/poate sa vada!
Asa ceva nu am patit niciodata cu fetele mele... Situatia a fost în premiera! La asa ceva nu ma asteptam! Ce sa ma fac?!
În primul rând nu-mi venea sa cred ca cei doi copii pot fi atât de sensibili si naivi, iar în al doilea rând ma gândeam ca pornisem cu dorinta de a le fac o bucurie si... daca am fi plecat, povestea lui Lillifee ar fi ramas o poveste trista fara sfârsit si seara noastra o amintire urâta! Am hotarât sa ramânem si am formulat decizia cât am putut de pueril! Am spus: "Daca plecam acum, este ca si când am abandona un prieten drag în momente grele, exact când ar avea nevoie de ajutorul nostru. Lillifee este prietena noastra si doar daca noi ne uitam în continuare la film, printesa si prietenii ei vor reusi sa iasa din necazuri. Lillifee îsi va recapata puterile din privirile noastre"... Cu ceva încredere, copiii si-au concentrat privirile si nu am mai auzit decât din când în când câte un suspin, pâna când bebelusul unicorn si-a regasit parintii si în tara de gheata a venit primavara. Apoi, Felix a rasuflat usurat si Marlene a început din nou sa zâmbeasca... Cei doi frati printi s-au iertat si împacat, localnicii au fost eliberati din cuburile de gheata, Lillifee a zburat înapoi, împreuna cu porcusorul si ariciul si filmul s-a terminat în happyend. În sala copiii au aplaudat, iar lacrimile din ochii Marlenei erau deja uscate. Eu însa mi-am spus: "Prea curând nu ma voi mai oferi sa merg cu cei doi nepotei la cinema!"
La iesirea din sala, ne-am jucat pe coridoarele cu exponate din filme, am facut fotografii cu Lillifee si unicornul si drama a fost uitata. În prima librarie care ne-a iesit în cale am cumparat cartea dupa care a fost inspirat filmul... A fost o seara plina de aventura!

luni, 18 iulie 2011

Conflict

- Tata a spus "Niciodata nu este prea devreme fiule!" dar mama, nu si nu! m-a tras de mânuta afara!
PS: asa ne-am imaginat noi monologul, de pe partea cealalta a trotuarului :))
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ping: Teodora, Lumi, Vania, Caius, Hai ca se poate, Lunapatrata, Teo.

miercuri, 9 februarie 2011

S-a ridicat ceata...

Dupa ceasul meu, zorii de zi nu erau departe, însa noaptea rămăsese parcă încâlcita între ramurile golase ale copacilor si ceata extrem de deasă, conferea un plus de mister strazii. Ciudat era si faptul ca în afară de mine, nu mai era nimeni pe drum, nu trecea nici măcar o masină! Umbre fantomatice cresteau si se micsorau, sub lumina lăptoasa a lămpilor si parca si pasii mei pe trotuarul plin de pietricele, produceau un ecou ciudat. Sentimentul ca totul era altfel decât normal, crestea pe măsură ce mă apropiam de statia de autobuz. Aveam senzatia ca imediat se va întâmpla CEVA... Mi-am continuat însa linistita drumul, m-am bucurat sa inspir aerul rece si umed si am privit ca vrăjită, vălul de diamante ce acoperea gazonul parcului de vizavi. Efectul de ireal s-a majorat odata cu aparitia luminitelor din capătul străzii. Farurile autobuzului ce se apropia încet de mine, pareau doi Sori iesiti în toiul noptii la plimbare. Motorul suna silentios, chiar înfundat, dar în momentul în care a frânat lângă mine, autobuzul a oftat adânc, din toate îmbinările. Usile au pufăit puternic la deschidere, am urcat cele doua scări din dreptul soferului si... am înmărmurit. Doi ochi de mops obosit si nervos, ma priveau de sub sprâncenele cărunte si stufoase. Cearcanele atârnau în pungi de diverse mărimi, până în dreptul mustătii lungi si pleostite, ce depăsea cu mult lungimea bărbii - si ea răvăsită si neîngrijită. Câteva suvite de păr lungi si unsuroase, coborau peste gulerul cămasii, completând aspectul grotesc al celui ce stătea cu mâinile pe volan... Puterea obisnuintei a învins stupoarea, altfel nu-mi pot explica de unde am avut forta de a spune "Bună dimineata". Pret de câteva secunde m-am gândit că am păsit într-un film în care tocmai se turna tabloul cu transportul detinutilor spre Sing Sing. Am privit spre călători, dar am recunoscut figurile celor cu care sunt obisnuita în drumul meu matinal spre servici. Cu o voce de "cave man", soferul mi s-a adresat: "Eliberati zona de închidere a usilor!" Primul impuls a fost sa cobor, dar zâmbetul călatorului de pe a doua bancheta mi-a dat curaj să avansez. În timp ce mă asezam lânga el, mi-a soptit chicotind: "Si eu am fost la fel de socat... Până acum a condus impecabil!" Si asa a condus pâna la statia mea de destinatie.
Apoi întreaga zi s-a derulat fără a se fi întâmplat acel CEVA! Dar mâineeeee.... De fapt asta voiam sa va spun încă de la început :)) Ce sa va mai plimb prin ceata?! Mâine plecam într-un mini-concediuuuuu! La schiiiiiii! Va pup si sa ne recitim sănătosi peste câteva zile! ;)

marți, 18 mai 2010

Hotii si prostii

Pentru ca Tetris tocmai abordeaza tema, am sa povestesc si eu câteva întâmplari din concediile în România:
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Categoria: "Prosti dar veseli"
Eram la restaurant, noi doi, fetele, mama si fratele. De fiecare data când venim în România, avem o pofta nebuna de mici la gratar, deci pentru noi patru, am comandat 20 de mititei. Ceilalti au cerut altceva dar când au sosit micii la masa, li s-a facut si lor pofta deci au întrebat politicos chelnarita:
- Sunteti amabila sa ne aduceti si noua 10 mici?
Raspunsul a venit mai repede ca gândul:
- Imposibil! Numa' bucataru' stie cum i-a scos si pe astia!
Noi am izbucnit instantaneu în râs si ea a plecat zâmbind amar. Noi am râs ca "e proasta dar sincera" Am împartit micii la sase si ne-am bucurat ca nu am comandat de la bun început 30 de mititei. Bucatarul ar fi reusit cu siguranta sa-i formeze din aceeasi cantitate de carne... Însa de ce a zâmbit chelnarita asa amar, nu o sa aflam niciodata!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Categoria:"Proasta dar nu scandalagioaica"
În Germania, când cumperi ceva, oricât de mic, primesti produsul într-o plasa de plastic. Despre rest, ce sa spun?! Fara exceptie, pâna la ultimul cent. Cu aceasta civilizatie m-am obisnuit atât de tare încât am uitat pur si simplu de unde vin!
Eram în concediu în Sibiu si în plimbarile prin magazine am gasit o pereche de pantofi draguti, de calitate si la un pret accesibil. I-am cumparat, am întins banii caseritei si asteptam sa-mi dea restul, cred ca 3500 lei (bani vechi, adica aproape 1 Euro). A închis casa si se pregatea sa-mi întoarca spatele, dar pentru ca eu am privit-o atât de consternata, a facut efortul de a-mi spune "nu am bani marunti!", fara sa-si ceara macar scuze. Am ridicat din umeri si n-am stiut ce sa spun, am vrut sa-mi iau pantofii, dar erau înca neîmpachetati pe tejghea. Am mormait:
-Aveti cumva o punga?
A spus " 4500" si caseria a facut binnng, semn ca marcat si ca asteapta banii.
Eu am privit parca hipnotizata de tupeul ei, i-am dat 5000 lei, am primit o punga subtire ca o foaie de ceapa, care s-a si rupt, înainte sa ies din Magazinul Dumbrava.
Sotul meu nu a înteles nimic, nu i-am tradus, mi-a fost rusine. Mult timp însa m-am gândit nu atât la cât de nesimtita a fost vânzatoarea ci la cât de degajat s-a purtat, ca si când asa ar fi fost normal sa se întâmple...
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Categoria: "Muti si doar pe jumatate prosti"
De câte ori urcam în taxi, l-am învatat pe sotul meu sa nu scoata un cuvânt, pentru ca am observat ca de câte ori eram auziti vorbind nemteste... ceasul taxa dublu! Asa am învatat sa ne protejam de a fi jefuiti.