Castelul Bran - Jurnal de vacanta (6)

- completare la Brasov -JdV5



Nu pot sa-mi imaginez cum a aratat castelul înainte ca Regina Maria sa-l fi primit de la Consiliul Orasenesc Brasov ("în anul 1920, ca semn de recunostinta fata de contributia sa la înfaptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918")... Se stie ca fundatia a fost facuta de cavalerii teutoni (1211-1225), care aveau nevoie de o întaritura de granita si un punct strategic de control si observare; mai târziu, dupa 1377, fortareata din lemn ridicata de ei, a fost mult extinsa, întarita cu piatra si transformata, de catre sasii din Scaunul Brasovului, cu speranta ca granita dintre Tara Româneasca si Transilvania sa se mute de la Rucar la Bran.

Deasemenea, nu pot sa-mi imaginez cum a aratat castelul în perioada dupa ce Principesa Ileana l-a mostenit de la mama ei, si pâna în 1948, când familia regala a fost expulzata din tara si Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat și devastat!
Dar mai mult decât toate, nu pot sa înteleg de ce astazi se spune despre acest castel ca ar avea "aspect sinistru, care se integreaza perfect în povestea gotica a vampirului Dracula*, scrisa de Bram Stoke"! Poate mai exista un Castel Bran (quatsch!)?! - ca acesta pe care l-am vizitat eu, este cald si primitor, curat, luminos si fiecare coltisor poarta amprenta unui rafinat esteticiant!
O adevarata poezie este acest castel! Si nici nu ma mira, pentru ca Regina Maria a iubit arta, poezia, filosofia, si-a educat copiii cu dragoste pentru traditiile populare românesti si tara careia i-a fost regina devotata.**

Castelul este sobru doar prin intrarea cu lungul sir de scari din piatra, dar deosebit de cordial - imediat ce-i treci pragul. Chiar în prima încapere gasesti aranjata o masa acoperita cu stergar românesc. Alaturi de o fotografie îngalbenita de vreme, o lumânare, felii de cozonac cu nuca, o pita împletita, un blid cu oua încondeiate, doua ulcele de lut, una pentru vin si alta pentru palinca si bineînteles, un tacâm curat pentru musafirul neasteptat.
Toate încaperile sunt varuite în alb, mobilierul este din lemn bun si de o calitate deosebita, tapiteriile sunt perfect asortate. Nimic stident. Bogatia doar se simte, fara sa fie evidenta. Dorinta de a epata lipseste cu desavârsire.



Mi-a trecut prin minte o idee traznita: daca ar exista case înstarite într-un muzeu al tehnicii populare, ma gândesc ca asa ar trebui sa arate camerele.

Titlul de "castelul Bran" îi vine probabil de la arhitectura exterioara, de la turnuri si foisoare, curte interioara si terasele pe diverse niveluri.


Scarile spiralate si culoarele înguste induc o dulce stare de mister, terasele si balcoanele dau castelului un farmec romantic, deosebit. Fiecare coltisor este dichisit, dar nu încarcat. Totul este de bun gust, totul pare simplu, pur, deosebit de confortabil si-n acelasi timp modest. Simti caldura caminului, aerul vietii de familie fericite cu clipe tihnite.

Completând perfect aceste frumuseti interioare, din coltul oricarei ferestre si în fata fiecarei terase se deschid peisaje superbe! Castelul este exceptional!



Si credeti! Tot ce am scris aici nu se datoreaza unui fals sentiment de exaltare! Iar daca ar fi fost sa simt "dupa vreme", atunci as fi descris totul cenusiu si anos ;) Ceea ce am scris aici, este doar perceptiei obiectiva.


*) Se pare ca, desi a intrat în circuitul si folclorul turistic drept "Castelul lui Dracula", Vlad Țepeș nu a locuit niciodată în castelul Bran. Romanu lui Stoke a oferit românilor posibilitatea de a profita pe aceasta idee din turism, asa cum Shakespeare a daruit faima Veronei, prin "Romeo si Julieta" - o poveste deasemenea fictiva. Necazul este ca doar italienii au înteles cum sa o faca! La castelul Bran nu exista materiale informative; este însa sigur ca a existat un "ghid electronic" - am gasit alaturi de anumite exponate, tiparit pe hârtie, simbolul si numarul informatiilor audio, dar... este clar ca a fost abandonat iar acum nu mai exista nici un fel de ghid (din motive economice!)... Doar un portar tânar si incult, care a râs de mine cu gura pana la urechi când l-am întrebat unde se gaseste garderoba (as fi dorit sa nu port dupa mine umbrela uda si jacheta groasa).

**) În testamentul Reginei Maria se găsește o ultimă adresare către poporul român și către țară:
„Țării mele și Poporului meu,
Când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. [...] Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare..Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.Am credința ca v'am priceput: n'am judecat, am iubit...”(sursa citat: wikipedia)