Viată, Muncă, Echilibru

Work-life balance - Nigel Marsh - Consultant în management, specialist în comunicare, autor și întreprinzător

Din timp în timp, firma la care lucrez organizeaza cursuri pentru dezvoltarea profesionala, cursuri facultative, plasate in zilele de sâmbata si considerate "în afara timpului de lucru". Sunt cursuri interesante si ma înscriu cu placere de cate ori tema afisata are tangenta cu problemele cu care ma confrunt eu la locul de munca.
Firma închiriaza mereu pentru seminare una din salile de conferinta ale unui hotel (de 4 stele si jumatate) si preia toate costurile pentru cafea, ceai si alte bauturi nealcoolice pe tot parcursul seminarului, pentru masa de prânz la restaurantul hotelului si pentru prajituri si fructe, în pauzele aditive.
Sâmbata am fost întreaga zi (de la ora 8:30 la ora 17) la un seminar pe tema "Metode eficiente de gestionare a timpului - procedee concrete pentru aplicare la locul de munca".
Cursul mi-a facut o deosebita placere, atmosfera a fost placuta si cunostintele cu care am plecat dupa cele 8 ore le-am putut imediat aplica chiar si în viata privata. Am învatat sa privesc viata (prifesionala sau privata) din alte perspective, am capatat o mai mare siguranta în puterile mele si o putere mai mare de discernamânt.
Videoclipul prezentat aici ne-a fost recomandat de docentul care a tinut seminarul.

PS: Pentru cei care nu înteleg engleza, prezint mai jos traducerea videoclipului facuta de Brandusa Gheorghe /Magda Marcu:
00:00
M-am gândit să-ncep printr-o simplă rugăminte. „Aş vrea ca voi toţi să vă opriţi pentru o clipă, ticăloși netrebnici ce sunteți şi să vă uitaţi la existenţa voastră mizerabilă”. (Râsete)
00:18
Ăsta a fost sfatul dat de Sf. Benedict discipolilor săi uimiți, în secolul V. E sfatul pe care am hotărât să-l urmez când am împlinit 40 de ani. Până atunci, fusesem clasicul luptător corporatist: mâncam prea mult, beam prea mult, lucram prea mult şi îmi neglijam familia. Am hotărât că voi încerca să-mi schimb viaţa. Mai concret, am hotărât să încerc să mă ocup de problema spinoasă a echilibrului viaţă personală - muncă. Am ieşit din câmpul muncii şi am petrecut un an acasă cu soţia şi cei patru copii ai noştri. Tot ce-am învăţat despre echilibrul viaţă-muncă din acel an a fost că mi se părea destul de uşor să echilibrez munca şi viaţa când nu munceam. (Râsete) O abilitate nu foarte folositoare, mai ales când se termină banii.
01:17
Așa că m-am întors la muncă, şi de atunci încoace, în ultimii 7 ani, m-am străduit să studiez și să scriu despre echilibrul viaţă-muncă. Am patru observaţii pe care aş vrea să vi le împărtăşesc. Prima: ca societatea să facă vreun progres în această problemă, avem nevoie de o dezbatere sinceră. Problema e că foarte mulţi oameni spun foarte multe prostii despre echilibrul muncă-viaţă. Toate discuţiile despre orar flexibil, sau vineri în ținute lejere, sau concedii de paternitate, nu fac nimic decât să mascheze miezul problemei și anume: că anumite alegeri de carieră şi serviciu sunt fundamental incompatibile cu implicarea reală, zilnică, într-o familie tânără. Primul pas în rezolvarea oricărei probleme e să-ți dai seama de situația în care te afli. Realitatea în societatea noastră e că sunt mii şi mii de oameni în lume trăind vieţi chinuite, urlând într-o disperare tăcută, muncind din greu ore întregi la servicii pe care le urăsc, să-și cumpere lucruri care nu le trebuie ca să impresioneze oameni pe care nu-i plac. (Râsete) (Aplauze) Mă îndoiesc că mersul la muncă vinerea în blugi şi tricou e rezolvarea problemei.
02:49
(Râsete)
02:53
A doua observaţie pe care aş vrea să o fac e că trebuie să acceptăm adevărul că guvernele şi corporaţiile nu ne vor rezolva problema. Nu mai căutați înafară, depinde de noi ca indivizi să luăm controlul şi responsabilitatea pentru tipul de viață pe care vrem să o ducem. Dacă nu-ţi creezi tu viaţa, altcineva o va face pentru tine şi s-ar putea să nu-ţi placă ideea lor de echilibru. E foarte important – asta nu-i pe net, nu-i așa? că voi fi concediat – e foarte important să nu-ți lași calitatea vieții pe mâinile unei corporaţii comerciale. Nu mă refer doar la companiile rele – abatoarele sufletului uman, cum le numesc eu – (Râsete) ci vorbesc despre toate companiile. Pentru că companiile comerciale sunt proiectate prin natura lor să ia de la tine cât pot de mult cât să scape cu fața curată. E natura lor, e în ADN-ul lor, ele asta fac, chiar şi companiile bune, bine intenţionate. Pe de-o parte, să ai creșe și grădinițe la serviciu e minunat și măreț. Pe de altă parte, e un coşmar: petreci mai mult timp la nenorocitul de birou. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru stabilirea și impunerea limitelor pe care le dorim în vieţile noastre.
04:22
A treia observaţie e că trebuie să fim atenţi cu perioada de timp pe care o alegem pe care o considerăm echilibrată. Înainte să mă întorc la serviciu după anul de stat acasă, m-am aşezat şi am scris o descriere detaliată, pas-cu-pas, a zilei ideale, echilibrate la care aspiram. Era ceva de genul ăsta: mă trezesc bine odihnit după un somn bun. Fac sex. Plimb câinele. Iau micul dejun cu soţia şi copiii mei. Fac sex din nou. (Râsete) Duc copiii la şcoală, în drum spre birou. Lucrez trei ore. Fac sport cu un prieten la prânz. Lucrez încă trei ore. Ies cu niște prieteni la pub la un pahar la începutul serii. Merg acasă pentru cina cu soţia şi copiii mei. Meditez jumătate de oră. Fac sex. Plimb câinele. Fac sex din nou. Merg la culcare. (Aplauze) Cât de des credeţi că am acea zi? (Râsete) Trebuie să fim realişti. Nu le putem face pe toate într-o singură zi. Trebuie să prelungim timpul care ne oferă echilibru în viață, dar să-l prelungim fără să cădem în capcana: „Voi avea o viaţă când ies la pensie, când copiii mei vor fi plecat de acasă, când am divorţat de soţie, sănătatea mi se șubrezește, nu mai am prieteni sau pasiuni." (Râsete) O zi e prea scurtă, după ce mă pensionez e prea târziu. Trebuie să fie o cale de mijloc.
06:21
A patra observaţie: trebuie să abordăm echilibrul într-un mod echilibrat. O prietenă m-a căutat anul trecut, – nu se supără dacă vă povestesc – mă caută și-mi spune: „Nigel, ţi-am citit cartea și mi-am dat seama că viaţa mea e complet dezechilibrată. E dominată total de muncă. Lucrez 10 ore pe zi, fac naveta două ore pe zi. Toate relaţiile mele au eşuat. Nu există nimic în viaţa mea în afară de muncă. M-am hotărât să-mi vin în fire şi să rezolv problema. Aşa că mi-am făcut abonament la sală.” (Râsete) Nu vreau să ridiculizez, dar să fii un șobolan în formă care stă 10 ore la birou, nu înseamnă mai echilibrat, înseamnă mai în formă. (Râsete) Oricât de drăguţ ar fi exerciţiul fizic, există şi alte lucruri în viață. Există o parte intelectuală, una emoţională și una spirituală. Ca să fim echilibrați, cred că trebuie să ne ocupăm de toate acele părți, nu doar să facem 50 de abdomene.
07:28
Asta poate fi descurajator. Pentru că oamenii spun: „La naiba, n-am timp să intru-n formă; vrei să merg la biserică şi să-mi sun mama.” Şi înţeleg. Chiar înţeleg cum poate fi asta descurajator. Dar un incident de acum câțiva ani, mi-a oferit o nouă perspectivă. Soţia mea, care e undeva în public azi, m-a sunat la birou: „Nigel, trebuie să-l iei pe cel mic, pe Harry, de la școală.” Ea trebuia să fie altundeva cu ceilalţi 3 copii în acea seară. Deci am plecat de la serviciu cu o oră mai devreme în după-amiaza aceea şi l-am luat pe Harry de la poarta şcolii. Am mers pe jos până în parc, ne-am dat în leagăn, ne-am prostit cu niște jocuri. Apoi am urcat dealul la cafeneaua locală, şi am împărţit o pizza la vremea ceaiului. Apoi am coborât dealul până acasă, i-am făcut baie şi l-am îmbrăcat în pijamaua cu Batman. Apoi i-am citit un capitol din „James şi Piersica Uriaşă” de Roald Dahl. Apoi l-am pus la culcare, l-am învelit, l-am pupat pe frunte, i-am spus, „Noapte bună, prietene” şi am ieșit din dormitorul lui. Pe când ieşeam din dormitor, mă strigă: „Tată!” „Da, prietene?” „Tată, asta a fost cea mai tare zi din viața mea.” „Din toată viața mea.” Nu făcusem nimic, nu-l dusesem la Disney World, nici nu i-am cumpărat un Playstation.
08:53
Ideea e că lucrurile mici contează. Să fi mai echilibrat nu înseamnă să-ţi schimbi viața radical. Cu cea mai mică investiţie în locurile potrivite, îți poţi transforma radical calitatea relaţiilor şi calitatea vieţii. Ba mai mult, eu cred că poate transforma societatea. Dacă suficient de mulţi oameni fac asta, putem schimba definiţia succesului, de la noţiunea idioată şi simplistă că cine are cei mai mulți bani când moare e cel mai câștigat, la o definiţie mai profundă și mai echilibrată a cum arată o viaţă bine trăită. Şi asta, cred, e o idee care merită să fie răspândită.
09:40
(Aplauze)