marți, 17 iulie 2012

Jurnal de vacanta (10) - Sibiu

Muzeul tehnicii populare Astra Sibiu este locul pe care-l iubesc cel mai mult si nu exista data sa ma întorc în orasul meu si sa nu-l vizitez. La fel de primitor este iarna sau vara, toamna si primavara. Pentru ca am locuit în cartierul Valea Aurie - direct învecinat cu renumitul parc, am petrecut aici cu fetitele mele cele mai multe ore de joaca. Am desenat morile de vânt, am citit povesti la umbra castanilor, ne-am catarat în salcâmi, ne-am dat cu patinele cu role pe alei sau cu hidrobicicleta pe lac, am alergat, am împletit coronite din papadii sau am adunat primele frunze colorate de bruma toamnei, am dansat pe scena de pe ponton, ne-am tras cu saniuta sau ne-am plimbat cu cea trasa de cal... Am avut abonament permanent si cunosteam fiecare casuta si povestea ei. Aerul aici e sfânt, are o puritate unică, peretii caselor emana trainicie si gardurile soptesc legende, foșnetul frunzelor este mai viu si florile mai colorate, oamenii senini si toti copiii veseli.
Fiind ultima zi la Sibiu - dupa cele patru petrecute doar cu fostii colegi de liceu, am pornit în plimbare spre uriasul muzeu în aer liber alaturi de mamica mea si doua prietene cu care ma cunosc din clasa-ntâi.
Dupa-amiaza, am dat o tura prin orasul vechi si spre seara, nucleul de baza al foștilor lăzăriști (absolventi ai liceului Gh. Lazăr) s-a repliat pentru o scurta vizita la colegul ce are cei mai mici copii din clasa noastra.
Cu îmbratisari, pupici si promisiunea ca pentru urmatoarea întâlnire nu vom mai astepta (ca pâna acum) sa treaca cinci ani, m-am despartit de colegii de liceu...

Seara, împreuna cu sotul meu, am împachetat geamantanele si dimineata în zori de zi, am pornit spre Marea Neagra. Am lasat în urma peisajul montan si ne-am apropiat tot mai mult de Dunare, pâna când am ajuns la Marea cea mare...(va urma)
PS: Cea mai proasta si scumpa cafea servita în Sibiu a fost la Hotel Hilton: 16 lei o ceasca (din portelan comun) o "zeama maro-amaruie", oferita fara lapte, zahar, farfurioara sub ceasca sau servetel! Maniere de 5 stele!

15 comentarii:

  1. Si mie mi-a placut mult muzeul. Concediu placut in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc mult; ma bucur ca ai avut ocazia sa cunosti Muzeul satului din Sibiu.

      Ștergere
  2. "Cea mai proasta si scumpa cafea servita în Sibiu a fost la Hotel Hilton: 16 lei o ceasca (din portelan comun) cu zeama maro-amaruie, oferita fara lapte, zahar, farfurioara sub ceasca sau servetel! Maniere de 5 stele!"
    ... este doar o bucaţică mică de realitate... să ai curaj să strângi mai multe bucăţele şi apoi să vezi imaginea (de imagine!) de ansamblu! ;-) ... Welcome back to Romania!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ;) daca ai fi citit toate postarile mele de pâna acum, legate de concediul din România, ai fi vazut ca am laudat tot ce a fost de laudat, dar nu pot sa tac atunci când discordantele sunt crase! Doar referindu-ma la Sibiu, am mancat la restaurantele La Turn, Cârciuma din batrâni (despre care am scris si asta-iarna) si Imparatul romanilor si peste tot am fost foarte multumita cu serviciile si calitatea mâncarurilor. Cafeneaua Leonida (din centru) are cel mai harnic si rabdator chelner si cel mai select ceai iar prajiturile de la Promenada Mall sunt delicioase! Cât despre Hilton...cafea execrabila si un serviciu de ultim loc!

      Ștergere
    2. Da... de lăudat meriți că tu să fii lăudată, deci te laud! ; -)
      Sibiul merită orice efort de promovare... este super ok!... dar laudele mele sunt pentru gradul de indulgență, semnalând relativ puține situații "când discordanțele sunt crase! "... personal, chiar și după scurte ieșire din și prin spațiul mioritic, sunt asaltat de o mulțime de "discordanțe crase", de la drumuri la media și multe altele... Dar despre toate astea, altădată... acum e momentul să aveți un concediu excelent! Enjoy! :-)

      Ștergere
    3. :) multumesc! asa mi-e firea, sa trec cu vederea multe, daca exista alte merite, sa fac o medie a plusurilor si minusurilor. Nu iert însa nesimtirea si incompetenta, mai ale atunci când trebuie sa platesc eu pentru! ;)

      Ștergere
  3. Ce impresii frumoase! Sibiul este un oraş minunat, care mi-a rămas "lipit" de suflet, mai ales că am stat câţiva ani acolo. La Muzeul Astra şi la Bruckenthal mă duc de fiecare dată când ajung în Sibiu. Locuri minunate! Şi cartierul Valea aurie este minunat, mai ales toamna, când pădurea devine toată "aurie"!
    O seară frumoasă! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. chiar asa, Alex? ai locuit cânva în Sibiu? ah... ce mi-ai fost simpatic, de-acum mi-esti si mai mult! pupici

      Ștergere
    2. Sărut mâna, Carmen! :-)

      Ștergere
  4. trebuie sa ajung la Sibiu :)
    oricum,tu ne faci pe toti sa ne dorim sa vedem Sibiul pentru ca vorbesti si ne arati despre ce vorbesti cu atata drag :)

    RăspundețiȘtergere
  5. "Romanie pentru doi"; asta-mi vine in minte...
    Sa aveti bucurii !

    RăspundețiȘtergere
  6. Dupa ce am "vizitat" Sibiul cu tine, imi dau seama cate mai erau de vazut. Scuza pe care o am, este ca am stat numai 2-3 ore !

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu uitati de Baia Mare si Maramu..Va asteptam...

    RăspundețiȘtergere