Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
... din curtea cu soare, tuturor participantilor la MfC/12: Gina, Ioana, Diana, Maria, Zuzu, ghemulet, Suzana, ina02s, Cartim, Nima, Paula, Lumea lui Alexandru, Poteci de dor, AlexAlex, Călător prin viață. O primavara minunata va dorim! ♥
PS: Leo are pentru vinerea viitoare programare la operatie - fixatorul va fi îndepartat sub anestezie totala. Speram ca totul va decurge perfect... Tineti-ne pumnii, va rugam ♥
PS2: Clinica veterinara din orasul nostru este una din cele mai bune din tara, este dotata cu aparatura si instrumental de ultima generatie iar personalul este înalt calificat si deosebit de prietenos.
Marti dimineata am pornit în "vacanta de schi" spre Mitterdorf (în Padurea Bavareza), statiune turistica situata pe granita Germaniei cu Cehia si Austria, unde cu câteva luni înainte am rezervat un apartament. Am încarcat masina cu tot ce ne trebuie pentru o saptamâna - pe lânga îmbracaminte, încaltaminte, produse de igiena corporala si cosmetice, noi luam mereu si propriile noastre lenjerii de pat, cu plapuma si perne; acum în plus schiuri, clapari, snowboots si saniuta. Ca întotdeauna la drum lung, luam în masina boxa lui Leo, pentru o calatorie confortabila si fara griji, atât pentru noi, cat si pentru "copilasul" nostru patruped.
Calatoria a durat ceva mai mult de trei ore. La noi în Augsburg zapada se topise de tot, stiam însa ca în Mitterdorf este zapada din belsug. Pe masura ce ne-am apropiat de statiune, pe marginea soselei zapada era tot mai înalta.
Statiunea era "îngropata" în zapada! Nu mai existau trotuare pentru ca zapada degajata de pe sosea era împinsa spre case si ajunsese pâna la cantul geamurilor. Tare ne-am minunat... era cumva de speriat dar si de admirat.
Am ajuns la destinatie si înainte sa ne cazam, am intrat într-o minunata cafenea, sa servim câte o prajitura si un ceai delicios. Aici am vazut prima data o statie de alimentat telefoane mobile (gratis).
In drum spre cabana noastra, am trecut pe lânga baza pistei de schi, unde exista si centrele pentru reglat schiuri, pentru închiriat echipament de sport si pentru cumparat schipass. Stiam aceasta pentru ca în urma cu zece ani am petrecut aici un minunat concediu. Asa ca ne-am bucurat sa-l gasim pe acelasi Sepp la datorie, i-am încredintat schiurile pentru serviciul de întretinere (slefuit canturile, uns talpile cu ceara, reglat legaturile). Si... aici am facut ultimele fotografii fericite din acest concediu.
Am ajuns la cabana, ne-am instalat si am pus toate lucrurile în dulapuri. Intre timp, Leo si-a gasit un loc superb pe pervazul interior al geamului, de unde putea privi lung strada.
Pe la ora 16 am hotarât sa plecam într-o plimbare de recunoastere în statiune. Am iesit în fata casei, eu tocmai încuiam usa mare, când... s-a întâmplat nenorocirea! Pe strada principala care trecea direct pe la coltul cabanei, o masina l-a calcat pe Leo - aflat în lesa!
Nu vreau sa intru în amanunte... atâta spun, picioarele din spate îi erau pline de sânge. Blocati de durere si disperati, actionând mai mult automat decât logic, l-am învelit în patura si la indicatiile unor trecatori, am introdus în navigator adresa unui medic veterinar din apropiere (12 km) si am pornit. Aici, medicul depasit de gravitatea accidentului, nu a putut decât sa îi administreze lui Leo un calmant intravenos si a solicitat telefonic ajutorul celei mai apropiate clinici veterinare din regiune, unde ne-a îndrumat.
Am ajuns la Clinica din Fürstenzell dupa un drum de o ora (~70 km de cabana noastra), în conditii meteorologice foarte hibernale si într-o stare psihica extrema. Echipa de interventie ne astepta, ne-au preluat imediat si s-au ocupat atât de Leo, cât si de noi. A durat mai mult de doua ore pâna când l-au scos pe Leo din starea de soc. Au urmat o serie de investigatii si radiografii (a scheletului si a organelor interne). Vestea cea buna a fost ca niciun organ intern nu i-a fost afectat, coloana vertebrala este intacta si la cap nu exista leziuni. S-a constatat însa ca ambele solduri îi sunt sarile din rotule si încheietura labei piciorului drept este fracturata si cartilagiul pe jumatate zdrobit. Planul de operatii a stabilit ca imediat sa îi fie refixate soldurile si abia în ziua urmatoare sa fie rezolvata fractura piciorului. La ora 21 i s-a administrat anestezia totala si Leo a intrat în operatie.
Am asteptat în sala de asteptare... am fost singurii pacienti si am putut sa plângem fara sa ne jenam.
Înainte de miezul noptii doctorita ne-a asigurat ca operatia a decurs bine si ca soldurile i-au fost fixate. Am fost trimisi acasa si sfatuiti sa dormim, pentru ca Leo este sedat si va dormi pâna a doua zi.
Ajunsi acasa, am constatat ca pantalonii mi se lipisera de picioare, atâta sânge a pierdut micutul nostru Leo... Nu am putut dormi... ne-am rugat, am plâns si am atipit, ne-am rugat, am plâns si am atimpit... pâna când s-a facut ora 7. Am plecat spre clinica si la ora 8 am fost primii la usa. Doctorita se pare ca a ramas în spital, a venit imediat la receptie si ne-a spus ca noaptea a decurs bine si ca avem voie sa intram sa îl vizitam pe Leo. Dragul nostru Leo ♥... Am ramas cu el, incapabili sa-l ajutam mai mult decat cu mângaieri si vorbe duioase. La ora 11 doctorita l-a luat pe Leo pentru urmatoarea mare operatie.
Am vrut sa ramânem acolo, însa nu ne-a fost permis - clinica avea program normal de lucru, fel de fel de pacienti - pisicute si catei, pasari si sopârle, însotiti de prietenii lor bipezi erau în permanent du-te-vino. Telefoanele sunau neîntrerupt, medicii si asistentii medicali alergau pe coridoare de la un cabinet la altul, fiecare era cu treaba lui... Am fost sfatuiti sa mergem într-o cafenea, însa starea noastra psihica nu a suportat muzica si ambinetul vesel, tipic unei statiuni turistice, asa ca ne-am reîntors la clinica si am asteptat în parcare, în masina.
Cu ochii pe ceas, am numarat minutele si când a trecut ora si jumatate (cât s-a estimat a dura operatia), am intrat în clinica. Personalul ne cunostea deja, doamna de la receptie a anuntat chirurgia ca asteptam vesti. Una din dragutele asistente medicale a venit si ne-a spus ca din pacate, soldul stâng a sarit din nou din rotula si din aceasta cauza, lui Leo i-a fost administrata o narcoza puternica si operatia va dura mai mult de 3 ore si jumatate.
Dupa aproximativ trei ore, asistenta ne-a spus ca operatia s-a încheiat cu succes, lui Leo îi este acum montat un fixator si ca va mai dura ceva pâna când doctorita va putea veni sa ne dea amanunte exacte.
Am avut noroc de o doctorita minunata (doamna Körner) - o femeie mignona si deosebit de calma. Ne-a invitat în cabinet si ne-a explicat ce a reusit, ne-a aratat radiografiile si ne-a asigurat ca daca Leo va fi îngrijit mai departe bine, acesta se va reface în totalitate. Soldul drept a trebuit fixat prin coasere (femurul de bazin), legatura ce se va dizolva singura dupa 12 zile. Laba piciorului a fost pusa în pozitie normala si fixata prin bolțuri, legate între ele printr-un cadru din plastic - dispozitiv construit special pentru situatia lui Leo. Pentru protectie si confort, acest cadru este învelit cu burete si vata, fapt ce face ca piciorusul catelului sa para încaltat cu un clapar de schi, marimea 40. Ni s-a mai spus ca Leo trebuie sa mai ramâna pâna dimineata urmatoare în spital sub observatie si ca joi dimineata îl putem lua la noi.
Bineînteles ca nu mai avea niciun sens sa ramânem la cabana pâna duminica - si noi si Leo aveam nevoie de casa noastra adevarata. Am rugat doctorita sa ni-l pregateasca pentru a doua zi pe Leo pentru calatorie.
Ne-am întors în statiunea turistica, am contramandat masa rezervata la restaurant pentru Ziua Sf. Valentin, l-am rugat pe Sepp sa nu închida, sa ne astepte (înca o ora dupa programul oficial de închidere al atelierului) sa ne recuperam schiurile, am dat schipass-urile înapoi... Toata lumea ne-a sprijinit si a avut întelegere pentru situatia în care ne-am aflat.
Ne-am dus la cabana si am împachetat din nou totul, am încarcat în masina si am asteptat sa se faca dimineata. La ora 10, dupa vizita medicala (ca în orice spital) au început externarile si Leo ne-a fost adus la ghiseu. Ras complet pe ambele picioare, cu plasturi mari pe solduri si cu un picior enorm îmbracat in leocoplast verde; palid, speriat, mirosind puternic a spital... Doamna doctor ne-a dat o plasuta cu medicamente (un complex de antibiotic, un comprimat analgezic, tratament fitoterapeutic cu globule de arnică si o solutie cu vitamine si uleiuri pentru refacerea pielii si a blanitei), ne-a sfatuit sa ne adresam acasa imediat unei clinici pentru tratamentul post-operator. Am platit chitanta (3450 de Euro) si am pornit fericiti spre casa. Am trait o zi de Sf. Valentin pe care nu o vom uita niciodata!
Ajunsi în Augsburg ne-am înscris imediat la clinica AniCura si am obtinut deja pentru vineri prima programare. Clinicile au comunicat între ele si toate actele pe perioada de internare a lui Leo au fost trimise pe e-mail la noua clinica.
Ranile arata din zi în zi mai bine, suntem pe drumul bun spre vindecare. Vineri bandajul a fost portocaliu, aseara la o noua programare pentru schimbarea bandajelor, a fost folosit leocoplast albastru imprimat cu Goofy ☺ Ni s-a spus ca daca soldurile ramân la locul lor în primele 12 zile dupa operatie, pericolul de a mai sari pe viitoar este aproape inexistent. Asa ca mi-am prelungit concediul de odihna pâna lunea viitoare... Acasa, Helmut a demontat patul din dormitor, am pus saltelele direct pe covor. În sufragerie am scos masuta dintre fotolii si am intins pe jos o saltaea de camping din burete. Am amenajat întreaga casa in asa fel încat pentru urmatoarele 50 de zile Leo sa nu fie tentat sa sara. Copilul Leo este atât de dulce, atât de cuminte, atât de curajos! Niciodata nu a plâns si a rabdat cu vitejie orice tratament medical - pentru el nimic nu e mai important decât sa ne simta aproape. Are apetit normal, doarme bine si face plimbari scurte în curte sub supravegherea noastra. Au trecut abia 7 zile dar mie mi se pare ca s-a scurs un an!
Multumim tuturor celor care s-au gândit la noi (Poteci de dor, Diana, Rux, Suzana, Florina Cismaru, Nima, Eddie, Floarea, Maria, Izabela, Zuzu, Alexandru). Ne revedem la Miercurea fara cuvinte numarul 8 ♥
"Ce frumos este si ce bine miroase acasa!" au fost primele cuvinte ale sotului meu, când a intrat în sufregerie :)
Va multumeste tuturor pentru gândurile bune! Multumesc Minnie, Elly, Vienela, Alina, Geanina, Mirela, Rudolph, Diana, Ramona, Cleo, Iulisa, Zamfir, Xaara, Daurel, Angi, MarcoPolo, Stefania, Alex, Cristi,Larisa, Anastasia si Vera. Aveti grija de voi!
PS: diagnosticul de pe fisa de iesire din spital este : refixarea lambrului, al tendonului bicespsului în cavitatea glenoida si a tendoanelor coafei rotatorii. Mai multe informatii despre anatomia umarului - aici Daca nu avem tangenta cu medicina, habar n-avem de multe, pâna când nu suntem nevoiti cumva sa aprofundam materia ;)
Intrebare: Care este deosebirea intre un medic si Dumnezeu?
Raspuns: Dumnezeu nu se crede medic…
- Domnule doctor, cum sa fac sa traiesc 100 de ani?
- Renunta la fumat, la bauturi si la femei!
- Si o sa traiesc 100 de ani?
- Nu, dar asa o sa ti se para!
- De astazi inainte poti sa bei cate o bere pe zi, esti vindecat complet, spuse doctorul.
- Dar noaptea cate pot sa beu, domnule doctor?
Spre spital
- Bună ziua! Dumneata, tinere domn, pe gheaţa asta conduci cu 80 km pe oră? Vrei să ajungi la spital?
- Bună ziua, domnule poliţist! Da, direct la spital vreau!
- Bravo, frumos răspuns! Eşti şmecher?!
- Nu! Sunt doctor!
La oficiul pentru plasarea fortei de munca vine intr-o zi un batranel.
–
Dom’ne, am un nepot in provincie si as vrea sa-l aduc in Capitala. Ce
locuri de munca aveti?
– Pai, avem un post de vanzator de ziare, castiga
16 milioane pe luna.
– Prea mult, zice mosul . El e din provincie, vine
aici in Bucuresti, da de bani si se strica. Poate aveti ceva mai
modest.
– Vanzator in piata, 14 milioane pe luna, plus ce mai pica.
–
Tot e mult, zice mosul . O sa-i strice cu femeile, taica. Ceva la zece
milioane, zece milioane jumate n-aveti?
– Ba da, sa lucreze medic
rezident, dar ii trebuie studii superioare.
Nu mai stiu daca v-am povestit ca în timpul concediului în România din luna iunie 2012, pe când eram în Brasov, printremultealteleam vizitat si Turnul Vânatorilor. O scara lunga din lemn, cu trepte înguste, duce spre etajul superior al expozitiei si ofera o priveliste minunata asupra orasului, de pe terasa ce se deschide în exterior. Afara ploua si lemnul podelei si al scarii era ud. La coborâre, sotul meu a alunecat si nu s-a mai oprit decat la baza scarilor! S-a opintit cu cotul în fiecare treapta, în încercarea zadarnica de a stopa caderea... S-a ales cu o durere groaznica în umar, cot si coaste dar a sperat ca nu este nimic rupt si a refuzat sa mergem pentru o consultatie în spital. Durerile au disparut treptat, mai putin durerea din umar, care s-a accentuat pe masura ce lunile au trecut. În luna septembrie ajunsese sa nu mai poata sa îmbrace singur un tricou! Asa ca, s-a hotarât sa ceara sfatul medicului de familie. Au urmat o serie de radiografii si consultatii la specialisti ortopedie, ultima fiind o RMN (rezonanta magnetica nuclear) pe baza careia s-a stabilit clar ca are o ruptura de tendoane (la umarul stâng). Situatia s-a tradus astfel: ori se supune operatiei ori ignora si suporta ma departe durerile care acum apar doar la anumite miscari, dar care vor deveni permanente si în final, vor determina imobilitatea bratului. Sotul meu, mare iubitor de sport, nici nu ar concepe asa ceva, deci groaza ca nu ar mai putea misca bratul i-a înfrânt groaza de operatie si... a acceptat programarea pentru interventia chirurgicala: 31 octombrie. Sub narcoza totala, se face incizia, se slefuieste osul, se dau gauri si se fixeaza tendoanele în "dibluri"! - o operatie "de rutina" ce dureaza mai bine de o ora. Durerile postoperatorii sunt atât de mari încât este nevoie de injectare regulata a unor analgezice puternice, direct pe nervul bratului - ceea ce se face prin intermediul unui furtunel, montat pe sub barbie, prin umar, direct la locul afectat, înca din timpul operatiei. Este o pompita pe care Helmut o poarta permanent într-o geanta pe umarul sanatos, fie ca merge doar la baie sau face o plimbare pe coridorul spitalului. Fotografiile sunt facute, prima - miercuri, la internare, cu ocazia "cazarii" în clinica si a doua, ieri dupa-amniaza, la o cafea în cofetaria spitalului, la povesti cu un prieten venit în vizita.
Mâine, adica trei zile dupa operatie, are voie sa vina acasa :) Vor urma trei saptamâni de repaus total al bratului, apoi alte câteva saptamâni de gimnastica medicala de recuperare. Totul depinde de organismul si vointa fiecarei persoane în parte. Sotul meu este "un luptator" si stiu ca rezultatele pozitive nu vor întârzia sa apara. Acum, bratul nu este imobilizat în ghips ci doar sustinut de o manseta elastica, fixata cu curele de corp... Eu lucrez si Helmut va fi singur acasa între 9 si 11 ore zilnic, dar sper sa ne descurcam cât se poate de bine, pâna când va putea sa-si foloseasca din nou ambele brate.
Si uite asa, nu vom putea uita niciodata vizita din Turnul Vânatorilor!
PS: Spitalele în Germania sunt gen hotel 3 stele - pentru cei asigurati medical statutar (Gesetzliche Krankenversicherung), adica internarea se face în camera cu doua paturi, baie si WC, telefon, televizor si radio; mâncarea se comanda individual, o zi înainte, din cartea de meniu a restaurantul spitalului. Exista o echipa de medici si o armata de asistenti si infirmieri ce asigura tratamentul si supravegherea 24 din 24 de ore. Orice pacient poate chema în orice moment asistentul de serviciu, printr-o simpla accesare a butonului de apel, situat la pat precum si în baie.
Paturile se regleaza pe baza telecomandei, putând ridica sau coborâ partea de cap sau de picioare a somierei. Lenjeria de pat si prosoapele sunt schimbate zilnic. Toate serviciile sunt calitative si nu este nevoie de "cadouri" pentru a obtine o atentie deosebita!
Noi, platim lunar 15,5% din salariu pentru asigurarea medicala si beneficiem de gratuitatea majoritatii serviciilor medicale. Pacientii asigurati privat, se bucura de un tratament de lux (ex.: în spital, camera single sau la cabinetele medicale, timp de asteptare minimal în vedera unei consultatii), dar si costurile sunt pe masura. Spre exemplu, doar ziua de operatie, ce presupune pregatirea salii, a instrumentalului, onorariul medicilor - chirurg si anestezist, al asistentilor si celorlalti participanti la interventia chirurgicala, costa aproximativ 10 mii de euro - suma pe care Casa de Asigurari o preia în totalitate, în cazul pacientilor asigurati legal.
Esti multumit, copiii ti-au crescut, atmosfera în familie este armonioasa, meseria îti face placere, timpul liber îl petreci asa cum ti-ai dorit, alternând sport, natura, muzica, lectura, prieteni, calatorii. Duci o viata echilibrata, manânci sanatos si... întro zi afli ca esti atat de bolnav (doar multumirea-ti sufleteasca si buna-ti dispozitie au ascuns simptomele), ca viata îti atarna de o interventie chirurgicala deosebit de complexa! Ai mai auzit despre asemenea cazuri, dar te-ai gândit ca tie nu ti se poate întâmpla asa ceva! Acum esti pus în fata faptului împlinit. Socul este atât de mare, încât nu ai putere, dar nici timp sa analizezi situatia, lasi evenimentele sa curga, accepti regulamentul spitalului, ai încredere totala în personalul medical si speri din suflet sa iesi cât mai repede din aceasta stare de criza. Dupa operatie, zilele în spital trec greu, te dor toate... dar traiesti. Si atunci începi sa te întrebi, nu doar "oare de ce tocmai eu?!" ci si "oare acum sunt sanatos?!", "va fi bine?!" Din spital esti trimis in Clinica de recuperare post-operatorie, dar ai fi vrut acasa la tine, sa te retragi întrun colt, sa analizezi necazul care s-a abatut asupra ta, "sa-ti lingi ranile"... În clinica însa, deschizi ochii si observi ca alaturi de tine sunt stationari alti 500 pacienti! Nu esti doar TU, sunt multi ca tine! Cei care umbla adusi de umeri si nu-si pot întoarce gâtul, sunt ca tine, dupa o operatie pe cord, cu cosul pieptului taiat. Cei care au "tunsura periuta" sau poarta caciulite sau basmalute, sunt cei care tocmai au încheiat o chemoterapie. Toti au de serbat o "a doua zi de nastere" si privesc spre viitor cu optimism. Au între 30 si 80 de ani, sunt proaspat casatoriti sau au deja copii la gradiita; altii sunt bunici sau strabunici. Majoritatea sunt prietenosi, zâmbesc cu bunatate, te saluta si îti face placere sa-i întâlnesti în diversele grupe, la ergo-ciclism, mars, alergari, drumetii. Pacientii în clinica se sustin, se mobilizeaza reciproc si se bucura de succesul colegului de suferinta. Diminetile se întâlnesc în salile de asteptare din fata laboratoarelor pentru analiza sângelui, EKG, masurat tensiune, iar serile, dupa cina, petrec cu placere câteva ore, în fata unei cesti de ceai sau a unui pahar cu vin rosu (este recomandat), schimbând impresii în legatura cu ultimul seminar pe tema de sanatate, alimentatie sau anatomie, la care tocmai au luat parte. În seria aceasta de trei saptamâni, pacienta este si o bunicuta simpatica, fosta profesooara de muzica, care a hotarât sa învioreze atmosfera în sala de receptie. A deschis capacul pianinei de sub scari si a început sa intoneze câteva Volkslieder. În urmatoarele minute, câteva femei au facut cerc în jurul ei, acompaniând-o pe voci. La melodiile binecunoscute, s-au alaturat si vocile de bariton ale barbatilor, iar acum, concertele au devenit o obisnuinta a serilor de marti, vineri, sâmbata si duminica. Secretara de la biroul de receptie a scos la imprimanta chiar si un "poster" Viata în clinica se desfasoara cu viteza melcului, dar daca ar fi sa definesc culoarea care caracterizeaza atmosfera, as alege verdele, pentru sperantă si un nou început si portocaliul, pentru caldura si bucuria de a trai. Am petrecut câteva zile alaturi de sotul meu si m-am bucurat sa vad progresele pe care le face. Totul va fi bine!
De vineri seara, peste sudul Germaniei stapâneste ploaia si furtuna, însa precum Ana lui Manole, sâmbata în zori de zi, am pornit sa-mi vizitez sotul, înfruntat curajoasa interperiile. Am hotarât sa calatoresc cu trenul, pentru ca la pretul actual al benzinei (1,6 euro/litru) este mult mai ieftin, profitând bineînteles si de oferta "Bayern Ticket- singel". În timp ce soferul locomotivei se concetra sa vada calea ferata printre picurii grosi de ploaie, eu pregateam articolul "Petale de trandafir", fara sa-mi pese de circulatie, de participantii la trafic :) Clinica de recuperare fizica postoperatorie Neutrauchburg - Isny este situata într-o zona deosebit de pitoreasca, în Allgäu si reprezinta practic perfecta combinatie a unui hotel de lux cu un spital de cardiologie. M-am bucurat sa-l gasesc pe Helmut vesel si mai plin de vigoare, rezultatele celor patru zile de cura, fiind elocvente. Din pacate, ploaia torentiala nu ne-a permis plimbari, asa ca ne-am mutat dintr-o cofetarie în alta, si se pare ca nici mâine nu ne vom putea bucura de soare. Important este însa ca suntem împreuna! Si vom avea un weekend grozav! Un sfârsit de saptamâna minunat tututror!
În ziua în care Helmut a fost operat (30. 05.2011), aproximativ la aceeasi ora, Raluca, fiica "cea mica", a sustinut ultimul examen de Abitur (tradus: bacalaureat). Apoi a urmat o saptamâna grea, cu asteptari... Acum pot sa strig în gura mare: sotul mi-e acasa, se simte foarte bine si Raluca este absolventa! Ju-huuuuu :)) Ce bucurie poate sa fie mai mare?!
Micul dejun a fost un nou succes: ochiuri cu sunculita. Ba chiar si un pahar -de plastic- cu spumos (piccolo) din partea colegului care astepta actele de iesire din spital.
Dupa-amiaza a venit matusa mea din Ulm, deci Helmut a primit vizita a doua doamne si doua domnisoare. A fost tare mândru în fata colegilor de salon :) A facut cu noi o plimbare si am stat la povesti în lounge. Ne-a spus ca mâine la "ora de sport" (de când a scapat de cabluri si furtunuri are zilnic o ora de exercitii de recuperare fizica si motorie postoperatorie) va reînvata sa urce si sa coboare scari. Cel târziu la sfârsitul saptamânii va veni acasa pentru câteva zile. Abia asteptam!
De mâine trebuie sa merg la servici si ma asteapta o saptamâna tare grea... proiectul la care lucrez eu are termen de predare în curând.
Ieri seara am plecat de la sotul tare linistita, pentru ca se vedea clar ca îi merge mult mai bine! Mi-am propus sa dorm cât am chef, pentru ca stiam ca nu mai trebuie sa merg la spital de trei ori pe zi, ci doar de doua ori.
La ora 22 am fost în pat si am dormiiiiiiiiiiit, pâna când am simtit ca soarele si-a încâlcit razele în genele mele. M-am întors pe partea cealalta si mi-am spus rasfatata, ca înca nu am dormit destul. Când am simtit ca gata, îmi ajunge, am deschis ochii si am privit ceasul. Era 6, 25! :D
Odihnita si binedispusa, am sunat la Helmut sa-l întreb cum a dormit si cum se simte în noul salon. Era vesel si mi-a spus ca tocmai îsi face toaleta de dimineata si ca într-o ora va sosi micul dejun... aceeasi mâncare, ca de fiecare data: marmelada, miere, felii fade de brânza, un ceai sau o cafea... Si-mi spune ca tocmai a glumit cu infirmierul de servici, ca ce fain ar fi fost sa primeasca o omleta si o felie de peste afumat... Tot pe ton glumet, raspunsul a fost "Unde credeti ca va aflati? în hotel de 5 stele?!"
Cum am închis telefonul, am si fugit în bucatarie, am socotit ca sunt patru barbati în salon, am batut opt oua cu putina sare si piper, am încins unt si am facut o omletaaaa, hmmmm! Apoi am ales din gradina cele mai proaspete frunzulite de patrunjel si în drum spre spital am oprit la o alimentara si am cumparat filé de somon afumat. Când am intrat în salon, toti patru sedeau la masa, în fata tavilor neapetisante. Când am scos omleta înca aburinda, erau sa lesine de bucurie! Nu le venea
sa creada ca le-am facut o asemenea surpriza. Au mâncat cu pofta si mi-au multumit la fiecare îmbucatura. Unul dintre ei mi-a spus ca ziua de astazi are o importanta deosebita pentru el, astazi are "nunta de aur" si cadou mai frumos nici ca astepta! Un mic dejun ca în hotel de cinci stele.
Infirmiera de servici a intrat sa adune tavile dar a si iesit imediat spunând " Vad ca sunteti foarte ocupati :) am sa revin mai târziu"
M-am întors acasa cu satisfactia ca am facut macar un lucru bun pe ziua de astazi.
PS: Ieri am întrebat doctorul ce are voie sa manânce sotul meu si acesta m-a privit mirat si mi-a raspuns "Orice, ca doar e operat la inima, nu sufera cu stomacul!"
Saptamâna trecuta am adus sotului meu la spital un boboc de trandafir din gradina pe care el a îngrijit-o cu atâta dragoste. Stiam ca o sa-i fac o bucurie. Luni dimineata, înainte de operatie, Helmut si-a adunat puterile si cu perfuzia dupa el, s-a dus în capela spitalului... a lasat floarea în fata altarului.
Situatia s-a tradus astfel: ori se supune operatiei ori ignora si suporta ma departe durerile care acum apar doar la anumite miscari, dar care vor deveni permanente si în final, vor determina imobilitatea bratului. Sotul meu, mare iubitor de sport, nici nu ar concepe asa ceva, deci groaza ca nu ar mai putea misca bratul i-a înfrânt groaza de operatie si... a acceptat programarea pentru interventia chirurgicala: 31 octombrie. Sub narcoza totala, se face incizia, se slefuieste osul, se dau gauri si se fixeaza tendoanele în "dibluri"! - o operatie "de rutina" ce dureaza mai bine de o ora. Durerile postoperatorii sunt atât de mari încât este nevoie de injectare regulata a unor analgezice puternice, direct pe nervul bratului - ceea ce se face prin intermediul unui furtunel, montat pe sub barbie, prin umar, direct la locul afectat, înca din timpul operatiei. Este o pompita pe care Helmut o poarta permanent într-o geanta pe umarul sanatos, fie ca merge doar la baie sau face o plimbare pe coridorul spitalului. Fotografiile sunt facute, prima - miercuri, la internare, cu ocazia "cazarii" în clinica si a doua, ieri dupa-amniaza, la o cafea în cofetaria spitalului, la povesti cu un prieten venit în vizita.
chizi ochii si observi ca alaturi de tine sunt stationari alti 500 pacienti! Nu esti doar TU, sunt multi ca tine!
Micul dejun a fost un nou succes: ochiuri cu sunculita. Ba chiar si un pahar -de plastic- cu spumos (piccolo) din partea colegului care astepta actele de iesire din spital.
sti în lounge. Ne-a spus ca mâine la "ora de sport" (de când a scapat de cabluri si furtunuri are zilnic o ora de exercitii de recuperare fizica si motorie postoperatorie) va reînvata sa urce si sa coboare scari. Cel târziu la sfârsitul saptamânii va veni acasa pentru câteva zile. Abia asteptam!
