Mondialul FIFA, încheiat cu o ironie perfectă

💥RECOMAND💢: ... pentru poze 😇 merita! 

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Campionatul Mondial FIFA s‑a încheiat cu o scenă memorabilă — Trump, Președintelui Statelor Unite, a fost nevoit să înmâneze medaliile și să felicite oficial Selecționata Spaniei, proaspăta Campioană Mondială — aceeași Spanie cu care declarase public că nu dorește să mai aibă niciun fel de contact. Contrastul dintre declarațiile politice și realitatea ceremoniei a fost delicios. 🤭 Un moment de râs‑plâns, involuntar ironic, care pentru mine a devenit punctul culminant al turneului. Mi‑a plăcut enorm. 😁

Iar ironia sorții a fost completă. După episodul care a stârnit reacții în întreaga lume — anularea cartonașului roșu al fotbalistului Statelor Unite, cu sprijinul președintelui FIFA, Gianni Infantino — soarta l-a readus exact în postura pe care o evita. Infantino i‑a fost alături și la Ceremonia de premiere, întregind un tablou de umilință protocolară, involuntar comic, care a pus punct turneului într‑un mod aproape cinematografic.🎉🎈🎊

Privind această scenă, se naște un vis simplu... Cum ar fi dacă și marile tensiuni ale lumii s‑ar liniști brusc, printr‑o reglare de conturi naturală, un fel de ironie a sorții care să pună hrapăreții geopolitici cu botul pe labe, ca pacea și dreptatea să poată respira... Cred că ar fi FINALA globală pe care am aplauda‑o toți, la unison.

Sportul curat, fair play, e recunoscut și admirat fără să aibă nevoie de limbaj, la fel ca muzica, pe înțeles universal. Nu contează unde te-ai născut sau ce limbă vorbești, frumusețea lui trece peste orice diferență și unește oamenii în aceeași emoție.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

🏆 Clasament titluri mondiale FIFA 

▪︎ Brazilia – 5 titluri — 1958, 1962, 1970, 1994, 2002

▪︎ Germania – 4 titluri — 1954, 1974, 1990, 2014

▪︎ Italia – 4 titluri — 1934, 1938, 1982, 2006

▪︎ Argentina – 3 titluri — 1978, 1986, 2022

▪︎ Franța – 2 titluri — 1998, 2018

▪︎ Uruguay – 2 titluri — 1930, 1950

▪︎ Spania – 2 titluri — 2010, 2026

▪︎ Anglia – 1 titlu — 1966

Tristeti de primavara, coincidente bizare!

Saptamâna trecuta, catelul vecinilor nostri a murit de batrânete. Catelul Felix - un maidanez adoptat în urma cu 8 ani de la azilul animalelor, a murit exact la 15 ani dupa ce i-a fost înregistrata nasterea, pe 19 martie! O coincidenta tulburatoare pentru stapânii lui... Bizara potriveala!
Obisnuiti sa faca lungi plimbari, cel putin de trei ori pe zi, golul lasat de catel în viata vecinilor mei este mare. Felix a fost un membru al familiei...
Zilele trecute au fost foarte ocupati cu formalitatile impuse de deces si timpul s-a scurs mai repede ca de obicei. Acum ca totul a trecut, nu-si mai gasesc ritmul, le lipseste enorm prietenul patruped.
Ieri, pentru ca vremea a fost superba, ne-am gândit sa-i invitam la o plimbare la marginea orasului. Fara un țel anume, am înconjurat lacul Ilse, am taiat câmpurile si am ratacit câteva ore între imas si padure. Am admirat natura si am povestit despre una, despre alta.  Ei si-au amintit de plimbarile cu Felix-ul lor, noi ne-am amintit de Felix si Marlene - nepoteii cu care am fost deseori la lac. Pentru ca saptamâna viitoare Felix si Marlene vor veni câteva zile în vacanta la noi, ne-am propus sa refacem traseul împreuna cu ei, daca vremea va fi prielnica.

În drum spre casa, am trecut pe langa un parc amenajat pentru freestyle-BMX si am privit câteva minute copiii care urcau în viteza pantele, sareau peste hopuri si încercat tot felul de acrobatii. Vecina spune "Ati putea veni cu nepoteii aici, saptamâna viitoare." Am spus "Ah, nuuuu, nepotii nostri nu sunt atât de... curajosi si salbatici. Felix este chiar prudent, uneori exagerat! Dar daca ar fi sa-mi imaginez ca unul din ei si-ar dori sa probeze acest sport, atunci aceea ar fi Marlene! Ea este mai curioasa si mai îndrazneata." Am povestit în continuare cum exact de ziua ei, la doi anisori, Marlene a avut mâna în ghips! Am râs amintindu-ne cu cât curaj si-a acceptat atunci soarta si cu câta seninatate ne-a povestit patania,multe luni la rând. A fost "vedeta" familiei!
Astazi la ora amiezii suna telefonul... Mama lui Felix si a Marlenei ne spune ca tocmai s-au întors de la spital. De dimineata, cei doi copii au iesit în parcul din cartier cu bicicletele si Marlene a cazut atât de rau, ca si-a rupt mâna! Oh, Doamne! Are mâna dreapta în ghips!
Dupa ce am cugetat îndelung asupra noii situatii, am decis totusi sa ne asumam raspunderea si sa-i primim mâine pe copii. Suntem constienti ca Marlene este acum ca un bebelus, trebuie spalata, îmbracata si hranita. Joia care vine, va trebui sa fie înapoi în München, pentru ca are o noua programare la radiologie. Tja... frumoasa vacanta! Ciudate coincidente!

Tragere la sort

Continuând initiativa lui Gigi - Cartea calatoare, cele doua volume "Secrete si tradari" ale Dianei Chamberlain vor porni din nou spre România, pentru ca în urma tragerii la sort, câstigatoare este INA.

Draga Ina, astept sa îmi comunici pe email, adresa la care sa trimit plicul. Tare m-as bucura ca în final, romanul sa ajunga la fiecare din bloggerii care doresc sa îl citeasca. Grija cu care lecturam, este totodata un semn de respect pentru toti cei implicati în scrierea, editatea si publicarea unei carti.
PS: Am aplicat pe coperta primului volum o lista, pe care sa ne scriem numele toti cei la care va ajunge cartea calatoare ;)

O poveste incredibila, dar adevarata

Am spus ca nu mai scriu pe blog, dar iata ca nu ma pot abtine sa nu fac public o poveste pe care tocmai am aflat-o dintr-un film documentar. Am abonament la WATCHEVER (Video-on-Demand) si aici am descoperit filmul "Searcing for Sugar Man" (coproductie suedezo-britanica, 2012), film care a câștigat premiul BAFTA (British Academy of Film and Television Arts) pentru cel mai bun documentar la cea de a 66-a editie a Academiei Britanice de Film (Londra, 2013) și două săptămâni mai târziu, Premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar la cea de-a 85-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film (Hollywood 2013).
Din pacate, nu cred ca multi au auzit despre Rodriguez... Povestea lui de viata merita sa fie facuta public - pe mine m-a impresionat pâna la lacrimi! Sixto Díaz Rodríguez s-a nascut în Detroit (10 iulie 1942) într-o familie de emigranti mexicani, a ramas în Detroit si traieste de peste 40 de ani în acelasi apartament modest, într-un cartier industrial.
La începutul anilor '60 - pe când avea 16-18 ani, Rodriguez umbla prin oras cu chitara în spate si cânta în diverse cluburi si cafenele. Textele cu înteles profund si melodiile proprii în stil folk-rock, sunt inspirate din viata de zi cu zi, din experientele personale, din contactul cu lumea si cultura acelor vremuri. Vocea lui cu un timbru aparte, a atras atentia producatorilor Dennis Coffey, Mike Theodore si Steve Rowland, care au recunoscut imediat în Rodriguez un talent de cel putin nivelul lui Bob Dylan si i-au propus colaborarea pentru editarea unui album. În septembrie 1969 proiectul s-a materializat si "Cold Fact" (Tera-Shirma Studio, Detroit) a fost pus în vânzare. Ghinionul a fost ca albumul nu a avut deloc priza la public.
În anul urmator, producatorii înca entuziasmati si convinsi ca Rodriguez este un talent extraordinar, editeaza un al doilea album, intitulat "Coming from Reality"(Lansdowne recording studios, London), însa si acesta se vinde în doar câteva zeci de exemplare! Rodriguez renunta cu amaraciune la ideea de a deveni star si se reîntoarce la vechea lui viata. A studiat filozofia la Wayne State University, a absolvit si dobândit titlul de Bachelor of Philosophy, dar a lucrat întreaga viata ca muncitor în constructii. A devenit tata a trei fete (Regan, Sandra si Eva) si pentru a-si întretine familia, a acceptat orice fel de munci, de la lucrari de reparatii, la zidarie, tâmplarie sau ajutor-caraus la mutat dintr-o locuinta în alta.

"Daca omul este sarac, asta nu înseamna ca visele lui nu mai pot fi mari, ca sufletul lui nu e nobil sau ca nu detine bogatie sufleteasca" spune una din fiice, într-un interviu publicat în film. Mediul în care traiesti poate sa frâneze visele si sa coboare asteptarile, dar niciodata nu omoara speranta! Rodriguez s-a ocupat ca fiicele lui sa aiba contact cu artele, au vizitat împreuna muzee si vernisaje si le-a învatat sa nu-si accepte niciodata stampila de "om-nevoias". S-a angajat social si politic si cel mai curajos act al vietii lui a fost sa candidze în anul 1989 la functia de primar în Detroit, alegeri pe care însa nu le-a câstigat.
Viata lui s-a desfasurat decent, fara sa banuiasca vreodata ca într-un alt capat de lume - în Africa de Sud, numele RODRIGUEZ este rostit cu mare-mare onor. La sfârsitul anilor '70, într-una din excursiile ei la Cape Town, o turista americanca a adus în valiza un exemplar al albumul "Cold fact". Era vremea când în Africa de Sud domnea regimul de asuprire rasială si politica de apartheid împiedica accesul populatiei la viata normala, cenzurând totul - jurnalistică, televiziune, muzică, literatură. Era vremea când dorinta de schimbare era acuta si textele interzise erau copiate-pirat si transmise "pe sub mâna". Asa a fost copiata si propagata muzica lui Rodriguez.
Mișcările de protest ale populației erau tot mai frecvente, mai ample si... revolutia a avut nevoie de un imn. "Establishment Blues" a devenit cântecul solemn al marii miscari de eliberare; "Can't Get Away" a reprezentat trezirea la realitate, motivând dorinta de schimbare a sud-africanilor. Melodiile lui Rodriguez au fost fredonate de toata lumea, în întreaga Africa de Sud si autorul lor era considerat un erou. Pentru ca în afara de cele 30 de melodii nu cunostea nimeni niciun amanunt din viata privata a autorului, circulau diverse legende în legatura cu Rodriguez. Una spunea ca muzicianul, dupa ce a publicat cele doua albume, si-a dat foc pe scena în timpul unui concert si a ars în fata publicului, dovedind cel mai bizar si grotesc mod de sinucidere din istoria muzicii rock. Alta sustinea ca muzicianul - un geniu neînteles de contemporanii sai, dupa ce a sustinut pâna la final un concert pe timpul caruia a fost fluierat si huiduit, a spus cu voce calda si calma "Thanks for your time, then you can thank me for mine, and after that's said forget it" [text din melodia "Forget It"/"Cold fact"], s-a aplecat apoi a scos pistolul si s-a împuscat în tâmpla. O alta legenda spunea ca autorul acestor minunate melodii a decedat în închisoare, în urma unei supradoze de droguri. Imaginatia adoratorilor lui Rodriguez a tesut povesti cu sfârsit dramatic, misteriozând firea artistului si întretinând mitul. Fapt este ca albumele cu cea mai mare vânzare în Africa de Sud sunt: "Abbey Road" - Beatles, "Bridge over Troubled Water" - Simon & Garfunkel, "Cold Fact" si "Coming from Reality"- Rodriguez. Timp de 40 de ani, melodiile lui Rodriguez au fost mai fredonate decât melodiile lui Elvis Presley.
Întâmplarea a facut ca un anume Stephen Segerman, poreclit "Suger" (din cauza pronuntiei numelui foarte asemanatoare cu pronuntia cuvântului "zahar"), mare fan Rodriguez, s-a ambintionat sa descopere cine este cu adevarat misteriosul Rodriguez, compozitorul melodiei "Sugar man". Împreuna cu jurnalistul Craig Bartholomew Strydom, au antrenat în cercetarile lor prieteni si cunostinte, au inserat anunturi în ziare si au initiat o pagina web - gen "forum", cu tema "cine cunoaste amanunte despre Rodriguez". Discurile lui Rodriguaz erau vândute în continuare, banii însa nu erau încasati de autor, dovezile duceau spre directii moarte. În SUA numele nu spunea nimanui nimic, nici macar muzica nu era conoscuta de nimeni. Pâna când într-o zi, pe baza unui text din "Inner City Blues" cercetarile i-au dus spre cartierul Dearborn din Detroit si spre producatorul Mike Theodore. Contactat telefonic, acesta s-a amuzat auzid legendele despre sinucidere si foarte sigur, le-a spus ca Rodriguez traieste. În cel mai scurt timp, echipa de "detectivi" a luat legatura per e-mail cu mezina cântaretului, Eva Rodriguez care nu întelegea cum si de ce, Africa de Sud este atât de interesata de viata tatalui ei. Dupa discutii si scurte interviuri, Rodriguez a acceptat invitatia de a veni în Cape Town. Era începutul lui martie 1998. Rodriguaz a sosit însotit de cele trei fiice carora nu le venea a crede ca sunt asteptati de limuzine la aeroport, ca sunt condusi în cel mai luxos hotel - cu mobilier si covoare albe, ca reporterii roiesc în jurul lor, ca sunt urmariti permanent de paparazzi. Tatal Rodriguez nu este exaltat, el îsi pastreaza permanent calmul, fetele însa marturisesc ca se simt ca Madonna în culmea succesului. Modul în care Rodriguez accepta totul rezervat si modest, induce dubii si multi producatori si jurnalisti cred ca nu este vorba despre adevaratul Rodriguez. Pentru toti este greu de acceptat ca "marele Rodriguez" idolatrizat de generatii în Africa de Sud, este un om atât de simplu si fara pretentii! Momentul în care acesta declara ca nu are nici macar formatie de acompaniament pentru concertul organizat la Bellville Velodrome, chiar si specialistii în muzica încep sa aiba îndoieli...  pâna în momentul în care artistul a pus mâna pe chitara si cu vocea incomparabila, a interpretat melodiile adorate. Scepticismul a fost spulberat într-o clipita. Rodriguez a sustinut 6 concerte acompaniat de formatia Big Sky, din Cape Town (Willem Möller, unul din componentii bandului, declara ca initial formatia fusese invitata sa cânte în deschiderea concertelor) si de fiecare data salile au fost umplute pâna la refuz. La fiecare concert, atmosfera a fost asemanatoare cu Woodstock Festival. Zeci de mii de spectatori, de toate vârstele si culorile, au ovationat numele celui considerat "cult icon", au dovedit ca stiu pe de rost toate textele si au asteptat ore în sir sa primeasca un autograf. S-ar fi putut crede ca masa aceasta de adoratri îl va intimida pe Rodriguez, ca succesul îl va coplesii, însa artistul a dovedit total profesionalism, dând impresia ca a ajuns acolo unde si-a dorit toata viata. Se spune "Home is Acceptance" - omul este acasa acolo unde este acceptat, recunoscut si respectat. Cu toate ca Rodriguez s-a nascut si a trait la celalalt capat al Lumii, în Africa de Sud s-a simtit "acasa", a avut senzatia ca a ajuns acolo unde a vrut sa fie dintotdeauna - pe scena, în fata fanilor.

Ce înseamana soarta?! Fiecare visam ca într-o buna zi sa ne descoperim talentul si menirea, calitatile si capacitatile pe care le avem sa fie vizibile pentru toti cei din jur, sa ne fie recunoscuta valoarea, sa fim priviti cu simpatie si onor. Pentru Rodriguez faima a venit târziu, dar... câti dintre noi nu pierim fara sa fi dovedit ca în noi zace ceva special?! Cei mai multi murim fara sa fi trait magia unor astfel de momente! Povestea lui Rodriguez arata ca nimic nu este imposibil, ca soarta ne poate oferi surprize placute si ca viata se poate schimba ca în basm!
Dupa turneul din anul 1998, Rodriguez s-a reîntors în Detroit. A povestit colegilor de serviciu si prietenilor despre concertele pe care le-a sustinut si cu greu a fost crezut! Chiar si fotografiile si posterele au fost puse pe baza unor prelucari în Fotoshop. Cel mai bun prieten a spus despre el: "Rodriguez a adunat chinul si greul, durerea si deznadejdea din lume si le-a transformat în ceva deosebit de frumos... Ca un vierme de matase..."
Rodriguaz si-a reluat viata modesta, dar a revenit din timp în timp în Africa de sud, unde a sustinut de-a lungul anilor peste 30 de concerte. A daruit cu generozitate familiei si prietenilor, banii câstigati din concerte. Fiica Eva, s-a casatorit cu bodyguardul ce i-a însotit în primul turneu în Africa de Sud, au un baietel si deci Rodriguez - devenit bunic, s-a legat prin sânge de Africa de sud.
Stephen "Sugar" Segerman, si-a abandonat magazinul de giuvaiere din Johannesburg si acum conduce un magazin cu profil de muzica în Cape Town (Mabu Vinye).


Pentru rubrica "Meloman pentru o zi"; Surse fotos: 1, 2, 3, 4; 5-6 din film

Club 27...

... sau "Forever 27 Club" este grupul de artisti-muzicieni care s-au stins din viata la vârsta de 27 de ani. Atentia speciala asupra acestei "coincidente" a provocat-o decesul lui Kurt Cobain în anul 1994 si - cu toate ca ideea se vehicula înca din anii '70, abia din acest moment numele "clubului" a devenit oficial.
Pe aceasta tema s-au scris romane, filme si piese de teatru, s-au lansat diverse teorii si s-au facut multe speculatii. Multi sociologi, psihiatri, oameni de presa, au analizat destinul celor ce au devenit - cu sau fara voie - membrii ai macabrului club.
Înca la începutul anilor '70 au circulat diverse teorii în legatura cu decesul marilor muzicieni Brian Jones, Jimi Hendrix, Janis Joplin si Jim Morrison, însa oficial nu s-a putut stabili nicio legatura între tragicele evenimente. Abia dupa decesul lui Kurt Cobain s-au publicat câteva declaratii în legatura cu deja existentul "Club 27".
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Fotografie	Nume	Ziua decesului	Vârsta	Cauza oficiala a decesului	Rolul în lumea muzicii
	Brian Jones	3 iulie1969	27 ani si 125 zile	înecat în piscina	membru fondator al formatiei Rolling Stones, chitarist si multi-instrumentist
	Jimi Hendrix	18 septembrie 1970	27 ani si 295 zile	asfixiere prin aspirarea propriei vome, în urma unei supradoze de alcool si somnifere	compozitor si textier de muzica rock/hardrock, cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor
	Janis Joplin	4 octombrie 1970	27 ani si 258 zile	supradoza de Heroin si alcool	solista, compozitoare și textieră de muzică rock (blues-rock, hard rock, psihedelic) cu influențe de rhythm and blues și soul
	Jim Morrison	3 iulie 1971	27 ani si 207 zile	Insuficienta cardiaca	solist, compozitor, textier, regizor-video al formatiei The Doors
	Kurt Cobain	5 aprilie 1994	27 ani si 44 zile	sinucidere prin împuscare dupa o supradoza cu Heroina	solist, compozitor, textier si chitarist al formatiei Nirvana

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Biograful Charles R. Cross, cel care a cercetat, publicat si descris vietile lui Hendrix si Cobain, a facut cunoscuta maselor largi declaratia facuta unui ziarist de catre mama lui Kurt Cobain: "Now he’s gone and joined that stupid club. I told him not to join that stupid club." (Acum a plecat și s-a alăturat clubului acela stupid . I-am spus să nu adere acelui club tâmpit). [The Daily World].
Opinia lui Cross, cum ca Hendrix, Joplin si Morrison - cele trei superstaruri ale generației flower power, au planuit împreuna sa se sinucida, are multi adepti.
Analizând circumstantele în cazul Cobain, s-a dovedit ca acesta nu a fost primul din familie care s-a sinucis (doi unchi de-al lui Kurt Cobain, precum si fratele bunicului au facut-o înaintea lui), însa tot mai multi specialisti cred ca ideea lui Cobain de a se sinucide la vârsta de 27 de ani a fost intentionata.
În scrisoarea de adio, Cobain a citat un pasaj din textul unei melodii a formatiei Nirvana "It's better to burn out than to fade away"  si acest citat a devenit motto-ul straniului club. Asa s-a dat startul întocmirii unei liste - bazate pe date oficiale, cu toti muzicienii care au murit la vârsta de 27 de ani. (lista completa aici).
Nume ca Rudy Lewis (formatia The Drifters), Pete Ham ( formatia Badfinger), Gary Thain (formatia Uriah Heep), Jacob Miller (formatia Inner Circle), Mia Zapata (formatia The Gits), Amy Winehouse, plus cei cinci mai sus numiti si înca 28 muzicieni compun "Clubul 27". În total sunt 39 nume, plus înca unul pe lista de asteptare - deoarece cazul misterioasei disparitii în anul 1995 a lui Richey James Edwards, chitarist si textier al formatiei rock Manic Street Preachers, nu a fost elucidat! Cu toate ca circumstantele înclina spre caz clar de sinucidere, faptul ca trupul acestuia nu a fost înca gasit, Edwards este înca si astazi declarat "presupus mort".
În ceea ce-i priveste pe cei din "Clubul 27", bizarul nu se opreste aici! Spre exemplu, datorita faptului ca vaduva lui Kurt Cobain - Courtney Love a vândut un sfert din drepturile de autor ale formatiei Nirvana contra sumei de 70 de milioane de lire sterline (aproximativ 88 de milioane de euro), Kurt Cobain a primit titlui de "mortul cel mai bine plătit" (revista "Frobes" - 2006).
Iar mormântul lui Jim Morrison este unul dintre cele mai renumite din lume, cel mai cautat si totodata singurul mormânt pazit special în cimitirul Père Lachaise din Paris... În septembrie 2013 am trecut si eu sa pun o floare (despre aceasta vizita mai ciudata voi povesti pe larg într-un articol viitor).

PS: Janis Joplin - cea mai puternică femeie a muzicii rock şi prima cântăreaţă albă de blues, ar fi împlinit ieri 71 de ani!

Lupul laudat!

pentru rubrica "Duminica la povesti (Flori fete filme sau baieti)" - tabel de înscriere la Anastasia

Ieri am fost la cinematograf si am avut de ales între The Wolf of Wall Street, 12 Years a Slave, Nebraska si Diana. Am ales "Lupul de pe Wall Street" pentru nominalizarea la Oscar a lui DiCaprio.
Am iesit din sala cinematografului  usor confuza... Nu, nu as putea spune ca am pierdut cele trei ore, însa filmul nu este genul care-mi place mie! Că povestea este fictiva sau inspirata din realitatile americane - nu stiu, însa atâta murdarie umana îmbracata în aur, nu mi-am imaginat sa fie în lumea brokerilo! DiCaprio joaca rolul agentului de bursă Jordan Belfort si filmul prezinta evolutia profesionala a acestuia dar si involutia, din punct de vedere umana.
În prima jumatate a filmului, actiunea este alerta, tensionata si bogata în faze care-ti provoaca fiori. Daca nu ar fi existat dialogurile amuzante si figurile simpatice ale actorilor, nu as fi rezistat sa vad atâtea scene vulgare! Decadenta, abuzuri sexuale, droguri, trivialitati si viata traita la granita cu nebunia este modul de viata adoptat de Jordan si cercul lui de prieteni. Grupul de actori Jonah Hill (Donnie Azoff), Matthew McConaughey (Mark Hanna), Jon Bernthal (Brad), Kenneth Choi (Chester Ming), P. J. Byrne (Nicky Koskoff), Margot Robbie (Naomi Lapaglia) si Cristin Milioti (Teresa Petrillo) este ales perfect, fiecare îsi joaca rolul cu autenticitate însa DiCapri îi depaseste pe toti, DiCaprio straluceste! Intra atât de bine în rolul demagogului, al impostorului cu talent oratoric deosebit si șarm înnascut încât nu ma mira faptul ca a fost nominalizat la Oscar, chiar daca filmul per total nu se ridica la aceasta calitate. Momentele de suspans se raresc în a doua jumatate a filmului si dupa parerea mea multe scene sunt lungite fara motiv.
Finalul filmului arata ca nu orice se poate cumpara cu bani, ca sarlatanii-geniali sunt rari, greu de demascat si pedepsit, dar ca dreptatea totusi exista! Rolul pe care l-a jucat DiCaprio impresioneaza atât de puternic, încât sunt sigura ca mi-l voi aminti toata viata si ca - deformata sau nu, imaginea pe care a transmis-o ma face ca de azi înainte sa privesc altfel brokerii pe care soarta mi-i va scoate în cale :))
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Saptamâna trecuta am vazut si "Buddy". Oh-vai! S-a facut atâta reclama si  trailerul promitea atât de mult!... Filmul însa mi s-a parut o copie trista sau mai bine spus o combinatie total nereusita a filmelor "The Mask" si "Ghost".  Tare m-a mirat faptul ca actori de talia lui Christian Berkel, accepta sa joace în astfel de filme!
Michael Bully Herbig semneaza regia, scenariul si joaca rolul lui Buddy, îngerul pazitor al eroului principal Eddie, interpretat de Alexander Fehling, un tânar care datorita faptului ca a devenit brusc mostenitorul unei averi colosale, este pe cale de a-si schimba negativ stilul de viata, lasându-se tras pe cai gresite de cercul de prieteni falsi, format în jurul lui. Rolul principal feminin Lisa, este jucat de Mina Tander. Dintre toti actorii, copilul Jann-Piet Puddu în rolul lui Sammy mi s-a parut cel mai autentic!

Miercurea fara cuvinte (50) - Fotografii la fotografii din Africa

NEDJMA BERDER - Expozitie foto / Paris, Biserica Saint-Merri / septembrie 2013






Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografiicare "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :)

Suflețel

Astazi, la rubrica "Duminica la povesti" (tabel de înscriere la Anastasia), am sa povestesc despre Fetița, o catelusa din rasa Chihuahua, la care mie si sotului meu, ne-a ramas o bucata din suflet...

Cândva, pe când probabil avea sub un an, catelusa a fost adoptata de o familie care - ca multe alte familii care locuiesc în oras, au hotarât sterilizarea ei. Dupa ceva timp, nu au mai vrut-o si au dat-o altei familii. Aceasta locuia probabil într-un apartament la bloc si pentra ca Fetița latra - asa cum este normal pentru un catel sanatos, au hotarât sa o supuna unei noi operatii si anume taierea coardelor vocale! Dupa ce a supravietuit si acestei orori, Fetița tot nu a fost suficient pe placul lor, asa ca a fost data unui azil al animalelor. De aici a fost adoptata de o familie cu doi copii prescolari. Ce o mai fi patimit pâna când s-au obisnuit unii cu altii nu e chiar greu de imaginat, însa în felul lor, membri acestei familii au iubit-o pe Fetița. Întâmplarea a facut ca aceasta ultima familie, sa trebuiasca de pe-o zi pe alta sa se mute în strainatate... Catelusa, acum în vârsta de aproximativ cinci ani, nu a avut actele necesare emigrarii, cu fotografii, parafe si vaccinuri si în tumultul mutatului, adultii nici nu au avut timp sa se ocupe, asa ca au apelat la un bun prieten. Acesta a fost rugat sa întocmeasca Fetiței actele si sa aiba grija de ea, pentru aproximativ o luna - când se vor întoarce sa încheie ultimele formalitati datorate schimbarii de domiciliu si sa ia catelusa.

Eram la Paris, în locuinta prietenei mele Simona, când o buna cunostinta de-a ei a sunat la usa, rugând-o sa o gazduiasca pe Fetița deoarece trebuie sa plece pentru câtva zile din oras. Simona are un motan birmanez - Tarzan, si în principiu unde are loc un animalut, au loc si doua, însa nu a vrut sa accepte, motivând ca are musafiri. În timp ce avea loc discutia în hol, Fetița si Tarzan s-au cunoscut, s-au mirosit si si-au exprimat indiferenta - cumva tradus "nici prieteni, nici dusmani".
Priveam toti înduiosati scena si am soptit Simonei ca, daca adevaratul motiv al refuzului suntem noi, sa nu-si faca probleme, pentru ca noi iubim animalele si ne-am bucura sa avem în preajma, macar pentru câteva zile un catelus. Asa ca Simona a luat-o în gazda pe Fetița.
Ce-o fi fost în sufletelul catelusei, nu stie nimeni! Ne putem doar închipui... Ne-a lasat impresia ca întelege totul si ca-si accepta resemnata destinul. O catelusa cuminte, atenta la tot ce se întâmpla în jurul ei, multumita cu foarte putin si deosebit de fericita sa primeasca o mica mângâiere.
Toti am îndragit-o si mai ales, aflându-i povestea, am simtit ca niciun rasfat nu e prea mult! Am iesit zilnic cu ea la plimbare, am mângâiat-o, am luat-o sa doarma în pat cu noi si i-am dat sa manânce delicatese.

Cel mai mult ne-a emotionat reactia catelusei, când am luat-o cu noi într-o excursie de o zi (la Giverny) si am ajuns seara acasa. Toata ziua a fost cuminte si a mers la pas, oriunde am dus-o. Ajunsa acasa însa, nu a mai putut de fericire! Ce tumbe a facut si ce a mai dat din codita ei stufoasa! Parca ar fi încrecat sa spuna "Ce bine ca nu m-ati dat altcuiva si ca mi-ati permis sa vin din nou aici - acasa" chiar daca aceasta "acasa" era pentru ea de-abia de patru zile!

Helmut s-a atasat de ea atât de tare încât a hotarât sa o luam acasa la noi. Simona ne-a explicat ca nu este posibil pentru ca Fetița apartine familiei cu copii, si ca acestia o iubesc. Ba chiar ne-a venit ideea sa o luam totusi si sa o rugam pe Simona sa spuna ca a pierdut-o la plimbare. Dar... nu este corect sa faci asa ceva! Asa ca, în finalul vacantei noastre, ne-am întors acasa, fara catel...

Urmatoarele zile am pomenit-o permanent - când am plecat la plimbare am spus "uite, acum putea sa fie si Fetița cu noi", când ne-am dus la culcare am spus "ar fi avut loc si Fetița aici", dimineata când ne-am trezit am cautat-o si am ramas cu obiceiul ca atunci când mergem la cumparaturi, sa privim rafturile cu produse pentru catei.
Am sunat-o pe Simona câteva zile la rând, întrebând ce mai face Fetița, ce noutati mai are despre ea.
Saptamâna trecuta, când Simona a fost la noi, ne-a spus ca familia cu copii a luat-o si ne-a arata o fotografie primita pe sms, cu fetitele care o tin strâns în brate pe Fetița. Am oftat si ne-am spus "Doamne da sa fie toti fericiti!"
Exista catei cu duiumul pe lume si bineînteles si multi din rasa aceasta, dar niciunul nu este ca Fetița... Tare îi mai ducem dorul!

În încheiere, câteva fotografii cuTarzan, un motan frumos, norocos si educat la Paris! (este fiul lui Fraise☺)