Legenda Lacului Regelui

Am petrecut ultima sâmbata din august pe malul lacului Königssee (Lacul regelui), un lac bavarez -unul dintre cele mai frumoase din Germania. Așezarea pitorească a lacului înconjurată de munți înalți este impresionanta! 

Albastrul turcoaz al apei este când foarte verde, când foarte albastru, influentat de razele soarelui. Si de soare am avut parte din plin, sâmbata a fost o zi superba, cu cer albastru si perfect senin. 

Königssee este cel mai adânc lac din Germania. Apa cristalină este mărginită din toate părțile de munți falnici. Departe de drumuri și autostrăzi, aerul este plin de o liniște mistică. Stâncile abrupte care înconjoară lacul fac imposibile drumurile sau traseele de drumeții. 

O legenda spune ca "în vremuri imemoriale, a trăit și a domnit peste aceste meleaguri un rege aspru și sălbatic al cărui nume era Watzmann. Era un om înspamântator! Dragostea și mila omenească îi erau străine, doar vânătoarea îi era desfătare. Oamenii tremurau în fata lui! Pamântul duduia când cutreiera padurile, însotit de sotia sa, la fel de cruda si aspra. Aveau sapte copii, crescuti sa creada ca orice le este permis! Vânătoarea sălbatică a familiei regale a distrus fauna si flora, punând în pericol existanta celor câtorva fermieri care mai îndrazneau sa-si duca zilele în zona respectiva. Îndelunga a fost răbdarea lui Dumnezeu în fata acestor cruzimi. Pâna într-o zi când, se zice ca haita câinilor de vânatoare, hraniti cu sânge de vânat, a atacat o pastorita ce statea întinsa pe pajiste, cu copilasul la sân. Regele si familia lui au privit macelul fara sa intervina, rânjind de placere, în timp ce copilul si mama au fost sfâsiati de fiare. Ciobanul a luptat cu câinii regelui fara succes si înainte de a-si da sufletul, a ridicat mâinile spre cer si l-a blestemat pe tiran. În acel moment s-a ridicat un vuiet lung si din înaltimi, a traznit si a tunat puternic. Câinii regelui, ca vrajiti, au sarit pe copii si pe sotia regelui, apoi au zdrentuit si gâtul regelui dupa care, s-au aruncat în prapastie. Trupurile regale s-au transformat pe loc în stânci, Regele Watzmann, un vârf urias, acoperit de gheata. Lângă el, un bloc mare de piatra, colturos, lipsit de vegetatie și în jurul lor, alte șapte vârfuri - copiii lor. La poalele muntelui se odihnesc bazinele a două lacuri în care s-a scurs cândva sângele acestor tirani. Lacul mare se numește - Königssee, iar apele în care s-au aruncat câinii, se numește Hundstod (moartea câinelui). De atunci, plaiurile acestea sunt ferite de toate relele si frumusetea domneste în fiecare coltisor."

Si într-adevar, vârfurile masivului sunt denumite pâna în zilele noastre exact ca în legenda: Regele Watzmann, are o înaltime de 2713 metri si este cel mai înalt vârf din Germania dupa Zugspitze (2962 m). Mai în dreapta, Micul Wartzmann / Kleiner Watzmann sau Watzmannfrau / Nevasta lu'Wartzmann, cu înaltimea de 2307 m. Iar între aceste vârfuri, alte sapte vârfușoare: Recka, Henning, Rimiger, Eilbert, Gerold, Sindel, Hartwig si Otloh, așa-numitii Copiii-Watzmann.

Înscriu postarea la rubrica "Citate" - tabel de înscriere la Suzana

Muzeul "Théodore Deck" din Guebwiller

În Franta, anul 2023 este supranumit Anul Deck, pentru ca se serbeaza 200 de ani de la nasterea celui mai mare ceramist national (Joseph-) Théodore Deck (născut la 2 ianuarie 1823 la Guebwiller, † la 15 mai 1891 la Paris). Deck a facut parte din curentul Istorism si Art Nouveau. 

El a studiat fizica și chimia și a folosit rezultatele studiilor sale inițial pentru vopsirea mătăsii și mai târziu pentru fabricarea sobelor de faianță. După ce și-a extins cunoștințele în călătoriile în Germania, Austria și Ungaria, a înființat o fabrică la Paris (în anul 1856) și a început experimentele în ceramică. 

A lucrat împreuna cu fratele sau Xavier Deck si atât de repede s-au perfectionat, încât încă din 1861 Deck a dezvoltat așa-numita faianță de oiron sau Henry II.  Mai târziu a inventat un nou tip de faianță, imitând faianța antică chinezească și persană, dând o reflexie metalică și mai bogată. 

În 1887 a devenit șef al fabricii de porțelan din Sèvres („Manufacture royale de porcelaine de Sèvres”). 

Deoarece a angajat câtiva pictori de renume la vremea respectiva (inclusiv Jean Louis Hamon și Albert Anker), produsele sale din ceramica au capatat o si mai mare valoare artistică. El a fost distins cu Crucea de Ofițer a Legiunii de Onoare pentru realizările sale la Expoziția Mondială din 1878 de la Paris. 

Specific lui Deck sunt piesele acoperite cu emailuri transparente, crapate sau nefisurate si chiar reliefuri. Lucrarile lui sunt deseori inspirate de pastișa ceramicii islamice, egiptene, chinezești, japoneze sau majolice. El creeaza personaje, păsări, flori, ornamente de tot felul sub glazură turcoaz, verde, galben sau mangan. Theodore Deck a creat un albastru specific - o nuanță de turcoaz orbitor, ce a capatat numele „bleu de Deck” sau „blue Deck”. 

Théodore Deck a continuat mereu să inoveze. Cu ocazia Expoziției Universale din 1867, fabrica a primit o medalie de argint datorită, printre altele, reflexelor metalice obtinute printr-o tehnica speciala. 

Lucrarea lui monumentala este prezentata la Expoziția Universala din 1873 de la Viena, unde a prezentat o jardinieră spectaculoasă de doi metri lățime, sprijinită de un panou înalt de aproape patru metri. Decorul, păstrat la Geneva la Muzeul Ariana, a fost realizat din schitele lui Émile-Auguste Reiber. 

Musée Théodore Deck din orasul sau natal Guebwiller, detine cea mai importantă colecție a lucrărilor sale.

Théodore Deck este îngropat în Cimetière Montparnasse din Paris. Prietenul său Auguste Bartholdi a fost cel care și-a realizat monumentul funerar pe care este gravată propoziția: „A smuls foc din cer”.