Jurnal de Vacanta de vara - Pe carari de munte

Stațiunea Baile Herculane este situată în partea de sud-vest a României, la o altitudine de 168 metri, pe Valea Cernei, în partea de sud a Munților Retezat-Godeanu. Relieful glaciar din aceasta zona atrage ca un magnet numerosi iubitori de drumetii, impresionând prin circuri, tăuri și văi glaciare maiestoase! Din acest motiv, este clar ca din bagajul nostru de concediu nu au lipsit bocancii de munte si betele de trekking, telescopice! ☺ Rucsac... am luat unul doar asa, sa fie - stiind ca nu vom face trasee prea lungi sa avem nevoie de mâncare sau îmbracaminte de schimb. Problema este ca am nimerit rucsacul cu cele  mai scurte bretele, care l-au cam "sugrumat" pe Helmut... Ce a mai bombanit, carând rucsacul încarcat cu sticle cu apa!!!
Ghidul nostru pe munte a fost Cristi, sotul Alinei. Având falsa impresia ca suntem alpinisti temerari, el a ales ca prim circuit unul din cele mai dificile trasee: Băile Herculane – Crucea Albă – Peştera de Sub Şărban – Vf. Domogledu! Am pornit veseli la drum, nebanuind ce ne va astepta... Era ora 11a.m. si termometrul indica 38°C la umbra.

Prima portiune de poteca, a fost adevarata placere si pâna la Foisorul Albastru, padurea - un amestec de foioase si conifere, ne-a oferit o racoare confortanta. Mai departe, drumul s-a continuat în serpentine largi si urcusul a devenit din ce în ce mai greu - motiv pentru care probabil, traseul este si marcat cu bancute improvizate din trunchiuri de copac... Recunosc, eu le-am probat pe toate, pentru ca exact într-o zi frumoasa ca aceasta, tensiunea mea arteriala a luat-o razna total, oscilând si creîndu-mi un total disconfort! Împrejurimile pareau ca se rotesc si pe lânga reprize de transpratii reci, vedeam puncte incandescente dansând în fața ochilor. Mult timp nu am spus nimic, nedorind sa-mi alarmez companionii.

Am încercat sa motivez pauzele mele dese prin fotografierea superbului peisaj ;) Nu a fost greu de loc, pentru ca la fiecare pas am întâlnit ceva deosebit - un liliac salbatic ale carui flori erau încarcate de fluturi, un pâlc de ciulini, o campanula gratioasa, un bolovan proptit de trunchiul unui copac... Cel mai impresionant mi s-a parut însa pinul banatean, adaptat parca sa-si traga seva din stâncile calcaroase!

Pe ultima porțiune a traseului, ceva mai dificilă, cu grohotiș, serpentine înguste si sub directa bataie a soarelui, întreg grupul a trebuit sa astepte dupa mine... Asa se face ca am avut nevoie de ceva mai mult decât o ora sa atingem primul punct al drumetiei - Crucea Alba (529 m). Aici, piscul ofera o panorama fantastica si efortul este bine raspatit!
Departe în vale, statiunea Baile Herculane se vede ca o miniatura expusa pe o platforma.


Despre Crucea Alba se cunosc mai multe legende... Una din ele spune ca exact pe locul pe care se înalta crucea, un tânăr puternic şi curajos pe nume Iovan Iorgovan, a reusit sa rapuna un balaur fioros cu şapte capete, care teroriza de multa vreme localnicii în această zonă.
O alta legenda spune ca această cruce a fost înălțată în memoria unui ofițer care a luptat în primul război mondial sub comanda generalului Ion Dragalina. Ofițerul venea calare din Podeni spre Herculane. Ajungând la podului de peste stânci, pe care adversarii îl transformasera în capcana taindu-i picioarele, ofiterul s-a prabusit cu tot cu cal în prapastie.

După poza de grup de la Crucea Alba, ne-am vitaminizat cu câte o jumatate de mar, apoi ne-am vazut din nou la drum. Urmând "cărarea pisicii", dupa câteva minute de urcare abrupta, am ajuns la Grota lui Șerban sau Peștera de sub Șărban (750 m altitudine). Ciudatul nume se datoreaza faptului ca grota se afla în apropiera Varful Șărban (1012 m) - un vârf de munte botezat dupa un haiduc al locului pe vremuri.
Curiosi dar mai ales atrasi de aerul umed al pesterii, am intrat sa o crecetam la lumina telefoanelor mobile, pâna într-un loc în care culoarul s-a îngustat puternic.

Dupa ce am savurat racoarea de la gura pesterii, ne-am sfatuit si am facut un "plan doi"pentru restul de traseu. Am decis sa ne despartim, Cristi, Maria si Helmut au pornit mai departe spre Vârful Domogled (1105 m), Alina a ramas cu mine si am hotarât sa ne întoarcem pe acelasi drum în statiune.
Temerarii alpinisti au ajuns acasa odata cu asfintitul soarelui, extenuati (pentru ca au ales sa se întoarca acasa pe acelasi traseu), prafuiti, juliti, dar cu satisfactia ca au parcurs unul dintre cele mai frumoase trasee care traverseaza rezervatia naturala Domogled. Fotografiile din ultimele doua colaje sunt facute de Maria.

PS: Atentie ce puneti în rucsacuri într-o zi caniculara - în cazul nostru, opt litri de apa pentru 5 persoane nu au fost suficienti!